1.Construiţi propria dvs. egogramă şi analizaţi implicaţiile asupra formării dumneavoastră didactice.

9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
PN PP A CA CL

Psihologul Eric Berne descrie, într-un limbaj accesibil, modul în care cele trei nivele: cognitiv,
emoţional şi comportamental interacţionează în structura de personalitate şi maniera în care influenţează
persoana noastră.Propunând structurarea personalităţii în trei stări ale Eului (de Părinte, de Adult şi de
Copil), Berne arată că luăm decizii, ne comportăm, reacţionăm, în funcţie de dominanţa unei stări a Eului
asupra celorlalte sau în funcţie de echilibrul în care se află. Stările Eului conţin gânduri şi raţionamente,
emoţii şi sentimente, norme şi comportamente.Trecerea de la una la alta ne schimbă maniera de a simţi, de a
gândi şi a ne comporta, predominanţa uneia sau alteia influenţând, în sensul său specific, maniera noastră de
comunicare şi rezolvare a problemelor. O bună adaptare presupune utilizarea Eului potrivit situaţiei în care
ne aflăm, dezvoltarea personală presupunând restabilirea echilibrului între stările Eului : nici una nu este
exclusă sau marginalizată, dar nici nu-şi instituie “dictatura” asupra celorlalte.
Un instrument de lucru util în echilibrarea stărilor Eului este egograma, care constă în reprezentarea
grafică a nivelului de energie alocat fiecărei stări. Nivelul de energie al unei stări este proporţional cu durata
activării sale, exprimată prin chestionare specifice. Când o stare a Eului se întăreşte, energia alocată ei creşte,
în compensaţie, o altă stare pierzând energie.
Valorile obţinute pentru cele cinci ipostaze ale Eului în propria egogramă îmi indică investirea
energiei, la nivel maxim, în două din stările Eului: cea de părinte protector şi cea de adult. Aceasta mă
defineşte drept o persoană raţională, bine organizată, eficientă, capabilă, în acelaşi timp de suport afectiv
pentru cei din jur: susţinere, grijă, sensibilitate, creând un climat de încredere, de siguranţă
afectivă.Investirea energiei, destul de echilibrată, în patru din cele cinci ipostaze ale Eului, îmi dă
posibilitatea să comunic uşor cu diferite categorii de persoane, să mă adaptez diferitelor situaţii şi să mă
integrez firesc, cu rapiditate în diferite grupuri.Indiferent de vârsta biologică, fiecare dintre noi funcţionează
în toate cele trei stări ale Eului: Părinte, Adult şi Copil.Fiecare dintre noi are, mai mult sau mai puţin,
capacitatea de a gândi logic, de a judeca conform propriilor principii morale, de a ocroti, proteja pe alţii, are
disponibilitatea de a fi jucăuş, de a se bucura. Fiecare dintre noi am înregistrat norme, opinii, judecăţi despre
oameni şi lucruri, fără să fi avut posibilitatea să verificăm corectitudinea acestora, comportamente de
dominare, impunere sau protejare.Ideal ar fi să avem un echilibru între toate acestea şi, mai ales, să folosim
în mod adecvat aceste comportamente.
Teorie a comunicării cu ceilalţi (interpersonală) şi cu noi înşine (intrapersonală) analiza
tranzacţională ne ajută să ne ameliorăm relaţiile cu ceilalţi, să descifrăm “vocile” interioare, dezvoltându-ne
capacitatea intelectuală şi emoţională de a ne înţelege pe noi şi ceilalţi mai bine.Ca educatoare, mă ajută să
înţeleg mai bine canalele de comunicare, adaptarea acestora la necesităţile copilului (la nivel individual şi al
grupului de copii).
Eul de adult este cel care gândeşte şi se comportă, prin raportare realistă, directă, la ceea ce se
petrece în jurul meu.El îmi permite să observ atent, să culeg şi să analizez date din mediul exterior, să le
interpretez lucid, fără patimă, fără a fi influenţată de opiniile personale, să colaborez, să negociez, să rezolv
probleme, să iau decizii fără prejudecăţi, în urma unor procese reflexive.Îmi permite, de asemenea,
menţinerea echilibrului între Eul de copil şi Eul de părinte , adică între dorinţe, plăceri şi norme, valori.În
situaţiile decizionale, “ascult” cele două euri(Părinte, Copil), dar Adultul este cel ce ia hotărârea.
Eul de părinte este acea parte din mine care simte, gândeşte, se comportă după norme şi valori,
preluate de la părinţii mei.În starea Părinte, ascult “vocile”care m-au marcat şi mă conformez modelelor
culturale în care am crescut.Cele mai multe mesaje parentale ne organizează viaţa, fără ele am fi debusolaţi,
lipsiţi de repere morale.Altele au devenit balast, din cauza schimbărilor survenite în timp.Părintele din mine
este înclinat să dea sfaturi, să domine, să ordone, să critice, dar şi gata să protejeze, să ajute, să încurajeze, să
alinte, să laude sau să orienteze.Vocile de pe “banda” imaginară din mintea mea sunt autorităţile parentale
interiorizate, la care, ca mulţi alţii, caut înţelepciune şi sprijin, gândind, simţind şi acţionând, aşa cum au
făcut mama şi tata, ele inducându-mi atât valori, cât şi interdicţii şi prejudecăţi, pe care Adultul din mine
încearcă să le înlăture.Unele valori depozitate în forul parental au devenit “mentalităţi”, care-mi influenţează
comportamentul, fie în reproducerea comportamentelor parentale, fie în transmiterea acestor norme celor din
jurul meu (copii, colegi).Gradul înalt de energie investit în cele două ipostaze ale Eului Părinte:Protectiv şi
Normativ, mă indică drept o persoană căreia-i place să acorde sprijin, să încurajeze şi să aprecieze eforturile
celor din jur, fără a neglija respectarea unor norme şi valori morale.
Eul de copil este starea prin care îmi exprim spontan dorinţele, trebuinţele, emoţiile şi sentimentele
mele.Copilul nu este neapărat ceva “pueril” şi lipsit de maturitate, în fiecare om normal, indiferent de vârstă,
trăind şi un copil.Eul de copil este cel care imaginează, visează, doreşte, se teme, se înfurie, se joacă,
intuieşte, dă frâu liber curiozităţii, se entuziasmează şi poate fi motivat uşor, nu se poate supune cu plăcere
rigorilor şi disciplinei.Eul de copil este “depozitarul “ meu de energie vitală, resursa de creativitate, intuiţie,
spontaneitate, de bucurie şi poftă de viaţă.Energia investită în Eul de Copil Liber, mă arată drept o persoană
spontană, care se manifestă liber, fără inhibiţii, care trăieşte cu bucurie şi entuziasm de copil, creativă, cu o
imaginaţie bogată, capabilă să-mi asum roluri, în funcţie de situaţie.
Implicaţii asupra profesiunii de educatoare
“Un copil nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi, astfel încât, mai târziu,
să lumineze cu lumină proprie” (Plutarh): educaţia vârstelor mici este privită, într-o viziune globală, ca
temelia personalităţii.Ca educatoare, reprezint modelul uman pe care societatea îl aşază în faţa lor,
responsabilităţile fiind enorme, intensitatea şi calitatea influenţei educaţionale fiind proporţionale cu
însuşirile şi competenţele mele profesionale.Având în vedere faptul că lucrez cu copii mici (între 3-7 ani),
pentru care învăţarea se realizează prin joc, fără constrângeri, într-o atmosferă de încredere şi securitate
afectivă, investiţia mare de energie în ipostaza Eului de părinte protectiv şi cea de adult, îmi permite o
comunicare eficientă, echilibrată, cu respectarea particularităţilor cognitive ale copiilor, într-o atmosferă de
încredere, ocrotire şi stimulare a fiecărui copil.
Ca adult , mă manifest ca educatoare preocupată de