“Virtutile si limitarile psihanalizei freudiene”

(I.Manzat...

Existenta a numeroase scoli si orientari de psihologie a facut dificila definirea riguroasa a

obiectului psihologiei. Avand la baza principiul importantei contributiei, avatarurile
definirii obiectului de studiu al psihologiei pot fi restranse la contributia pe care au avut-o
cele mai importante patru orientari. Ele sunt distinte prin perspectiva de abordare a
obiectului de studiu. Aceste sunt: orientarile care considera ca obiect al psihologiei viata
psihica interioara, cele care se opresc asupra comportamentului observabil si masurabil,
cele care abordeaza ca obiect de studiu conduita si activitatea individului si cele care
considera ca obiect al psihologiei omul concret in integralitatea si unicitatea sa.

Fiecare dintre aceste orientari au avut contributii importante la structurarea si dezvoltarea

psihologiei ca stiinta si ca profesie.

La fel de adevarat este insa ca “nici una dintre aceste orientari nu este perfecta –
dimpotriva fiecare dintre ele dispune atat de virtuti cat si de limite importante” (M.Zlate,
Fundamentele Psihologiei, ed.a4a, Polirom, 2009).

Considerand cele afirmate mai sus de M.Zlate, prezentul referat isi propune o trecere in
revista, neexhaustiva a “virtutilor si limitarilor” (I.Manzat….) a uneia dintre scolile
reprezentative pentru abordarea obiectului psihologiei prin prisma vietii psihice
interioare.
Este vorba de psihanaliza si de abordarea subconstientului ca obiect de studiu al
psihologiei.

1
I. Sigmund Freud, parintele psihanalizei
SIGMUND Freud s-a nascut la 6 mai 1856 in Freiburg. Familia se muta la
Viena. Freud este pasionat de lectura si studiu, este dotat pentru invatarea
limbilor straine, cunoscand 7 limbi, inclusiv greca si latina. A fost inspirat de
personalitati ca: Hannibal, Cromwell, Shakespeare, Goethe si Darwin.
Intre 1873 si 1881 studiaza medicina dar este interesat si de filozofie si logica.
In 1885, Freud pleaca la Paris, la un spital renumit de boli nervoase,
Salpetriere, spital considerat de referinta la acea vreme, unde profesa celebrul
Jean Martin Charcot (1825- 1893).
Se casatoreste in 1886. In 1881 ii apare prima carte “Introducere in afazie”,
dar cartea care il lanseaza este “Interpretarea viselor”, aparuta in 1900. In
1938 este obligat sa paraseasca Viena (ca urmare a invaziei naziste) si se
stabileste la Londra unde se stinge dupa numai un an de exil, la 23 septembrie
1939.
In cartea sa “Fundamentals of Psychology” (Psychology Press, 2009, SUA),
Michael W.Eysenck, considera ca Sigmund Freud este cea mai influenta
personalitate in intreaga istorie a psihologiei si ca faima acestuia se bazeaza
intr-o covarsitoare majoritate pe rolul sau de fondator al psihanalizei, pe care
Eysenck o denumeste “abordarea psihodinamica”, termen preluat de la Jarvis
(2004).

II. Inconstientul ca obiect de studiu

Vasile Dem.Zamfirescu defineste psihanaliza ca “sistem de discipline axat pe
ideea de inconstient (Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana,
p16, Editura Trei, 2003)
Acesta mai adaunga ca: “Structura de rezistenta” a acestui sistem de
discipline, “o formeaza ideea de inconstient” si ca “psihologia inconstientului
studiaza acele fenomene psihice care nu sunt accesibile in mod direct
constiintei, ci doar datorita interventiei de tip psihanalitic. Psihanaliza
inconstientului nu anuleaza psihologia constiintei, ci o completeaza.” (Vasile

2
 Dem.Zamfirescu, Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana, p29,
Editura Trei, 2003).
Ca si structura a aparatului psihic, Freud a elaborat doua teorii. Prima, pana in
1920, distingea inconstientul, preconstientul si constientul : “impulsurile
circula, pe verticala celor trei instante, ascendent si descendent; miscarea
regresiva se exprima in reprimari si refulari, iar cea asecendenta in deplasari si
sublimari.” (Vasile Dem.Zamfirescu, Introducere in psihanaliza freudiana si
postfreudiana, p109, Editura Trei, 2003). Dupa 1920, teoria se refera la
personalitate si cuprinde: Sinele, Eul si Supra Eul. Sinele este “cea mai
arhaica zona, tot ce este ereditar, dat la nastere, instinctele inainte de toate.
(Matei Georgescu, 2000, apud Vasile Dem.Zamfirescu, Introducere in
psihanaliza freudiana si postfreudiana, p2109, Editura Trei, 2003). “Eul
actioneaza ca un intermediar intre Sine si lumea interioara. Supraeul
prelungeste influenta paterna si materna functionand ca o cenzura morala. Din
1923, S.Freud defineste si un Eu Ideal care, spre deosebire de Eu (omul asa
cum este) reprezinta omul asa cum ar trebui sa fie, modelat de o cenzura
morala puternica.” (Vasile Dem.Zamfirescu, Introducere in psihanaliza
freudiana si postfreudiana, p109, Editura Trei, 2003)

III. Psihanaliza – definitii si particularitati

Anul de nastere “oficial” al scolii psihanalitice este 1908 odata cu primul
Congres de Psihanaliza de la Salzburg. Acest eveniment precum si anul
publicarea primei reviste de psihanaliza confintesc public psihanaliza si
doctrinele ei.

Ce este psihanaliza?

I. Manzat o defineste ca fiind “metoda inventata de Sigmund Freud pentru

tratamentul nevrozelor”. Acelasi autor mentioneaza si cele trei “acceptiuni”
ale termenului, respectiv: (1) “procedeu de cercetare a proceselor psihice”, (2)
“metoda de tratament a tulburarilor nevrotice” si (3) “cale de fundamentare a

3
 unei discipline stiintifice”. Adauga si ca “psihanaliza este o metoda
psihoterapeutica care dat rezultate in tratarea isteriei, nevrozelor anxioase,
obsesiilor, fobiilor, perversiunilor sexuale, etc.” (I.Manzat, Istoria psihologiei
unversale, p108, 2003).
“Intreaga sarcina a tratamentului psihanalitic – scrie Freud – ar putea fi
rezumata in formula “transformarea oricariu insconstient pathogenic in
pathogenic constient” (apud I.Manzat, Istoria psihologiei unversale, p108,
2003).
M.W.Eysenck (2009) subliniaza existenta a doua directii oarecum separate, si
defineste psihanaliza ca fiind: (1) un set complex de teorii despre dezvoltarea
emotionala umana si (2) o forma de tratament care se bazeaza in parte pe
aceste idei teoretice.
Tot Eysenck (2003) defineste psihoterapia ca fiind o forma de tarapie care
poate fi considerata drept prima “vindecare prin vorbire’ (orig. “talking
cure”), avand ca baza convingerea freudiana ca indivizii care au
expenrimentat traume in copilarie tind sa reprime amintirile despre aceste
evenimente “fortandu-le” in inconstient.

IV. Virtuti si limite

In subcapitolul procesul Psihanalizei, din cartea sa “Drama Psihologiei” (1972,

pp182-188, apud I.Manzat, Istoria psihologiei unversale, p111, 2003), Vasile
Pavelcu precizeaza: “Poate ca historia psihologiei un cunoaste o alta faza de
dispute si controverse mai violenta care, asemenea unui incendiu, s-a extins si
asupra unor domenii invecinate cu psihologia. Polemica in jurul psihanalizei a
atins apogeul chiar in perioada de inflorire (109-1920) a acesteia. Concomitent cu
aprecieri care il ridicau pe Freud la inaltimea unui Copernic sau Darwin, sau il
caracterizau in chip de “Cristofor Columb al inconstientului”, “psihologia abisala”
a starnit un cor de proteste si de critici degenerate adesea in invective greu de
reprodus. Noua ni se pare ca, odata avansate tezele de baza evident inspirate de un
material clinic real – Freud a fost mai preocupat sa-si construiasca noul sau sistem

4
metapsihologic decat sa-si verifice tezele si conceptele si, ceea ce a fost prilejul
unor erori grave, sa extinda sfera acestor concepte in domenii eterogene –
psihologie sociala, sociologie, etnografie, filozofia culturii, etc. – cu care nu
avusese un contact empiric direct sau o formatie corespunzatoare...”

Anthony Storr precizeaza : “Freud a aparţinut şi epocii in care fizicienii au

inceput să pătrundă structura materiei. Electronul a fost descoperit in ultimul
deceniu al secolului trecut. Curand şi-au făcut apariţia o mulţime de particule sub-
atomice. Nu e deloc fantezistă afirmaţia că la inceputul secolului inţelegerea
ştiinţifică era echivalentă cu reducerea structurilor, inclusiv cea psihică, la
constituenţii lor elementari. Ceea ce ar putea explica motivul pentru care anumite
deficienţe ale teoriei psihanalitice au fost trecute cu vederea sau desconsiderate.
Aşa cum am arătat inainte, incercarea lui Freud de a explica arta şi religia in
termenii sexualităţii infantile sublimate este profund nesatisfăcătoare. Poziţia sa
pur reducţionistă omite cu desăvirşire să ia in considerare sinteza, nevoia de a crea
noi totalităţi din entităţi aparent disparate, psihologia gestaltistă, sau ceea ce
Koestler a numit mai tirziu „bisociaţia". Freud a omis de asemenea să studieze
dezvoltarea cognitivă, sau să definească dezvoltarea
socială in alţi termeni decit cei ai dezvoltăr ii psihosexuale in cadrul familiei
nucleare. El simţea că se află pe un teren solid doar atunci cind reuşea să reducă
psihicul la fizic, „indispensabilul fundament organic" asupra căruia a insistat”
(Freud , Humanitas, 1998, p176)

M.W.Eysenck (“Fundamentals of Psychology” p23, Psychology Press, 2009,

SUA) evidentiaza in evaluarea sa urmatoarele aspecte pozitive:
a) Freud a extins scopul psihologiei. Pana la acesta scopul psihologiei era
mai restrans, se focusa pe topici mai simpliste ca invatarea sau asocierea
de idei. Freud a sustinut ca psihologia este relavanta pentru orice
comportament uman si istoria i-a dat dreptate.
b) Ideile generale ale lui Freud au supravietuit si ca sunt in mod general inca
acceptate.

5
 c) A dezvoltat prima forma sistematica de terapie pentru tulburari mentale
avand ca baza principii psihologice. Este de remarcat ca psihanaliza este
cel putin la fel de puna (daca nu chiar mai buna) decat majoritatea
formelor “competitoare’ de terapie chiar dupa mai bine de 50 de ani de la
“lansare”.
d) Teoria lui Freud despre dezvoltarea psihosexuala a fost prima teorie
sistematica despre personalitate.
e) “Psihoanaliza a fost teoria despre comportamentul uman cu cea mai
puternica influenta asupra societatii... a alterat profund ideile societatii
vestice despre natura umana si a schimbat felul in care ne percepem pe noi
insine si experientele noastre” (Williams, 1987, apud M.W.Eysenck,
“Fundamentals of Psychology” p23, Psychology Press, 2009, SUA)

Tot M.W.Eysenck (“Fundamentals of Psychology” p23, Psychology Press, 2009,

SUA) evidentiaza in evaluarea sa urmatoarele limitari:
1) Multe dintre ideile teoretice ale lui Freud au o baza stiintifica si nu pot fi
demonstrate (negate). De exemplu nu se poate concepe un experiment care
sa dovedeasca (sau sa nege) teoria conform careia mintea unama este
divizata in Sine, Eu si Supra Eu.
2) Freud a obtinut majoritatea evidentelor pentru ideile sale de la pacienti, in
timpul terapiei. Aceste evidente au fost probabil contaminate – ceea ce
pacientii spuneau era influentat de ceea ce Freud spusese in prealabil. Mai
mult, se poate ca interpretarile pe care freud le-a dat sa fi fost influentate
de chiar preconceptiile sale.
3) In cazurile in care ideile sale specifice au putut fi testate ele sau dovedit...
gresite. De exemplu, nu exista evidente care sa sustina existenta
complexului lui Oedip. Pe aceeasi linie, Freud a exagerat diferentele intre
femei si barbati si a fost, deseori, catalogat drept « sexist ».

In incheiere as adauga: “Freud nu ne-a purtat spre pamantul fagaduintei asa cum sperau
cei mai de nadejde adepti ai săi. Dar ideile sale au exercitat o influentă atat de puternica,

6
incat, potrivit lui Ernest Gellner, psihanaliza a devenit “ idiomul dominant al discutiilor
privitoare la personalitatea umană si la relatiile umane". (Anthony Storr, Freud ,
Humanitas, 1998, p171).