UTILIZAREA METODELOR CENTRATE PE ELEV, TEHNICILOR DE ÎNVĂȚARE

PRIN COOPERARE

Învăţarea centrată pe elev reprezintă o abordare care presupune un stil de învăţare

activ şi integrarea programelor de învăţare în funcţie de ritmul propriu de învăţare al elevului.
Elevul trebuie să fie implicat şi responsabil pentru progresele pe care le face în
ceeace priveşte propria lui educaţie.

AVANTAJELE ÎNVĂŢĂRII CENTRATE PE ELEV:

- Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa

procesul de învăţare;
- Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor
învăţate, deoarece acestea vor dori să folosescă învăţarea activă;
- Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;
- Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecarui
elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.
Concluzie : ambianta este constructivă,de incredere și întrajutorare reciprocă,elevii se
simt respectați, valorizați,și utili, elevii conștientizează că performanțele grupului se
datorează contribuțiilor lor individuale.

Rolul metodelor centrate pe elev:

Metodele de învăţare centrată pe elev fac lecţiile interesante, ajută elevii să realizeze
judecăţi de substanţă şi fundamente, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care sa fie
capabili sa le aplice în viaţa reală.

Printre metodele care activează predarea-învăţarea sunt şi cele prin care

elevii lucrează productiv unii cu alţii, îşi dezvoltă abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc. Ele
pot avea un impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor, caracterului ludic şi oferă
alternative de învăţare cu ,,priză” la copii.

În vederea dezvoltării gândirii critice la elevi, trebuie să utilizăm, cu

precădere unele strategii activ-participative, creative. Acestea nu trebuie rupte de cele
tradiţionale, ele marcând un nivel superior înspirala modernizării strategiilor didactice.

Metodece pot fi folosite:

METODE CU VALENŢE CREATOARE:

a. Brainstormingul;
b. Metoda ,,ciorchinelui”;
c. Turul galeriei;
 d. Metoda Phillips 6/6 sau 6-3-6;
e. Dezbaterea panel;
f. ,,Debate”;
g. Jocul de rol.

METODE CU VALENŢE ACTIVIZATOARE:

a. Metoda cadranelor;
b. Ştiu/vreausăştiu/am învăţat;
c. Mozaicul;
d. Discuţia;
e. Reţeaua de discuţie;
f. Cubul;
g. Organizatorii grafici;
h. Problematizarea;
i. Studiul de caz.

Metoda cubului

Este o metodă folosită în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect, a unei situaţii
din mai multe perspective.

ETAPE:

√ 1.Se realizeazăun cub pe ale cărei feţe se notează: descrie, compară, analizează, asociază,
aplică, argumentează.

√ 2.Se anunţă tema/subiectul pus în discuţie;

√ 3.Se împarte grupul în şase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerinţele înscrise
pe feţele cubului;

√ 4.Se comunică forma finală a scrierii, întregului grup (se pot afişa/nota pecaiet).

Metoda ,,Stiu/vreau să ştiu/am

învăţat

Metoda se bazează pe cunoaşterea şi experienţele anterioare ale elevilor, pe care le vor

lega de noile informaţii ce trebuie învăţate.

ETAPE:

• Listarea cunoştinţelor anterioare despre tema propusă;

 Construirea tabelului (învăţător);
  Completarea primei coloane;
 Elaborarea întrebărilor şi completarea coloanei a doua;
 Citirea textului;
 Completarea ultimei coloane cu răspunsuri la întrebările din a doua coloană, la care
se adaugă noile informaţii;
 Compararea informaţiilor noi cu cele anterioare;
 Reflecţii în perechi/ cu întreaga clasă.

Metoda ciorchinelui

Este o metodă didactică, utilizată individual sau în grup, care constă în evidenţierea
de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora şi a
relevării unor noi asociaţii.
ETAPE:

√ 1. Scrierea unui cuvânt/ a unei propoziţii – nucleu;

√ 2. Găsirea unor cuvinte/ sintagme în legătură cu termenul pus în discuţie (noţiuni generale);
√ 3. Trasarea unor linii de la cuvânt/ propoziţie – nucleu către cuvintele/ sintagmele noi;
√ 4. Completarea schemei până la exprimarea timpului.

INVATAREA PRIN COOPERARE

Învăţarea prin cooperare presupune o dinamică şi un activism susţinut continuu de

eforturile participanţilor. Etapele strategiei de muncă în echipă presupun considerarea
factorilor favorizanţi şi defavorizanţi ai rezolvării de probleme în colectiv.

O primă etapă are în vedere constituirea grupului de lucru. Membrii acestuia trebuie
să îndeplinească anumite calităţi pentru a facilita soluţionarea problemei puse în discuţie: să fie
toleranţi faţă de părerile colegilor, să deţină optime abilităţi de comunicare a ceea ce doresc să
transmită, să nu fie egoişti, să acorde ajutor şi să primească ajutor atunci când au nevoie.

A doua etapă se concretizează atunci când participanţii se confruntă cu situaţia de

rezolvat şi sunt stimulaţi să lucreze împreună pentru a o rezolva. În această etapă are loc
familiarizarea cu elementele problemei, analiza acestora şi stabilirea priorităţilor şi a
responsabilităţilor.

A treia etapă este destinată reflecţiilor, incubaţiei şi tatonărilor. Este faza

documentării şi a cercetării care se poate întinde pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de
timp.

A patra etapă este rezervată dezbaterilor colective,când sunt confruntate ideile, sunt
analizate erorile şi punctele forte. Calitatea învăţării prin cooperare depinde – în concepţia
Muşatei Bocoş –de „calitatea dezbaterii democratice instaurate între elevi prin dubla exigenţă a
rigorii intelectuale şi a eticii comunicaţionale (a asculta şi a respecta partenerul, a căuta să-i
înţelegi opiniile, modul de a gândi, a avea nevoie de păreri şi puncte de vedere diverse pentru
 a-şi construi propria gândire).”

A cincea etapă se referă la structurarea demersurilor către finalul dezbaterii cu

obţinerea concluziilor şi cu soluţionarea problemei. Are loc integrarea noilor
achiziţii în sistemul celor existente prin restructurarea celor existente în lumina celor nou
dobândite.

Condiţiile desfăşurării eficiente a etapelor cooperării au în vedere relaţiile de

bună înţelegere între membrii echipei de lucru, acceptarea din partea tuturor participanţilor, a
planului de lucru în vederea atingerii ţelului comun, adoptarea unui mod comun de comunicare
a rezultatelor şi de evaluare a soluţiei.

Efectele favorabile ale învăţării prin cooperare

Strategiile didactice interactive care au la bază desfăşurarea învăţării princ ooperare

oferă elevilor ocazia de a-şi concretiza nevoia de a lucra împreună, într-un climat colegial de
întrajutorare şi de sprijin reciproc. Grupul dă posibilitatea testării ideilor, revizuirii opiniilor şi
dezvoltării inteligenţei interpersonale.

Cooperarea asigură o relaţie deschisă între parteneri, dezvoltă atitudini şi

comportamente bazate pe încredere, favorizând formarea atitudinii pozitive faţă de învăţare şi
faţă de şcoală.Munca în echipă are efecte semnificative asupra pesonalităţii
elevilor/studenţilor, prezenţa partenerilor de interacţiune constituind un
stimulent intelectual şi un declanşator al schimbului de opinii şi informaţii. Soluţiile emise pot
suferi încadrul grupului îmbunătăţiri şi ajustări, analiza critică dezvoltând capacităţile
autoevaluative ale participanţilor. Productivitatea sporită pe unitatea de timp, apreciată prin
numărul de dificultăţir ezolvate, şi după gradullor de complexitate recomandă folosirea
strategiile de învăţare prin cooperare în clasă. La acest fapt se adaugă şi calitatea mai bună a
răspunsurilor, instalarea unui clima tmotivant de lucru,caracterizat printr-o tensiune crescută
pentru finalizarea sarcinii comune.
Învăţarea prin cooperare valorizeazăs chimburile intelectuale şi verbale şi mizează pe o logică a
învăţării care ţine cont de opiniile celorlalţi.

Învăţarea prin cooperare solicită efort intelectual şi practic atât din partea elevilor cât şi
din partea profesorului care coordonează bunul mers al activităţii. Utilizând
strategia învăţării prin cooperare, profesorul trebuie să deţină următoarele competenţe:

-Competenţa energizantă: are în vedere capacitatea profesorului de a-i face pe

elevi sădorească să se implice în activitate, în rezolvare aproblemei date.
Elevii trebuie în curajaţi şi stimulaţi să nu se oprească la prima soluţie descoperită, ci să se
antreneze în căutarea de soluţii alternative;

- competenţa empatică: presupune abilitatea de a lucra cu elevii/studenţii

reuşind să se transpună în situaţiile pe care aceştia le parcurg. Îna cest mod, profesorul îşi
vacunoaşte mai bine discipolii şi va îmbunătăţii comunicarea cu ei;
 -competenţa ludică: se referă la capacitatea profesorului de a răspunde jocului
elevilor săi prin joc, favorizând integrarea elementelor ludice în activitatea de învăţare pentru a o
face mai atractivă şi pentru a întreţine efortul intelectual şi fizic al elevilor;

- competenţa organizatorică: are în vedere abilitatea cadrului didactic de a organiza colectivul în

echipe de lucru, de a menţine şi a impune respectarea regulilor care privesc învăţarea prin
cooperare, îngrup.Totodată, profesorul este cel care poate interveni în
situaţii limită,în situaţii de criză, aplanând conflictele şi favorizând continuarea activităţii pe
direcţia dorită. El menţine legătura dintre intervenţiile participanţilor ş isubiectul discuţiei,
evitând devierile;

-competenţa interrelaţională: ce presupune disponibilităţi de comunicare cu

elevii săi, menită să dezvolte şi la aceştia abilităţile sociale necesare integrării optime în colectiv.
Toleranţa şi deschiderea fată de nou, precum şi încurajarea originalităţii răspunsurilor copiilor, va
avea ca efect crearea de disponibilităţii asemănătoare elevilor săi în relaţiile cu ceilalţi.