Facultatea Transfrontalieră

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați

REFERAT
Antropologie economică. Resurse, producție, distribuție și schimb.

Realizator: Turtureanu Iuliana

A verificat: Ursu Valentina

Chișinău, 2020
PLANUL REFERATULUI:

1. Introducere;
2. Conținutul de bază;
3. Concluzii
4. Bibliografie.
 Introducere
Umanul a constituit şi constituie o problemă care ţine de trecutul, de prezentul şi de
viitorul omului. El reprezintă pentru ştiinţe o provocare permanentă care vine atât din interior
pentru a da răspunsuri, cât şi din exterior pentru a afirma şi a justifica întrebările atât de
diverse ale omului în legătură cu sine. Ştiinţele umanului caută în permanenţă imaginea
veridică a omului, felul în care şinele nostru adânc se afirmă, de cele mai multe ori, în
lucrurile cele mai mărunte. Căutarea de sine reprezintă una dintre sarcinile antropologiei, o
căutare motivată istoric pentru a găsi imaginea completă a omului, chiar dacă o astfel de
imagine este imposibilă.
În absolut toate experienţele gândirii filosofice şi ştiinţifice au existat preocupări
antropologice. Putem găsi aceste preocupări atât în gândirea sistematică de tip european, cât şi
în cea nesistematică şi chiar în cea mitică de oriunde în lume. În aceasta din urmă s-a
dezvoltat ideea despre finitudinea fiinţei umane şi despre posibilitatea de a transcende dincolo
de orizontul morţii pământene. Ideile antropologice sunt legate de destinul omului în lume
care este determinat de realitatea lui dublă: natura biologică şi natura lui spirituală. Natura
biologică a fost mereu privită prin intermediul trebuinţelor fiziologice, în timp ce natura
spirituală este înţeleasă în două planuri: un plan al umanului, al fiinţei limitate sau finite; un
plan extramundan în care se realizează conexiunea dintre om şi divinitate.
În sens larg, antropologia este „ştiinţa despre om, despre fenomenul uman, despre
raporturile sale cu universul, cu natura.”1
În sens restrâns, antropologia este ştiinţa care abordează fenomenul umanului cu metodele şi
conceptele proprii ştiinţelor. Din punct de vedere etimologic, termenul de „antropologie”
provine din termenii greceşti antropos (om) şi logos (ştiinţă). După cum apreciază Achim
Mihu2, definiţiile care s-au dat antropologiei oscilează între „ştiinţa tuturor oamenilor” şi
„ştiinţa umanităţii”, „studiu sistematic al omenirii”.
Antropologia se ocupă cu studiul ştiinţific al omului (genul Homo Hominis). Este o
disciplină holistică din două puncte de vedere: se ocupă de studiul tuturor oamenilor, din toate
epocile şi tratează toate dimensiunile umanităţii. În centrul antropologiei se află ideea de
cultură şi noţiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia noastră şi-a dezvoltat o
capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda şi învăţa astfel de simboluri în
mod social şi de a transforma lumea (şi pe noi înşine) pe baza acestor simboluri.
Antropologia a debutat ca ştiinţă a istoriei. Inspirată de triumful metodei ştiinţifice în
ştiinţele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau că fenomenele socio-culturale
erau guvernate de legi şi principii care pot fi descoperite. Idei antropologice vom găsi încă din
antichitate chiar dacă această disciplină nu se constituie ca atare. În toate sistemele filosofice
omului îi este acordat un loc aparte, cu diferenţa că în perioada gândirii cosmologice ele este
privit ca un element al naturii, integrat acesteia. Rădăcini istorice mai îndepărtate ale
antropologiei vom găsi la Herodot, în celebrele sale Istorii, întrucât demersul acestuia este
mai mult apropiat de ancheta etnografică decât de reconstituirea istorică3. Trebuie să îi

1
Dicţionar de filosofie, Editura Politică, Bucureşti, 1978, p. 36
2 Achim Mihu, Antropologia culturala, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
2

3
Georgeta Marghescu, Introducere în antropologia culturală, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,
Bucureşti, 1999, p. 25
menţionăm pentru ideile lor antropologice pe Tucidide, Lucreţius dar şi pe cei mai remarcabili
filosofi şi scriitori ai antichităţii clasice greceşti.
Termenul de „antropologie” a fost folosit prima dată în 1501 de către Magnus
Hundt(Antropologia de hominis dignitate, natura et proprietatibus), dar nu a cunoscut o
răspândire evidentă care să-l integreze într-un circuit de concepte specifice epocii respective.
Termenul de antropologie s-a extins, de exemplu, în lumea anglo-saxonă la toate
disciplinele care explorează trecutul şi prezentul evoluţiei omului. Spectrul acestor discipline
este foarte larg: ştiinţele naturii, arheologia, lingvistica, etnologia etc. De fapt, extinderea sau
restrângerea înţelesului termenului de antropologie a fost determinată de dezvoltarea în timp a
ştiinţelor, în special a ştiinţelor despre om şi ale celor care au abordat legăturile umanului cu
biologicul, cu societatea şi cultura.
Obiectul real al antropologiei s-a conturat în strânsă legătură cu cercetările pe care
antropologii le-au efectuat pe tern şi-n concordanţă cu ambiţia lor de a elabora o disciplină
care să studieze originea, dezvoltarea şi dinamica societăţii, unitatea şi diversitatea omului sub
raportul unei duble naturi: natura biologică şi cea culturală.
În diversitatea preocupărilor antropologice se impune lămurirea unor clasificări a
ramurilor şi subramurilor acestei discipline generale. Antropologia este o ştiinţă al cărui
domeniu de investigaţie se află în punctul de convergenţă a ştiinţelor fizice, biologice şi
sociale. Ca urmare, este necesar să lămurim în primul rând care sunt obiectivele concrete ale
cercetării de tip antropologic:
1. A descoperi şi a descrie criteriile fizice care diferenţiază specia umană de celelalte
specii, ceea ce distinge umanitatea în ansamblul lumii vii.
2. A descoperi diferenţele şi similitudinile modului de a fi al oamenilor aparţinând
diferitelor grupuri umane, colectivităţi, popoare, un studiu comparativ al culturilor.
Aceste obiective s-au diversificat pe măsura dezvoltării ştiinţei antropologice,
remarcându-se o schimbare de direcţie a cercetărilor după anii 1940. Până la acea dată au fost
studiate cu precădere populaţiile fără scriere din cel puţin două motive: a. pentru că aceste
societăţi „primitive” se aflau într-un proces rapid de degradare, de dispariţie din forma lor
„naturală”; b. necesitatea de a reda imaginea cât mai completă a omului, sub toate chipurile
lui istorice.4
Antropologia cuprinde patru mari ramuri:

 Antropologia culturală/socială, care studiază evoluția, condițiile de trai, relațiile între

oameni și instituții și modul în care aceștia performează simbolurile socio-culturale -
cercetarea presupunând, de regulă, o interacțiune cu cei cercetați;
 Antropologia lingvistică, care studiază limba și limbajul în contextul lor socio-
cultural, ca sistem simbolic și de comunicare culturală. Doi lingviști de referință,
fondatori ai ipotezei Sapir - Whorf sunt Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf.
 Antropologia fizică, care studiază alcătuirea corpului uman din punct de vedere
biologic, și trăsăturile distincte ale raselor umane, modificarea acestor aspecte biologice
pe parcursul evoluției omului.
 Antropologia arheologică, care studiază preistoria (dar și cultura modernă), a
umanității pornind de la obiectele rămase în urma trecerii oamenilor.
4
Georgeta Marghescu, Introducere în antropologia culturală, p. 15
În funcție de tradițiile naționale și de modul în care s-au dezvoltat aceste științe în diferite țări,
ceea ce se înțelege prin antropologie culturală mai este numit și antropologie socială în Marea
Britanie sau etnologie în Franța, Italia și țările est europene. Există, totuși, și o accepțiune mai
restrânsă a termenului etnologie, ca însemnând studiul propriilor comunităților rurale
(îndeosebi a aspectelor „folclorice” ale acestora), adică apropiat de înțelesul științei poporului
național în Germania (Volkskunde). Dimpotrivă, alte accepțiuni restrâng termenul
antropologie la înțelesul de „antropologie fizică”.5
Principalele aspecte ale culturii umane: viaţă socială, viaţă economică, viaţă religioasă, viaţă
politică; respectiv viaţa urbană sau formele de expresie simbolică sau vizuală au dat naştere la
câteva subdomenii ale antropologiei culturale, cu subiecte şi abordări specifice: antropologie
socială; antropologie economică; antropologie religioasă; antropologie politică; antropologie
urbană; antropologie simbolică; antropologie vizuală. S-au format treptat domenii de studiu
autonom în cadrul antropologiei ca: antropologia rudeniei şi a familiei; antropologia
feministă; antropologia post-colonialismului; antropologia naţionalismului; antropologia
socialismului şi a tranziţiei; antropologia mass-media; antropologia corpului; antropologia
alimentaţiei; antropologia turismului; antropologie aplicată.

Antropologia Economică
Înainte de a explica sintagma ,,antropologie economică’’, voi medita asupra unei definiţii a
disciplinei numită ,,antropologie’’, termen întâlnit rar în cultura română, cercetătorii de la noi
preferând termenii ,,etnologie’’ sau ,,etnografie’’. Formele de antropologie economică nu
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Antropologie
înglobează prea multe trăsături comune cu ceea ce desemnează economia modernă. Jean
Copans, unul dintre cei mai cunoscuţi antropologi francezi, face o scurtă istorie a utilizării
acestui termen, după care defineşte polivalenţa acestei discipline : ,,Sub influenţa sejurului
petrecut în Statele Unite în timpul ultimului război mondial, Claude Lévi Strauss va relua, în
1950, termenul antropologie, atribuindu-i sensul de ştiinţă socială şi culturală generală a
omului. Mai mult, el îi va asocia calificativul structurală pentru a scoate în relief specificul
orientării sale teoretice. Începând din anii 1960, în Franţa, datorită acestei perspective mai
globale, termenul <<antropologie>> l-a înlocuit parţial pe acela de etnologie. Totuşi, ambii
termeni continuă să fie flosiţi în funcţie de instituţii, de împrejurări ori de orientarea
metodologică. Ei pot fi utilizaţi ca sinonime, chiar dacă astăzi termenul antropologie
pare mai răspândit.’6 În ceea ce priveşte obiectul de studiu al antropologiei, interesul pentru
societăţile ,,primitive’’ este împărtăşit şi de alte ştiinţe, ca demografia, psihologia socială,
ştiinţa politică sau dreptul, nedeosebindu-se de acestea printr-un obiect de studiu propriu.7
Având în verdere ramificarea studiului antropologic spre alte dispcipline, abordarea unei
sintagme ca ,,antropologia economică’’ are în centru anumiţi autori care s-au ocupat de acest
subiect.
În primul rând antropologul român Vintilă Mihăilescu a elaborat un studiu. Acesta
inlude ,,economicul’’ antropologiei printre categoriile societăţii, alături de politic, religie,
rudenie, categoriile de gen, si socialul. Autorul subliniază faptul că latura economică este unul
din factorii ce contribuie la conturarea diferenţelor dintre omul modern şi cel primitiv:
,,Dacă practicile politice sau credinţele religioase <<primitive>> cereau ceva timp pentru a fi
cunoscute şi înţelese, diferenţele economice dintre Noi şi Ei săreau în ochi de la prima vedere:
era clar că ei, primitivii, au atât alte relaţii de producţie, cât şi alte relaţii de schimb decât noi,
societăţile civilizate.’’8
Marcel Mauss acordă o atenţie sporită problemelor cu aspect economic şi le descrie în modul
următor: ,,Prin definiţie, un fenomen economic este un fenomen social care guvernează un
ansamblu de activităţi ce cuprind obiective, mai mult sau mai puţin necesare, şi numite în mod
obişnuit bunuri. Latura economică a acestor fapte le distinge de un act pur tehnic: acesta este
un serviciu pe care-l plătim, acesta este un bun care îşi schimbă posesorul.’’9 În opinia
aceluiaşi autor, societăţile primitive se caracterizează printr-o economie dispersată în toate
celelalte activităţi şi necesită studierea fenomenului economic raportat la toate celelalte. Prin
urmare, pentru a studia economia unei societăţi anume, se va analiza fiecare valoare şi fiecare
instituţie ce cuprinde aceste valori. De pildă, există situaţii în care se plăteşte pentru un anumit
dans, ceea ce îi conferă acestuia o valoare economică.10
În domeniul antropologiei economice, schimbul deţine un rol principal, constituind o formă
arhaică de comerţ.
Marcel Maus face o descriere foarte convingătoare acestui fenomen, care, îmbracă o formă
extrem de complexă: ,,Iniţial, era vorba de un sistem pe care l-aş numi al prestaţiilor totale.
Când un kurnai australian se află în aceeaşi tabără cu socrii săi, el nu are dreptul să mănânce
nici-o bucată din vânatul pe care-l aduce. Socrii săi iau totul, dreptul lor este absolut.
Reciprocitatea este totală, aceasta este ceea ce noi numim comunism, dar practicat între
indivizi. La origine, commercium evoluează alături de connbium, căsătoria decurgând din
6
Jean Copans, Introducere în etnologie şi antropologie, Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 25..
7
Claude Lévi Strauss, Antropologia structurală, Bucureşti, Editura Politică, 1978, p. 378.
8
Vintilă Mihăilescu, Antropologie, cinci introduceri, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 139.
9
Marcel Mauss, Manual de etnografie, Iaşi, Editura Institutului European, 2003, p.133.
10
Marcel Mauss, Op. Cit., p. 136
comerţ şi invers. Dar, obligatoriu, ceea ce numim darul legal, este în realitate un comunism cu
bază individuală, socială şi familială. Eroarea fundamentală constă în a opune comunismul şi
individualismul.’’11
O formă deosebită şi probabil ciudată din perspeciva economiei moderne, este schimbul în
ipostaza de cadou sau dar, numit ,,potlatch’’. Acest subiect este dezbătut într-un studiu
celebru scris tot de autorul francez Marcel Mauss, studiu intitulat Eseu despre dar. Acesta
atrage atenţia asupra fenomenului: ,,În civilizaţia scandinavă şi numeroase altele, schimburile
şi contractele se fac sub formă de cadouri, teoretic de bună voie, în realitate oferite şi
înapoiate în mod obligatoriu.’’12
Autorul evidenţiază anumite trăsături ale economiilor anterioare nouă: schimburile şi
contractele se desfăşoară între colectivităţi, nu între indivizi, peroanele care iau parte la
acestea stau sub auspiciul moralităţii, fac parte clanuri, triburi sau familii care se opun, iar
ceea ce se schimbă nu se rezumă numai la averi şi bunuri, ci schimbul are la bază formule de
politeţe, ritualuri, servicii militare, femei, copii, dansuri, sărbători. În aceste condiţii, piaţa are
rolul unui moment în care circulaţia valorilor este termen al unui contract. Marcel Mauss
subliniază caracterul voluntar al acestor tip de relaţii şi acordă un spaţiu important obligaţiei
de a întoarce darul.13 La o primă observaţie, maniera de funcţionare a pothlatch-ului tinde să
pară suficient de facilă. Natura complexă însă a acestei forme arhaice de schimb este
demonstrată prin câteva reguli foarte bine trasate: obligaţia de a oferi, ogligaţia de a primi şi
obligaţia de a reîntoarce darul: ,,Refuzul de a oferi, neglijenţa de a invita, ca şi refuzul de a
primi echivalează cu o declaraţie de război; înseamnă să refuzi alianţa şi prietenia.
,Antropologie economică’’, nu stă întodeauna sub egida unor acte reale, ci dimpotrivă,
caracterul adesea ritual al acestora se manifestă din plin. Imaginea ,,darului’’, ca formă de
schimb comercial, ne conturează un tablou cel puţin interesant al societăţilor arhaice, unde nu
pare să fi existat nimic din ceea ce noi numim economie naturală, nefiind specifice simple
schimburi de bunuri, de avuţii, de produse în cadul unei pieţe desfăşurate între indivizi.
Toate aceste forme care alcătuiesc un fel de antropogie economică sunt pline de elemente
religiose: monda deţine forţe magice, piaţa este impregnată de rituri şi mituri. În acest punct,
funcţia simbolică a categoriei economicului îşi intră în drepturi.Făcând socierea dintre
simbolistica florilor şi influenţa ei în sfera economică, Vintilă Mihăilescu apreciază că dacă s-
ar anula simbolistica florilor, atunci nu ar mai fi nevoie să se cultive flori în România: ,,Ceea
ce vreau să sugerez prin aceasta este faptul că până şi poducţia economică – aparent atât de
<<autonomă>> este şi trebuie să rămână o <<producţie semnificativă>>: producerea şi
circulaţia unor bunuri care nu au nicio semnificaţie pentru nimeni este un nonsens. Din acest
punct de vedere, faimoasa lege a cererii şi ofertei este şi ea tot o formă de practică
simbolică’’.14
Evidenţierea importanţei simbolisticii în economie este valabilă inclusiv în prezent, aceasta
justificând rolul antropologiei economice sudiile de specialitete.
În pofida faptului că antropologia economică nu se bucură de o atenţie sporită în cadrul
cercetărilor de specialitate, ea domină anumite principii fundamentale ale societăţii noastre.
Fie că este vorba de schimb sub diverse forme, fie că simbolul unor obiecte este caracterizat
11
Ibidem. p. 138
12
Marcel Mauss, Eseu despre dar, În româneşte de Silvia Lupulescu, Iaşi, Editura Institutului European, 1993, p.
37.
13
Ibidem., p. 41.
14
Marcel Mauss, Op. Cit., p. 45
de valenţe magice, formele arhaice considerate economice, sunt cel puţin atractive la nivelul
studiului antropologic şi necesită o paletă mai largă de cercetări.

Concluzie:
Studiind mai multe documente, am ajuns la concluzia că Antrolopologia Economică descrie
ceea ce oamenii adevărați diferiți de modelul abstract perfect, fac în situațiile reale în luarea
deciziilor. Antropologia economică studiază sferele vieții comunităților primitive ce
corespund domeniilor în care societatea occidentală le studiază economiștii.
După părerea mea cred că trebuie să studiem antropologia economică împreunăcu celelalte
antropologii și să cercetăm fenomenele economice, diviziunea muncii, sistemele de schimb,
modalitățile de definire a proprietății, natura controlului proprietății și variația prețurilor în
diferite context culturale.

Bibliografie:
1.Achim Mihu, Antropologia culturala, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
2. Claude Lévi Strauss, Antropologia structurală, Bucureşti, Editura Politică,
1978, p. 378.
3. Georgeta Marghescu, Introducere în antropologia culturală, Editura
Fundaţiei „România de Mâine”,
Bucureşti, 1999, p. 25
4. Jean Copans, Introducere în etnologie şi antropologie, Iaşi, Editura Polirom,
1999
5. Marcel Mauss, Manual de etnografie, Iaşi, Editura Institutului European,
2003, p.133.
6. Marcel Mauss, Eseu despre dar, În româneşte de Silvia Lupulescu, Iaşi,
Editura Institutului European, 1993, p. 37.
7. Vintilă Mihăilescu, Antropologie, cinci introduceri, Iaşi, Editura Polirom,
2007, p. 139.
8. Dicţionar de filosofie, Editura Politică, Bucureşti, 1978, p. 36
9. file:///C:/Users/PC/Downloads/196858385-Antropologie-Economica-Note-
de-Curs.pdf
10. file:///C:/Users/PC/Downloads/45096216-antropologie-introducere.pdf
11. file:///C:/Users/PC/Downloads/76116808-ANTROPOLOGIE.pdf
12. https://ro.wikipedia.org/wiki/Antropologie