PUTEREA EDUCATIVĂ A EXEMPLULUI

Caracterul copilului se formează mai ales în timpul copilăriei, în renumiții

șapte ani de-acasă, așa că părinții au o responsabilitate foarte mare în formarea copilului.
Mediul în care trăiește copilul este foarte important în dezvoltarea aptitudinilor copilului.
Într-o casă liniștită, ordonată, în care fiecare are propriile responsabilități, copilul se
integrează mai repede și învață să se adapteze viitoarelor sarcini. La școală, copilul își va
definitiva trăsăturile de caracter cu care vine deja de-acasă, așa că educația nu trebuie tratată
superficial. Părinții trbuie să fie atenți la comportamentul copilului, la acțiunile sale și să
încerce să i le dezvolte pe acelea care îi fac placere. O fetiță va fi interesata de ce face mama
la bucatarie, în timp ce un baiețel îi va urma exemplul tatălui și va face pe meseriasul cu
propriile jucării, încercând să le repare.
Copiii văd, aud și simt ce se petrece în jurul lor(gesturi, vorbe, atitudini) și
trag din ele înțelesuri care uneori pătrund adânc în conștiința lor, se fixează pentru mult timp,
poate pentru totdeauna, contribuind la formarea experienței lor de viață. Ele constituie pentru
copii exemple, puncte de reper într-o lume pe care abia încep să o înțeleagă, învățăminte care
le netezesc drumul cunoașterii lumii, elemente de orientare în mediul care își lărgește tot mai
mult aria în jurul lor. Viața, mediul în care se dezvoltă copilul oferă cele mai diferite
exemple: unele – izvor de învățăminte frumoase, utile, altele – model pentru fapte și purtări
necorespunzătoare. Cu sau fără intenție din partea celor de la care vin, exemplele își croiesc
drum către mintea și inima copiilor, îi influențează, îi învață, le trezesc anumite stări
sufletești. Copiii dispun de o serie de însușiri care condiționează pozitiv succesul acestui
mijloc educativ. Copilul care abia pășește în viață, care învață să cunoască lumea pas cu pas,
are nevoie de exemple, de modele pe care să le imite.
Unul dintre dei mai mari pedagogi ai lumii Amos Komensky arăta încă din
secolul al XVII-lea, în celebra sa lucrare Didactica Magna, că este în natura copiilor de a
învăța să imite înainte de a învăța să cunoască.De aeea copiii caută să fie cât mai aproape de
părinții lor, le urmăresc pașii, vorbele, doresc să cunoască ce-i supără și ce-i bucură, să-i
imite. Pentru copii, părintele – omul matur – este persoana care știe totul, care are experiență
multă, care nu greșește. Astfel, imitarea lui îl încântă, îi dă încrederea și siguranța că nici el,
la rândul lui, nu greșește. Această înclinație de a imita este naturală, normală specifică
copilului. Datorită ei, faptul de viață, pilda vie, nu rămîne un element neluat în seamă,
neînregistrat de el. Dimpotrivă, tocmai această înclinație de a imita îl ajută să-și însușească
priceperi și deprinderi noi, să beneficieze de experiența celorlalți oameni. Părinţii trebuie să
fie un model demn de urmat. Asta nu înseamnă că trebuie să fie perfecţi, pentru că la urma
urmei dacă adulţii pot învăţa din greşelile lor, şi copiii vor beneficia de pe urma asta. Dacă ne
uităm în urmă la viaţa de zi cu zi a copiilor, vom vedea că tot ce face a învăţat de la părinți.
Când copiii sunt mici este plăcerea lor să îşi imite părinţii şi să le facă pe plac: să îşi pună
vasele în chiuvetă, să se spele pe dinţi, să spună ,,te rog” şi ,,mulţumesc”, iar părinţii
răsplătesc acest comportament. Când copiii cresc şi încep să interacţioneze cu cei din jur, ei
devin oglinzi ale comportamentului pe care îl văd acasă. Nu mai este vorba aici să le facă pe
plac părinţilor pentru a primi răsplata. Din păcate, în ziua de azi parinţii se comportă tot mai
urât: înjură, îi judecă pe ceilalţi, bârfesc părintii celorlalţi copii, ţipă. Problema este că,
intenţionat, copiii se uită la părinți şi învaţă. Îi aud cum își mint soțul/soția, văd cum înşeală
vânzătorul la casa de marcat.
Poate unul dintre cele mai importante domenii în care părinţii trebuie să fie un
exemplu este cel al sănătăţii. Conform unor studii recente, copiii care au părinti
supraponderali, au 80% şanse să sufere de obezitate în copilărie, o problemă în continuă
creştere în ziua de azi. Este greu să îţi convingi copiii să facă sport când ei te văd stând toată
ziua pe canapea mâncând chipsuri. Acelaşi lucru este valabil şi când e vorba de munca din
greu. Copiii îşi privesc părinţii, cât muncesc şi îşi dezvoltă etica faţă de muncă de la ei. Dacă
vrem ca copilul să aibă succes în viaţă, este important să îi arătăm în primul rând, căci cheia
spre succes este munca din greu, dedicarea şi perseverenţa. Să fim un exemplu pentru copilul
nostru nu necesită folosirea cuvintelor. Lecţiile pe care le putem oferi copiilor prin exemplu
concret sunt mult mai bune decât cele care i se predică, dar nu se respetă.
Adiţional, copiii au nevoie să vadă nişte modele în fiecare zi în toate aspectele
vieţii. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copil este să admitem în faţa lui când
greşim, să ne cerem scuze şi să spunem “nu ştiu” atunci când nu ştim ceva. În acest fel copiii
realizează că şi adulţii fac greşeli şi că nu le ştiu pe toate, ceea ce îi ajută să se accepte pe ei
înşişi, aşa cum sunt, atunci când vor face greşeli în viaţă
De multe ori sute de cuvinte nu reușesc să facă înțeles ceea ce un exemplu
concret convinge într-o clipă. Adevăr concretizat în zicala: “Drumul exemplului e scurt, al
povețelor e ocolit”. Exemplul are o influență puternică asupra copiilor pentru că el se
adresează atât simțurilor și gândirii, cât și sentimentelor lor. Tocmai de aceea ideea pe care o
exprimă exemplul respectiv este reținută și se tipărește adânc și pentru multă vreme în
conștiința lor.
Discutând despre exemplu ca metodă de educație, e necesar să amintim că
acesta nu trebuie confundat cu copierea banală a unor acte, cu simpla reproducere a lor.
Sensul exemplului este acela de act conștient, făcut cu participarea gândirii, a înțelegerii, act
explicat și motivate. Exemplul se lipește de sufletul și inima copilului mult mai lesne și mai
bine dacă este însoțit de convingere. Explicându-le copiilor sensul moral al cerințelor de
comportare, cauzele pentru are ele trebuie respectate, părinții pot influența cu succes asupra
conștiinței și conduitei copiilor. Experiența de zi cu zi ne confirmă că cerințele de
comportare nu se pot transforma în deprinderi trainice fără exercițiu, fără repetarea unr fapte,
unei activități. O laudă, o încurajare, o mulțumire, uneori chiar un cadou pentru o comportare
corectă, pentru un succes obținut de copil sau dimpotrivă o observație, o mustrare, o
interzicere pentru fapte urâte, pentru încălcarea regulilor de comportare, toate acestea aplicate
cu tact, gradat, la timpul potrivit, ținându-se seama de vârsta și firea copilului, vor contribui,
alături de celelalte metode educative, la dezvoltarea trăsăturilor pozitive ale copiilor și la
combaterea celor negative. De aceea exemplul este o verigă dintr-un lanț. Desprins de
celelate metode, el are o valoare relativă. Alături de ele, împreună cu ele formează un
ansamblu armonios, un sistem unitar, eficient.

BIBLIOGRAFIE:

Șerbănescu, D., “Exemplul în educația copiilor”, Editura Științifică, București, 1967

Mucchielli,A., „Arta de a comunica”, Editura Polirom, Bucuresti, 2005
Creţu, R. Z., „Evaluarea personalităţii”, Editura Polirom, Bucuresti, 2005
Învăţământul primar, revistă dedicată cadrelor didactice, „Familia-sursă de tensiuni şi
nelinişti pentru copii ?”, Editura Miniped, Bucuresti, 2006