Sunteți pe pagina 1din 9

Grupul social

Ce este un grup social?


Inainte de orice, grupul social este un ansamblu mai mult sau mai puţin
numeros de persoane. Dar două sau mai multe persoane aflate laolaltă, ipso
facto nu formează un grup. în metrou sau în autobuz, de exemplu, chiar dacă
suntem alături de alte persoane, nu constituim un grup. Putem vorbi de
existenţa unui grup doar în cazul în care persoanele interacţionează şi au în
acelaşi timp sentimentul de apartenenţă la grup, aşa-numitul „sentiment de
noi".
In sensul cel mai larg, grupurile sociale sunt ansambluri de persoane diferite
ca mărime, care au un grad mai înalt sau mai redus de structurare şi o durată
mai mare sau mai mică a interacţiunii şi influenţei interpersonale. Termenul
de „grup" semnifică un număr de persoane interdependente care au legături
afective şi care interacţionează pe baza unor reguli. Psihosociologul britanic
Rupert Brown consideră că „Un grup există când doi sau mai mulţi
oameni se autodefinesc drept membri ai grupului şi când existenţa
grupului este recunoscută de cel puţin o altă persoană".
Termenul de „grup social" se referă la o gamă extinsă de fenomene
sociale, precum cuplurile maritale (soţ -- soţie), diadele formate din
două persoane între care s-au stabilit relaţii de prietenie sau de iubire,
dar şi comunităţile urbane sau rurale, confesiunile religioase, clasele
sociale sau naţiunile în întregul lor, Pentru a opera cu termenul de
„grup" va trebui să-i asociem o determinare, ştiind că totdeauna avem în
vedere un grup social. Când auzim vorbindu-se despre „grupurile de
presiune", despre „grupurile secundare" sau despre „grupurile de
referinţă" ş.a.m.d., înţelegem că toate sunt grupuri sociale.
Este de reţinut şi definiţia pe care o dă M. De Coster grupului social.
Sociologul belgian spune: „Prin grup social se înţelege o formaţiune
socială în interiorul căreia indivizii sunt în interacţiune conform unor
reguli fixe... (criteriul obiectiv), împărtăşesc sentimentul de a constitui o
entitate aparte (un prim criteriu subiectiv), astfel încât membrii s-ar
putea recunoaşte ca atare (al doilea criteriu subiectiv). In consecinţă, nici
proximitatea fizică, nici asemănarea fiziologică, nici nominalismul
statistic nu sunt cele care furnizează criteriul de distincţie. .. : ceea ce
contează este să nu se confunde grupul social cu categoria socială"

Natura grupurilor
Ansamblurile de persoane (grupurile sociale) diferă în ceea ce priveşte gradul
de coeziune. Coeziune socială este ridicată când oamenii gândesc, simt şi
acţionează ca membri ai grupului, nu ca indivizi izolaţi. Comparativ cu
grupurile slab coezive, grupurile cu un grad înalt de coeziune exercită o
influenţă mai puternică asupra membrilor grupului. Cercetările
psihosociologice au pus în evidenţă că factorii de coeziune ai grupurilor sunt,
în principal, mărimea grupului şi similaritatea/diversitatea membrilor
grupului.
Intervine şi socializarea noilor membri ai grupului. Când membrii grupului sunt
disimilari riscul apariţiei conflictelor este sporit. Totuşi, când sarcinile grupului
sunt complexe, diversitatea membrilor grupului asigură într-o măsură mai mare
decât similaritatea lor îndeplinirea scopurilor grupului şi, ca urmare, coeziune
grupului poate spori. în plus, similaritatea membrilor grupului poate duce la
instalarea unei forme nocive a vieţii grupului, „gândirea grupală"(groupthink),

Tipuri de grupuri sociale

Societatea este formată din numeroase grupuri. Ele au caracteristici şi funcţii


sociale diferite. Le putem clasifica după mai multe criterii. In acest capitol ne
vom ocupa doar de grupurile informale, adică de ansamblurile umane
constituite neoficial, fără reguli de interacţiune scrise şi scopuri fixate prin
legi sau acte juridice. Grupurile care se formează şi funcţionează în baza unei
hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri guvernamentale sau prezidenţiale (o
firmă comercială, un partid politic, o universitate etc.) sunt numite grupuri
formale sau „organizaţii".
Grupuri primare şi grupuri secundare.
Prototipul grupului primar este familia. în familie relaţiile dintre soţi, copii şi
bunici sunt nu numai directe(face-to-face ), dar şi relativ stabile, de lungă
durată şi pline de afectivitate. Din categoria grupurilor primare mai fac parte
şi grupurile de prieteni, de colegi de clasă şcolară, precum şi echipele formate
la locul de muncă. Astfel de grupuri au o influenţă puternică asupra
individului. Membrii grupului primar trăiesc intens „sentimentul de noi", se
sprijină reciproc în acţiunile lor, se ajută, grupul oferind fiecăruia securitate
emoţională. După Fathali M. Moghaddam, grupurile primar au următoarele
caracteristici: 1) frecvenţa interacţiunilor face-to- face; 2) identificare
puternică a membrilor cu grupul; 3) relaţii afective puternice între membrii
grupului; 4) relaţii multifaţetate; 5) existenţă îndelungată a grupului.

Termenul de „grup primar" a fost utilizat pentru prima dată de


psihosociologul american Charles H. Cooley în lucrarea Organizarea socială
Social Organisation, New York, iar în concepţia acestuia, grupurile primare
constituie „solul fertil al formării naturii umane" şi acţionează primordial şi
fundamental asupra individului, identificându-1 cu grupul.
Grupul secundar este caracterizat prin contrast cu grupul primar: este alcătuit
dintr-un număr mare de persoane, relaţiile dintre membrii grupului sunt
indirecte şi sentimentul apartenenţei la grup este mai slab. Acelaşi Fathali M.
Moghaddam enumera caracteristicile grupurilor secundare: 1) interacţiuni
face-to- face reduse ca frecvenţă; 2) slabă identificare cu grupul; 3) relaţii
afective diluate; 4) relaţii funcţionare limitate; 5) existenţă de scurtă durată.
Spre exemplu, elevii care frecventează acelaşi colegiu sau liceu formează
un grup secundar. în timp ce cu colegii de clasă vă întâlniţi aproape zilnic,
discutaţi şi vă simţim bine împreună, pe ceilalţi elevi îi vedeţi mai rar,
vorbiţi cu ei întâmplător, iar prezenţa lor vă este oarecum indiferentă.
Relaţiile dintre membrii grupurilor secundare au o durată mai redusă şi sunt
impersonale, fără implicare afectivă. Nu este însă exclus ca, pe termen
lung, relaţiile interpersonale să se stabilizeze şi să dobândească o
încărcătură afectivă. în astfel de situaţii grupurile secundare se apropie, din
punctul de vedere cel puţin al unor caracte- ristici (conştiinţa de „noi",
emoţionalitatea relaţiilor interpersonale ş.a.), de grupurile primare. Să ne
gândim, de exemplu, la cele câteva mii de muncitori dintr-o fabrică: într-o
acţiune grevistă, grupul secundar aproape se transformă într-un grup
primar.
Grupurile de apartenenţă şi grupurile de referinţă.
Facem parte, aşadar, din mai multe grupuri primare şi secundare
(familie, clasă şcolară, comunitate religioasă, naţiune). Aparţinem cu
fiinţa noastră acestor grupuri. Ele sunt pentru noi „grupuri de
apartenenţă" cu care ne identificăm şi care, de cele mai multe ori, ne
influenţează modul de a gândi, simţi şi acţiona. Dar nu numai grupurile
de apartenenţă exercită o influenţă asupra noastră. Este posibil ca alte
grupuri din care nu facem parte să joace un rol „comparativ" sau
„normativ". Ne comparăm, de exemplu, cu grupurile de elevi din clasele
mai mari şi începem a ne comporta ca ei. Adoptăm normele de
comportare şi valorile la care aderă ei. Astfel de grupuri sunt pentru noi
„grupuri de referinţă". Pentru unii dintre noi grupul de apartenenţă este
în acelaşi timp şi grup de referinţă: ne comparăm cu colegii de clasă şi
ne comportăm asemenea lor. De multe ori grupul de referinţă este grupul
din care aspirăm să facem parte: suntem elevi, dar dorim să devenim
studenţi. Studenţii sunt adesea grupul de referinţă al elevilor din
ultimele clase de liceu. Profesorii, academicienii, artiştii, oamenii
politici sau sportivii de performanţă pot constitui, de asemenea, grupuri
de referinţă pentru elevi.
Alte tipuri de grupuri. în afara grupurilor despre care am vorbit, întâlnim şi
alte tipuri de grupuri. Din unele facem parte chiar noi: sunt aşa-numitele
„grupuri interne" (sau în terminologia anglo-saxonă acceptată pe plan
mondialingroups); altele sunt dincolo de noi şi le numim „grupuri externe"(ou
tgr ou ps). Membrii in groupul lor au un puternic sentiment de loialitate şi
adesea manifestă ostilitate faţă de membrii outgroup-urilor .
Să ne gândim la „grupurile etnice". Graniţele dintre astfel de grupuri sunt
nu numai geografice, ci şi culturale. Unificarea Europei, integrarea
României în structurile economice şi politice ale Europei presupun
contactul strâns dintre grupurile etnice şi reducerea stereotipurilor negative
despreo outgrup-uri. Acesta este unul dintre scopurile „educaţiei
multiculturale".

Dar oamenii se grupează nu numai în funcţie de etnie sau de


naţionalitate, ci şi în funcţie de profesie, vârstă, sex, confesiune religioasă
sau regiune geografică. Medicii, şoferii, profesorii, inginerii, economiştii
ş.a.m.d. alcătuiesc tot atâtea grupuri profesionale. Deşi nu se cunosc între
ei, membrii unor astfel de grupuri manifestă loialitate faţă de ingroup .
Aceiaşi lucru se poate spune despre grupurile de vârstă, grupurile de gen
(masculin/feminin) etc.
In societăţile contemporane, grupurile de vârstă joacă un rol foarte
important, constatându-se un „efect de vârstă", adică o raportare diferită
faţă de valorile sociale în funcţie de factorul biologic al îmbătrânirii. De
regulă, persoanele de vârsta a treia (de peste 65 de ani) sunt mai
conservatoare decât tinerii sau adolescenţii, care au concepţii de viaţă
mai radicale. Generaţia tânără să nu uite că va ajunge şi ea la vârsta a
treia şi chiar a patra (peste 80 de ani), dată fiind creşterea speranţei de
viaţă.
Un grup de presiune este o coaliţie, ocazională sau permanentă, formată din
actori sociali ce îşi propun să smulgă puterii politice unele scutiri sau
privilegii. Grupurile de presiune apar de îndată ce o putere politică este
suficient de instituţionalizată pentru a avea capacitatea de a acorda - şi deci
de a refuza - aceste privilegii sau scutiri, iar o societate, suficient de
diferenţiată pentru ca anumiţi actori sociali să aibă interesul de a le smulge.
Ele îi asediază pe regi şi împăraţi, fie direct, dacă conducătorii lor sunt de
familie suficient de bună sau deţin recomandări pentru a avea acces la
suveran şi la consilierii săi imediaţi, fie indirect, prin intermediul membrilor
mai bine plasaţi din aparat şi de la curte.
In presa scrisă sau la TV se vorbeşte despre un tip aparte de grup:
„grupul de presiune", format pentru atingerea unor scopuri colective
(drepturi politice, libertate, egalitate a şanselor etc.) şi pentru a influenţa
deciziile politice. Prin ce se caracterizează grupurile de presiune? Prin
aceea că au structuri organizaţionale relativ bine delimitate, au scopuri
colective (interese materiale sau ideologice) şi exercită presiuni sub
diferite forme (declaraţii de presă, marşuri şi mitinguri etc.) asupra
autorităţii de stat.
,,Grupurile nominale", spre deosebire de grupurile despre care arn
amintit anterior, sunt mai degrabă grupări statistice decât grupuri
psihosociale. Tinerii din România alcătuiesc un grup nominal. Sigur că
nu toţi tinerii se cunosc între ei, că nu interacţionează şi poate nici nu au
sentimentul apartenenţei la grup. Sunt însă o c ategorie de persoane care se
diferenţiază pe baza unei caracteristici de alte grupuri (de exemplu, categoria persoanelor
vârstnice .
O altă distincţie este cea dintre „grupurile naturale" şi „grupurile artificiale".
Grupurile primare sau secundare, de apartenenţă sau de referinţă sunt grupuri
existente în condiţiile obişnuite ale realităţii sociale, sunt grupuri naturale.
Dacă facem însă un experiment de laborator, atunci construim, în
conformitate cu designul cercetării, grupuri experimentale şi de control,
formate ad hoc din persoane care anterior nu se cunoşteau între ele, nu
interacţionau. Acestea sunt numite „grupuri artificiale". Un astfel de grup
artificial este şi Training Group-ul utilizat ca practică atât în realizarea
învăţării sociale, cât şi în scop terapeutic.
Menirea generală a „T-group"- ului, este aceea de a-i învăţa pe oameni să
devină mai eficienţi în relaţiile lor de colaborare, de a dezvolta atitudini mai
favorabile comunicării, relaţii sociale interpersonale mai suple, mai puţin
conflictuale [...]
„T-group" standard este compus din 10-15 persoane, pus unul sau doi
specialişti. Activitatea sa se întinde pe o perioadă de 10-14 zile, într-un loc
izolat. Deşi pe parcursul acestei perioade există şi o serie de activităţi teoretice
care-i familiarizează pe participanţi cu limbajul ştiinţei comportamentului,
ponderea acestora este redusă. Accentul cade pe organizarea efectivă a
participanţilor în grup, cu o structură de sine stătătoare, de dezvoltarea unor
acţiuni comune de grup şi, în special, pe analiza împreună a proceselor şi
dinamicii de grup necesare.

Structura şi funcţiile grupurilor


Am văzut că grupurile nu sunt pur şi simplu mai mulţi oameni laolaltă, care
fac acelaşi lucru. Ei interacţionează în conformitate cu normele grupului
(reguli de comportare, aprecieri, credinţe etc.) care influenţează
comportamentul indivizilor, adesea mai puternic decât normele sociale
general acceptate. Fiecare grup are o structură a sa, un sistem de poziţii
ierarhice, în virtutea cărora membrii grupului se raportează unii la ceilalţi.
Sistemei rol-status-urilor sociale. Dacă ne referim la grupurile mici, în care
relaţiile dintre indivizi suntface-to- face, observăm cu uşurinţă că oamenii îşi
ajustează comportamentul după poziţia socială, după statusul social al
persoanei cu care interacţionează în conformitate cu modelul cultural
împărtăşit în societate la un moment dat. într-un fel îi salutăm pe profesori şi
într-alt fel pe colegii de clasă
Conform modelului nostru cultural, suntem obligaţi să ne alegem cu grijă
cuvintele când ne adresăm profesorilor, în general, dar putem să apelăm
la cuvinte din jargon în discuţiile cu prietenii. De ce? Pentru că, în
funcţie de statusul nostru social, aşteptăm în mod legitim anumite
comportamente din partea, celorlalţi. Un medic, de exemplu, se aşteaptă
ca pacientul să-i urmeze prescripţiile medicale, să se lase examinat să-i
prezinte toate semnele maladiei şi împrejurările îmbolnăvirii. în acelaşi
timp, pacientul manifestă un sistem de aşteptări referitoare la medic
(competenţă, înţelegere umană a suferinţei lui etc).
La modul general spus, fiecărui status social îi corespunde un „rol social",
un sistem de aşteptări legitime din partea celorlalţi. Unele statusuri sunt
„prescrise" (nu optăm pentru a le avea: spre exemplu, nu noi decidem să ne
naştem cu un anumit sex, nu facem nici un efort să ne naştem într-o farnilie
bogată, să fim tineri sau bătrâni), Alte statusuri sunt „dobândite" (ne
străduim să accedem la anumite poziţii sociale, cum sunt cele legate de
profesie). în societăţile moderne, democratice, statusurile dobândite se
bucură de un prestigiu deosebit: nu în primul rând vârsta, sexul sau
originea socială a familiei conferă valoare persoanei, ci competenţa sa,
adică statusul dobândit prin efort susţinut şi, adesea, prin renunţarea la
satisfacţiile imediate în vederea desăvârşirii profesionale şi morale.
Fiecare dintre noi nu avem doar un singur status social şi, corelativ, nu
jucăm un singur rol social. Suntem copii faţă de părinţii noştri, elevi faţă
de profesori (sau profesori faţă de elevi), colegi cu cei de-o seamă cu
noi etc. Avem, deci, asociat un sistem de rol-statusuri sociale. între
statusurile pe care le avem pot apărea tensiuni, „conflicte inter-status"
(de exemplu, un profesor care predă într-o clasă în care este elev şi fiul
sau fiica lui). Unele statusuri sunt intrinsec conflictuale: de exemplu,
statusul adolescenţei, purtătorul acestui status este considerat „prea mic
pentru a fi mare şi prea mare pentru a fi mic". Şi statusul maistrului într-
o întreprindere industrială, al asistentului universitar, ca şi alte poziţii
sociale generează „conflicte intrastatus". Depinde de personalitatea
fiecăruia de a depăşi conflictele legate de „sistemul rol-statusurilor"
sale. Diferitele
statusuri sociale sunt exprimate simbolic prin vestimentaţie, titulatură,
privilegii. V-aţi întrebat de ce într-o întreprindere industrială muncitorii
lucrează în salopete albastre, inginerii în halate albe sau altfel colorate
decât cele ale muncitorilor, iar directorul general poartă la serviciu haine de
stradă? Aţi observat că uniformele militare nu sunt ... deloc uniforme?
(Uniformele ofiţerilor se deosebesc de cele ale subofiţerilor prin diferite
însemne şi prin calitatea materialului din care sunt confecţionate). V-aţi
gândit că puteţi să aflaţi poziţia unei persoane în ierarhia unei organizaţii
fără să întrebaţi ce funcţie ocupă? Este suficient să observaţi la ce etaj este
plasat biroul acesteia şi, eventual, să număraţi câte aparate de telefon are pe
birou, ca să nu mai vorbim de tipul acestora. Cu cât un şef este mai mare,
cu atât are biroul mai mare, la etajul unu sau doi, dar nu la parter. Are pe
birou expuse mai multe telefoane şi la masa de lucru fotolii din piele, nu
scaune de lemn. Şi leafa este mai mare (salariul fiind confidenţial, nu
discutăm!). Prin toate acestea salariaţii îşi exprimă statusul pe care îl au.
Intre status, rol şi personalitate există o strânsă unitate, în sensul că, pe de
o parte, rolurile sunt corelative statusurilor şî împreună influenţează
personalitatea, iar, pe de altă parte, personalitatea poate contribui la
modificarea „prescripţiilor de rol" şi, prin aceasta, poate influenţa
statusul social. La nivel instituţional „rolul se caracterizează prin
prescripţiile sale şi raportarea la sistemul poziţiilor sociale" (J.
Maissonneuve, 1973/2000, 132). Astfel, autorul anterior citat propune
clasificarea rolurilor corelative statusurilor: a) roluri instituţionale
asociale modelelor societăţii globale (de vârstă, sex, caste, clase sociale);
b) roiuri funcţionale, jucate în interiorul grupurilor. Fireşte că între cele
două tipuri de roluri pot să apară interferenţe, uneori disfuncţionale (de
exemplu, raportarea într-o organizaţie la rolul instituţional, nu la rolul
funcţional).
Rolul de profesor, de exemplu, are prescripţii: unele sunt esenţiale
(transmiterea de cunoştinţe), altele sunt indiferente (a spune glume
elevilor), iar altele, în fine, se referă la conduitele interzise (primirea de
foloase necuvenite). Cum îşi joacă flecare profesor rolul depinde de
personalitatea lui. Ne conformăm prescripţiilor de rol, dar încercăm sa
fim noi înşine, inconfundabili. Totuşi, sistemul rol-status-urilor sociale
îşi pune amprenta asupra unor laturi ale personalităţii. Un profesor, un
medic, un ofiţer sau un preot se disting de ceilalţi prin anumite trăsături
de personalitate, prin anumite comportamente: altruismul, de exemplu.
Statusul profesional, de cele mai multe ori, imprimă personalităţii o
configuraţie aparte.
Pentru cei care animă munca în grupuri se folosesc mai mulţi termeni:
animatori, lideri, monitori. Se pare că animatorul are mai curând rolul de a
incita, de a insufla viaţă, în timp ce monitorul interpretează, încearcă să
înţeleagă, împreună cu grupul, experienţa comună (De Visscher, 2001). G.
Palade (1950) crede că în grupurile cu sarcină rolurile s-ar distribui spre
producţie (executarea sarcinii impuse), facilitare (reformularea obiectivelor,
planificare, incitarea la muncă, deblocarea situaţiilor dificile) şior ga niz ar e
(amenajarea relaţiilor dintre participanţi). Saint Armând (1972, 1978) ajunge
la concluzia că cei care animă grupurile îşi asumă funcţiile: decl ar ifi care
(definesc, reformulează, rezumă, sintetizează),organi zare (suscită, menţin
ordinea, planifică) şi facilitare (asigură atingerea obiectivelor, creează
climatul favorabil, evită confruntările). multe funcţii. După D. Krech şi
R.S. Crutchfield (1952), funcţiile grupurilor ar fi: a) satisfacerea
diferenţiată a nevoilor membrilor grupurilor; b) satisfacerea nevoii de
încorporare socială şi de dominare (participare socială şi respectarea
tradiţiilor); c) îndeplinirea unor sarcini specifice şi auxiliare; d) crearea

altor nevoi o dată cu atingerea scopurilor iniţiale. Anne A.

Schutzenberg a identificat următoarele funcţii: a) de integrare; b) de


reglementare a relaţiilor intra- şi interindividuale; c) de securitate.
Adrian Neculau apreciază că grupurile îndeplinesc funcţiile: a) de
realizare a sarcinii; b) de comunicare; c) de apreciere şi evaluare; d) de
influenţare
Cătălin Zamfir consideră că „Una dintre proprietăţile cele mai remarcabile
ale grupului social este tendinţa lui spontană de a genera norme. Normele
sociale nu sunt numai norme care reglementează acţiunea, ci şi norme de
gândire care oferă cadrul unei perceperi comune a realităţii". Despre această
proprietate (funcţia de generare a normelor) voi vorbi în capitolul 7, când voi
prezenta experimentele psihosociologice care au pus în evidenţă modul în
care se formează normele de grup.

Gândirea de grup

„Gândirea de grup se referă la ace! mod de gândire în care persoanele se


angajează când sunt puternic implicate într-unin-group coeziv, când dorinţa
lor de unanimitate depăşeşte motivaţia de a cerceta realist modurile de acţiune
alternative. [...] Gândirea de grup se referă la deteriorarea eficienţei gândirii,
testată în realitate, şi la judecata morală ce rezultă din presiunea in-group –
ului. După Jrving L. Janis, gândirea de grup apare când în grupurile de decizie
menţinerea coeziunii este considerată mai importantă decât luarea celei mai
bune decizii.