Notiuni de antropologie

1) Antropologie fizica 2) Antropologie culturala 3) Religia din punct de vedere al sociologiei 4) Socio-Antropologia (Elemente ce stau la baza constituirii societatii romanesti)

Antropologia se ocup cu studiul tiinific al omului (genul Homo Hominis). Este o disciplin holistic din dou puncte de vedere: se ocup de studiul tuturor oamenilor, din toate epocile i trateaz toate dimensiunile umanitii. n centrul antropologiei se afl ideea de cultur i noiunea c aceasta reprezint specia uman, c specia noastra i-a dezvoltat o capacitate universal de a concepe lumea simbolic, de a preda i nva astfel de simboluri n mod social i de a transforma lumea (i pe noi nine) pe baza acestor simboluri. Antropologia a debutat ca tiin a istoriei. Inspirat de triumful metodei tiinifice n tiinele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau c fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi i principii care pot fi descoperite. Aceast convingere, existent nc nainte ca tiinele sociale s-i formeze teorii i metode, era dublat de viziunea iluminist a umanitii - concomitent ncreztoare n emanciparea socio-cultural a oamenilor i critic fa de ndeprtarea acestora de natura lor inocent. Aceast dubl sensibilitate, fa de tradiiile culturale (tradiie) i fa de procesele schimbrii sociale (modernizare) va caracteriza ntotdeuna discursul antropologiei. Istoria antropologiei Secolul al XIX-lea este caracterizat de dezvoltarea teoriilor evolutioniste, deterministe, i mitologiste n explicare omului i culturii sale. Ca metodologie, studiul antropologic este vzut ca o analiz a informaiilor coroborate din scrieri istorice, jurnale de cltorii i speculaii literar-filozofice. Ideea central a antropologiei evoluioniste, care domin aceast perioad, este aceea c este posibil studiul formelor incipiente ale umanitii prin studierea triburilor "primitive", deoarece acestea se afl pe o treapt inferioar de evoluie, informndu-ne astfel exact asupra modului n care artam i noi, "civilizaii", n zorii umanitii. Principalele teorii antropologice ale epocii sunt cele datorate lui Herbert Spencer (organismul social), Karl Marx (determinismul social i evoluia umanitii ca lupt ntre clase), Morgan (periodizarea culturii i a etnicitii), Tylor (definirea culturii). n perioada de la sfritul secolului al XIX-lea i nceputul secolului al XX-lea se impune treptat metoda etnografic a cercetrii vieii oamenilor prin locuirea pentru o perioad mpreun cu acetia i urmrirea lor ndeaproape. Tot acum se formuleaz teoriile moderne n tiinele sociale datorate lui Emile Durkheim i Max Weber. Secolul XX prilejuiete diversificarea teoriilor antropologice i producerea de analize asupra unor teme antropologice, respectiv descrieri culturale (etnografii) dintre cele mai diverse. 1.Antropologia fizica Despre homo sapiens- nu se poate spune ca in ultimii 3000 de ani asupra corpului s-a produs vreo modificare structurala din punct de vedere biologic sau fiziologic. Cu toate astea, odata cu evolutia societatii n ecesitatile fiziologice (de hrana, de igiena, etc.) au cunoscut numeroase modificari, in functie de adaptarea individului la mediul inconjurator, concomitent cu momentul dat in care s-a aflat la momentul respectiv societatea . 1

Daca vom compara spre exemplu practicile actuale de igiena cu cele din Evul Mediu, contrastul este frapant: clientii unui han din Evul Mediu scuipau pe jos si mancau dintr-un platou comun cu mana. Noaptea, cei care dormeau la han imparteau patul cu strainii . Este limpede ca deprinderile de igiena s-au transformat cu timpul . Oamenii din evul mediu nu aveau aceeasi experienta ca noi cu privire la ce inseamna curat si murdar. Intr-un remarcabil studiu asupra igienii corpului in Evul mediu , Georges Vigarello (1985) arata ca doar mainile si fata faceau obiect de peocupare in privinta sanatatii . Oamenii din acea vreme nu faceau nicio legatura intre igiena si o bunastare de sanatate . Abia in secolul al XIX lea , clasa bogata extinde curatenia si la vestminte si in secolul al XXlea se pune problema asocierii unei bune sanatati fizice cu practica igienei intregului corp . Se remarca lipsa de igiena in anumite tari ,datorita conditiilor geografice si de viata foarte dificile. Pe de alta parte , de la o tara la alta , diferentele intre practile de igiena pot fi uriase. In multe tari, de pilda , este obisnuinta sa faci dus si sa-ti schimbi hainele zilnic. Nevoia de igiena intalnita la membrii acestor societati nu este resimtita cu aceeasi intensitate in altele. In multe tari, de altfel, depreinderile de igiena din tarile dezvoltate sunt imposibile, indeosebi datorita lipsei de apa. Absenta apei in unele tari ii impiedica pe cei care le locuiesc sa stabileasca un raport similar celui pe care il au cu corpul lor oamenii din statele dezvoltate. Exemplul referitor la deprinderile de igiena nu este decat o ilustrare a faptului ca indivizii adera la un ansamblu de practici pe care le impartasesc si nu le pun in discutie . Aceasta le permite sa se integreze intr-un anumit mediu social . Aceste moduri de a gandi ,de a simti si de a actiona ,in materie de practica de igiena ,formeaza cultura spontana si comuna mai multor membrii dintr-o anumita societate .Ea se distinge de cultura secundara care se exprima in productia de bunuri culturale . 2.Antropologie culturala Cultura, care vine de la cuvntul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/"a onora" se refer n general la activitate uman. Definiia dat de UNESCO considera cultura ca "o serie de caracteristici distincte a unei societi sau grup social n termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoionali". Cultura reprezint o motenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul i artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactiv (telefonul). n acelai fel se transmit gesturile, ritualurile, cunotinele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi nsuita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar i prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cri, numere, reguli). Uzul popular al cuvntului cultur n multe societi occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societi. Muli folosesc acest cuvnt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor i activiti cum ar fi buctria, arta sau muzica. Ali folosesc eticheta de "cultur nalt" pentru a o distinge pe aceasta de cultura "joas", desemnnd toate bunurile de consum care nu aparin acestei elite. Sa incercam, mai intai sa definim conceptul de cultura, identificand elementele sale constitutiv e si sa evidentiem importanta sa pentru individ si societate. Apoi, sa explicam cum sunt orientate, in societatile industrializate, raporturile individcultura. Nu in ultimul rand sa vedem si modul in care individul este chemat sa se raporteze la valori , adeseori contradictorii si sa emita judecati asupra a ceea ce il inconjoara . Sociologul E.B.Taylor cuprinde in definitia culturii toate cunostintele si aptitudinile pe care le-a acumulat omul in lupta cu natura, dar si legile, obiceiurile, arta, moravurile, credintele insusite in decursul istoriei sale . Teoria culturii, trebuie sa tina seama de cele doua laturi ale naturii omului: latura biologica si cea sociala. 2

Cultura are o baza biologica, elementele ei fiind inventate pentru satisfacerea nevoilor elementare ale oamenilor. Ea este un tot constand din bunuri de consum, drepturi constitutionale acordate grupurilor sociale, idei si mestesuguri,credinte si obiceiuri . Indiferent daca examinam o cultura foarte simpla si primitiva sau o cultua foarte complexa si dezvoltata, ne lovim de acest mecanism material, uman si spiritual cu ajutorul caruia omul poate rezolva problemele specifice cu care este confruntat . Antropologii americani A.Kroeber si K. Kluckhohn, care au consacrat o lucrare speciala istoriei conceptului de cultura, ocupand-se de natura culturii, de elementele componente si proprietatile sale, de raporturile acesteia cu psihologia, cu limba, cu societatea, privesc cultura intr-o relatie tridimensionala si anume: - Relatia omului cu natura - Relatia omului cu valoarea - Relatia omului cu omul Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectionate istoric si in special din valorile ce l-i se atribuie. Sistemele de cultura pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale actiunii si pe de alta parte ca elemente ce condiioneaz actiunea viitoare . Pentru sociologul Leslie A. White axioma este Omul si cultura constituie un tot inseparabil. El distinge doua planuri ale culturii: cel care reprezinta cultura reala si cel logic in care include credinte obiceiuri, arta, institutii, etc., pe care le are orice popor . Referindu-se la continutul culturii, el afirma ca acestea ar consta in organizarea actelor (modele de comportament), obiectelor (unelte de munca), ideilor (cunostinte, credinte) si sentimentelor umane. El extinde explicatia afirmand ca aceasta consta in obiecte materiale (unelte, ustensile, ornamente), fapte (actiuni), credinte si atitudini si atrage atentia asupra diferitelor aspecte ale culturii: material, social, ideologic. Se desprinde de aici ideea modalitatii de manifestare a culturii, ganditorul american descifrand cele doua aspecte ale fenomenului cultural, aratand ca fiecare element cultural are un aspect subiectiv si unul obiectiv . Un interesant punct de vedere este si acela ca societatea este elemental fundamental in definirea culturii . Aceasta este produsul corelatiilor trecutului care orienteaza corelatiile prezentului cu cele viitoare si in care personalitatea prezinta aspectul subietiv al culturii . Cronologic, societatea este prima iar cultura o urmeaza. Societatile dezvolta culture, iar culturile isi pun amprenta asupra societatii . Cultura este un produs specific uman de interactiune sociala . Ea ofera modele sociale acceptate de membrii societatii: - Este cumulativa - Este transmisa din generartie in generatie - Este semnificativa pentru ca este simbolica - Este un determinant de baza al personalitatii - Depinde de functionarea continua a societatii - Este independenta de orice individ sau grup Clasificarea teoriilor antropologice ale culturii: - cele care urmeaza traditia si care abordeaza cultura din unghiul istoriei culturale. Curentul are meritul de a fi depozit pentru teoriile statice ale culturii, teorii ce se limitau la stabilirea pentru fiecare tip de societate a unui catalog pe cat posibil complet al cunostintelor, tehnicilor si credintelor sale. Orientarea istorica pune in evidenta aspectul dinamic al culturii, procesul formarii si dezvoltarii culturilor si civilizatiilor; - scolile care analizeaza cultura in raport cu anumite tipuri de personalitate . Se disting aici, din punct de vedere al clasificarii culturilor, civilizatiile arhaice si personalitatile corespunzatoare - doua tipuri: Apoliniene orientate spre armonie pasnica, intelepciune si echilibru ; 3

Dionisiace care exalta tendintele agresive ale individului. Aceste scoli vor evolua spre teoriile si analizele dezvoltate in jurul notiunii de personalitate de baza . - cele care studiaza cultura in raporturile sale cu teoria comunicarii, ajungand la structuralism. In aceste conceptii, in cultura, se observa simultan un sistem de comportamente pe care societatea il impune indivizilor si un sistem de comunicare pe care ea il stabileste intre ei. Structuralismul are unele inrudiri cu functionalismul , care explica fiecare element al unei culturi prin rolul sau functia pe care o indeplineste in cadrul ei si prin contributia la conservarea unui grup sau al unui sistem cultural . 3.Religia din punct de vedere al sociologiei Tipuri de religi n msura n care se poate stabili o form oarecare de religie a existat n toate societtile cunoscute. Dar formele pe care le-a luat au variat n mod considerabil. Diferiti oameni au adorat toate felurile de obiecte si fiinte si s-au angajat ntr-o ordine de comportament religios. a) Supranaturalismul Supranaturalismul este o form de religie care presupune existenta unor forte n afara lumii obisnuite, n supranatural, care influenteaz evenimentele umane att n bine, ct si n ru. Nu este implicat un anumit zeu sau spirit, doar forte supranaturale impersonale. Desi, n general, un element al societtilor preindustriale, unele aspecte ale supranaturalismului pot fi vzute n practica contemporan de a purta laba de iepure sau de a crede n noroc. b) Animismul De asemenea, religia poate lua forma animismului, o credint n activitatea spiritelor n lume. Aceste spirite pot exista n oameni sau n orice fiinte din lumea natural, cum sunt arborii si animalele. Aceste forte spirituale pot fi folositoare sau duntoare fiintelor umane sau indiferente fat de ele. Spiritele pot fi influentate prin magie, practici rituale care permit oamenilor s foloseasc puterea supranatural sau spiritual pentru propriile lor scopuri. Religia animist a fost obisnuit printre diverse triburi din Africa si din alte locuri. c) Teismul Teismul este credinta n existenta unor zei despre care se presupune c sunt puternici si interesati de activittile fiintelor umane. Acesti zei trebuie s fie venerati si cinstiti ntr-un fel oarecare. Exist dou forme majore de teism: -Politeismul Cea mai obisnuit form de teism este politeismul, credinta n existenta mai multor zei. Deseori, un zeu este considerat mai puternic dect ceilalti, un zeu al zeilor. -Monoteismul A doua form de teism este credinta ntr-un zeu. Desi monoteismul nu este la fel de obisnuit ca politeismul, cele trei religii monoteiste iudaismul, crestinismul si islamismul au, laolalt, mai multi membri dect orice form de religie. d) Idealismul transcendent Idealismul transcendent nu implic venerarea nici unui zeu, spirit sau fort supranatural; el se bazeaz pe principii sacre de idei si actiuni. Scopul su este s dea fiintelor umane posibilitatea de a atinge cel mai nalt potential. Forme de idealism transcendent se gsesc ndeosebi n Asia; budismul este un exemplu. Teorii sociologice asupra naturii religiosului A) Perspectiva functionalist n general, functionalistii consider religia o fort pozitiv n societate. Ea ndeplineste functii sociale importante si, ca atare, exist ntr-o oarecare form n toate societtile. 4

1. Functiile religiei: functia cognitiv: explicarea lumii n conditiile lipsei de cunoastere stiintific si chiar n prezenta acesteia, dar ca revers al saturatiei de tehnicism; functia actional: religia este o form de extensie a capacittilor umane de actiune inevitabil limitate. Omul a ncercat s subordoneze lumea prin magie; cnd a constatat imposibilitatea acestui demers a aprut religia, omul subordonndu-se fortelor naturale pentru a le ndupleca (FRAZER); functia de coeziune social: religia actioneaz ca o fort unificatoare n societate, asigurnd un ansamblu mprtsit de idei, valori si norme n jurul cruia oamenii pot forma o identitate comun. Religia devine un unificator, o modalitate de a stabili un limbaj comun; ea este liantul care leag un grup laolalt, oferindu-i un ansamblu comun de valori. De pild, evreii, rspnditi pe glob n diferite culture timp de secole, si-au mentinut identitatea caracterizat n mare msur prin ideile si practicile religioase comune. S-a sustinut, totusi, c aspectele unificatoare ale religiei sunt mai aparente n societtile care au doar o religie. Aceasta a fost deseori cazul n societtile preindustriale; la aceste societti se referea Durkheim cnd a scos n evident aspectul unificator al religiei. functia de oferire a unui sens n viat: n general, religia ofer rspunsuri satisfctoare emotional marilor ntrebri n legtur cu existenta uman si scopul ei. n particular, ea rezolv problemele vietii si ale mortii, descrie felul de viat pe care oamenii trebuie s-l duc scopul lor n viat - si explic ce li se ntmpl dup ce mor. Religia este, esentialmente, singura institutie social care ncearc s rezolve aceste probleme importante; functia de control social: normele societtii sunt, deseori, bazate pe un ansamblu de idei religioase. Cele mai multe dintre cele mai importante legi din societatea american (e.g., legea care interzice omorul) dobndesc o fort moral, precum si una legal, deoarece ele sunt incluse n valorile religioase; li se d o legitimitate sacr. n evul mediu, se credea c regii domnesc prin drept divin, iar legea n trile islamice este justificat prin Coran, cartea sfnt a islamului. Unii autori (RADCLIFFE BROWN) consider c functia principal a religiei este tocmai aceast functie social: cel mai adesea riturile religioase nu sunt reductoare de anxietate, ci dimpotriv, generatoare de anxietate n jurul evenimentelor sociale importante, asigurnd astfel o integrare social mai eficient (SCHACHTER: anxietatea determin afilierea); n consonant, antropologia cultural indic faptul c numeroase tabu-uri si prescriptii religioase trebuie interpretate ca modalitti de adaptare a colectivittilor umane la ecosistemul din care fac parte (obiceiuri alimentare etc.); functia de sprijin psihologic: religia ofer multor oameni sprijinul afectiv si psihologic de care au nevoie ca s supravietuiasc ntr-o lume complex si nesigur. Ea este deosebit de util n vremuri de criz, cum este moartea cuiva apropiat. Ea sugereaz un oarecare scop n a muri si ofer un ansamblu de practici rituale pentru doliu _ (priveghiul la crestini sau siva la evrei, de pild) care usureaz suferinta supravietuitorilor. Opus unui punct de vedere mentionat mai sus, aceast functie de reducere a anxiettii (MALINOWSKI) se manifest n situatiile care depsesc posibilittile umane efective de control. 2. Ideologiile seculare: echivalentele funcionale ale religiei: Religia se refer la sfera sacr a experientei umane. Dar ceea ce este considerat sacru este construit social. Functionalistii arat c exist echivalente functionale (caracteristici sociale si culturale care au acelasi efect si pot substitui alte caracteristici sociale si culturale) ale religiei. Adic, sistemele de idei seculare (nereligioase, e.g., stiina) pot ndeplini aceleasi functii mentionate mai sus pentru religie. Multe din ism-ele lumii fascismul, socialismul, comunismul, umanismul pot fi considerate religii seculare. Ele toate promoveaz solidaritatea social si coeziunea printre credinciosii lor. Ele dau vietii un scop si un sens si justific comportamentele necesare n cadrul grupului practicant. Ideile lor ideologice ofer sprijin afectiv n vremuri grele si de nesigurant. Ele chiar gsesc justificarea mortii, dac 5

aceasta este n serviciul unei cauze pe care adeptii lor o definesc ca fiind nobil. Deosebirea ntre religie si ideologii seculare const n faptul c religia este orientat spre trmul supranaturalului si si trage puterea din acel trm. Aceast credint n supranatural mreste stabilitatea religiei si o mpiedic s se schimbe drastic. B) Perspectiva conflictualist n abordarea religiei Teoreticienii conflictului nu consider religia institutia social pozitiv descris de funcionalisti. Ei prezint cteva caracteristici negative ale societtii care si au originea direct n religie sau sunt aprate de ea: religia ca opiu al poporului Religia, sustin teoreticienii conflictului, sustine si legitimeaz sistemul existent. Ea realizeaz aceasta prin abaterea atentiei celor oprimati de la problemele lor si de la orice ncercare de a le rezolva. ntr-o expresie memorabil, Marx (1848) a numit religia opiului poporului. El voia s spun c, la fel ca opiul, religia i face pe oameni s se simt bine, dar le abate atentia de la existenta lor nenorocit si de la actiunea necesar pentru a o schimba. Teoreticienii conflictului consider religia un alt element n luptele pentru putere n societate. Ea este folosit de cei de la putere att pentru a-si justifica pozitia, ct si pentru a descuraja orice ncercare a celor fr putere s-si schimbe situatia. Religia abate atentia de la problemele si suferintele lumii prezente, promitnd recompense n viata de apoi; religia si inegalitatea Stabilitatea si coeziunea pe care religia le asigur sunt considerate, de teoreticienii conflictului, exemple ale naturii sale distructive. Dect s se mpace cu inegalitile despre care teoreticienii conflictului cred c exist n toate societtile moderne, oamenii constienti social, cu simtul istoriei, ar trebui s lupte ca s le elimine. Dar religia deseori asigur legitimitatea moral pentru aceste inechitti, descurajnd schimbarea social. Regii domnesc si si oprim poporul n virtutea unui drept divin si, astfel, sunt imuni fat de critic. Mai general, conditiile economice existente, pe care Marx si teoreticienii conflictului le consider fortele fundamentale n societate, influenteaz forma, directia si rolul religiei n societate. Astfel spus, structura economic si social d form sistemelor de idei si valori, inclusiv religiei. Religia, din perspectiva conflictului, este o fort conservatoare n lume. Ea deriv din statu-quo si pstreaz ordinea social existent si descurajeaz schimbarea social. S ne amintim discutia de mai nainte despre baza religioas a sistemului castelor. Un alt exemplu, cele mai multe religii sunt orientate spre brbati si dominate de brbati, adic, patriarhale n form. Chiar astzi, multe dintre religii importante au rezistat, n diferite grade, la puterea si autoritatea din ce n ce mai mari ale femeilor n ierarhiile lor; religia si conflictul social n societtile n care exist mai multe religii, n loc de una major, probabilitatea ca religia s creeze dezbinare social si conflict dect s promoveze coeziunea social este mai mare. Irlanda de Nord si Pakistanul sunt exemple evidente. n cel de-al doilea caz, conflictul ntre hindusi si musulmani a devenit att de acut, ca tara a trebuit s fie mprtit pe baza religiei. n Irlanda de Nord, conflictul ntre catolici si protestanti pare fr sfrsit, asa cum pare si conflictul ntre evrei si musulmani n Orientul Mijlociu. n toate societtile, arat teoreticienii conflictului, religia produce conflict social. Cruciadele i-au attat pe crestini mpotriva musulmanilor si au provocat nenumrate distrugeri. Una dintre justificrile majore pentru colonizarea european a Africii, Asiei si Americii de Sud a fost s-i converteasc pe pgni, oameni care se nchinau la idoli sau la multi zei. Productiile sociale ale religiei / Organizarea social a religiei Pe lng ansamblul de credinte si ritualuri, religia, ca si alte institutii sociale, are o structur organizatoric ce ia diverse forme. Cele mai obisnuite patru forme de organizare religioas sunt descrise mai jos. 6

a) Biserica Biserica este o organizatie religioas stabil care este integrat bine n societate si care pretinde c este singura cale spre adevrul religios. Deseori, ea are o ierarhie de functionari bine definit si o oarecare form de organizare birocratic. Acesti functionari se ocup de ritualurile religioase relevante. Printre religiile lumii, romano-catolicismul, de pild, are una dintre cele mai ierarhice si birocratice structuri. Bisericile tind s fie conservatoare. Deseori, ele accept obiectivele majore ale societtii si se opun schimbrii. Acest fapt este evident, de pild, n opozitia Vaticanului, sediul autorittii Bisericii Catolice, fat de eliberarea teologiei, care si are originea n ideologia marxist. Preotii latino-americani care subscriu la aceast ideologie se dedic promovrii salvrii spirituale, dar si ameliorrii conditiilor materiale ale sracilor, prin schimbri economice si sociale. b) Secta n unele privinte, sectele se aseamn cu biserica. La fel ca biserica, sectele pretind singura legitimitate pentru adevrul religios, dar ele nu se ncadreaz la fel de confortabil n cultura majorittii. Ele tind s fie mici si exclusiviste, deseori resping normele si valorile culturii dominante. Deseori, sectele se formeaz dup ce un mic numr de indivizi se desprinde dintr-o biseric mai mare si mai bine constituit. Sectele sunt organizate mai putin formal dect biserica. Conducerea este, deseori, bazat pe charism, calitti personale extraordinare care atrag si tin adeptii. n timp ce biserica tinde s se concentreze asupra ritualurilor formale, sectele pun accentul pe experienta personal. Practicile religioase n cadrul sectelor deseori reprezint o form de schism mpotriva vreunui aspect al culturii mai mari sau mpotriva bisericii mai traditionale. De pild, anabaptistii reformei (miscarea din secolul al XVI-lea care a dus la instituirea protestantismului) au negat validitatea botezului copiilor si au practicat botezul adultilor. c) Confesiunea O confesiune este o organizatie la fel ca biserica, n general integrat n societate, dar nu pretinde legitimitate exclusiv pentru sistemul su de credinte. Acceptarea pluralismului n religie este una dintre caracteristicile unei confesiuni. n general, confesiunile au un cler constituit si prezint mai putin fervoare emotional n ritualurile lor religioase. ntr-o oarecare msur, confesiunile ar putea fi considerate secte care au ajuns mai mari si s-au adaptat ntr-o oarecare form la societate. Prezbiterianismul este o confesiune calvinist condus de btrni numiti prezbiteri. d) Cultul Cultul este o form de organizare religioas care are o relatie antagonist cu societatea nconjurtoare. Cultele, ca si sectele, deseori depind de o conducere charismatic. Ele deseori tind s-si izoleze membrii de societatea mai mare, pe care o consider coruptoare. Cultele ncearc s le ofere membrilor un stil de viat complet care, deseori, este cu totul diferit de cel avut anterior intrrii n cult. Apartenenta la un cult deseori implic o transformare personal considerabil. Drept consecint, ultimele dou decenii au fost martorele unei ngrijorri considerabile n privinta cultelor si abilittii lor de a spla creierul un termen popular pentru ceea ce sociologii numesc resocializare tinerilor si alienatilor. Meditatia Transcedental (MT) o miscare condus de Maharishi Malesh Yogi, si Biserica Unificrii a reverendului Sun Myung Moon (Moonies) sunt dou exemple de culte contemporane. Productiile sociale ale religiei solidaritatea religioas; riturile: pelerinajul; rugciunea; sacrificiul; 7

 credintele (ideologia central) Deosebit de important aici este interpretarea raportului stiint-credint: imaginatia si magia (ca suport al credintelor) ocup tot terenul lsat liber de stiint si tehnic; orice progres al stiintei si tehnicii produce un recul al imaginatiei si magiei n problema considerat si pentru persoanele implicate; dogmele religioase sunt rationale (coerente si plauzibile), nestiintifice (nu pot fi verificate experimental), mitologizabile (pot fi reperate n tot felul de mitologii) (BAECHLER); regulile de viat. 4. Elemente de antropologie ce stau la baza constituirii societatii romanesti Psihologia popoarelor se configureaza prin intrepatrunderea factorilor fizici -rasa, clima, configuratie geografica, si a celor istorico-sociali relatiile cu vecinii, situatia geografica, institutiile politice, sociale si economice. Rasa Nemul romanesc nu apartine unei singure rase istorice se compune dintr-un amestec nedefinit, haotic de rase multiple si felurite (in proportii diferite). Pastrand sirul cronologic, fara a tine cont de proportii se pot desprinde urmatoarele elemente: Primul fond etnic este stratul tracic, format din geto-dacii care au absorbit la venirea lor elementele ramase intre Dunare si M-tii Carpati de la vechile populatii ale acestori tari: scytii si agatirisi. [geto-dacii ar fi un trunchi despartit din marele trunchi de rase germanice frati cu scandinavii, danezii, saxonii]. Pe acest fond etnic s-a altoit sangele si civilizatia latina. Sangele roman nu era nici el limpede si nici curat, deoarece, Traian a adus din intreaga lume romana o multime de oameni pentru a munci campul si pentru a reface orasele. Printer acestia se numarau galii cautatori de aur, asiatici, egipteni etc, veniti din Galia, Iliria, Dalmatia, Asia Minor, Italia. Toate aceste populatii vorbeau o limba comuna pentru a se putea intelege, limba oficiala a Imperiului Roman, limba latina. Ilirii au constituit cea mai mare proportie dintre aceste populatii. Ei veneau din dreapta Dunarii, din Macedonia si Albania de astazi. Dupa ce o parte din populatia coloniilor a fost retrasa din Dacia si Moesia, populatia ramasa s-a contopit din nou. Aceste poulatii romanizate din mijlocul provinciei Dacice au fost din nou imprastiate pe ambele maluri ale Dunarii o data cu navala hunilor, gotilor si avarilor. In prima jumatate a secolului al IV-lea au venit si triburile slave impinse de valurile navalitorilor. Ei veneau ca fugari, singuri si linistiti cu turme de oi si de boi, traind alaturi de populatiile romanice, in M-tii Daciei (N.Iorga). O data cu inaintarea lor spre Apusul Europei, avarii au coborat si spre capmiile sudice unde au continuat procesul de cotropiri reciproce. A. D. Xenopol a observat si afirmat ca elemental roman a fost mai puternic deznatiolizand populatia slava. La jumatatea secolului al VII-lea vin triburile bulgare denumite si barbare. O ramura a lor se aseaza intre Nistru, Prut si Dunare. Cu timpul acestia vor trece pe malul drept al Dunarii si se amesteca cu populatia turco-germanica. Limba, moravurile si credinta le imprumuta de la slavi, care aveau o cultura mult mai puternica. La sfarsitul secolului al IX-lea, inceput de secol XI, pe teritoriul tarii noastre isi fac aparitia triburile pecenege, ungurii si cumanii care au avut si ele destule influente. In secolul al XII-lea isi fac aparitia hoardele salbatice ale tatarilor.Dintre toate aceste cotropiri cele care au influentat populatia bastinasa au fost bulgarii, ungurii si cumanii in Muntenia si Moldova timp de 200 de ani. Aceasta a fost evidentiata prin studierea numelor localitatilor. Timp de cateva veacuri, neamurile neolatine s-au limpezit si s-au separat de unguri care s-au retras. 8

Din secolul al XIV-lea apar turcii si tulbura linistea stabilita de doua secole. La sfarsitul secolului, Principatul Munteniei se supune turcilor, apoi Moldova, iar in secolul XV si Transilvania. Influenta turcilor dureaza de la 1320 la 1880. Turcii nu au avut o influenta covarsitoare asupra romanilor. Dupa 1880, navalirile barbare inceteaza si fac loc navalirilor semi-civilizate, cele grecesti si ruse. Grecii moderni vin la sfarsitul secolului XIX, inceput de secol XX. Acestia sunt negustori si se aseaza in special in orasele de la malul Marii Negre. Ne-au influentat prin economia si religia lor. Veneau spre noi grecii lihniti de foame si inraiti de robia si mizeria turceasca. (sec XV-XVII). Rusii veneau pe urmele vechilor navaliri slave. S-au stabili mai ales in Moldova si Basarabia. La inceputul secolului XIX, apare o inraurire franceza prin plecarea la studii in Franta la Paris a tinerilor intelectuali romani. Limba romana, gramatica si sintaxa propozitiei s-au resimtit profound incercand sa imite limba franceza. Un scriitor anonim francez spunea: Romanii au imprumutat moravurile si viciile popoarelor care iau guvernat sau protejat: ei au imprumutat de la greci lipsa lor de buna-credinta in afaceri;de la principii fanarioti amestecul lor de josnicie si de vanitate; de la rusi desfraul lor; de la turci lenevia; polonezii i-au inzestrat cu divortul lor. Izvoarele entice ale sufletului romanesc Dacii. In constiinta (filosofia) poporului romanesc apare idea nemuririi (ca la toate triburile de rasa tracica). Aceasta credinta a influentat viata morala si sufletul romanesc. In lupte dacii erau de neinvins, erau foarte curajosi, nu se temeau de moarte; o doreau si chiar o binecuvantau. Simteau dispret fata de viata (de aici decurge mandria pe care o aratau) si preferau sa moara decat sa traiasca in rusine (pg. 119 sus). Cruzimea era o caracteristica a lor; a omora un dusman inseamna ai face un bine, de aceea acesta trebuia chinuit pentru a simti pedeapsa. Ascetism, preotii si calugarii nu se casatoreau, nu mancau carne Nirvana budista. Putere de vointa si de a se stapani. Minte active, agera, dispusa sa ia lectii de la dusmani si sa imite. Popor razboinic urau munca campului, o considerau injositoare, preferand sa traiasca din prada. Si-au dezvoltat duplicitatea, viclenia, prefacatoria si dibacia de a insela. Decebal era cunoscut ca un bun diplomat si strateg. Romanii, popor de plugari soldati, aveau o fire violenta, vointa tenace, prevazatoare, impulsive si stapana pe sine; masurati politic, spirit de ordine si disciplina de regularitate statornica; distingea partea esentiala de cea neesentiala a lucrurilor; predilectie pentru ideile si vederile universale, pentru ideile largi, pentru sinteze elocinte. Elocinta puterea de convingere si spiritul batjocoritor al satirei. Caracter egoist, hraparet, aspru, perfid, sentiment religios superficial redus la implinirea formalitatilor exterioare, practice si lipsit de orice temelie mistica sau metafizica. Ingaduitori cu toate religiile, nu cunosteau fanatismul si erau inclinati spre superstitii. Slavii, popor de plugari si de pastori cu moravuri blande, pasnice, idilice, iubitori de dans, cantec, libertate, anarhie. Sensibilitate impresionabila, nestatornicie, elasticitate ii ingradeau de a reveni si de a se regasi. Ospitalieri, primitori, sociabili, inteligenta vioaie, simplista, indrezneata; logica radicala inclinata spre absolut. Cultivau orice stiinta si arta, invatau limbile popoarelor cu care veneau in contact. Se mladiau la toate obiceiurile, puteau lua infatisarea si purtarea tarii in care traiau dar nu isi schimbau fondul. Au devenit ortodoxi, credeau in viata de dupa moarte, considerau moartea ca o calatorie pentru o alta viata; credeau in fiinte nevazute care aduc boli contagioase atat omului cat si animalelor. Din toate aceste neamuri, psihologia romanilor s-a format ca o rasa occidentala cu obiceiuri orientale. 9