Caracterul copilului se formează mai ales în timpul copilăriei, în renumiții
șapte ani de-acasă, așa că părinții au o responsabilitate foarte mare în formarea copilului. Mediul în care trăiește copilul este foarte important în dezvoltarea aptitudinilor copilului. Într-o casă liniștită, ordonată, în care fiecare are propriile responsabilități, copilul se integrează mai repede și învață să se adapteze viitoarelor sarcini. La școală, copilul își va definitiva trăsăturile de caracter cu care vine deja de-acasă, așa că educația nu trebuie tratată superficial. Părinții trbuie să fie atenți la comportamentul copilului, la acțiunile sale și să încerce să i le dezvolte pe acelea care îi fac placere. O fetiță va fi interesata de ce face mama la bucatarie, în timp ce un baiețel îi va urma exemplul tatălui și va face pe meseriasul cu propriile jucării, încercând să le repare. Copiii văd, aud și simt ce se petrece în jurul lor(gesturi, vorbe, atitudini) și trag din ele înțelesuri care uneori pătrund adânc în conștiința lor, se fixează pentru mult timp, poate pentru totdeauna, contribuind la formarea experienței lor de viață. Ele constituie pentru copii exemple, puncte de reper într-o lume pe care abia încep să o înțeleagă, învățăminte care le netezesc drumul cunoașterii lumii, elemente de orientare în mediul care își lărgește tot mai mult aria în jurul lor. Viața, mediul în care se dezvoltă copilul oferă cele mai diferite exemple: unele – izvor de învățăminte frumoase, utile, altele – model pentru fapte și purtări necorespunzătoare. Cu sau fără intenție din partea celor de la care vin, exemplele își croiesc drum către mintea și inima copiilor, îi influențează, îi învață, le trezesc anumite stări sufletești. Copiii dispun de o serie de însușiri care condiționează pozitiv succesul acestui mijloc educativ. Copilul care abia pășește în viață, care învață să cunoască lumea pas cu pas, are nevoie de exemple, de modele pe care să le imite. Unul dintre dei mai mari pedagogi ai lumii Amos Komensky arăta încă din secolul al XVII-lea, în celebra sa lucrare Didactica Magna, că este în natura copiilor de a învăța să imite înainte de a învăța să cunoască.De aeea copiii caută să fie cât mai aproape de părinții lor, le urmăresc pașii, vorbele, doresc să cunoască ce-i supără și ce-i bucură, să-i imite. Pentru copii, părintele – omul matur – este persoana care știe totul, care are experiență multă, care nu greșește. Astfel, imitarea lui îl încântă, îi dă încrederea și siguranța că nici el, la rândul lui, nu greșește. Această înclinație de a imita este naturală, normală specifică copilului. Datorită ei, faptul de viață, pilda vie, nu rămîne un element neluat în seamă, neînregistrat de el. Dimpotrivă, tocmai această înclinație de a imita îl ajută să-și însușească priceperi și deprinderi noi, să beneficieze de experiența celorlalți oameni. Părinţii trebuie să fie un model demn de urmat. Asta nu înseamnă că trebuie să fie perfecţi, pentru că la urma urmei dacă adulţii pot învăţa din greşelile lor, şi copiii vor beneficia de pe urma asta. Dacă ne uităm în urmă la viaţa de zi cu zi a copiilor, vom vedea că tot ce face a învăţat de la părinți. Când copiii sunt mici este plăcerea lor să îşi imite părinţii şi să le facă pe plac: să îşi pună vasele în chiuvetă, să se spele pe dinţi, să spună ,,te rog” şi ,,mulţumesc”, iar părinţii răsplătesc acest comportament. Când copiii cresc şi încep să interacţioneze cu cei din jur, ei devin oglinzi ale comportamentului pe care îl văd acasă. Nu mai este vorba aici să le facă pe plac părinţilor pentru a primi răsplata. Din păcate, în ziua de azi parinţii se comportă tot mai urât: înjură, îi judecă pe ceilalţi, bârfesc părintii celorlalţi copii, ţipă. Problema este că, intenţionat, copiii se uită la părinți şi învaţă. Îi aud cum își mint soțul/soția, văd cum înşeală vânzătorul la casa de marcat. Poate unul dintre cele mai importante domenii în care părinţii trebuie să fie un exemplu este cel al sănătăţii. Conform unor studii recente, copiii care au părinti supraponderali, au 80% şanse să sufere de obezitate în copilărie, o problemă în continuă creştere în ziua de azi. Este greu să îţi convingi copiii să facă sport când ei te văd stând toată ziua pe canapea mâncând chipsuri. Acelaşi lucru este valabil şi când e vorba de munca din greu. Copiii îşi privesc părinţii, cât muncesc şi îşi dezvoltă etica faţă de muncă de la ei. Dacă vrem ca copilul să aibă succes în viaţă, este important să îi arătăm în primul rând, căci cheia spre succes este munca din greu, dedicarea şi perseverenţa. Să fim un exemplu pentru copilul nostru nu necesită folosirea cuvintelor. Lecţiile pe care le putem oferi copiilor prin exemplu concret sunt mult mai bune decât cele care i se predică, dar nu se respetă. Adiţional, copiii au nevoie să vadă nişte modele în fiecare zi în toate aspectele vieţii. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copil este să admitem în faţa lui când greşim, să ne cerem scuze şi să spunem “nu ştiu” atunci când nu ştim ceva. În acest fel copiii realizează că şi adulţii fac greşeli şi că nu le ştiu pe toate, ceea ce îi ajută să se accepte pe ei înşişi, aşa cum sunt, atunci când vor face greşeli în viaţă De multe ori sute de cuvinte nu reușesc să facă înțeles ceea ce un exemplu concret convinge într-o clipă. Adevăr concretizat în zicala: “Drumul exemplului e scurt, al povețelor e ocolit”. Exemplul are o influență puternică asupra copiilor pentru că el se adresează atât simțurilor și gândirii, cât și sentimentelor lor. Tocmai de aceea ideea pe care o exprimă exemplul respectiv este reținută și se tipărește adânc și pentru multă vreme în conștiința lor. Discutând despre exemplu ca metodă de educație, e necesar să amintim că acesta nu trebuie confundat cu copierea banală a unor acte, cu simpla reproducere a lor. Sensul exemplului este acela de act conștient, făcut cu participarea gândirii, a înțelegerii, act explicat și motivate. Exemplul se lipește de sufletul și inima copilului mult mai lesne și mai bine dacă este însoțit de convingere. Explicându-le copiilor sensul moral al cerințelor de comportare, cauzele pentru are ele trebuie respectate, părinții pot influența cu succes asupra conștiinței și conduitei copiilor. Experiența de zi cu zi ne confirmă că cerințele de comportare nu se pot transforma în deprinderi trainice fără exercițiu, fără repetarea unr fapte, unei activități. O laudă, o încurajare, o mulțumire, uneori chiar un cadou pentru o comportare corectă, pentru un succes obținut de copil sau dimpotrivă o observație, o mustrare, o interzicere pentru fapte urâte, pentru încălcarea regulilor de comportare, toate acestea aplicate cu tact, gradat, la timpul potrivit, ținându-se seama de vârsta și firea copilului, vor contribui, alături de celelalte metode educative, la dezvoltarea trăsăturilor pozitive ale copiilor și la combaterea celor negative. De aceea exemplul este o verigă dintr-un lanț. Desprins de celelate metode, el are o valoare relativă. Alături de ele, împreună cu ele formează un ansamblu armonios, un sistem unitar, eficient.
BIBLIOGRAFIE:
Șerbănescu, D., “Exemplul în educația copiilor”, Editura Științifică, București, 1967
Mucchielli,A., „Arta de a comunica”, Editura Polirom, Bucuresti, 2005 Creţu, R. Z., „Evaluarea personalităţii”, Editura Polirom, Bucuresti, 2005 Învăţământul primar, revistă dedicată cadrelor didactice, „Familia-sursă de tensiuni şi nelinişti pentru copii ?”, Editura Miniped, Bucuresti, 2006