Sunteți pe pagina 1din 41

PSIHOLOGIA PE ALTARUL CUNOASTERII ( 1 ) Ebbinghaus spunea despre psihologie ca este: Stiinta cu trecut ndepartat dar cu istorie scurta Nasterea

obiectului psihologiei - Termenul de psihologie dateaza din secolul al XVI-lea - nainte se vorbea doar de o asa-zisa stiinta a sufletului, era folosit grecescul anima cu acelasi continut. Aristotel, considerat parintele psihologiei, ca naturalist, nu s-a preocupat de un termen specific pentru aceasta stiinta, folosind doar un termen ce indica obiectul de cercetare: de anima. Se crede ca pentru definirea psihologiei, Aristotel a fost nevoit sa inventeze un termen esoteric entelehia pentru a exprima functia sufletului si relatia sa cu corpul: potenta n act a unui corp cu organe, capabil sa se hraneasca, sa simta si sa rationeze. Acceptarea termenului a fost facilitata de cultul genialitatii lui Aristotel, care, n De anima, a tratat functional, structural, conexionist, naturalist si antropologic att sufletul, ct si spiritul. Istoricii au cautat sa defineasca data si autorul care a folosit pentru prima data termenul de psihologie: unii cred ca prioritatea o are Marco Marulik, umanist croat, care l-a folosit n 1506; n 1524 tot el a publicat o carte Psihologia gndirii umane. Altii recunosc pe Christian von Wolf, care n 1732 a publicat un tratat de psihologie empirica si, n 1734, altul de psihologie rationala. Dupa Mihai Ralea si C.I.Botez, termenul de psihologie apare pentru prima data ntr-o lucrare despre morala a lui Rudolf Goclenius, n 1590 (Psycologia, de hominis perfectione, Marpurgi, 1590). Conceptul este consacrat de Christian von Wolf, n Psycologia empirica (1732) si Psychologie rationalis (1734). Dupa cum am vazut, Aristotel folosea termenul de anima, care desemna de fapt obiectul de cercetare al asa-zisei stiinta a sufletului. Ulterior apare conceptual de constiinta: omul din acel moment are nu numai simtire si gndire, dar si putere de ntelegere si valorificare a ceea ce reflecta; stie n ce masura lucrurile depind de el, n ce masura el nsusi devine masura a lucrurilor reflectate; reflectarea constienta o include si pe cea religioasa, exprimata n forma diverselor credinte. Data fiind multitudinea de forme n care se manifesta psihicul starile, actele, interactiunile, modificarile, dezvoltarea si alienarile vietii sufletesti precum si diversitatea functiilor sale, obiectul psihologiei a fost redefinit adesea, acesta fiind chiar un element diferentiator al paradigmelor si scolilor: - stiinta vietii mentale, a conditiilor si manifestarilor ei (W. James, 1890); - stiinta faptelor de experienta (O. Kulpe, 1893); - experienta cognitiva, reactiva si volitiva manifesta n introspectie (W. Wundt); - stiinta proceselor mentale (E.B. Titchener); - stiinta comportamentului manifest sau ascuns (J.B. Watson); - mecanismele de orientare n sarcina (P.J. Galperin). Definirea obiectului psihologiei nu este doar o problema teoretica, orice investigatie psihologica, si cu precadere cea experimentala, presupune o conceptie mai mult sau mai putin explicita a faptului psihic, n contextul amplu al celorlalte aspecte ale situatiei: etice, estetice, biologice, fiziologice, sociale etc. Este evident faptul ca scopul gndirii psihologice, la nceputuri, n antichitatea Orientului departat si n cea greceasca, era filosofic, cautndu-se argumente pentru definirea ontologica si epistemica a sufletului n sistemul universului. Odata cu nmultirea ramurilor psihologiei, scopurile se multiplica, devenind tot mai specifice domeniilor de competenta. Se urmaresc, deci, legitatile reglajului psihic n domenii desemnate de titulaturi ca: psihologia animala, ecologica, medicala, a muncii, a jocului, cognitiva, sociala, a artei etc. Actul de nastere al psihologiei moderne este semnat de W. Wundt n 1879 la Leipzig, care nfinteaza primul Laborator de psihologie. El devine parintele acestei stiinte, iar Lepzig-ul o metropola a acesteia. n evolutia ei, psihologia, ca orice stiinta, a stabilit sisteme de relatii ntre evenimente ale vietii sufletesti si expresii verbale. Procedeele majore n aceasta initiativa au fost: analiza, testarea ipotezelor, controlul,, definirile operationale, structurale, functionale si genetice; la fiecare etapa, concluziile au avut o validitate relativa, chiar daca n ultimul veac, au fost formulate n termeni cantitativi. Scrutarea adevarului despre viata sufleteasca att de complexa si dinamica, este un tarm al chemarilor, surprizelor si fagaduintelor. Cunoscnd izvoarele acestui fluviu tumultuos si grabit, pe care Cerul l rabda si Pamntul l sprijina, vom putea nota n vadurile lui mai adnci si-i vom putea folosi energia.

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE N ANTICHITATEA ORIENTULUI NDEPARTAT ( 2 ) Cele mai vechi izvoare de gndire psihologica au fost identificate n carti aparute cu mii de ani .H. n zonele de civilizatie ale Indiei, Chinei, Japoniei si Egiptului. Desi ideologia dominanta n statele sclavagiste respective era cea religioasa, axata pe mitul nemuririi si transmigratiei sufletului, au ajuns pna la noi si idei stiintifice mai elaborate, referindu-se la trei arii problematice. Psihofiziologie n Memorialul teologiei memfiste, papirus elaborat n Egipt la sfrsitul sec. al IV-lea .H, se evidentia faptul ca mecanismul fiziologic mediaza actiunea divinitatii asupra sufletului. Se mai arata importanta cuvntului, o dublura magica a obiectului, posibila datorita unificarii organelor periferice cu centrul. Acesta face ca prin vorbire sa se repete ce gndeste inima. Prejudecatile religioase ale timpului interziceau studiile viscerale, de aceea reprezentarile despre fluidul sanguin si despre suflare (circuitul aerului) erau produse ale imaginatiei sau ale analogiei anatomice cu organismele animale. Mult mai trziu, n sec. al VIII-lea .H., ntr-un tratat chinezesc de medicina (Tratat despre lumea interioara), organul principal, guvernatorul corpului este considerat tot inima, iar ca mecanism de functionare era considerat principiul respirator, denumit Tzi. Printre altele, interactionnd cu mecanismele fiziologice, acesta realizeaza si functii sufletesti: mobilizeaza gndurile localizate n inima, nu nsa si sintamintele , localizate n ficat. Medicii din vechea Indie promovau, de asemenea, o conceptie cardio-centrista si doar treptat s-a dezvoltat, n paralel, schema cortico-centrista. Dintre manifestarile psihice, trasaturile temperamentale erau, fireste, cele mai relevante si provocatoare. Medicii chinezi si indieni le explicau prin predominarea unuia sau altuia dintre elementele componente ale organismului: - dominanta limfei: ncetineala, tip de mobilitate redusa; - dominanta elementelor Tzi: persoana este neechilibrata, foarte mobila, trecnd frecvent de la rs la plns, n stilul comportamental antropoid; - dominanta sngelui (n unele teorii, a bilei): drzenie, cutezanta, comportament de tigru. Se observa o deschidere spre explicarea rationala de factura psihologica: aerul, conditie esentiala a vietii de relatie, ideea dependentei sufletului de viata organismului, corelarea trasaturilor corpului cu elementele naturale componente. Omul este vazut ca o fiinta nradacinata deopotriva n lumea nsufletita si n angrenajul relatiilor sociale, supus legilor naturii si legilor convietuirii. Interpretarea etica a psihicului Este o abordare logica, rationala a existentei umane pe fondul unei problematici generate de luptele social-politice de la mijlocul mileniului I .H., n India si China. Probleme ideologice si morale , fusesera amplu dezbatute n celebrele Vede elaborate n mil. al IIlea .H. si Upanisade (cca. 1000 .H.). conform acestor scrieri, comportamentul moral, perfectiunea personalitatii, smerenia erau caile izbavirii. Pe acest suport dogmatic se vor impune, n sec. al VI-lea nvataturile religioase: jainismul si budismul. Jainismul, referindu-se la raportul corp-suflet, condamna corpul ca obstacol al libertatii sufletului, iar budismul, facnd referire la acelasi raport, nega sufletul ca real, descriindu-l ca un flux de clipe irepetabile sau stari succesive. Scolile filosofice din China, de la jumatatea mileniului I . H., fondate de Lao-tzi, Confucius si Motzi, prin problematica lor etica, abordeaza starile psihice si modificarea lor. Daca daoismul orienta morala dupa coordonatele unei ordini cosmice, confucianismul construia spiritul religios din obiceiuri, norme morale sau alte traditii. Aici calea (Dao) era forta data de comunicarea morala a oamenilor, deci de comportamentul social-istoric al aparatului social-statal. Confucius (551- 479 .H.) a fondat principiile sale pe o conceptie despre raportul nnascutdobndit, atribuind primului termen functiile psihice si epistemice. Derivnd din sfera divinitatii, acestea sunt la nceput bune, morale, frumoase; sufletul devine erodat si alienat sub efectul mprejurarilor ce l gasesc nedesavrsit n viata interioara, superficial. Atitudinea activa fata de viata este o alternativa umanista cu efecte majore asupra conditiei omului n lume si societate, a imaginii de sine, aspiratiilor, patosului autoreglarii prin initiativa si efort. 2

Psihocognitia Activitatea mentala are drept obiect produsele contactelor sau interactiunilor organelor de simt cu lucrurile reale din mediul de viata. O atentie deosebita n epistemologia indiana a fost acordata celor trei forme genetice de contact subiectobiect: 1. contemplarea cunoasterea generalului (comunicarea cu toate obiectele individuale dintr-o clasa data); 2. asociatia sau comunicarea cu obiectul prin intermediul imaginii sale, actualizate n memorie; 3. perceperea yoghina, comunicarea cu obiectele cele mai fine, prin rationament aprofundat. Actul cognitiv apare ca o expresie a unitatii subiect-obiect. Astfel, receptarea realitatii se realizeaza n doua forme: - senzoriala, nemijlocita si nedeterminata (nirvikalna)- masa haotica de impresii, n care individualul si generalul nu sunt diferentiate; - verbala, diferentiata sau determinata (savikalna)- este o cunoastere conceptuala, arhetipala, ce ofera cadre sau modele dupa care este copiata lumea senzoriala. Atentia acordata de traditia filosofica indiana imaginilor traite nemijlocit explica interesul precumpanitor pentru vise, iluzii, halucinatii si perceptia extrasenzoriala (studiata cu predilectie de scolile yoghine). Este de retinut tendinta spre explicatia cauzala a acestui real psihic, complementar planului ontologic; iluziile apar datorita tulburarii, denaturarii (periferice sau centrale) a raportului dintre organul de simt si obiectul fizic. Halucinatiile apar atunci cnd urmele, imaginile din memorie sunt proiectate n afara; n vis sunt reactivate impresii subconstiente, depozitate n memorie. Conceptul sinelui epistemic si spiritual-metafizic a fost o tema centrala pentru gnditorii indieni, anticipnd cu doua milenii si jumatate psihanaliza lui Freud, ce a debutat n anul 1900 prin Interpretarea viselor. Se poate afirma ca n ndelungatul proces al devenirii psihologiei ca stiinta, obiectul ei a avut cel mai nalt statut n teozofia din Orient si Grecia. Pentru ei sufletul era unica realitate divina, cheia universului. JAINISM: Jainismul a nceput n jur de 2 500 de ani n urma, n India. Fondatorul ei a fost Nataputta Vardhamana, cunoscut ca Mahavira, marele erou. Scripturile importante sunt Jain Agamas si Sidddhantas. Exista aproximativ sase milioane de aderenti, majoritatea n India Centrala si de Sud, n special n Bombay. Jainismul tinde spre realizarea perfectiunii cele mai nalte a statutului uman, pentru ca n puritatea noastra originara, noi eram eliberati de toate durerile si dependenta de nastere si moarte. Termenul Jain deriva din cuvntul sanscrit jina, nvingatorul. Jainistii cred n sacralitatea ntregii vieti, ca nimeni nu trebuie sa lezeze nici o creatura constienta, ca sufletul fiecarei persoane este etern si ca fiecare trebuie sa se cucereasca pe sine, prin propriile sale eforturi. Ultimul lor scop este eliberarea eterna din ciclul nasterii si al mortii, acordul atingerii cunoasterii Supreme si devenirii unui suflet perfect. Budismul este o religie si o filozofie orientala care i are origiea n India n secolul al VI-lea .Hr. si s-a raspndit ulterior ntr-o mare parte a Asiei. Se bazeaza pe nvataturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ) care a trait ntre 563 .Hr. si 483 .Hr. Religia budista considera ca omul trebuie sa depaseasca iluzia lumii n care traim si sa ncerce sa obtina iluminarea, accesul la nirvana. Marile scoli (traditii) Budiste sunt Theravada (invatatura batrnilor / nteleptilor), Mahayana (marele vehicul) si Vajrayana (Calea de Diamant-Budism Tibetan). Scoli reprezentative pentru Mahayana sunt Zen (Ch'an), Shin (Jodo - Tarmul Pur), Tendai (T'ien T'ai), Nichiren, Hua-yen. Principalele scoli ale Budismului Vajrayana Tibetan sunt: Nyingma, Kagyu, Sakya si Geluk. Cea mai mare scoala Vajrayana netibetana este Shinghon. La baza Budismului stau cele 4 Adevaruri Nobile: 1) Dukkha - Existenta suferintei - Intreaga viata lumeasca este lipsita de satisfactii reale si contine suferinta. Satisfactiile lumesti sunt impermanente producnd astfel suferinta. 2) Samudaya - Cauza suferintei - Exista o cauza a suferintei care este atasamentul, dorinta, pofta, agatarea si care are radacini n ignoranta. 3

3) Nirodha - ncetarea suferintei - Exista o ncetare a suferintei numita Nirvana. 4) Marga - Exista un drum ce duce la incetarea suferintei numit Nobilul Drum cu 8 brate: 1. Intelegere corecta2. Gndire corecta3. Vorbire corecta4. Actiune corecta5. Mod de viata corect 6. Efort corect7. Atentie corecta8. Concentrare corecta. Aceasta cale cu opt brate este clasificata n urmatorul mod: ntelegerea corect si gndirea corecta constituie ntelepciunea, vorbirea corecta, actiunea corecta si modul de viata corect reprezinta etica, iar efortul corect, atentia corecta si concentrarea corecta reprezinta practica spirituala. Comportamentul moral (etic) conduce la o practica corecta, care genereaza intelepciune, care duce la o mai buna ntelegere a normelor etice, care genereaza o practica corecta, etc. ajungnduse n acest mod la iluminare (trezire). Budistii cauta refugiu in Tripla Nestemata alcatuita din Buddha, Dharma (invatatura Budista) si Sangha (comunitatea Budista). Exista 5 norme urmate de toti Budistii si anume abtinerea de la: a ucide, a fura, comportament sexual gresit, vorbire incorecta si intoxicanti. Budismul priveste existenta ca avnd trei caracteristici fundamentale: absenta egoului (anatta), impermanenta (anicca) si suferinta(dukkha). Budismul este o religie ateista, Buddha fiind considerat om, nu zeu. Buddha nseamna "cel ce s-a trezit". Taoismul Diversi filozofi chinezi din secolele 5 si 4 .C. au expus o suma de idei si un mod de viata care au ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte por fi descoperite n ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior ntiparite sau reproduse n cele din piatra si lemn si, mai trziu, n multe dintre formele artei. Dupa cum vedem, taoismul este un mod de viata - nimic ocult pna acum - inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar cum se poate inspira un mod de viata omenesc din natura ? Exemplul cel mai bun ni-l ofera artele martiale, care au mprumutat la origina elemente esentiale atac, aparare, eschiva etc - din miscarile corespunzatoate ale animalelor salbatice. Avem astfel scoli de arte martiale care poarta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si n viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sunt lucrarile clasice ale corifeilor taoismului ca de pilda: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze. Temele care abunda n aceste carti se pot grupa n jurul ctorva idei de baza: tao, vidul, nonactiunea (wu-wei), adaptarea la conditiile exterioare. In Scriptura Vidului perfect, autorul, Lao-tze, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viata, a prejudecatilor care se doresc absolute. Nu exista n aceasta lume un principiu care sa fie valabil n toate mprejurarile. Activitatea noastra trebuie sa tina cont mereu de conditiile temporale. Nu exista nimic impus dinainte, nimic prestabilit, peren, si de aici nevoia de suplete. Cuvntul "tao" are mai multe ntelesuri n China antica. Pentru Confucius si confucianisti el indica arta de a crmui a vechilor suverani. Aceasta iscusinta era laudata de Confucius si evocata pentru a redeveni un izvor de inspiratie pentru contemporanii sai. Tao semnifica idea de iscusinta, talent pentru ceva anume, de ndemnare, nu numai n relatie cu anticii suverani. Si omul de rnd poate dovedi ceva iesit din comun. In zilele noastre aceasta nclinatie deosebita nu este absenta: sunt oameni foarte priceputi la afaceri, la arta, muzica, sportivi de performanta pe care lumea i aclama, politicieni iscusiti etc. Toti acestia au un tao al lor, adica o aptitudine esita din comun. Chinezii admirau arcasii, caligrafii, filozofii, n general pe toti cei care se remarcau printr-o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranului, pusi la ncercare, si omeniti cum se cuvine, atunci cnd si aratau dibacia. Un alt sens al cuvntului tao este de metoda, n sensul de tehnica de nvatare, de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a proceda n toate mprejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Intr-o perspectiva si mai larga, tao este legea Cerului, adica modul lui de manifestare. 4

Tao-ul este o miscare de du-te-vino, n care alterneaza tendintele yang si yin. A te adapta la aceasta miscare, nseamna a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului, poate fi considerata un tao n sine (talent, intuitie etc). Notiunea de vid desemneaza n literatura taoista mai multe lucruri: 1. Celalalt pol al Plinului, reprezintnd una din nsusirile Cerului care alterneaza constant secventele de Plin si Gol, de progres si declin. Vidul este tendinta lucrurilor de a reveni la obrsia lor, de a se descompune n elementele constituente. In viata sociala, vidul desemneaza perioadele de haos sau entropie sociala, n care nsasi notiunea de ordine a suferit malformatii. 2. Capacitatea receptiva a totalitatii noastre psihice care permite anifestarilor psihosomatice, adeseori conflictuale, sa coexiste si sa se exprime fara nici o rezistenta n actele noastre. 3. Starea fara dorinte de care pomeneste ntreaga literatura taoista. Yin si yang sunt termeni esentiali n filozofia taoista clasica. In "Cartea Schimbarilor" (I-Ching), ei nu apar, si sunt nlocuiti cu luminosul si obscurul, cu tarele si moalele, expresii care evoca o polaritate la nivel fenomenal. Am putea folosi pentru aceste adjective multe altele ca, de pilda, activ si pasiv, masculin si feminin, cald si rece. La nivelul ntelegerii populare, yin si yang confirma opiniile noastre legate de complementaritate, de extreme opuse, de polaritate, existente n snul unitatii. De aici rezulta ca Yin si Yang nu pot coexista, asa cum lumina zilei nu coexista cu ntunericul notii, ci alterneaza. Exista un moment nsa cnd lumina si ntunericul se intersecteaza: clarobscurul. Un moment care nu dureaza, ci reprezinta doar un punct de trecere. Confucianismul Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritatea n China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (551-479 .C.), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea practica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie noua, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a primi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, ntrupnd modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii. Acestea insemnau pentru Confucius smburele societatii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 .C. intro familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal lui, care a murit cnd Confucius avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic puternic. Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar primind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozitie guvernamentala, intruct avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reorganiza societatea. El i-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dnd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturile pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoastere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in realitate. El se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului. Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranta. Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit ideologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata, cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare intelept, fara insa a-l venera ca pe un zeu. La rndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in izolare, ci in comunitate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine prin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 feluri de relatii fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, daca fiecare din cei implicati si-ar aduce contributia: conducator supus, parinte-fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten. Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele umane, de interesele si realizarile lor, mai degraba dect de 5

abstractiuni sau probleme de teologie. El nu este att o religie, ct un cod moral, care a influentat foarte mult gndirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gndiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intruct amndoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamntesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amndoua credintele au radacina in gndirea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut cteva dialoguri. Buddhismul Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilor in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddhismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 .C. buddhismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cunoscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un nume, ci un titlu, insemnnd Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddhisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegnd viata ct mai adanc posibil. In pofida zelului unor naratori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dupa 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicate practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, mnat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarmul Indiei. Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in snul unei familii bogate, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numele personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tnar nobil din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul vrstei de 30 de ani, cnd, se spune, urma sa devina tata, descopera prin intermediul a patru intlniri, mai inti suferintele care-i apasa pe oameni: batrnetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha ("Cel iluminat"), din radacina sanscrita "Budh" (a se destepta, a se ilumina). Rezistnd ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Buddha se hotaraste sa raspndeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicndu-si doctrina, apelnd din cnd in cnd la amintirile din vietile sale anterioare, adunnd in jurul lui calugari si adepti laici, acceptnd chiar, spre sfrsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intrarea in comunitate si a calugaritelor. Ajuns la o vrsta avansata si considerndu-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltndu-se in Parinirvana. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite intre mai multe regate. buddhismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o forma a buddhismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia si Japan. Forme ale buddhismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ultimul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului. De asemenea, in ultimul secol, buddhismul a ajuns si in Vest, unde sute de mii de oameni au devenit adepti. Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o trasatura importanta a buddhismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cerceteze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a vrut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau din superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le este benefic fizic si psihic. Deoarece buddhismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatnd oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. buddhismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si 6

compasiunea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu oamnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea aceasta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte. Buddhismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce practica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul decisiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddhismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, constienta si emotii, cum ar fi prietenia. buddhismul ne invata ca prin meditatie si printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor vieti, unele dintre ele bune, altele rele, depinznd de karma fiecaruia. Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta facute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pricipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii prezente. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte: 1. Viata este suferinta;2. Setea de placere este originea suferintei; 3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei; 4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gndire dreapta, cuvnt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta. Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori.2. Sa nu furi.3. Sa nu minti.4. Sa nu fi imoral.5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice. Buddha este un mntuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramne liber s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este lung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata de Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddhismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala. buddhismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul popular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pura contemplare filozofica, care era brahmanismul. Intemeietorul acestei religii, care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este nteleptul Buddha (nume de nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya. Ducnd o viata plina de placeri n cadrul familiei, a ajuns prin meditatie un ntelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut. Intelepciunea descoperita de el era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinznd catre nirvana. Deci, n fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, care a si asigurat succesul buddhismului, e ca, desi nici el nu nvata masele despre zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult. Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului, desi Buddha nsusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, eliberarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea n nirvana. Prin organizarea pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care le-a organizat, buddhismul a izbutit sa se raspndeasca foarte rapid, mai ales n afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, nlocuind peste tot aproape complet brahmanismul anterior. In India, buddhismul, desi a prins, s-a amestecat n curnd cu alte religii populare, dnd nastere unei noi religii, denumite hinduism sau neobrahmanism, n care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi religia cea mai raspndita n India, numarnd peste 200 milioane de adepti. Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a mprumutat foarte multe elemente crestinismului si o directie a lui, vishnuismul, a adoptat att ideea de treime, ct si pe cea de ntrupare si rascumparare. Cu toate acestea, datorita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare se merge chiar pna la sacrificiii umane oferite zeitei Kali nct neobrahmanismul (hinduismul) pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic anterior.

Brahmanismul Este vechea religie care stapneste si astazi n India. Este in amestec ntre politeismul naturalist al Vedelor, cum se numesc cartile sacre ale brahmanismului, si monismul panteist, iesit din meditatiile religioase ale preotilor brahmani. Religia Vedelor, anterioara brahmanismului, era prea naturalista si prea senzualista. Pazitorii si cititorii Vedelor preotii brahmani au cautat sa spiritualizeze acest naturalism si au creat un zeu unic, Brahma, care nu este altceva dect rugaciunea zeificata. In fond, t Brahma nu este dect o abstractie, un neant. Din acest neant, brahmanismul face sa se nasca totul, n el, iar prin purificare si spiritualizare, sa se rentoarca tot la el. De aici principiul metempsihozei sustinut de brahmanism, pentru ca, prin reincarnarea sufletelor dupa moarte n alte trupuri, sa se poata face purificarea si reintoarcerea lor n Brahma, adica n neant. In forma aceasta abstracta, brahmanismul nu a fost accesibil maselor populare. In schimb, brahmanii-preoti au facut din religie mai mult un motiv de meditatie filozofica. Sensul si rostul vietii fiind neantul-nimicul, suprema fericire este sa parasesti aceasta viata. De aici caracterul de austeritate si asprime ascetica al brahmanismului. Hinduismul (Neobrahmanismul) Hinduismul zilelor noastre nu este acelasi cu Hinduismul de acum 5000 de ani. Religia hindusa a evoluat in acesti ani. Acum ea cauta sa fie o sinteza a diverselor idei si influente ce strabat intreg subcontinentul indian si care reprezinta sute de grupuri sociale, culturale si tribale. De fapt, insasi termenul hindu nu este originar din India. El este denumirea persana a fluviului Indu. Yoghi Ramacharaka face aceasta observatie: "Diferitele secte hinduse, desi practic par sa fie religii diferite, in realitate se considera a nu fi decat diferite secte si diviziuni ale Unei Singure Religii Eterne a Indiei, bineinteles, fiecare considerndu-se pe sine ca fiind cea mai buna si mai favorizata exprimare si interpretare a ei." Scrieri sacre Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, incepnd cu scrierea traditiilor orale existente in ultima jumatate de mileniu inainte de Cristos. Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele de Veda (care inseamna, intelepciune/cunoastere). Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishads, care reprezinta o sinteza a invataturilor vedantice. Principalele invataturi ale scrierilor Upanishads includ crezul in panteism, in ispasirea karmica si in reincarnare. Poate cea mai bine-cunoscuta parte a Vede-lor este legenda hindusa a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui print razboinic, pe numele de Arjuna si a conducatorului sau de car Krishna, o incarnare deghizata a zeului hindus Vishnu. Bhagavad-Gita a fost scrisa si ulterior modificata intre anii 200 .C. si 200 d.C. O ilustratie a pluralismului si a naturii Hinduismului se gaseste in compararea Dumnezeului legendei Bhagavad-Gita cu Dumnezeul literaturii vedice timpurii. Dumnezeul descris de catre Gita este personal si adeseori pare monoteist (adica, e vorba de un singur Dumnezeu, care este personal si nu parte a creatiei sale). Cu toate acestea atunci cnd cineva citeste scriptura vedica timpurie, va descoperi ca Dumnezeu este prezentat ca fiind panteist (adica, toata creatia este una, fie ca este divina sau nu). Hinduismul contemporan Exista trei clasificari de baza, in care sutele de secte hinduse se impart n: 1. Monistii abstracti, care subliniaza unitatea filozofica a universului, in locul ideii religioase sau teiste. 2. Adeptii lui Vishnu, care sunt devotati inchinarii (in multe forme diverse) zeului Vishnu (manifestat in forme diverse), si considerat forma suprema de divinitate. 3. Adeptii Shivei, care se devoteaza inchinarii zeului Shiva, cea mai superioara manifestare a divinitatii. Meditatia Transcedentala, cu accentul ei filozofic, se incadreaza in clasa monista, in timp ce Societatea Internationala pentru Constiinta Krishna, sustine ca Krishna, Dumnezeul suprem, este totuna cu Vishnu, astfel ei fiind identificati cu adeptii Vishnuismului. Expertul in religiile lumii Ninan Smart remarca problemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse: In concluzie ar trebui sa se puna intrebarea, care este esenta Hinduismului ? Este o intrebare grea. Exista hindusi ortodocsi, care neaga existenta lui Dumnezeu. 8

Altii, desi nu-l neaga pe Dumnezeu, ii acorda un loc secundar, considerndu-l o faza iluzorie a Absolutului. Intr-o asemenea varietate de opinii teologice, ce ramne necesar crezului hindus? Cu certitudine, doctrinele reincarnarii si a eternitatii sufletului. Imaginea lumii ca un loc in care spiritul nemuritor al omului este la nesfrsit implicat in ciclul reincarnarii domina imaginatia indiana de aproape trei milenii. Ca adaugire, un complex sistem social a dat forma religiei actuale a subcontinetului intr-o indelungata perioada de timp. De aceea, Hinduismul nu este doar una dintre cele mai vechi religii ale lumii, ci si una dintre cele mai complexe. Aceasta complexitate manifestata prin unghiurile diferite din care se determina realitatea finala este cea care atrage si ii fascineaza pe multi intelectuali. Desi foarte variat, dupa Josh McDowell, apologet crestin, in Hinduism se mai gasesc urmatoarele concepte comune: - Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu trei-in-unul (trinitar): Brahma (ca si Creator), Vishnu (ca si Pastrator) si Shiva (ca Nimicitor). - Supunerea Soartei, de vreme ce omul nu eeste in afara, ci parte a lui Brahma. - Sistemul Castelor, determinate de legille lui Manu. - Nirvana, starea finala atinsa la emanciiparea sufletului din lantul de nasteri si renasteri. - Yoga, disciplina care-l face in stare ppe individ sa-si controleze trupul si emotiile. - Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care ffiecare individ trebuie sa o gaseasca si sa o urmeze pentru a atinge Nirvana. Prin urmare, Hinduismul este foarte tolerant fata de celelalte religii, fiindca gaseste o asemanare la fiecare si cauta sa le asimileze. Crezuri hinduse Dumnezeu: Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Conceptele hinduse despre divinitate includ oricare dintre urmatoarele: monismul (toata creatia/existenta este una); panteismul (toata creatia/tot ce exista este divin); panenteismul (Dumnezeu se afla in creatie ca si sufletul in corp); animismul (Dumnezeu, sau mai multi Dumnezei, traiesc/salasluiesc in creatiile sale, cum ar fi copacii, pietrele, animalele etc); politeismul (exista multi Dumnezei); henoteismul (exista mai multi Dumnezei dar ne inchinam unuia singur); monoteism (exista doar un singur Dumnezeu). Karma si Samsara: Fundamentala pentru gandirea hindusa este idea ca toate sufletele sunt eterne si raspunzatoare pentru faptele lor din timp. Karma se refera la datoria creata de faptele rele ale unui om pentru care trebuie sa se ispaseasca (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el sa scape din ciclul de Samsara, de reincarnari (in care sufletul locuieste in trupuri omenesti succesive), sau de transmigrare (in care sufletul locuieste in trupuri successive - omenesti, animale, sau chiar de plante si alte obiecte fara viata). Legea karmei se aplica att oamenilor ct si animalelor. De aceea, renasterea poate lua o forma superioara sau inferioara, urcnd prin ea in sus pe scara sociala, (renastere ca membru al unei caste superioare) sau cobornd pe scara sociala, (renastere intr-o casta mai inferioara sau ca animal). Mntuire: Cele trei cai principale hinduse de mntuire includ karma marga (adica metoda), care este calea actiunii dezinteresate; bhakti marga (calea devotarii) si jnana marga (calea cunoasterii si a descoperirii mistice). Jnana marga obtine realizarea de sine prin constienta intuitiva si revelatie mistica. Bhakti marga obtine realizarea de sine prin jertfe rituale si disciplina. Moksha: Concept cunoscut si sub numele de mukti, este termenul hindus folosit pentru scaparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un hindus, telul suprem al existentei sale este sa fie eliberat din samsara (ciclul obligatoriu al vietii) si din legea karmei cu sirul ei lung de nasteri, morti si renasteri. Cnd cineva obtine aceasta eliberare, respectivul se crede ca intra intr-o stare de desavrsire, de perfectiune. Sistemul de caste: Este o trasatura unica a religiei hinduse. Relatarea originilor castelor este interesanta. Se spune ca Brahma l-a creat pe Manu, primul om. Din Manu s-au nascut patru feluri de oameni, dupa cum a hotart creatorul Brahma. Din capul lui Manu au iesit Brahmanii, cei mai buni si mai sfinti oameni. Din minile lui Manu au iesit Kshatriyas, conducatorii si razboinicii. Meseriasii au iesit din coapsele lui si au fost numiti Vaisyas. Restul oamenilor au iesit din picioarele lui Manu si sunt cunoscuti sub numele de Sudras. Odata cu trecerea timpului, sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungnd astazi sa existe mii de subcaste. Acesta constituie inca parte integrala a ordinii sociale a Indiei, chiar daca a fost scoasa in afara legii de catre guvernul indian. Din vremurile cele mai timpurii, hindusii au venerat 9

vaca si au considerat-o posesoarea unei mari puteri. In privinta notiunii de Dumnezeu, fiinta suprema a Hinduismului este indefinita, este impersonalul Brahma, Absolutul filozofic. Crestinismul afirma ca exista o singura fiinta suprema care este infinitul Creator personal. Pe deasupra, Dumnezeul crestin este iubitor si deosebit de interesat si implicat in treburile umanitatii, in puternic contrast cu distanta divinitate a Hinduismului. Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, lipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul, insa, invata ca omul a fost facut in imaginea lui Dumnezeu avnd personalitate si capacitatea de a primi si de a oferi dragoste. Desi imaginea lui Dumnezeu din om a fost corupta la caderea acestuia in pacat, omul ar fi inca nespus de pretuit de catre Dumnezeu. In Hinduism nu exista ideea de pacat impotriva unui Dumnezeu sfnt. Faptele nelegiuite nu sunt savrsite impotriva vreunui Dumnezeu, ci sunt in principal rezultatul ignorantei. Aceste rele pot fi biruite urmnd principiile si doctrina mntuirii castei din care face parte. Crestinismul, vede pacatul ca fiind un act real de rebeliune impotriva unui Dumnezeu perfect si sfnt. Toate pacatele sunt acte de razvratire impotriva legii lui Dumnezeu. In Hinduism mntuirea se poate dobndi in trei feluri: prin cunoastere, fiindca a cunoaste reprezinta parte a fundamentalului Brahma si nu o entitate separata; prin devotament, care inseamna dragoste si ascultare fata de o anume zeitate, sau prin fapte savrsite conform ritualurilor. Aceasta mntuire este necesara din lungul ciclu de nasteri, morti si renasteri. Mntuirea in Crestinism este scapare de la potentiala separare eterna de Dumnezeu si ea nu se poate obtine prin fapte bune, ci este oferita fara plata de Dumnezeu tuturor celor ce vor sa o primeasca. Hinduismul considera lumea materiala ca fiind trecatoare si de importanta secundara fata de descoperirea Brahmanului, in timp ce Crestinismul considera lumea ca avnd o realitate obiectiva ce isi are sursa in vointa creatoare a lui Dumnezeu. Hindusii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahma, o parte a Absolutului, in timp ce crestinii o privesc ca fiind o entitate cu totul diferita in natura ei de Dumnezeu si care nu este parte a unui sistem universal sau monist. Aceste contradictii reprezinta diferentele majore intre cele doua religii. Conform Hinduismului problema fundamentala a omului nu este morala, ci metafizica. Omul nu este vinovat ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu ci pentru ca si-a uitat adevarata lui natura, iar acum se recunoaste ca fiind altceva. Omul nu este un pacatos. Pur si simplu el este ingorant fata de sine, de adevaratul lui Eu. Problema se afla in constiinta lui. Mntuirea lui consta in atingerea acelei stari originale de constiinta pe care a pierdut-o. Adevarata natura a omului sau constiinta lui originala este definita in moduri diferite de guru monisti sau panteisti. Gurul monist, care crede ca Dumnezeu, omul si universul sunt de fapt un tot unitar, afirma ca Omul este Constiinta Infinita sau Dumnezeu, dar care s-a implicat intr-o constiinta finita, rationala si personala. Atta vreme ct ramne in aceasta stare, se va naste de nenumarate ori in aceasta lume de suferinta. De aceea, mntuirea consta in depasirea, transcenderea acestei constiinte personale si finite si prin contopirea cu Constiinta Infinita si Impersonala (sau cunoasterea ei), in felul acesta scapnd din ciclul de nasteri si morti. Mntuirea este o chestiune de perceptie sau de realizare. Deja esti una cu Dumnezeu, nu-ti ramne dect sa percepi sau sa realizezi acest fapt. A percepe, in acest context, nu este o activitate a mintii. Nu se pune problema de a cunoaste din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic ca noi suntem Dumnezeu, ci mai degraba de a transcende, de a depasi, aceasta cunoastere rationala si constienta si de a experimenta o stare superioara de constiinta sporita, care este Dumnezeu si adevaratul sine. Gurul panteist nu sustine ca omul este, sau devine vreodata, Dumnezeu. Dumnezeu ar fi o fiinta personala pe numele de Krishna. Starea originala a omului este constiinta Krishna, iar adevarata lui natura este de a fi un slujitor iubitor al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru si a devenit captivul acestei lumi materiale. Acum trebuie sa-si restabileasca legatura cu Krishna si sa dobndeasca Constiinta Krishna. Doar atunci omul va iesi din ciclul de nasteri si morti si va trai pentru totdeauna impreuna cu Krishna in Goloka, adica cer. In Hinduism mntuirea consta deci in descoperirea, perceperea sau experimentarea naturii noastre adevarate. Aceasta realizare are loc atunci cnd putem sa ne modificam constiinta noastra si sa ajungem la o stare superioara de constiinta. Cum putem sa ne modificam constiinta ? Prin manipularea sistemului nostrum nervos, deoarece constiinta este dependenta de el. In mileniul care s-a scurs, s-au pus la punct numeroase tehnici care sa 10

manipuleze sistemul nervos al omului pentru a putea obtine modificarea constiintei lui. Aceste tehnici sunt in general cunoscute sub numele de tehnici yoga. Una dintre aceste tehnici este hatha yoga (mntuirea prin exercitiul fizic). Hatha Yoga, care consta din exercitii fizice si de respiratie, este o metoda foarte veche. Crezul ca omul poate dobndi mntuirea prin exercitii fizice se bazeaza pe faptul ca mntuirea se presupune a fi o chestiune de perceptie, ce depinde de starea sistemului nervos al omului, care la rndul lui depinde de conditia lui fizica. Prin manipularea psihologica a trupului omenesc, sistemul nervos poate fi imbunatatit iar constiinta modificata/schimbata. Problema pe care o creaza Hatha Yoga este faptul ca ea necesita un proces indelungat si anevoios, care cere multa disciplina si un profesor competent. Intrebarea frecvent pusa este daca un crestin poate sa practice Hatha Yoga. Odata ce o persoana cunoaste modificarea de constiinta si are o viziune a posibilitatilor, aceasta persoana se deschide filozofiei hinduse. O alta metoda de transformare a constiintei este japa yoga (metoda mecanica de mntuire). Japa Yoga inseamna repetarea sau invocarea unei mantre (de regula, este o formula care contine numele unui Dumnezeu sau al un spirit rau). Gurul de orientare monista prefera sa folosesca un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi Om, sau o mantra al carei inteles initiatul discipol nu-l cunoaste, pentru ca astfel numele, sau mantra respectiva, sa nu creeze, prin asociere, in mintea lui gnduri sau imagini. Repetarea constanta a unui sunet elimina toti ceilalti stimuli, concentrnd astfel mintea asupra lui si in cele din urma sunetul devine un non-stimul. Faptul acesta induce o stare in care mintea este constienta sau treaza, dar nu este constienta sau treaza fata de ceva anume sau de vreo idee. Se spune ca aceasta este constienta constiintei. Ca omul este constient de constiinta. Ea este numita Constiinta Pura sau Constiinta Transcedentala. Fiindca initierea in Meditatia Transcedentala este o chestiune privata, multi crestini o considera misterioasa. De fapt, ea este simpla. Celui ce este interesat in initiere i cere sa aduca flori, dulciuri, o batista alba, camfor etc. In timpul ceremoniei instructorul se inchina unei fotografii a guru-lui lui si apoi ii cere initiatului sa se plece inaintea pozei acestuia. Invatatorul sau instructorul cere binecuvantarea diversilor zei si diferitelor zeite apoi ii transmite initatului o mantra. De obicei, mantra este un cuvnt scurt, nume al unei divinitati cum ar fi Ram, Om, Hrim, Sring, Aing. Discipolului ii este cerut sa seada intr-o pozitie confortabila, sa-si inchida ochii si sa repete mantra cu voce joasa, de exemplu, Ram...Ram...Ram..., primele 20 de minute. I se spune ca mai inti va uita de restul lumii si ca va deveni constient doar de mantra. Apoi, va uita si de mantra si va transcende toate gndurile si simtamintele, devenind constient de constiinta. Aceasta este starea transcedentala de constiinta. Dupa ctva timp, cel ce mediteaza atinge o stare superioara de constiinta, numita Constiinta Cosmica, stare in care el este constient att de lume ct si de Constiinta Pura. Dupa ce au trecut mai multi ani de meditatie, respectivul poate atinge Constiinta Divina, in care el ajunge sa perceapa nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune ca in aceasta stare omul poate chiar comunica cu pasarile, cu animalele, cu plantele, cu pietrele. Dupa aceasta se ajunge la starea finala de Unitate a Constiintei, in care omul se percepe in unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerata eliberarea. Mahesh Yoghi numeste aceasta metoda, metoda mecanica de realizare a Dumnezeirii. El spune ca este posibil sa-l descoperi pe Dumnezeu pe aceasta cale, fiindca Realizarea Dumnezeirii este o chestiune de perceptie iar procesul de perceptie este att mecanic, ct si automatic. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie dect sa ne deschidem ochii, iar vederea obiectului vine automat fara folosirea intelectului sau a emotiilor. In acelasi fel, pentru a percepe constiinta interioara, nu trebuie dect ca noi sa ne indreptam atentia inspre interior si, in mod automat, vom ajunge sa o percepem. Perceptia exterioara este rezultatul cresterii progresive a activitatii sistemului nervos. Perceptia launtrica este rezultatul diminuarii activitatii, pna ce intreg sistemul nervos inceteaza sa mai functioneze si atinge o stare de liniste, o stare de atentie odihnitoare. In felul acesta se ajunge la realizarea lui Stai nemiscat si afla ca Eu sunt Dumnezeu.

11

IDEATIA PSIHOLOGICA N ANTICHITATEA GREACA PREARISTOTELICA ( 3 ) Ideile despre suflet n Grecia antica sunt continute n corpul unitar de cunostinte stiintifice si filosofice. Fie ca era nteles ca materie subtila, fie ca idee sau forma, sufletul era esenta si principiul vietii. Scoala din Milet marcheaza n sec. al VI-lea trecerea de la ideatia cosmogonica, antropomorfica si mistica la reprezentari naturalist-logice despre cauzalitate si cunoastere. Reprezentantii Scolii din Milet: Thales (624-547), Anaximandru (610-545) si Anaximene (585-525) au formulat o conceptie a unitatii naturii, derivata dintr-un element fundamental, imperisabil si vesnic, respectiv apa (pentru Thales), infinitul - apeiron (pentru Anaximandru), aerul (pentru Anaximene). Desi nu se refera la textele originale, Aristotel reproduce definirea sufletului data de catre Thales sufletul este similar fortei magnetice, sufletul este de natura materiala, dar incorporala si nzestrat cu miscare; fiind principiul unei miscari spontane si eterne, are atributul imortalitatii. Ideile psihologiei naturale ce explica viata sufleteasca printr-un principiu material, s-au pastrat pna n timpul lui Socrate. Continuator al cosmologiei fizicienilor din Milet, Pitagora substituie principiul lui Thales, apa, cu numarul, acesta fiind originea tuturor lucrurilor. Sufletul uman este o parcela din sufletul universal si miscarea universala, sensibilitatea fiind comuna tuturor fiintelor, apare ca o emanatie universala. Heraclit din Efes, n Muzele (intitulata si Despre natura) mbina cunoscutul materialism ionian (regula fundamentala este focul) cu principiul contrariilor sau metoda dialectica. La originea tuturor lucrurilor se afla lupta contrariilor, nasterea si conservarea, viata si dezvoltarea se datoresc echilibrului contrariilor (ziua cu noaptea, vara cu iarna, moartea cu viata). Sufletul este un gen de suflare calda, usoara si uscata, fiind focul sau principiul vietii. Pentru cunoastere omul are doua facultati: simturile si ratiunea (care da si criteriul adevarului, masura ntelepciunii). Datorita celei de-a doua facultati omul poate descoperi adevaratele nume ale lucrurilor. Empedocle (490-430) renumit orator si poet (Despre natura si Purificarile) afirma ca focul, aerul, pamntul si apa radacinile lucrurilor sunt supuse actiunii a doua principii motorii: iubirea (forta unificatoare a lucrurilor materiale) si discordia (forta separatoare). Desi nu foloseste termenul ca atare de suflet, defineste senzatiile si gndirea (tot o senzatie) n unitate cu fiziologicul, fiind chiar functiuni ale elementelor materiale, reunite si divizate de cele doua forte primordiale; astfel, senzatiile sunt rezultatul interactiunilor dintre emanatii ale obiectelor si porii organismelor, miscarea sngelui realizeaza gndirea si cunoasterea n general. Numele lui Democrit din Abdera (460-370) este legat de determinismul materialist n raportul suflet-corp si cognitie. Materia este una si e constituita din atomi n miscare spre varietate infinita este ideea fundamentala a teoriei lui Democrit. Sufletul este de natura materiala, compus din atomi sferici foarte subtili si mobili (un fel de foc, ceva cald si mobil, ce antreneaza ntreg corpul). Avem astfel, la Democrit, o prima viziune monista a identitatii ntre trup si suflet. n consecinta, sufletul este muritor, disparnd o data cu corpul, locuitorul dispare o data cu cortul ce l-a gazduit. n privinta senzorialitatii, Democrit mpartaseste ideea lui Heraclit si Empedocle, a emanatiilor atomilor de la lucruri spre organism si invers (aerul interpus faciliteaza transmisia). Forma atomilor emanati determina modalitatea senzatiilor. Cum o diferenta calitativa ntre senzatie si gndire nu a fost remarcata, din confruntarea mai multor texte se presupune ca Democrit a dat ntietate gndirii n privinta adevarului si autenticitatii. Socrate (469-399) a marcat o reorientare hotartoare a gndirii psihologice, de la explicare n termeni de elemente ale mediului aer, foc, miscare a atomilor la calitati 12

interne ale omului, cum sunt intelectul, conceptul, aspiratia, simtul si reprezentarea fericirii. Noua viziune este sintetic exprimata n imperativul Cunoaste-te pe tine nsuti! si larg elaborata n problematica eticii rationale. Desi nu a lasat opere scrise, Socrate a fost convingator n a centra gndirea filosofica pe problematica umana a experientei, cognitiei, moralei, raportului cu sine, virtutii morale. Socrate a devenit din ce n ce mai respectat prin veacuri, deoarece el a proiectat asupra omului o lumina a credintei n esenta sa pozitiva: Nimeni nu greseste cu vointa, ci din ignoranta... Scopul vietii este a cunoaste si anume a cunoaste virtutea. Opera binelui, simtul fericirii si ideea divinitatii sunt trei piloni ai vietii demne, pe care orice fiinta umana se nalta ca un templu al continuitatii si nezadarniciei. Viziunea psihologica a lui Socrate este ntr-un nalt grad provocatoare: dupa Xenofon, Socrate afirma ca sufletul este nemuritor si ca starea sa de nondependenta (cnd nu are nici o trebuinta) este de ordin divin. Gndirea psihologica a lui Platon Gndirea lui Platon este centrata pe problematica psihologica, pe autocunoastere si adncuri ale spiritului. Conceptia despre suflet a lui Platon, discipol eminent a lui Socrate, este interesanta sub mai multe aspecte: - a trait ntr-o perioada de acutizare excesiva a problematicii social-umane (conflicte sociale, razboaie devastatoare, decadere morala, disolutii ale institutiilor statale); rationalizarile propuse de el au un caracter conservator, utopic si psihologizant; - postuleaza o identitate ntre cunoastere si existenta, tratnd ideile ca un real primordial; pentru aceasta cutezanta, mpartasita de altfel sub alte forme de cognitivistii umanisti de astazi, Platon a fost etichetat drept deschizator al traiectului idealist n filosofie; - fara a recunoaste psihologia ca un domeniu distinct de cunoastere, Platon concepe un model functionalist al sufletului pe care l si transfera cu deplina convingere la macrosistemul social: 1) apetitul sau motivatiile organice; 2) ratiunea sau functia ntelegerii inteligente si a stabilirii adevarului; 3) energia sau vointa rezultate din sinteza primelor doua functii. Statul rational este conceput de Platon stratificat, corespunzator celor trei functii: clasa agricultorilor, a guvernantilor filosofi si a militarilor. Desi gndirea psihologica a lui Platon, dispersata n numeroase lucrari, se prezinta n termeni metafizici, prin cadrele problematice formulate avem elementele unui sistem: n privinta raportului suflet-corp, n Fedon se afirma ntietatea sufletului, n Timen si Republica sunt definite trei suflete, cu functii distincte la nivelurile capului, pieptului si abdomenului; o viziune asupra afectivitatii o gasim n Fileb si Banchetul, distingnd dimensiunea divina si organica; n Republica (IV, V, VII) gasim abordari ale cognitiei. Continund abordarea etica a lui Socrate, Platon afirma ca existenta este identificata cu Unitatea si Binele, iar acestea mpreuna genereaza Frumosul.

13

CONCEPTIA ARISTOTELICA DESPRE SUFLET ( 4 ) Cnd Aristotel a conceput De anima si lucrarile ulterioare, cunoscute sub titlul generic Parva naturalia, teoria despre suflet avea deja o istorie. Opera aristotelica marcheaza o departare majora de traditiile etico-religioase, ncepnd chiar cu formularea obiectului psihologiei: statusul ontologic al individului uman ca entitate psiho-fizica vie, activa si cugetatoare (entelehia trupului = suflet individual, forma a trupului natural). Plasnd psyche-ul omenesc n cadrul larg al naturii, cercetndu-i principiile si cauzele (scopul suprem al cunoasterii), Aristotel ne apare astazi ca pionier al paradigmei functionaliste (opus deci dualismului suflet-viata biologica, promovat de Platon). Valoarea istorica, ndelung validata, a stiintei aristotelice despre suflet, rezida n afirmarea unitatii functiilor spirituale si vitale: sufletul este acea forma (calitate, nsusire, proprietate) a substantei (corpului) care ndeplineste trei functii necesare vietii: nutritiva, senzitiva si rationala. Sufletul si corpul,spune Aristotel,sunt ntr-o relatie functionala de tipul ochi vedere. Conceptul entelehie a fost o inventie a lui Aristotel utilizata n definirea concisa a principiului activitatii, adica al generarii diferentelor calitative (sau cum se spune astazi n psihologia umanista, principiul actualizarii, al dezvoltarii n trepte); sintagmele potenta n act si entitate individuala umana se nteleg astazi ca functionalitate, calitate de a realiza ceva. Aristotel nsusi defineste principala functie sau facultate a psihicului: discernamntul prin simtire si gndire. Filosofii moderni ni-l prezinta pe Aristotel ca o emblema a certitudinii n perspectiva istorica, iar opera sa ca primul act minutios de experimentare a capacitatii spiritului filosofic de a razbate catre straturile cele mai profunde ale existentului natural si poetic. Viata si opera lui Aristotel Aristotel s-a nascut n anul 384 .H., n orasul Stagira, din sudul Traciei, ntr-o familie elevata, cu preocupari pentru cercetarea empirica a fiintelor; tatal sau fusese medic la curtea regelui Macedoniei, Amintas al II-lea. Dupa decesul tatalui, cnd avea 17 ani, Aristotel apare la Atena ca elev al Academiei lui Platon, unde va ramne 20 de ani, de fapt pna la moartea maestrului. Elaborarile sale originale apar dupa moartea lui Platon, purtnd o puternica amprenta a cercetarii directe a naturii, fara nsa a slabi respectul pentru filosoful-dascal (mi este prieten Platon, dar si mai prieten mi este adevarul). Aristotel a fost angajat la curtea regelui Filip al Macedoniei, ca educator al tnarului Alexandru, traind si studiind ntr-un cadru mistic, n apropiere de vechea capitala a Macedoniei, Pella. Dupa moartea regelui Filip, tronul este ocupat de Alexandru, astfel ca Aristotel se ntoarce la Atena, iar peste doi ani deschide aici o scoala proprie, numita Lyceu (dupa numele templului din apropiere dedicat lui Apollon Lykeios). Este un fel de universitate cu institut de cercetare, astfel ca pregatirea cursantilor are elemente de studiu, cercetare si creatie. n acest cadru mentoral se elaboreaza treptat opera uriasa a lui Aristotel. Dedicndu-se creatiei stiintifice, n conditii excelent asigurate n anii ascensiunii lui Alexandru Macedon, Aristotel devine si personalitate publica, sustinator al miscarii politice promacedoniene de unificare a micilor state grecesti sub forta ofensiva a lui Alexandru. Aceasta latura a vietii marelui enciclopedist avea sa-i aduca amaraciunea sfrsitului n exil, n orasul Malcis din Eubeea, la numai un an dupa moartea lui Alexandru Macedon, n anul 322 .H. 14

Opera scrisa a lui Aristotel contine doua genuri de lucrari: exoterice, destinate publicului (unele, zise acroamatice, erau adresate auditoriului selectat) si esoterice, pentru uzul intern din Lyceu. Numai cele din urma au ajuns pna la noi, cu intermitente de secole, modificari, suprapuneri, necizelari. Dupa operele de tinerete, cu puternica tenta a magistrului Platon, identitatea aristotelica ncepe sa se remarce prin lucrarile de Logica, Metafizica, Stiintele naturii, Psihologie si Gnoseologie, Politica, Etica si Estetica. Constructia si ideatia primului tratat de suflet De anima Lucrarea lui Aristotel, De anima, are o elaborare arhitecturala, cu trei module, intitulate carti. Cartea I cu o pondere de 4/5 din lucrare, Cartea I este dedicata analizei critice a doctrinelor naintasilor. Se prezinta idei, argumente, contrarietati, nume de gnditori remarcabili si opere. n maniera fireasca a unui dascal constiincios, Aristotel preia conceptia predecesorilor despre nsufletit, cu atributele miscarii, simtirii si necorporalitatii. Se refera cu respect academic la Democrit (sufletul este un fel de foc si caldura), la Leucip (figurile sferice sunt suflet, avnd capacitatea de a se misca pe sine), la consensul filosofilor antici asupra faptului ca sufletul este factorul cel mai capabil de miscare. Dupa ce defineste patru tipuri de miscare (deplasare, alterare, micsorare si crestere), sustine unitatea suflet-corp. Cartea a II-a dupa laborioasa problematizare si preluare critica din cartea I, se revine acum cu alta forta intelectiva la definirea sufletului. Dintre multiplele analogii invocate pentru trecerea la o definire a sufletului, doua ne clarifica distinctia dintre substanta si forma: - o unealta cum ar fi securea, este un corp natural, cu calitatea (forma) de a taia; asa si corpul alcatuit din organe are suflet, deci functii de hranire, simtire, miscare; - daca ochiul ar fi o vietate, vazul propriu-zis ar fi sufletul lui. Identificam aici o viziune functionalista clara si aceasta nu ntmplatoare, deoarece va fi ntregita cu explicatii cauzale, structural-compozitionale, atributive si genetice. Abordnd puterile sufletesti sau facultatile sufletului. Aristotel face de fapt un gen de psihologie comparata si diferentiala la trei niveluri: planta, vietate si om. Ordinea este dictata de ntelegerea cauzala si sistemica: simtirea nu poate exista fara hranire, simtirea presupune placere si durere, pe baza lor, nazuinta spre un scop. De mare utilitate pentru psihologie este distinctia potential-actual, nvataredezvoltare, nvatare-instruire. Cartea a III-a n aceasta carte Aristotel respinge ideea lui Democrit si anume ca ar exista un al saselea simt. El spune ca pentru o percepere comuna, n care se realizeaza o asociatie de senzatii, nu este nevoie de un simt special; simultan cu receptarea obiectelor specifice, are loc o operatie psihica de unire a senzatiilor ntr-o perceptie. Simtul comun este n fapt o operatie de sinteza care, producndu-se simultan cu actiunea obiectelor asupra organelor de simt, actualizeaza omul ca Subiect. Pentru Aristotel, existenta obiectiva a lumii corporale este o certitudine, nu mai trebuie demonstrata: de aici, a conchis ca gndirea, referindu-se la corpuri, trebuie sa se sprijine pe senzatii si reprezentari.

15

DE LA ANTICHITATE LA PARADIGMELE GNDIRII PSIHOLOGICE MODERNE Curs 5 Crestinismul apare pe un sol de eclectism, eruditie si conciliere a rationalismului grec cu religiile orientale. Creatorii dogmaticii crestine valorifica n marturisirile lor ideile lui Platon, Aristotel si ale stoicilor. O conciliere ntre stoici, epicurieni, Platon si Aristotel, ncearca Plotin (nascut n 205 e.n. la Licopolis, n sudul Egiptului). De foarte tnar, dupa participarea la o expeditie n Persia, la 19 ani deschide la Roma o scoala de filosofie ce capata repede o mare faima, frecventata de nsusi mparatul Gallien. Mobilul conceptual la Plotin a fost interpretarea mistica a teoriei platoniciene a ideilor. n peste 50 de tratate ale sale, se preocupa de cunoasterea Absolutului, ajungnd la definirea extazului ca singura cale lipsita de limitari si blocaje. Dupa descoperirea conceptului de catre Socrate si elaborarea Logicii de catre Aristotel (cu dezvoltarile ulterioare), filosofia greaca asociase perfectiunea cu forma si limitarea; Plotin are acest insight al potentei supreme sufletesti prin ruperea limitarilor, abandonarea imperfectiunilor si zborul spre infinit. Acesta este un contrast memorabil pentru evolutia mentalitatilor: infinitul care la Aristotel era un non-real, apare pentru Plotin criteriul existentei plenare. Se poate spune ca niciodata omul nu s-a simtit si conceput mai sigur n centrul lumii si mai stapn asupra timpului ca n exercitiul extatic de tip Plotin. Caile spre divinitate, spre adevar si absolut si-au gasit originea n capacitatea reflectorie a sufletului de a se elibera de corp, intrnd n starea contemplarii fara criterii si conditii, starea de extaz. Sufletul capata astfel creditul unei activitati proprii, al unei existente independente de corpul material. Extazul era tocmai procedeul de a suprima senzorialitatea, ca opera a impactului dintre corp si lumea reala. Realitatea nu era dispretuita, ba chiar i se recunoaste natura divina, dar sufletul capata statutul de a doua lume. Acesta este nceputul dualismului, care va culmina cu Descartes si nu va nceta sa dea de gndit filosofilor pna azi si mai departe. De acum, omul are sansa de a trai n lumea creata de el nsusi, aceasta nsemnnd resemnare si comuniunea cu sfintenia concretizata n viata, patimile si mesajul lui Iisus Hristos; se instituie alte criterii ale adevarului, alt ideal n viata constienta, marturisirea devine un complement al logicii, ridicat la rangul de mod de existenta si valoare spirituala. Aurelius Augustinus, nascut la Numidia, Africa, n 354 e.n., ntr-o familie de europeni crestini; dupa o tinerete n rataciri mirene pna la vrsta de 33 de ani, primeste botezul crestin si dezvolta un sistem filosofic axat pe teologie si psihologie (cunoasterea lui Dumnezeu si cunoasterea omului fiind probleme fundamentale); este de retinut faptul ca opera fundamentala a patristicii (stiinta dogmaticii si cultului crestin) ofera nvataturii despre suflet un asemenea loc central. Gnditor profund n fata operei lui Platon, Aristotel si Plotin, Augustinus concepe sufletul ca o substanta necorporala (neavnd dimensiuni spatiale, ci doar temporale); daca este incorporal, nseamna ca este superior corpului, deci este spiritual si apropiat de esenta divina. Functia sa este receptarea lumii, dirijarea miscarilor corpului,inclusiv a simturilor si controlul functiilor vitale. Viata (animala si umana) este efectul fuziunii dintre suflet si corp. Specificul sufletului a fost definit de Augustinus si prin metoda de cunoastere: introspectia (observatia interioara), memoria (constiinta trecutului) si asteptarea (constiinta viitorului); aceasta din urma este o calitate a sufletului care-l uimeste pe Augustinus, att prin vehicularea cu trecutul si viitorul, ct si prin facilitarea imaginatiei (de la normal-productiv, la halucinatii si extaz). Care este imaginea omului n aceasta viziune crestin-psihologica? Omul are atributul vointei si deci al libertatii, baza a ntregii vieti spirituale; omul este responsabil pentru actele sale, este un actor nsufletit de divinitate si cu responsabilitatea pe masura. 16

Ultimul gnditor al lumii vechi este un autor de psihologie de talia lui Aristotel. Sanctificat de biserica catolica, Augustinus ramne nu numai pentru feudalismul de 1000 de ani, dar si pentru Renastere si epoca moderna un cadru de referinta. Thoma dAquino (1227 1274), teolog remarcabil (Summa Theologie) valorifica n folosul teologiei distinctia aristotelica dintre suflet si spirit (sau suflet vital si suflet rational), unul deservind corpul, celalalt pe Dumnezeu. Extinde nsa sfera spiritualului si la senzatii, pe care Aristotel le lua drept baza a functiei simtirii, si le explica prin transferul de corpusculi materiali de la obiecte la organele de simt. Este, evident, o experienta interna fundamentala si, venerndu-l pe Augustin, nu putea s-o lase n afara comuniunii cu divinitatea, mai ales ca lumina constiintei se extindea asupra tuturor trairilor omenesti. Ca naturalist (si functionalist), Aristotel avea n vedere n De anima relatia organism obiect; Thomas dAquino o nlocuieste cu cea dintre constiinta (subiect) si obiect. Sintagma organism care gndeste a fost nlocuita cu subiect care gndeste. Constiinta de sine a fost absolutizata, intentia instrumentnd ntreaga viata interioara; psihicul nu mai deservea viata de relatie cu lumea obiectiva, ci cu divinitatea; daca a delimitat niveluri sau module ale psihismului, acestea n-au ramas n schema evolutiva a lui Aristotel, ci ca n ierarhia feudala, sufletele vegetal, animal si rational exista din ratiuni teologice: cel inferior este necesar celui superior. Roger Bacon (1210 1294 sau 1214 1292), profesor la Oxford, urmareste sa reformeze stiinta, orientnd-o spre observarea naturii. Lucrarea Opus majus (1267) este dedicata acestui proiect, anticipare fericita a ceea ce va nfaptui filosoful si omul de stat cu acelasi nume, Francis Bacon, trei secole mai trziu. Renasterea nseamna o viziune laica asupra existentei si a umanului; ascetismul clerical din epoca feudala este depasit de prestanta omului, rational si ndreptatit la fericire n existenta sa peremptorie. Nota cea mai generala a civilizatiei Renasterii este caracterul laic: omul cu nevoile si aspiratiile sale apare ca o valoare fundamentala, cu drept natural la fericire, nzestrat cu ratiune de putere nelimitata. Sursa tuturor fortelor sociale este individul: nu ascet si abstinent, trndav, obedient si pedant; o emanatie de forte si talent va da omului liber statutul de faurar al existentei. Individualismul, concurenta, descoperirile geografice si stiintifice, inventica multiplicatoare a fortei de productie sunt factorii ce imprima omului Renasterii acea noua identitate pe care am numi-o astazi Subiectul virtuos (ce practica forta si talentul). De la Socrate, Platon si Aristotel, stiinta a evoluat ca exercitiuasupra conceptelor si ideilor generale. ncepnd cu Renasterea, stiinta opereaza generativ: identifica unitati elementare si descopera legi cauzale ce explica geneza, alcatuirea si functionarea sistemelor complexe; demonstratia logica a scolasticii devine slab productiva fata de metoda stiintifica a provocarii experimentale, generarii de fenomene si masurarii parametrilor. Primul teoretician al noii stiinte a fost Francis Bacon (1561 1626). Metoda inductiei fusese folosita si de Galilei, dar Bacon o trateaza drept un Novum Organum si i stabileste regulile. Gndirea filosofica antica este respinsa organic, ca speculatie desarta, ndepartata de natura, falsificatoare, frenatoare a dezvoltarii stiintei. Prin mijloacele logicii formale nu se descopera adevaruri, ci doar se expune ceva cunoscut. Experienta este cartea deschisa a stiintelor, ce poate fi lecturata direct daca nvingem prejudecati si neajunsuri specifice mintii noastre. Deformarile generatoare de erori tin de individ si de socius; Bacon le defineste si sistematizeaza n patru clase: idola tribus: tendinta de generalizare pripita si comoda, de extindere fara control a ceea ce stim si vrem la ceea ce nu stim (superstitii, magia, alchimia, antropomorfismul etc.); idola specus: fixitatea propriilor deprinderi si obiceiuri ne ngusteaza posibilitatea de receptare si abordare a noului; idola fori sau fantomele pietii: desemnarea prin cuvinte conventionale a unor realitati doar presupuse (exemplu: destinul, sfera cereasca); idola theatri: prestigiul istoric al unor teorii; cazul unor filosofi antici greci este edificator, teoriile lor sunt preluate ca baza n explicarea naturii, desi sunt saturate de teologie si superstitii. 17

REN DESCARTES (1596 1650) Familia (de medici si nalti functionari) i-a dat o educatie de vrf: colegiul iezuit La Flche, liceul la Rennes si licenta n filosofie la Poitiers. Desi prin Edictul de la Nantes (1598), Enric al IV-lea decretase libertatea religioasa, tnarul Descartes a dorit si s-a preocupat intens de libertate Avea 23 de ani, cnd are viziunea stiintei minunate, bazate pe reguli ale evidentei rationale, operabile n toate domeniile. Regulile pentru conducerea spiritului au fost gndite nainte de stabilirea n Olanda (1629), dar n-au fost publicate dect postum, n1701. Este vorba de algoritmi euristici, cum zicem astazi, si autorul le-a probat personal n propriul demers stiintific. ncepe lucrul la un Tratat despre lume, care, surprinzatoare contingenta, viza n prima parte studiul luminii, iar n a doua studiul omului. Condamnarea lui Galilei l-a uluit pe Descartes si n-a mai cutezat sa tipareasca tratatul, dect partial. n 1637 a aparut Discursul despre metoda, iar n 1641 Meditationes de prima philosophia, n care, cu ezitare, dar si mare maiestrie accepta si explicatia teologica n metafizica si gnoseologie: interventia divina este acceptata ca primul mobil si garant al corectitudinii sensibilitatii si ratiunii. Daca Thoma dAquino a facut un mare serviciu Bisericii conciliind pe Platon cu Aristotel si cu Biblia, suprancarcnd fiinta umana cu responsabilitatea propriului act de vointa, Ren Descartes a ramas un catolic mai putin smerit, dar a reusit, mai mult dect secole de largire a cunoasterii, sa dea omului marea putere a gndirii n spiritul vointei libere. Descoperirea reflexului de catre Descartes este un moment major n istoria psihologiei deoarece nseamna conturarea conceptiei despre comportament ca expresie a vietii de relatie, a interactiunii organismului cu mediul; dispozitivele mecanice si hidraulice ale timpului au servit drept modele pentru analogii; principalul argument a fost nsa mecanismul circulatiei sngelui, descoperit de Harvey (1608; o lucrare n latina a fost publicata la Frankfurt, n 1628). Prezentarea fiziologica a reflexului a legat-o chiar de mecanismul medicului englez: dupa ce umple arterele si venele, sngele ajuns n inima se supune unor schimbari, astfel ca partile sale cele mai fine se ridica la creier, influentnd gndirea si pasiunile. (Mult mai trziu, la sfrsitul secolului al XIX-lea, teoria periferica a emotiilor formulata simultan de James si Lange promoveaza aceeasi idee a medierii viscerale). n lipsa conceptului de influx nervos, Descartes foloseste termenii antici suflu vital si spirit animal. Avem la Descartes o fiziologie a rsului si plnsului, consideratii asupra efectelor vrstei, o teorie asupra moralei (n esenta, rationalista). Metoda l conduce la generalizari: utilitatea biologica a afectelor; criteriile libertatii de gndire si vointa, ale generozitatii, onestitatii tin de forta cu care intelectul controleaza pasiunile, vointa, orientarea spre om a intentiilor si faptelor. Conceptia carteziana despre reflex si pasiuni conduce n principal la clarificari hotartoare pentru evolutia psihologiei: distinctia comportamentcunostinte; de acum, cunostinta (informatia, reprezentarea despre nsusirile si raporturile obiectelor) a devenit criteriu al psihismului; actele reflexe nu presupun asemenea cunostinte sau reprezentari; functia cognitiva a constiintei devine singura esenta data nemijlocit Subiectului n introspectie; cunostinta despre obiect exista numai n masura n care este receptata si traita subiectiv; prin aceasta ea devine si transcendenta, adica nesupusa organizarii obiective a unui act real; dualismul corp suflet are, ncepnd cu Descartes, un nou continut: corp nseamna un sistem automat organizat structural si functional dupa legile mecanicii; comportamentul corpului poate fi explicat si fara interventia sufletului: impulsurile externe si constructia materiala sunt suficiente; sufletul n conceptia lui Descartes este definit dupa un singur criteriu: constientizarea nemijlocita a manifestarilor sale (gndire, dar si senzatii, afecte, reprezentari); daca la Plotin si Augustinus obiectul introspectiei persoanei era comunicarea cu divinitatea, la Descartes obiectul este tehnic, practic, concret: chiar propria gndire; obiectul acesta fiind cert, si corelatul sau, gnditorul, este Subiectul cert. Numai dupa stabilirea acestor identitati, Descartes se ocupa de existenta lui Dumnezeu, pe care o recunoaste alaturi sau complementar cu natura si cu gnditorul. Introspectia a capatat de acum statutul unei metode serioase, 18

compatibile cumatematica. Dublul raport cu lumea obiectiva si cu subiectul fiziologic confera lui Descartes statutul de metodolog al stiintei moderne. Ideea analogiei dintre comportamentul fiintelor vii si dispozitiile mecanice este considerata geniala n comentariile istoricilor. Sa vedem la Descartes locul sufletului n cadrul sistemului comportamental. Spinoza (1632-1677) Operele de referinta ale lui Spinoza sunt: Etica dupa metoda geometriei (publicata postum); Tratatul teologico politic (1670). S-a nascut la Amsterdam, ntr-o familie de negustori bogati, evrei refugiati din Spania catolica. A primit educatie pentru o cariera ecleziastica, dar a nvatat si medicina, fizica, geometrie si filosofie. La 24 de ani avea deja o gndire formata, prin excelenta antiscolastica si antireligioasa (critica Biblia ca lipsita de adevaruri stiintifice, saturata de precepte morale); conceptia liber exprimata i-a adus excomunicarea si exilul. Se stabileste la Haga, unde traieste din meseria de slefuitor de lentile, ascet si ntelept, cu mare opera si ample relatii cu remarcabili gnditori europeni ai epocii. Ca si Descartes, nu renunta la libertate pentru vreo cariera universitara, prefernd amicitia si speculatia. Dupa cum s-a vazut, Descartes nsusi a sesizat dificultatea definirii interactiunii dintre cele doua substante opuse n esenta lor (apelul la glanda epifizara ca instanta de contact a ramas o ipoteza hazardata). Spinoza preia aceasta problema cardinala pentru ntelegerea omului, respinge dualismul cartezian si admite existenta substantei unice existenta n sine, deci absoluta (nu are nevoie de definire printr-un alt concept). Fiind un real, substanta are o infinitate de atribute, existente cu necesitate. Din infinitatea de atribute, omul poate cunoaste doar doua, ntinderea (si n sensul de cantitate) si gndirea, iar acestea n diferite moduri (modificari temporare). Substanta unica este denumita de Spinoza Natura sau Dumnezeu. n cadrul ei determinismul este universal (miracolul este doar expresia neputintei sesizarii cauzelor). Principala tema a psihologiei lui Spinoza este cea a afectelor (cartile III V din Etica). Asa cum ideile fusesera considerate lucruri, si afectele (pasiunile) apar la fel.Le defineste ca stari ale corpului, care amplifica sau diminueaza capacitatea de actiune a organismului, o favorizeaza sau limiteaza; tot afecte sunt si ideile despre aceste stari. La Spinoza, vointa ca forta autonoma dispare, ea confundnduse cu intelectul. Numai necunoasterea cauzelor unei actiuni ne creaza iluzia ca ea este voluntara. Esenta omului este pasiunea si aceasta deoarece este fenomen psihofiziologic. Dorinta este atractie constientizata, dar derivata din constiinta. Satisfactia (bucuria) si insatisfactia (tristetea), formeaza cu prima grupul celor trei afecte fundamentale, din care deriva celelalte. Dar si aceste trei afecte au o baza generica: puterea sufletului, constnd n fermitate (nazuinta spre mentinerea existentei conform normelor ratiunii) si generozitate (nazuinta de a ajuta pe altii si de a se unii prin prietenie). Diversitatea porneste de aici: prezenta de spirit, curajul, cumpatarea, sobrietatea etc. sunt alternative ale fermitatii; clementa, modestia, cardinalitatea etc. sunt moduri ale generozitatii. Bucuria ce tine si de suflet si de corp se numeste voluptate; aceasta poate fi buna, dar si rea, cnd este exagerata. Ca si ideile, afectele se asociaza. Analiza afectivitatii la Spinoza este meticuloasa, naturalista, dupa regulile matematice ale descompunerii, derivarii si compunerii; demonstratia sa urmareste relevarea determinismului universal si n aceasta sfera a vietii sufletesti Nasterea psihologiei ca stiinta Dintre multiplele ncercari temerare doctrinare si experimentale de a da nastere unei stiinte distincte a psihologiei pna la urma una s-a dovedit a avea reusita. Aceasta se leaga de viata si personalitatea, de programul investigativ si organizatoric a lui Wilhelm Wundt (1832-1920). Dar cine a fost W. Wundt ? Prin pregatirea s-a profesionala de baza a fost medic, cu licenta dobndita al Universitatea din Heidelberg. Dar aici a avut sansa de a fi avut parte de cursurile rasunatoare ale lui Helmholtz, al carui asistent ulterior va deveni. Ori ntre el si seful sau, daca initial raporturile au fost de respect, ulterior nsa acestea abia daca s-au pastrat cordiale. Aveau nu numai conceptii, dar si temperamente total diferite: n gndirea lui Wundt problemele metafizice ale reflectarii psihice se vor concretiza cu o 19

viziune de ansamblu mai larga si articulata, cea a lui Helmholtz s-a rezumat sa ramna credincioasa, fidela liniei fizicaliste a vremii. Nu dupa multa vreme Wundt se va desparti de Helmholtz pentru a deveni n 1875 profesor de filozofie la Leipzig. Aici pe lnga preocuparile sale imediat didactice, n anul 1879 va initia organizarea si nfintarea unui laborator de psihologie. ntr-un spirit ntreprinzator care-i va deveni caracteristic, laboratorului i va ntari destinatia, pentru a deveni ulterior un veritabil institut specializat de cercetare psihologica. Si pentru a consfinti definitiv acest nceput, tot acolo nfinteaza o revista cu titlul Cercetari filozofice, destinata cu deosebire pentru publicarea lucrarilor cu profil psihologic. Scrierile lui Wundt i-au creionat gndirea si conceptia sa psihologica. Bazele proiectelor sale sunt cuprinse n lucrarea Expuneri despre sufletul omului si a animalelor aparuta n 1892. Acestea au fost precedate de prelegerile pe care Wundt le-a tinut la Leipzig, cuprinse n lucrarea Psihologia din punct de vedere al stiintelor naturii aparut n 1863. n acord cu gndirea wundtiana psihologia trebuie sa fie compusa din doua parti distincte: prima sa fie elaborata din perspectiva stiintelor naturii; cea de a doua spirituala este determinata cutural-istoric si i se mai spune psihologia popoarelor. Ambele directii au fost abordate si sustinute de Wundt cu aceeasi tarie: prima n doua lucrari distincte: Elementele de baza ale psihologiei fiziologice, aparuta n 1874 si a doua n cartea Psihologia poparelor, a carei prima editie a aparut n anul 1900. n ceea ce priveste aceasta din urma lucrare, n ea se arata ca obiectul psihologiei o reprezinta asa-zisele procese psihice superioare, de natura cultural-istorica, cum sunt actele determinate de folosirea limbii, cele dictate de mituri, creatiile artistice, obiceiurile. n acceptiunea lui Wundt materia si substanta de baza a psihologiei a fost si a ramas constiinta. De aceea, investigatiile sale n-au pierdut nici un moment din vedere problemele de constiinta, descoperirea determinismului reflectarii constiente, evocarea diferitelor sale stari, care au dus la explicarea modului cum se realiza depozitarea substantei experientei. Trebuie subliniat ca alaturi de senzatii, ca elemente ale reflectarii constiente, au fost puse si emotiile. Era vorba de dimensiunea subiectiva profunda a senzatiilor, de starile sale de traire subiectiva, care erau ceva mai mult dect simpla stare placuta sau neplacuta. Emotiile tradau n mod egal relaxarea sau tensionarea, linistirea sau agitatia. Initial acestea au fost considerate stari de natura fiziologica, pe care nsa Wundt le-a asimilat n programul sau de cercetare, ca proprii psihologiei, care pot fi investigate cu ajutorul introspeciei.

20

ASOCIATIONISMUL Curs 6 nainte de reflexologie Desi, formal, prima scoala de psihologie este structuralismul, asociationismul merita tratat ca prima paradigma datorita vechimii sale sub raportul formularii si al utilizarii de catre alte orientari psihologice, n practica instruirii si, n general, n orice exercitiu mental. Asociationismul mai este denumit reflexologie sau, n acceptiunea americana, conexionism. Reinterpretata n ultima jumatate a veacului trecut ca mecanism al semnalizarii, orientarii si productivitatii psihice, conexiunea (n forma cea mai simpla fiind numita legatura nervoasa temporara) devine criteriu al aparitiei psihismului, al trecerii de la reglajele biologice si fiziologice la cele anticipative, psihice. Deoarece asociationismul a fost creat de problematica epistemologica (teorie a cunoasterii stiintifice), reprezentantii empirismului englez, care au excelat n tratarea filosofica a cognitiei, pot fi considerati promotorii unei psihologii a nvatarii conexioniste: Thomas Hobbes (1588-1679), John Locke (1632-1704), George Berkeley (1685-1753) si David Hume (1711-1776). Contributia empiristilor englezi este remarcabila n istoria psihologiei prin accentul pus pe determinismul riguros n functionarea planului rational al comportamentului. Thomas Hobbes considera ca gndirea si actiunea sunt efect al asocierii prin contiguitate (vecinatate) a ideilor. n epistemologie, Hobbes este empirist subiectiv, n sensul ca recunoaste prioritatea senzatiilor, dar calitatile sensibile nu sunt atribuite lucrurilor care le-au produs, ci specificului organelor de simt. La fel, spatiul si timpul nu sunt atribute ale realitatii, ci constructii subiective. Discursul mental sau gndirea consta din nlantuiri de idei potrivit relatiilor cauzale dintre ele. Instrumentarea acestui proces este asigurata de limbaj: cuvintele denumesc, noteaza si nregistreaza ideile; prin cuvinte se realizeaza transferul interpersonal de experienta si afectivitate, inclusiv emotii estetice si mesaje persuasive. mpotriva ineismului (doctrina filosofica fundata pe acceptarea ideilor nnascute), Locke aduce pentru ntia data argumente psihologice, psihogenetice si psihopatologice. Exemplifica aceste aspecte prin notiunile de spatiu, timp, cauzalitate, necesitate, finalitate (copiii mici percep luna ca pe un obiect din jur si ntind mna sa o apuce). Evident, complementar lumii exterioare, lumea interna a propriilor idei, imagini si simturi este obiect al experientei si avem astfel un al doilea izvor de cunostinte, numite reflectie. John Locke a ramas n istorie ca fondator al asociationismului englez si datorita aplicatiilor pe care le-a ntreprins n domeniul educatiei. O noua calitate a educatiei este definita pe baza organizarii experientei, a asociatiilor de idei si sentimente, a modelului omului practic, util, independent si virtuos. Grija lui Locke pentru o educatie fundamentata pe psihologie deriva din teama sa fata de forta spontana a asociatiei necontrolate, dictate de obisnuinta. George Berkeley, episcop, filosof si teoretician n domeniul educatiei, a fost continuatorul empirist-conexionist al lui Locke. A fi nseamna a fi perceput (dictonul latin-esse est percipi) rezuma conceptia subiectiv-idealista a lui Berkeley. El a considerat esentiala ntrebarea Cum spiritul genereaza materie?. n sprijinul conceptiei sale filosofice, a abordat calitatile primare pentru a demonstra ca depind tot de experiente personala, ca si cele secundare (ex: perceperea vizuala a adncimii depinde tot de experienta: obiectele apropiate si cele departate sunt receptate prin senzatiile tactile si kinestezice n asociere cu miscarile oculare). Datele experientei constiente le-a luat drept realitate primordiala. David Hume, raportndu-se sceptic fata de valoarea cognitiva a reflectiei, declara drept unic obiect al cunoasterii propria experienta. Conceptul de experienta apare aici mai elaborat, operndu-se o distinctie ntre impresii mai vii (senzatii si perceptii) si idei mai putin vii (imagini sau amintiri). Hume defineste relatia cauzaefect ca un gen nou de 21

asociatie prin contiguitate, dar analistii de mai trziu identifica la el trei modalitati de asociere: asemanare, contiguitate si cauza-efect.

Asociationismul centrat pe reflexul conditionat n tratatele de istoria psihologiei, occidentalii atribuie procesul asociationismului centrat pe reflexul conditionat lui Ebbinghaus, pe cnd psihologii rusi pun n prim plan reflexologia lui Secenov. Herman Ebbinghaus (1850-1909), experimentator, inovator german, profesor la Breslau si apoi la Berlin, a publicat n 1885 prima investigatie de laborator asupra memoriei. Rezultatele sale sunt revendicate de asociationisti pentru inovatia de a studia nvatarea unui material ce exclude experienta precedenta. Este vorba de silabe fara sens, compuse din doua consoane si o vocala (wop, xam, cir etc). intentionnd sa obtina o curba a evolutiei n timp a retentiei, a evitat cuvintele vocabularului obisnuit care, n trecutul experiential, ar fi avut conexiuni deja retinute. A obtinut ntr-adevar o curba pentru intervalul imediat de timp, fenomen ce a fost reconfirmat ulterior. Inovatia metodica a lui Ebbinghaus a deschis calea abordarii functiilor psihice superioare pe baza principiului simplu al asociatiei, ajungndu-se chiar la exprimari exacte. Medicul rus, I.M.Secenov (1829-1905), cu studii la Moscova, Berlin si Viena, profesor de fiziologie la Academia medico-chirurgicala din Petersburg a studiat cu succes de rasunet functia inhibitorie a unor centri cerebrali. El ajunge la concluzia ca sistemul nervos este un regulator automat al organismului. Sistemul nervos asigura integritatea anatomo-fiziologica a organismului, receptnd excitatiile externe si semnale despre starea functionala a organelor, declansnd reactii motorii si glandulare de raspuns. n 1863 publica Reflexele creierului, titlu impus de cenzura la o lucrare ce avea n titlu provenienta fenomenelor psihice pe baza fiziologica. Pentru prima data activitatea cerebrala si activitatea psihica aveau aceeasi unitate elementara constitutiva actul reflex. Actele constiente si cele voluntare sunt n sens strict, reflexe. Contributia lui Secenov la nasterea si dezvoltarea psihologiei de fapt este una foarte simpla: aceea ca actul gdirii este un produs de dezvoltare, a acelor acte ce au ca suport activitatea nervoasa. Ceea ce se ntmpla la nivelul nervilor este de natura corporala, se valorifica organic si se raporteaza bipolar n mediu: prin cauza si prin efectele sale. n raport cu aceste evenimente se cladeste actul psihic, care asemenea actului neuronal are un nceput, o secventa desfasurata de dezvoltare si o finalitate cognitiva de deschidere spre lumea nconjuratoare. n acord cu aceste secvente obiectul de cunoastere al psihologiei se afla n procesele reprezentnd raporturile cu mediul nconjurator unde ele se finalizeaza. Faza de nceput consta n efectele pe care diversi agenti stimulatori o exercita asupra organelor de simt, care pe calea reflectarii senzoriale determina cursul evolutiei proceselor, ca n final sa se concretizeze n secventele de acte de miscare, cu nsemnatate obiectiva si vitala n mediul nconjurator. De constiinta n acesti termeni putem vorbi doar cnd depasim nivelul de reflectare realizat pe baza a ceea ce suntem dotati natural si ne raportam la lumea obiectiva materiala din jur. O conceptie fara de precedent n istoria cunoasterii psihologice, n care recunoscndu-se actelor psihice caracterul reflex, aceasta reflectare sa fie raportata obiectiv la lumea nconjuratoare. Actul psihic n sine este un produs de interactiune dintre conditiile stimulative interne si cele obiective de raspuns externe.

22

STRUCTURALISMUL Curs 7 n tratatele de istoria psihologiei, numarul cel mai mare de trimiteri vizeaza pe Aristotel si Wundt. Sunt ntr-adevar, doua nceputuri: al psihologiei ca stiinta si al psihologiei ca stiita experimentala. Autorii americani numesc structuralismul psihologie introspectiva si-i atribuie lui E.B.Titchener botezul celor doua alternative: structuralism (german) si functionalism (american). Important este ca prin structuralism psihologia a devenit experimentala si , ntr-un sens modern, provocatoare. Structuralismul a fost pregatit de Brentano, Fechner si Helmholtz. Franz Brentano (1838-1917), preot catolic si filosof austriac, la 24 de ani a publicat cartea Psihologia lui Aristotel, iar n 1874 Psihologia din punct de vedere empiric. El a nteles si a spus lumii ca, n timp ce stiitele naturii studiaza fenomene, psihologia are de-a face cu acte, actiuni care pornesc de la Subiect, faurar care are nevoi, interese, intentii, scopuri. Psihologia este definita ca stiinta a actelor psihice. Orice act are un continut (un obiect) si un mod de actiune cu respectivul continut. Obiectul si actiunea sunt de nedespartit ntr-un act psihic. Constiinta are ca obiect ceva real, independent de ea, totusi fenomenal, n sensul ca Subiectul vede obiectul din perspectiva abordarii lui, a ceea ce face cu el. Gustav Fechner (1801-1887), medic si fizician, profesor de fizica n anii 20 - 30 la Leipzig, tulburat grav de probleme medicale de vedere, capata o afinitate pentru problemele psihofizicii. El afirma despre constiinta ca este peste tot n Univers, corpurile ceresti fiind nsufletite, iar materia nu este dect o umbra a psihismului. n acest timp, E.H.Weber adescoperit un fapt capital: diferentierea a doi stimuli depinde nu de marimea absoluta a fiecaruia, ci de relatia dintre excitatia data si cea initiala. Aceasta regularitate a verificat-o pe mai multe modalitati senzoriale: musculare, vizuale etc., ajungnd la conceptul de prag diferential. Aparea un nou domeniu al cunoasterii psihofizica, stiinta raporturilor dintre marimile fizice ale excitantilor si intensitatile senzatiilor. Herman Helmholtz (1821-1894) este un remarcabil reconstructor al gndirii fiziologice din secolul al XIX-lea. Tehnica sa de masurare a vitezei influxului nervos a fost o inovatie. Desi medic, fizician si fiziolog, iar ca mentalitate filosofica, Kantian, Helmholtz a ramas n istoria psihologiei ca o personalitate cu contributii deosebite. Totusi, viziunea filosofica nu l-a mpiedicat sa introduca masuratori ale perceptiei vizuale si auditive, devenind astfel ntemeietorul psihometriei. Gndirea psihologica a lui Wilhelm Wundt (1832-1920) Wilhelm Wundt a nteles ca studiul sufletului nseamna o stiinta a experientei si ca instrumentul ei principal este experimentul. Obiectul psihologiei este experienta imediata si metoda adecvata este observatia controlata a continuturilor n conditii experimentale. Programul de cercetari al lui W. Wundt avea trei obiective: - analiza procesele constiente ca elemente; - descoperirea modurilor n care aceste elemente se leaga unele cu altele n formatiuni complexe; - determinarea mecanismelor fiziologice ale conexiunilor. Dintre colaboratorii europeni ai lui Wundt, cel care a socotit structuralismul wundtian incomplet a fost Oswald Klpe (1862-1915). Prieten si colaborator un timp cu americanul E.B.Titchener, Klpe a sesizat ca n planul mental sunt elemente identificabile drept obiecte, dar sunt si functiuni, ce nu se preteaza la constientizare si analiza. n aceasta viziune, distinctia act-stari-procese, facuta de Brentano, precum si conceptul de experienta au fost repere conceptuale pentru Scoala de la Wrtzburg, initiata de Klpe. Edward Bradford Titchener (1867-1927), englez de origine, student la Leipzig si wundtian ca formatie, face o cariera stralucita la Cornell. El a vazut unitatea stiintelor pe 23

fundament psihologic: universul experientei umane. Dupa acest criteriu a vazut diferenta dintre fizica si psihologie, n felul n care este orientata experienta: n afara, asupra obiectelor si a relatiilor dintre ele, nauntru, asupra elementelor experientei, sau a starilor de constiinta. Constiinta si personalitatea realuri pregnante ale psihologiei, sunt definitae de Titchener sobru si clar: primul concept ca suma a experientelor individului la un moment dat; al doilea, desemnat comod prin termenul mind, ca suma a experientelor persoanei, dependente de persoana, totalizate ntre nastere si moarte (idei, afecte, impulsuri). Conceptul lui Titchener stimulus error a marcat distinctia dintre stimulul fizic, ca atare, si cel cunoscut de subiect ca urmare a experientei ce a avut-o relativ la acel stimul. Experimentele au aratat ca subiectul nu-si da seama de relativitatea cognitiei unui stimul, astfel ca ceea ce stim despre el este atribuit existentei obiective si nu raportului nostru cu el. Experimentul, n acceptiunea lui Titchener este principalul mijloc prin care psihologia se desprinde de filosofie. Unitatile elementare de analiza a vietii psihice s-au dovedit a fi (la structuralisti) senzatiile, imaginile, afectele. Atributele acestor elemente sunt: intensitatea si calitatea. Titchener a mai adaugat attensity (nsemnnd claritatea) si protensity (durata imaginii). Sinteza creatoare, atentia, vointa sunt capacitati de interventie activa a omului n raportul Subiect lume exterioara. Astfel, aperceptia nseamna alegerea libera, porneste dintr-un impuls, se decanteaza ntr-o lupta de motive; unitatea cognitie, afectivitate si vointa este o viziune care-l plaseaza pe Wundt n actualitate (desi la batrnete a cunoscut marginalizarea fortata). n sistemul psihic el pune la vrf vointa, capacitatea cea mai prezent activa pentru subiect, alternativa esentiala la asociationismul mecanic. Structuralismul ca paradigma Platforma structuralistilor a fost clar definita sub raportul obiectului psihologiei: studiul analitic al psihicului omului adult normal prin metoda introspectiei. Postulatele structuralismului n-au avut o formulare controlabila logic, ci una ce poate fi doar abstrasa: - psihologia se sprijina pe experiment pentru a se elibera de metafizica; - adevarurile sale sunt de ordin empiric; - gndirea si constiinta sunt concepte bazale si domeniu de studiu experimental; - introspectia este o metoda valida de studiu, dar are grade diferite de elaborare si nvatare; - spiritul si corpul sunt sisteme paralele, iar legile psihologice trebuie sa remarce aceasta distinctie; totusi conceptul de experienta exprima un monism, o unitate a celor doua roluri. Conceptul-cheie n explicarea selectiei datelor si experientelor este atentia. Titchener distingea trei forme: 1) nativa sau involuntara, n care intensitatea si calitatea experientei, n special noutatea, sunt factori de selectie; 2) voluntara sau secundara 3) atentia ca deprindere, deci partial involuntara. Pentru psihologia contemporana, structuralismul nseamna o noutate n materie de atitudine, optiune, identitate si combustie de date experimentale.

24

FUNCTIONALISMUL Curs 8 O data cu stabilirea scopului psihologiei de a specifica structurile mentale, Titchener a introdus termenul de structuralism pentru a descrie aceasta ramura a psihologiei. Dar exista si o opozitie foarte puternica fata de caracterul analitic al structuralismului. William James un distins psiholog de la Universitatea Harvard era ngrijorat de caracterul restrictiv al cercetarii psihologice, asa cum era el impus de bransa structuralistilor. James credea ca se poate pune mai putin accent pe investigarea elementelor de constiinta si mai mult accent pe ntelegerea fluiditatii, desfasurarii si caracterului lor personal. Interesul sau personal era centrat pe studierea modului de functionare a psihicului, astfel ca un organism sa se poata adapta la mediul nconjurator. ntruct James investiga rolul functional al constiintei (mai ales n procesul de adaptare), demersul sau n cadrul psihologiei a fost denumit functionalism. Lucrarile lui James cu privire la obiceiuri ca mod de adaptare au ajutat la configurarea unei etape a psihologiei care a inclus procesul de nvatare ca subiect central de studiu. Pentru a descoperi modul n care organismul se adapteaza la mediul sau, functionalistii argumenteaza ca datele derivate din introspectie ar trebui suplimentate de observatiile comportamentului manifest, inclusiv studiul comportamentului animal si dezvoltarea comportamentului (psihologia dezvoltarii). Ca si structuralistii, functionalistii au considerat psihologia ca fiind stiinta experientei constiente, iar introspectia principala metoda de investigatie. Paradigma functionalista vizeaza trei ntrebari relative la comportamentul uman si animal: Ce?; Cum?; De ce? (deci, functia comportamentului organismelor, inclusive a constiintei, n adaptarea lor la mediu; aspectele utilitare si relationale). Pentru a conferi relevanta cuvenita originalitatii si productivitatii functionalismului, prezentam pe cei mai importanti autori. William James (1842-1910) frate cu cunoscutul romancier Henry James, W. James a avut o contributie majora la dezvoltarea psihologiei americane si mondiale printr-un stil atractiv de redare a sintezelor cercetarilor facute de altii, a principiilor si extrapolarilor intuitive; un talent n a fi practic, lizibil, interesant, popular, respectat. Originar dintr-o familie cunoscuta din New England, William James a nceput studii superioare medicale, pe care le-a ntrerupt din motive medicale; n acel timp a fost framntat de unele contradictii n propria-i mentalitate stiintifica si religioasa; si-a reluat studiile, lundu-si licenta n medicina la Harvard, unde a si ramas ca preparator la anatomie. Primele preocupari pentru psihologie dateaza din 1875, deci cu 4 ani nainte de nfiintarea laboratorului lui Wundt, n 1879. practic, a nceput elaborarea Principiilor, a lucrarii pe care va ncepe sa o publice peste 12 ani. Primele manifestari n cmpul psihologiei au avut o tenta critica la adresa structuralismului wundtian; l vedea ngust, artificial, punctiform, reductionist (reduce grandoarea psihicului uman la scale numerice). Critica era doar un instrument conceptual pentru un nou program de cercetare psihologica, n speta pragmatic, experimental, n care datele sa fie validate n termeni de consecinte, valori, utilitati. Obiectul de studiu trebuie sa ramna comportamentul, dar si constiinta, diferentele individuale, principiile abilitatilor intelectuale si ale dinamicii emotiilor. Comportamentul este determinat de conditii interne (ce tin de sistemul nervos) si de conditii externe, de mediul fizic si social. Cea mai provocatoare distantare de structuralismul wundtian a fost definirea constiintei prin 5-6 caracteristici: - este ntotdeauna personala, n sensul ca apartine unui individ; - se afla n continua schimbare, fiind un proces nentrerupt; 25

- judicioasa, continua: n ciuda hiatusurilor, identitatea individuala se mentine ntotdeauna; - selectiva: alege n continuu relevante; decurge att n forme tranzitive , ct si stabile; - functia majora a constiintei este de supravietuire, de mai buna adaptare, intervenind atunci cnd problemele sunt noi (n comparatie cu deprinderile si obisnuintele). n urma acestor precizari, James redefineste obiectul psihologiei: studiul conditiilor constientizarii. El s-a declarat nemultumit de contributia sa cristalizata n Principiile Psihologiei, 1890, afirmnd ca nu se reusise nca sa se edifice o stiinta psihologica. Ideile sale s-au dezvoltat nsa n secolul urmator, ceea ce constituie dovada naltimii gndirii sale. John Dewey (1859-1952) a fost o personalitate ce a marcat o epoca n cultura americana: a fost eminent filosof, pedagog si psiholog. A studiat la Universitatea Hopkins, apoi la Minnesota si Michigan. A fost autorul primului tratat american de psihologie (Psychology, n 1886). Prin publicarea, n 1896, a studiului The Reflex Arc Concept in Psychology, Dewey devine fondatorul miscarii functionaliste: respinge analiza comportamentului n unitati SR, ce nu surprinde coordonarea globala a comportamentului n vederea adaptarii organismului la o situatie. Stimulul si Raspunsul, dupa Dewey, nu sunt entitati existentiale, ci teleologice, cu considerentul atingerii unui rezultat (reproducerea speciei, conservarea vietii, deplasarea ntr-un anumit loc). Dupa publicarea lucrarii-manifest Psychology and Social Practice (1900), Dewey devine pentru toata viata, conducatorul miscarii educatiei progresive, o aplicare de succes a pragmatismului n domeniul nvatamntului. Tezele majore ale acesteia sunt: educatia este viata; a nvata nseamna a face; instruirea trebuie centrata pe elevi, nu pe obiectul de nvatamnt. Din punctul de vedere a functionalismului, n definirea psihologiei se foloseste termenul generic de activitate mentala, conceptul cheie n studiul acesteia este actul adaptativ. Psihologia studiaza fazele esentiale ale unui act adaptativ: - stimularea motivationala; - situatia senzoriala; - raspunsul (rezolvarea) ce modifica situatia, astfel nct sa satisfaca conditiile motivationale, determinante, fortele directive. Psihologia studiaza procesele direct implicate n adaptarea organismului la mediu, pe cnd fiziologia se ocupa de activitatile vitale subiacente, ca circulatia, digestia, metabolismul, procesarea nervoasa, toate necesare n mentinerea integritatii structurale a organismului. Contributiile functionalismului la dezvoltarea psihologiei: - stimularea psihologiei ca stiinta experimentala relativa la om si animale; - promovarea unei metodologii a studiului variabilelor empirice; - instrumentarea conceptuala a etologiei; - formularea unei teorii asupra emotiilor; - s-a dovedit un sistem deschis la experimentalism, obiectivism, elementarism si la raportul endogen-exogen.

26

BEHAVIORISMUL Curs 9 Behaviorismul este unul din cele mai importante curente din istoria psihologiei care apare n SUA ca o reactie mpotriva psihologiei subiective a introspectionismului german. Behaviorismul vine de la cuvntul englez behavior care nseamna comportament. n esenta comportamentalismul recurge la abordarea comportamentala a activitatilor psihice fondat pe principiul economiei explicative al schemei S-R respingnd interventia variabilelor intermediare ntre intrare (stimul ) si iesire (raspuns). Cel care a dat denumirea de behaviorism noii paradigme a fost John B. Watson (1878-1958). Originar din Carolina de Sud, si-a luat licenta n anul 1900 la Universitatea Furman si doctoratul n 1903 la Universitatea din Chicago, sub ndrumarea neurologilor H.H. Donaldson si J. Loeb. n 1908 devine profesor de psihologie la Universitatea Hopkins, unde colaboreaza cu Yerkes si Jennings n studiul perceptiei vizuale la animale. Vizitnd mai multe universitati americane, si-a ncercat vocatia stiintifica n promovarea unei stiinte obiective. Succesul a aparut nsa n 1913, cnd n Psychological Review i-a aparut lucrarea Psihologia vazuta de un behaviorist (Psychology as the Behaviorist Wiews it). Aici defineste psihologia ca o stiinta naturala, pur experimentala, ce urmareste predictia si controlul comportamentului. John Watson a fost primul psiholog american care a nteles importanta descoperirilor rusului Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936) n domeniul fiziologiei activitatii nervoase superioare si asimileaza metodele si rezultatele sale n cadrul unei psihologii obiective care nlocuieste introspectia ca metoda de cercetare cu studii de laborator asupra conditionarii ca mod de nvatare (la om si animal). Behavioristii accentueaza rolul mediului nconjurator n formarea naturii umane si acorda un rol minor trasaturilor ereditare. Desi n 1920 si-a schimbat statutul familial si profesional (n urma unei contingente amoroase), a continuat sa cerceteze si sa publice n domeniul psihologiei: si-a extins cercetarile asupra copiilor si s-a angajat n domeniul aplicativ al reclamei. Studiul comportamentului copiilor n prima luna de viata si conditionarea emotionala au devenit cercetari curente. Prin observatii zilnice asupra a peste 100 de copii, a identificat un repertoriu comportamental la nastere. O concluzie a acestor investigatii a fost lipsa unei diferentieri a abilitatilor manuale si cstigarea acesteia pe masura conditionarii sociale. Prin studii longitudinale a demonstrat si conditionarea fricii, furiei si dragostei la copii, respingnd astfel conceptia traditionala a predeterminarii ereditare. Prin situatii stimulative speciale a educat frica (de exemplu, asociind un zgomot puternic cu un anumit fapt, obiect sau animal), iar prin altele a nlaturat-o (prin asociere cu stimuli pozitivi). Conceptia sa behaviorista , Watson o prezinta pe larg n volumul Behaviorism (New York, 1925), unde apare preocupat de ambient si de perfectionarea fiintei umane. Raportul ereditate-mediu este una dintre problemele abordate de Watson, afirmnd, n a doua perioada a carierei sale de cercetator, ca, normali fiind, copiii au potentialitati similare, acordnd un rol hotartor mediului socioeducational. Evident, mecanismul conditionarii este baza acestui determinism bidimensional, principalul vector prin care stiinta despre suflet a influentat societatea moderna. n acest context, se pune problema responsabilitatii personale pentru faptele antisociale comise de o persoana. Watson, care a trait personal drama excluderii sociale definitive din sistemul universitar pe motive de imoralitate familiala (n 1920 s-a recasatorit cu o tnara colaboratoare), a devenit categoric n a absolve persoana de responsabilitate deplina pentru propriile actiuni. Societatea apare, deci, raspunzatoare pentru dezvoltarea sanatoasa a cetatenilor. Analistii l considera un om fericit n claritatea promovarii ideilor stiintifice, dar un nefericit n cariera si viata personala. Watson, n articolul-manifest publicat n 1913 a dat urmatoarea definitie: Comportamentul este ansamblul de reactii obiectiv observabile pe care un organism echipat cu un sistem nervos le executa ca raspuns la stimularile mediului, obiectiv observabile. Conceptul de comportament a devenit un fundament epistemologic care a permis calificarea psihologiei ca stiinta a comportamentului. ntr-o lucrare a lui Watson (The Battle of Behaviorism), publicata n anul 1929 se nregistreaza urmatoarea definitie a behaviorismului: Acel domeniu al stiintelor naturii ce se ocupa cu comportamentul uman, cu ce face si ce stie, att nvatat, ct si nenvatat. Obiectivele unei asemenea stiinte, a comportamentului, se rezuma la doua genuri de predictii: stiind stimulul sa prezici raspunsul si invers. 27

Din ampla literatura behaviorista pot fi relevate patru postulate: 1. n sfera comportamentului animal si uman exista un strict determinism; 2. comportamentul se reduce la procese psihomecanice, deci musculare si glandulare; 3. orice comportament, orict de complex, este analizabil n elemente de raspuns; 4. procesul constiintei, daca exista, nu poate fi studiat stiintific. REPREZENTANTI SI ORIENTARI Behaviorismul clasic: John Broadus Watson (Greenville, Carolina de Sud, 1878 New York, 1958)a acordat mare importanta lucrarilor lui Pavlov si stimulat de acestea a realizat, mpreuna cu sotia sa R. Rayner (1920) cercetari experimentale referitoare la conditionari emotionale (a studiat frica unui copil Albert, n vrsta de 11 luni). n conceptia lui Watson emotiile sunt comportamente. Edward Lee Thorndike (Williamsburg, Mass.,1874 Montrose, New York, 1949) a realizat lucrari n domeniul comportamentului animal (Animal Intelligence) si al nvatarii care au contribuit la dezvoltarea psihologiei experimentale (An Introduction to the Theory of Mental and Social Measurements). Profesor de psihologia nvatarii la Universitatea Columbia el a influentat pedagogia americana. Analiza experimentala a comportamentului Burrhus Frederic Skinner (Susquehanna, Pennsylvania, 1904 Cambridge, Mass., 1990) se consacra cercetarii si nvatamntului superior: Universitatea din Minnesota (1937-1945), Universitatea din Indiana (1945-1948), Universitatea Harvard (1948-1957). Skinner a studiat conditionarea operanta ca o modalitate speciala de nvatare. A pornit de la conditionarea reflexa a lui Pavlov proces de formare a unui nou reflex sau a unei legaturi temporare prin asocierea repetata a unui stimul neconditionat cu un stimul indiferent dar, respectnd aceleasi conditii, a relevant un nou tip de conditionare deosebita de cea pavloviana, numind-o conditionare operanta: se asociaza cu stimulul ntaritor o miscare sau operatie (de apasare, tragere, nvrtire) si astfel subiectul obtine recompensa (cutia lui Skinner n care un sobolan primeste hrana daca apasa pe o maneta care deschide cutia). Skinner deschide un curent behaviorist autonom numit Analiza experimentala a comportamentului care are ca baza teoretica un behaviorism radical. NEOBEHAVIORISMUL TEORIA VARIABILEI INTERMEDIARE CLARCK LEONARD HULL (1884-1952) a elaborat o teorie sistematica asupra comportamentului centrata pe fenomenul de nvatare. El a avut o contributie remarcabila n domeniul metodologiei experimentale: dupa observatie si elaborarea ipotezelor a recurs la metoda ipotetica deductiva. Aceasta metoda se remarca prin formularea precisa a definitiilor si a postulatelor, ceea ce permite sa se deduca teorii care apoi pot fi supuse verificarilor experimentale. Hull a introdus notiunile de Drive (impuls) ca nume pentru motivatiile primare si de Habitude (obicei, deprindere) conceputa ca o repetare a unei reactii ntarite n prealabil. El demonstreaza rolul acestor variabile intermediare n comportament. EDWARD CHACE TOLMAN (1866-1959) s-a specializat n psihologia nvatarii la animale. Studiaza comportamentul n labirint si introduce conceptul de intentionalitate (purposiveness). Pentru Tolman comportamentul este un fenomen molar, care i permite unui animal sa atinga un obiectiv-scop prin alegere. Aceasta implica interpunerea variabilelor intermediare ntre S-R, variabile de tip motivational si cognitiv. Tolman a elaborat conceptul de map-making: sobolanii au nvatat sa-si gaseasca hrana n labirint prin construirea unei harti mentale a ambientului. Neobehavioristii propun o psihologie S-O-R, n care se tine seama de starile/evenimentele interne ale organismului (O). Nu exista legi generale S-R, legitatea exista numai pe tripletul S-O-R. Un autentic set al modernismului metodologic obiectivist face ca behaviorismul sa fie acceptat, apreciat si promovat n toate ariile societatii moderne. Claritatea conceptuala si experimentala a contribuit mult la aceasta. n plus, dezvoltarea fara precedent a economiei serviciilor, axata pe ntelegerea comportamentelor manifeste (reclama, managementul, comertul, administratia, jurisdictia, manipularea) a nsemnat un larg diapazon de acceptari ale principiilor conditionarii (arbitrare) a comportamentului uman.

28

PSIHANALIZA Curs 10 Nascuta pe terenul psihopatologiei mentale, psihanaliza vine cu pretentia de a studia omul n totalitatea sa, n profunzime, dar nu dezumanizat, ci anume n ceea ce are el specific uman . Curentul psihanalitic a fost fondat de medicul vienez Sigmund Freud (18561939). Termenul de psihanaliza apare n martie 1896, chiar daca initial Freud l foloseste pe cel de psihoanaliza, apoi pe cel de psihoanaliza (deci fara cratima). n cazul primei variante, accentul cade pe secventa de analiza, iar n cea de-a doua ipostaza, zona de interes migreaza catre cel de psihic. Semnificatia conceptului de psihanaliza comporta 3 acceptiuni: a) procedeu de investigatie specifica a formatiunilor de gnduri inconstiente (continut latent ); b) metoda terapeutica a tulburarilor nevrotice; c) disciplina noua n domeniul psihologiei. Viata lui Sigmund Freud Sigmund Freud s-a nascut la 6 mai 1856 n localitatea Pribor din Cehoslovacia, n familia unui mic comerciant. Dupa o scurta sedere n acel orasel, care pe atunci se numea Freiberg, cnd Sigmund avea patru ani, familia s-a stabilit la Viena. Dintre cei opt frati, el a fost primul copil al lui Jacob Freud cu cea de-a doua sotie Amalia Nathanson, mai tnara cu 20 de ani. E pasionant de lectura si studiu, la 9 ani intra la liceu si timp de 7 ani este premiant, absolvind cu distinctia summa cum laude. Era dotat pentru nvatarea limbilor straine: franceza, engleza, spaniola, latina si greaca (cunostea din familie germana si ebraica). Remarcat devreme ca elev performant, s-a ndreptat spre cariera medicala, nu nsa, la insistenta parintilor, cum s-a spus, ci dupa ce a audiat o conferinta despre frumosul studiu al lui Goethe, Natura . terminnd facultatea s-a simtit atras mai mult spre investigatie stiintifica, pe care a nceput s-o exerseze n anatomia sistemului nervos si psihiatrie. n 1885, Freud a obtinut o bursa la Paris, avnd astfel ocazia sa studieze cu celebrul specialist n hipnoza si istrerie, Jean Martin Charcot (1825-1893). n anul urmator s-a stabilit ca medic la Viena si s-a casatorit cu fata care mai bine de patru ani m-a asteptat ntr-un oras ndepartat (Autobiografie), Marta Barney, ruda cu poetul H. Heine cu care va avea sase copii. In 1889 a facut o vizita de studii de cteva saptamni la Nancy, pentru a cunoaste sugestia nonhipnotica, practicata de Bernheim. n urmatorii zece ani a pierdut interesul pentru anatomie, iar n 1895 a publicat, mpreuna cu Joseph Breuer (1842-1925) Studii asupra isteriei, ce a marcat nceputul psihanalizei. In anii urmatori s-a manifestat ca o fire independenta si dificila n colaborari, publicnd n 1900 Interpretarea viselor, carte ce l-a consacrat ca psihanalist. Renumele sau a nceput sa se extinda n lume, n 1909 fiind invitat la Clark University, SUA, mpreuna cu discipolii sai Jung, ferenczi, Jones si Bill. La viena au venit studenti din Anglia si America sa nvete teoria si practica psihanalizei. Confruntat cu discipoli centrifugali care i-au clatinat edificiul conceptual, fumator nveterat pe fondul unei nervozitati sarcastice, din 1923 devine un pacient dificil al serviciilor medicale oncologice, suportnd 20 de interventii chirurgicale n cavitatea bucala. n urma ocupatiei naziste a Austriei, pe 4 iunie 1938, Freud evita conditia de detinut, emigrnd la Paris si apoi n Anglia, cu ajutorul lui Ernest Jones, a ambasadorului american n Franta si a altor prieteni. Libertatea i ntareste spiritul, lucrnd n ultimul an de viata la doua lucrari capitale: Omul Moise si moartea religiei monoteiste si o sinteza asupra psihanalizei, ramasa neterminata. Moare dupa un an de exil, la 23 septembrie 1939, rapus de recidiva unui cancer inoperabil. Edificiul faptic si teoretic al psihanalizei Apropierea de medicul psihiatru Joseph Breuer s-a datorat interesului pentru hipnotism, ca metoda terapeutica. O pacienta, Anna O., tratata n 1882, manifesta mai multe tulburari: contracturi, paralizii functionale, tendinte spre dedublarea personalitatii. Breuer a experimentat de mai multe ori o cura a dialogului: crizele erau atenuate daca se 29

intervenea cu ntrebari despre istoria pacientei. Prin repetare, n combinatie cu sedinte de hipnoza , cazul a evoluat pozitiv. Mai trziu acest procedeu s-a numit chatarsis. Lui freud, fenomenul i s-a parut deosebit de interesant si a insistat sa fie prezentat lumii medicale (ceea ce s-a realizat doar dupa 13 ani). Dupa ce a cunoscut tehnica terapeutica a lui Charcot prin hipnoza, rentors la Viena, Freud a renuntat la electroterapie, dar atentia i-a fost atrasa de doua fenomene: dificultatea de a hipnotiza pe unii pacienti si amnezia posthipnotica. Pentru a se edifica, a vizitat pentru cateva saptamni un alt centru francez, alternativa a lui Charcot, pe Bernheim, la Nancy, care practica si sugestia non-hipnotica. Freud era atras de cura dialogului ce realiza o descarcare a istoriei pulsional-nevrotice a pacientului. Se nainta spre ideea importantei proceselor inconstiente n etiologia nevrozelor: simptomele erau expresii ale unor evenimente pe care pacientul nu si le amintea. Procedeul sugestiilor prin care se nvingea amnezia posthipnotica aparea promitatoare pentru Freud. Referitor la continutul bagajului de pulsiuni ce tulburau personalitatea pacientului, Freud s-a convins treptat ca sexul are un rol dominant (majoritatea pacientilor relatau experiente sexuale traumatice n copailarie, mai ales n cadrul propriei familii). Impulsul interzis se manifesta mai trziu ntr-o forma simbolica, dar substantial perturbatoare. Breuer nu s-a putut convinge daca sexualitatea este att de importanta nct sa impuna o demarcatie ntre normal si patologic si nu s-a angrenat n promovarea psihanalizei freudiene. Psihanalisti dizidenti CARL GUSTAV JUNG ( 1875 1961 ) . Fiind la nceput intim legat de Freud, psihiatrul elvetian a devenit cu timpul un disident al psihanalizei freudiene si si-a construit propriul sau sistem de psihologie analitica care abordeaza personalitatea n ntreaga sa complexitate, reliefndu-i unicitatea. Primul punct n care Jung este de acord cu Freud se refera la rolul sexualitatii: libido devine energia si forta generalizata a personalitatii. A doua diferenta se refera la directia fortelor care influenteaza persoana. In timp ce la Freud omul era prizonier si victima a trecutului, Jung a demonstrat ca omul este modelat att de trecutul, ct si de viitorul sau. Punctul principal al diferentei dintre cei doi rezida n problema inconstientului. Freud considera inconstientul ca forta atotputernica care domina perpetuu constiinta si personalitatea. Jung exploreaza mai adnc n inconstient si i adauga noi dimensiuni structurii sale. Jung releva doua niveluri ale inconstientului: unul personal si altul colectiv (spiritul stramosilor nostri). Inconstientul contine forte psihice care sunt identice la toti indivizii: imaginile, simbolurile si sentimentele ancestrale cunoscute sub numele de arhetipuri (persona, anima, animus, umbra). C.G. Jung a supravietuit lui Freud 22 de ani, timp n care a finalizat o opera de 18 volume, devenita din ce n ce mai populara. Speculative, nestatistice, dar entuziaste si compatibile cu religia, lucrarile sale au scos psihicul din umbra psihanalizei freudiene. ALFRED ADLER (1870-1937). I-a fost discipol lui Freud ntre anii 1902 - 1908. Se separa de acesta n 1911 cu mare vlva, respingnd viziunea exagerat sexualista a freudienilor ortodocsi. In 1912 creaza Societatea de psihologie individuala. Conceptia lui Adler a fost calificata ca parapsihanalitica. Asa cum despre Freud se spune ca a descoperit complexul lui Oedip pentru ca el nsusi a avut o mama cu doua decenii mai tnara dect tatal sau, tot asa sentimentul de inferioritate al lui Adler a fost pus pe seama deficientelor organice ale autorului (Adler a fost un copil firav, rahitic, bolnavicios). Marile probleme ale vietii omului sunt, dupa Adler, trei: viata n societate, munca si iubirea. Accentul n explicarea psihismului se muta, de la instinctele si energiile biologice , la relatiile sociale instituite n familia n care creste copilul. Conflictele esentiale sunt mai curnd ntre individ si mediu, dect n interiorul individului. Stilul de viata este o constructie psihica determinata de acest raport.

30

GESTALTISMUL Curs 11 Gestaltismul este o teorie psihologica ce a stimulat si a initiat metoda structurala si conceptia structuralista n stiinta si arta, mpreuna cu structuralismul lingvistic. Teoria gestaltista se naste n Germania la nceputul sec. XX ca o reactie mpotriva asociationismului. Curentul gestaltist afirma prioritatea ntregului asupra partilor si opereaza globalist, introducnd n stiintele umane conceptele de cmp si de organizare. Gestalttheorie sau teoria formei a pus n valoare elementele configuratiei si prioritatea totalitatii asupra partilor n domeniul perceptiei. Gestalt nseamna configuratie, structura, forma. Gestalt-ul este un mod de organizare al cmpului. Conform acestei teorii toate fenomenele psihice sunt structuri, configuratii integrale; structurile sunt realitati primordiale, ireductibile la partile care sunt subordonate ntregului. Este cunoscuta precis data cnd s-a lansat aceasta paradigma si de catre cine: n 1912, cei trei fondatori, Max Wetheimer (1880-1943), Wolfgang Khler (1887-1967) si Kurt Koffka (1886-1941) de la Universitatea din Frankfurt au publicat un studio asupra miscarii aparente. Fenomenul miscarii aparente, ce a dat de gndit psihologilor si a dus la paradigma gestaltista si-a gasit aplicatia majora n cinematografie. Cum se face ca succesiunea unor stimuli luminosi la fante distantate, la un interval de cca. 60 msec. da observatorului impresia ca lumina se misca de la o fanta la alta? Lucrarea lui M. Wertheimer din 1912 lansa o noua paradigma, deoarece miscarea aparenta nu putea fi explicata prin analiza si relevare de componente; ea exista datorita unor relatii dintre componente (o anumita distanta dintre fante si un interval de timp ntre cele doua aparitii luminoase); maniera wundtiana de analiza se dovedea inacceptabila, era respinsa de fenomenul nsusi, deoarece el era un fapt primar , iar nu unul dintre elemente; era o caracteristica a organizarii lor n cmpul perceptiv. W. Khler defineste cmpul ca distributie dinamica de energie ntre partile sale. El postuleaza existenta unui izomorfism de natura topologica ntre trei feluri de cmp: a. Un cmp fizic n care echilibrul este functie de dimensiunile relative (pozitie, marime etc.) ale obiectelor care-l compun (topologia este geometria preocupata de structuri, relatii de vecinatate, organizari n cmp); b. Un cmp cerebral creat prin sosirea pe zonele de proiectie corticala a excitatiilor senzoriale provenite din cmpul fizic; c. Un cmp perceptiv. Izomorfismul acestor trei cmpuri se explica prin aceea ca obiectul perceput seamana cu obiectul fizic si nu cu proiectia sa retiniana. Perceperea unei schimbari n mediu determina automat o schimbare n cmpul cerebral. nsemnatatea izomorfismului consta n postularea faptului ca un element si relatiile dintr-un sistem are corelatele sale si relatiile sale corespondente n celalalt sistem. Gestaltisii considera ca ntre sistemele fizice, fizilogice si cele psihice exista o ntrepatrundere si interactiune izomorfica. Gestaltelor externe, fizice, le corespund altele, fiziologice, la nivelul sistemului nervos, iar acestora altele la nivel mental. Aceasta perspectiva de gndire a gasit un adversar declarat n conceptia dupa care organismul functioneaza asemenea unui agregat fizic sau mecanic. Cei care considerau ca ntre diferitii centrii nervosi exista doar o legatura mecanica directa, ca si cei pentru care tuturor manifestarilor psihice le trebuia indicat corspondentul direct neuro-fiziologic, nu puteau sa mpartaseasca o asemenea solutie. Dar forma noua gestalt-psihologica a conceptiei izomorfiste era o alternativa larg acceptata a paralelismului psihofizic, cu care la acea vreme se explica interrelatia dintre constiinta si substratul sau fizilogic. Kurt Lewin, introduce n 1933 conceptul de cmp psihologic pentru a desemna un ansamblu de fapte interdependente fizice, biologice, sociale, psihice (constiente si inconstiente) existente la un moment dat si care determina comportamentul unui individ 31

sau grup. Prin conceptele de totalitati dinamice si cmp social, gestaltismul a contribuit la o ntelegere mai adecvata a semnificatiei si pozitiei unei persoane ntr-un grup, n functie de sistemul interdependentelor dintre membrii grupului si de ansamblul raporturilor acestuia cu mediul n care este situat. Kurt Lewin a efectuat un vast ciclu de experimente care i-au permis sa formuleze sistemul sau de psihologie dinamica, inspirata din fizica galileana si relativista. nca din 1917 Lewin afirma ca legile asociatiei (mostenite de la Aristotel) nu pot avea dect o valabilitate restrnsa n cercetarea activitatii psihice. El considera ca fenomenul fundamental al psihismului uman este intentionalitatea a carei sursa o constituie trebuintele. Kurt se ataseaza scolii gestaltiste si si formeaza propriul sau sistem pornind de la aceasta scoala. Psihologia dinamica lewiniana sustine ca energiile si tensiunile psihice se organizeaza n sisteme dinamice. K. Lewin se ocupa de relatiile comutative dintre motiv si scop, pornind de la efectul Zeigarnik (informatiile privind sarcinile neduse la capat se retin mai bine dect cele privind sarcinile rezolvate) care consta n persistenta tensiunilor si este luat ca baza n explicarea genezei intentiei. Ce este efectul Zeigarnik? O doctoranda a lui Lewin, B. W. Zeigarnik, colega n acei ani cu Dunker si Zapan, a relevat ntr-un mod memorabil fondul tensionaldinamic, oprindu-se la cazul actiunii ntrerupte, nefinalizate: n asemenea situatie, conditiile, elementele sarcinii, actiunii sunt mult mai bine retinute si reproduse. De exemplu, un chelner reda ntocmai o multime de detalii privind comenzile date de mesenii localului, dar retine destul de vag pe cele care au fost deja achitate. n anul 1947 K. Lewin introduce conceptul de cmp social care reprezinta un ansamblu de entitati sociale coexistente ca: grupurile, subgrupurile, membrii, barierele, canalele de comunicatie etc. o caracteristica fundamentala a cmpului social este pozitia relativa a entitatilor care l compun, definind o structura a grupului si o ecologie a sa si dnd posibilitatea locomotiei n interiorul cmpului. n sens restrns, cmpul social este constituit de reteaua de relatii de dependenta si de cooperare dintre membrii care-i caracterizeaza structura si dinamica organizarii. Conceptul de cmp va fi dezvoltat de Henry Ey n psihologia constiintei (1963): constiinta este un cmp, adica un ansamblu dinamic, organizat si viu; orice cmp al constiintei se organizeaza n raport cu vectorul experientei. Psihologia gestaltista a nsemnat o atmosfera de fenomene surprinzatoare si spectaculoase n care respira si azi o stiinta a psihicului organizator, faurar, arhitect nativ n toate planurile vietii de relatie, sub aspectele cognitiv si dinamic. n acest cadru s-a nteles ca actul intelectiv (rezolvarea inteligenta) este corelatul psihic al structurii situatiei, ca exista un gen de nvatare prin iluminare si ca situatiile problematice sunt sau apar rezolvitorului n ipostazele de suma sau de gestalt. Nici o alta scoala de gndire psihologica nu a dat un semnal att de credibil ca, orientndu-se spre organizarea molara, evitam sau, n orice caz, diminuam caracterul artificial al analizei fenomenelor complexe.

32

PSIHOLOGIA UMANISTA (paradigma celei de-a treia forte) Curs 12 Toate paradigmele psihologice au vizat omul, folosind modele ale sufletului sau ca telescop spre formele cele mai departate de viata sufleteasca; a fost comod, apropiat, s-a putut si sta de vorba (ce alta stiinta mai are acest privilegiu sa ntrebe si sa primeasca raspunsuri de la propriul obiect de studiu?). Multiplele viziuni, unele sistematizate ca paradigme, nu s-au ciocnit att de dur ntre ele nct sa formeze un cleste nimicitor (culmea imprudentei: punctul zero al fixarii celor doua prghii fiind chiar sufletul!). Fiecare si-a urmat traictoria de modelator, fara sa-l ntrebe pe Subiect daca-i convine imaginea. n veacul de care ne-am despartit, s-a petrecut nsa o asemenea ciocnire ntre Skinner si Freud: n primul caz, sufletul uman s-a ecologizat n asa masura nct s-a estompat diferenta fata de cel animal, iar realitatea exterioara devine fapt psihic chiar prin apasarea ntmplatoare pe o bara sau prin expresia unui suspin; n al doilea caz, sufletul este presat dinauntrul sau de forte instinctuale gata sa-l desfiinteze, ca o bomba de kamikadze. Iata clestele, inventie oarecum comica ce-si cstiga forta datorita punctului central n care sunt fixate cele doua perechi de brate, una care apuca, cealalta care este apucata. Cel care a salvat sufletul de la acest chin epistemologic a fost Carl R. Rogers. Carl R.Rogers (1902 1987) S-a nascut n Oak Park, o suburbie a orasului Chicago, ntr-o familie asezata, practica, unita si credincioasa; tatal inginer, antreprenor de lucrari civile; au fost sase frati, ntre care cinci baieti. Rogers a descoperit n sufletul omului o forta mai tare dect instinctul vietii, al mortii sau regimul de ntariri: aspiratia persoanei de a creste. Atractia sa pentru gradinarit era o continua mirare n fata similitudinilor dintre plante si persoane: toate cresc bine si nfloresc cnd conditiile sunt favorabile. Ct de numeroase si variate ar fi acestea, doua forte le organizeaza: nevoia bazala de mplinire personala si raporturile interpersonale apropiate, intime. n veacul al XIX-lea a fost descoperita asimilatia clorofiliala, ca mecanism al vietii si cresterii plantelor. Ce a descoperit Rogers similar acesteia? Conceptul de fenomenologie umanista, pe care se axeaza teoria lui Rogers asupra personalitatii releva o unitate ntre doua procese: tendinta nativa spre crestere si mplinire si conceptualizarea realitatii ntr-o maniera personala. Similar unui design experimental, terapia centrata pe client a fost inventata de Carl Rogers pentru verificarea ipotezelor si validarea teoriei. Termenul client folosit la nceput a fost potrivit conceptiei, de aceea a fost acceptat rapid si este folosit si astazi de practicieni, desi autorul a preferat dupa un timp cuvntul persoana: n terapia conceputa de Rogers, cine apeleaza la ajutor nu apare ca individ bolnav sau Subiect de experiment, ci ca o persoanaparticipant activ, voluntar si responsabil la un exercitiu de stapnire a propriei experiente si dezvoltare a unor moduri de viata mai pline de semnificatii si satisfactii. Cu ce material opereaza psihoterapeutul? Cu ceea ce are mai valoros clientul: dubla capacitate de a descoperi ce-l nelinisteste si-l face nefericit si cea de a favoriza schimbari n viata proprie. Terapeutul intervine cnd acest potential a fost blocat sau inhibat de catre forte familiale sau sociale, misiunea sa fiind aceea de a repune potenta n act (cum spunea Aristotel). Mijloacele ndeplinirii acestei misiuni: realizarea n relatiile (dialogurile) cu clientul a unei atmosfere calde, de acceptare pentru ca acesta sa se exprime deschis referitor la trairile interne proprii si la influentele de mediu care-l afecteaza; deci nu e vorba de a da un sfat sau de a-l pune pe client pe linie. Este stiut ca Rogers nu s-a preocupat de o teorie a personalitatii, ci de procesul schimbarii personalitatii. Practica psihologica i-a oferit date asupra conditiilor externe si interne ale schimbarilor esentiale, iar din aceasta a inferat si o serie de enunturi asupra naturii personalitatii. Dintre acestea, cea mai mare rezonanta n psihologia contemporana au urmatoarele idei: 33

Tendinta de actualizare este singurul motiv bazal n psihicul uman De la nastere suntem dispusi de a ne dezvolta productiv spre mplinire, adica spre dezvoltarea la maximum a potentialitatilor. Pentru aceasta, mediul trebuie sa ofere conditii; ce face si ct se dezvolta fiecare poarta o amprenta strict personala. Astfel, unii aleg si exceleaza n domeniul familial, altii n cel personal. Self-ul si self-actualizarea. Tendinta spre actualizare impulsioneaza copilul (care la nceput era o totalitate nediferentiata de senzatii si perceptii) spre mentinerea si mbogatirea potentialitatilor experientiale, prin nmultirea interactiunilor cu persoane importante pentru el. n acest cadru se produce o discriminare a senzatiilor si perceptiilor ca eu, mie, eu nsumi; astfel apar experientele sinelui (n engl., self-experiences). Desi procesul este continuu si fluent, la un moment dat anumite proprietati pot fi cel putin partial masurate (una din metode fiind Q-sort, care rezerva un loc special self-ului n cadrul general experiential). Experienta concreta de socializare l conduce pe copil la constiinta de sine, ca el este cineva n raport cu ceilalti. Astfel ncepe sa faca enunturi de felul: Vreau, Ma simt, Acesta este al meu, Lasa-ma sa fac. Unele self-uri sunt mai expansive, altele mai stoice, unele mai sarace, altele mai bogate, dupa cum persoanele cele mai importante din anturajul copilului i permit. Tendinta de self-actualizare se prezinta ca un subsistem al tendintei fundamentale de actualizare, fiind pentru aceasta o forma de expresie sau o investitie, unul din rezultatele sale majore. Procesul autoevaluarii suplimenteaza tendinta de actualizare, asistnd directia pozitiva a dezvoltarii organismului. n copilarie procesul este foarte eficient, substantial si clar: preferintele si disgratiile sunt evidente, corespunznd experientelor favorizante, respectiv, celor dezavantajante actualizarii. Caldura, securitatea, mngierea, noutatea sunt valori pozitive; frica, zgomotele stridente, produsele amare sunt evaluate negativ. Intram n viata stiind ce ne place si ce nu, ce este, n general, bun sau rau; procesul evaluativ este operativ, firesc, flexibil, dar mai ales spontan, fara judecati si precepte. Este un ghid intern ce functioneaza n copilarie fara blocaje, ntr-o unitate organica cu sinele; la vrsta adulta, acest contact natural se pierde, evaluarea devine inflexibila, nesigura, nonconfortabila, bulversata de grija de aparare si, n general, de anxietate. Practic, evaluarea nu mai deserveste pe deplin autorealizarea; Rogers explica acest fenomen prin conceptul urmator. Consideratia pozitiva neconditionata. Dezvoltarea self-ului presupune acceptare si dragoste; Rogers este convins ca aceasta nevoie de afectiune din partea celorlalti este nnascuta. De aici deriva importanta hotartoare a persoanelor care se ocupa de viata copilului, n special rolul parintilor. Acest nalt edificiu al protectiei lasa nsa o umbra cu efecte profunde: cum adultii ncep sa determine ce este corect si ce este gresit, ce este bine si ce este rau, potentialul evaluativ al copilului devine din ce n ce mai frnat, rolul sau de decizie n materie de experienta interna este diminuat. Internalizarea valorilor din cadrul familiei, scolii, bisericii, statului imprima o rigiditate si, evident, un gen de alienare a asistarii evaluative a comportamentului. Ele sunt totusi asimilate pentru ca sunt privite pozitiv de catre persoanele importante. Exemple de precepte: supunerea neconditionata fata de autoritate este un lucru bun, a cstiga bani este foarte important, a nvata la scoala este bine, a nvata neorganizat, fara scop, este o pierdere de timp, erotismul este un lucru rau, este nepotrivit pentru un barbat sa plnga etc. Ca urmare a acestor asimilari, se schimba si procesul realizarii imaginii de sine; se folosesc repere de mprumut; disociatiile ntre ceea ce Subiectul crede despre sine si ceea ce cred altii pot duce la tensiune si neliniste. Consideratia pozitiva neconditionata este un remediu al alienarii: persoana vede ca propriile-i gnduri si simtaminte sunt pozitiv privite de catre ceilalti, care-l nconjoara, si mai ales de cei care-i sunt deosebit de apropiati. Sinonimele consideratiei pozitive neconditionate sunt acceptarea si lauda. Conceptul ca atare nu se refera la o realitate cu doua stari, da sau nu; are grade de intensitate si de extindere, un diapazon de dezvoltare. Copilul se bucura de acceptarea unor fapte ale sale, dar nu a altora. n practica psihoterapeutica, n momentul n care clientii simt ca sunt acceptati asa cum sunt, ncep sa renunte la dispozitivele interne de aparare si negare, generate de aprecierile conditionate la care au fost supusi n experienta anterioara. Congruenta si incongruenta termeni folositi de C. Rogers pentru a desemna relatiile de concordanta, armonie si, respectiv, discrepanta sau dizarmonie dintre imaginea de sine si trairile 34

intime (organismic experiencing). Starea-tel n procesul de terapie este atingerea starii de congruenta, nsemnnd integrare, autenticitate, nenstrainare, deci o armonie ntre tendinta generala de actualizare si autorealizarea sinelui. Persoana cu functionalitate completa individ ipotetic ce reprezinta actualizarea maxima a unei fiinte umane. n viata reala, functionalitatea poate fi descrisa doar n termeni relativi. De aceea functionalitatea totala trebuie privita ca proces, iar nu ca o conditie statica: un organism ce functioneaza bine, adaptativ, att de mobil si flexibil nct sa ntlneasca situatiile noi n modul cel mai eficient si sa aspire spre niveluri mai nalte de actualizare; este vorba deci de o miscare constructiva n directia dezvoltarii si mplinirii continue. Evident, o asemenea persoana se caracterizeaza prin congruenta, armonie ntre sine si trairea experientiala: de aceasta este constient, o accepta fara s-o nege sau distorsioneze; testeaza efectiv realitatea pentru a-si maximiza satisfactiile; practica relatii interpersonale armonioase. Umanismul lui Rogers nu este unul rationalist, axat pe efectul optimizator al conceptului n raporturile cu sinele si cu ambientul; dimpotriva, el priveste omul ca o unitate functionala emergenta compusa din intelect si traire afectiva; n mai multe rnduri a subliniat ca omul este mai cuminte dect intelectul sau si ca functionarea optima este atunci cnd organismul unitar opereaza att deschis, prin initiative si alegeri, ct si respondent, reactionnd consistent la stimuli si situatii provocatoare. Factorul favorizant al acestei coalescente este raportarea (consideratia) pozitiva a altor persoane semnificative, mai ales n primii ani de viata, cnd suntem cel mai vulnerabili. Terapia centrata pe client Retinem de la C. Rogers o definitie a psihoterapiei, formulata n 1959, deci la doua decenii de la prima sa carte (Counseling and Psychotherapy, 1942): psihoterapia este punerea n functiune a unei capacitati deja existente ntr-un individ potential competent (p. 221). Eficienta terapiei este determinata de trei conditii atitudinale: Terapeutul sa fie n starea de congruenta, de armonie ntre ceea ce simte si ceea ce-i transmite clientului; Terapeutul practica n raport cu clientul o apreciere pozitiva: acesta este premiat pentru tot ceea ce este si ceea ce poate deveni; ntelegerea empatica a clientului: terapeutul simte experienta interna a clientului, intrnd si ramnnd n lumea lui subiectiva, fara a se mpotmoli n temerile, confuziile si alte emotii pe care acesta le traieste. Este o intuire si mpartasire a experientei clientului, n scopulsprijinirii lui sa-si gaseasca perspective clare (diminuarea temerilor de a se exprima, intrarea ntr-un contact mai apropiat cu propria experienta intima organismica). Prin faptul ca terapeutul se simte confortabil si atras de ceea ce face, este o persoana cu functionalitate completa, ntr-un raport real, autentic, firesc. Nu numai verbal, dar si prin mimica, ton, pauze, actioneaza nondirectiv asupra clientului pentru ca acesta sa-si accepte trairile profunde, sa devina mobil, fluent si cu o bogatie de diferentieri n reactii, ceea ce nseamna o recentrare a potentialitatilor lui pe aici si acum. Tehnica de relaxare rogersiana este foarte cunoscuta si aplicata, dar el a imaginat si experimentat si alte procedee de schimbare a personalitatii. Abraham Maslow (1908 1970) s-a nascut la New York, n Brooklyn, fiu de emigrant evreu. Opera lui A.Maslow este o dezvoltare a ideii de crestere psihologica si afirmare a sinelui. Astazi, chiar si la cursurile de management si n practica inginerilor se fac trimiteri la piramida motivelor, a lui Maslow. Avnd sapte niveluri, baza (dimensiunea cea mai ntinsa pe care se sprijina celelalte), o constituie nevoile fiziologice (foame, sete, sex etc.); urmeaza nevoia de securitate (adapost, aparare de pericole etc.); apoi, palierele trebuintelor psihologice: - nevoia de proprietate, dragoste, acceptare; de stima si apreciere; cognitive; estetice; autorealizarea sau actualizarea. Vrful piramidei a dat mai mult de gndit lui Maslow, elabornd o conceptie a multimotivatiei: motivatia pentru valori mai nalte, - frumusete, ordine, justitie, perfectiune, dorinta de a crea, transcendenta. Coalescenta acestora este favorizata de nevoia de automplinire sau autorealizare. 35

Corespunzator trebuintelor de acest ordin, superior, este comportamentul de vrf (peak experience), definit prin intensitate, efecte emergente asupra personalitatii si destinului, caracter sacru, deschidere spre infinit, extaz, uimire si veneratie. Fara a fi interpretate mistic, acest gen de experiente au momente de revelatie si inspiratie. De aici pna la constiinta cosmica, un fel de fuziune dintre Sine si Univers, este o transcendere, de care este n stare orice fiinta umana, dar numai n anumite conditii si momente. Erich Fromm (1900 1980), psihanalist american de origine germana, profesor de psihiatrie la Universitatea din New York, a promovat o completare a marxismului cu conceptele freudiene relative la functia represiva a socius-ului. Depasindu-l pe Freud de pe pozitii marxiste, Fromm argumenteaza si functia creativ-formativa a societatii n raport cu personalitatea. E. Fromm este un promotor al psihologiei umaniste prin apelul la capacitatile umane ca izvor al sensului vietii, ct si prin ncarcarea tendintelor inconstiente cu un continut rational, creativ si pozitiv-afectiv (iubire, altruism, armonie). Reprezentantii psihologiei umaniste au dat o replica ndelung elaborata reductionismului fiziologic si comportamental, n apararea omului concret, real, cu mobilurile sale rationale si aspirative; au scos n prim plan conceptul de Sine, de experienta interioara si imagine de sine, au tratat problemele interpersonale ca factori de crestere si corectare a organizarii interne a personalitatii; au relevat evolutia continua a Sine-lui si factorii favorizanti ai acestui proces. Psihologia umanista are deja o istorie. Cartile aparute si ecourile n societatea contemporana nseamna repere n timp, alaturi de care mai consemnam: 1962, ia fiinta Asociatia americana de psihologie umanista; ca semn al decentrarii si dialogului; primele doua congrese le tine la Amsterdam (1970) si Wrtzburg (1972); 1971, ncepe sa apara Journal of Humanistic Psychology. Replici critice la adresa psihologiei umaniste n mod special, conceptiei lui Carl Rogers i se aduc urmatoarele critici: Practica o fenomenologie naiva, acceptnd ceea ce spun clientii, cnd de fapt, este recunoscut, verbalizarea este dificila si produce distorsiuni ale realitatii, mai ales cnd vizeaza lumea interioara; sub acest aspect si valoarea testului Q-sort este ndoielnica; La postulatul despre originea naturala a bunatatii sufletesti, se aduce n discutie viata contradictorie a adultului, disfunctionalitatile, manipularile, esecurile educatiei etc. Cum poate fi conceputa si evaluata starea Self-ului fara considerarea valorilor culturale? Care-i demarcatia ntre nnascut si nvatat? Proceselor inconstiente li se atribuie o prea redusa atentie, cnd, se stie, ponderea lor n conduita umana este nsemnata si fondul lor se alimenteaza continuu, se automatizeaza activitatile si se formeaza set-urile. Behavioristii critica faptul metodologic al culegerii datelor n conditii necontrolate. Multe concepte ale lui Rogers sunt vagi, slab definite. Exemplu: experienta organismica (intima), self-conceptul, functionalitate completa, adevar, frumusete, persoana. Unii comentatori ncheie pe un ton umanist: Ca sa-l ntelegi pe Rogers, trebuie mai nti sa-l crezi. Alte critici la adresa viziunii umaniste n psihologie pot fi formulate din perspectiva psihologiei vrstelor si activitatilor fundamentale: congruenta, curiozitatea si flexibilitatea copilului sunt termeni de comparatie interesanti, dar nu pot fi luati n valoare absoluta; aceleasi calitati le poate avea si adultul dupa ce a asimilat valori sociale, cunostinte, capacitati intelectuale complexe. n lucrarile de psihologie umanista nu se gaseste o tratare a problemei structurii activitatii si nici o taxonomie a activitatilor fundamentale; din aceasta cauza lipseste o reprezentare asupra relatiei dintre actiunea concreta (desemnata prin sintagma prezentismul constiintei umane) si cmpurile de semnificatii si probleme la care sa se poata raporta efortul punctual, trairea si perspectiva ntr-un anumit moment. ntelegem ca psihologia umanista si-a delimitat obiectul la sfera umanului, dar este greu de acceptat eliminarea fara comentarii a psihicului animal din aria meditatiei despre suflet; n istoria psihologiei, referirile la psihicul animal au oferit multe sugestii pentru ntelegerea 36

functiilor senzoriale, afectivitatii, expresivitatii emotionale si intelectului (se stie ca natura problem-solving-ului inteligent a fost definita de W.Khler n studiul comportamentului antropoidelor). Referitor la unele concepte, ntlnim n literatura de profil incoerente derutante. De exemplu, referitor la curiozitate ntlnim astfel de definiri: a) una dintre cele trei trebuinte fundamentale (C. Alderfer); b) accentul pe mediu, obstacol, confruntare, dorinta de a exercita o putere (H. Murray); c) resortul principal al motivatiei (D. McClelland); d) nivelul cel mai nalt al ierarhiei trebuintelor (A. Maslow); e) singura motivatie bazala (C. Rogers). Din aceste oscilatii se ntelege ct de necesara este operarea distinctiei dintre trebuinte, motive, actiuni, activitati, teluri, motive. Opozitia RogersSkinner nu poate fi absolutizata, asa cum nu este cazul (demonstrat, de altfel, chiar de Rogers) raportului LibertateDeterminism. Daca, de exemplu, obiectul de nvatamnt este structurat din perspectiva activitatilor productiv-creative, nu mai putem vorbi de un dresaj skinnerian si nici de o manifestare libera a experientei interne. Referitor la mijloacele inventate de Rogers pentru restabilirea congruentei (psihoterapia si grupul de ntlnire), acestea se dovedesc utile, n ciuda caracterului evident artificial, dar izofunctional lor, n evolutia vietii sociale s-au inventat cluburile, artele, serviciile de caritate, petrecerile de tot felul (inclusiv simpozioanele stiintifice!).

37

TRECUT SI ISTORIE N PSIHOLOGIA ROMNEASCA Curs 13 Marian Bejat, n lucrarea sa Geneza psihologiei ca stiinta experimentala n Romnia, identifica doua faze n devenirea psihologiei ca activitate stiintifica n tara noastra: - emanciparea psihologiei de sub influenta metafizicii spiritualiste; - constituirea psihologiei ca stiinta experimentala n Romnia. n prima faza sunt delimitate doua perioade: _ pna n anul 1860 problemele de psihologie sunt prezente n opere filosofice, antropologice si fiziologice; _ a doua jumatate a sec. al XIX-lea, perioada 1860-1890, perioada de rezonanta cu miscarea de idei psihologice din Occident. n a doua faza, se impun analizei istorice: _ perioada 1890-1920, cu primele laboratoare si cercetari experimentale, cursuri universitare si personalitati cu opere recunoscute si valorificate n Occident; _ perioada de dupa Primul Razboi Mondial, 1920-1930. Prima opera de rezonanta europeana n care ntlnim elemente de gndire psihologica este cea a lui Dimitrie Cantemir (1673-1723), savant enciclopedist al vremii sale. n literatura filosofica romneasca ideatia sa este pusa n evidenta n lucrarile lui I. Verdes, P.P. Panaitescu si D. Badarau. Gndirea lui D. Cantemir revendicata si de istoria filosofiei ruse (deoarece dupa ruperea de turci, din 1711, a trait la Harkov), a aparut si s-a manifestat n cadrul ideologiei teologice. Dezvoltarile remarcabile n opera lui Cantemir vizeaza sfera gnoseologiei si apare ca remarcabila n veacul al XVIII-lea. Abordnd problema corectitudinii cunoasterii (numita astazi validitate), n prim plan Cantemir pune criteriul experientei. El spune ntr-un mod plastic: n planul cunoasterii lucrurilor putem intra pe trei porti: receptarea prezentului (perceptia), pildele cele trecute (memoria) si buna socoteala a celor viitoare (gndirea). ntr-un limbaj aforistic si elevat, Cantemir se exprima ca rationalist, punnd mai presus gndirea si buna deprindere, dect instinctul n dirijarea comportamentului uman. Elemente de psihologie n nvatamntul superior (1860-1890) Cele doua scoli superioare din Tarile Romne, Scoala cea mare domneasca de la Mnastirea Trei Ierarhi (fondata de Vasile Lupu) si Academia greceasca de la Sf. Sava, din Bucuresti, functionau nca din sec. al XVII-lea. Cursurile predate aici reflectau stiinta antica, dar si pe cea occidentala, ideile empirismului englez, iluminismului francez si german. Psihologia aparea n capitole din tratatele de filozofie, antropologie si medicina. A doua jumatate a sec. al XIX-lea este marcata de nfiintarea Universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864) si a Academiei Romne (1866). La Universitatea din Iasi, un curs romnesc de psihologie fusese tinut de Simion Barnutiu, intitulat Psihologia empirica si logica; un alt manual de psihologie este publicat n 1898 de Ion Gavanescu, profesor la Iasi. Psihologia experimentala n Romnia n tara noastra, primul laborator de psihologie a fost nfiintat n anul 1893 la Iasi, de catre Eduard Gruber, doctor al Universitatii din Leipzig. S-a nascut la Iasi n anul 1861, ntr-o familie mixta: tatal sau a fost architect german, iar mama o romnca dintr-o familie nrudita cu domnitorul Cuza. A urmat cursurile facultatii de litere si filozofie a Universitatii din Iasi, n anii 1870-1884, avnd ca profesor de filozofie pe C. Leonardescu si de psihologie, pedagogie si estetica pe C. Dimitrescu-Iasi. Beneficiaza de mentoratul lui Titu Maiorescu si face, cu intermitenta, studii la Sorbona si Leipzig. Publica prima lucrare de psihoestetica, Stil si gndire, studiaza sinesteziile, lucrarile lui fiind apreciate de psihologi consacrati si publicate n reviste occidentale de prestigiu. Preocupat fiind de un laborator de psihologie la Universitatea din Iasi, n anul 1893, ntorcndu-se de la Leipzig, se opreste la Bucuresti si cere o audienta la ministrul instructiunii Take Ionescu. n scurt timp este elaborat devizul pentru aparatura si regulamentul de functionare, fiind asigurate spatiul si fondul bibliotecii. Gruber deschide, pe 21 octombrie 1893, primul curs de Psihologie experimentala din Romnia. 38

n 1894 participa, la invitatia profesorului Lombroso, la Congresul (medical) de Antropologie de la Roma, comunicnd despre cercetarile sale asupra auditiei colorate, lucrare ce i-a fost ulterior publicata. Dupa ce ncepuse si un curs de Pedagogie moderna, n 1895, boala l preocupa din ce n ce mai mult, aparnd la universitate cu intermitente. Diagnosticul stabilit de dr. Richard von Krafft, profesor la Universitatea din Viena, este de nevroza astenica, determinata de surmenaj intelectual. Revine n tara, boala se agraveaza, oblignd familia sa-l interneze la spitalul doctorului Sutzu din Bucuresti. nceteaza din viata pe data de 28 martie 1896, la doar 35 de ani, anul n care s-au nascut trei psihologi de referinta ai veacului urmator: Vgotski, Piaget si Mihai Ralea. Nicolae Vaschide (1873-1907), ca si Gruber, a fost prea nalt pentru o umbra att de scurta. S-a nascut la Buzau, unde a urmat clasele primare si gimnaziul; dupa absolvirea liceului Sf. Sava din Bucuresti urmeaza cursurile Facultatii de litere si filozofie, avnd ca profesori pe Titu Maiorescu si C. Dimitrescu-Iasi. Sustine licenta la 10 iunie 1895, cu teza Senzatiile vizuale, apreciata ca excelenta si premiata. n aprilie-iunie 1895 ne viziteaza sara psihologul francez Alfred Binet care tine la Bucuresti un curs de psihologie experimentala. Binet avea 38 de ani si venea n Romnia la invitatia prietenului si fostului sau coleg Take Ionescu, care era ministru al Instructiunii Publice. Binet joaca un rol hotartor n viata lui Vaschide, care audiaza cursurile psihologului francez si reuseste sa atraga atentia acestuia. Binet i ofera posibilitatea de a lucra ca atasat n laboratorul sau de psihologie de la Sorbona. Vaschide pleaca n toamna anului 1895 la Paris unde va ramne pna la sfrsitul scurtei sale vieti, n 1907 (decedeaza n urma unei pneumonii). Domeniile mai importante care l-au pasionat pe Vaschide au fost: psihofiziologia organelor de simt, psihopatologia activitatii mentale morbide. El studiaza si fenomene mai misterioase cum sunt: somnul si visele, problema viselor profetice, valoarea semiologica a viselor, a fenomenelor telepatice. Constantin Radulescu-Motru (1868-1957) a fost profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romne si presedinte al acesteia (1938-1941). Dupa liceul facut la Craiova si Facultatea de litere si filozofie de la Bucuresti (sustinerea licentei a avut loc pe data de 18 iunie 1889, ziua petrecerii pe ultimul drum a lui Eminescu), si-a continuat studiile la Paris si apoi la Leipzig. n laboratorul lui Wundt a asimilat tehnica psihologiei experimentale, dar si-a sustinut teza de filozofie pe problema cauzalitatii la Kant (Despre dezvoltarea teoriei lui Kant asupra cauzalitatii n natura - 1893). La Paris, C. Radulescu-Motru si-a extins activitatile n laboratoarele de psihologie nvatnd psihologie de la Ribot, psihofiziologie de la Beaunis si psihopatologie de la Charcot. ntors n tara, functioneaza pna n 1897 ca bibliotecar la Fundatia Universitara, dupa care obtine postul de conferentiar la Facultatea de filozofie si litere si ajunge astfel sa tina primul curs de Psihologie experimentala la Bucuresti, intitulat Elemente de psihologie experimentala. n anul urmator, 1898, editeaza prima sa carte Problemele psihologiei. n 1906, Radulescu-Motru obtine fonduri pentru nfiintarea primului laborator de psihologie experimentala la Universitatea din Bucuresti.

39

DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI N ROMNIA DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL Curs 14 n timp ce tara si vindeca ranile razboiului, intelectualitatea trece cu un patos nou la organizarea si dezvoltarea institutiilor productive si de nvatamnt. Clujul devine centru universitar, iar potentialul stiintific si patriotic i confera n ctiva ani o talie europeana. C. Radulescu-Motru reia din 1919, la Universitatea din Bucuresti, Cursul de psihologie (ce va fi tiparit n 1923) si se preocupa de laboratorul de psihologie, aproape distrus de razboi; n acest scop, n 1921 viziteaza Institutul de Psihologie din Leipzig, unde acum era director fostul sau coleg Felix Krueger. Stabilind o colaborare cu acesta, revine n tara si cere fonduri guvernamentale pentru dotarea si dezvoltarea laboratorului, proces ce continua aproape un deceniu. Concepnd psihologia ca pe o stiinta exacta, el a relevat legatura proceselor psihice cu cele fiziologice, a ncurajat dezvoltarea cercetarilor experimentale de laborator si a luat n consideratie actiunea factorilor sociali asupra vietii psihice. Crezul stiintific al profesorului C. Radulescu-Motru a fost determinismul si monismul. Piatra de ncercare a vocatiei sale a fost explicarea personalitatii, comentnd deseori tentatia psihologului de a face metafizica, astfel ca psihologii pot aprecia mai mult frumusetea dect robustetea teoriei personalismului energetic (a aparut n 1927 cartea cu acelasi titlu). Vede personalitatea ca o directie n care au evoluat formele de energie naturala: natura produce personalitatea sufleteasca asa cum produce cristalizarea mineralelor si cum se produce ereditatea formelor organice. Mihai Ralea (1896-1964) s-a nascut la Bucuresti, a facut studii stralucite la liceul internat din Iasi si apoi la Universitatea din Iasi unde si-a luat licenta n filozofie si litere si paralel n drept (1918). Apoi a plecat la Paris unde si-a sustinut doctoratul n stiinte economice si politice (1922). Titlul de doctor n litere l-a obtinut la Sorbona un an mai trziu (1923). Dupa ntoarcerea sa n tara (1923) preda la Universitatea din Iasi, dar este transferat la Universitatea din Bucuresti n 1938 la catedra de estetica literara, iar n 1942 la catedra de psihologie a Universitatii din Bucuresti. Prin cursurile de Psihologie generala si de Istoria psihologiei tinute la Universitatea din Bucuresti, Mihai Ralea a stimulat si a orientat ntreaga activitate psihologica din Romnia, a reintegrat psihologia romneasca n circuitul mondial. n 1955 a fondat Revista de psihologie, iar n 1948 devine membru al Academiei. Este primul director al Institutului de Psihologie al Academiei (1956) si este fondatorul Asociatiei Psihologilor din Romnia, fiind primul ei presedinte (1964). Institutul de Psihologie al Academiei Romne a fost nfiintat la 1 octombrie 1956. n perioada postbelica, cercetare n domeniu se facuse de catre un colectiv n cadrul Institutului de istorie si filozofie, colectiv care, din 1953, trecuse ca o Sectie de psihologie la Institutul de fiziologie normala si patologica al Academiei. Prestigiul si titlurile publice ale profesorului Ralea, fervent critic al curentelor occidentale, au favorizat dezvoltarea continua a institutului sub raport numeric (s-a pornit cu 25 de cercetatori si n 15 ani numarul lor s-a dublat), al potentialului de cercetare (tematica, nzestrare, specializari prin doctorat), al relatiilor stiintifice si contractuale n tara si strainatate; volumul bibliotecii a ajuns la 25.600 de volume n 1975. Consecvent premiselor umaniste ale gndirii sale, Ralea a subliniat, ca psiholog, conditionarea sociala a psihismului, a analizat cu rafinament rolul inconstientului punnd la baza psihismului uman capacitatea de amnare, de introducere a unor momente intermediare ntre stimul si actiune. Gheorghe Zapan (1897-1976) a fost un savant de formatie multidisciplinara: psiholog, matematician, cibernetician, pedagog, filosof si jurist. A 40

fost elev al lui A. Einstein, A. Schrdinger si W. Khler (1928-19349), doctor n stiinte si filozofie la Universitatea din Berlin cu Teza de doctorat n Psihologia experimentala si a muncii cu tema: Exercitabilirea unor teme. Contributii la psihologia proceselor de nvatare si exercitiu. n 1934 este numit prin concurs conferentiar la Catedra de Psihologie a Universitatii Bucuresti. n 1968 devine membru al Academiei de stiinte din New York. Este unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai psihologiei experimentale romnesti. Zapan este fascinat de cursurile de fizica teoretica ale lui Albert Einstein, pe care le-a asimilat si le-a valorificat ntr-un sens profund creator pentru psihologie. Astfel, similar teoriei relativitatii spatiului si timpului fizic a lui Einstein, Zapan a elaborate si verificat experimental o teorie a spatiului si timpului psihic (1935), a carei dezvoltare, perfectionare si aplicare l-au preocupat toata viata. n perioada 1940-1948 este director al Institutului Psihotehnic din Bucuresti si profesor suplinitor la Catedra de Psihologie a Facultatii de Filozofie si Litere din Bucuresti (1940-1947). n 1952, n urma unei analize a activitatii catedrei este, n mod abuziv si nedrept, declarat necorespunzator si retrogradat din functia de conferentiar n cea de laborant. n urma concursului din 30 noiembrie 1955 este confirmat n postul de conferentiar la Facultatea de Filozofie Catedra de Psihologie Experimentala (Universitatea Bucuresti). Lucreaza n acelasi timp, cu o jumatate de norma la Institutul de Psihologie al Academiei Romne n calitate de sef al sectiei de psihologie a muncii. n 1964 Academia R.S. Romnia i acorda premiul Vasile Conta pentru lucrarea Bazele biofizice ale legii intensitatii si generalizarea legii Weber-Fechner. La data de 1 octombrie se pensioneaza si este numit profesor consultant. Este conducator de doctoranzi n specialitatea psihologie sociala. Florian Stefanescu-Goanga (1881-1958) s-a nascut la Curtea de Arges pe 5 aprilie 1881, a facut liceul Matei Basarab si urmeaza Facultatea de filozofie si litere la Bucuresti, unde are ca profesori pe Titu Maiorescu si C.Radulescu-Motru. Dupa obtinerea licentei (1904), este profesor n Bucuresti si apoi la Galati. n 1908 pleaca la studii n Germania, la Leipzig, pentru trei ani. Lucreaza n tot acest timp n Institutul de psihologie condus de Wundt si, n 1911, obtine titlul de doctor n filozofie. Teza se refera la efectul culorilor asupra afectivitatii. Lucrarea lui Stefanescu-Goanga s-a bucurat de o recunoastere generala n lume, oferind fapte de referinta indiscutabile (Rubinstein o citeaza n tratatul Osnovi obscei psihologii, 1940, carte onorata cu premiul de stat). Important de remarcat la aceasta lucrare este si aspectul metodologic: studiul este edificator pentru stadiul depasirii metodei introspectiei chiar n laboratorul lui Wundt: sunt delimitate variabile, nregistrati parametri, definite constante etc. n tara, profesorul clujean a initiat serviciile de psihologie aplicata de la calea ferata, armata, posta, institutiile juridice si de reeducare, sanatate, munca, educatie speciala si educatie diferentiata, orientata spre excelenta. Raportul ereditate-nvatare dezvoltare este o tratare deosebit de valoroasa, instructiva si astazi. Florian Stefanescu-Goanga se sfrseste din viata la un an dupa C. RadulescuMotru, n 1958. cei mai multi dintre discipolii si colaboratorii sai, formati cu atata truda, vor intra n conul marginalizarii sociale.

41