REFERAT

INTRODUCERE ÎN ANTROPOLOGA CULTURALĂ

Etimologic, antropologia înseamnă știința omului. Practic, antropologia se ocupă cu

studiul omului de-a lungul istoriei în diversitatea culturilor. Această știință face parte din marea
familie a științelor umane și sociale. Antropologia este izvorul unui tip de cunoaștere particular,
care combină filosofia, istoria, psihologia sau sociologia într-o manieră și cu o rigurozitate
proprie.
În ultimii ani, antropologia a devenit din ce în ce mai importantă atât teoretic cât și pentru
aspectele sale aplicate. Multe corporații internationale și, în ultimul an, armata Americană
angajează antropologi în poziții cheie – stârnind de multe ori dileme etice.
Cu toate acestea, antropologia culturală este un domeniu puțin cunoscut în România.
Etimologia termenului provine de la doua cuvinte grecesti: ,,anthropos” ( ,,om” )
și ,,logos” (,,cuvant”), antropologia fiind definita ca stiinta despre om. Conform DEX-ului,
Antropologie înseamnaă ,,Știința care se ocupă su studiul originii, evoluției și variabilității
biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale”.
  În centrul antropologiei se află ideea de cultură și noțiunea că aceasta reprezintă specia
umană, că specia noastră și-a dezvoltat o capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a
preda și învăța astfel de simboluri în mod social și de a transforma lumea (și oamenii) pe baza
acestor simboluri.
Antropologia a debutat ca știință a istoriei. Inspirată de triumful metodei științifice în
științele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau că fenomenele socio-culturale
erau guvernate de legi și principii care pot fi descoperite. Această convingere, existentă încă
înainte ca științele sociale să-și formeze teorii și metode, era dublată de viziunea iluministă a
umanității - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor și critică față
de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate, față de tradițiile
culturale (tradiție) și față de procesele schimbării sociale (modernizare) va caracteriza
întotdeauna discursul antropologiei.

Termenul de antropologie a apărut în secolul al XV-lea, dar interesul pentru natura

omului, viața acestuia, cultură și societate a existat încă din antichitate. Herodot și Tacitus au
descris în lucrările lor diferite aspecte legate de triburile celtice și germanice. Herodot este și
primul care formulează principalele aspecte problematice ale cercetării antropologice. În evul
mediu Marco Polo descrie în lucrările sale viața mongolilor, obiceiurile acestora, cultura acestora
etc, iar Cristofor Columb descrie cultura amerindienilor.

În secolele XIX-XX cunoștințele despre civilizațiile dispărute se îmbogățesc considerabil

datorită cercetărilor arheologice efectuate de arheologi precum Heinrich Schlimann care a studiat
civilizația miceniană, Jean Champollion care a descifrat hieroglifele, Arthur Evans, civilizația
minoică, Howard Carter, egiptolog.[1]

Secolul al XIX-lea este caracterizat de dezvoltarea teoriilor evoluționiste, deterministe,

și mitologiste în explicare omului și culturii sale. Ca metodologie, studiul antropologic este văzut
ca o analiză a informațiilor coroborate din scrieri istorice, jurnale de călătorii și speculații literar-
filozofice. Ideea centrală a antropologiei evoluționiste, care domină această perioadă, este aceea
că este posibil studiul formelor incipiente ale umanității prin studierea triburilor „primitive”,
deoarece acestea se află pe o treaptă inferioară de evoluție, informându-ne astfel exact asupra
modului în care arătam și noi, „civilizații”, în zorii umanității. Principalele teorii antropologice
ale epocii sunt cele datorate lui Herbert Spencer (organismul social), Karl Marx (determinismul
social și evoluția umanității ca luptă între clase), Morgan (periodizarea culturii și a
etnicității), Tylor (definirea culturii).

În perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea se impune

treptat metoda etnografică a cercetării vieții oamenilor prin locuirea pentru o perioadă împreună
cu aceștia și urmărirea lor îndeaproape. Tot acum sunt formulate teoriile moderne în științele
sociale datorate lui Emile Durkheim și Max Weber. Secolul XX prilejuiește diversificarea
teoriilor antropologice și producerea de analize asupra unor teme antropologice, respectiv
descrieri culturale (etnografii) dintre cele mai diverse.

În România este înființat în anul 1926 Institutul de Antropologie din inițiativa prof.

dr. Francisc Iosif Rainer, titular al catedrei de Anatomie la Universitatea de Medicină și
Farmacie Carol Davila din București. Inițial acesta a fost muzeu și laborator de antropologie în
cadrul facultății de medicină, iar prin legea 822, din 13 noiembrie 1942, dobândește autonomie și
denumirea actuală în cadrul Universității din București.

Antropologia cuprinde patru mari ramuri:

 1. Antropologia culturală/socială, care studiază evoluția, condițiile de trai, relațiile între
oameni și instituții și modul în care aceștia performează simbolurile socio-culturale -
cercetarea presupunând, de regulă, o interacțiune cu cei cercetați;
2. Antropologia lingvistică, care studiază limba și limbajul în contextul lor socio-
cultural, ca sistem simbolic și de comunicare culturală. Doi lingviști de referință,
fondatori ai ipotezei Sapir - Whorf sunt Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf.
3. Antropologia fizică, care studiază alcătuirea corpului uman din punct de vedere
biologic, și trăsăturile distincte ale raselor umane, modificarea acestor aspecte
biologice pe parcursul evoluției omului.
4. Antropologia arheologică, care studiază preistoria (dar și cultura modernă), a
umanității pornind de la obiectele rămase în urma trecerii oamenilor.

În funcție de tradițiile naționale și de modul în care s-au dezvoltat aceste științe în diferite
țări, ceea ce se înțelege prin antropologie culturală mai este numit și antropologie socială în
Marea Britanie sau etnologie în Franța, Italia și țările est europene. Există, totuși, și o accepțiune
mai restrânsă a termenului etnologie, ca însemnând studiul propriilor comunităților rurale
(îndeosebi a aspectelor „folclorice” ale acestora), adică apropiat de înțelesul științei poporului
național în Germania (Volkskunde). Dimpotrivă, alte accepțiuni restrâng termenul antropologie
la înțelesul de „antropologie fizică”.

Subdomenii ale antropologiei:

Principalele aspecte ale culturii umane: viață socială, viață economică, viață religioasă,
viață politică; respectiv viața urbană sau formele de expresie simbolică sau vizuală - au dat
naștere la câteva subdomenii ale antropologiei culturale, cu subiecte și abordări specifice:

 antropologie socială
 antropologie economică
 antropologie religioasă
 antropologie politică
 antropologie urbană
 antropologie simbolică
 antropologie vizuală
iar diferitele obiecte sau interese ale studiului antropologic au format treptat domenii de studiu
autonom în cadrul antropologiei, cu propriile teorii și metode:

 antropologia rudeniei și a familiei

 antropologia feministă
 antropologia post-colonialismului
 antropologia naționalismului
 antropologia socialismului și a tranziției
 antropologia mass-media
 antropologia corpului
 antropologia alimentației
 antropologia turismului
 antropologie aplicată

Antropologia poate fi definita ca studiu al omului,stiinta umanitatii.

Exista 3 mari perspective asupra antropologiei:prima priveste antropologia ca o stiinta
sociala,alaturi de sociologie,politologie, economie generala si psihologie sociala.Aceasta a dat
nastere antropologiei culturale.A 2-a perspectiva este cea biologica,iar a 3-a intelege
antropologia ca o parte a disciplinelor umaniste/antropologia filozofica,definita ca studiu
filozofic al omului.Dictionarul enciclopedic Webster,din 1994,determina antropologia filisofica
ca fiins studiul naturii sau al esentei omului.
Determinarea antropologiei culturale.
Exista 2 punte de vedere principale de abordare a antropologiei culturale primul tine de o
abordare ontologica si al doilea de una epistemologica.In viziunea ontologica trebuie inteleasa ca
o imagine a naturii umane adica a ceea ce sta la baza omului,fiintelor umane,tuturor
oamenilor,umanitatii. Ramurile antropologiei culturale.

Antropologia fizica sau biologica

 Antropologia fizica sau biologica este studiul umanitatii ca un fenomen biologic,si este in
cea mai mare masura legata de stiintele naturii.Antropologii din aceasta ramura studiaza
specimene atat vii cat si moarte.
  Paleoantropologia foloseste o varietate de tehnici stintifice sofisticate pentru a
data,clasifica si compara oase fosile urmarind sa determine legaturile dintre oamenii
moderni si stramosii lor biologici.
 Antropologia forensica este specializata in identificarea ramasitelor scheletului uman
pentru scopuri legale.
 Osteologia-studiul oaselor.
 Geologia-ea reconstituie consditiile fizice si climatice ale timpurilor in care au trait cei
despre care stim ceva doar prin intermediul oaselor.
 Primatologia este studiul rudelor noastre vii cele mai apropiate –maimutele mari (apes)-
respectiv cimpanzeii,gibboni si urangutani, maimute obisnuite si prosimienii.
 Arheologia reconstruieste,descrie si interpreteaza comportarea umana si modelele
culturale prin analiza ramasitelor materiale.
 Antropologia lingvistica examineaza variatia limbajelor in timp si spatiu.Sociolongvistica
reprezinta studiul variatiei lingvistice in functie de contextele sociale.
 Antropologia culturala.
Antropologia culturala,stiintele sociale si disciplinele umaniste.
O relatie deosebita exista intre antropologia culturala si sociologie,mult msai stransa decat cea
din antropologie si alte stiinte sociale;sociologia fiind aceea care a semnalat antropologia si a
introdus-o in mediul academic.
Caracterizarea mucii de teren
Bronislaw Malinowski a fost cel ce a demonstrat importanta muncii de teren,fiind plecat ani in
sir in insulele Trobriand din Pacific,invatand si limba tribala.
Este de dorit ca cercetatorul sa-si echilibreze rolul de observator si participant,mai intai incepand
cu participant-observator,iar apoi invers.
Pregatirea munci de teren.
Pregatirea cercetarii constituie 2 faze:alegera temei si circumscrierea laturilor ce vor fi abordate
in profunzime din tema aleasa.
1. Alegerea temei:experienta proprie a cercetatorului si existenta unor goluri in literatura de
specialitate.
2. Circumscrierea temei de specialitate:In primul rand este vorba despre formularea unor
ipoteze capabile sa explice de ce oamenii se comporta,actioneaza si gandesc asa cum o
 fac. In al doilea rand,focalizarea in cadrul temei spre anumite domenii,inseamna si
stabilirea populatiei care va constitui sursa datelor cercetarii.
Inceputurile; primii pasi
Radacinile antropologiei culturale pot fi descoperite in Grecia Antica;Herodot(484-425 I
Hr.)parintele istoriei concomitent cu al antropologiei culturale.A incercat a-l influenta pe
Alexandru Macedon sa constituie un “stat al lumii”.Dupa caderea Romei in sec V interesul
pentru cultura a scazut,astfel intevenind aproape 1000 de ani interesul pentru religie si
divinitate,abia in secXV a intervenit interesul pentru biologie si altele.
Determinismul rasial.
In sec XIX antropologia culturala s-a manifestat indeosebi si sustinut ca antropologie
subordonata antropologiei fizice sau biologice.Pe aceasta cale s-a nascut determinismul
rasial.Explicatiile rasiale au fost din ereditate o cauza ce sta la baza comportamentelor si
creatiilor culturale ale grupurilor de oameni. El are 2 subramuri una legata de doctrina
monogenezei si cealalta de cea a poligenezei.
In sec XIX determinismul rasial a inregistrat o evolutie legala, indeosebi sub forma Scolii
Americane.In istoria determinismului rasial o importanta deosebita a avut-o ideile lui Charles
Darwin.
Evolutionismul clasic.
Herbert Spencer a fost cel care a introdus evolutionismul in lumea stiintifica;cei mai de seama
evolutionisti in antropologia culturala au fost Lewis H.Morgan si Edward Burnett Taylor.
Antropologia culturala in sec XX
Structuralismul si functionalismul britanic
Pozitia lui Radcliffe-Brown este structuralist functionalista.El a privit societatea ca pe un
organism,un tot integrat,a carui existenta depinde de buna functionare a partilor lui
constitutive.Atentia lui a fost indreptata in determinarea functiei diferitelor elemente ale
structurii sociale(grupuri,institutii,actiuni)la mentinerea ordinii sociale,a echilibrului
social.Sarcina antropologului cultural,dupa parerea lui,este aceea de a studia caile prin care
obiceiurile si credintele(respectiv diferitele comportamente ale culturii) functioneaza in sensul
rezolvarii problemelor de care depinde mentinerea sistemului.Sincronismul se refera la
perspectiva teoretica din antropologia culturala ce nu ia in considerare elementul timp si care
prin urmare este neinteresata de istorie.Diacronismul se refera la perspectiva ce considera ca
timpul este fundamental in studiile de antropologie culturala.Franz Boas nu a negat posibilitatea
descoperirii unor regularitati sincronice,dar a refuzat existenta unei regularitati
diacronice.Radcliffe-Brown a sustinut in schimb posibilitatea si necesitatea existentei si
descoperirii unor regularitati atat pe plan sincronic cat si pe plan diacronic. In timp ce Radcliffe-
Brown a pus accentul pe explicarea culturii,pe subordonarea functiilor pe diferite elemente ale
culturii unor structuri sociale si culturale,si functionalismul lui a devenit un structuralism-
functional,Bronislaw Malinowski a acordat atentie decisiva functiilor diferitelor manifestari ale
culturii din perspectiva satisfacerii nevoilor biologice si psihologice ale oamenlor,iar
functionalismul lui s-a constituit ca un functionalism pur si simplu.
Difuzionismul
Difuzionismul a aparut ca o reactie critica fata de evolutionismul secolului XIX si in
contextul afirmarii boasiene din antropologia culturala.Orientarea nomotetica presupune studiul
cazurilor sau al evenimentelor ca expresii sau manifestari ale universului in scopul formarii unor
legi generale.Orientarea ideografica urmareste studierea cazurilor sau a evenimentelor ca unitati
individuale in scopul intelegerii fiecaruia in mod separat,ca ceva unic.Difuzionismul,spre
deosebire de evolutionismul sec XIX face parte din orientarea ideografica.In calcularea
difuziunii se urmareste stabilirea unor coeficienti de similaritate calculati pe baza unor liste de
puncte(itemuri).Marea lipsa a difuzionismului este insa incapacitatea lui de a explica inovatiile
independente.