Jocuri Copii 0 4 Ani Parinti Educatori

Consiliul General al Municipiului Bucure[ti
Direc]ia General` de Asisten]` Social` a

Municipiului Bucure[ti
JOCUL - Program educativ 0-4 Ani
2
3
4
Acest program educativ este parte a proiectului ”Mai multe centre

de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunităţi de angajare pentru
tine” şi are ca scop diversificarea activităţilor educative din creşă. El
face parte din pachetul de 9 programe educative care abordează
psihologia copilului, igiena copilului, activităţile desfăşurate de către
copilul mic şi împreună cu acesta, dar şi desenul, muzica şi jocul, ca
instrumente în procesul de educaţie.
Programul este conceput astfel încât să poată fi aplicat cu
uşurinţă de către oricare dintre membrii echipei pluridisciplinare care
se ocupă de îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste între 0 şi 4 ani.
Sperăm ca acest program să reprezinte o referinţă în activitatea
practicienilor şi un instrument util prin care aceştia să completeze
exerciţiile sau metodele aplicate, astfel încât să răspundă nevoilor de
educaţie şi dezvoltare sănătoasă a copiilor din creşă.
5
6
CUPRINS
OBIECTIVELE PROGRAMULUI EDUCATIV��4
DE REŢINUT!��5
INTRODUCERE��6
1. SUBIECTUL: Socializarea/jocul imitaţiei

şi al identificării/creşa, primul prieten al copilului��8
2. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare psiho-motorie

prin joc a copilului, de la naştere la 3 luni��15
2.1. ACTIVITATEA: „Aud, miros şi gust totul”��15

2.2. ACTIVITATEA: „Eu şi corpul meu”��18

prin joc a copilului de 3 - 6 luni��22
3.1. ACTIVITATEA: „Îmi plac formele şi texturile noi, mă amuză”��22

prin joc a copilului de 6 - 9 luni��27
4.1. ACTIVITATEA: “Cucu, bau”��27

prin joc a copilului de 9 -12 luni��31
5.1. ACTIVITATEA: „Mă joc cu tot ce este în jurul meu,

chiar şi cu corpul meu”��31
6. SUBIECTUL: Jocul şi jucăriile specifice perioadei 1 - 2 ani��35
6.1. ACTIVITATEA: Perioada între 12 şi 15 luni – „Ştiu să imit sunete”��36

6.2. ACTIVITATEA: Perioada între 15 şi 18 luni – „Gol şi plin”��39
6.3. ACTIVITATEA: Perioada între 18 şi 21 de luni��44
1
„Nino-modelino”��44
„La pescuit”��47
6.4. ACTIVITATEA: Perioada între 21 şi 24 de luni��49
„Înşir mărgele”��49
„Ştiu ce este”��51
7. SUBIECTUL: Jocuri în dezvoltarea copilului între 2 şi 3 ani ��55
7.1. ACTIVITATEA: „Universul meu”��56

7.2. ACTIVITATEA: „Ne rostogolim ca mingea”��60
8. SUBIECTUL: Jocurile în dezvoltarea copilului între 3 ani şi 4 ani ��63
8.1. ACTIVITATEA: „Ghemul şi ploaia”��64

8.2. ACTIVITATEA: „Desenul sentimentelor”��68
8.3. ACTIVITATEA: „Teatrul de păpuşi”��71
ÎN LOC DE CONCLUZII��76
DE REŢINUT��79
2
Uneori trebuie să ni se reamintească cât de important

este jocul în dezvoltarea celor mici.
Jocul înseamnă bucuria de a comunica cu copilul, energia şi
libertatea de a educa copilul, speranţa că va învăţa şi va pune în
practică ceea ce îi transmiteţi.
Şi la vârstă mică, dar şi la vârste mai mari, copilul învaţă prin joc,
îşi dezvoltă limbajul, învaţă să socializeze, îşi dezvoltă creativitatea,
învaţă care îi simt limitele dar şi drepturile. Cu alte cuvinte, descoperă
lumea şi se dezvoltă armonios.
Acest ghid se doreşte a fi o resursă pentru educatori, însă poate
fi folosit cu uşurinţă de orice persoană.
3
OBIECTIVELE PROGRAMULUI EDUCATIV

1. Înţelegerea rolului pe care îl are comunicarea prin joc în
creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului.
2. Înţelegerea rolului pe care îl are jocul în dezvoltarea limbajului
la copilul cu vârsta între 0 şi 4 ani.
3. Identificarea nevoilor de comunicare şi a celor de dezvoltare
prin joc specifice sugarului şi copilului mic.
4. Rolul jocului în socializare şi integrarea socio-educativă a
copilului prin joc.
5. Rolul caracteristicilor psiho-motorii ale sugarului în dezvoltarea
jocului.
6. Identificarea jocurilor şi jucăriilor care stimulează dezvoltarea
copilului de la naştere la 4 ani.
7. Importanţa abordării globale a copilului.
4
DE REŢINUT!
1. Dezvoltarea copilului include totalitatea aspectelor legate de
transformarea sa, începând cu momentul concepţiei. Jocul este
principala formă de educaţie a copilului, apărută spontan.
2. Jocul este foarte important în formarea spiritului de independenţă,
în formarea atitudinii pozitive faţă de muncă sau în corectarea unor
abateri comportamentale dar şi în realizarea unităţii colectivului de
copii. Jocul are un rol determinant în dezvoltarea psihică a copilului,
în modelarea personalităţii lui, pregătind trecerea la o treaptă
superioară a evoluţiei psihicului, la o nouă perioadă de dezvoltare.
3. La creşă sau chiar acasă, este important ca bebeluşul să ia contact
cu alţi copii încă de mic. Va învăţa astfel că poate să împartă
lucrurile, va deprinde de mic spiritul de echipă şi de competiţie şi,
mai ales, se va obişnui cu prezenţa în preajma sa a altor persoane
în afară de părinţi. Astfel, se face primul pas spre o acomodare cât
mai uşoară a copilului de-a lungul vieţii: la grădiniţă, la şcoală etc.
4. Jocul are un rol important în dezvoltarea emoţională şi intelectuală
a copilului. În plus, bebeluşul îşi dezvoltă capacităţile motrice, jocul
fiind de folos şi în dezvoltarea vorbirii.
5
INTRODUCERE
Jocul ocupă un loc important în abordarea copilului, fiind
considerat un instrument privilegiat de studiu al diverselor stadii
cognitive, al comportamentelor sociale, al dezvoltării afective a
copilului.
Unii autori consideră jocul ca fiind un surplus de energie ce trebuie
evacuată, alţii o trăsătură filogenetică a dezvoltării ontogenetice iar
alţii o modalitate de a exersa competenţe viitoare.
Înainte să trecem la tipurile de joc şi de jucării specifice
bebeluşului şi copilului mic, este foarte important să vedem care este
sensul jocului.
Sunt jocurile şi jucăriile doar simple obiecte sau activităţi de care
copilul trebuie să beneficieze şi se bucure?
Sunt jocurile create astfel încât copilul să se joace singur sau
sunt o ocazie extrem de importantă de a interacţiona cu adulţii şi cu
ceilalţi copii?
Este foarte important să ştim că beneficiile jocului sunt foarte
importante şi foarte multe atât pentru copil cât şi pentru adult, pentru
că prin joc se nasc legături puternice, calde, pline de încredere şi
bucurie. În cadrul unui joc, putem comunica cu copilul prin gesturi,
cuvinte, prin desene, cântece, poveşti, imagini, atingeri, simboluri,
teatru de păpuşi, jucării.
Este de reţinut faptul că la aceste vârste foarte mici, de la naştere
până la 4 ani, copilul este implicat în mod natural într-o dezvoltare
activă a creierului şi a minţii şi are nevoie ca adultul să i se alăture
în acest proces, să-i furnizeze informaţii şi experienţe pe înţelesul
său, să intre în lumea lui prin joc, să-l ajute să înveţe stimulându-l în
6
funcţie de nevoile lui şi de etapele lui de dezvoltare. Cu cât va fi mai

implicat de către adult, cu atât mai mult va învăţa şi creierul lui se va
dezvolta mai bine, oferindu-i posibilitatea ca pe viitor să înveţe mai
simplu, să fie mai energic, mai voios şi mai implicat.
Pentru a te juca cu copilul, nu ai nevoie de perioade lungi de
timp, ci trebuie să foloseşti la maximă calitate timpul alocat jocului.
Pentru dezvoltarea copilului, este mult mai important ceea ce faci într-
un interval de timp, nu durata intervalului respectiv.
De la naştere şi până la 4 anişori, copilul trece prin mai multe
etape caracterizate prin nevoi şi capacităţi de înţelegere diferite dar şi
prin competenţele pe care le va dobândi. Este foarte important pentru
noi să cunoaştem caracteristicile acestor etape din punctul de vedere
al limbajului, al dezvoltării motorii, al dezvoltării psihice, pentru a
vedea ce fel de informaţii şi experienţe îi putem transmite şi mai ales
în ce formă, astfel încât copilul să se dezvolte în ritmul său.
Prin urmare, în paginile următoare vă vom prezenta principalele
caracteristici ale dezvoltării sugarului şi copilului mic (1-4 ani). Fiecare
informaţie vă va fi utilă pentru a-l înţelege cât mai bine pe cel mic şi a-l
ajuta să comunice şi să înveţe prin joc.
Este nevoie să adaptăm abordarea jocului şi jucăriile folosite la
nevoile copilului, în funcţie de etapa de dezvoltare.
7
1. SUBIECTUL: Socializarea/jocul imitaţiei şi al

identificării/creşa, primul prieten al copilului
Scopul activităţii
Integrarea copilului mic în mediul extra-familial
Cum devine un copil sociabil? Care sunt etapele socializării
care traversează viaţa copilului pentru ca acesta să se poate integra
şi deschide lumii? Care sunt gesturile şi atitudinile care îl pot ajuta să
socializeze şi cum îl influenţează veţi putea vedea în cele ce urmează.
Este important să cunoaştem cât mai multe despre capacitatea
copilului de a socializa pentru a şti cum îl putem implica în joc.
Înainte să putem comunica cu adevărat cu copilul, acesta trebuie
să treacă prin două etape: imitaţia şi identificarea. Veţi vedea cât de
importante sunt aceste două etape în joc, în învăţare, în comunicare
şi în dezvoltarea copilului la modul general.
Perioada de implementare. Timp alocat

Aceste exerciţii pot fi aplicate în orice perioadă a anului şi în
orice perioadă a zilei. Este bine însă să ţineţi cont de faptul că pentru
a putea integra copilul în creşă este important ca socializarea să fie
prima etapă a interacţiunii, prin urmare, sunt exerciţiile cu care puteţi
începe relaţia cu copilul.
Timpul variază în funcţie de vârsta copilului, de la 5 – 10 minute
pentru copilul sub 6 luni până la 10-30 de minute cu copilul de până
la 2-3 ani.
8
Număr de copii
Veţi vedea că veţi putea lucra individual cu copilul sau în grupuri
mici de 3-5 copilaşi. Nu este indicat să angrenaţi prea mulţi copii în
acest joc, din cauza faptului că nu le veţi putea urmări reacţiile şi nu-i
veţi putea implica activ pe fiecare dintre ei.
Resurse necesare
Oglindă incasabilă, o păturică sau un burete (o saltea de izopren)
pe care să vă aşezaţi cu copilul. Un suport pentru oglindă.
Animale din pluş ale căror zgomote vreţi să le imitaţi, cărţi cu
animale. De exemplu pisică, câine, urs, cuc etc.
Dacă aveţi imagini cu mimica feţei: faţă fericită, tristă, speriată,
mirată etc., puteţi să le folosiţi cu copilul de peste un an.
Puteţi folosi chiar şi cărţi care au imagini şi sunete, cutiuţe
muzicale sau alte jocuri muzicale.
Pregătirea activităţii
Dacă “puiul” nu este liniştit, probabil va trebui să amânaţi jocul
dar numai dacă este cazul, s-ar putea ca acest joc să-l calmeze. Nu
uitaţi că puteţi să-l provocaţi oricând în timpul zilei la un exerciţiu de
imitaţie şi identificare.
Amenajaţi spaţiul cu atenţie astfel încât să nu existe în jur obiecte
care l-ar putea răni (atenţie şi la oglindă, să nu fie casabilă). Este bine
să începeţi cu un singur copil, iar dacă vreţi să aplicaţi exerciţiul în
grup, trebuie să-l jucaţi numai cu copilaşi mai mari de doi anişori.
9
Acesta este un exerciţiu care se adaptează locului şi

protagoniştilor şi vă oferă libertatea de a construi împreună acest joc.
Nu vă limitaţi la ceea ce scrie mai jos, îmbogăţiţi jocul folosindu-vă de
creativitatea dumneavoastră şi de propriile experienţe.
Desfăşurarea activităţii “Nono şi oglinda”

În cele ce urmează veţi fi oglinda micuţului şi-l veţi susţine în
procesul de socializare şi integrare.
Luaţi o oglindă de dimensiuni
suficient de mari pentru a vă urmări
mimica şi gesturile proprii şi pe cele ale
copilului. Aşezaţi-vă la o distanţă destul
de mică de oglindă astfel încât copilul
să poate atinge oglinda, deoarece la
această vârstă are nevoie în procesul de
cunoaştere de experienţa kinestezică,
tactilă. Dacă copilul nu are încă abilităţile
formate pentru a sta în poziţia şezând,
atunci ţineţi-l în braţe. Dacă staţi pe jos este
important să
aveţi un spaţiu comod, securizant pentru
copil şi fără prea mulţi stimuli în jur. Dacă
sunt multe jucării împrejurul vostru, s-ar
putea ca acestea să-i distragă atenţia şi
să nu se implice în joc.
Începeţi să imitaţi sunete din natură,
onomatopee, faceţi cum face cucu,
muzica (la, la), gâsca (ga, ga). Folosiţi
onomatopee care să conţină combinaţii
10
simple şi repetitive „la la”, „ba bă”, „nu nu”, „pa pa”). Copilul va începe
prin a repeta un sunet, apoi un gest, apoi puţin câte puţin, până la 16
luni va deveni conştient de aceste repetiţii.
Poate părea caraghios să vă „maimuţăriţi” în faţa oglinzii, dar
jocul acesta vă va ajuta să vă relaxaţi muşchii feţei şi vă va oferi o
dispoziţie pozitivă pentru întreaga zi, iar copilului îi va aduce şi mai
multe benefici şi îl veţi ajuta în acest fel să se descopere pe sine şi
lumea înconjurătoare.
După ce v-aţi jucat 5 minute imitând sunete, puteţi trece la
imitarea unor gesturi nu mai mult de 5-7 minute, pentru a nu-l
hiperexcita. Zâmbiţi, fiţi trişti, miraţi, oftaţi, înspăimântaţi, apoi din nou
veseli. Veţi vedea cum cel mic vă va privi din ce în ce mai atent şi va
reuşi să vă imite treptat.
În altă zi veţi putea relua acest joc sau veţi putea introduce, în
funcţie de vârsta copilului, şi alte jocuri cum ar fi : imitatul spălatului pe
mâni, imitarea mâncatului, imitarea dormitului, a plimbatului, a jocului
cu mingea etc. Imitându-vă cum vă spălaţi pe mâni, cum vorbiţi, cum
gesticulaţi, copilul va creşte, va dori să devină mare.
Imediat după imitare, vine şi fenomenul identificării, prin care
copilul trebuie să se recunoască, să se transpună, să accepte şi să
adopte ceea ce consideră ca „moştenire de la părinţi, de la adulţi”.
Jocul va avea aici un rol determinant. Jucându-se cu păpuşa copilul
se va apropia de imaginea pozitivă a mamei şi o va investi pe păpuşă
cu calităţile mamei. În acest fel, veţi putea observa cum o vede el pe
mama sa sau pe educatoare. Prin joc, va transmite imaginea acelei
persoane, felul în care el o percepe.
Dacă cel mic are deja doi anişori, puteţi să introduceţi în joc
şi imagini. Adică imiţi pisica şi îi arăţi în acelaşi timp şi imagini cu o
11
pisică. Nu este necesar ca tot exerciţiul să fie realizat în faţa oglinzii,

dar este bine să derulaţi cât mai mult din acest joc în oglindă pentru a
vă putea observa unul pe celălalt. După doi ani copilaşii pot fi grupaţi
pentru a participa la acest joc al imitaţiei şi astfel le veţi stimula „pofta”
de a se juca şi cu ceilalţi colegi.
Evaluarea activităţii
Aceste jocuri sunt extrem de
utile pentru dezvoltarea copilului şi
puteţi observa dacă evoluţia lui este în
parametri.
Dacă nu doreşte să participe, nu-l
forţaţi ci lăsaţi-l să decidă dacă se va juca
cu voi sau va sta să vă privească. Este
şi acesta un moment bun prin care puteţi
observa implicarea copilului sau nivelul
de socializare.
Acest joc poate fi combinat cu alte jocuri, nu este obligatoriu să
urmeze paşii de mai sus: imitarea sunetelor, apoi a gesturilor şi doar
apoi a unor acţiuni ci poate decurge aşa cum doriţi sau cum doreşte
„piticul” de lângă dumneavoastră, partenerul de joc.
Nu uitaţi că este foarte important să urmăriţi evoluţia unui copil
în cadrul colectivităţii, acest joc vă este foarte util pentru a stabili
contactul cu el.
Vom putea şti dacă jocul a fost un succes după gradul de
implicare al copilului, după gradul de imitare şi dispoziţia lui la sfârşitul
jocului.
12
ATENŢIE!
Înainte de trei ani, are loc debutul socializării. Copilul nu se
va juca cu cei de vârsta lui, ci va prefera prezenţa adulţilor
sau a copiilor mai mari. În timp, copilul va descoperi mediul
din jurul său şi va învăţa să interacţioneze cu cei de vârsta
lui, va învăţa să-i aprobe sau să-i confrunte etc.
După 3 ani, copilul se deschide către alţii dar nu este
obligatoriu ca după această vârstă să-i placă foarte mult
să se joace cu piticii de vârsta lui.
Dacă un copil nu doreşte să se implice o dată sau de două ori

în acest joc, acest lucru nu înseamnă că are probleme de integrare.
Ce puteţi urmări în acest joc?

Prin acest joc, puteţi vedea dacă copilul are reacţiile
corespunzătoare vârstei sale.
Acest joc al imitaţiei poate fi folosit atât cu copilul foarte mic, cât
şi cu cel de trei ani.
Afişaţi-vă pe un carton următoarele aspecte privind evoluţia
copilului şi notaţi în „jurnalul copilului” reacţiile lui în urma acestui joc:
• La 2 luni. Zâmbeşte cu adevărat (nu este doar un reflex).
Gângureşte (suna ca un „ooo-aah” sau altă combinaţie de
vocale). Comunică prin sunete ca răspuns la vocea voastră.
Arată interes faţă de sunete, îşi manifestă plăcerea şi bucuria
când vă jucaţi cu el.
• La 3 luni. Gângureşte cu plăcere. Râde. Îşi păstrează capul
ridicat când se află în braţe, în poziţia „şezut”, deci îl puteţi
deja aşeza lângă voi.
13
• La 5-6 luni. Imită unele sunete cu precizie, scoate sunete

haioase.
• La 7-9 luni. Se joacă deja „de-a v-aţi-ascunselea”, aşa că îi
va face plăcere să se joace în oglindă. Imită deja şi câteva
gesturi. De exemplu, face din mâna „PA” şi începe să se
teamă de străini, aşa că atenţie la cine se va juca cu voi.
• La 10 luni. Deja arată ce îşi doreşte, prin semne sau sunete,
aşa că va intra perfect în jocul vostru şi vă va imita gesturile
şi sunetele.
• La 12 luni. Încearcă să imite unele cuvinte, jocul este deja
mai complex. Caută obiectele ascunse. Face din mâna „PA”.
Indică imaginea respectivă când i se pun întrebări uşoare de
genul „Unde este câinele?”, indică propriul pantof sau obiect
de îmbrăcăminte când este întrebat. Arată unde se află ochii,
nasul, părul păpuşii, când este întrebat.
La această vârstă se formează diferitele tipuri de

comportament, profesioniştii trebuind să-l încurajeze şi
să-l susţină pe copil pentru dobândirea acestora.
Întotdeauna trebuie lăudat şi încurajat un comportament
bun. Spre exemplu, dacă răspunde imediat unei solicitări
trebuie să fie apreciat. Comportamentele negative nu
trebuie să fie recompensate.
14
2. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare

psiho-motorie prin joc a copilului, de la naştere
la 3 luni
Cercetările au arătat că pentru a se dezvolta copilul are nevoie
de informaţii, are nevoie de stimulare auditivă, motorie, olfactivă,
vizuală, fizică. Prin urmare, este foarte important să-i vorbiţi, să-i
spuneţi ce faceţi, pentru că el va înţelege cu mult înainte să înveţe
să vorbească. În joc, este foarte important să ştiţi că oferindu-i culori,
forme, sunete, copilul va învăţa foarte repede.
La fel de important este să ştiţi că stimularea copilului cu sunete,
culori, imagini, mirosuri, forme trebuie să se facă moderat astfel încât
să nu hiperexcităm copilul, să-l stresăm.
La această vârstă copilul se joacă numai cu adulţii.
2.1. ACTIVITATEA: „Aud, miros şi gust totul”
Cunoaşterea mediului înconjurător prin stimularea senzorială şi
contactul cu jucăriile şi obiectele din jur.
Instinctiv, acum gura este unul dintre mijloacele de explorare
cele mai active, prin urmare este bine să-i oferim obiecte cu ajutorul
cărora să experimenteze, pe care să le bage în guriţă, jucării viu
colorate care scot sunete.
15

Maxim 10 – 15 minute pe zi, în orice perioadă a zilei.
Număr de copii
Aceste exerciţii sunt recomandate pentru lucrul cu un singur
copil.
Resurse necesare
Jucării sau alte obiecte colorate şi care emit sunete asemănătoare
cu cele din natură sau cu cântecele.
Exemple de jucării: zornăitoare, jucării de strâns în mână sau de
supt, cărţi colorate, clopoţei, alte jucării.
În prima parte a exerciţiului veţi folosi patul copilului, apoi
amenajaţi pe jos un spaţiu pentru joc (o păturică sau o pernă din
burete).
Desfăşurarea activităţii
Amenajaţi pătuţul copilului astfel încât să poată interacţiona cu
jucăriile. Agăţaţi de o sfoară prinsă de un capăt al pătuţului jucării
colorate (nu exagerat de colorate, adică nu stridente, pentru a nu-l
hiper-excita, a-l agresa), jucării care scot anumite sunete atunci când
sunt atinse. Agăţaţi jucăriile astfel încât să poată fi atinse de copil
atunci când îşi mişcă mânuţele. La începutul exerciţiului, luaţi mânuţa
copilului şi atingeţi cu ea jucăriile de pe sfoară, apoi lăsaţi-l să le caute
16
şi să le atingă singur. Dacă vedeţi că este foarte prins în acest joc,

îl puteţi lăsa câteva minute să se joace în voie, dar nu mai mult de
10-15 minute pentru a nu-l agita.
Puteţi să atârnaţi cu ajutorul unor dispozitive speciale sau a unor
sfori, jucării pe care copilul să le poată vedea în fiecare zi, cu care să
vorbiţi, care să fie prietenii acestuia. Jucăriile colorate şi care produc
un sunet plăcut ar trebui să înfrumuseţeze patul copilului. Este bine
să atârnaţi de pătuţul său obiecte de culori diferite, de forme diferite,
care să scoată sunete diferite atunci când le atinge.
De asemenea, este bine să-i lipiţi în jurul pătuţului poze cu cei
de acasă: mama, tata, fraţi, poze cu animale sau alte poze care-i
vor dezvolta percepţia şi comunicarea. Punând pozele familiei în jurul
pătuţului îi veţi crea un ambient mult mai familial şi copilul se va simţi
mai securizat.
Este foarte important să-i vorbiţi copilului în timp ce vă jucaţi
cu el, să-l priviţi în ochi, să-l atingeţi şi să-l lăsaţi şi pe el “să vă
vorbească”, să-l ascultaţi, să-i daţi timp să reacţioneze la ceea ce-i
arătaţi sau îi spuneţi.
Aşezat pe o păturică sau pe o pernuţă, „puiul” poate porni
în explorarea mediului înconjurător. Jucăriile moi, colorate şi
“zgomotoase” îi vor atrage atenţia, îl vor stimula şi va încerca să le
bage în guriţă. Trebuie să fim atenţi la toate obiectele pe care le bagă
în gură pentru a preveni eventualele accidente. Jocurile recomandate
la această vârstă sunt jocuri care-i dezvoltă acuitatea auditivă. Oferiţi-i
diferite sunete din natură sau sunetele produse de diferite obiecte:
ceasul, o linguriţă de metal pe sticlă, instrumente muzicale. Aceste
sunete ar trebui să aibă un ton plăcut, liniştitor. Puteţi să-i atârnaţi
de botoşei nişte clopoţei care să sune atunci când îşi mişcă piciorul.
Acest joc îl va distra, îl va ajuta să-şi coordoneze mişcările astfel încât
17
să producă zgomot.
Înainte de culcare este bine să nu-l agitaţi cu jocuri şi jucării ci
să-i spuneţi poveşti sau poezii pe un ton calm, eventual o muzică care
să-l relaxeze şi să-l mângâiaţi, astfel micuţul se va odihni, va creşte şi
se va dezvolta armonios.
La 2 luni, copilul îşi mişcă buzele de parcă ar vorbi. Astfel, puteţi
observa dacă vă răspunde prin mişcări ale buzelor atunci când îi
vorbiţi sau dacă „vorbeşte” cu jucăriile.
La 3-4 luni începe să comunice cu persoana care îi acordă
îngrijire (mamă, educator, îngrijitor) prin sunete: “gângureşte când
adultul îi vorbeşte”, “se înviorează când îi aude glasul”, se opreşte
atent când aude glasul adultului, aşteptând parcă, continuarea”.
Observaţi mişcările pe care le face copilul atunci când îi arătaţi
jucăria, dacă se întoarce spre o jucărie în timp ce o mişcaţi, dacă
întoarce capul după un anumit sunet.
Atenţie la durata jocului! Copilul are nevoie de joc, dar şi

de odihnă!
2.2. ACTIVITATEA: „Eu şi corpul meu”
Această vârstă este cea la care copilul îşi dezvoltă sentimentul
de încredere în sine şi conştientizează că este o persoană. Un prim
18
pas în constituirea imaginii de sine este formarea la copil a “schemei

corpului”. În această etapă, apare desprinderea copilului de spaţiul
extern, aspect legat de dezvoltarea capacităţii de diferenţiere
vizual- spaţială. Copilul începe să cunoască lumea înconjurătoare,
spaţiul, îşi recunoaşte propriul corp şi elementele corpului său.
Dezvoltarea imaginii de sine şi a încrederii în sine sunt elemente
foarte importante în dezvoltarea sa ulterioară. Dacă îl veţi încuraja în
această perioadă să se descopere pe sine şi lumea înconjurătoare,
copilul se va dezvolta armonios.

Durata jocului depinde de interesul fiecărui copil şi de
disponibilitatea acestuia, nu există un anumit interval orar de derulare
a acestor activităţi. Momentul zilei poate fi ales de către educator în
funcţie de starea copilului.
Număr de copii
Este de preferat să desfăşuraţi jocuri individuale, cu fiecare
copilaş în parte.
Resurse necesare
Un spaţiu amenajat pentru voi doi şi un confort termic al camerei.
Jocul se poate derula şi în baie, în timp ce-l spălaţi pe cel mic.
Una dintre cele mai plăcute modalităţi de joc este aceea de a
stimula pielea copilului (masaj, mângâieri) aşa că pregătiţi-vă să-l
19
ajutaţi să-şi descopere corpul singur dar şi cu ajutorul vostru. Îi veţi

masa părţi ale corpului şi îi veţi lăsa timp să-şi descopere corpul, să
se joace cu picioruşele, cu mânuţele.
Copilului îi place să fie ţinut în braţe şi legănat. Aşa că puteţi
începe jocul cu un cântecel şi cu mişcări lente, care să-l calmeze, să-l
securizeze, apoi vă aşezaţi pe o păturică sau pe un burete şi începeţi
să-l mângâiaţi uşor pe cap, pe obraz, pe ochişori, apoi pe mânuţe, pe
burtică, pe picioruşe. Este foarte important atunci când îl mângâiaţi
să-i vorbiţi, să vă uitaţi la el şi să-i spuneţi “Acum Matei este drăgălit
pe faţă, acum pe ochi, acum pe mâini, pe degetele de la mână, acum
pe picioare etc”. În felul acesta, îl veţi ajuta să devină conştient de
propriul corp. Luaţi apoi mâna copilului şi atingeţi cu ea diferite părţi
ale corpului său, numindu-le.
Faceţi acelaşi lucru cu o jucărie sunătoare şi spuneţi ce faceţi:
„Uite degeţelele!“ sau „Ia uite ce picior mare ai! “ în timp ce atingeţi
aceste părţi ale copilului.
La fel de mult îi va plăcea să fie masat în pătuţ sau la baie sau
atunci când vă jucaţi pe o păturică. Masajul poate fi făcut cu mâna
sau cu o bucăţică de ţesătură moale. După băiţă îi prinde foarte bine
masajul cu ulei sau cu o loţiune care să-l relaxeze. Dacă copilul este
fericit şi relaxat, va deveni somnoros în timp ce-i faceţi acest masaj.
Se va distra şi când îi veţi pune pe corp diferite jucării, pe burtică,
pe picioruşe sau în mână. Jucăriile trebuie să fie colorate, vesele şi
zgomotoase.
Această activitate poate fi repetată ori ce câte ori aveţi timp liber
în cursul zilei. Puteţi încerca aceste activităţi şi afară în aer liber, atunci
20
când este soare şi aveţi posibilitatea

să creaţi un spaţiu de joacă, lângă o
piscină eventual sau pe o păturică, pe
un prosop sau, de ce nu, pe iarbă.
Nu uitaţi că aceste activităţi de
cunoaştere a propriului corp pot fi
dezvoltate mai ales atunci când faceţi
băiţă copilului sau când îl îmbrăcaţi.
Este foarte important să-i vorbiţi
despre corpul său: „Acum spălăm
mânuţa dreaptă, acum mânuţa stângă.
Acum îmbrăcăm bluziţa, mai întâi băgăm capul, apoi gâtul, apoi
umărul stâng, apoi dreptul, apoi mânuţa dreaptă etc. În felul acesta,
va deveni mai conştient de corpul său şi va învăţa să-l iubească. Este
un joc care-l ajută foarte mult pe copil în formarea imaginii de sine.
Veţi observa că după scurt timp, copilul va încerca să-şi
descopere singurel corpul, se va juca cu degeţelele, cu mâinile şi cu
picioruşele şi se va auto-calma.
Urmăriţi reacţiile copilului înainte şi după masaj. Veţi vedea
ce important este acesta pentru calmarea copilului dar şi pentru
relaţionarea cu adultul.
21

psiho-motorie prin joc a copilului de 3 - 6 luni
3.1. ACTIVITATEA: Îmi plac formele şi texturile noi, mă

amuză
La această vârstă, cel mic începe să recunoască modele, formel
şi modele noi şi acest lucru îl distrează foarte tare, începe să se joace
cu sunetele (consoane şi vocale), îi place să atingă, să pipăie, să
bage în guriţă. Este bine să-i oferiţi jucării sunătoare, animale din
diverse materiale.
În toată această perioadă, este foarte important să comunicaţi
cu copilul, să-i vorbiţi, să utilizaţi cuvinte cât mai simple, onomatopee
pentru a-i stimula atenţia şi pentru a-i oferi modele de comunicare.
Psihologii spun că la această vârstă este foarte importantă “baia de
cuvinte”.

Le veţi stabili în funcţie de dispoziţia copilului şi de programul
stabilit pentru ziua în curs.
Număr de copii
Copilul se poate juca doar cu dumneavoastră sau puteţi să
puneţi şi câte doi copii pe podea sau pe o păturică. Va fi interesant
cum vor interacţiona între ei.
22
Resurse necesare
Aveţi nevoie de obiecte de diferite mărimi, forme, culori, obiecte
rotunde, pătrate, triunghiulare, conice sau tubulare, inclusiv mingii, o
rolă de hârtie (atenţie la tipul hârtiei, să nu se taie), un cub, un inel de
plastic sau căni din plastic.
Atenţie!
Jucăriile nu trebuie să fie prea dure, ascuţite, tăioase, prea
mici, din materiale prea pufoase sau păroase, pentru a nu
fi înghiţite sau aspirate. Atenţie de asemenea, la jucăriile
care au componente ce pot fi uşor demontate şi înghiţite
(ochii păpuşilor, mâinile).
Această activitate poate avea loc în orice moment în care copilul
este relaxat şi atent, pregătit pentru a descoperi formele din jurul său.
Este momentul prielnic pentru un joc cu mânuţele prin intermediul
jucăriilor. Oferiţi copilului obiecte de cât mai multe forme, aşezaţi-le
cât mai aproape de el astfel încât să le ia în mână pe fiecare. Imediat
ce va alege o formă este important să-i vorbiţi despre ea, să-i spuneţi
că are în mână un cerc, un pătrat şi să-i vorbiţi despre diferenţele
dintre forme. Încurajaţi sugarul să exploreze diverse tipuri de ţesături.
Ideal ar fi să aveţi o cărticică cu animale în care să aveţi şi o părticică
de material (codiţa căţelului, urechea etc.). Puteţi să realizaţi un mini
catalog cu ţesături mai moi, mai dure, variat colorate, mai multe texturi,
astfel încât să simtă diferenţa dintre acestea (bucăţi de covoraş, de
23
ţesături, de pluş, de burete, de plastic, de staniol etc). Le va pipăi şi

vă va comunica dacă-i plac sau nu, va încerca să le bage în guriţă şi
va verifica dacă scot şi sunete. Sunt multe cărţi pentru sugari care au
o anumită textură viu colorată dar care şi foşneşte sau scoate diferite
zgomote atunci când este pipăită sau manipulată şi care vă pot fi de
un real folos.
La fel de bine puteţi să faceţi acest exerciţiu în parc, în curte,
lăsându-i să atingă diverse forme: crenguţe, flori, frunze, pietricele,
nisip etc. Atenţie însă să nu bage în guriţă nimic din ceea ce i-ar
putea face rău. Pipăind, copilul va simţi formele diferite ale naturii,
de exemplu - scoarţa aspră a copacilor, frunzele netede, iarba
înţepătoare, pietrele dure sau petalele moi ale florilor etc.
Umpleţi o cutie cu obiecte de diferite forme (vâjâitori, linguriţe de
plastic, ghemuri, mingii şi cuburi sau alte obiecte) şi oferiţi-le copilului
să se joace cu ele. Copilului îi plac foarte mult obiectele din bucătărie
aşa că daţi-i farfurii de plastic, pahare, linguriţe şi lăsaţi-l să se joace
cu ele în pătuţ sau chair şi afară. Astfel, va şti să le folosească corect
atunci când va începe să se hrănească singur.
Nu uitaţi că este foarte important să-i vorbiţi în tot acest

timp, să-l ajutaţi să-şi descrie senzaţiile atingerii unor
obiecte de forme diferite, de textură diferită, de temperatură
diferită (moale, tare, dur, ascuţit, rece, cald etc.). Nu uitaţi
că deja spune câteva silabe, încurajaţi-l să le pronunţe şi
amuzaţi-vă şi voi când se amuză el.
Deşi mulţi adulţi spun că bebeluşul nu înţelege ce i se spune
pentru că este prea mic, acest lucru este total eronat, el va înţelege
24
ce-i spuneţi dar şi ceea ce exprimaţi non-verbal, mimica, gesturile pe

care le faceţi. Este bine să-i urmăriţi reacţiile şi veţi vedea că înţelege
foarte bine ceea ce-i spuneţi.
Este foarte important să-i vorbiţi cu un ton cald, calm, să-l priviţi
atunci când îi vorbiţi şi să-i zâmbiţi cât mai des.
Observaţi dacă cel mic pipăie diferite obiecte oferite, dacă este
atent la materialele de diferite texturi. Încercaţi să definiţi senzaţia pe
care o are copilul când atinge un anumit material, o anumită formă.
Nu uitaţi că în timpul unui joc, urmărind copilul, pot fi observate
toate aspectele legate de dezvoltarea acestuia. Uneori puteţi nota
ceea ce observaţi, alteori puteţi ruga un coleg să observe copilul în
timpul jocului. În timpul acestei activităţi copilul va face şi alte gesturi şi
va avea şi alte preocupări, nu doar cele legate direct de jocul propus,
aspect important în procesul dezvoltării lui armonioase.
La 3 luni puteţi observa următoarele aspecte:
• la această vârstă, copilul poate comunica plăcerea jocului fie
gângurind sau repetând sunete, fie râzând cu plăcere;
• îşi păstrează capul ridicat când se afla în braţe, în poziţia
„şezut”;
• îşi prinde mâinile amândouă;
• se uită la propriile mâini şi picioare şi îşi ridică capul la 90 de
grade când este aşezat pe burtă.
• apucă o jucărie, se uită la un obiect mic, îşi întoarce capul
după zgomotul sunătoarei;
• îşi susţine capul foarte bine când este ţinut în poziţia „şezut”;
• se rostogoleşte;
• se sprijină în mâini şi-şi ridică corpul când este aşezat pe
burtă;
25
• urmăreşte un obiect care se mişcă la 180 de grade dintr-o

parte a feţei în cealaltă;
• îşi lasă greutatea pe picioare când se ridică în picioare.
La 4 luni copilul are următoarele abilităţi:
• îşi ridică capul şi-l ţine drept când se află pe burtă;
• se sprijină în mâini şi-şi ridică corpul când este aşezat pe
burtă;
• se rostogoleşte de pe faţă pe spate;
• îşi ţine mâinile împreunate;
• apucă o jucărie;
• îşi lasă greutatea pe picioare când este ridicat pe ele;
• caută şi întinde mâna după jucării;
• priveşte şi poate reacţiona la un obiect în mişcare;
• vă zâmbeşte când vă apropiaţi de el sau când îi imitaţi
expresiile;
• uneori copiii de 4 luni imită sunetele unor cuvinte şi se întorc
după o voce, stau singuri, îşi prind picioarele cu mâinile, se
uită după un obiect căzut.
La 5 luni puteţi observa dacă:
• caută o anumită jucărie;
• se uită la obiecte mici, de exemplu o pietricică, o mărgeluţă
din ochii jucăriei;
• întoarce capul în direcţia de unde se aude jucăria care face
zgomot;
• îşi ţine capul bine când este aşezat în şezut;
• uneori copilul de cinci luni îşi duce jucăriile la gură cu mâna,
imită unele sunete.
26

• apare “lalalizarea”, una dintre cele mai frumoase etape ale
dezvoltării limbajului, când copilul reuşeşte să asocieze două
sunete sau silabe: “a-la-la”, “a-ta-ta”. Mulţi adulţi sunt foarte
fericiţi crezând că puiul îi strigă pe nume: “tata şi mama”,
încurajând copilul să spună aceste cuvinte. Este foarte
important să fie încurajat să pronunţe silabe şi cuvinte şi să
fie lăudat
• îşi duce obiectele la gură cu mana;
• imită unele sunete şi se întoarce după o voce;
• mută un cub dintr-o mână în alta;
• bâzâie şi scoate sunete haioase;
• uneori copilul de 6 luni loveşte două cuburi, ridică un obiect
mic cu toate degetele, prin apucare, spune „mama” şi „tata”
neintenţionat, stă în şezut fără să fie susţinut.

psiho-motorie prin joc a copilului de 6 - 9 luni
4.1. ACTIVITATEA: “Cucu, bau”
Este momentul în care copilul învaţă să meargă de-a buşilea şi
are o viteză din ce în ce mai mare de deplasare, până când va învăţa
să meargă singur. Îi place la nebunie să vă vadă la acelaşi nivel cu
el şi să se joace cu voi. Are nevoie să fie provocat la joc, încurajat
27
şi lăudat.
Este momentul în care copilul se poate juca şi singur. Animale
din diferite materiale, mingii, cutii, orice jucărie este acum interesantă
pentru el. Obiceiul de a duce la gură jucăriile nu a dispărut aşa că
atenţie la jucăriile ce prezintă acest pericol.

Veţi decide în funcţie de starea copilului, de disponibilitatea lui şi
a voastră şi mai ales când veţi simţi că este pregătit să înveţe acest
joc.
Număr de copii
Este bine să vă jucaţi doar dumneavoastră cu el, alţi copii l-ar
deruta în cazul acestei activităţi.
Resurse necesare
Veţi avea nevoie de bureţi, de pernuţe, obstacole (atenţie să nu
fie dure sau periculoase pentru copil) şi o păturică sau un paravan
după care să vă ascundeţi. Pentru jocul “Cucu, bau” puteţi folosi şi
mâinile, nu este obligatoriu un paravan, dar dacă îl aveţi este foarte
util.
Pentru a-i da ocazia să-şi îmbunătăţească mobilitatea, este
important să-l încurajaţi să treacă de-a buşilea peste obstacole,
pernuţe, bureţi etc. Este important ca fiecare reuşită să fie marcată
28
de bucuria voastră şi de încurajări: „Bravo!, Ai reuşit!”.

Tot acum îi place şi jocul „Cucu, bau”, privitul pe furiş şi
descoperirea partenerului de joc.
Puteţi stimula copilul pe mai multe căi senzoriale şi acest lucru
îl va ajuta să se dezvolte. Ascundeţi o cutiuţă muzicală sau o jucărie
care scoate sunete, jucării muzicale, apoi porniţi împreună cu el de-a
buşilea în căutarea ei. Încercaţi să o descoperiţi şi spuneţi: „Unde
este cutiuţa (jucăria)?” „Este aici?” „Nu!” „Hai să o căutăm! Când o
vei găsi să-mi spui.” „Vino repede, am găsit-o!” Şi în acel moment faci
jucăria să sune şi-l laşi pe el să o descopere, să o găsească, să o ia
în mânuţă, să o cerceteze. Apoi îi spui „Bravo! Ai găsit jucăria”.
Apoi ascunzi din nou jucăria şi îl laşi pe el să o caute. Aranjezi
spaţiul în aşa fel încât să întâmpine pe drum o serie de obstacole,
pernuţe, bucăţi de bureţi şi alte obstacole care nu sunt periculoase
şi pot fi depăşite. Îl vei încuraja la fiecare obstacol „Bravo”, „Hai că ai
reuşit să treci!” „Mergi mai departe!” „Hai să căutăm jucăria!” „Unde-i
jucăria?” Atenţie la traseu, este bine ca acesta să-l ducă direct la
jucărie. Cu alte cuvinte nu-i ascundeţi jucăria prea departe sau într-un
loc greu accesibil.
Este perioada cea mai amuzată pentru „Cucu, bau”, astfel încât
veţi putea să jucaţi cu el acest joc ori de câte ori doriţi (şi voi, dar şi el).
Puteţi să faceţi „Cucu, bau” folosind mâinile şi faţa, schimbaţi mimica
la fiecare apariţie sau puteţi folosi o jucărie care vine şi pleacă după
un paravan (paravanul poate fi o păturică, o hăinuţă, orice material
sau obiect ce poate fi folosit în acest scop). Când veţi ascunde un
animăluţ după paravan veţi spune „Unde-i ursuleţul?” apoi „Iată
ursuleţul!” şi ursuleţul îi poate spune „Bună, Andrei! Ce faci? Eu sunt
29
ursuleţul şi mă joc cu tine!”. Puteţi să vă jucaţi cu păpuşile care se trag

pe mână. Copilul se va amuza când apare şi dispare păpuşa şi, mai
ales, când aceasta îi vorbeşte.
Observaţi gradul de interes al
copilului, felul în care caută jucăria
ascunsă, cum reacţionează la dispariţia
jucăriei şi la apariţia acesteia.
Notaţi dacă copilul face diferenţa
dintre persoane şi obiecte.
• se ridică în picioare dacă este
susţinut;
• apucă două cuburi sau obiecte
mici;
• ridică un obiect mic cu toate degetele, prin apucare;
• se uită după o jucărie care a căzut în afara ariei lui vizuale;
• răspunde părinţilor în mod diferit;
• spune „mama” şi „tata” neintenţionat;
• uneori se ridică în picioare susţinându-se singur de un obiect;
• apucă un obiect mic doar cu degetul mare şi arătătorul.
• se ridică în picioare susţinându-se singur de un obiect sau o
persoană;
• loveşte două cuburi, ţinute fiecare într-o mână;
• apucă un obiect mic doar cu degetul mare şi arătătorul;
30
• face din mână „PA” ;

• stă în şezut fără să fie susţinut;
• spune „mama” şi „tata” cu intenţie;
• se ridică să stea în poziţie verticală.
• copilul dezvoltă competenţe de la o lună la alta şi veţi putea
observa în cadrul jocului aceste performanţe.
• răspunde la propriul nume;
• înţelege câteva cuvinte, cum sunt „NU” şi „PA”;
• merge de-a-buşilea, se caţără sau merge cu spatele târându-se
pe fund sau pe burtă;
• împinge cu degetul arătător;
• se joacă „de-a v-aţi-ascunselea”;
• se hrăneşte singur folosindu-şi degetele;
• uneori la 9 luni bea dintr-o căniţă, se aşează în şezut singur.

psiho-motorie prin joc a copilului de 9 -12 luni
5.1. ACTIVITATEA: Mă joc cu tot ce este în jurul meu,

chiar şi cu corpul meu
Jocurile sunt foarte diferite la această vârstă. Începem să-l
31
învăţăm prin joc care sunt părţile componente ale corpului. Acum se
joacă cu sunete, de aceea onomatopeele sunt foarte bine utilizate la
această vârstă “Cum face albina? Cum face maşina?”. Puteţi folosi
acum cutiuţa muzicală sau jucăriile care cântă sau care reproduc
sunete din natură.

Veţi decide în funcţie de starea copilului, de disponibilitatea lui
şi a voastră. Nu uitaţi că la această vârstă totul poate fi un joc, aşa
că folosiţi fiecare minut pe care-l aveţi la dispoziţie pentru a-l învăţa
ceva.
Număr de copii
Puteţi să vă jucaţi cu un singur copilaş sau cu mai mulţi, în
funcţie de situaţia dată.
Resurse necesare
Cutiuţe muzicale, cărţi cu imagini şi sunete, imagini cu corpul
uman, un bebeluş de jucărie etc. Puteţi utiliza orice obiect din jurul
vostru care vă ajută la învăţare. Puteţi folosi poezii care se referă la
părţi ale corpului, oglinda vă va fi de mare ajutor.
Recomandate sunt la această vârstă şi cuburile şi incastrele.
Orice acţiune poate fi transformată în joc: îmbrăcatul bluziţei -
ne prefacem că jucăm “Cu-cu, bau”, când îi punem pantalonul sau
32
pantofiorul ne jucăm “Unde este picioruşul?”. Este important să-l

ajutăm în formarea imaginii de sine, vorbindu-i zilnic despre corpul
său şi despre corpul celor din jurul său.
Vom lua un bebeluş şi ne vom juca cu el. Îl întrebăm pe copil
„Unde este capul lui bebe?” Şi el va atinge capul bebeluşului. Apoi
unde-i sunt ochii, nasul, urechile etc. De fiecare dată când arată
ceea ce îi cerem îl apreciem „Bravo! Foarte bine!”. Ne putem juca
apoi cu o imagine un puzzle din carton mai gros sau lemn. Luăm
imaginea întreagă, apoi scoatem capul din puzzle şi-l întrebăm „Unde
este capul?” arătând spre imaginea respectivă şi el va căuta capul
şi va încerca să-l aşeze la loc. Apoi facem acelaşi lucru cu mâinile,
picioarele.
Descoperirea unor obiecte ascunse este acum un joc şi mai
interesant decât la 5 luni. Introducerea sau scoaterea unor obiecte
din diverse cutii, însoţite de întrebări “Unde este pisica?” şi la apariţie
“Iată pisica!” însoţit de “Cum face pisica?” apoi răspunsul “Miau”, sunt
jocuri care-l interesează şi-l distrează.
Tot acum devin interesante pentru copil şi cărţile cu imagini
simple, cu materialele pe care le poate pipăi sau cu sunete. Desigur
că le va „gusta” şi pe acestea pentru că este încă în perioada în care
explorează cu ajutorul gurii. De aceea, este bine să-i daţi cărţi cu foi
groase, plastifiate chiar, în care să nu se taie şi să le poată băga în
guriţă.
Cuburile şi incastrele sunt foarte utile de aceea este bine să
aveţi astfel de jocuri sau să creaţi.
Vorbiţi-i despre imagini, despre forme şi culori, ascultându-vă
33
copilul îşi îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi de diferenţiere

a sunetelor. Apreciaţi şi încurajaţi reacţiile copilului la ceea ce-i spuneţi.
Urmăriţi răspunsurile copilului la acţiunile sau cuvintele voastre,

veţi vedea că vă va răspunde cu zâmbete, sunete, silabe, râsete.
La 10 luni putem observa dacă:
• se aşează în şezut singur;
• arată ce îşi doreşte prin semne sau sunete;
• introduce un cub într-o cană;
• spune „mama” şi „tata” cu intenţie;
• nu este exclus ca la 10 luni în afară de „mama” şi „tata” să
spună încă un cuvânt sau să stea în picioare nesusţinut sau
să împingă înapoi spre cel care i-a trimis o minge;
• unii copilaşi ştiu deja să imite gesturile şi mimica părinţilor.
La 11 luni putem urmări dacă:
• stă în picioare nesusţinut;
34
• se joacă şi loveşte cu putere două cuburi ţinute în mâini;

• uneori, în afară de „mama” şi „tata” spune alte două cuvinte şi
merge deja singur.
La 12 luni:
• foloseşte “cuvântul propoziţie” sau “holofrazic”. Copilul va utiliza
un singur cuvânt pentru a exprima o întreagă propoziţie. De
exemplu “papa” este echivalentul pentru “vreau să mănânc”.
6. SUBIECTUL: Jocul şi jucăriile specifice

perioadei 1 - 2 ani
Copilul îşi dezvoltă mijloacele de comunicare înainte de a
achiziţiona toate mijloacele vorbirii, aşa cum spuneam şi înainte,
înţelege multe cuvinte dar nu le poate rosti pe toate. Iniţial copilul
foloseşte numai substantive comune, urmând ca apoi să utilizeze şi
verbele şi pronumele personal.
La 1 an îşi recunoaşte numele, face semnul de “la revedere”
urmărind direcţia arătată, pronunţă 1-2 cuvinte, amestecă cuvintele şi
sunetele într-un limbaj propriu (jargon). Utilizează foarte mult gesturile
pentru a comunica: întinde mâna când doreşte ceva, arată cu degetul
obiecte şi persoane cunoscute, la cerere. Dacă îi veţi cere să aducă
un obiect va face acest lucru.
Tot în această perioadă apare şi vestitul „NU”; începe perioada
negativismului. Îl ia pe „NU” în „braţe” şi-l experimentează în toate
situaţiile.
Asociază cuvintele după simbolul lor, de exemplu „mama, papa”
echivalând cu propoziţia, „mama, vreau să mănânc”.
35
Jocurile îl vor ajuta la această vârstă să exploreze tot mai activ

mediul înconjurător, iar acum că merge aproape singur va avea acces
la o mulţime de informaţii. Va pune întrebări şi va căuta răspunsuri.
6.1. ACTIVITATEA: Perioada între 12 şi 15 luni – „Ştiu

să imit sunete”
Se îmbunătăţeşte vizibil capacitatea de concentrare a atenţiei şi
cea de imitare. Este perioada prielnică pentru dezvoltarea limbajului
prin utilizarea onomatopeelor. Luaţi o carte despre şi cu animale şi
încurajaţi-l să reproducă sunetele diferitelor animale. Activitatea îl
învaţă pe copil cuvinte şi sunete noi. Copilul învaţă de asemenea să
răspundă la întrebări, interacţionând cu educatorul.

Veţi decide în funcţie de starea copilului, de disponibilitatea lui şi
a voastră. Pentru acest joc trebuie să pregătiţi materialele necesare,
prin urmare veţi alege timpul prielnic pentru desfăşurarea lui.
Număr de copii
Puteţi să vă jucaţi cu un singur copilaş sau cu mai mulţi (2 – 3
copii maximum), în funcţie de situaţia dată.
Resurse necesare
Pentru acest joc aveţi nevoie de o carte cu animale familiare
36
copiilor, ca de exemplu animale domestice sau animale de casă. La

fel de utile sunt şi jucăriile din pluş, animăluţe sau poze cu animale
sau decupaje din reviste. Cărţile şi imaginile trebuie să aibă hârtie
mai groasă. Sunt utile şi jucăriile sau cărţile care scot sunete, adică
imagini cu animale şi jucării care fac scot zgomote identice cu cele
din natură.
Pregătiţi cărţile cu animale, jucăriile de pluş, tăiaţi sau desenaţi
animale, pregătiţi pagini din hârtie groasă, câte o pagină pentru
fiecare animal. Puteţi să realizaţi voi înşivă un catalog cu animale,
decupând din reviste şi lipind câte un desen pe fiecare pagină. Este
important să acoperiţi paginile cu folie sau hârtie auto-adezivă pentru
a le face mai rezistente.
Este bine să aveţi pregătite mai multe cărţi cu animale astfel
încât să-i daţi copilului posibilitatea de a alege. La fel şi cu jucăriile
de pluş, să fie diferite astfel încât să poată alege cel puţin trei, patru
jucării pe care să le imite. Când cartea e gata, alegeţi un loc aproape
de celelalte cărţi.
După ce a ales cartea, oferiţi-vă să-i citiţi din ea şi, dacă
micuţul îşi manifestă interesul dând din cap sau întinzându-vă
cartea, aşezaţi-vă împreună şi începeţi să-i povestiţi despre animalul
respectiv. După ce i-aţi spus de exemplu “Uite, acesta este un pui,
este mic, este galben, papă şi apoi bea apă”, îl introduceţi pe copil în
joc întrebându-l: “Tudor, ce animal e acesta?”. Dacă micuţul nu-i ştie
numele, rostiţi-l dumneavoastră, apoi întrebaţi „Cum face puiul?” Şi
lăsaţi-i timp pentru a răspunde, dacă nu reuşeşte să spună, atunci îi
37
spuneţi: “Puiul face: Piu, Piu!”. Îl încurajaţi să spună şi el. Eventual

folosiţi o carte cu un pui, care are şi sunete, sau o jucărie de pluş sau
o poză cu un pui. Apoi treceţi la următoarea pagină. De exemplu, la o
răţuşcă. Încurajaţi copilul, spunându-i „Da, raţa face mac-mac“. Citiţi-i
cartea din nou dacă doreşte acest lucru. Citiţi-o şi celorlalţi copii care
vi s-au alăturat între timp. Lăsaţi cartea pe jos în zona de joacă, astfel
încât să o poată vedea şi ceilalţi copii.
Activitate suplimentară
Cântaţi cântece care să conţină cât mai multe onomatopee.
De exemplu „În căsuţa din pădure“ sau alte cântecele.
Organizaţi o piesă de teatru de păpuşi cu animale.
Aduceţi apoi o altă carte cu animale şi cereţi-le copiilor să
identifice animalele şi să spună ce sunete produce fiecare.
Faceţi teatru de păpuşi şi implicaţi-i pe copii astfel: “Sunt o
broscuţă”, apoi ieşiţi de sub paravan şi întrebaţi-i “Cum face broscuţa?”.
Puteţi observa foarte bine atât dezvoltarea limbajului, cât şi
a motricităţii copilului şi nivelul de relaţionare: imitaţie, identificare,
cooperare.
La 12 luni putem observa dacă:
• merge singur;
• ciupeşte cu degetul arătător şi cel mare;
• încearcă să imite unele cuvintele;
• bea dintr-o căniţă;
38
• caută obiectele ascunse;

• face din mână „PA”;
• se hrăneşte aproape singur la masă şi aruncă o minge în
joacă;
• uneori mâzgăleşte, spune alte trei cuvinte în afară de mama şi
tata, indică imaginea respectivă când i se pun întrebări uşoare
de genul „Unde este câinele?”;
• nu toţi copiii vor reuşi să indice propriul pantof sau obiectele
de îmbrăcăminte când sunt întrebaţi dar unii copilaşi fac acest
lucru la un an. Alţii indică deja unde se află ochii, nasul, părul
păpuşii, când sunt întrebaţi.
6.2. ACTIVITATEA: Perioada între 15 şi 18 luni – „Gol

şi plin”
Jocurile care solicită deplasarea, manipularea obiectelor, auzul
sunt foarte eficiente. Obiectele din gospodărie pot fi folosite ca jucării:
cutii, lădiţe, materiale textile şi multe alte obiecte. Jocurile în aer
liber: lada cu nisip, ţarcul, grădina, toboganul, îi dezvoltă copilului
deprinderile manuale şi motricitatea.
Un joc foarte bun pentru pitic este acela de a manipula obiectele
şi de a le transporta dintr-un coş de jucării în altul. Arătaţi cum poate
umple un coş gol din unul plin, aducând jucărie cu jucărie.

Acest joc poate fi organizat în orice perioadă a zilei dar de
39
preferat înainte de masă sau la câteva ore după masă. Copilul poate
sta atent la acest joc câteva minute şi se poate juca circa 10-20 de
minute, desigur fără a sta în permanenţă la masa de joc.
Număr de copii
Puteţi să vă jucaţi cu un singur copil sau cu maximum 2-3 copilaşi
pe care să-i supravegheaţi atent şi să-i antrenaţi în mod egal în joc.
Resurse necesare
Două cutii sau două coşuri, cât mai multe jucării care pot fi puse
în cutie, câte un pahar mai mare şi unul mai mic pentru fiecare copil
sau căniţe mari şi mici, o masă mică pentru joacă cu apă şi nisip sau
o cădiţă de plastic pentru fiecare copil. Acest lucru îl ajută la formarea
controlului gesturilor.
Este perioada în care este atent la sensuri, la ritmuri, la rutine şi
învaţă ce înseamnă “plin” şi “gol”. Exerciţiile recomandate la această
vârstă dezvoltă coordonarea copilului şi motricitatea fină, precum şi
înţelegerea unor sensuri noi.
Activitatea este concepută pentru 2 sau 3 copii în timpul
programului de voie. Adultul va sta în apropiere ca să-i supravegheze.
Asiguraţi-vă că ceilalţi copii din încăpere sunt supravegheaţi de un alt
adult.
Umpleţi un coş cu jucării şi câte un coş sau cutie goală pentru
fiecare copil. La început puteţi antrena doar un copil în acest joc, apoi
doi sau maximum trei copilaşi.
40
Pregătiţi câte un recipient de diferite dimensiuni pentru fiecare

dintre copii (pahare, căniţe, farfurii, linguriţe etc.).
Umpleţi pe jumătate câte un recipient cu apă sau iaurt, nisip,
făină, ceai etc., apoi aşezaţi lângă ele recipientele mai mici pe o
măsuţă mică. Dacă mai mulţi copii aleg această activitate, aduceţi
material suficient pentru toţi.
Umpleţi coşuleţele sau cutiile cu jucării şi chemaţi-i pe
protagonişti “Mihai, Andra, Andu, veniţi să ne jucăm împreună. Acesta
este coşuleţul lui Andu, acesta al Andrei şi acesta al lui Mihai.” Apoi
luaţi unul dintre copilaşi, de exemplu pe Mihai, şi începeţi să mutaţi
jucăriile din cutia plină în cea goală. Cutia goală va fi aşezată în colţul
opus al camerei. Arată-i: “Vezi, nu este nimic în cutia aceasta”, apoi:
“Vezi, această cutie este plină”, “Hai să umplem cutia aceasta!”. Şi îi
arătăm cum să mute jucăriile dintr-o cutie în alta. După ce a terminat,
verbalizăm acţiunea: “Bravo! Ai umplut cutia. Vezi, aceasta este plină
şi aceasta goală”. Veţi implica pe rând fiecare copil şi le veţi explica
termenii de gol şi plin.
La fel se poate proceda cu apa, care va fi mutată dintr-un pahar
mai mare în unul mai mic sau dintr-o cănuţă într-alta. Prezentaţi
activitatea copiilor: „Luca, hai să turnăm apă. Ia paharul mai mare şi
hai să-l umplem cu apă“. Copilul îşi va folosi ambele mâini pentru a
putea ţine paharul. Ajutaţi copilul dacă este nevoie. Puteţi, de exemplu,
să-l ajutaţi să menţină echilibrul paharului. Este foarte important să-i
descrieţi procesul. De exemplu: acum golim paharul acesta, turnăm
apă şi-l umplem pe celălalt.
Fiţi pregătit pentru mici accidente şi încercaţi să nu certaţi copilul
41
când acestea se produc. Dacă vreţi să evitaţi accidentele, folosiţi

cantităţi mici de apă.
Pentru acest exerciţiu se poate folosi şi făină, nisip, iaurt în
recipiente diferite, mutând cu linguriţa ingredientele dintr-un loc în
altul. Copiii mai mici vor fi dornici să studieze cănile şi linguriţele fără
apă sau iaurtul, nisipul, făina din ele. Arătaţi-le cum se folosesc fiecare
dintre acestea, apoi daţi-le înapoi copiilor.
La această vârstă, puteţi să-i daţi cărţi viu colorate, cu imagini
bine conturate. Imaginile vor contribui la dezvoltarea percepţiei,
imaginaţiei. De fiecare dată vom asocia câte o povestioară acelor
imagini, pentru a stimula dezvoltarea limbajului. Jucăriile sonore sunt
de asemenea foarte utile: animale care scot sunete, instrumente
muzicale, cutii muzicale, minicasetofon. Audiţiile acestor sunete vor
fi însoţite de mişcare, dansuri care stimulează dezvoltarea motricităţii
şi a coordonării motorii. Aproape toate aceste jocuri se vor desfăşura
42
în compania adultului, sub supraveghere. Este bine să-i explicăm tot

ceea ce facem, să-i povestim, să-l întrebăm, toate acestea îi vor da
siguranţă.
Luatul mesei se transformă de multe ori în joc. Este bine să-l lăsaţi
să se joace cu mâncarea, farfuria, lingurile. Se va murdări probabil,
dar o face din dorinţa de cunoaştere. Acum învaţă despre gol şi plin
şi veţi putea folosi aceste noi cunoştinţe în activităţile zilnice. Urmăriţi
dacă foloseşte noile deprinderi în activităţile zilnice, dacă spune „gol”
şi „plin” în cadrul activităţilor obişnuite. Astfel, veţi avea certitudinea
că a învăţat ceea ce i-aţi spus acum câteva zile şi că foloseşte noile
informaţii şi deprinderi.
Mai sus, l-aţi învăţat cum să umple un coş pentru jucării gol
dintr-unul plin, apoi îl puteţi învăţa cum umple un pahar gol dintr-unul
plin şi este important să vedeţi dacă foloseşte zilnic elemente din
aceste jocuri.
Între 15 şi 18 luni putem observa dacă:
• merge bine şi se apleacă;
• urcă fiecare treaptă ajutat;
• spune 3-6 cuvinte;
• înţelege comenzi simple de genul „Du-te şi ia-ţi pantofii”;
• aşează două cuburi unul peste altul;
• bea dintr-o căniţă;
• foloseşte o lingură sau o furculiţă;
• ascultă o povestire scurtă;
43
• uneori spune mai mult de 6 cuvinte, se dezbracă singur de

unele haine, foloseşte cuvinte când îşi manifestă dorinţele,
urcă şi coboară scările cu ajutor, aşează două cuburi unul
peste altul.
6.3. ACTIVITATEA: Perioada între 18 şi 21 de luni
„Nino-modelino”
Se îmbunătăţeşte capacitatea de a observa şi de a coordona
mişcările.
Jocurile preferate sunt: nisipul, apa, obiectele din bucătărie (va
prefera tacâmurile şi farfuriile din bucătărie şi nu pe cele de jucărie),
obiecte din garderoba părinţilor (pantofii cu toc vor fi foarte căutaţi
de fetiţe dar şi de băieţi). Activităţile casnice ale părinţilor vor fi
interesante pentru ei şi se vor implica, de multe ori spre disperarea
părinţilor, aşa că la creşă îi puteţi organiza un spaţiu asemănător cu
cel din bucătăria de acasă şi îi puteţi da făina cu apă, plastilină pentru
modelat, cereale etc.

Acest joc poate fi organizat în orice perioadă a zilei, dar de
preferat înainte de masă sau la câteva ore după masă. Copilul poate
sta atent la acest joc câteva minute şi se poate juca circa 10-20 de
minute, desigur fără a sta în permanenţă la masa de joc.
44
Număr de copii
Unul până la trei copii pot fi implicaţi activ în acest joc şi
supravegheaţi cu atenţie. Nu mai mult de trei copii pentru că nu îi
puteţi implica activ în joc şi nici observa pe toţi în acelaşi timp.
„Nino modelino” are nevoie de plastilină pentru modelaj şi o
măsuţă sau un spaţiu amenajat pe podea (un plastic sau hârtie care
să acopere podeaua). Puteţi să vă jucaţi nu doar cu plastilina ci cu
alte materiale care pot fi modelate. Un balon umplut cu făină sau cu
cereale sau chiar făină cu apă.
Atenţie la substanţele pe care le poate băga în guriţă. Plastilina
trebuie să fie ecologică.
Pentru „pescuit” aveţi nevoie de un vas cu apă, jucării cu magnet
şi o undiţă cu magnet cu care se poate pescui.
Pentru ambele jocuri, este bine să ţineţi cont de felul în care
copilul este îmbrăcat, îi puteţi da un şorţuleţ care să-l protejeze.
Este foarte important să nu certaţi copilul dacă se murdăreşte,
în acest caz nu putem vorbi despre murdărie ci despre joc şi
experimentare. Copilul trebuie să se simtă bine jucându-se.
Aşezaţi copiii la măsuţe şi daţi-le plastilina sau materiale cu care
se vor juca. În cazul în care le daţi mălai cu apă sau făină cu apă,
amestecaţi înainte materialele până obţineţi consistenţa unei paste
şi abia apoi daţi copilului spre modelare. Vă puteţi folosi creativitatea
45
astfel încât să utilizaţi orice combinaţie de materiale ce pot fi modelate.

Spuneţi-le copiilor că vor asista la o scamatorie, că veţi transforma
pasta din faţa lor într-un bulgăre de zăpadă, apoi într-un cerc, apoi
într-un pătrat, apoi într-o floare. Daţi-le timp pentru a reacţiona. Se
vor bucura, se vor mira şi le veţi stârni interesul pentru joc. Rugaţi-i
apoi să modeleze şi ei, spuneţi-le că pot face o magie, transformând
bucata de plastilină în ceva. Fiecare copil va modela pasta într-o
formă dorită. Desigur că forma obţinută va semăna cu ce crede el
şi nu cu ceea ce am putea interpreta noi. Pentru noi ar putea fi o
bucată de plastilină, iar pentru el o casă sau un cal. Este important
să-l încurajaţi şi să-l rugaţi să mai facă încă o magie, încă un obiect.
Este important să le păstraţi şi să le arătaţi părinţilor. De
asemenea le veţi arăta şi a doua zi „Uite ce ai făcut ieri, un căluţ, o
casă etc”. Şi îl veţi încuraja astfel încât să-şi dorească să mai facă
acest joc.
Modelajul în lut, plastilină, cocă de făină şi apă, este o modalitate
în care copilul îşi spune povestea atât prin figurinele modelate cât
şi prin cuvintele, expresiile verbale care acompaniază activitatea de
modelaj a copilului. Exerciţiul cu lut oferă copilului atât o experienţă
tactilă, cât şi una kinestezică. Dialogul din timpul acestui joc este
foarte important.
Modelajul le oferă copiilor o punte între simţuri şi

sentimente. Adesea copiii care nu-şi cunosc sentimentele,
nu-şi exersează nici simţurile. Figurinele tridimensionale
create pot debloca şi facilita comunicarea verbală a
copilului despre cele petrecute şi despre trăirile lui.
46
„La pescuit”
La această vârstă, copiii îşi formează deprinderile şi îşi dezvoltă
coordonarea astfel încât este important să-i stimulăm şi să-i susţinem
în acest scop.
Într-un vas de plastic aşezaţi jucării, animăluţe, figurine, litere

sau forme diferite, pe care piticul le va putea pescui cu o undiţă.
Jucăriile ar trebui să fie din metal iar undiţa ar trebui să aibă magnet
astfel încât să le poată pescui.
Există în magazine astfel de jocuri dar puteţi la fel de bine să
le realizaţi chiar voi. Lipiţi cu un lipici rezistent magnetul pe figurine
şi realizaţi undiţa dintr-un băţ de lemn sau plastic, un fir de aţă sau
47
plastic şi un magnet.
Verbalizaţi acţiunea astfel: „Sofia, astăzi vom merge la pescuit.
Uite ce avem noi în acest lac. Avem cercuri roşii, pătrate verzi,
triunghiuri albastre, o răţuşcă, un delfin, un peşte, o cifră unu, un
doi etc. Hai se vedem ce putem pescui.” Mai întâi, pescuiţi voi ceva,
apoi daţi-le undiţa şi încurajaţi-i pe copii să pescuiască. Bucuraţi-vă
împreună de fiecare reuşită a copiilor „Bravo! Sofia a pescuit un cerc
roşu şi Matei un delfin”, „Ia să vedem ce va pescui Dănuţ”.
Copiii au nevoie de încurajare şi de apreciere. Este important
să asociaţi această activitate cu activităţile reale. Pescuim aşa cum
face tata sau bunul sau „nenea Vali”. Puteţi să-i puneţi şi un filmuleţ cu
acest gen de activităţi. Astfel va putea să asocieze jocul cu activitatea
reală.
Observaţi mişcările copilului, motricitatea fină şi capacitatea de
concentrare a atenţiei, precum şi coordonarea mişcărilor.
Veţi putea evalua şi creativitatea copilului, felul în care dă un
sens modelajului.
De asemenea, veţi putea urmări dacă copilul are sau nu încă
bine dezvoltată capacitatea de a observa.
La 18 luni şi după putem urmări dacă:
• merge înapoi;
• încearcă, dar nu ştie încă să arunce mingea;
• spune 10 cuvinte;
• trage o jucărie după el;
• aşează două cuburi unul peste altul;
48
• numeşte unele obiecte dintr-o carte când i se citeşte;

• indică multe părţi ale corpului;
• mâzgăleşte cu un creion şi copiază o linie verticală trasată de
un adult;
• uneori aşează patru cuburi unul peste altul, îşi periază dinţii
cu ajutor, îşi spală şi usucă mâinile; se îmbracă singur cu o
parte dintre haine; combină două cuvinte („Maşina merge”
sau „Mult suc”), aruncă mingea cu amândouă mâinile şi arată
spre imagini într-o carte. Nu vă îngrijoraţi dacă nu execută
toate aceste elemente în timpul acestui joc ci observaţi-le în
alte activităţi.
6.4. ACTIVITATEA: Perioada între 21 şi 24 de luni
„Înşir mărgele”
Înşiratul mărgelelor, al seminţelor, pastelor, fructelor pe o sforicică
este una dintre activităţile care îi vor dezvolta atenţia, motricitatea
fină.

În orice perioadă a zilei se poate organiza acest joc, important
este ca piticul să fie odihnit şi dispus să se joace. La această vârstă
copilul va sta câteva minute foarte atent la ceea ce face dar nu mai
mult de 10 minute, apoi îl va preocupa altceva dar va reveni la joc
dacă îl veţi solicita.
49
Număr de copii
Vă veţi juca cu unul sau mai mulţi copii, însă nu mai mult de 3-4,
pentru că au nevoie de sprijin şi supraveghere.
Pregătiţi într-un bol mărgele sau paste de diferite dimensiuni
sau seminţe şi o sforicică.
Arătaţi-i copilului cum înşiraţi mărgele sau seminţe pe sforicică
şi invitaţi-l să facă şi el acelaşi lucru. Mărgelele/pastele ar trebui să
fie de o dimensiune destul de mare pentru a putea fi bine prinse dar
destul de mici pentru a-i solicita coordonarea şi motricitatea fină.
Copilul va fi încântat să se joace cu mărgelele şi să realizeze un
cadou pentru mama sau pentru o persoană dragă lui. Este important
să-l antrenăm în acest joc cu un scop pedagogic dar şi unul afectiv,
emoţional „Azi pregătim un cadou”. „Cui vrei să-i faci un cadou,
David?„ „Haideţi să facem cadou nişte mărgeluţe făcute de noi”.
Atenţie la mărgele, supravegheaţi copilaşii şi spuneţi-le că este
important să nu le înghită, explicaţi-le că sunt doar pentru joc nu
pentru mâncat. Vor înţelege dacă le spuneţi că se pot îmbolnăvi dacă
le înghit. Nu le interziceţi, ci explicaţi-le de ce nu este bine să înghită
mărgelele sau seminţele.
Puteţi observa mişcările copilului, modul în care prinde mărgele,
50
felul în care le înşiruie, coordonarea ochi-mână, atenţia, concentrarea

ei în timp, factori perturbatori ai atenţiei, răbdarea.
Veţi vedea şi motivaţia: faptul că poate fi sau nu motivat de
gândul că va oferi acest cadou cuiva drag.
Copiii se pot ajuta unii pe alţii sau pot cere ajutorul, urmăriţi
şi nivelul de relaţionare a copilului în cadrul acestui joc, dacă este
suportiv, dacă ajută sau cere ajutor şi dacă-l primeşte.
Copilul posedă un limbaj format din cuvinte şi propoziţii, un bagaj
de informaţii despre lumea înconjurătoare astfel încât este în măsură
să-şi manifeste voinţa şi dorinţele într-un mod personal. Urmăriţi felul
în care îşi exprimă nevoile şi dorinţele şi felul în care i se răspunde.
Este un exerciţiu nou pentru ei şi s-ar putea să aibă reacţii noi.
„Ştiu ce este”
Această activitate îi dezvoltă copilului abilitatea cognitivă a
permanenţei obiectului. Copilul va ghici o imagine văzând doar o parte
din aceasta, prin acest joc copilul ştie că un obiect există chiar dacă
nu îl vede în totalitate. Este un joc care-l ajută pe pitic să recunoască
obiectele pipăindu-le atunci când nu le vede, să recunoască obiecte
pe care le vede în contexte diferite şi să recunoască o clasă de obiecte
care se aseamănă.

Oricare perioadă a zilei poate fi un bun prilej de explorare şi
învăţare. Timpul alocat este diferit de la un copil la altul, cert este că
51
după 10 minute s-ar putea să-şi dorească să facă şi altceva.
Număr de copii
Acest exerciţiu se face cu un singur copil, tocmai pentru că este
nevoie să-l antrenăm în acest joc, să-i captăm atenţia şi să-l putem
îndruma.
Resurse necesare
Alegeţi imagini formate din bucăţi, puzzle-uri care să conţină
imagini cunoscute: animale, plante, figuri cunoscute (chiar fotografii
ale celor dragi).
Pentru partea a doua a jocului, cea de recunoaştere prin
pipăire, pregătiţi următoarele materiale: cuburi din lemn, mici jucării,
din plastic, animale sau căni, clopoţei, mărgele, mingii, chei, linguri,
burete de baie, şosetă, prosop, pungă de hârtie.
Această activitate se desfăşoară cel mai bine în sala de joacă,
într-un spaţiu amenajat pe podea sau la măsuţă.
Daţi-i copilului posibilitatea de a vedea mai multe imagini
deodată, pentru a-şi putea crea strategii de rezolvare a jocului. Unii
copilaşi vor alge imaginea mai apropiată de ei, alţii imaginea pe care
o pot recunoaşte mai repede, alţii vor lua o imagine la întâmplare.
Este important ca primele imagini să fie aproape întregi. De exemplu
52
un căluţ căruia îi lipseşte doar capul sau o pisică căreia îi lipseşte o

parte din corp, o persoană din familie căreia nu i se vede faţa. Puteţi
folosi un puzzle sau imagini pe care acoperiţi anumite părţi. Complicaţi
treptat exerciţiul pentru a vedea cât de repede ghiceşte imaginea, cât
de bine percepe întregul atunci când lipsesc mai multe piese.
În a doua parte a exerciţiului arătaţi-i copilului 2 sau 3 dintre
obiectele care îi sunt cunoscute, ascundeţi-le sub un prosop sau o
păturică şi cereţi-i să pipăie obiectele respective. După ce le pipăie,
rugaţi-l să vă spună ce este. Apoi îi cereţi să vă dea unul dintre obiecte
fără a se uita la el şi puneţi acel obiect într-o pungă cu mai multe
obiecte iar el va trebui să găsească acel obiect în punga respectivă,
fără să se uite la el, doar pipăindu-l. Copilul o să vă dea un obiect fără
a se uita în pungă.
Puteţi folosi de exemplu obiecte cunoscute: cuburi, un fruct, o
jucărie, o lingură etc.
Pentru acest joc, puteţi aduna lucruri de afară: pietricele,
crenguţe, ghinde, fructe, conuri de brad etc. Mai târziu, le veţi putea
utiliza la jocul de mai sus.
Pentru jocul de recunoaştere a întregului, creaţi puzzle-ul
împreună cu ei din diferite imagini sau poze.
Acest exerciţiu vă ajută să observaţi atenţia copilului, coordonarea
motorie, competenţele cognitive şi cele psihomotorii.
Puteţi observa dacă are sau nu probleme vizuale, apoi probleme
53
de percepţie. Este foarte important să ştiţi că a reconstitui o imagine

mental însemnă a avea un nivel cognitiv ridicat.
Acest joc nu trebuie să fie unul static şi prea cognitiv, de aceea
este bine să-l observaţi pe copil în contextul mai multor activităţi.
La doi ani copilul are deja o serie de competenţe ce pot fi
observate în cadrul activităţilor specifice, dar şi al rutinelor. La doi ani
putem observa următoarele achiziţii:
• urcă şi coboară scările treaptă cu treaptă;
• loveşte o minge cu piciorul;
• aşează cinci sau şase cuburi unul peste altul;
• îşi spală şi usucă mâinile;
• spune cel puţin 20 de cuvinte;
• combină două cuvinte („Maşina merge” sau „Mult suc”);
• ascultă două comenzi consecutive „Ia-ţi şosetele şi pune-le în
geantă”;
• imită adulţii în ceea ce spun şi fac;
• potriveşte obiectele de aceeaşi culoare.
Şi cum mulţi dintre copii sunt deja precoce, este bine să ştiţi că
s-ar putea ca la doi ai să aibă şi următoarele achiziţii:
• sare în sus de pe loc;
• aşează opt cuburi unul peste altul;
• îşi periază dinţii cu ajutor;
• pune întrebări;
• numără până la 3;
• numeşte şi comentează imaginile dintr-o carte;
• se îmbracă singur cu o parte dintre haine.
54
7. SUBIECTUL: Jocuri în dezvoltarea copilului

între 2 şi 3 ani
Toate jocurile şi jucăriile utilizate la vârstele anterioare sunt
valabile şi la această vârstă şi în plus puteţi introduce colajul,
teatrul de păpuşi cu ei ca „păpuşari”, desenul şi pictura. Deja ştie
formele, culorile sau le învaţă şi începe să le asocieze cu obiectele
înconjurătoare. Portocaliu ca portocala, galben ca lămâia, albastru ca
cerul, verde ca iarba. Face deja asocieri între gusturi şi alimente, acru
ca lămâia, sărat ca sarea, dulce ca zahărul.
Dacă în jurul vârstei de 2 ani copilul părăseşte relativ uşor jocul
pentru alte activităţi precum servirea mesei, spre sfârşitul etapei se
simte frustrat dacă jocul este întrerupt brutal. În aceste momente, este
important să i se explice copilului motivul pentru care se suspendă
jocul şi faptul că poate reveni după îndeplinirea celeilalte sarcini.
Perioada între doi şi trei ani este şi cea în care copilul deja
înţelege ceea ce vede la televizor şi-şi selectează singur programele.
Atenţie însă la programele de desene animate şi filme

deoarece multe dintre ele conţin violenţă şi imagini
necorespunzătoare dezvoltării copilului.
Cărţile, instrumentele muzicale sunt şi la această vârstă

accesibile. Este perioada în care putem introduce creioanele colorate,
acuarelele, pensulele, cărţile de colorat, plastilina. Puzzle-urile
(acestea trebuie să fie formate din puţine elemente, să conţină imagini
simple şi uşor de conturat), incastrele, jocul loto cu imaginii, jocuri lego,
cuburile care au diferite imagini pe ele, sunt indicate pentru această
vârstă; acestea vor contribui la dezvoltarea percepţiei, motricităţii, la
dezvoltarea abilităţilor de cunoaştere şi orientare temporo-spaţială.
55
Jocurile în aer liber cu mingea, găletuşe pentru nisip, apa, bicicleta,

tricicleta, teatrul de păpuşi, animalele din pluş sau plastic, desenele
animate, filmele cu animale, sunt toate indicate la această vârstă.
Păpuşile, maşinile, figurinele sunt de asemenea utilizate în diverse
scenarii de joc.
7.1. ACTIVITATEA: “Universul meu”
Imaginarea unui spaţiu propriu, cunoaşterea de sine şi stima de
sine sunt foarte importante pentru dezvoltarea copilului. Acest exerciţiu
care implică colajul şi modelajul contribuie la dezvoltarea capacităţii
de exprimare verbală şi nonverbală, la formarea şi perfecţionarea
abilităţii şi dexterităţii manual, la dezvoltarea creativităţii, precum

şi la creşterea stimei de sine şi a autocunoaşterii. Facilitarea
spontaneităţii este un alt aspect pe care putem să-l încurajăm încă
56
de la această vârstă, la fel ca şi activităţile creative în cadrul unui

grup şi conştientizarea socială. Prin această activitate se dezvoltă
creativitatea şi se oferă copilului şansa coordonării de tip ochi-mână.

În funcţie de numărul de copii implicaţi, acest joc poate dura de
la 15 până la 40 de minute. Nu toţi copiii vor avea răbdare să stea
numai în cadrul acestui exerciţiu, unii vor pleca, apoi vor reveni.
Număr de copii
Puteţi implica maximum 5 copilaşi dar în acest caz este bine să
aveţi un/o coleg/ă care să vă ajute.
Resurse necesare
Creioane colorate, creioane carioca, reviste, foarfece din plastic
(celelalte sunt periculoase pentru copilul mic), lipici sau scotch,
markere, acuarele şi pensule, lut sau plastilină, carton.
Pentru acest exerciţiu aveţi nevoie de reviste cât mai variate şi
mai numeroase. Fiecare copil va primi un carton cu suprafaţa de 1mp,
lipici sau scotch, creioane colorate, markere sau creioane cariocă.
Pentru a nu limita alegerile făcute este bine să aveţi cât mai
multe reviste. În funcţie de vârsta copiilor, puteţi găsi o multitudine de
reviste sau puteţi să-i rugaţi pe părinţi să le aducă, fiecare va aduce
una sau două reviste.
57
Momentul 1
Copiii sunt rugaţi să decupeze sau să rupă din revistele puse
la dispoziţie tot ce ceea le place şi să le lipească apoi pe carton. Le
spunem că vom face împreună un tablou. Puteţi să le arătaţi cum
se rup imaginile sau cum se decupează. Pot să decupeze imagini
în funcţie de atractivitatea culorii sau chiar în funcţie de conţinutul
ei: mâncarea, hainele, personaje din desene animate preferate. Vom
scrie numele fiecărui copil pe cartonul său pentru a le arăta părinţilor
dar şi pentru a-l ajuta la identificarea şi organizarea universului fiecărui
copil.
Pe unii copii îi va interesa doar să rupă hârtia şi nu să o şi
lipească. Aceştia pot rupe bucăţele punându-le în grămăjoare pentru
ceilalţi copii. Ruperea hârtiei îi satisface şi este o activitate prin
care îşi exprimă sentimentele. Pe unii copii îi interesează mai mult
să lipească. Lăsaţi-i să lipească multe poze. Ajutaţi-i să aprecieze
cantitatea de lipici necesară bucăţelelor de hârtie de diferite mărimi.
Momentul 2
Acest “Univers” creat poate fi construit şi din lut sau plastilină.
Daţi-le materialul care poate fi modelat şi-i rugaţi-i să modeleze
căsuţa, apoi creşa. Veţi vedea cum îşi reprezintă principalele două
locuri în care îşi petrec majoritatea timpului. După ce au construit pot
să-l coloreze cu acuarele. Astfel îl vor personaliza şi mai mult.
58
Vor fi situaţii în care mai mulţi copii vor dori să decupeze din
aceeaşi revistă şi este bine să le spuneţi de la început că trebuie
să decidă împreună cine şi când decupează şi, mai ales ce. Puteţi
observa astfel dacă iau în considerare regulile, dacă le înţeleg şi le
acceptă.
Puteţi eventual să le împărţiţi revista, să rupeţi câte o pagină
pentru fiecare, dar nu înainte de a-i lăsa să negocieze între ei. Nu sunt
prea mici pentru a negocia. Observaţi tehnicile utilizate în negociere
şi rezultatele obţinute şi ajutaţi-i să negocieze.
Lucrările pot rămâne în clasă sau pot fi duse acasă şi discutate
împreună cu părinţii. Fiecare lucrare reflectă personalitatea copilului.
Este bine să observaţi felul în care şi-au organizat spaţiul şi felul în
care le explică părinţilor lucrarea, după cum este de notat şi felul în
care părinţii reacţionează.
La 2 ani, veţi putea urmări aspectele legate de limbaj, de
psihomotricitate şi socializare:
Astfel, în această perioadă a dezvoltării, copilul cunoaşte 200
– 300 de cuvinte, denumeşte obiecte uzuale, foloseşte două cuvinte
asociate, utilizează deja şi câteva prepoziţii (pe, în), pronumele (eu,
tu dar destul de rar), verbe la imperativ („vino!, „pleacă!”); execută
comenzi verbale simple. Este perioada în care apare „de ce?” şi
este interesat de toate obiectele şi acţiunile din jurul său. În această
perioadă, este nevoie de răbdare, fiecare „de ce?” este foarte important
pentru copil, răspunsul la aceste întrebări îl ajută să crească, să se
dezvolte.
„Piticul”, aşa cum îi spunem de multe ori, vorbeşte despre sine
la persoana a 3-a „Radu vrea papa”, „Ana pleacă afară”. Perioada
59
lui „NU” se menţine, copilul având de multe ori un comportament

opoziţional. Puteţi observa:
• exprimarea sentimentelor, nevoilor, trăirilor, părerilor,
curiozităţilor, opiniilor;
• antrenarea în munca de grup, proiectarea într-un spaţiu şi timp
propriu, gestionarea propriilor sentimente, opinii şi exprimarea
lor;
• strategiile de rezolvare a conflictelor şi problemelor în cadrul
grupului, respectarea regulilor de grup, concentrarea atenţiei
şi atenţia distributivă, coordonarea de tip ochi-mână.
7.2. ACTIVITATEA: „Ne rostogolim ca mingea”
Scopul acţiunii
Această activitate îi stimulează capacităţile motorii, îi exersează
coordonarea şi echilibrul. Fiind cu mai mulţi copii în acelaşi loc, acest
joc stimulează şi socializarea copilului. Fiind vorba despre mingi
de diferite colori acest joc stimulează şi învăţarea culorilor dar şi a
formelor geometrice şi a mişcărilor.

Pentru acest exerciţiu veţi avea nevoie de circa 10 – 20 minute.
Număr de copii
Puteţi aduce în acest grup între 2 şi 5 copii.
60
Materiale necesare
Veţi avea nevoie de câte o minge pentru fiecare copil şi de
saltele pe care să se rostogolească.
Pregătiţi spaţiul pentru rostogolire, eliminaţi eventualele
obstacole, securizaţi acest spaţiu şi puneţi saltele pe jos. Acest
joc se poate realiza în aer liber, în grădină pe iarbă. Atenţie însă la
amenajarea spaţiului, să nu existe pietre sau crengi sau alte obiecte
care i-ar putea răni.
Daţi câte o minge de dimensiune medie şi de culori diferite
fiecărui copil şi jucaţi-vă cu mingiile. Aruncaţi mingea în sus, apoi
prindeţi-o, aruncaţi-o de la un copil la altul, puneţi-i să alerge după
mingii şi să le aducă înapoi. Fiecare copil îşi va recunoaşte mingea
61
după culoare. Astfel, acest joc va aprofunda şi învăţarea culorilor.

Verbalizaţi fiecare mişcare „Aruncăm mingea în sus”, „Uite cum
cade mingea. Acum este jos”. Explicaţi tot ceea ce faceţi: rostogolim
mingea, o aruncăm şi o prindem. Piticii vor alerga după minge, uneori
o vor arunca în sus, alteori pe lateral, o vor scăpa, apoi o vor căuta.
Important este să fie activi în acest joc şi să asculte sarcinile.
După ce v-aţi jucat cu mingile, puneţi fiecare copil să
rostogolească mingea, apoi să se rostogolească şi el.
Atenţie la posibilele lovituri în timpul rostogolirii! Unii copii

vor avea nevoie de ajutor pentru a se rostogoli. Nu-i
speriaţi, a te rostogoli este un lucru firesc, chiar şi micile
lovituri sunt fireşti, nu-i protejaţi dar nici nu-i forţaţi. Dacă un
copil nu doreşte să se rostogolească nu-l forţaţi ci lăsaţi-l
să vadă cum se amuză colegii lui, poate în altă zi va dori şi
el să facă acelaşi lucru.
Acest exerciţiu este important pentru că pune copilul în mişcare,
în echilibru, în coordonare dar şi pentru că îi pune pe copii la un loc şi
le dă posibilitatea de a se imita, de a se juca împreună.
Notaţi felul în care copilul se implică în joc. Dacă execută sarcina,
dacă înţelege ce înseamnă sus, jos, lateral, în faţă, în spate, dacă ştie
culorile. Viteza de reacţie poate fi observată, de asemenea şi multe
alte aspecte.
La trei anişori putem observa dacă:
• sare cu ambele picioare, în acelaşi timp;
• se balansează câte puţin pe un singur picior;
• aruncă mingea cu amândouă mâinile;
62
• merge pe tricicletă;
• îşi spune numele, vârsta, sexul şi numele unui prieten;
• se implică în jocuri imaginare;
• aşează opt cuburi unul peste altul;
• foloseşte des adjective;
• foloseşte verbe.
Nu uitaţi de copiii precoce care la trei ani sunt capabili să:
îşi perieze dinţii fără ajutor, se îmbracă fără ajutor, ştiu să explice
funcţionalitatea obiectelor uzuale: uneori, joacă joculeţe care implică
reguli şi simboluri.
8. SUBIECTUL: Jocurile în dezvoltarea copilului

între 3 ani şi 4 ani
După 3 anişori, copilul se implica în jocuri imaginare, foloseşte
des adjective şi verbe astfel încât vorbirea lui este înţeleasă de către
adulţi şi ceilalţi copii. Se dezvoltă conceptul „al meu”, utilizat pentru
a indica posesia jucăriilor dar şi a persoanelor semnificative din viaţa
sa. La această vârstă copilul îşi spune numele şi prenumele, ştie care
este sexul său şi spune „sunt băieţel” sau „sunt fetiţă”. Jocurile sunt
variate şi copiilor le place să se joace în grup, nu doar singuri sau cu
adulţii.
Acum îi plac jocurile cu reguli bine stabilite dar, deşi cunoaşte
regulile, nu le va respecta pe tot parcursul jocului, renunţând uşor şi
încercând să inventeze noi reguli.
La 4 ani, jocurile ce implică mişcare se complică şi se dezvoltă,
copilul începe să se joace mai mult cu mingea, îi plac jocurile
63
de construcţii.
Şi la această vârstă, dezvoltarea copilului este influenţată direct
de comportamentul adultului, de felul în care acesta comunică cu el şi
răspunde cerinţelor lui. Jocul este încă principala formă de învăţare.
Este foarte important să urmărim jocul copilului şi să-l antrenăm în
jocuri educative.
Jocul este influenţat de diferenţele între sexe: fetele se joacă
cu păpuşile, iar băieţii cu maşinile, pistoalele. Uneori, jocul copiilor
poate părea uşor agresiv. De fapt este vorba despre o descărcare
a agresivităţii în joc, prin luptă la băieţi şi prin jocul cu păpuşile la
fete. Este foarte important să urmărim jocul copiilor, deoarece putem
regăsi în jocul lor elemente care l-au marcat (o vizită la medic, o ceartă
la creşă). Pană la trei ani jocul copilului este puţin diferenţiat, abia
după trei ani, băieţii se vor juca preponderent cu maşinuţe, soldăţei,
“de-a lupta”, de-a tata”, iar fetiţele cu păpuşi, cu obiecte din bucătărie,
cu hainele mamelor sau “de-a mama”. Este o manifestare clară a
identificării fetiţelor cu mama şi a băieţilor cu tata. Jocul cu maşinuţele
şi cu păpuşile este bine să fie însoţit de povestiri, de istorioare pe care
le spunem copiilor.
8.1. ACTIVITATEA: “Ghemul şi ploaia”
Scopul acţiunii
Această tehnică poate fi utilizată în momentul formării unui grup.
Copiii dintr-un astfel de grup de obicei se cunosc, dar nu au lucrat
foarte mult în grup. Este un exerciţiu de cunoaştere şi de integrare
în grup ce va permite copiilor dezvoltarea abilităţilor de comunicare
şi cooperare în grup, cunoaşterea interpersonală, integrarea în grup,
64
cunoaşterea numelui fiecărui coleg de grup, spargerea blocajelor

emoţionale, de relaţionare în grup, dezvoltarea atenţiei şi a memoriei,
respectarea regulilor de grup, colaborarea şi susţinerea reciprocă în
echipa de lucru.

Pentru acest exerciţiu veţi avea nevoie de circa 10 minute.
Număr de copii
Puteţi aduce în acest grup între 5 şi 10 copii.
Materiale necesare
Veţi avea nevoie de un ghem de sfoară, saltele pentru fiecare
copil sau scăunele, pânză, un material, hârtie, carton pentru “acoperiş”.
Pregătiţi o sfoară şi amenajaţi spaţiul pentru joc. Dacă aveţi 10
copilaşi pregătiţi 10 scăunele sau salteluţe.
Pentru partea a doua a jocului pregătiţi „umbrela” dintr-o pânză
sau un carton.
Momentul 1
Înainte de începerea jocului, este bine să aşezaţi copiii în
65
cerc şi să-i rugaţi să fie foarte atenţi la joc. După ce s-au aşezat în
cerc, luaţi un ghem destul de mare, apoi spuneţi-vă numele şi daţi-i
copilului de lângă dumneavoastră ghemul. Capătul sforii rămâne la
dumneavoastră şi fiecare copil care va primi ghemul îl va da mai
departe după ce şi-a spus propriul nume. După ce ghemul a plecat
la următorul membru, cel care i l-a dat rămâne cu firul de la ghem în
mână pentru a putea crea o reţea, până la sfârşit. Ghemul ajunge
astfel până la ultimul copil din grup.
Copiii se vor ridica în picioare şi ţinându-se de sfoară se vor
învârti, în sensul acelor de ceasornic şi invers, apoi se vor opri şi se
vor aşeza pe scăunele sau pe salteluţe.
A doua fază a jocului este refacerea ghemului. Ghemul este în
mâna ultimului membru al grupului, apoi îl dă celui care a început jocul.
Acesta va lua ghemul îşi va spune numele apoi pe cel al colegului
căruia îi dă ghemul „Eu, Alexandra îi dau ghemul lui Vlad”, apoi Vlad
îşi va spune numele şi pe cel al colegului căruia îi va da ghemul şi
tot aşa până când ghemul va ajunge la educator din nou. Ghemul va
trece pe la fiecare copil şi aceştia îşi vor spune numele dar şi pe cel al
colegului. Astfel, până la sfârşitul jocului numele unui copil se va auzi
de mai multe ori şi va fi învăţat de către ceilalţi.
Momentul 2
După ce au rulat ghemul, sunt puşi să-şi imagineze că a venit
o ploaie mare şi că sunt nevoiţi să intre cu toţii sub un “acoperiş”,
protejând foarte bine ghemul de ploaie. Cine rămâne afară este în
mare pericol, aşa că trebuie să se ajute unii pe alţii şi să-şi facă loc
sub acest “acoperiş”.
Este un exerciţiu care ajută copilul să se integreze spaţial şi nu
numai, un exerciţiu care ajută la distribuirea rolurilor între copii. Unii
66
vor ocupa locurile cele mai bune, alţii vor rămâne pe dinafară, alţii îi
vor ajuta etc.
Este important, ca în timpul prezentării copiii să ţină sfoara în
mână pentru a forma o reţea care să-i cuprindă pe toţi. Cine lasă
sfoara jos este rugat să ia sfoara pentru a putea fi în joc. Observaţi
dacă îşi pot concentra atenţia asupra mai multor sarcini, să ţină sfoara
şi să-şi spune prenumele dar şi să fie atenţi la prenumele celorlalţi.
A părăsi reţeaua înseamnă a părăsi jocul, grupul. Educatorul
participă activ la joc, este o modalitate de apropiere şi de câştigare
a încrederii. Astfel copiii se vor simţi în siguranţă în grupul care se
formează. Urmăriţi felul în care se aşează, cine lângă cine, apoi cine
lasă sfoara şi pleacă şi cine o scapă dar o preia din nou.
De asemenea, veţi putea observa dacă sunt atenţi la numele
colegilor şi nivelul memoriei copilului. Acest exerciţiu evaluează şi
gradul de integrare şi rolurile în cadrul unui grup, veţi putea nota exact
rolurile asumate şi le veţi urmări şi în cadrul altor exerciţii.
Este un exerciţiu în care copiii îşi vor învăţa numele şi mai ales
vor fi capabili să se integreze în grup. Este bine să observaţi dacă se
ajută între ei atunci când sunt invitaţi să se adăpostească de ploaie şi
mai ales dacă exclud astfel pe cineva din grup. Aceste observaţii sunt
utile pentru a putea forma un grup şi, mai ales, pentru a stabili rolurile
în interiorul grupului, precum şi pentru a evita posibilele conflicte.
Acest exerciţiu stimulează creativitatea şi jocul cu simboluri.
Urmăriţi dacă toţi copii pot intra în rol. „Ne prefacem că plouă” veţi
vedea că nu toţi copii sunt capabili să lucreze cu astfel de simboluri
încă.
67
Puteţi de asemenea observa dacă sunt influenţaţi de faptul că

sunt foarte apropiaţi unii de ceilalţi, că intră în spaţiul celuilalt, îl atinge.
Copiii timizi s-ar putea să refuze acest contact sau dimpotrivă să se
simtă în siguranţă. Observaţi cum reacţionează la atingeri, la stimulii
tactili şi la cei motorii.
8.2. ACTIVITATEA: “Desenul sentimentelor”
Scopul acţiunii
Este un exerciţiu prin care copiii îşi pot exprima liber sentimentele.
Este bine să fie utilizat atunci când copiii se cunosc şi colaborează
bine în grup. În cadrul acestei activităţi se dezvoltă capacitatea
de exprimare a sentimentelor, a trăirilor, diminuarea stresului şi
a anxietăţilor, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, orientarea
spaţio-temporală, dezvoltarea creativităţii, promovarea respectului
şi a valorilor morale, creşterea stimei de sine, autocunoaşterea şi
autocontrolul.

Pentru acest exerciţiu aveţi nevoie de maximum 30 de minute.
Fiecare copil va sta atât cât va putea să fie implicat în acest joc. Vor
exista copii care stau doar 5 minute, alţii vor rezista chiar 30 minute.
Număr de copii
Acest exerciţiu poate fi efectuat cu un copil sau cu grupuri de
5- 10 copii.
68
Pregătiţi câte o foaie de desen pentru fiecare copil, o măsuţă,
acuarele şi apă sau carioca/creioane de colorat. Alegeţi patru melodii
care să exprime stări, emoţii diferite precum: bucuria, tristeţea, furia
şi frica.
Momentul 1
Copiii sunt aşezaţi la masă. Fiecare dintre ei primeşte câte o
coală de hârtie sau o bucată de burete special pentru pictură şi câte
o trusă de acuarele. Se aleg patru melodii care exprimă sentimente
precum: bucuria, tristeţea, furia şi frica. Înainte de a asculta muzica
copiii sunt rugaţi să fie atenţi şi în timp ce ascultă muzica, să picteze
pe coală sau burete cu degetul ceea ce simt în acel moment. Puteţi
să folosiţi pentru exprimarea sentimentelor linii şi puncte. Apoi puneţi
muzică şi invitaţi copiii să picteze. Fiecare melodie poate dura între
2 - 5 minute. La sfârşitul exerciţiului, fiecare copil îşi va povesti despre
ceea ce a făcut, despre pictura realizată.
Dacă unii copii ezită în a-şi prezenta lucrarea, este bine să nu
insistaţi.
Momentul 2
Utilizând aceeaşi muzică copii vor dansa exprimându-şi astfel
sentimentele. Dansul lor va fi însoţit de mimică. La început puteţi da
exemple de sentimente, iar ei vor mima şi vor exprima prin mişcare
ceea ce simt, apoi puneţi melodiile de la momentul anterior şi lăsaţi
69
copiii să danseze aşa cum simt. Acest exerciţiu îi va relaxa şi îi va

ajuta să se regăsească prin dans. Prin mişcare şi prin dans copilul
va avea acces la lumea sa interioară, se va descărca de stresul şi
anxietăţile acumulate şi va avea mai multă încredere în el.
Momentul 3
În partea a treia a exerciţiului puteţi utiliza jocul „Feţele mele”. Pe
o foaie de hârtie sunt desenate conturul celor patru feţe: cea veselă,
cea tristă, cea speriată şi cea furioasă. Fiecare dintre ei sunt rugaţi să
completeze feţele ca şi cum acestea ar fi ale lor în cele patru situaţii.
La sfârşit îşi pot descrie desenele şi pot denumi fiecare faţă cu un
nume sau cu un alt sentiment. De asemenea, pot modela din lut cele
patru feţe.
Exprimarea non-verbală a sentimentelor este de multe ori
preferată de copii. Este recomandabil să-i lăsaţi să picteze şi să
deseneze aşa cum consideră ei şi să nu le influenţaţi desenele şi
picturile. Este bine însă să notaţi pe parcursul mai multor activităţi
care este modul preferat de comunicare, în funcţie de perioadele zilei,
de tipul de activităţi, de numărul de participanţi etc.
Dacă doresc să-şi prezinte în grup lucrările, este bine să-i
încurajaţi, iar dacă nu, notaţi-vă impresiile despre lucrările lor sau
rugaţi-i să vi le lase câteva zile. Una dintre regulile acestui joc este
aceea de a nu comenta alegerea făcută de copil şi de a nu-l critica.
Notaţi dacă vor sau nu să-şi prezinte lucrările în grup. Veţi afla astfel
mai multe despre competenţele sociale şi de comunicare ale copilului
şi le veţi putea dezvolta. Veţi afla multe despre personalitatea şi
caracterul lui.
70
Acest joc poate pune în lumină abilităţile creative ale copilului

dar şi atenţia distributivă şi reprezentarea. Copilul este capabil sau
nu să facă reprezentări grafice corelând stimulii auditivi cu senzaţiile,
sentimentele produse de aceştia.
Coordonarea oculo-manuală este de asemenea un aspect care
poate fi observat.
Exprimarea trăirilor, a sentimentelor şi a nevoilor se face
non-verbal în acest caz şi este foarte important să vedeţi dacă aţi
înţeles mesajul transmis de către copil. Puneţi-i întrebări pentru a
avea o imagine corectă a ceea ce a reprezentat grafic.
Mişcarea corporală este de asemenea un aspect care ne poate
da informaţii privind stima de sine, cunoaşterea şi mai ales acceptarea
de sine. Copilul care se poate exprima prin dans poate să-şi comunice
corporal sentimentele.
Reprezentarea în timpul trei a jocului al mimicii feţei este un
exerciţiu foarte important pentru evaluarea emoţional-afectivă a
copilului. Un copil care a exersat astfel de emoţii va ştii să le reprezinte
şi să le gestioneze.
8.3. ACTIVITATEA: „Teatrul de păpuşi”
Scopul acţiunii
Teatrul de păpuşi stimulează creativitatea copilului şi-l ajută să
se recunoască pe sine dar şi să se identifice cu alte personaje din viaţa
reală sau basm. Acest exerciţiu îl va ajuta pe copil să se exprime, să-şi
exprime trăirile, emoţiile, nevoile, sentimentele prin intermediul unei
păpuşi, a unei marionete. De asemenea, va contribui la coordonarea
71
motricităţii, pentru că micul copil îşi va construi marioneta şi o va

mânui.

Pentru acest exerciţiu aveţi nevoie de maximum 30 de minute.
Fiecare copil va sta atât cât va putea să fie implicat în acest joc. Vor
exista copii care stau doar 5 minute, alţii vor rezista chiar 30 minute.
Număr de copii
Acest exerciţiu poate fi efectuat cu un copil sau cu grupuri de
5-10 copii.
Pregătiţi una, două şosete pentru fiecare copil şi markere sau
carioca pentru a desena şosetele.
Spuneţi-le copiilor că veţi juca o piesă de teatru şi că ei vor
fi actorii. Puteţi alege o poveste cunoscută de către toţi copii sau
inventaţi o piesă.
De preferat ar fi să inventaţi o piesă pentru că s-ar putea ca nu
toţi copilaşii să cunoască povestea sau personajele sau s-ar putea
să le fie dificil să intre în rolul respectiv. Spontaneitatea este mult mai
facilă acum şi la această vârstă şi este bine să folosim acest lucru.
Luaţi o şosetă şi desenaţi-o, îi faceţi ochi, nas, gură, chiar şi
păr sau hăinuţe dacă vreţi, apoi invitaţi-i pe copilaşi să-şi deseneze
72
şosetele sau şoseta.

După ce şi-au desenat o marionetă, începeţi să vă jucaţi cu ele.
Iniţiaţi un dialog între marioneta voastră şi cea a copiilor. Întrebaţi-i
ceva şi încurajaţi-i să vă răspundă. Lăsaţi-i să iniţieze şi ei dialoguri,
încurajaţi-i să se joace între ei nu doar cu dumneavoastră. Veţi şti exact
ce subiect să lansaţi imediat ce aveţi în faţa voastră grupul de copii.
Vă puteţi inspira din ceea ce aţi auzit în timpul pregătirii marionetelor
sau din subiectele dezbătute zilele anterioare. Dacă vreţi, puteţi trata
subiecte precum: prietenia, animalele preferate, mâncăruri preferate,
ce ne place la creşă şi ce nu, de cine ne este dor etc.
73
Este un exerciţiu foarte complex din care puteţi culege o mulţime
de informaţii despre starea copilului, dorinţele şi nevoile lui.
Nu uitaţi că odată intrat în joc se va identifica cu personajul şi se
va exprima prin intermediul său. Gradul de implicare în joc şi nivelul
imitaţiei vă vor conduce către observarea nivelului de integrare a
copilului dar şi al nivelului afectiv emoţional şi cognitiv. Nu toţi copiii
vor putea comunica prin imitare şi prin implicarea într-un joc.
Puteţi observa de asemenea, nivelul dezvoltării psihomotorii,
felul în care îşi construieşte marioneta şi mai ales modul de manipulare
a acesteia. Motricitatea fină, cât şi cea grosieră sunt mult utilizate în
acest joc.
Nu uitaţi că puteţi observa dacă ştie culorile, dacă are coordonare
oculo-manuală şi dacă desenează conform vârstei sale (vezi ultimul
capitol).
Aşa cum menţionam, prin teatru, fie el de păpuşi sau marionete
ori joc de rol, copilul exersează roluri. Este important să observaţi dacă
are această capacitate, dacă se poate exprima printr-un personaj,
dacă este capabil să se identifice cu acesta şi dacă comunică cu
ajutorul lui. Urmăriţi exprimarea nevoilor, sentimentelor, trăirilor şi a
anxietăţilor, a frustrărilor prin intermediul acestui joc.
Se poate observa şi gradul de comunicare şi modul în care
comunică. Veţi putea nota dacă preferă să comunice verbal, prin
intermediul marionetei sau non-verbal.
În toate exerciţiile de mai sus puteţi urmări dezvoltarea copilului
din punctul de vedere al tuturor nevoilor şi competenţelor sale:
motorii, senzoriale, tactile, emoţionale, cognitive etc. Veţi putea
74
observa şi gradul de implicare într-un joc, nivelul de coordonare şi de

spontaneitate.
La patru ani putem observa dacă:
• desenează un om din patru elemente (ex. cap, corp, picioare);
• îşi perie singur dinţii;
• se îmbracă singur;
• îşi ştie numele şi prenumele;
• povesteşte despre activităţile şi experienţele zilnice;
• sare într-un singur picior,
• merge pe bicicletă cu roţi ajutătoare;
• se joacă joculeţe care implică reguli şi simboluri sau jocuri de
cărţi;
• enumeră 3 obiecte;
• copiază un cerc şi o cruce;
• identifică 4 culori corect.
Uneori piticii sunt capabili să se balanseze pe fiecare picior
pentru 4-5 secunde, să identifice două lucruri opuse, să deseneze un
om din 6 elemente (ex. cap, corp, mâini, picioare) şi încearcă să scrie
litere sau pot să-şi scrie numele sau prenumele ori pe amândouă.
75
ÎN LOC DE CONCLUZII
În acest program, aţi observat cât de importante sunt jocurile
pentru dezvoltarea copilului.
În cele ce urmează vom enumera câteva dintre instrumentele
pe care le folosim în joc.
Desenul şi pictura. Roseline Davido spune “... de fapt copilul
în desenul său «povesteşte» grafic, fără ca aceasta să includă în mod
necesar şi cuvinte. Desenul copilului este un veritabil limbaj”.
Este important să ştiţi că scopul în lucrul cu desenul este de a
ajuta copilul să devină conştient de sine şi de existenţa sa în lume,
că desenele şi picturile pot fi utilizate în multiple moduri şi cu multiple
obiective. Prin desen şi pictură, copilul îşi exprimă sentimentele,
trăirile, nevoile, se exprimă pe sine însuşi şi îşi descoperă astfel
identitatea. Pictura (ca şi desenul), este un joc, un dialog între copil şi
adult, este un mijloc de comunicare.
Ca evoluţie, desenele copilului pleacă de la perioada petelor
(12-15 luni). Puţini adulţi lasă copilul să picteze la această vârstă
deoarece nu au încredere în rezultate. Nu-i putem condamna, dar
este bine să ştim că pentru copil a picta, chiar şi la această vârstă,
înseamnă a-şi descărca impulsurile, trăirile, chiar dacă rezultatele vor
fi doar nişte pete.
Urmează apoi primul stadiu al mâzgălelilor (18 luni-3 ani),
creionul este prelungirea mâinii, iar liniile desenate sunt în relaţie
directă cu “eul” copilului. Copilul desenează linii în toate direcţiile
fără a ridica creionul de pe foaie. Copilul fericit va desena linii pe o
mare parte a foii, linii apăsate. Copilul instabil, va abandona repede
creionul.
76
Al doilea stadiu al mâzgălelilor (3-5 ani) este cel în care

mâzgălelile încep să prindă contur, copilul putând da un titlu lucrării.
Tendinţele acestui stadiu sunt de imitare a scrisului adultului.
Urmează stadiul „omuleţului mormoloc”, omuleţul universal
(3–5, 6 ani). Acest omuleţ este reprezentat printr-un cerc ce reprezintă
în acelaşi timp şi capul şi corpul văzute din faţă, cărora le ataşează
cele două braţe şi uneori şi cele două picioare. Cu cât copilul creşte, cu
atât încep să se îmbogăţească detaliile. Pe la 5-6 ani, copilul începe
să deseneze două cercuri, capul şi corpul. Când copilul desenează
omuleţul, se desenează cu siguranţă pe el.
Corpul fărâmiţat apare la 4-5, 6 ani, copilul nu este încă
conştient de totul pe care îl formează corpul său, el vede părţile
corpului ca fiind ceva singular şi de multe ori le desenează astfel.
Copilul se desenează pe sine numai atunci când are conştiinţa
propriei sale scheme corporale, adică a imaginii corpului său şi a
poziţiei sale în spaţiu.
Desenul şi pictura au un rol determinant în formarea scrisului.
De multe ori, dificultăţile apărute într-unul din stadiile de dezvoltare a
desenului vor influenţa direct scrierea copilului.
Colajul se realizează prin ataşarea mai multor materiale: hârtie,
materiale textile, piele, plastic, imagini din reviste, orice material uşor
şi cu o suprafaţă cât de cât plată. Aceste îmbinări se realizează cu un
anumit scop, crearea unei imagini, a unui tablou etc. Este o metodă
prin care se stimulează creativitatea copilului, dexteritatea manuală,
orientarea spaţială, atenţia şi nu în ultimul rând, comunicarea.
Teatrul este o tehnică de eliberare a tensiunilor, dar şi de
clarificare a propriei stări de confuzie şi durere a copilului care joacă,
dă viaţă unui anumit personaj într-o anumită situaţie. Copilul îşi joacă
77
de fapt propria experienţă cu înţelesurile şi trăirile ei.
“Păpuşa sau marioneta ia fiinţă datorită vieţii celui care o

animă. Obiect de identificare proiectivă la origine, păpuşa
sau marioneta poate asimila valoarea de obiect tranziţional
cu scopul de a crea o relaţie cu celălalt”. (C.Duflot)
Orice obiect pe care îl investim cu viaţă poate deveni o marionetă

sau o păpuşă. O bucată de cârpă, propria noastră mână sau o bucată
de plastilină: iată un personaj care poate vorbi, poate reacţiona,
poate trăi. Crearea unei marionete poate fi o adevărată construcţie
sau reconstrucţie a sinelui interior. Am putea astfel păstra viu copilul
interior al fiecăruia din noi, iar acest lucru nu e rezervat doar copiilor.
Rolul pe care îl ocupă marioneta faţa de copil poate fi examinat din
două unghiuri: copilul este un spectator care percepe senzaţii, care,
la rândul lor, vor implica emoţii şi reflecţii; copilul este un creator şi un
animator care se exprimă prin intermediul teatrului de animaţie.
Muzica şi bătăile ritmice sunt forme vechi de comunicare şi
exprimare. Ca şi obiective urmărite putem enumera: realizarea unei
stări de relaxare, destindere, provocarea unor reacţii emoţionale care
pot fi exploatate terapeutic, stimularea tuturor elementelor pozitive
ale individului, ameliorarea relaţiilor de comunicare cu cei din jur,
stimularea imaginaţiei şi a creativităţii, stimularea funcţiilor motorii şi
senzoriale diminuate din diferite motive, realizarea unei capacităţi de
exprimare verbală, construirea unor punţi de legătură între indivizi,
rezistenţa la stres.
“Acolo unde sfârşeşte puterea cuvântului, începe muzica”.

(Wagner)
78
DE REŢINUT
• Copiii dotaţi se joacă mai variat. Sunt mai inventivi, mai schimbători
şi mai interactivi.
• Neacceptarea regulilor jocului poate să apară atât la copilul cu
întârziere în dezvoltare, cât şi la cel imatur, dar şi la cel cu probleme
de comportament şi de adaptare.
• Modul în care se joacă copilul poate reflecta starea în care el se
află: bucurie, tristeţe, nemulţumire, etc.
• Imitaţia este una dintre metodele cele mai utilizate în jocul copiilor
mici.
• Se întâmplă adeseori ca, pe lângă păpuşi şi maşinuţe, să apară
în joc şi un partener imaginar, cu care copilul discută, se amuză,
rivalizează. Este firesc pentru copii. Însă cei ce nu reuşesc să lege
şi relaţii reale sau copiii singuri, timizi, inhibaţi sau cei ce nu au o
relaţie foarte bună cu cei ce-l îngrijesc, vor avea doar o relaţie cu
prietenii imaginari.
• Dacă un copil demontează jucăriile, le strică, nu face acest lucru
pentru a ne enerva pe noi, ci de cele mai multe ori din curiozitate.
Este de foarte multe ori curios să vadă “ce este înăuntru”. Atunci
când copilul sparge jucăriile, este agresiv, este bine să fie oprit.
A-l lăsa să spargă, să trântească înseamnă a-i accepta şi menţine
starea de agresivitate, de violenţă.
• Jocul este modelat după viaţă şi oferă flexibilitatea pentru
dezvoltarea şi învăţarea emoţională, permiţând exersarea unor
moduri de funcţionare eficiente în situaţii de viaţă reală.
• Dacă copilul nu se joacă, este bine să vă puneţi un semn de
întrebare.
79
• În cazul în care băieţelul preferă jocul cu păpuşa, este posibil să

aibă o agresivitate latentă care nu necesită o descărcare prin jocuri
de tip luptă sau competiţie, poate fi vorba despre o identificare a lui
cu o persoană de gen feminin sau de o timiditate crescută.
• Dacă fetiţa preferă maşini, pistoale, jocuri prin care îşi descarcă
agresivitatea, este bine să observăm această componentă agresivă
şi să identificăm cauzele ei.
• Dacă un copil este violent în jocurile sale, ne putem gândi că imită
pe cineva: fie un personaj din desene animate, fie din filme, un
personaj din anturajul său, prieten sau rudă.
• Între 3-6 ani jocul este metoda cea mai eficientă de învăţare, este
bine să-i oferiţi copilului o paletă diversificată de jocuri şi jucării.
• Pentru un copil de trei ani, a-şi da jucăria unui alt copil nu înseamnă
a dărui ci a pierde, aşa că nu-l obligaţi să facă acest lucru.
• Fiecare copil este o entitate unică şi are un ritm propriu de dezvoltare
a personalităţii aşa că nu încercaţi să-l modelaţi după anumite
idei preconcepute, ci susţineţi-l în manifestarea originalităţii şi a
creativităţii sale.
• Oferiţi-i jucăriile care-i plac şi-i stârnesc interesul.
• Jocul dezvoltă comunicarea. Jucaţi-vă cu copilul! Jucăria “suficient
de bună” trebuie să permită copilului să-şi exprime creativitatea.
Jucăriile prea tehnice, prea sofisticate, excesul de jucării pot afecta
şi limita capacitatea copilului de a se juca, de a inventa, de a crea.
• Excesul de jocuri şi jucării îl pot izola pe copil de lumea exterioară.
• Copilul care are faţa imobilă, serioasă, impasibilă la stimulii externi,
care pare incapabil să se joace, exprimă o suferinţă sau o nelinişte.
În aceste situaţii, este foarte important să discutaţi cu părinţii şi să-i
orientaţi către un specialist.
80
81
Proiectul ”Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunităţi de angajare
pentru tine” este implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti
(DGASMB), în calitate de beneficiar, având drept parteneri Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului (MECTS), Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi Bernard Brunhes
International (BBI).
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
“Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007 – 2013, Axa Prioritară 6 –” Promovarea Incluziunii Sociale”,
Domeniul major de intervenţie 6.3.” Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”.
Investeşte în oameni!
www.educatietimpurie.ro
www.antante.org
Titlul Programului: Programul Operaţional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007 – 2013
Titlul Proiectului: ”Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunităţi de angajare pentru tine”
Editorul Materialului: Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti
Data publicării: septembrie 2011
“Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene
sau a Guvernului României”

Jocuri Copii 0 4 Ani Parinti Educatori

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jocuri Copii 0 4 Ani Parinti Educatori

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consiliul General al Municipiului Bucure[ti

Direc]ia General` de Asisten]` Social` a

Acest program educativ este parte a proiectului ”Mai multe centre

1. SUBIECTUL: Socializarea/jocul imitaţiei

2. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare psiho-motorie

2.1. ACTIVITATEA: „Aud, miros şi gust totul”������������������������������������������������15

3. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare psiho-motorie

3.1. ACTIVITATEA: „Îmi plac formele şi texturile noi, mă amuză”�����������������22

4. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare psiho-motorie

4.1. ACTIVITATEA: “Cucu, bau”��������������������������������������������������������������������27

5. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare psiho-motorie

5.1. ACTIVITATEA: „Mă joc cu tot ce este în jurul meu,

6. SUBIECTUL: Jocul şi jucăriile specifice perioadei 1 - 2 ani�����������������������35

6.1. ACTIVITATEA: Perioada între 12 şi 15 luni – „Ştiu să imit sunete”��������36

7. SUBIECTUL: Jocuri în dezvoltarea copilului între 2 şi 3 ani ���������������������55

7.1. ACTIVITATEA: „Universul meu”��������������������������������������������������������������56

8. SUBIECTUL: Jocurile în dezvoltarea copilului între 3 ani şi 4 ani ������������63

8.1. ACTIVITATEA: „Ghemul şi ploaia”����������������������������������������������������������64

Uneori trebuie să ni se reamintească cât de important

OBIECTIVELE PROGRAMULUI EDUCATIV

funcţie de nevoile lui şi de etapele lui de dezvoltare. Cu cât va fi mai

1. SUBIECTUL: Socializarea/jocul imitaţiei şi al

Perioada de implementare. Timp alocat

Acesta este un exerciţiu care se adaptează locului şi

Desfăşurarea activităţii “Nono şi oglinda”

pisică. Nu este necesar ca tot exerciţiul să fie realizat în faţa oglinzii,

Dacă un copil nu doreşte să se implice o dată sau de două ori

Ce puteţi urmări în acest joc?

• La 5-6 luni. Imită unele sunete cu precizie, scoate sunete

La această vârstă se formează diferitele tipuri de

2. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare

2.1. ACTIVITATEA: „Aud, miros şi gust totul”

Perioada de implementare. Timp alocat

şi să le atingă singur. Dacă vedeţi că este foarte prins în acest joc,

Atenţie la durata jocului! Copilul are nevoie de joc, dar şi

2.2. ACTIVITATEA: „Eu şi corpul meu”

pas în constituirea imaginii de sine este formarea la copil a “schemei

Perioada de implementare. Timp alocat

ajutaţi să-şi descopere corpul singur dar şi cu ajutorul vostru. Îi veţi

când este soare şi aveţi posibilitatea

3. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare

3.1. ACTIVITATEA: Îmi plac formele şi texturile noi, mă

Perioada de implementare. Timp alocat

ţesături, de pluş, de burete, de plastic, de staniol etc). Le va pipăi şi

Nu uitaţi că este foarte important să-i vorbiţi în tot acest

ce-i spuneţi dar şi ceea ce exprimaţi non-verbal, mimica, gesturile pe

• urmăreşte un obiect care se mişcă la 180 de grade dintr-o

La 6 luni puteţi observa dacă:

4. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare

4.1. ACTIVITATEA: “Cucu, bau”

Perioada de implementare. Timp alocat

de bucuria voastră şi de încurajări: „Bravo!, Ai reuşit!”.

ursuleţul şi mă joc cu tine!”. Puteţi să vă jucaţi cu păpuşile care se trag

• face din mână „PA” ;

5. SUBIECTUL: Principalele metode de stimulare

5.1. ACTIVITATEA: Mă joc cu tot ce este în jurul meu,

Perioada de implementare. Timp alocat

pantofiorul ne jucăm “Unde este picioruşul?”. Este important să-l

copilul îşi îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi de diferenţiere

Urmăriţi răspunsurile copilului la acţiunile sau cuvintele voastre,

• se joacă şi loveşte cu putere două cuburi ţinute în mâini;

6. SUBIECTUL: Jocul şi jucăriile specifice

Jocurile îl vor ajuta la această vârstă să exploreze tot mai activ

2.1. ACTIVITATEA: „Aud, miros şi gust totul”��15

3.1. ACTIVITATEA: „Îmi plac formele şi texturile noi, mă amuză”��22

4.1. ACTIVITATEA: “Cucu, bau”��27

6. SUBIECTUL: Jocul şi jucăriile specifice perioadei 1 - 2 ani��35

6.1. ACTIVITATEA: Perioada între 12 şi 15 luni – „Ştiu să imit sunete”��36

7. SUBIECTUL: Jocuri în dezvoltarea copilului între 2 şi 3 ani ��55

7.1. ACTIVITATEA: „Universul meu”��56

8. SUBIECTUL: Jocurile în dezvoltarea copilului între 3 ani şi 4 ani ��63

8.1. ACTIVITATEA: „Ghemul şi ploaia”��64