Definitia psihologiei:

 Psihologia este stiința care se ocupă cu studiul psihicului, al legității

proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice
ale persoanei (caracter, temperament etc.).
o 1.1. Disciplină care studiază fenomenele de conștiință socială.

sinonime: psihosociologie

o 1.2. Psihologie socială = latură a vieții sociale a societății care, împreună cu ideologia

și cu științele naturii, alcătuiește conștiința socială.
o 1.3. Psihologia artei = disciplină care își propune examinarea structurilor psihologice
definitorii pentru crearea și receptarea valorilor artistice.
o 1.4. Psihologie animală = zoopsihologie.

sinonime: zoopsihologie

o 1.5. Psihologia limbajului = psiholingvistică.

sinonime: psiholingvistică

o 1.6. Psihologia lingvistică = psihologia limbajului.

o 1.7. Psihologie abisală = psihanaliză.

sinonime: psihanaliză

o 1.8. Psihologie fiziologică = psihofiziologie.

sinonime: psihofiziologie

 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o

colectivitate; optică.
sinonime: concepție mentalitate optică

 3. Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate.

etimologie:
 Istoricul psihologiei
Psihologia ca stiinta se admite ca a luat nastere in anul 1879, prin infiintarea
primului laborator de psihologie experimentala, la Universtatea din Leipzig.
Wilhelm Maximilian Wundt (1832-1920) este considerat „părintele” psihologiei
experimentale moderne, chiar daca, la nivel conceptual si metodologic, disciplina
fusese fundamentata de Weber, Fechner şi Helmholtz.

H. Ebbinghaus afirma malitios la inceputul secolului trecut: „ Psihologia are un lung

trecut şi o scurtă istorie”.

A fost un salt in plan metodologic si a însemnat, în 1879, trecerea de la „trecut” la

„istorie”, respectiv cucerirea unui loc între ştiinţele experimentale.

Ori istoria psihogiei este strans legata de istoria umanitatii si reprezintă, deci, o cheie
pentru a intelege si descifra viitorul.

Sigmund Freud scria in cartea Viitorul unei iluzii: “(cu cât) ştim mai puţine despre trecut
şi prezent, cu atât mai nesigură va fi judecata noastră despre viitor”.
Gr. Nicola spunea ca: „În nici o altă ştiinţă realitatea gândită nu este atât de direct
accesibilă celui care gândeşte ca în cazul psihologiei. Dar din cauza impresiei
situaţionale, se poate spune că în istoria umanităţii au fost mai multe „psihologii” dacât
„suflete”: acelaşi om, în situaţii diferite, a gândit „mai altfel” asupra trăirilor sale
sufleteşti, combinând mai mult sau mai puţin explicit idei de cauzalitate, alcătuire,
funcţionare valoare, frumuseţe etc.”

Obiectul psihologiei a fost redefinit de-a lungul timpului, data fiind multitudinea de forme
in care se manifesta psihicul, precum si diversitatea functiilor sale, diferentiindu-se
astfel diverse abordari si scoli de gandire:
„ştiinţa vieţii mentale, a condiţiilor şi manifestărilor ei” (W. James, 1890);
„ştiinţa faptelor de experienţă” (O. Külpe, 1893);
„experienţa cognitivă, reactivă şi volitivă manifestă în introspecţie” (W. Wundt);
„ştiinţa proceselor mentale” (E.B. Titchener);
„ştiinţa comportamentului manifest sau ascuns” (J.B. Watson);
„mecanismele de orientare în sarcină” (P.J. Galperin).

Aristotel, considerat a fi „parintele psihologiei”, in De anima, a

tratat functional, structural, conexionist, naturalist si antropologic
atat sufletul, cat si spiritul
Conceptul „psihologie”, asa cum l-a conceput Aristotel, fara sa-l numeasca, a purtat
prin veacuri umbra servitutii fata de corpul muritor, parte a naturii, si lumina spiritualitatii,
ce depaseste toate limitele existenţei.
Istoricii au cautat sa stabileasca data si autorul care a folosit prima data
termenul psihologie. Unii spun ca primul ar fi Marco Marulik, umanist croat, care l-a
folosit inca din 1506; pentru ca in anul 1524 tot el sa publice o carte, primul
volum, Psihologia gândirii umane. Altii il recunosc pe Christian von Wolff, care în 1732 a
publicat un tratat de psihologie empirica si, doi ani mai tarziu, altul de psihologie
rationala.