Cap 6.

STRATEGII DIDACTICE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE UTILIZATE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Strategia didactică:

 sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor
obiective;
 prefigurează traseul cel mai potrivit, cel mai logic și cel mai eficient pentru abordarea unei situații concrete de
predare și învățare.

Componente ale strategiei didactice:

 sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității educaționale;

 sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor și procedeelor didactice;
 sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate;
 sistemul obiectivelor operaționale.

Tipuri de strategii:

a. strategii inductive- al căror demers este de la particular la general;

b. strategii deductive- de la general la particular;
c. strategii analogice- predarea și învățarea se desfășoară cu ajutorul modelelor;
d. transductive, ex. explicațiile prin metafore;
e. mixte: inductiv-deductive și deductiv-inductive;
f. algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate și algoritmice;
g. euristice- de elaborare a cunoștințelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea,
descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, asaltul de idei etc.

P.s. A nu se confunda strategia didactică cu metoda. Metoda vizează o activitate de predare-învățare-evaluare.

Strategia visează procesul de instruire în ansamblu și nu o secvență de instruire.

Metodele didactice reprezintă acea cale prin care elevii ajung, în procesul de învățământ, sub coordonarea
educatorilor, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea
aptitudinilor specifice.

Funcții:

 cognitivă- de dirijare a cunoașterii în scopul însușirii unor cunoștințe;

 normativă- de organizare, dirijare și corectare continuă a procesului de instruire;
 motivațională- de a stârni și menține interesul elevului, curiozitatea, dorința de cunoaștere;
 formativ-educativă- de exersare și dezvoltare a proceselor psihice și motorii;
1
  comunicativă- de transmitere de noi cunoștințe, abilități, atitudini.

Clasificare:

 din punct de vedere istoric:

a. Metode clasice sau tradiționale: expunerea, conversația, exercițiul, demonstrația;
b. Metode moderne: problematizarea, expunerea însoțită de mijloace tehnice, modelarea, algoritmizarea,
instruirea programată.
 după funcția didactică:
a. metode de predare și comunicare;
b. metode de fixare și consolidare;
c. metode de verificare și apreciere a rezultatelor activității școlare.

Metode tradiționale

Expunerea:

 constă în prezentarea de către profesor a unui volum de cunoștințe într-o unitate determinată de timp;
 avantaj: permite transmiterea unui volum mare de cunoștințe;
 dezavantaj: limitează contactul direct ale elevului cu faptele, cu realitatea de cunoscut, oferă cunoștințe
„de-a gata”, favorizând învățarea mecanică, reproductivă, duce la oboseală, plictiseală etc.

Explicația:

 este o metodă preponderent verbală, centrată pe educatoare;

 este întâlnită atât ca metodă, cât și ca procedeu (ex. procedeu pentru metoda observației);
 bine condusă, contribuie activ la fundamentarea aplicabilității conștiințelor, la înțelegerea elementelor bazale și
la însușirea temeinică a ceea ce s-a învățat.

Demonstrația:

 determină observația directă a realității înconjurătoare;

 la preșcolari- demonstrația bazată pe exemple și demonstrația pe viu;
 se realizează pe baza materialului intuitiv: obiect, planșă, tablou, animal, pasăre etc;
 se folosește la deschiderea unor activități de educație fizică, muzică, desen, pictură, modelaj, etc.

Conversația:

 este o metodă preponderent verbală din categoria celor interogative;

 este proprie activităților de dezvoltare a limbajului și a capacității de comunicare, dar se regăsește în toate
tipurile de activități;
 sprijină fundamentarea teoretică a viitoarelor aplicații practice, dezvoltă capacitatea de sinteză;
 contribuie la sistematizarea cunoștințelor, însușirea temeinică a acestora și oferă cadru deschis aplicării
principiului retroacțiunii;
 presupune participarea conștientă și activă a copilului la demersul educațional.

2
 Exercițiul:

 aparține categoriei de metode active, bazate pe acțiunea reală a copilului;

 se regăsește în: activități de educație fizică și cele destinate pregătirii pentru scriere, în activități de consolidare a
cunoștințelor despre mediul înconjurător, în consolidarea unor cântece învățate, a unor deprinderi de pictură, de
activitate manuală etc.;
 se utilizează în combinație cu celelalte metode.

Metode de învățare centrate pe elev (moderne)

Brainstorming (asaltul de idei)- reprezintă formularea a cât mai multor idei ca răspuns la o situație enumerată, după
principiul „cantitatea generează calitatea”.

Avantaje:

 implicarea activă a tuturor participanților;

 exprimarea personalității;
 eliberarea de prejudecăți;
 exersarea creativității;
 dezvoltarea relațiilor interpersonale etc.

Etape:

1. alegerea temei și a sarcinii de lucru;

2. solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete, a tuturor ideilor, așa cum vin ele în
minte legate de rezolvarea unei situații problemă;
3. înregistrarea tuturor ideilor în scris;
4. anunțarea unei pauze pentru așezarea ideilor (de la cinci minute la o zi);
5. reluarea ideilor emise pe rând și gruparea lor pe categorii, simboluri etc;
6. analiza critică, evaluarea, argumentarea ideilor emise anterior;
7. selectarea ideilor originale;
8. afișarea ideilor rezultate în forme variate și originale: cuvinte, propoziții, colaje, desene, cântece, joc de rol etc.

Știu, vreau să știu, am înțeles

 se trece în revistă ceea ce elevii știu deja despre o anumită temă și apoi se formulează întrebări la care se
așteaptă găsirea răspunsului în activitate.

Etape:

1. Copiii formează perechi și fac o listă cu tot ce știu despre tema ce urmează a fi discutată (între timp se
construiește pe tablă un tabel cu următoarele coloane: Știu/ Vreau să știu/ Am învățat)
2. câteva perechi vor spune ce au scris și se notează pe tablă lucrurile cu care toată lumea e de acord în coloana din
stânga;
3. educatoare ajută copiii să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt siguri;
4. elevii citesc textul/ materialul (la grădiniță educatoare);
3
 5. se revine asupra întrebărilor formulate. Cele care au primit răspuns sunt trecute în coloana „Am învățat”;
6. se iau întrebările care au rămas fără răspuns și se caută informații;
7. în încheierea activității se revine la schema S-V-I și se decide ce au învățat din activitate.

Ciorchinele

 este o metodă brainstorming care încurajează copiii să gândească liber și deschis;

 constă în utilizarea unei modalități grafice de utilizare a brainstorming-ului pentru a ilustra relațiile, conexiunile
dintre idei

Etape:

1. se scrie un cuvânt sau o temă în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;

2. se notează toate ideile, sintagmele sau cunoștințele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă, trăgându-
se linii între acestea și cuvântul inițial;
3. se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;
4. activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

Turul galeriei:

 este o metodă de învățare prin colaborare care încurajează exprimarea propriilor idei și opinii, dar și a părerilor
cu privire la soluții de rezolvarea a unor probleme sau efectuarea unor sarcini de către colegii lor, membrii ai
celorlalte grupuri.

Etape:

1. în grupuri de 3-4 copii, ei lucrează mai întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs (ex.: o
diagramă);
2. produsele sunt expuse pe pereții clasei, ca într-o galerie de artă;
3. grupurile se rotesc prin sală pentru a examina și a discuta fiecare produs;
4. după turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte și observă
comentariile făcute pe produsul lor.

Cubul:

 presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și
integratoare a unei teme

Etape:

1. realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează;
2. anunțarea temei, a subiectului pus în discuție;
3. împărțirea clasei în șase grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele
cubului
a. descrie- culorile, formele, mărimile, etc.;

4
 b. compară- ce este asemănător? ce este diferit?;
c. analizează- spune din ce este făcut;
d. asociază- la ce te îndeamnă să te gândești;
e. aplică- ce poți face cu aceasta;
f. argumentează- pro sau contra și motivele care vin în sprijinul afirmației;
g. redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupuri;
h. afișarea formei finale pe tablă sau pe pereții clasei.

Procedee didactice:

 procedeul didactic este o secvență a metodei, o bucățică a acesteia, o tehnică care se poate utiliza în situații
concrete;
 o metodă poate deveni procedeu la fel cu un procedeu poate deveni metodă atunci când desfășurarea acțiunii
didactice o impune;
 ex.: metoda exercițiului devine procedeu în cadrul metodei conversației în momentul în care clasa de realizează
stăpânirea deplină a materiei;
 în ajutorul procedeelor didactice din tehnicile didactice și mijloacele de .

Mijloace de învățământ:

 reprezintă ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente selecționate în mod intenționat
pentru a servi nevoilor organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ din grădiniță.

Funcții:

a. cognitivă- facilitează înțelegerea, însușirea și reținerea informațiilor asupra realității studiate;

b. formativă- permit dezvoltarea gândirii și a operațiilor acesteia, a spiritului de observație, a atenției,
formarea atitudinilor și convingerilor științifice, tehnice, culturale;
c. demonstrativă- se înfățișează o multitudine de aspecte ale realității, contribuind la formarea corectă a
reprezentărilor și dezvoltarea imaginației;
d. ergonomică- reduc efortul de predare al cadrului didactic și efortul de învățare ale elevilor;
e. de evaluare- se pot obține informații despre rezultatele elevilor, nivelul performanțelor atinse;
f. estetică- declanșează trăiri afective, cultivă capacitatea de înțelegere și apreciere a frumosului, simțul
echilibrului.

Categorii:

a. mijloacele didactice propriu-zise: obiecte concrete (fructe, jucării, etc.), tablouri sau planșe cu imagini,
jetoane cu imagini, piese-figuri geometrice, creioane, culori, instrumente muzicale, lego, cărți etc
b. mijloacele necesare susținerii derulării actului didactic: casetofon, video, TV, radio, proiector, tablă
magnetică, bibliotecă etc.;
c. mijloace ale realității înconjurătoare: parcul, pădurea, marea, strada, râul, spectacole, etc.

Forme de organizare a activității didactice

Activitatea frontală
5
  reprezintă forma preponderentă de organizare a activității în lecția tradițională;
 ponderea acesteia se reduce treptat în învățământul modern;
 activitatea cu întreaga grupă are menirea să pregătească activitatea de grup sau individuală;
 presupune relația educatoarei cu întreg colectivul grupei;
 se lucrează în același timp cu toți elevii;
 asigură manifestarea rolului de conducător al educatoarei;
 dezavantaje: dificultatea cunoașterii elevilor;
 posibilitate redusă de dezvoltare a aptitudinilor individuale și de motivație; dificultăți de realizare a relațiilor de
colaborare între elevii cu posibilități/ performanțe diferite.

Activitatea pe grupe:

 se folosește în vederea realizării unor observații, experimente, lucrări practice;

 de regulă grupele sunt permanente, ele se constituie cel puțin pe perioada unui an școlar;
 se optează în special pe formarea unor grupe eterogene, formate din elevi buni, slabi și mediocri;
 avantaje: stimulează motivația învățării;
 transformă elevul în subiect al educației;
 permite valorificarea aptitudinilor și capacităților individuale;
 formează și dezvoltă spiritul de cooperare și deschidere spre interacțiune.

Activitatea individuală

 presupune ca elevii să fie angajați în realizarea unor strategii didactice pe măsura acestora, adecvate din acest
punct de vedere;
 vizează, pe lângă însușirea independentă a unor cunoștințe, și acomodarea acestuia cu metode de investigație:
observația, experimentul, descrierea, comparația, clasificarea;
 este susținută de mijloace ajutătoare (ex. fișe de lucru pentru copii);
 se verifică progresul realizat de copii.

Cap 7. EVALUAREA ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Evaluarea este activitatea didactică prin care se măsoară randamentul școlar.

6
 Ioan Bontaș: „Evaluarea este actul didactic complex, integrat întregului proces de învățământ, care asigură
evidențierea atât a cantității cunoștințelor dobândite de către preșcolar, cât și a calității acestora, oferind soluții de
perfecționare a actului de predare-învățare.

Funcții:

 constatativă- formarea unei imagini asupra actului de predare și a modului de articulare a secvențelor de predare
și învățare;
 diagnostică- are rolul de a pune în evidență carențele procesului instructiv- educativ și de a identifica sursele
acelor disfuncționalități;
 predictivă- de prognosticare și orientare a activității didactice;
 feedback- analiza rezultatelor obținute, cu scopul de reglare și autoreglare;
 motivațională- activează și stimulează autocunoașterea, autoaprecierea etc.;
 decizională- profesorul este în măsură să decidă și să plaseze de o manieră exactă preșcolarul fie în structura
ierarhică a grupei, fie în raport cu standardele performanțelor anterior stabilite;
 informațională- oferă părinților și societății informații referitoare la eficiența sistemului de învățământ în
ansamblul său.

Forme de evaluare- după modul de integrare în procesul de învățământ distingem: evaluarea inițială, formativă
(continuă), sumativă.

1. Evaluarea inițială:
 este realizată la începutul unui program de instruire;
 are funcții diagnostice și prognostice, de pregătire a noului program de instruire;
 oferă prilejul identificării din start a lacunelor existente;
 pe baza ei se planifică demersul pedagogic următor.
2. Evaluarea formativă (continuă):
 este acel tip de evaluare care se realizează pe tot parcursul unui demers pedagogic;
 are următoarele funcții: de constatare a rezultatelor și de sprijinire continuă a elevilor, de feedback, de
corectare a greșelilor și ameliorare și reglare a procesului, motivațională;
 dezavantaje: nu garantează de la sine că elevul a învățat; nu permite o apreciere globală a performanțelor
elevului și nici realizarea unei ierarhii.
3. Evaluarea sumativă sau cumulativă:
 se realizează la sfârșitul unui stagiu de instruire și urmărește constatarea eficienței acțiunii instructiv-
educative întreprinse în acest interval de timp în ansamblul său;
 are următoarele funcții: de constatare și verificare a rezultatelor, de clasificare, de comunicare a rezultatelor,
de selecție, de certificare a nivelului de cunoștințe și abilități, de orientare școlară și profesională.
 Dezavantaje: generează stres, teamă, anxietate; nu favorizează dezvoltarea capacității de autoevaluare la
elevi; nu oferă suficiente informații despre măsura în care elevii și-au însușit conținutul predat.

Metode de evaluare

Tipologie:

7
  metode tradiționale: evaluare orală, scrisă, prin probe practice;
 metode alternative și complementare de evaluare: observarea sistematică, portofoliul, investigația, proiectul,
autoevaluarea, analiza produselor activității, convorbirea cu scop evaluativ.

1. Metode tradiționale:

Evaluarea orală- se realizează printr-o conversație pe baza căreia cadrului didactic stabilește cantitatea
informației și calitatea procesului și a produsului activității de învățare în care a fost implicat elevul. Conversația
euristică este cea mai importantă metodă folosită.

Avantaje:

 favorizează dezvoltarea capacității de exprimare orală a elevilor;

 asigură feedback-ul mult mai rapid;
 asigură o relaționare directă și o comunicare conștientă între cei doi parteneri;
 oferă posibilitatea de a clarifica și corecta imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale elevului;

Dezavantaje:

 gradul de dificultate a întrebărilor este diferit de la un elev la altul;

 evaluarea orală oferă un grad scăzut de validitate și fidelitate;
 se realizează o ascultare prin sondaj.

Evaluarea prin probe scrise- apelează la suporturi concretizate în fișe de muncă independentă, lucrări de control,
teze, etc.

Modalități de realizare:

 Probe scrise de control curent- cuprind 1-2 întrebări din lecția de zi și durează maxim 15-20 de minute;
 „Examinările scurte de tip obiectiv”- cu durata de 5 minute- se dau 4-6 întrebări la care elevii răspund în scris
succesiv;
 Lucrări scrise/ probe aplicate- la sfârșitul unui capitol- verifică și evaluează îndeplinirea tuturor obiectivelor
terminale ale capitolului respectiv- funcție diagnostică;
 Lucrări scrise semestriale (teze)- îndeplinesc funcție diagnostică și prognostică.

Avantaje:

 oferă copiilor posibilitatea de a-și elabora independent răspunsul, într-un ritm propriu;
 permite examinarea unui număr mai mare de copii pe unitate de timp;
 face posibilă compararea rezultatelor;
 protejează copilul de caracterul agresiv și stresant al prezenței educatorului.

Dezavantaje:

 implică un feedback mai slab;

 erorile copilului nu pot fi lămurite și corectate pe loc de către evaluator
8
 Evaluarea prin probe practice:

 vizează identificarea capacităților de aplicare practică a cunoștințelor dobândite de către copii, a gradului de
încorporare a unor priceperi și deprinderi, concretizate în anumite suporturi obiective sau activități materiale (C.
Cucoș);
 sunt folosite îndeosebi la activități precum: matematica, cunoașterea mediului, educație fizică, etc.;
 relevă în modul cel mai elocvent ceea ce copiii cunosc și sunt capabil să facă;

Perspective:

 executarea de către copii a unor produse pornind de la un model;

 realizarea de către copii a unor acțiuni pornind de la un proiect de acțiune;
 simularea unor acțiuni în condiții speciale (pe calculator, în sălile de simulare).

2. Metode alternative și complementare de evaluare

Observarea sistematică- permite cadrului didactic să dobândească informații despre elev în diverse ipostaze și în
condiții firești, naturale de manifestare.

Etape:

1. pregătirea cadrului didactic în vederea observării- lansarea unei/ unor ipoteze, documentarea în problemă,
precizarea obiectivului/ scopului urmărit, pregătirea materialelor și realizarea fișelor de observație;
2. observarea propriu-zisă- presupune diminuarea subiectivismului, păstrarea caracterului natural al fenomenului
studiat, menținerea discreției pentru ca elevul să nu știe că este obiect de studiu;
3. prelucrarea și interpretarea datelor- stabilirea elementelor esențiale, a raporturilor și a relațiilor cauzale,
desprinderea concluziilor.

Avantaje:

 se realizează asupra comportamentelor reale în clasă;

 este absolut necesară în situația copiilor cu handicap sau dificultăți de comunicare.

Dezavantaje:

 cere mult timp;

 este subiectivă, fapt ce face absolut necesară completarea datelor obținute cu ajutorul ei cu date obținute prin
alte metode.

Portofoliul- se bazează pe eșantioane din munca copilului în cadrul unei activități și acoperă o anumită perioadă de
timp.

Proiectarea portofoliului-trei aspecte:

 Scopul pentru care este proiectat- portofoliu poate să vizeze obiective cu caracter general sau caracter specific;
 Contextul- vârsta elevilor, specificul disciplinei de studiu, cerințele, abilitățile și interesele elevilor etc;

9
  Conținutul- portofoliul prezintă o selecție a produselor elevilor care înfățișează progresul acestora în învățare.

Criterii de evaluare a portofoliului:

 validitatea (adecvarea la cerință, modul de concepere);

 completitudinea/ finalizarea;
 elaborarea și structura (acuratețea, rigoarea, logica, coerență);
 calitatea materialului utilizat;
 creativitatea, originalitatea;
 redactarea (respectarea convențiilor, capacitatea de sinteză);
 corectitudinea limbii utilizate (exprimare, ortografie, punctuație).

Proiectul:

 este un proces în care elevii investighează, descoperă, prelucrează informații, sunt actori cu roluri multiple,
experimentează, cooperează etc.;
 este o formă de evaluare complexă ce oferă posibilitatea aprecieri unor capacități și cunoștințe superioare.

Etape:

1. alegerea temei;
2. planificarea activității;
3. cercetarea propriu-zisă;
4. realizarea materialelor;
5. prezentarea rezultatelor cercetării și/sau a materialelor create;
6. evaluarea (cercetării de ansamblu, modului de lucru, produsului realizat).

Evaluarea proiectului- poate fi analitică, bazată pe criterii bine stabilite sau globală/ holistică.

Avantaje:

 plasează elevul într-o situație autentică de cercetare și acțiune;

 cultivă încrederea în forțele proprii;
 stimulează creativitatea;
 cultivă gândirea proiectivă.

Dezavantaje:

 minimalizează rolul educatoarei;

 necesită timp special pentru organizare, desfășurare, evaluare.

Investigația:

 constă în solicitarea de a rezolva o problemă teoretică sau de realiza o activitate practică pentru care elevul este
nevoit să întreprindă o investigație (documentare, observarea unor fenomene, experimentare) pe un interval de
timp stabilit;
10
  urmărește formarea unor tehnici de lucru în grup și individual, precum și a unor atitudini de toleranță,
solidaritate, cooperare, colaborare.

Evaluarea investigației se realizează holistic, evidențiind:

 strategia de rezolvare;
 aplicarea cunoștințelor;
 corectitudinea înregistrării datelor;
 produsele realizate;
 atitudinea elevilor în fața sarcinii;
 dezvoltarea unor deprinderi de lucru sau individuale/de grup.

Avantaje:

 este un veritabil instrument de analiză și apreciere a cunoștințelor, capacităților și personalității elevilor;

 contribuie la dezvoltarea capacităților de ordin aplicativ al elevilor, al dezvoltării capacităților de argumentare, a
gândirii logice etc.;
 dezavantaje: necesită timp și resurse materiale pentru realizare.

Autoevaluarea- implică/ presupune coresponsabilizarea celui care învață, deci a copilului.

Modalități de dezvoltare a capacității de autoevaluare a copilului:

1. autocorectarea sau corectarea reciprocă- copilul este solicitat să-și depisteze unele erori, minusuri în realizarea
unor sarcini de învățare;
2. autonotarea controlată- copilul este solicitat să își acordă o notă sau un calificativ, care se negociază apoi cu
educatoarea sau împreună cu colegii;
3. metoda de apreciere obiectivă a personalității (Gheorghe Zapan)- constă în antrenarea întregului colectiv al
grupei în vedere evidențierii rezultatelor obținute de aceștia.

Convorbirea cu scop evaluativ:

 este o activitate complexă de evaluare a limbajului;

 se bazează pe cunoștințe însușit anterior în alte activități;
 presupune un scop bine definit, cadrul natural de desfășurare, folosirea unui limbaj adecvat, calitatea
întrebărilor, stabilirea unui climat de încredere între subiect și cercetător;
 ex. de întrebări: Ce legume se culeg toamna?, Ce își pune un copil în penar?, De ce îngheață apa iarna? Etc.
 succesiunea întrebărilor și a răspunsurilor alternează cu sublinieri, repetări, sistematizări;
 concluziile se realizează oral, cel mai adresa de către educatoare.

Analiza produselor activității :

 furnizează informații despre procesele psihice și unele trăsături de personalitate ale elevilor prin prisma
obiectivării lor în „produsele” activității: desene, portofolii, lucrări de creație tehnică, piese, proiecte, etc.;
 rezultatele acestora se „oglindesc” în diferite documente: catalogul școlar, portofoliu, rapoarte, carnete;

11
  vizează: stilul realizării, nivelul și calitatea cunoștințelor, deprinderilor, caracteristicile observației, capacitatea
de concentrare a atenției, spiritul de independență și inițiativă, capacitatea de reprezentare, etc.;
 criterii: originalitatea, utilitatea, corectitudinea, complexitatea, expresivitatea, progresul realizat de la o etapă la
alta etc.

Fișa de apreciere a progresului individual:

 va fi aplicată la intrarea copilului în grădiniță și la finalizarea ciclului preșcolar;

 va oferi o oglindă a progresului realizat de acesta în acest interval de timp.

Avantaje:

 oferă indicatori comportamentali preciși, măsurabili ai stadiului de dezvoltare la vârsta preșcolară;

 permite educatoarei să monitorizeze atingerea obiectivelor, să reproiecteze obiectivele și să prioritizeze
demersurile de învățare;
 reflectă activitatea de zi cu zi, descoperind lacune, dificultăți, rămâneri în urmă, ca pe baza lor să se elaboreze
un program de remediere;
 constituie un instrument de evaluare care evidențiază progresul periodic al copilului.

Caietul de observații

 vine în sprijinul educatoarei în activitatea de cunoaștere, evaluare și reflecție asupra dezvoltării individuale a
copiilor cuprinși într-o grupă;
 observațiile se referă la modul cum acționează cu obiectele, modul cum interacționează cu ceilalți, relațiile în
cadrul grupului social al grupei.

Tehnici de înregistrare:

1. înregistrări factuale: ce s-a întâmplat, când și unde s-a întâmplat, care a fost stimulul care a declanșat interesul
pentru activitate, care au fost reacțiile copilului, cum s-a încheiat activitatea;
2. înregistrări narative sau tip jurnal: aprecieri, impresii asupra activității individuale sau de grup;
3. cuantumurile de frecvență și mostrele temporare- ajută educatoarea să urmărească de câte ori se manifestă un
anume comportament.

Factori perturbatori și erori în evaluarea din grădiniță

 efectul halo- supraaprecierea rezultatelor unor copii sub influența impresiei generale bune despre aceștia, fiind
trecute cu vederea unele greșeli;
 efectul de anticipație (pygmalion)- aprecierea rezultatelor este puternic influențată de părerea nefavorabilă
formată a educatorului;
 efectul de contrast/ de ordine- constă în accentuarea diferențelor între performanțele unor elevi (un răspuns oral
sau la o lucrare sunt supraapreciate dacă cele dinainte au fost slabe sau invers);
 eroarea logică- exprimă acțiunea de substituire a obiectivelor relevante și a parametrilor importanți ai evaluării
prin obiective secundare ca: forma și acuratețea paginii, sistematica expunerii, perseverența copilului etc.;

12
  ecuația personală a examinatorului- unele cadre didactice sunt mai generoase, utilizând note mari, iar altele mai
exigente.

13
14