www.cartiaz.

ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Antropologie culturala europeana

Curs1 1 martie 2006

Introducere în antropologie culturală europeană

Disciplina sau ştiinţa numită antropologie îşi trage numele de la doi termeni
greci şi anume: antropos – om
logos – cuvânt
Dincolo de această accepţiune strict etimologica se înţelege azi o sumă de
discuţii ori de direcţii de cercetare a problematicii umane. Tot mai frecvent,
antropologia este privită ca ştiinţă a umanităţii. Domeniul său de interes este tot ce
se referă la fiinţele umane. Scopul său este acela de a oferi o imagine cât mai
completă şi sistematică asupra comunităţii. Datorită domeniului său de studiu
foarte larg avut in vedere şi de alte ştiinţe sociale în timp s-au conturat mai multe
perspective de abordare a antropologiei:
1. perspectiva biologică – studiază omul şi creaţia sa ca parte a
lumii biologice. Antropologia biologică sau fizică este prin urmare parte a
ştiinţelor naturii.
2. perspectiva sociologică – defineşte antropologia ca ştiinţă
socială alături de sociologie, economie, politologie, psihologie socială. Pe
această filieră s-a diferenţiat antropologia culturală.
3. perspectiva dintre ştiinţele socio-umane – a condus la
individulizarea antropologiei filozofice al cărui studiu ar fi natura şi esenţa
umană.
În definirea antropologiei culturale există cel puţin două accepţiuni :
1. o accepţiune ontologică – pune în sarcina antropologului
cultural în principal studiul naturii umane, identificarea acelor constante şi
esenţe generale umane comune întregii umanităţi.
Viziunea ontologică priveşte fiinţa umană în tripla ei calitate de fiinţă
biologică, socială şi culturală.(omul – rezultatul unei evoluţii biologice). Omul s-a
deprins treptat, a depăşit existenţa pur biologică, stabilind relaţii între ei de
cooperare. Oamenii şi-au creat instituţii, au constituit societatea umană, au deprins
în timp capacităţi şi obişnuinţe care constituie cultura care stă în mare măsură la
baza comportamentului şi acţiunilor umane. Omul ca fiinţă biologică, socială şi
culturală îşi duce existenţa ca parte componentă a unui ecosistem.
2. accepţiune epistemologică – are în vedere diversificarea
cercetărilor efectuate de-a lungul vremii şi constituirea unor ramuri
specializate ale antropologiei culturale, a diferitelor şcoli antropologice. Din
această perspectivă epistemologică, antropologia culturală ar avea rolul unei
prezentări în rezumat a marilor probleme ridicate de principalele ramuri ale
antropologiei (un fel de sinteză cu caracter introductiv pentru cei doritori să
se iniţieze în domeniul vast al antropologiei ). Principalele ramuri ale
antropologiei sunt privite metafizic ca un copac al cărui ramuri se constituie în
disciplinele sale particulare. În determinarea principalelor ramuri ale
antropologiei culturale s-au utilizat trei căi :
a) o prima cale identifică trei nivele : 1.antropologia culturală
înţeleasă ca o antropologie generală din care se desprind la nivelul al doilea
antropologia fizică sau biologică şi antropologia socio-culturală..
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Termenul de antropologie socială este preferat în mediul academic britanic iar

cel de antropologie culturală de cel american. Antropologia culturală se
structurează la nivelul 3 în arheologie, antropologie lingvistică şi
etnologie.
b) a doua cale foloseşte tot trei nivele : 1.se situează tot
antropologia generală din care se desprinde la nivelul 2 arheologia,
antropologia fizică sau biologică, antropologia lingvistică şi
antropologia culturală propriu-zisă. Din al treilea nivel se desprind
etnologia şi etnografia.
c) a treia cale foloseşte două nivele : 1.se situează antropologia
culturală generală ; la nivelul 2 antropologia fizică sau biologică,
arheologia, antropologia lingvistică, antropologia culturală în sens
restrâns şi antropologia aplicată.

● Caracteristici ale ramurilor antropologiei generale :

1. Antropologia fizică sau biologică – reprezintă studiul umanităţii
privită ca un fenomen biologic. Cei ce se ocupă de acest domeniu studiază
atât omul zilelor noastre cât şi fosilele umane. Antropologii fizici sunt
interesaţi de împrejurările apariţiei omului, dezvoltarea şi evoluţia sa, iar
pentru acestea fac apel şi alte discipline :
- paleoantropologia : studiază societăţile vechi umane şi
animale.
- paleontologia : studiul fosilelor vegetale şi animale.
- arheologia : calificări despre faciesul cultural al unei epoci
(locuri).
- primatologia : studiul rudelor noastre mai apropriate - primatele.
2. Antropologia culturală propriu-zisă – în definirea căreia s-au
conturat cel puţin trei puncte de vedere :
a) M.Howard – priveşte antropologia culturală ca pe o antropologie
socio-umană al cărui obiect de studiu ar fi viaţa societăţii. Dacă antropologii
fizici îşi concentrează studiul pe baza biologiei, antrpologia culturală vizează
cu precădere studiul moştenirii culturale, a umanităţii transmisă prin
experienţa societăţii şi culturii decât prin gene.
b) William Haviland – conform lui, antropologia culturală are ca
principală sarcină studiul comportamentului uman ce are la bază cultura
standard (deseori inconştiente, pe baza cărora funcţionează societatea ).
c) Conrad Philip Koltak – pune în sarcina antropologiei culturale
studiul societăţii şi a culturii pentru a putea descrie şi exemplifica similarităţile
şi diferenţele sociale şi culturale.

Curs2 8 martie 2006

Astăzi antropologii sunt tot mai mult de acord că antropologia propriu-zisă are
două ramuri : etnografia
etnologia
Etnografia – este disciplina care se ocupă cu studiul societăţii şi culturii
tradiţionale despre care adună date prin cercetarea de teren efectuată în zona unor
culturi particulare.
Etnologia – reprezintă nivelul superior de cercetare pe baza examinării şi
cerectării datelor oferite de etnografie, încearcă să identifice şi să exploateze
diferenţele şi similarităţile culturale.
Ex. :
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Adesea etnologii nu se rezumă la datele oferite de etnografi şi le folosesc şi

pe cele preluate de la arheologie sau lingvistică.
3. Antropologia arheologică sau arheologia : cercetarea rămăşiţelor
materiale conservate în pământ pe care le descrie şi le interpretează prin ele
ajungând la diferitele aspecte presupuse de existenţa umană de-a lungul
timpului istoric.
4. Ecologia umană sau culturală : studiază ecosistemele formate cu
participarea omului. Paleoecologia este specializată în studiul ecosistemelor
din trecut.
5. Antropologia lingvistică studiază variaţia limbajului în timp şi
spaţiu şi are mai multe ramuri :
- lingvistico-descriptivă sau lingvistico istorică :

● Relaţia antropologiei culturale cu ştiinţele socio-umane :

O relaţie privilegiată are cu sociologia între ele existând însă şi importante

diferenţe. Într-o primă fază, sociologii au pus accentul pe societatea independentă,
în vreme ce antropologii au căutat societatea neindustrializată, mai ales cele
fără scriere sau iliterate. Dacă pentru sociologi metodele statistice sunt
preponderente, antropologii au pus accent pe cercetările pe teren de tip calitativ
mai ales pe baza observaţiilor participative. Ambele discipline au la un moment dat
al evoluţiei lor tendinţa totalitară şi a situat deasupra celorlalte ştiinţe. Azi, între
reprezentanţii celor două ştiinţe există un important dialog interdisciplinar
împrumutând una alteia instrumentarul şi metodele de cercetare sau cerectarea
aspectelor noi : antropologia implicată în studiul societăţii industriale, sociologia
studiază segmente ale societăţii fără scriere. Sociologii se deplasează mai mult în
teren iar antropologii au descoperit avantajul metodelor statistice.
În relaţia cu psihologia trebuie remarcat faptul că majoritatea psihologilor
studiază propriile societăţi în vreme ce antropologia studiază în mod tradiţional alte
societăţi. Antropologia oferă psihologilor date despre alte culturi.. O mare
deschidere spre antropologie dovedesc azi istoricii mai ales în interpretarea datelor
oferite de documentele istorice relative la diferitele societăţi revolute şi a istoriei
imaginilor. Sub ochii noştrii istoria este pe cale să devină o istorie antropologică
sau o antropologie istorică.

● Metodele şi tehnicile de cercetare în antropologie :

Sunt diferite ramuri şi subramuri identificate în domeniul antropologiei
culturale. Astfel metodele de investigaţie ale arheologilor sunt diferite de cele ale
cercetătorilor etnografi sau ale antropologilor lingvistici.
1. Specificul muncii de teren : aplicând tradiţia antropologilor
spre studiul societăţii iliterate a dus la identificarea acestor tipuri de
cercetări ca fiind specialitatea antropologiei culturale. Între exemplele
ilustrate care se dau când se fac referiri la specificul muncii de teren cel
mai des citat este cel al antropologului american Bronislaw Marinovski :
cel care a petrecut mai mulţi ani în Insula Trabriand din Pacific unde a
învăţat şi a vorbit limba tribală de acolo, s-a implicat în viaţa tribului în
care a trăit, care i-a permis să pătrundă în intimitatea celor mai multe
dintre aspectele vieţii comunităţii demonstrând o surpinzătoare
complexitate.
De la experinţa lui s-a teoretizat metoda participativă. În general munca de
teren este considerată un studiu de caz cu caracter descriptiv unde antropologul
selectează un număr de cazuri colectând o gamă de date despre multiplele
proprietăţi ale fiecărui caz. Face acest lucru pe baza unor observaţii proprii
ordonând aceste date şi le prezintă într-o formă primară în acest timp trebuie
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

precizat că munca de teren permite antropologului să vadă realitatea prin două sau
mai multe lentile culturale. Pot vedea realitatea studiind prin prisma proprii culturi,
pot vedea această realitate prin prisma percepţiei grupului sudiului.
Acest biculturalism este foarte important pentru antropologi pentru a deveni
conştienţi de existenţa unei căi alternative de a înţelege lumea şi a acţiona însuşi
acestor idei a contribuit foarte mult la dispariţia treptată a europacentrismului.
Esenţa muncii de teren rămâne cu toată diversificarea sa, observaţia participativă
pentru că prin faptul că cercetătorii trăiesc o perioadă lungă în interiorul grupului
observă calităţile zilnice ale membrilor pătrunşi în mecanismele centrale prin care
membrii văd lumea ca martor nemijlocit al felului prin care se comportă.
Pregătirea muncii de teren :
a) alegerea temei se poate face în funcţie de experienţa proprie a
cercetătorului, de pregătirea sa, de specializarea într-o anumită ramură a
antropologiei, constituirea unor goluri în literatura de specialitate. Opţiunea
cercetătorului poate fi pentru societăţi mai izolate sau pentru studiul unor
societăţi deschise. Ex. : un cătun din Munţii Apuseni aflat la 1400m altitudine
şi izolat (impactul integrării europene pentru locurile din Munţii Apuseni).
b) circumscrierea temei de cercetare :
- delimitarea problemei de studiu în cadrul său a unor priorităţi are
întotdeauna avantaj aprofundat individualizării unor ipoteze plauzibile ce se
cer a fi confirmate.
Munca de teren a antropologului are o foarte mare responsabilitate
socială.

Curs3 15 martie
2006

Viziunea holistă în Antropologia Culturală

Înţeleasă ca antropologie generală, Antropologia culturală are cum s-a putut

constata o vocaţie atotcuprinzătoare holistă pretinzând pentru sine rolul unei
discipline integratoare a tuturor disciplinelor socio-umane. Această caracteristică
este asigurată de cercetătorii tuturor spaţiilor Terrei, cercetătorii tuturor aspectelor
umane din prezent şi din trecut interesaţi pentru toate problemele naturii umane
precum şi de multitudinea ramurilor sale care face indispensabil dialogul
interdisciplinar.
Etape în evoluţia Antropologiei Culturale
Ca şi pentru majoritatea disciplinelor ştiinţifice şi rădăcinile Antropologiei
Culturale trebuie căutate în Grecia. Herodot nu este doar părintele istoriei ci şi al
etnografiei, geografiei sau al Antropologiei Culturale prin observaţiile sale asupra
stilului de viaţă şi al mentalităţii popoarelor cu care el a venit în contact.
Aristotel a beneficiat de campaniile elevului său Alexandru cel Mare primind
astfel consecvent descrieri despre campaniile acestuia contra diferitelor state şi
popoare, date despre modurile de viaţă, sistemele politice şi juridice, cultura
popoarelor cucerite sau cu care armatele macedoniene au intrat în contact. Pe baza
acestor informaţii, Aristotel i-a propus lui Alexandru proiectul de constituire a unui
stat al lumii în care un rol important revenea asimilarea culturii ca mijloc de evitare
a conflictelor sociale şi menţinerea ordinii. Evul Mediu n-a fost un mediu propice
continuării unor astfel de preocupări pentru că nu omul şi umanitatea au stat mult
timp în atenţia învăţaţilor ci „ordinea divină” şi „principiul divin”. Curentul numit
„umanismul renaşterii” a pus în centrul atenţiei sale omul şi umanul. Este firesc ca
din acel moment să existe din nou campaniile de desfăşurare pentru antropologie.
Odată cu iluminismul, preocupările nu numai de teorie ci şi de practica socială,
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

denominarea cu ajutorul raţiunii şi a mijloacelor de a ajunge la raţiune, omul revine

mai plenar în centrul preocupărilor filosofilor John Locke (1632-1704) considerând
că mintea umană la naştere nu este altceva decât un screen gol ce va fi umplut cu
fenomene de aculturaţie (numită de antropologii culturali).
Această idee îi permite să afirme că oamenii se nasc egali. Spiritul ştiinţific s-a
dezvoltat mai mult în secolul XIX. Acestui spirit i-au aparţinut Sonnt Simon şi
August Comte care au pledat pentru crearea unei noi ştiinţe a omului care să aibă
în vedere toate problemele pe care le presupune umanitatea. Cei doi au militat
pentru o ştiinţă a omului pe care Comte a propus să fie numită fizică socială iar mai
târziu sociologie. Tot acest secol XIX revenea asupra tezei despre condiţia omului la
naştere insistând pe egalitatea lor. Acest „adevăr” având o mare influenţă asupra
drumului parcurs de ştiinţele sociale inclusiv de Antropologia Culturală. Din această
idee s-a născut teoria determinismului rasial ce susţine că diferenţele şi
similarităţile culturale dintre populaţiile umane sunt variate, dependente ale
factorilor rasiali. Explicaţiile rasiale au pus la bază ereditatea. Determinismul rasial
are două subramuri:
- una care are la bază teoria monogenezei;
- cealaltă are la bază teoria poligenezei.
Prima ia ca sistem de referinţă Biblia ce acreditează întreaga umanitate cu un
strămoş comun. Cei care au îmbrăţişat această idee au pornit de la premisa că
Adam şi Eva au fost albi după imaginea lui Dumnezeu. O consideraţie opune altor
tipuri răspunsul ca rezultatul unui proces de degenerare având la baza anumite
schimburi ale mediului.
Ex.: Johann Blumenbach. Jorge Leclerr.
Poligeneza respinge autenticitatea relativă din geneză, atrubuită
diferenţierilor rasiale unor acte de creaţie specială. Unii îl consideră pe Adam doar
strămoş al evreilor, în vreme ce alte popoare antice (caldeeni, egiptenii, chinezii sau
mexicanii) au strămoşi preadamiţi. Ambele teorii lasă posibilitatea existenţei unei
rase inferioare şi de aici posibilitatea preocupării explicaţiei sclaviei: Voltaire
consideră statutul societăţii inferioare a negrilor şi ca rezultat al inferiorităţii
inteligenţei lor.

Curs4 22 martie
2006

Determinismul rasial nu este un apanaj american. În UK acest curent este

reprezentat de Robert Knox de profesie chirurg la Edinburgh (Scoţia). El susţine că
rasa este totul, literatura, ştiinţa depinzând de rasă. În anii 60 ai secolului XIX în
Marea Britanie s-a pus semnul egalităţii între antropologie şi determinismul rasial, în
Germania Gustav Klemm a scris în 1843 o istorie a culturii omenirii în 10 volume
bazându-se pe diviziunea umanităţii în rase active şi rase pasive. Şi în Franţa avem
numele contelui Jean Gabineau susţinând că fiecare grup rasial are propriile
calităţi şi propriul destin. În ordine cronologică un alt curent important în istoria
Antropolgiei Culturale este cel referitor la evoluţia socială considerând că evoluţia
este un progres al formei de viaţă, al formei societăţii şi culturii de la simplu la
complex. Ideile lui Spencer se regăsesc în operele a doi dintre clasicii Antropologiei
Culturale: Lewis Henry Morgan şi Eduard Taylor.
Lewis Henry Morgan (1818-1881) priveşte în lucrarea sa de referinţă
„Ancient Society” istoria omenii ca fiind constituită din trei stadii: sălbaticie,
barbarie şi civilizaţie. Pe baza unor inovaţii tehnologice el distinge 7 perioade:
1. starea de jos a sălbăticiei bazate pe cules
2. starea de mijloc a sălbăticiei bazaze pe pescuit şi inventarea
focului
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

3. starea de sus a sălbăticiei marcată de inventarea arcului şi

a săgeţii
4. starea de jos a barbariei motivată de învăţarea olăritului
5. starea mijloc a barbariei motivată de cultivarea plantelor,
domesticirea animalelor, irigaţii, arhitectura cărămizii şi a pietrei
6. starea de sus a barbariei motivată de tehnologia turnării
fierului
7. civilizaţia reprezentată de inventarea alfabetului fonetic.
Spre deosebire de teoria lui Marx materialistă prin excelenţă, teoria lui
Morgan este una ateistă. După el inteligenţa umană se datorează inteligenţei
supreme care este dată de cel care a pus lumea în mişcare. Morgan a adus
importante contribuţii şi la studiul familiei şi a sistemului de rudenie, la studiul
organizării societăţii şi politicii.
Eduard Taylor n-a avut studii universitare şi cu toate acestea a ocupat
catedra de Antropologie Culturală la o universitate britanică ( Oxford). El a fost puţin
influenţat de evoluţia lui Darwin. Taylor a ilustrat evoluţia în domeniul religiei în
lucrarea sa „Cultura primitivă” publicată în 1971 şi care s-a vrut a fi o replică la o
lucrare publicată cu un an înainte intitulată „Originile civilizaţiei” aparţinând lui
John Lubback în care individul identifică 7 stadii în evoluţia credinţei religioase:
1. ateismul (absenţa oricărei idei definitorii despre existenţa
divinităţii)
2. fetişismul (omul presupune că poate forţa divinitatea să se
conformeze dorinţelor lui)
3. totemismul (obiectele naţionale, locurile, pietrele, animalele sunt
obiecte de veneraţie)
4. şamanismul (zeităţile superioare sunt mult mai puternice decât
omul şi decât natura divinităţii; sălaşul lor este
îndeplinit de om şi accesibilitatea doar unor iniţiaţi numiţi şamani)
5. idolatrismul sau antropomorfismul (zeităţile sunt parte a naturii
omului şi deosebit de puternice; ele sunt reprezentate prin imagini şi idoli)
6. divinitatea ca autor nu doar ca parte a naturii. Divinitatea este o
forţă supranaturală reală.
7. asocierea dintre relaţie şi morală.
Lubback a suţinut ideea ca popoarelor primitive le lipseşte relaţia, fapt
combătut de Taylor.

Evoluţia conceptului de animism:

Considerat a fi definiţia minimă a religiei, animismul există peste tot unde
există credinţă în suflet, demoni, stafii, zei etc. Toate aceste credinţe converg spre
credinţa în suflet uman, ce poate fi găsită în orice cult. Taylor considera că
animismul există în forme diferite a căror tendinţă de evoluţie este spre monoteism.
El a introdus ideea germ.de cultură în spaţiile culturale anglo-saxone. Confruntând
acest concept cu Antropologia cuprinde nu doar cultura elitelor civilizaţiei ci toate
îndemânările învăţate, modurile de comunicare şi credinţele ce au generat un fel
particular de viaţă şi care reprezintă obiectul adevărat al antropologiei. El consideră
că toate populaţiile sunt egale în capacităţile lor de civilizare dar recunoaşte că
unele culturi au progresat mai mult decât altele. Taylor a fost poate de-a lungul
veacului personalitatea cu cea mai mare greutate în antropologie.
Interviul (aplicatul chestionarelor sau punerea întrebărilor )
Această metodă pleacă de la constatarea că antropologia nu poate fi martor
al tuturor aspectelor fenomenelor cercetate. Este nevoit să ia act de existenţa lor
intermediat prin opiniile unor martori, intermediarii unor anchete. Această metodă
presupune unele exigenţe, să cunoască limba oamenilor pe care îi studiază; să
obţină încrederea membrilor grupului studiat, să cunoască bine modul de a pune
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

întrebări, să verifice datele prin mai mulţi subiecţi anchetaţi. Unii antropologi includ
aici şi metoda chestionarului întocmit anterior în jurul unei tematici aplicate unui
eşantion reprezentativ din grupul cercetat care se poate aplica direct de către
cercetător sau poate fi trimis spre cercetarea unor persoane avizate.
1. Metoda genealogică:
Se aplică mai ales pentru cercetarea legăturilor de rudenie foarte importante
în societăţile non-industriale. Constă într-o conotaţie specifică a liniilor şi structurilor
de rudenie, de descendenţă, de căsătorie.
2. Analiza reţelelor:
Este o tehnică utilizată iniţial pentru studiul umanităţii reduse azi fiind extinsă
şi la studiul oraşelor. Această metodă tapografiază tipurile de legături pe care
fiecare persoană o are cu ceilalţi.
Ex.: o legătură de vecinătate, legăturile sociometrice (de atracţie sau de
respingere), de rudenie prin sânge şi (sau) prin alianţă, lgăturile de ordin
organizaţional pe linia bisericească etc. Totalitatea legăturilor unei persoane cu
celelalte consituie reţeaua personală. Antropologii au identificat două tipuri de
relaţii:
a) reţelele împletite strâns caracterului comunităţilor rurale şi
în general societăţile non-industriale în care majoritatea prietenilor,
vecinilor, rudelor cuiva sunt cunoştinţe ai celorlalţi membrii.
b) reţele împletite dezlânat.
Proprii societăţii urbane şi complexe în care oamenii care se cunosc unii pe
alţii, nu-şi cunosc reciproc vecinii, rudele, prietenii.
3. Metoda monografică:
Şcoala monografică de la Bucureşti.
4. Desfăşurarea efectivă a cercetării:
Desfăşurarea sau neutralitatea antropologului în raport cu tema
studiată:
Nu ne putem raporta la realitatea umană cercetată ca la nişte lucruri. Relaţiile
sale cu grupul generează aranjamente emoţionale şi pune problema de ordin etic,
judecăţi de valoare. Antropologia trebuie să se legitimeze în raport cu grupul să
câştige viza de intrare în comunitate, încrederea grupului să depăşească rapid
statutul de outsider.
Se impune ca antropologia să aibă în permanenţă control asupra calităţii
informaţiei şi să nu influenţeze răspunsul. Să fim conştienţi de faptul că
antropologia are în raport cu grupul o mare responsabilitate socială. Să nu aducă
prejudicii grupului prin publicarea datelor despre grup.

Curs5 29 martie
2006

La cumpăna dintre secolele XIX – XX

O serie de împrejurări istorice au favorizat conturarea profesiei de antropolog.

Mai întâi acesta s-a datorat unui efect secundar al colonialismului. Puterile
colonialiste au ţinut să fie cât mai bine informate cu privire la populaţiile aflate în
stăpânirea lor pentru utilizarea cât mai eficientă şi fără conflicte.
Dezvoltarea antropologică a fost corelată în organizaţia muzeistică. Legăturile
acestei discipline cu muzeele au fost benefice pentru parcursul ei ulterior şi a rămas
foarte strâns până în zilele noastre. În al treilea rând, profesia de antropolog cultural
pătrunde acum şi în viaţa universităţilor mai ales la nivelul deceniilor II şi III şi
secolul XX, mai întâi în SUA şi Marea Britanie, apoi în ţările Commonwealth-ului şi
estul Europei.
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Secolul XX cunoaşte mai multe momente importante în dezvoltarea

antropologiei culturale. Un asemenea moment al antropologiei secolului XX este cel
al particularismului istoric, al cărui reprezentant a fost Franz Boas (1858-1942), s-a
născut în Germania fiind de origine evreu. A plecat în SUA unde a dominat
antropologia americană până în anii celui de-al doilea război mondial.. Se afirmă
despre el că a fost cel care a făcut din antropologia culturală o ştiinţă, a făcut şi
mari eforturi pentru instituţionalizarea universitară a acestei discipline. În plan
metodologic a criticat metoda comparativă utilizată de către evoluţionişti
considerând că evoluţia unilaterală a fost un model inadecvat pentru cunoaşterea
diversităţii culturii umane. Progresul, afirmă Boas, nu urmează întotdeauna
unidirecţionat, adică de la simplu la complex; după el culturile specifice trebuie
cercetate în contextul lor istoric particular, respingând orice formă de determinism.
Pentru el era importantă munca de teren şi culegerea datelor, punând mare preţ pe
acumularea continuă a faptelor, doar pe o asemenea bază acceptând descoperirea
unor eventuale uniformităţi sau chiar legi. O asemenea poziţie metodologică şi
teoretică impusă de personalitatea puternică a lui Boas, a însemnat deschiderea
unor noi orizonturi pentru antropologia culturală. De la el antropologia nu mai este
privită ca şi o schemă a unei teorii atotcuprinzătoare, în măsură să ofere răspnsuri
tuturor întrebărilor legate de cultură; cultura devenea de acum un domeniu imens
de cercetare, deschis unei mari armate de antropologi culturali. Poziţia sa a fost
taxată ca fiind anti-sienticista.
Meritul particularismului istoric ca şi curent este în principal acela de a fi
constatat că cultura nu poate fi forţată să intre în haina strâmtă a unei teorii, nu
poate fi redusă la formele ei matematice sau chimice. Acest curent a trasat
antropologului sarcini mai modeste, acela de a studia fiecare fenomen în parte,
atâta cât este posibil în distribuţia sa geografică, în dezvoltarea sa istorică şi în
relaţiile sale cu alte realităţi asemănătoare. Boas are marele merit de a fi pregătiti o
prelată de mare forţă.
Structuralismul şi funcţionalismul britanic este un alt curent important în
evoluţia antropologiei secolului XX şi se leagă de numele lui Alfred Redcliff Brown
(1881-1955) acela care a transpus în antropologie idei preluate de la sociologul
francez Emil Durkheim.
Reddcliff Brown a efectuat cercetări pe problematica relaţiilor de familie, de
rudenie. A fost însă şi un excelent teoretician. Este considerat unul din cei mai mari
antropologi culturali ai spaţiului britanic. L-a criticat pe Boas, dar şi teoria
difuzionistă de pe poziţii structuralist funcţionale. Plecând de la ideile lui Durkheim,
după care structura socială este identică cu solidaritatea socială, Reddcliff Brown a
apelat la funcţionarea părţilor ei, fără de care existenţa structurii nu este posibilă.
El a privit societatea ca pe un organism, ca pe un tot integral, a cărui
existenţă depinde de funcţionarea părţilor constitutive, de aceea el a pus în sarcina
cercetării obiceiurilor şi credinţelor relevarea omului modului în care funcţionează în
sensul menţinerii sistemului. El a revalorizat două concepte de bază ale
antropologiei, cel de sincronism şi diacronism.
Sincronismul reprezintă perspectiva teoretică ce nu ia în calcul elementele
importante, cu alte cuvinte este neinteresată de istorie, pe când diacronismul
consideră timpul ca fiind o componentă foarte importantă atât în plan sincronic cât
şi din perspectivă diacronă. După el regulile sincronismului aparţin şi decurg din
cele diacrone.

Curs6 5 aprilie
2006
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Structuralismului şi funcţionalismului britanic i se încadrează Kaspar,

Broninnslaw, Marinovski (1884 - 1942) născut în Polonia, după care a studiat în
Germania şi la Londra. A predat la Londra şi în SUA şi e considerat unul din
fondatorii antropologiei culturale ştiinţifice.
E unul din cei care au fundamentat ştiinţific metoda observaţiei participative.
Între el şi Reddcliff este o deosebire majoră. Dacă cel din urmă a pus accent pe
explicaţia culturii, pe subordonarea funcţionării diferitelor elemente ale culturii unor
structuri sociale şi culturale (sistemul social), Marinovski a acordat atenţie deosebită
funcţiilor diferitelor manifestări ale culturii din perspectiva satisfacerii unor nevoi
biologice şi psihologice ale oamenilor.A considerat că organismul social şi cultural
trebuie să satisfacă 7 nevoi de bază şi anume:
1. Nevoia de nutriţie căreia societatea îi răspunde prin ceea ce el
numeşte carnisariat.
2. Nevoia de reproducţie căreia îî corespunde căsătoria şi famillia.
3. Nevoia de confort a trupului căruia îi corespunde problematica
domiciliului şi a îmbrăcăminţii.
4. Nevoia de siguranţă căreia îi corespunde mijloacele de protecţie
şi apărare
5. Nevoia de relaxare căreia îi corespunde sistemele de joacă, de
odihnă şi de mişcare.
6. Nevoia de creştere materializată în mijloace de calificare şi de
ucenicie: mijloace de iniţiere în societatea tradiţională.
7. Nevoia de mişcare, activităţi şi sisteme de comunicaţie.
Teoretizând în continuare, Marinovski a distins 3 nivele de nevoi pe
care toate culturile sunt chemate să le asimileze:
1. Asigurarea nevoilor biologice: alimentele.
2. Asigurarea nevoilor instrumentale: nevoia de lege, educaţia.
3. Satisfacerea nevoilor integrative: religia, arta.
Un alt curent important al antropologiei culturale este:
Difuzionismul – a apărut ca o reacţie critică la evoluţionism, atât în America
cât şi în Europa.
Se trage din cuvântul difuziune (un fapt cultural major, in domeniul tehnic
vorbim de invenţie şi de difuziune). Invenţie = apariţia unui mijloc tehnic.
Difuziunea = momentul în care această invenţie devine element de folosinţă
generală..
Antropologii difuzionişti americani au plasat la baza cercetărilor lor conceptul
de arie culturală inţeleasă ca o unitate geografică relativ mică cu caracter de
unicitate bazată pe contiguitatea (vecinătatea restrânsă), distibuirii elementelor
culturale. În Europa, acelaşi curent a făcut apel la conceptul de kulturkraize (cercuri
culturale) definite ca fiind complexe de trăsături care şi-au pierdut unitatea
geografică iniţiată şi care sunt dispersate pe spaţii restrânse.
În ambele cazuri e posibilă elaborarea unor hărţi etnografice ce pun în
legătură aspectele culturale cu cele geografice. Metoda are marele neajuns de a nu
contribui la înţelegerea diferenţierilor şi a similarităţilor culturale şi mai mult riscă să
conducă la un determinism geografic reducţionist. Difuzioniştii au stabilit că fiecare
arie culturală are un centru de la care s-au difuzat concentric ansamble de trăsături.
Au stabilit o lege conform căreia trăsăturile antropologice tind să se difuzeze
în toate direcţiile în funcţie de care se poate stabili vârsta ariei, vârsta relativă a
trăsăturilor culturale prin distribuţia sa geografică în raport cu centrul. Periferia ariei
păstrează mai bine elemente mai vechi (fenomenul de periferizare).
În ceea ce priveşte critica făcută evoluţionismului de către difuzionişti, s-a
spus că acesta este unilateral, în sensul că identifică stadii de evoluţii ca nişte
secvenţe fixe, fiecare cultură trebuind să parcurgă fiecare dintre stadii.
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Tot difuzioniştii au făcut o netă deosebire între împrumutul cultural şi invenţia

pe baza căreia au negat dogmatic că invenţii similare făcute în culturi diferite să
poată explica similarităţile culturilor existente pe planetă. Le-au explicat exclusiv
prin difuziune. La rândul său difuzionismul a fost criticat în legatură cu sterilitatea
conceptului de arie culturală, în explicaţia similarităţilor si a diferenţelor culturale.
Difuzionismul a avut adepţi în Marea Britanie, în Germania. În Marea Britanie
amintim pe William Rivers, apoi pe Grafton Smith, pe William Perry în Germania:
Frederich Ratzel cel care a pus bazele antropo-geografiei.
Fridz Grebner şi Leo Frobenius (a înfiinţat sistemul filozofic al lui Lucian
Blaga). Structuralismul francez , se remarcă în mare măsură din studiile lui
Marcel Mouss (1872-1959). Cel care a făcut studii de filosofie la Paris şi Bordeaux
fără a-şi susţine referate şi fără a avea cariere universitare. A avut norocul de a fi
nepotul lui Emil Durcheiu. Cea mai importantă lucrare a sa este Eseul despre dar
(1925), în care el distinge obligaţia de a da, a primi şi a înapoia.
Ca expresii ale principiului reciprocităţii de care depind relaţiile de solidaritate
dintre indivizi şi grup, în societăţile arhaice există o intensă ciculaţie, un schimb de
femei, copii, de bunuri, ranguri, talismane. Ele se făceau în cadrul unor festivităţi şi
contribuia la întărirea sociabilităţii la anumite nivele. Refuzul de a primi darul cuiva,
sau de a răspunde cu unul peste măsură, înseamnă o rupere a solidarităţii, o
veritabilă declaraţie de război. Cel mai mare antropolog francez a fost Levi-
Strausse. S-a născut în 1908 la Bruxelles, a studiat la Sorbona, a fost profesor
universitar în Franţa şi Brazilia, a făcut cercetări între anii 1935-1939 în Amazonia şi
în MatoGrosso. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt :
„ Antropologie structurală ”
„ Structuri elementare ale parentăţii ”
„ Gândirea sălbatică ”
Una din preocupările sale majore a fost cercetarea relaţiilor de rudenie, unde
s-a străduit să dezvolte structura elementelor (invariabilelel, universaliile ale
rudeniei şi modul cum operează acestea în mintea oamenilor, fără ca ei să fie
conştienţi de acest fapt). A susţinut în scrierile sale că în antropologia culturală,
raporturile de rudenie au o importanţă primordială. Rudenia fiind reprezentată nu
doar ca fenomen unic ci şi cultural. Levi-Strausse este un cercetător bun al
miturilor, al modului în care operează în mintea oamenilor.

Curs7 13 aprilie
2006

În SUA, în istoriografia interbelică, studiul fenomenelor culturale s-a îmbinat

cu studiul vieţii mentale sau psihologice ale omului. Aceasta a dat motive unui
funcţionalism particular având ca temă favorită cercetarea relaţiei dintre cultură şi
personalitate. Această tendinţă s-a dezvoltat de la ideile lui Sigmund Freud cel care
a realizat studiul individului din perspectiva culturii mediului său iniţial de
socializare. Acest curent este reprezentat de Ruth Benedict şi Margaret Mead.
Ruth Benedict (1887-1947) a ocupat după moartea lui F.Boas funcţia de şef
de catedră antropologie a universităţii Columbia si New York. Lucrarea care a
consacrat-o „Paterns of culture” pune în această lucrare, în centrul atenţiei
sistemului său conceptul de configuraţie ce afirmă că în toate culturile există o
tendinţă spre consistenţă în jurul unei teme psihologice familiare. Ea îşi descrie
varietăţile culturale şi nu explicarea acestei varietăţi.
Margaret Mead (1901-1978) consideră în cărţile sale a fi fundamentală
relaţia dintre cultură şi personalitate. Ea a studiat mai ales condiţionarea
personalităţii de cultură. Într-una din cărţile sale a comparat viaţa adolescentelor
din Sanoa (insulă din Oceanul Pacific) cu cea a adolescentelor din SUA ajungând la
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

concluzia că modelele comportării sexuale din Sanoa sunt mult mai puţin
inhibatoare decât cele din civilizaţia occidentală. Modelele americane de
comportament sexual sunt generate de stereotipii programelor de mijloc şi sunt
puternic inhibatoare în vreme ce fetele din Sanoa trec de la pubertate la
adolescenţă fără conflicte psihologice majore, cele din SUA sunt marcate de
puternice frustrări.
Cercetătoarea americancă consideră că din această perspectivă fetele din
Sanoa se constituie în personalităţi normale iar cele din SUA în personalităţi
patologice.
Se pare că aceste constatări au stat la baza fundamentării ştiinţifice din anii
70 ai secolului 20 a: „revoluţiei sexuale” înfăptuite în SUA în această perioadă.
Teoria sa, mai ales argumentele aduse au fost aspru criticate de alţi antropologi.
Neoevolutismul reînvie prin George Peter Murdock. El susţine că în
antropologia culturală conceptul de bază rămâne cel de evoluţie. Nu a acceptat însă
orice tip de evoluţie ci doar pe cel de la nivelul familiei şi a relaţiilor de rudenie. El a
devenit foarte cunscut mai ales prin elaborarea dosarelor ariilor, relaţiilor umane.
Începute în 1937 aceste relaţii au ajuns în 1967 să cuprindă descrierea unor
elemente importante în nu mai puţin de 240 de culturi în 450.000 pagini. Dosarele
au permis antropologiei să utilizeze statistica şi să calculeze coeficienţi de corelaţie
pe baza acesteia, realizând un atlas etnografic al lumii, analiza datelor din dosare i-
a permis să concluzioneze că există un numitor comun al culturilor dat unui
fundament constituit din răspunsurile de adaptare la condiţiile existenţei umane.
Acest numitor comun limitează posibilitatea dezvoltării culturale la un model
universal aplicabil în câteva domenii precum limba, ceremonialul, arta, tehnologia
etc.
Aceluiaşi curent i se mai integrează Lesley White (199-1975) care a legat
evoluţia culturii de mărimea cantităţii de energie utilizată pe cap de locuitor într-un
an pe care a numit-o legea de bază a evoluţiei. Prin această categorie se încadrează
materialismului cult (de natură tehnico-economică). După părerea sa cultura trebuie
privită ca un sistem socio-cultural constituit din 3 puncte:
c) o componentă tehnico-economică (mecanismele de
exploatare a energiei şi de punerea ei în serviciile oamenilor).
d) o componentă socială (canalizarea şi reglementarea
comportării omului legată direct de existenţă, infracţiune şi apărare).
e) ideologică (filosofiile şi artele ce exprimă experienţa
tehnologică şi socială a omului).
White a constatat ideea că simbolul reprezintă unitatea de bază a întregii
comportări umane şi a culturii. Aparţinând aceluiaşi materialism cultural, Julien
Stuart a constatat spre deosebire de White că raportul dintre procesele de
producţie şi habitat sunt condiţii materiale ale evoluţiei culturale. Materialismul său
cultural se mai numeşte şi „ecologie culturală”. Este adeptul unei evoluţii multi
lineare.
În România, antropologia culturală nu a reuşit să se constituie încă într-o
disciplină universală de prim rang după exemplul universităţii americane. Studiile
de antropologie efectuate în România au rămas la nivelul studiilor de etnografie şi
folclor (subdisciplinele antropologiei). Este relevant în această perspectivă mai ales
bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc – carte în două volume şi
coordonată de Adrian Fochi. Un caracter asemănător are şi mai recenta lucrare
„Etnografia română contemporană”, un lexicon bibliografic ilustrat, dat lui Ioan
Godea.

Cultura – concept şi problematică

 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

Cum este şi firesc conceptul de cultură deţine un loc central în preocuparea

antropologilor culturali. Spre deosebire de animal a cărui comportament se află sub
impulsul biologicului, al instinctului, comportamentul uman este condiţionat
cultural.
Fără a absolutiza acest lucru antropologul afirmă că spre deosebire de
animale omul este în principal liber în raport cu modelele de comportament
înnăscute sau instinctive. Există şi în cazul omului mai ales în copilărie, înainte ca
omul să fie supus socializării, unele acţiuni automate sau reflexe apoi omul are şi el
anumite necesităţi fizice a cărei satisfacere depinde supravieţuirea (foamea, setea,
viaţa sexuală). Dacă toţi oamenii simt nevoia de a se hrăni, maniera în care foamea
este satisfăcută variază în funcţie de specificul culturii. Alimente prescrise şi
consumate în unele societăţi pot fi interzise în alte societăţi. Raţiuni politice
religioase determină indivizii sau grupurile umane să ţină regimuri alimentare foarte
stricte.
Elementele comportării care asigură supravieţuirea la ore sunt însuşite după
naştere în mediul cult în care trăieşte, de aceea antropologii spun că destinul
speciei umane se află sub imperiul culturii. Antropologii au făcut diferenţe între
conceptul de cultură şi cel de societate. În ştiinţele socio-umane adeseori cei doi
termeni se utilizează unul în locul celuilalt. Sociologii consideră că societatea
cuprinde şi cultura în vreme ce antropologii culturali privesc societatea ca pe o
parte a culturii. Sigur la rigoare cei doi termeni pot fi disociaţi dar cert este că o
societate nu poate exista fără cultură după cum nici o cultură nu poate
exista în afara societăţii.
În definirea culturii de către antropologi există un sens tehnic disociat de
sensul curent al conceptului. Antropologia culturală foloseşte termenul de cultură în
sens tehnic diferit de sensul curent ce se referă mai ales la buna educaţie, morală,
maniere de comportament, acest sens curent al termenului de cultură având un
sens selectiv şi implică o judecată de valoare. Antropologii mai împart cultura
materială şi cultura non-materială sau spirituală. Vis-a-vis de această clasificare
antropologii situează pe două poziţii:
1. cei care cred că antropologia trebuie să abordeze atât cultura
materială cât şi cultura non-materială.
2. cei care reduc conceptul de cultură la cultura non-materială sau
spirituală.
Cultura materială este alcătuită din toate obiectele fizice făcute de om → în
engleză artefact ex.: un topor, vas, ….. Uneori sunt repartizate culturile materiale
şi obiectele naturale utilizate de om sau care au o anumită semnificaţie pentru el
fără a fi produse sau modificate de el. Alţi antropologi exclud cu totul obiectele
materiale din definirea culturii şi mai departe din obiectul antropologiei culturale.
Alţii includ cunoaşterea tehnică referitoare la perfecţionarea de către om a
produselor materiale în conceptul de cultură dar nu şi produsele acţiunii lor.
Ex.: act de cultură = meştelugul olăritului fără ca oala să aibă vreo
importanţă culturală.
Cultura non-materială sau spirituală se constituie din toate abilităţile umane
din obiceiuri în norme, din credinţe, din valori, din aptitudini, limbi etc. şi care se
transmit de la o generaţie la alta prin ceea ce numim tradiţie.

Curs8 10 mai 2006

O altă perspectivă dihotonică asupra culturii distinge:

- cultura populară
- cultura cultă
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

În principal antropologia culturală nu face distincţia dintre ele. În definiţia

acestor două ramuri s-au cristalizat mai multe puncte de vedere:
1. Cei care identifică cultura populară cu folclorul, definind-o ca o
literatură tradiţională în care se regăsesc viziuni asupra lumii, poveşti,
credinţe, legende, cântece, proverbe, mituri, etc.; păstrate de-a lungul
timpului de membrii comunităţii sau grupului.
2. Cultura populară văzută ca o cultură a societăţii preindustriale.
3. Cultura populară identificată cu cultura comercială, de piaţă
4. Cultura populară identificată cu cultura claselor de jos
5. Cultura populară identificată cu cultura de masă.
În definiţia culturii s-a interpus şi relaţia sau conceptul de civilizaţie. Deseori
conceptele de cult sau civil sunt privite ca unul sau acelaşi lucru. Termenul de
civilizaţie a fost introdus de gânditorii francezi ai secolului al XVIII-lea pentru a-l
opune celui de barbar.(şi lumea greco-romană avea propria conştiinţă
reprezentativă - civilizaţie). Societăţile civilizate sunt privite ca fiind diferite de cele
primitive, ele având ca elemente distinctive stabilitatea, modernitatea şi caracterul
lectrizat.
În Germania s-a făcut disocierea între kultur(termen german) şi civilisation
(termen francez) sub influenţa romantismului, cultura a fost privită ca fiind
depozitarea celor mai deosebite forţe umane. Realizările artistice, perfecţiunea
individuală în vreme ce civilizaţia e privită ca un proces de dezvoltare materială, ca
un drum spre societatea urbană. În istorie, termenul civilizaţie este folosit în mod
obişnuit pentru a descrie un stadiu particular al devenirii societăţii.
După Samuel Huntington, termenul defineşte un grup uman cu înalte
trăsături culturale şi mai ales cu un înalt nivel al identităţii culturale. După el există
astăzi, în lume, următoarele civilizaţii:
- sinică
- japoneză
- indiană
- islamică
- occidentală
- ortodoxă
- latino-americană
- africană.
Tot el arată că la nivelul faliilor ce marchează limitele acestor civilizaţii, există
pericolul apariţiei unor ciocniri, chiar războaie. Spunând că ordinea mondială
depinde de raporturile dintre civilizaţii. Este imposibil astăzi ori să dai ori să
selectezi din numărul foarte mare o definiţie a culturii care să reziste criticilor.
Totuşi cultura poate fi definită la modul cel mai general ca fiind modul de
viaţă propriu al unor oameni într-un mediu înconjurător, creat de om şi format din
produsele materiale şi nonmateriale transmise de la o generaţie la alta. Parţial
această definiţie se regăseşte în definiţiile date de-a lungul vremii de mari
antropologi culturali: Edward Taylor definea cultura ca fiind un întreg deosebit de
complex care include: arta, tradiţiile, obiceiurile, alte capacităţi şi obişnuinţe
acumulate ca membru al societăţii.
După Zdenek Salzmang ar trebui adăugate acestei liste şi organizarea
politică, obiectele materiale, fabricate de om, limba, religia, etc. El defineşte cultura
ca un ansamblu de comportamente învăţate, influenţate social, ce a caracterizat
omenirea pe tot parcursul istoriei ei. O altă definiţie este cea din perspectivă
simbolică, cultura fiind privită ca un sistem de civilizaţii acceptate, ce serveşte ca
un izvor de reţete sau linii călăuzitoare dintr-o societate oarecare.

● Componentele culturii
a) componenta cognitivă cu trei subcomponente:
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

1. cunoaşterea populară
2. cunoaşterea ştiinţifică
3. credinţele
1. Cunoaşterea populară: (simţul comun)se compune dintr-un
ansamblu de explicaţii şi interpretări a unei varietăţi de fenomene de la cele
ale naturii la acţiunea socială şi comportamentul individului într-o formă
neelaborată, explicată şi interpretată de membrii unui grup. Este experienţa
de zi cu zi a oamenilor în baza unor constatări empirice şi a unor credinţe
tradiţionale, cunoaşterea primară.
2. Cunoaşterea ştiinţifică: reprezintă un ansamblu de observaţii,
teze şi teorii despre natură, societate şi om, relativ obiective şi care pot fi
verificate prin experimente. Stă la baza tehnologiei şi e utilizată pentru mediul
înconjurător şi pentru rezolvarea problemelor sociale. Ea se exprimă printr-o
mare varietate de ştiinţe.
3. Credinţele: sunt idei subiective ce nu pot fi verificate, au un
mare rol în societăţile tradiţionale.
b) Componenta normativă: cuprinde ansamblul de reguli
referitoare la modul în care oamenii trebuie să acţioneze în anumite situaţii. Ele
sunt căi de gândire, acţiune şi comportament cerută membrilor grupului în
anumite situaţii specifice. Regulile sunt învăţate de oameni în procesele de
inculturaţie. Cele pozitive sunt recompensate pentru cei ce le păstrează iar cele
negative presupun pedepse pentru cei ce le violează. Regulile sau normele se
împart în norme sociale tradiţionale, referitoare la modul de a se îmbrăca, de a
vorbi, la folosirea unor anumite etichete. Nimeni nu ştie când s-au
instituţionalizat aceste reguli dar respectarea lor este foarte strictă.
Obieciurile propriu-zise, reguli ce nu pot fi violate iar cel ce le face este
sancţionat.Unele violări sunt aproape de negândit şi tratate ca nişte tabuuri. Legile
sunt coduri de comportament îndelung elaborate şi purtând girul unor instituţii
nespecializate. Pentru actele nelegale normele prevăd pedepse fixe. Despre legi se
ştie când şi de către cine au fost elaborate. Unele legi sunt obiceiuri tradiţionale
formalizate. Valorile, normele unei societăţi inclusiv legile sunt o expresie a
sistemului de valori alcătuit din idei împărtăşite social cu privire la ce e bine, drept
şi frumos şi de dorit. Toate societăţile, epocile au sisteme de valori proprii. Valorile
sunt importante şi prin faptul că ele dictează conţinutul normelor spirituale. În
societăţile premoderne valorile spirituale religioase sunt mai importante decât cele
materiale.
Robin Williams, este autorul uneia din cele mai cunoscute grile de valori ale
societăţii americane. El aşază pe loc de frunte performanţele şi succesul, activitatea
şi munca, umanismul, eficienţa, progonatismul, progresul, confortul material,
egalitatea, libertatea, conformitatea, ştiinţa, naţionalitatea şi patriotismul,
democraţia, individualismul şi superioritatea rasială etnică. O anchetă efectuată în
anul 1982, dă următorul clasament al valorilor americane:
1. a avea o viaţă bună în familie
2. a fi într-o stare fizică bună
3. a avea o imagine bună despre sine
4. fericirea şi satisfacţia personală
5. libertatea de a face ce vrei
6. a trăi corespunzător propriilor posibilităţi
7. a avea un loc de muncă interesant
8. a avea un sentiment al realizărilor
9. a urma voinţa lui Dumnezeu
10. a avea mulţi prieteni
11. a-i ajuta pe oamenii nevoiaşi
12. a munci pentru a îmbogăţi America
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

13. a avea o viaţă emoţionantă şi stimulantă

14. a urma strict un cod moral
15. a fi activ la Biserică
16. a avea casă frumoasă, maşină frumoasă şi alte bunuri
17. a avea un venit mare
18. a avea destul de mult timp liber
19. a fi recunoscut social.

Curs9 17 mai
2006

●Componenta simbolică a culturii:

Cultura este foarte importantă pentru antropologi încât cultura a fost definită
chiar ca o sumă de simboluri. (!)(gestul însoţit de vorbă este un act de cultură)
Semnul are o structură formată din semnificant şi semnificat.
De pildă culoarea roşie a semaforului este un semnificant iar pericolul pe
care-l semnalează este semnificatul. Semnele sunt adesea împărţite în naturale şi
convenţionale. Un alt termen legat de componenta simbolică a culturii este
semnalul, căruia o s-au dat mai multe definiţii:
Un semn comunicat de la un individ la altul.
Un semn dat prin gesturi, lumină, etc., pentru a transmite o comană, o
atenţionare.
Ceva pentru care există un context pentru o acţiune.
Simbolul este un sens sau un semnal ce reprezintă altceva decât propria lui
substanţă fizică.
Calitatea de simbol atribuită semnalului e rezultatul unui proces de
simbolizare care atribuie semnificantului o informaţie, o stare sufletească, o
judecată de valoare pe care o poartă în sine.
Ex.: şarpele – simbol al ispitei malefice
cercul – simbol al timpului fără început şi fără sfârşit
flacăra – simbol al nemuririi
negru – culoare de doliu.
După Leslie White simbolul e cel care l-a transformat pe antropoid în om.
Toate culturile au fost generate şi s-au perpetuat prin folosinţa simbolurilor.
Întreaga componentă umană este independentă de folosinţa simbolurilor.
Componenta umană în esenţă este de asemenea una simbolică. Pentru Leslie White
simbolul poate fi definit ca un lucru a cărui valoare sau semnificaţie a fost atribuită
lui de cei care l-au folosit sau care îl folosesc. Simbolul poate fi un obiect material, o
culoare, sunet, miros, mişcarea unui obiect.
Semnificaţia simbolului este conferită de grupurile care le folosesc.
Simbolurile ambivalente sau cu semnificaţii multiple. Termenii şi relaţiile ce
constituie componenta simbolică a culturii fac obiectul unei discipline particulare
precum semiotica (teoria generală a semnelor) şi a simbolizării, sau semantica, o
ramură a lingvisticii preocupată de studiul natural, structurii şi în special de
dezvoltarea şi schimbul semnificaţiei cuvintelor.
Hermeneutica – este ştiinţa interpretării textelor în care sunt inscrise
simbolurile. Elementele structurii şi manifestării culturii:
Cultura se prezintă ca o reţea de elemente cu trăsături specifice şi
interraţionale cuprinse în ansambluri complexe. Un prim element este dat de
trăsăturile culturii, unităţi de comportare învăţată. Cele mai multe dintre
elemente sunt fapte esenţiale, „cărămizi” cu ajutorul cărora se constituie modelele
complexe de comportare ale unor grupuri distincte de oameni. O trăsătură culturală
poate fi un obiect, o tehnică, o credinţă (despre eficacicatea informaţiilor agrare)
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

sau o atitudine (convingerea că sapa este o unealtă mai eficace decât un băţ de
plantat).
Al doilea element se referă la complexul cultural (totalitatea trăsăturilor
interraţioanale între ele conferite de statutul agrar al unei societăţi ori ale unui
sistem magico-religios).
Al treilea element se referă la ariile culturale (trăsăturile culturale
omogene).
Un alt element îl constituie extensiunile cele mai mari în care se regăsesc
trăsăturile de bază, sunt culturile propriu-zise.
Trăsăturile culturale sau complexele sunt părţi ale unui întreg Leslie White a
sugerat că din raţiuni analitice o cultură poate fi privită din trei părţi:
- ideologia
- tehnologia
- realitatea societăţii
Fiecare dintre acestea pot fi privite ca subsisteme ale sitemului numite culturi.
Sistemul ideologic se compune din idei, credinţe, elemente de cunoaştere a culturii,
mitologiile şi teologiile, literaturile filozofice, legendele i se încadrează.
Sistemul tehnologic este un obiect material împreună cu tehnicile de
confecţionare şi de folosinţă ale acestora. Acestui subsistem tehnic îi aparţin unele
necesiţăti obţinerii hranei, confecţionării îmbrăcăminţii, locuinţei, transportului sau
petrecerii timpului liber.
Subsistemul forţelor sociale încadrează suma modelelor aşteptate şi
acceptate în relaţiile interpersonale, asocierii economice, politicii militare, religiei,
relaţiilor de rudenie, etc.

● Rolul culturii:
Samuel Huntington într-un articol publicat în 1993 afirma că după 1989, sursa
fundamentală de conflict în această nouă lume nu va fi în primul rând ideologică
sau în primul rând economică, marea diviziune între popoare şi sursa dominantă de
conflict va fi cea culturală. Viitoarele războaie vor fi între naţiuni şi grupuri de
civilizaţie diferite. Cultura şi identitatea culturală formează modele de coeziune, de
dezintegrare şi conflict în perioada de după războiul rece. Politicile globale trebuie
să se configureze de-a lungul faliilor de civilizaţie. Alţi gânditori acordă o mare
importanţă valorilor şi normelor culturale în împărţirea ţărilor în două categorii:
- cele cu succes economic
- cele incapabile de o asemenea performanţă
După 1989 s-au făcut proiecţii de extindere.

Curs 10 (continuare la cursul 9) 24 mai 2006

Pornindu-se de la ipoteza lui Max Webber ce considera spiritul protestant

răspunzător de dezvoltarea capitalistă a unor spaţii europene (regimurile din Spania
şi Grecia mai dezvoltate decât cele catolice). L. Harrison a explicat sărărcia din
America Latină în opoziţie cu realitatea Japoniei şi Coreei prin valorile culturii. Un alt
cercetător considera dispreţul pentru comerţ şi industrie un fapt obişnuit, secole de-
a rândul atât în Spania şi America Latină, un fost Prim-ministru al Singaporei a
susţinut că valorile culturii asiatice au contribuit la dezvoltarea economică a
regiunii. (era legat de confuncianism).
Alţi analişti s-au dovedit sensibili la legăturile dintre factorii culturii şi
sistemele politice. Antropologul Putman a realizat acest fenomen pentru Italia. A
arătat vizavi de Italia că democraţia e pe departe dezvoltată. Instituţiile
funcţionează acolo unde trebuie. Tradiţiile sunt precare în părţile de sud ale Italiei,
fiind prezente şi tradiţiile clanurilor (mafiilor). Democraţie nu e ceva ce se poate
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

pune ca o frână, ea fiind parte din viaţa socială a unei ţări, iar unei ţări îi trebuie
secole, decenii ca să instituie democraţie.

Curs 11 31 mai
2006

Alte interpretari pun accentul pe rolul culturii asupra procesului de derulare a

deciziilor. In fata unor acte de decizie, indivizii, electoratul, liderii politici, natiunile
privesc problematica asupra caruia trebuie sa decida, in lumina fondului lor
cultural. Din aceasta perspectiva cultura se poate constitui intr-un suport in
intrelegerea reciproca dintre oamenii sai, ori dimpotriva intr-o bariera. [omul este
donimat de mediul cultural de unde provine >> influenteaza deciziile lui >>
mentalitate]
[rolul antropologiei nu e teoretic >> trebe sa ne ajute in pricesul de abordare]
Diferentele culturale sunt usor decelabile (…………………………….) in conflictul din
Irak, intre israelieni-palestiniei, sarbi-albanezi. Privind relatiile dintre occident si
islamul, valorile islamice sunt privite in mod rutinar ca fiind in opozitie cu cel
occidental. Omul occidental a dobandit constiinta mitologica a superioritatii sale si
ca atare trateaza pe orice alt apartinator a altei culturi de pe acesta pozitie, in baza
absolutizarii componentelor tehnice, economice ale culturii.
In evul mediu, omul medieval european a fost adesea surclasat de cel apartinand
culturii islamice si asta stim foarte bine, ca Europa care l-a dat pe Aristotel, l-a
redescoperit rationalismul lui Aristotel prin intermediul gangitorilor arabi. Apoi
universitatile au aprut si in Europa, dupa exemplul scolilor superioare arabe sin
Spania sau alte zone. Deaceea luarea unor decizii actuale in legatura cu islamul, pe
baza unor prejudecati, care sa nu tina seama de toate aspectele culturale, poate
avea consecinte catastrofale. Acelasi prejudecati am marcat si marcam inca despre
perceptia europeana asupra civilizatiei chineze; de ex Max Veber a sustinut ca
insistenta confucianismului asupra supunerii fata de autoritatea parinteasca, fata de
cea statala descurajeaza competitia, antiinovatie, inhiband succesul economic.
Spre deosebire de el, azi sunt ganditori care spun ca : tocmai acele rele descoperite
de max veber sunt calitatile care au reprezenat Japonia si proponeaza azi China.
Prin continutul si functiile sale, cultura e partea decisiva, central a naturii omului si
a lumii lui. In ceea ce priveste discutiile asupra rolul lui, s-au diferentiat 2 directii :
1. Teoria functionalista - analizeaza componenetele unei culturi in legatura
cu functiile pe care le joaca in mentinerea ordinii naturale a intregului (societate,
comunitate, grupa). Ea ne ajuta sa intelegemde ce o trasatura culturala particulara
e prezenta intr-o societate si absenta in alta. Acesta teorie functionalista subliniind
cum anumite elemente de cultura se potrivesc intre ele in cadrul unui tot la un
moment dat, neglijeaza procedurile de schimbari sociale sau poate privi elementele
schimbarii sale, drept disjunctii.
3. Teoria ecologica – multi antropologi din diverse generatii au incercat sa
explice diversitatea culturii, analizand elementele structurale in contextul
mediului inconjurator total, in care exista societate, sa le priveasca drept
mijloace de adaptare a grupurilor la mediul inconjurator. [absolutizarea
punctului de vedere]. In acelasi context al rolului culturii trebuie analizata
raportarea axiologica fata de culturi.???
4.
O asemenea raportare analizeaza 3 aspecte:
a.) etnocentrismul: cei mai multi indivizi de pe Terra işi traiesc viata in
cadrul unei singure culturi, avand cunostinte putine despre alte culturi. Ei
privesc normele si valorile proprii ca fiind inevitabile si obligatorii, refuzand
sa creada caracterul lor optional. [Blaga –satul e simbolul vesniciei] de
 www.cartiaz.ro – Carti,referate,articole online de la A la Z

aceea mai multi oameni sufera de etnocentrism, au tendinta de a judeca

celelalte culturi prin prisma standardelor proprii. Oamenii apartinand
tuturor culturilor sunt predispusi sa ………………………… ca fiind sine
intelese judecatile de valoare, conform carora moralitatea lor, formele
casatoriei lor, conceptiile despre frumusete sunt cele mai
juste/adecvate/bune dintre toate alternativele posibile. Religia noastra este
singura credinta adevarata- spunem toti. Este interesant ca daca in mod
curent etnocentrismul este propriu societailor izolate. El a supravietuit si
in societatile cele mai dezvoltate. Trebuie sa subliniem ca etnocentrismul
nu are doar conotatii negative(!). Poate fi functional pt o societate,
contribuie la mentinerea increderii in propriile traditii, descurajaza
…………………… din extinderea cosmopolitismului, mentine solidaritatea in
cadrul grupului. Exagerat, insa poate incuraja rasismul, conflictele dintre
grupuri.
Relativismul cultural- sustine ca cultura nu poate fi judecata in mod
arbitrar, confrom standardurilor altor culturi. Daca aproape toti oamenii nutresc
sentimentul ca standardele proprii sunt superioare, nu exista logica sa confirme
adevarul un asemenea judecati. Nu ex………………… un criteriu universal la care sa
apelam la interpretarea culturilor. Relatia culturala cere ca modul de viata total al
unei societati sa fie inteles doar in termenii propriilor norme si valori.