Apartenenta la un grup social si influenta acestuia

Psihologia sociala este subdomeniul psihologiei care studiaza comportamentul individual

in context social. Ea incearca sa descifreze cauzele si natura comportamentului in situatii sociale.
Psihologie sociala abordeaza doua aspecte: impactul social asupra comportamentului individual
si aporturile personale in initierea si cristalizarea unor fapte sociale.

Psihologia sociala a aratat ca pentru a se produce o schimbare la nivelul individului este

necesar sa existe o interactiune cu mai multi indivizi. Astfel individul este influentat intotdeuna
de catre grupul din care face parte.

Grupul social este un ansamblu de persoane caracterizat de o anumita structura si cu o

cultura specifica rezultat din relatiile si procesele psihosociale dezvoltate in cadrul sau. Prin
natura sa, societatea umana are o organizare grupala. Un individ apartine unuia sau mai multor
grupuri sociale. Studiul sociologic sistematic al grupurilor se poate spune ca a fost mai intii
dezvoltat de Scoala de la Chicago (W. I. Thomas, R. E. Park, H. Mead), care considera grupul ca
faptul social primar. Ulterior, odata cu analiza organizatiilor, in special a celor industriale, s-a
extins si studiul grupurilor de munca. In psihologia sociala, sub conducerea lui K. Lewin, a fost
dezvoltata ideea dinamicii grupului pentru a intelege procesele de interactiune si „regulile jocului
de roluri' sociale (preluarea, invatarea si practicarea de roluri) sau pentru a studia modul in care
grupul se constituie ca un mediu de actiune prin definirea asteptarilor, performantelor si
nivelurilor de satisfactie ale membrilor sai. Literatura sociologica si cea psihologica despre grup
s-a dezvoltat intr-un mod complementar, astfel ca se poate vorbi mai degraba de psihosociologia
grupurilor. Exista mai multe criterii de clasificare a grupurilor C.H. Cooley (Social
organization, 1909, apud Salavastru Dorina, 2004, p.125-126) a distins intre grupuri primare si
grupuri secundare cu referire mai ales la tipurile de relatii dintre indivizi (personale, afective,
formale, contractuale), continuind intr-un fel distinctia mai veche facuta de F. Tonnies intre
Gemeinschaft si Gesellschaft sau de alti teoreticieni intre grupuri mici si grupuri mari. Un alt
criteriu de diferentiere a grupului social este reprezentat de tipul de normativitate implicata in
organizarea lor, distingindu-se intre grupuri formale, nonformale si informale. Grupurile formale
sint institutionalizate, functioneaza in conformitate cu norme statuate in regulamente sau legi
juridice si apartin, de regula, unor organizatii. Grupurile nonformale se constituie pentru
rezolvarea unei anume sarcini sau sint centrate pe realizarea unor obiective imediate (comitete,
comisii etc.), dupa care se dizolva, sint mai flexibile si mai putin normativizate. Grupurile
informale se constituie fie ca subgrupuri in cadrul celor formale, fie in afara unor cadre
institutionalizate pentru realizarea unor scopuri specifice (grupul de prieteni, de adolescenti sau
pensionari, de petrecere a timpului liber etc.). In prima ipostaza, grupurile informale raspund
unor nevoi de exprimare mai libera sau mai putin constrangatoare, mai ales cind impunerea
normelor oficializate este de tip imperativ si nerecompensatoare.

Psihologia sociala a luat ca prototip grupul mic sau restrans, punand accentual pe scopul
comun al membrilor si pe interactiunea acestora. Fiecare individ aduce cu sine in grup
cunostinte, experiente, interese, aspiratii, insusiri de personalitate (temperamentale, caracteriale,
aptitudinale) si se caracterizeaza printr-un status si un set de roluri sociale. Unii membri tind sa
se orienteze cu predominanta catre normele, valorile si modelele de comportare ale grupului de
apartenenta, iar altii catre cele care sint specifice altui grup luat ca referinta. Cresterea numarului
de membri care isi aleg ca referinta un alt grup decit cel de apartenenta diminueaza coeziunea,
consensul si conformismul acestuia. Totusi, prin insasi apartenenta sa la grup individul este
supus influentelor, normelor si modelelor de comportare care sint specifice acestuia. In acest
sens, fiecare membru trece in grup prin stadii progresive de integrare, de la cel de acomodare
interpersonala pina la acela de conformare si de manifestare a unei competente interpersonale
care ofera posibilitati de utilizare a experientei de relationare si interactiune, de transpunere in
rolul altuia si de asumare a unor roluri alternative in diverse contexte grupate sau sociale. Desi
una si aceeasi persoana poate sa apartina concomitent mai multor grupuri, intensitatea
participarii la viata acestora nu este deloc uniforma, depinzind atit de interesele si optiunile
individuale, cit si de climatul socio-moral si cultural al diferitelor grupuri. Aceasta ne conduce la
relevarea coeziunii, consensului si conformitatii dintr-un grup.

Presiunea grupului spre atingerea conformitatii membrilor sai poate avea efecte pozitive,
in sensul ca vine in intimpinarea trebuintelor de afiliere, afectiune, securitate sau recunoastere
sociala si face posibila actiunea grupului, dar si negative, in directia uniformizarii, a ingustarii
perspectivelor si diminuarii creativitatii, a accentuarii supunerii neconditionate. Conformismul
este generat nu numai de grup., ci si de nevoia individuala de autoritate, care apare in conditii de
lipsa a unor criterii de optiune, de intoleranta fata de incertitudine sau ambiguitate, de neangajare
in abordarea dificultatilor sau in cautarea de informatii. Coeziunea, consensul si conformitatea
variaza si in relatia cu alte proprietati ale grupului., cum ar fi: autonomia (centrarea pe sine,
evolutia independenta a grupului.), permeabilitatea (masura in care admite sau nu cooptarea de
noi membri), flexibilitatea (gradul de informalitate si de libertate in grup), intimitatea (gradul de
apropiere reciproca a membrilor grupului.), participarea (investitia de timp, actiuni si efort in
activitatile grupului) etc. Competitia si cooperarea sint procese de grup studiate mai ales in
relatie cu eficienta sau productivitatea grupului concomitent cu relevarea efectelor lor sociale.
Astfel, s-a constatat ca in timp ce competitia sporeste eficienta productiva a grupului., ea este si o
sursa de frustrare, anxietate sau de conflicte nevrotice. Cooperarea, bazata pe coordonarea
eforturilor individuale pentru atingerea unui scop comun si pe reciprocitatea interactiunilor,
mareste satisfacerea globala la nivel de grup, dar are si efecte de uniformizare si, deci, de scadere
relativa a satisfactiei individuale. Se acorda atentie si modalitatilor de promovare a competitiei
sau cooperarii in functie de specificul sarcinilor si atingerea randamentelor maxime.

De-a lungul timpului s-au facut nenumarate studii in care s-a demonstrat influenta
socialaa. Influenta sociala isi face aparitia in fiecare zi. In relatiile cu ceilalti, cu grupul ori cu
institutiile, indivizii isi modifica judecatile, opiniile, atitudinile si comportamentele. De aceea
este firesc sa ne intrebam in ce conditii se produc aceste schimbari? Schimbarea este superficiala
sau profunda, momentana sau durabila? In psihologia sociala raspunsul la aceste intrebari intra in
universal cercetarii fenomenelor de influenta.

In concluzie, grupul social are un impact foarte mare asupra noastra, ca indivizi,
influentandu-ne in orice moment al vietii noastre. Intotdeuna se spune: ,,zi-mi cu cine umbli ca sa
iti spun cine esti”. Aceasta zicala demonstreaza inca o data influenta grupului asupra
individului.De obicei indivizii isi aleg un grup in care sa existe membri care sa le impartaseasca
aceleasi idei, convingeri, credinte. Important este insa cat de mult ne poate influenta un grup social
si cat de mult nu ne poate influenta Eu cred ca fiecare persoana este influentabila pana la un anumit
punct, apoi depinde de noi, de cat de mult vrem sa ne lasam influentati de ceilalti.