CURS 1

RAPORTUL PSIHIC-CREIER
Domeniul specific al neuropsihologiei este raportul dintre psihic si creier, practic, esenta
disciplinei despre care vorbim este acest raport.
De-a lungul istoriei studiul psihicului este mult mai vechi decat studiul creierului. Studiul
creierului poate fi datat in antichitatea tarzie. In aceasta peioada, creierul a inceput sa fie studiat mai
ales ca fiind legat de psihic. In secolul V i.Hr. Hippocrates si Kroton considerau ca, creierul este
organul dedicat gandirii si ratiunii, in vreme ce inima este organul proceselor afective.
Mai tarziu, in secolul II d. Hr., Galenus postuleaza(sustine, emite) o legatura permanenta
intre psihic si creier. Galenus formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor psihice
in structurile cerebrale. (El considera ca impresiile despre lumea externa patrund prin ochi in
ventriculii cerebrali unde se cupleaza cu fluidele vitale, acestea venind dinspre ficat,
transformandu-se in fluide psihice pneuma psyhicon).
Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un
nivel vag, de presupunere. De aceea, raportarea psihicului la creier era realizata intr-o maniera
globala si fenomenologica.
De exemplu, in secolul XVII, Descartes considera ca intregul psihic este localizat in
glanda epifiza, care se gaseste la baza emisferelor cerebrale (EC), care avea, in opinia lui, rol de
dipecer al spiritelor animale si purtatoarele psihicului.
O idee asemanatoare este cea a lui Willis, care facea aceeasi afirmatie, pentru corpii striati.
Lancisi pentru corpul calos.
Incepand cu anatomistul german Meyer, apare ideea unei localizari distincte a proceselor
psihice. Aceasta tendinta (localizationism) a atins punctul culminant la anatomistul austriac Francis
Gall. El considera ca scoarta cerebrala este un conglomerat de centrii integratori(=lucreaza in
corelatie cu ceilalti centrii) fiecare avand o anume functie psihica.
In prezent, se considera ca abordarea lui Gall a fost importanta pentru ca:
-a atras atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei cerebrale (SC) si deasemenea a
lansat ideea unor centrii corticali inalt specializatidin punct de vedere functional, idee care a atins
o dezvoltare foarte mare in asa-numita abordare localizationista de mai tarziu.
Broca (anatomist) spre sfarsitul secolului XIX realiza diverse studii asupra creierelor unor
pacienti dcedati care avusesera tulburari grave de vorbire. (afazie motorie = tulburare a creierului in
zona lobului temporar stang; o persoana proceseaza mesajele dar nu poate da un raspuns).
Broca a descoperit ca in mod constant aparea o leziune a unei circumvolutiuni
(circumvolutiunea temp. Frontala din emisfera stanga).
Wernicke aceleasi tipuri de studii, pe alte tipuri de bolnavi (nu puteau procesa mesajul
vorbit). Acestia aveau lezata circumvolutiunea temporala superioara din emisfera stanga => afazie
senzoriala => exista un centru al imaginii senzoriale-auditive a cuvintelor.
Multe alte cercetari, realizate de cercetatori germani, au condus in primele decenii ale
secolului XX la intarirea conceptiei localizationiste.
In 1934, Kleist publica o harta cu detalierea localizarilor corticale, iar mai tarziu, Vogt
(1951) concepe si sustine un model topic al organizarii creierului.
Luria (rus), care, examinand ranitii din timpul razboaielor, isi intareste ideea de
localizationism, dar o nuanteaza, lansand ipoteza localizarii dinamice.

In anii 60 curentul neuro-anatomic era foarte la moda, acesta sustinand ideea unei
corespondente stranse intre localizarea unei leziuni si manifestarile neuro-psiho-patologice.
Curentul neuro-anatomic a cautat confirmari in cazuistica clinica, insa, dupa parerea lui
Luria, o tulburarea poate fi produsa atat prin lezarea unei anumite structuri cerebrale, cat si prin
lezarea conexiunilor dintre doua sau mai multe asemenea structuri. (Luria sustinea ca o anumita
functie psihica poate sa implice actiunea concomitenta si coordonata a mai multor structuri
cerebrale).
Unul dintre cele mai importante modele care a marcat secolul trecut dezvoltarea
neuropsihologiei, este modelul creierului divizat (split brain). Gazzaniga si Sperry au reusit sa
demonstreze pentru prima data prin sectionarea corpului calos, ca cele doua emisfere cerebrale
lucrau simultan dar diferit. In concluzie, acest model sustine ca:
1. functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata;
2. centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de substanta alba;
3. efectele neuro-psiho-patologice variaza in functie de lezarea unor cetre a substantei
albe sau a ambelor.
Cu toate dovezile experimentale, acest model localizationist nu a dobandit o recunoastere
unanima. Daca, in ceea ce priveste functiile senzoriale si motorii lucrurile erau clare, in cazul
functiilor complexe dovezile nu pareau a fi sufucient de solide. De aceea, incercarile de localizare a
functiilor complexe au parut exagerate.
Impotriva acestui model au aparut primele date, informatii, care arata ca o alta abordare ar
explica probabil mai bine aspectele legate de functiile complexe.
Modelul echipotentioalist (antilocalizationist) - Flourence a realizat studii pe porumbei,
carora le extirpa anumite portiuni din creier si in acest fel a reusit sa arate ca anumite functii care
pareau pierdute prin extirpare reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii).
Acest autor s-a hazardat sa afirme ca scoarta cerebrala functioneaza ca un tot amolf,
nediferentiat, in ciuda complexitatii ei. Lezarea diferitelor portiuni poate sa provoace tulburari atat
in sfera senzoriala cat si in cea intelectuala.
Mai tarziu, neurofiziologul american Lashley, aduce noi dovezi in sprijinul acestei teorii. El
realizat studii pe cobai carora le extirpa deasemenea portiuni din creier. (evolutia tabloului clinic
sarcina labirintului). El constata ca daca in primele zile dupa operatie animalele aveau tulburari
semnificative ale functiilor de discriminare si orientare spatiala, treptat acestea diminuau in
intensitate, finalmente comportamentul revenind la un nivel de eficienta bun. Compensarea parea sa
fie dependenta de intinderea suprafetei extirpate.
Lashley formuleaza forma finala a acestui model care consta in urmatoarele idei importante:
1. nu exista o legatura directa si stabila intre tipul de tulburare functionala si locul leziunii
cerebrale
2. esentiala in producerea unei tulburari functionale (in comportament) este nu locul ci
intinderea zonei lezate
3. toate zonele creierului sunt echivalente din punct de vedere functional
4. tulburarile functionale provocate de leziuni limitate ale creierului au un caracter
tranzitoriu fiind compensate prin prelucrarea functiilor respective de catre alte zone integre.
In timp, modelul localizationist s-a reflectat din punct de vedere psihologic in teoria
asociationista, in vreme ce modelul echipotentialist transpare in teoria gestaltista.
Nici unul dintre modele nu raspunde pe deplin la intrebarile pe care le ridica raportul dintre
psihic si creier. Din acest motiv in stiintele neuro apare un nou model supraordonat, numit modelul
localizarilor dinamice.
Structura de dialectica:

- teza: prima teorie aparuta intr-un domeniu

- antiteza: teorie opusa primei
- sinteza: teorie de compromis, de sinteza. Aceasta devine la randul ei teza, genereaza o
antiteza etc.
Neuroanatomistul american Jackson (sec XIX) sustinea caracterul multiinelat si
multiintegrat al functiilor psihice. Acesta, si Pavlov (sec XX) au impus perspectiva geneticevolutionista in intelegerea relatiei dintre structura (corticala) si functie (psihica). Mecanismul
neuronal al unei functii psihice nu este innascut ci se constituie in cursul evolutiei filogenetice si
ontogenetice, odata cu si pe masura aparitiei insasi functiei psihice.
In concluzie, nici functia psihica nu trebuie privita ca un tot si nici nu trebuie raportata la o
structura anume, in sine inerta. Functia se integreaza in structura. Ambele constituind o unitate
dinamica evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu pot suprapuse nemijlocit peste structura
anatomica a creierului. Aici, rolul principal revine proceselor nervoase fundamentale, si anume,
excitatia si inhibitia. Rezulta ca functiile psihice apar si se manifesta ca rezultat al interactiunii
dintre excitatie si inhibitie, interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse (ambele emisfere
cerebrale).
Pavlov a introdus in neuro stiinte termenul de mozaic pentru a explica neurodinamica
corticala. Acest termen a fost validat in ultimii ani in tehnicile de neuro-imaging. Din aceasta
perspectiva a mozaicului desfasurarea unui anumit proces psihic este acompaniata de o modificare
continua a tabloului activismului bioelectric si biochimical creierului.
In 1940 Anohin a introdus conceptul de sistem functional (functionarea psihica apare ca
rezultat al incercarii de adaptare a individului (a mediului). Rezulta ca psihicul trebuie vazut ca un
sistem a carui functionare tine de o serie de operatii si verigi legate intre ele pentru atingerea
efectului adaptativ final).
Descoperiri importante s-au facut si in ceea ce priveste formatiunea reticulata (ansamblu de
neuroni care se tes ca o panza in jurul formatiunilor importante; au rol de a echilibra partea de sus a
sistemului nervos cu cea de jos). Acestea au condus la ideea conform careia o functie psihica poate
sa includa in realizarea ei atat structuri specifice (in zone bine delimitate ale creierului), cat si
structuri nespecifice (care indeplinesc rolul de activare sau de facilitare, de filtrare, de selectie
subcorticala si de asociere si de integrare plurimodala corticala).
Un alt specialist, Luria in lucrarile sale, care sunt considerate de referintain neuropsihologia
contemporana, a dezvoltat si argumentat schema modelului localizarilor dinamice. Din punctul lui
de vedere, in problema raportului dintre psihic si creier apar doua aspecte:
1.
fundamental (cu semnificatie metodologica majora). Nici un proces psihic simplu
sau complex nu se poate realiza in afara creierului si in afara functionarii lui. De aceea, organizarea
psihica trebuie interpretata ca expresie si rezultat al activitatii reflexe a creierului. Legaturile care se
stabilesc pe orizontala si pe verticala intre celulele nervoase.
2.
secundar vizeaza raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:care este
mecanismul prin care se realizeaza unul sau altul din procesele psihice?, la nivelul carei structuri
se integreaza o functie sau alta?. Raspunsul la aceste intrebari trebuie sa tina seama de:
- succesiunea formarii functiilor psihice si a structurilor neuronale in filo si ontogeneza.
- Gradul de complexitate a functiilor psihice
- Plasticitatea functionala a structurilor cerebrala
- Gradul de libertate pe care il au neuronii in stabilirea structurii carora le apartin.
Luria deosebea in creier doua tipuri mari de structuri neuronale:

1.
localizate (specializate,inchise) ele se constinuie filogenetic doar pentru
indeplinirea unui anumit fel de tranformare functionala.
2.
nespecializata(deschisa) la nastere ea nu se leaga de o anumita functie, avand
mai curand rolul de a realiza comunicarea intre zonele specializate.
In mod corespunzator, avem doua tipuri de functii psihice:
1.
cu localizare precisa si invarianta: functiile senzoriale si motorii;
2.
cu localizare relativa, dobandita: functiile complexe: logico-matematica,
lingvistica etc.
Localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter punctiform, ci este distribuita
multinivelar (e dinamica). Zona occipitala a creierului are patru mari arii (vizual).
Cercetariile intreprinse dupa anii 60 au demonstrat caracterul modular al organizarii
structural-functionale a scoartei cerebrale, ceea ce a intarit si mai mult plauzabilitatea modelului
localizarii dinamice.

!!! modelele dualiste si moniste (de citit)

CURS 2
METODE SI TEHNICI DE INVESTIGARE IN NEUROPSIHOLOGIE
Tehnicile si metodele folosite in neuropsihologie s-au imbunatatit continuu de-a lungul
timpului. Astazi putem vorbi de existenta a trei categorii de metode si tehnici:
I.
fiziologice
II.
anatomice
III.
psihologice.
Importanta folosirii lor rezida in stabilirea unui diagnostic corect care se continua cu un
tratament corespunzator. Finalitatea e restabilirea functionalitatii cognitive si comportamentale.
Dezvoltarea din ultimele decenii a tehnicii neuroradiologice a scazut foarte mult contributia
neuropsihologiei la indicarea diagnosticului de localizare lezionala. Cu toate acestea,
neuropsihologic se fac si astazi diferentieri critice in cazul depresiilor (mai ales cele de varsta a 3a),
dementelor, precum si in cazul problemelor comportamentale care apar la debutul bolilor cerebrale.
Examenul neuropsihologic este important pentru:
- descrierea detaliilor comportamentale necesare ingrijirii pacientilor;
- administrarea unui tratament adecvat;
- instituirea unui tratament recuperator eficace.
Examenul neuropsihologic este important in: clinica, justitie, medicina muncii si psihologia
muncii etc.
I.

Metode si tehnici fiziologice

1. Stimularea electrica urmareste mimarea activitatii naturale a creierului. Se foloseste din

secolul al XIX lea. Cuvantul cheie ELECTROD. Electrozii au diferite marimi. Pot fi aplicati sau
implantati. Cea mai intensa stimulare electrica, se foloseste si astazi in psihiatrie, sunt socurile
electro-convulsive (in special in tratarea depresiilor). Cele mai scazute intensitati ale electrozilor nu
se simt.
Beneficii: cunoasterea functionarii creierului fara alterarea structurii acestuia.
A. Electroencefalografia (EEG) - aplicarea de electrozi in anumite zone ale scalpului astfel
incat sa se acopere toata zona acestuia. Aceasta metoda este folosita atat ca metoda de cercetare cat
si ca metoda clinica, de explorare functionala. Prin EEG se inregistreaza patru tipuri de unde sau
ritmuri: ritmul alfa , delta , beta si theta .
- ritmul alfa se inregistreaza in zonele posterioare ale creierului in stare de veghe, cu ochii
inchisi;
- ritmul delta prezent in EEG-ul copilului mic si in timpul somnului subiectilor mai
varstnici. Poate fi monoform (indica anumite perturbari ale activitatii electrice subcorticale) sau
polimorf (indica perturbari ale activitatii electrice corticale).
- ritmul beta implica unde neregulate si dispersate printre undele alfa. Apar mai ales in
zonele frontale si temporale. E un ritm mai putin labil. Totusi undele dispar la excitatii tactile.
- ritmul teta apare mai ales la copii dar si la adulti in stare de somnolenta in zona
temporala.
La adultul normal undele alfa si beta constituie 90% din traseele EEG.
!!!!!! In studiul epilepsiei EEG e de neinlocuit !!!!!!!!
B. Potentialul evocat reprezinta masurarea reactiilor electrice aparute in sistemul nervos
ca urmare a unor stimuli specifici. (persoanele trebuie sa faca o sarcina). Se prezinta subiectului in
mod repetat stimulul de studiat si se inregistreaza raspunsul obtinut. Raspunsurile sunt preluate cu
ajutorul electrozilor asezati pe scalp si cu o latenta care depinde de amplasarea electrozilor.
2. Stimularea si inregistrarea chimica ansamblul medicamentelor ce constituie
psihofarmacologia; are doua domenii:
- medicamentele folosite in clinica psihiatrica;
- medicamentele folosite in investigarea functiilor cerebrale legate de comportament.
Substantele medicamentoase actioneaza in principal asupra chimiei creierului si implicit
actioneaza si asupra comportamentului. Actiunea lor cerebrala difera, unele actionand la nivelul
sinapselor, altele la nivelul membranei (scazand excitabilitatea ei anestezicele; crescand-o
cofeina), iar altele interfereaza cu metabolismul neurotransmitatorilor.
3. Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) LCR este preluat prin functia lombara,
suboccipitala. Prin analiza LCR obtinem informatii despre compozitia chimica a acestuia sau
despre prezenta unor particule virale sau microbiene. Aceasta este principala metoda de confirmare
a diagnosticului de meningita sau meningoencefalita sau hemoragie cerebrala.
II.

Metode si tehnici anatomice

1. Metoda leziunilor anatomice are in vedere distrugerea unui volum mic si localizat de
tesut cerebral. Leziunea poate fi produsa in multe moduri. Are in vedere determinarea corelatiilor
dintre o regiune a creierului si alterarea unor aspecte cognitive si comportamentale. Abordarea
lezionala a fost prima metoda neuro-stiintifica de determinare a specializarii functional a diverselor
zone si functii ale creierului. Metoda a fost criticata de Jackson dar e revendicata la inceputul anilor
60, ca reactie la impasul echipotentialismului.
Beneficii: studierea functiilor simple.

2. Abordarea neuro-patologica tot studiul leziunilor. Stabilirea unui diagnostic si stabilirea

procesului terapeutic. Principala metoda dee deducerea organizarii cerebrale care rezulta din studiul
pacientilor cu leziuni cerebrale. La baza acestui tip de metoda trebuie sa stea patru principii:
a. principiul adecvarii pentru fiecare proces investigat trebuie folosite sarcini specifice,
diversificate si diferentiate, care sa permita descrierea complexa a tulburarii.
b. principiul gradatiei de la simplu la complex (sarcinile). Presupune o abordare
diferentiata in functie de caracteristicile subiectului.
c. principiul obiectivitatii stabilirea unor parametrii obiectivi si masurabili si posibilitatea
verificarii datelor prin alte metode.
d. principiul functionalitatii orice proba trebuie construita problematic (trebuie sa permita
urmarirea atat a obtinerii unui rezultat, dar trebuie sa ne furnizeze informatii si despre modul in
care a ajuns subiectul la un rezultat).
3. Examinarea neuro-radiologica
A. Radiografia simpla
B. angiografia cerebrala singurul tip de metoda prin care se evidentiaza gradul de
normalitate a vaselor de sange.
C. Tomografia computerizata (CT) presupune iradierea creierului din toate unghiurile cu
raze x. Toate aceste imagini suprapuse ne dau o imagine tridimensionala. Prelucrarea diferentelor
de densitate intre tesuturile normale si cele patologice.
D. Imagistica prin rezonanta magnetica aceleasi imagini ca si in cazul CT, insa imaginile
nu se obtin ca urmare a iradierii. NU raze x; NU are efecte secundare.
E. Tomografia cu pozitroni (PET) autoradiografierea tesuturilor prin injectarea unor
substante de contrast care emit pozitroni (particule incarcate pozitiv: glucoza, oxigen radioactiv).
III.

Metode si tehnici psihologice

Sunt necesare pentru investigarea psihicului. Furnizeaza informatii indirecte si despre creier,
care se refera la starea functionarii generale a creierului, gradul de dezvoltare si maturizare
anatomofiziologica; gradul de diferentiere si specializare; localizarea unor eventuale focare
patologice.
1. Metoda analizei produselor activitatii se foloseste pentru investigarea intereselor,
motivatiilor sau disponibilitatiilor creatoare ale personalitatii. Pot constitui obiect de analiza
psihologica atat produsele activitatii libere cat si ale celei impuse.
Pentru fiecare tip de sarcina se stabilesc criterii de ordin cantitativ si calitativ de analiza si
interpretare.
In clinica se foloseste aceasta metoda pentru determinarea nivelului premorbid al
personalitatii si pnetru stabilirea deficitului general provocat de factorul patologic.
Se mai poate folosi pentru stabilirea unor metode diferentiate de tratament.
2. Metoda testelor isi are punctul de pornire in experimentul de laborator, de care se
distanteaza, devenind metoda independenta. Ne ofera posibilitatea compararii exterioare a
subiectilor in functie de performante sau de normalitate.
Are un coeficient ridicat de corelatie cu activitatiile naturale.
In psihologie exista peste 10.000 de teste care pot fi riguros etalonate sau vag etalonate,
verbale sau nonverbale, analitice sau sintetice.
3. Metoda experimentala are urmatoarea schema logica:
- formularea problemei;

- formularea ipotezelor;
- stabilirea variabilelor independente (stimul);
- specificarea variabilei dependente (raspuns);
- stabilirea modului de prelucrare a datelor;
- stabilirea semnificatiei psihologice a datelor statistice;
- stabilirea unei corespondente intre variabila dependenta si comportamentul general al
subiectului.

CURS 3
SISTEMUL NERVOS(SN)
Neuronii:
- reprezinta unitatea functionala a SN
- celule specializate pt a raspunde la stimuli, a transmite semnale si procesa informatii
- fac posibila existenta functiilor mentale.
Principalele caracteristici ale celulelor nervoase sunt:
- iritabilitatea capacitatea de a raspunde la stimul
- conductibilitatea capacitatea de a transpune semnale
Fiecare neuron e format din:
- corp celular, care prin impulsuri nervoase ?!
- axon, care transpune impulsul nervos de la corpul celular la alte celule nervoase.
Neuronii (N)
- sunt legati fie longitudinal, fie serial
- longitudinal neuronii transpun impulsul nervos fie prin centriped (spre creier), fie
centrifug (dinspre creier).
- Serial determina forma a 2 tipuri de circuite tip reflex, tip releu.
- Circuitul reflex : transpune impulsul care face legatura intre un stimul senzorial si un
raspuns motor: contractie musculara, secretie glandulara.
- Circuit releu : determina legatura intre 2 structuri aflate la acelasi nivel si presupune
conexiuni intre zone aflate intre aceeasi emisfera cerebrala sau in cele doua emisfere.
Aglomerarile de corpi neuronali se numesc NUCLEI.
Gruparea mai multor axoni se numeste TRACT NERVOS.
SISTEMUL NERVOS SUB STRUCTURI :
- SNC sistemul nervos central: creier si maduva spinarii.
- SNP sistemul nervos periferic: nervii cranieni, nervii spinali si ganglionii aferenti.
- SNV sistemul nervos vegetativ: regleaza activitatea organelor interne.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL(SNC)

- controleaza intregul sistem nervos, prin influentele din mediul extern (aferente)
- proceseaza informatiile si furnizeaza semnale(raspunsuri) in vederea realizarii diferitelor
activitati.
SISTEMUL NERVOS PERIFIRIC(SNP)
-are rol de a conecta SNC cu organele si tesuturile corpului
Structura neuronului: corp celular + prelungirile sale (axonul si dendritele)
Corpul celular contine:
1. nucleul: - nucleoplasmul + cromatina + nucleol + satelit nucleolar
2. citoplasma organite celulare (mitocondrii, aparatul Golgi, lizozomii, reticulul
endoplasmic)
3. membrana celulara (are o struct. trilamelara) stratul intern + stratul extern
(fosfolipidice) + str. mijlociu
Tipuri de neuroni
-

unipolari se gasesc in ganglionii spinali si nervii cranieni

bipolari se gasesc in caile vizuale, auditive si vestibulare
multipolari se gasesc in toate celelalte locatii

Dendrite si axoni
Dendritele f scurte , transporta impulsul catre corpul celular
Axonii pot varia in lungime de la 1 micron la 1 metru; transporta impulsul nervos de la
corpul celular neuronal catre periferie. In interiorul axonului - 2 fluxuri axoplasmice (lichid).
Cele 2 fluxuri axoplasmice: - transporta axonal:
- antegrad, de la corpul neuronal spre terminatiile axonului
- retrograd, de la terminatia distala (indepartata) a axonului catre corpul neuronal. Functia
fluxului retrograd returnarea materialului utilizat(depreciate la capatul axonului) catre corpul
neuronal pt a fi refacute. Cea mai importanta cale prin care intra toxinele si virusii.
Axonii pot fi:
- mielinizati (acoperiti cu un strat de substanta alba, grasa, produsa de anumite celule care
se fixeaza pe axon)
- nemielinizati
Rolul mielinei: de a creste viteza cu care impulsul nervos este transportat. Cu cat stratul este
mai gros, cu atat viteza transportata de mielina este mai mare.
Sinapse
-

jonctiunea dintre terminatia axonului si dendritele unui alt neuron

o celula musculara sau o structura glandulara

!!! Intre terminatia axonului si cealalta parte se afla un spatiu numit fonta sinaptica.
(caracteristica polarizarea) in fonta sinaptica sunt eliberati asa numitii neurotransmitatori (substante
stabilizate si eliberate de neuroni pt a produce un raspuns la nivel postsinaptic.
Exista neurotransmitatori:
- excitatori (gasiti in fonta sinaptica)
- inhibitori (conexiuni intre fibrele nervoase)
Rol in realizarea tuturor functionarii sinapsei.
Degradarea si regenerarea neuronilor
Celule de sustinere: asigura protectia sistemului nervos din interiorul SN. Protectia din
exterior este asigurata de sistemul osos.
Exista 3 feluri de celule de sustinere:
1. ependimale tapeteaza cavitatile pline cu fluid din interiorul SN
ventriculii cerebrali
canalul central al maduvei spinarii
- au rol in schimburile celulare
2. microgliale - sunt fagocite mananca celule moarte, rezultate din leziuni, infectii sau
din boli ale SNC
3. macrogliale:
a. astrocite (in SNC)
- cele mai numeroase in SNC, in forma de stea
- imbraca exteriorul emisferei celulare sau a maduvei spinarii
- inconjoara cupilarile sangvine formand o bariera hemato-encefalica
- au rol important in SNC: sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea SNC si
sunt f susceptibile la forma concerelor craniene (neoplasme)
b. oligodendrocite (in SNC)
- produc mielina
- mentin mielina pe fibrele nervoase din SNC
- produc factori neutrofi responsabil de cresterea axonilor afectati in SNC
c. celule Schwann (in SNP)
- corespunde cu oligodendrocitele in SNP
- inconjoara partial axonul mienelizat
- au rol in formarea de straturi succesive de mielina
- intre cele 2 celule Schwann exista un spatiu numit strangulatie
- ingonjoara ganglionii spinali si ai neuronilor autonomi
d. celule capsulare (in SNP)

CURS 4
MADUVA SPINARII

Este conectata cu nervii spinali si reprezinta structura prin care creierul comunica cu toate
paritle corpului sub nivelul cranian.
(2 feluri de NERVI la nivel cranian CRANIENI si cei care tin de maduva spinarii
SPINALI.)
Prin maduva:
trec impulsuri pentru principalele forme de sensibilitate (tactila, termica,
dureroasa) care se formeaza la nivelul membrelor, gatului si trunchiului.
trec comenzile pentru miscariile motorii voluntare sau involuntare ale membrelor,
gatului si trunchiului.
Rezulta ca afectarea maduvei spinarii poate conduce la pierderea sensibilitatii generale si la
paralizia miscarilor musculare in regiunile corpului inervate de nervii spinali.
ANATOMIA MADUVEI SPINARII
este situata in canalul vertebral format in mijlocul celor 7 vertebre cervicale, 12
toracale, 5 lombare si 5 sacrale.
se intinde de la baza craniului pana la discul intervertebral, situat inre I si a II a
vertebra lombara (L1, L2)
in partea superioara se continua cu substanta cerebrala alba sau cenusie
in partea inferioara se termina cu canalul medular (sac dural) care poseda
prelungiri ale nervilor spinali, numite coada de cal (cauda equina).
Desi canalul vertebral este foarte solid, traumele mecanice puternice il pot afecta, implicit
afectand si maduva spinarii.
Cele mai vulnerabile zone sunt: C5-C6, T12-L1, C1, C2.
La nivelul maduvei spinarii identificam 31 de perechi de nervi spinali:
8 cervicale;
12 toracale;
(nervii se numesc asa dupa locul prin care ies din canalul
vertebral)
5 lombare;
5 sacrate;
1 coccigiana.
Maduva spinarii este inconjurata de 3 membrane conjunctive cu rol de protectie, numite
meninge spinale. Din interior spre exterior ele sunt:
Piamater (inconjoara complet si adera la m.s.)
Arahnoida (inconjoara m.s. si se ataseaza de duramater)
Duramater (inconjoara m.s. si in partea caudala(inferioara) a m.s. formeaza sacul
dural). In LCR punctia lombara se efectueaza in acest spatiu.
STRUCTURA INTERNA A MADUVEI SPINARII
-

prezinta o strucutra relativ similara de-a lungul sau

Substanta alba se afla la exterior, formata din milioane de axoni, care transmit
impulsuri ascendent si descendent Fibrele sunt in mare masura mielenizate. Substanta alba e
impartita in arii sau zone numite cordoane si avem de fiecare parte a m.s. cate un cordon posterior,
unul lateral si unul anterior. In fiecare dintre cordoane intalnim gr. de fibre numite
fascicule(tracturi)
Substanta cenusie se afla la interior si este formata din corpii neuronali precum si
din restul masei nervoase: dendrite, tesut glial, capilare sangvine etc. Substanta cenusie e divizata
in 4 mari regiuni: de fiecare parte a m.s. cate un corn anterior, lateral, posterior, zone intermediare.
Coarnele anterioare sunt situate intre cordonul anteror si cordonul lateral. Cei mai
multi neuroni din aceasta zona au rol in realizarea miscarilor voluntare sau involuntare, dand
nastere axonilor ce ies prin radacinile anterioare ale nervilor spinali. Cornele anterioare sunt in
principal partea motorie a substantei cenusii spinale.
Coarnele laterale sunt o extensie mica a zonelor intermediare si sunt mai
pronuntate in zona toracala si lombara. Contin corpii celulari ai neuronilor preganglionari ai
sistemului nervos simpatic.
Coarnele posterioare contin neuroni care au legaturi cu radacinile posterioare ale
nervilor spinali. Acesti neuroni isi trimit axonii ascendent prin substanta alba spre creier.
Zonele intermediare (de asociatie) sunt situate intre coarnele anterioare si laterale.
Cei mai multi dintre neuronii de aici au rol de asociere intersegmentara (fac legatura intre mai
multe zone ale m.s.).
FORME DE ORGANIZARE
-

PE VERTICALA coloane celulare(nuclei)

Neuronii substantei cenusii sunt dispusi in grupuri celulare similare functional dispuse
longitudinal, numite coloane sau nuclei.
Unii nuclei se intind pe toata lungimea m.s. in vreme ce altii se gasesc numai la anumite
niveluri ale m.s. De exemplu: nucleul propriu-senzorial (tine de informatiile despre stimulii
durerosi care vin prin nervii spinali) se intinde pe toata lungimea maduvei spinarii in vreme ce
nucleul inter-medio-lateral se gaseste doar la anumite zonel ale m.s.
O alta realizare pe verticala a neuronilor LAMINA (pl. Laminae) reprezinta straturi de
substanta cenusie spinala ce rezulta in urma stratificarii neuronilor care sunt similari morfologic .
ele furnizeaza o identificare mai prcisa a ariilor substantei cenusii si folosesc la descrierea locatiilor
sau originilor sau terminatiilor cailor functionale (a nerviilor).
10 laminae 6 la nivelul coarnelor posterioare
- 1 in zona intermediara
- 2 in coarnele anterioare
- 1 in zona canalului ependimar
Nervii spinali
Fiecare nerv spinal, cu exceptia primului si ultimului, este atasat unei parti a madvei spinarii
prin 2 radacini posterioare si 2 anterioare. In interiorul radacinii posterioare se gasesc ganglionii
spinali ce contin grupuri de neuroni care constituie primul neuron al caii senzoriale.

Radacina anterioara contine axonii care ajung la musculatura scheletica sau neteda din zona
inervata.
PATOLOGIA MADUVEI SPINARII SI PSIHOLOGIA BOLNAVULUI MEDULAR
Principalele probleme legae de patologia maduvei spinarii sunt:
- pierderea sensibilitatii cutanate afectarea monolaterala/bilaterala;
- pierderea capacitatii de control a tonusului muscular (hipertonie, hipotonie) prin lezarea
nervilor motorii care poate fi mono sau bilaterala.
- aparitia unor tumori subdurale paralizie
- aparitia unor tumori medulare
- sectionarea partiala sau totala a maduvei spinarii (consecinta a unei traume sau accident)
- tumori vasculare
- inflamatii ale radacinilor nervilor spinali (lombosciatica)
Consecintele unei afectari a maduvei spinarii:
- dureri de diverse tipuri nevralgic, mialgic (musculara)
- pierderea sensibilitatii in anumite zone ale corpului
- pierderea tonusului muscular, incapacitatea de a contracta muschii in functie de necesitati
- pareza partiala (parapareza, paraplegie); totala (tetrapareza, tetraplegie)
Efectele in plan psihologic:
- modificari multiple la nivelul personalitatii (suspiciozitate, pesimism, nervozitate etc)
- aplatizarea tonului afectiv (placiditate, irascibilitate)
- apar nevroze: fobice, anxioase
- confuzie, dezorientare psihica
Ce face psihologul?
-

sedinte de relaxare (Schulz ?!)

psihoterapie (cea mai eficienta- cea de grup)

TRUNCHIUL CEREBRAL
Structura anatomica distincta, constituita din 3 formatiuni:
I.
II.
III.

bulbul rahidian (medula oblongata)

puntea lui Varolio (protuberanta)
mezencefalul

I. Bulbul rahidian se afla deasupra si in continuarea maduvei spinarii. Superior ajunge pana
la nivelul puntii lui Varolio, de care ese separat prin santul bulbo-pontin (transversal). Are forna
unui trunchi de con cu baza mica (2cm) spre maduva si cea mare spre punte. Lungimea trunchiului
de con 3 cm.
Bulbul are: 1 fata anterioara, 1 posterioara si 2 laterale.
Pe fata anterioara de o parte si de alta a santului median (central) se gasesc piramidele
bulbare. Acestea contin fibre motorii, corticospinale care 80% trec dintr-o parte in alta,
incrucisandu-se (decusatia piramidala loc de incrux).
Pe fetele laterale ies radaciniile nervilor glosofaringieni, vag si spinal. Tot pe fetele laterale
se gasesc olivele bulbare.
Fata posterioara are o structura diferita inferior si superior. In partea inferioara, structura sa
seamana cu cea a cordoanelor posterioare din maduva spinarii. In zona superioara cele 2 fascicule
Goll si Burdach se indeparteaza unul de celalalt. Tractul Burdach se prelungeste cu pedunculul
cerebelos inferior, iar fascicolul goll devine piramida bulbara posterioara. In partea superioara si
posterioara a bulbului se gaseste planseul ventriculului 4 cerebral.
In grosimea planseului se gasesc nucleii de origine ai nervilor cranieni IX, X, XI, XII.
STRUCTURA BULBULUI - seamana cu maduva spinarii din mai multe puncte de vedere,
inclusiv din cel al dispunerii substantelor nervoase: substanta alba la exterior si substanta cenusie in
interior. Totusi, substanta cenusie este fragmentata in nuclei sau insule (coarnele anterioare, laterale
si posterioare devin respectiv nuclei motorii, vegetativi sau senzoriali). Nucleii bulbului se mai
numesc echivalenti, fiind omologi celor din maduva spinarii.
Nucleii motori:
- nucleul nervului hipoglos (XII)
- nucleul nervului glosofaringian (IX)
- nucleul nervului vag (X)
- nucleul nervului accesoriu (XI)
Nucleii sensitivi:
- nucleul solitar
- nucleul vag (X)
- nucleul glosofaringian (IX)
- nucleul partial trigemen (V)
- nucleii vestibulari si cohleari (VIII)
Nucleii vegetativi(parasimpatici):
- n. cardio-pneumo-enteric
- n. salivator inferior (glanda parotida).
Nucleii proprii ai bulbului:
- n. Goll
- n. Burdach (cei 2 contin deutoneuronii pt analiza sensibilitatii proprioceptive constiente)
- n. oliva bulbara are conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, emisferele
cerebrale, maduva spinarii. Se ataseaza sistemului extrapiramidal (controlul miscarilor automate)
si participa la realizarea miscariilor semiautomate sau involuntare.

Identificam deasemenea substanta reticulata bulbara care impreuna cu cea din mezencefal
are un rol extrem de important in tonifierea generala a dinamicii activitatii psihice.

CURS 5
Substanta alba este formata din fibre mielenizate grupate in tracturi care fie trec prin
bulb (ascendent, descendent), fie isi au originea in bulb .
Cele care trec prin bulb sunt:
- fascicolul Goll, Burdach
- tractul spino-cerebelos
- tractul spino-talamic
Fibrele descendente:
- tractul cortico-spinal(piramidale)
- tractul rubo-spinal
- tractul olivo-spinal
- tractul vestibular final
Fibrele olivo-cerebeloase (alciforme, arculate)
FUNCTIILE BULBULUI
1.
de integrare reflexa: aici se gasesc centrii respiratori, cardiaci, vascomotori,
salivatiei, deglutitiei, suptului, unor reflexii de aparare (stranutatul, tusea, clipitul, voma), centrii
care regleaza tonusul muscular in sensul de intensificare a acestuia.
2.
de conducere: mijloceste transmiterea de impulsuri nervoase intre zonele
receptoare si centrii superiori ai integrarii aferente (senzoriale); mijloceste intre centrii de comanda,
motorii si organele de executie corespunzatoare
3.
de reglare: se realizeaza cu precadere prin intermediul substantei reticulate
II. Puntea lui Varolio apare la mamifere, ai este cea mai dezvoltata la om; este dispusa
transversal deasupra bulbului si are un aspect cuboid, intinzandu-se de la o emisfera cerebeloasa la
alta. Deosebim o fata anterioara, una posterioara, doua fete laterale si marginile(inferioara si
posterioara).
Fata anterioara dispune de un sant median-central pe marginile caruia se gasesc piramidele
continue (prelungiri ale piramidelor bulbare).
Fetele laterale se continua cu pedunculii cerebelosi mijlocii.
Fata posterioara este acoperita de cerebel, are forma triunghiulara si formeaza partea
superioara a bazei ventricolului IV.
Plasata in prelungirea bulbului, de care se apropie ca structura.
In partea superioara identificam santul ponto-peduncular, iar in cea inferioara identificam
santul bulbo-pontin.
La nivelul puntii identificam radacinile aparente ale nervilor oculomotor III, trohlear IV,
trigemen V, acustico-vestibular VIII, abducens VI.
In interior dispozitia celor doua tipuri de substanta nervoasa e similara celei din bulb la
interior subst cenusie sub forma de nuclei si la exterior subst alba.

Substanta alba cuprinde:

- fibre ascendente, care vin dinspre maduva si bulb si ajung la cerebel, talamus, nuclei
subcorticali etc.
- fibre descendente (tractul piramidal, rubrospinal, rubroolivar, tectospinal, reticulospinal)
Substanta cenusie contine nuclei ai unor nervi cranieni motori, senzitivi si vegetativi si
nuclei specifici puntii.
La nivelul puntii substanta reticulata are o dispunere dezordonata si contine fibre si celule
nervoase. Ea se deosebeste si de cea cenusie si de cea alba.
Identificam la nivelul puntii nerv reticulat ce participa la functionarea unor tracturi:
reticulo-spinal, reticulo, rubro-reticulat.
FUNCTIILE PUNTII
1.
reflexa: la acest nivel intalnim reflexe somatice, vegetative, precum cel salivar,
reflexul masticator, cornean, audio-oculogir(orientarea gatului si a capului dupa zgomot,lumina),
reflexul sudoripar si sebaceu al pielii capului, fetei; contractia muschilor fetei(mimica expresiva,
lateralitatea globilor oculari)
2.
de conducere: asigura transportul impulsurilor nervoase din mediul extern sau
intern catre centrii subcorticali si corticali precum si mesajele de executie in sens descendent de la
centrii de comanda la organele efectuare.
Leziuniile care afecteaza trunchiul cerebral se numesc paranchimale sau intro-axiale daca
lezeaza, afecteaza interiorul trunchiului cerebral, si extra-axiale- daca afecteaza exteriorul
trunchiului cerebral, respectiv nervii cranieni.
Leziuniile unilaterale pot provoca sindroame fie de aceeasi parte a corpului (ipsilaterale) fie
in partea opusa (contralaterale).
Exemplu de leziune extra-laterala- neuriomul de acustic se dezvolta din celulele schwann
ale nervului acustic cu urmatoarele simtome: pierderea auzului, diminuarea reflexului cornean,
pareza faciala periferica, hidrocefalie.
Alte exemple: meningioamele, astrocitoamele, hemangio-blastoamele.
O gama vasta de sindroame apar prin lezarea vaselor de sange, a arterelor.
III. Mezencefalul structura anatomica separata de punte prin santul pontopeduncular, iar
de diencefal print-un plan ce uneste comisura posterioara a creierului cu marginea superioara
posterioara a corpilor mamilari.
Are 4 fete: una anterioara, una posterioara si doua laterale.
Fata anterioara: identificam mai multe formatiuni, dintre care mai evidente sunt picioarele
pedunculilor cerebrali; aici se afla o origine aparenta a nervului oculo-motor III.
Fata posterioara: invizibila la adult, fiind acoperita de cortul cerebelului si de lobii
occipitali; pe aceasta fata se gasesc coliculii cvadrigemeni (IV).
Fetele laterale corespund tegmentului mezencefalic si bazei pedunculului.
In sectiune mezencefalul apare format din trei etaje:
- superior (se numeste tectum)
- mijlociu (tegment sau calota)
- anterior (picioarele pedunculilor cerebrali)
Intre tegment si picior exista o zona numita substanta neagra (locus niger).
Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni structurale:

pedunculii cerebrali (picioare+tegmen)

coliculii sau tuberculii cvadrigemeni (tectum)

Pedunculii cerebrali picioarele pedunculilor formate numai din substanta alba (fibre
nervoase care pornesc de la scoarta cerebrala si ajung la punte sau a) maduva tractul piramidal,
alte fibre cortico-pontine); b) calota (tegmentul) formata din substanta alba si cenusie.
Substanta alba constituita din fibre ce au originea in diencefal, maduva spinarii sau in punte.
Substanta cenusie organizata in nuclei din care unii sunt specifici mezencefalului.
Substanta neagra structura nucleara f compacta de forma semilunara. In structura ei intra
celule mari impregnate cu un pigment colorant de tip melanic.
Toate formatiunile melanice prezinta leziuni evidente in parkinsonul postencefalic.
Substanta neagra primeste impulsuri de la toata suprafata corpului si organele de simt, si
intervine in integrarea impulsurilor. Ea are un rol important in reglarea miscarilor fine si a tonusului
muscular.

CURS 6
Nucleul rosu:
- e situat in partea superioara a tegmentului, deasupra substantei negre
- are culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier a substantei cerebrale si a
bogatiei vasculare
- contine o zona cu celule mici (parvocelulara) si una cu celule mari (magnocelulara)
- primeste atat aferentatii cat si eferentatii cu rol in reglarea tonusullui muscular (exercita
un efect inhibitor asupra centrilor bulbari si medulari, adica genereaza rigiditate musculara
Tectul sau tectum (a2a parte a mezencefalului):
- contine colicului, tuberculi cvadrigemeni. Acestia, din punct de vedere structural contin
o alternanta de substanta alba si cenusie. Distingem 2 perechi:
- Coliculii superiori: primesc aferente de la corpul geniculat lateral, de la scoarta
cerebrala si maduva spinarii si dau eferente care ajung in cele din urma la muschii gatului si la
neuronii motori din maduva spinarii. Rolul coliculilor superiori este de a regla automat miscarile
oculare de realizare a reflexului de orientare la stimulii vizuali si fixarea obiectului in zona
perceptibilitatii optime.
- Coliculii inferiori: sunt plasati sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse. Contin
subst cenusie la interior (se numeste gangionul central) si subst a;ba la exterior. Primesc aferente de
la corpii geniculati mediani si trimit eferente catre celelalte formatiuni ale trunchiului cerebral si
catre maduva spinarii. Se leaga de realizarea reflexelor motorii neconditionate la stimulii acustici si
a reflexului de orientare care precede perceptia auditiva.
In ansamblu, mezencefalul indeplineste functii importante legate de:
- distributia normala a tonusului muscular
- realizarea reflexului de reechilibrare
- realizarea reflexului de orientare
PATOLOGIA MEZENCEFALICA

- se refera la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude) care au ca

elemente comune paralizia nervului cranian oclomotor (III), anestezii contralaterale (cauzate de
lezarea fasciculelor spinotalamice) sau miscari involuntare.
- In cazul sindromului substantei negre, principala afectare este cea a tonusului muscular.
- Sindromul imobilitatii (apare prin lezarea tractului corticospinal si corticobulbar)
bolnavul e nemiscat, parand in coma, dar are ochii deschisi si ii poate misca voluntar.
FORMATIUNEA RETICULATA
Printe nucleii si fibrele trunchiului cerebral se gaseste si reteaua formatiunii reticulate.
Formatiunea reticulata urca superior pana la diencefal si cortex si coboara pana la maduva spinarii
unde formeaza substanta cenusie periependimara.
Formatiunea reticulata a fost descoperita in 1911 de catre medicul neurolog R. Cajal, iar in
1954 i-au fost descrisi 98 de nuclei a caror functie nu e nici azi bine cunoscuta. Se stie ca exista 5
categorii de nuclei:
1. nuclei care comunica exclusiv cu cerebelul
2. nuclei mediali
3. nuclei laterali
4. nucleii rafeului
5. nucleii lui Nanta
Neuronii formatiunii reticulate sunt dispusi sub forma de retea in afara trunchiului cerebral,
reprezentand la o scara mai mare si la un nivel mai dezvoltat reteaua interneuronala a maduvei
spinarii.
Nucleii sunt dispusi in jurul axelor medial (nucleii refeului) si lateral, iar la nivelul
mezencefalului ei se gasesc in special in tegmente.
Axonii formatiunii reticulate ajung la maduva spinarii, la trunchiul cerebral, la talamus,
cerebel si scoarta cerebrala prin fibre specifice.
Prin experimente dedicate formatiunii reticulate, s-a demostrat existenta unui sistem
reticulat activator ascendent(SRAA) care se intinde de la nivelul trunchiului cerebral pana la cortex,
avand rolul de a stimula difuz cortexul, mentinandu-i tonusul sau vigilenta.
In functionarea FR indentificam 2 etape:
- o activitate fazica (de trezire a scoartei cerebrale)
- o activitate tonica (de mentinere a starii de veghe)
Rolul SRAA este evident in situatii care necesita atentie sporita sau cand persoana prezinta
repulsie fata de stimul. Activitatea SRAA implica trezire, iar absenta implica somn.
Exista un sistem reticulat descendent, care are rol in reglarea tonusului muscular, acest
sistem primeste impulsuri de la firbele extrapiramidale cerebeloase si vestibulare si are rol in
controlarea activitatii motoneuronului medular.
In 1972 L. Danaila a descris SRIA(s.r. inhibator ascendent), a carui lezare duce la aparitia
sindromului de logoree cu hiperchinezie.
In ansamblu, FR fie activatoare ascendenta sau descendenta, are un efect modulator
important atat asupra scoartei cerebrale cat si a maduvei spinarii. Ea regleaza:
- vigilenta corticala
- perceptia
- discriminarea spatio-temporala

memorarea si reactualizarea
expresia emotionala
homeostazia
ritmurile biologice
starea de somn
controleaza activitatea muschilor scheletici
rejustarea pozitiilor corpului si locomotia
indemanarea, gesturile, expresiile faciale, masticatia, deglutitia, respiratia, circulatia
controleaza sistemul somato-senzorial si neuro-endocrin(intr-o maniera mai globala)

SINDROAMELE RETICULATE
- mutismul achinetic (leziunea SRAA) simptome: lipsa de raspuns la intrebari,
imobilitate a corpului si capului, ochi deschisi, lipsa de raspuns emotional si motor, absenta
paraliziei, prezenta reflexului de orientare.
- Sindromul de logoree cu hiperkinezie (leziunea SRIA) apare pre/postoperator la
pacienti cu leziuni corticale. Se caracterizeaza prin: hipermnezie, exagerarea atentiei, miscarilor, a
reflexului de orientare, simt critic ascutit, somn redus(2-3ore/zi), rationament normal sau deteriorat,
in functie de localizarea si intinderea leziunii corticale.
CEREBELUL
- formatiune cerebrala aparuta mai tarziu pe scara evolutiei filogenetice
- in traducere crbl = creieras, si denumirea a fost data pt ca are o structura asemanatoare
cu cea a emisferelor cerebrale.
Identificam componente plasate longitudinal (cele mai vechi) si componente plasate
transversal (noi). Structurile recente se amesteca cu cele vechi, ceea ce face destul de dificila
delimitarea intre partile sale componente, si totusi putem vorbi de existenta a 3 potiuni:
1.
arhicerebelul(lob flocculo-nodular) cea mai mica si mai veche dintre
structuri; conectata cu nucleii vestibulari(rol imp. In echilibru); formata din 2 parti: nodulus si
flocculus.
2.
paleocerebelul format din lobul central si lobul patrulater anterior. Primeste
aferente de la maduva spinarii si trunchiul cerebral . trimite eferente la formatiuni din cerebel si
trunchiul cerebral(care se ocupa de reglarea tonusului muscular)
3.
neocerebelul cel mai nou si mai voluminos. Constituit din formatiuni multiple
care au conexiui cu toti lobii scoartei.
Cerebelul are 3 fete: superioara, anterioara si inferioara.
- cantareste intr 100-150grame (a8a aprte din grutatea totala a creierului)
- poseda numeroase santuri si circumvolutiuni care cresc mult suprafata sa
- are o potiune mediana unica (vermis) care se conecteaza cu emisferele cerebeloase.
- Exterior, se conecteaza cu celelalte formatiuni prin 3 perechi de fibre, numite pedunculi
cerebelosi:
bulb

1.
p.c. inferiori: contin fibre ascendente si descendente care merg la maduva spinarii,
si punte. Primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular,

proprioceptiv+semnale motorii de la sistemul extrapiramidal. Trimite eferente la nucleii vestibulari

si olivele bulbare.
2.
p.c. mijlocii: contin fibre care leaga crblul de punte, de scoarta cerebrala, precum si
emisferele cerebeloase una de cealalta.
3.
p.c. superiori: contin fibre aferente si eferente. Cele aferente vin de la maduva
spinarii si trunchiul cerebral. Cele eferente merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, talamus etc.
Este cea mai mica pereche de pedunculi deoarece contine relativ putine fibre.
STRUCTURA CEREBELULUI
Substanta cenusie se gaseste si la interior si la exterior. La exterior ea formeaza scoarta
cerebeloasa constituita din 3 straturi:
- exterior(molecular)- format din celule granulare, celule in forma de cos, celule stelate,
precum si dendrite ale neuronilor Purkinje. Celulele cos au transfer orizontal.
- intermediar(ganglionar) contine celule Purkinje (f mari, au forma de para si formeaza
un singur strat. Dendritele acestor celule fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul exterior, iar
axonii lor parasesc scoarta cerebeloasa avand un efect inhibitor.
- intern(granular) contine celule granulare si celule Golgi. Celulele granulare sunt in
numar f mare iar axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul exterior.
Functia scoartei cerebeloase este legata in special de activitatea neuronilor Purkinje. Acestia
primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si descarca impulsuri cu o anumita
fecventa pe secunda. Rata descarcarii acestor impulsuri se modifica in functie de anumiti factori,
acest fapt fiind rsponsabil pt anumite functii motorii, invatarea motorie.
Nucleii cerebelului. Substanta cenusie la exterior prolifereaza in substanta alba. Se gasesc
atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase.
Exista 4 perechi de nuclei cerebelosi:
- fastigiali (in paleocerebel)
- globulari (in cele 2 emisfere cerebeloase. Nucleul Globos si emboliform in legatura cu
substanta rosie si talamus)
- dintati(dantelati) se afla in centrul emisferelor cerebrale, tin de neocerebel si sunt in
legatura c substanta rosie, talamus etc.
Substanta alba este formata din fibre mielenizate, de 3 feluri:
- de proiectie (leaga cerebelul de alte formatiuni ale SNC)
- comisurale (leaga cele doua emisfere cerebeloase)
- de asociere (realizeaza legaturi in aceeasi emisfera)
La nivelul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie este ascendenta. Principalele aferente
sunt:
-

vestibulare (ajung la lobul flocculo- nodular)

spinale (ajung in vermis)
corticale (in lateralele emisferelor)
olivare (in scoarta cerebeloasa)

FUNCTIILE CEREBELULUI

Sunt multiple. Multa vreme s-a crezut ca are 3 functii elementare:

- imitarea miscarilor
- miscarile complexe
- corectia miscarilor
Studiile recente arata ca cerebelul e o veriga importanta a feed-backu-lui kinestezico-motr,
contribuind la tonusul muscular, pozitia corpului, contractia si relaxarea adecvata a muschilor
implicati in miscare. Deasemenea asigura precizia miscarilor voluntare, in special apucarea si
manipularea adecvata a obiectelor.
Se presupune ca cerebelul ar fi un modulator al impulsurilor sensibilitatii proprioceptivtactile, vestubulare, care ajung la scoarta cerebrala. Se mai presupune ca intervine in reglarea
functiilor vegetative ale organismului.
Paleocerebelul controleaza in special muschii antigravitationali, in vreme ce neocerebelul
actioneaza ca o frana pt miscarile voluntare, mai ales cele ale mainii.
S-a mai constatat ca lezarea cerebelului are ca efect lezarea unei functii mai generale legata
de evaluarea temporala a unei sarcini in maniera retroctiva.
SIMPTOMELE LEZARII CEREBELOASE:
Holmes a fost primul care le-a descris si anume:
- hipotonie
- ataxie(aparitia unor erori in miscare si regularitatea acestora)
- tremurul intentional(mai marcat la terminarea miscarii)
Aceste tulburari apar la membrele ixilaterale. Uneori apar probleme legate de ortrostatism si
dizartrie!? (vorbire sacadata, uneori exploziva), afectarea mai pronuntata la membrele inferioare.
Cu timpul leziunile crbl tind sa se amelioreze daca procesul patologic nu progreseaza. Daca apare o
leziune crbl unlterior, acest lucru poate conduce la aparitia semnelor de disfunctie tipic cerebeloasa.
Ceea ce demonstreaza ca cel putin la tineri functiil cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale
creierului.

CURS 7
Neurotransmitatorii sunt substante care asigura transmiterea influxului nervos la nivel
sinaptic si la nivelul placii motorii. Sunt secretati in interiorul sistemului nervos; fiecare neuron
producand si eliberand unul sau mai multi neurotransmitatori.
Sunt de 2 feluri de neurotransmitatori:
1.
cu molecula mica si actiune rapida implicati in raspunsuri promte ale SN
(transmiteri senzoriale si motorii): acetilcolina, dopamina, norepinefrina (noradrenalina), epifrina
(adrenalina), serotonina, histamina, aminoacizii (acidul gama aminoglutic), glicina.
2.
cu molecula mult mai mare si actiune mult mai lenta (neuropeptidele) produc
modificari de durata (numarul de receptor, sinapse pe perioade lungi de timp).
1.
Acetilcolina (Ach)

singura substanta care nu e nici aminoacid si nici derivat al acestuia. Este secretata
de neuroni din cortexul motor, ganglionii bazali, motoneuroni, neuroni din SN vegetativ
(parasimpatic).
Au fost identificate 2 lanturi ?! de sisteme colinergice:
reticulat, continuare a substantei reticulate;
limbic, in hipocalm; actiunea sa centrala este activarea corticala si
comportamentala (datorita legaturii cu sistemul reticulat)
In doze mici Ach exercita efecte de facilitare a transmiterii sinaptice, la nivelul SN central si
periferic. In doze mari are efecte puternic excitatorii, dar si efect inhibator(inhibitia cordului de prin
nervii vagi).
La nivelul hipocalmului ?! Ach se implica in functiile sale fiziologice si comportamentale.
Studii efectuate post-mortem pe pacientii amnezici arata ca un deficit major de Ach (in
special in hipocalm?!) ulterior tratamente cu Ach in vederea tratarii amneziei pe cale colinergica au
dat gres.
Dopamina (DA)
face parte din clasa catecolaminelar (alaturi de epinefrina si norepinefrina)
are 3 cai: 1. de la substanta neagra la ganglionii bazali (alterarea bolii e incriminata
in boala Parkinson); 2. din apropierea substantei negre pana in bulbul olfactiv din sistemul limbic si
de aici cateva fibre cu proiectie pe cortex; implicata in reglarea invatarii, memoriei, cognitiei,
emotiei; 3. in hipotalamus, implicata in controlul secretiilor glandei hipofize.
Medicamentele care trateaza schizofrenia in general blocheaza descarcarea dopaminei, acest
fapt ... extrapiramidale care sunt contracarate prin medicamente care contin Ach.
Lezarea acestei cai (2) produce simptomele episodului schizofrenic (inhibarea gandirii,
aparitia unor fluxuri ideatice fanteziste (delirul) de aceea se considera ca dopamina intervine in
realizarea constiintei (comportamentului voluntar).
Norepinefrina (noradrenalina)
provine din convertirea dopaminei cu ajutorul unei enzime.
In SNC, norepinefrina e secretata intr-un nucleu numit locul coerurelus(ceruleus)
In SN periferic, e folosita la sinapsele neuropilos postganglionari
In creier exista 2 cai majore adrenergice:
- calea ventrala, origine bulbara si pontina, trece prin substanta reticulata si ajunge la toti
nuclei din hipotalamus; implicata in functia hipotalamusului
- calea dorsala, incepe in punte, da ramificatii talamice si hipotalamice, ajunge la amigdala,
hipocalm, cortex. Implicata in functiile sistemului limbic si ale cortexului cerebral
-

regleaza functiile cognitive, afective, vegetative (organice si endocrine).

Serotonina (5-HT)
secretata de nucleii rafeului medial din trunchiul cerebral cu proiectii catre
hipotalamus si maduva spinarii

la fel ca si in cazul norepinefrinei, proiectia celulelor care secreta serotonina e larg

raspandita in tot creierul
ascendent serotonina se gaseste si functioneaza la nivelul substantei reticulate,
hipotalamus, amigdalei, hipocampului, emisferelor cerebrale
este un neurotransmitator mai putin studiat pt ca lipsesc medicamentele care sa
stimuleze/inhibe secretia de 5-HT
scaderea secretiei serotonivergice se soldeaza cu insomnie, hiperactivitate,
explozivitate; se considera ca 5-HT mediaza inhibitia comportamentala.
Cresterea majora a descarcarilor de 5-HT duce la aparitia unui sindrom
comportamental anormal: tremur al capului si mainilor, miscari lente ale capului, rigiditatea
torsului(partea de sus a capului), diminuarea ratei alimentare.
5-HT inhiba caile de transmitere a durerii in maduva spinarii
Are un rol in dispozitia psihica, contribuie la inducera somnului
Histamina
concentrata in hipotalamus si in alti neuroni crebrali
are un rol f important in reactiile inflamatorii locale, in controlul vaselor de sange,
muschilor netezi (organele interne) a glandelor exocrine (sudoripare, salivare, gastrice)
din histamina SN secreta mai departe 2 pertide
Transmitatorii aminoacizi
Spre deosebire de ceilalti transmitatori, acestia sunt produsi de toate celulele nervoase, fiind
constituienti cerebrali universali;
Rolul lor nu este clar delimitat, dar se presupune ca au un efect modulator (secretia e adusa
la medie) asupra activitatii altor neuroni
De exemplu: glutamacul produs in butonii terminali din caile senzoriale + mai multe arii
corticale, considerat a fi un mediator excitator; glicina apare la nivelul sinapselor medulare si e
considerat a fi un mediator inhibitor; acidul gama aminobutilic (GABA) considerat a fi un
neurotransmitator inhibitor; apare in maduva spinarii, cerebel, ganglionii bazali, hipocamp,
emisferele cerebrale, retina.
actioneaza ca transmitator in cel putin 40% din sinapse
2.
Peptidele neuroactive aceste substante provin din
derivati din secretia de
proteine care are loc in neuron, la nivelul reticolului endoplasmic si al aparatului Golgi.
Cele mai importante peptide sunt:
clasa opioidelor: opicortinele si enkefalinele
neurohipofizable: vasopresina, occitocina (oxitocine)
secretinele: secretina, glucagonul, peptide digestive
insulinele: I insulina, II insulina ca factor de restere
somato-statinele: somato-statinul, polipertida pancreatica
gastrinele: gastrina, coleciststochinina

Aceste substante actioneaza fie ca hormoni(la distanta), fie ca neurotransmitatori (la nivel
local). Ele actioneaza fie excitator, fie inhibitor, sau ambele moduri (pe tintele neuronale)
Actiunea specifica regiunile cerebrale implicate in perceperea durerii, de asemenea
regleaza raspunsurile la stres, datorita actiunilor complexe la nivelul SN sunt considerate mai
curand modulatori si mai putin neurotransmitatori.
Sistemul obiacen, endogen are o importanta farmacologica majora pt ca actioneaza ca
analgezic.
Cel mai important opiacen e morfina, care are puternice proprietati analgezice, este
relaxanta si usor euforica (motiv pt care opinacele au devenit droguri).
Receptorii morfinei sunt localizati regional, cu concentratii mai mari in zonele care
controleaza durerea si comportamentul emotional.
Endorfinele sunt de 3 feluri: alfa, beta si gama. Alfa si beta endorfinele au fost localizate
in hipofiza (glanda pituitara). Beta endorfina descarca hormonii de crestere si a prolactinei (secretia
laptata?! la mama). Este mult mai puternica decat morfina externa.
Endorfinele, mai ales cele produse in zona mediala a hipotalamusului au un rol foarte
important in controlul hormonilor de crestere descarcarile de hormoni tirodieni, reglarea insulinei,
glucagomului, cortico-tropinei, reglarea hormonilor sexuali.

DIENCEFALUL
se gaseste in continuarea si deasupra mezencefalului, in jurul ventricolului III,
fiind acoperit de emisferele cerebrale.
Se compune din 2 formatiuni mari si anume: talamoencefalul (format din talamus,
metatalamus si epitalamus) si hipotalamus.
A. Talamoencefalul
I talamusul

e constituit din 2 corpuri ovoide de substanta nervoasa, se mai numesc si corpi

optici.

E format din 5 categorii de nuclei:

A. Grupul nuclear anterior, primeste aferente de la corpii mamilari; trimite eferente

catre cortexul cingulat si emisferele cerebrale

B. Nucleii limitei meriane: se conesteaza cu hipotalamusul, alte formatiuni de

substanta cenusie subcorticala

C. Nucleii mediali: trimit eferente in lobul frontal si cortexul motor

D. Masa nucleara laterala, primeste aferente senzoriale spino-talamice si trimite

eferente in lobul parietal

E. Nucleii posteriori, includem nucleu pulvivar si corpii geniculati, se conecteaza cu

cortexul lobilor temporal si parietali.
Conexiunile talamusului: structura senzitiva cruciala subordonata scoartei cerebrale; la
acest nivel fac sinapsa tpate caile sensibilitatii cu exceptia cailor olfactive care au un alt traseu in
exteriorul talamusului.

Nu toate fibrele talamice ajung la cortex, unele dintre ele se termina in nucleii cenusii
subcorticali.
Identificam nuclei talamici:
cu proiectie corticala (ex nucleul arculat reticulat)/ cu proiectie subcorticala (ex
nucleii intermediari, ventriculari)
de asociatie (ex nucleii laterali sau laterodorsali)
Cei cu proiectie corticala au legaturi in ambele sensuri cu cortexul, formeaza impreuna cu
campurile corticale unitati functionale stabile.
Caile mari senzoriale se termina in nuclei cu proiectie corticala dar trimit caraterale si la cei
subcorticala.
Toate conexiunile eferente ale talamusului intervin in functiile cailor extrapiramidale.
Controlul cortexului se exercita prin circuite de fibre nervoase (ex. Circuitul cortico-pontocerebelo-talamo-cortcal).
Cercetarile efectuate de-a lungul timpului arata ca exista 2 tipuri de nuclei talamici
specifici care sunt legati de funct. sistemelor senzoriale (auditiv-vizual) nucleul pulvinar integreaza
impulsuri vizuale auditive, somatice; nespecifici sunt legati in special de zonele asociative ale
talamusului; funct lor nu e pe deplin cunoscuta.
Nuclei specifici(de transmisie, de releu)
Nuclei nespecifici(proiectie difuza)
Nucleii specifici au urmatoarele caracteristici:
fiecare prelucreaza o singura modalitata senzoriala sau un imput venit din zona
motorie
fiecare se proiecteaza intr-o regiune specifica a cortexului
fiecare primeste imputuri recurente de la regiunea cerebrala pe care s-a proiectat
Recurenta imputurilor permite modularea imputului primit in functie de activitatea
desfasurata.
Un nucleu talamic senzorial transmite intr-o regiune corticala numai un anumit tip de
informatii; acest fapt reprezinta treapta initiala a receptiei senzoriale. Alti nuclei talamici senzoriali
trimit impulsurile catre ariile asociative ale cortexului; acolo unde sunt integrate senzatiile si se
declanseaza comportamente.
Toti nucleii de transmisie trimit impulsuri catre sistemele de reglare in nucleii cu proiectie
difuza trimit impulsuri catre toate regiunile corticale cu efect in reglarea nivelului de excitabilitate
corticala generala.

CURS 8
Din punct de vedere in lezarea talamusului apar mai multe entitati nosografice (boli). Cea
mai cunoscuta este:
1. sindromul talamic, care are urmatoarele simptome neurologice:
- hemianestezia contralaterala (consecinta unei hemoragii talamice)
- durere de cap de tip arsura, f intensa si persistenta si se accentueaza in stare de stres
emotional si oboseala (hiperpatie)
- tremurul intentional (ca urmare a leziunii nucleului lateral ventral)
- ataxia membrelor inferioare (legata de gradul de sensibilitate al muschilor)

tulburati simpatice (ptoza palpebrala) Nu ridic. pleoape

tulburari motorii (hemipareza din corp)
se asociaza tulburari de gust (uneori)

2. afazia talamica tine de:

- tulburari de dinamica a expresiei si fluentei verbale
- voce slaba, raspunsuri scurte, debit incetinit si sacadat al vorbirii
- incoerenta discursului
- afectare persistenta si disociativa a memoriei ( mem verbala), deficit al memoriei logice
si de a crea asociatii verbale
- are in general evolutie favorabila cu exceptia mem verbale
3. sindromul de neglijenta talamica: are 2 manifestari:
- a.Neglijenta motorie: se manifesta printr-un deficit in utilizarea unei jumatati a corpului,
cu toate ca aceasta e perfect functionala. Prin incitare verbala, aceasta neglijenta poate sa dispara
partial.
- b.neglijenta spatiala: e legata in principal de analizatorul vizual (a fost confirmat de teste
neuropsihologice) si reprezinta devierea privirii spre dreapta si refuzul explorarii spatiului stang al
campului vizual
simptome secundare:
- tulburare a cunoasterii locului
- tulburare a orientarii spatiale
- apraxie constructiva (dificultati in a construi ceva manual)
- deficit de memorie anterograda pt materialul vizio-spatial
- spontanietatea excesiva a limbajului
- confabulatia extravaganta
- tulburari emotionale le nivelul expresivitatii (talamusul intervine ca modulator al
proceselor afective)
Lezarea nucleilor anteriori ai talamusului duce la o modificare de constienta a bolnavului si
reduce drastic reactivitatea sa emotionala, in timmp ce lezarea nucleului posteroventral porduce
anxietate in miscarile de aparare si genereaza miscari vegetative exagerate.
II. metatalamusul format din corpii geniculati si mediani.
1. corpii geniculati laterali:
- se leaga de coliculii cvadrigemeni superiori
- la acest nivel se termina fibrele optice
- prelucrarile vizuale la acest nivel permit diferentieri intre intuneric si lumina si
orientarea in spatiu in raport cu stimulii luminosi
- sunt formati din 2 parti: ventrala (cea mai veche filogenetic) si dorsala stratificata (noua
filogenetic) care expediaza impulsuri la scoarta cerebrala scizura calcarina si ariile 18/19 Brodmann
(are 6 straturi la om)
2. corpii geniculati mediali:
- conectati cu coliculii cvadrigemeni inferiori
- aici se termina nervul auditiv

III. epitalamusul se gaseste in partea superioara a diencefalului si e compus din glanda

epifiza (pineala) si din aparatul habenular.
1. glanda epifiza:
- dupa 7 ani incepe sa involueze, dupa 14 ani se calcifica
- este o glanda care are rol important in dezvoltarea organismului, exercita un rol imp in
metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor
- se presupune ca exercita un efect frenator asupra sferei sexuale
- principalul hormon secretat este melatonina secretata maximal noaptea(spre deosebire
de herotonina ziua); scade constant de la nastere pana la batranete
- nu a fost demonstrat pana in acest moment un efect antigonadotrop al melatoninei la om
- rolurile melatoninei:
modularea excitabilitatii cerebrale
influenta fiziologiei somnului
posibil, un efect antineoplazic la om
se presupune ca regleaza activitatea celorlalte glande sau ca intervine in reglarea lor
(hipofiza, tiroida, sexuale etc)
2. aparatul habenular:
- contine numeroase fibre albe si substana cenusie (nuclei habenulari)
- fibrele albe au legaturi cu structurile corticale
B. Hipotalamusul
- reprezinta mai putin de 1% din totalul volumului creierului uman
- este format dintr-o portiune supraoptica, una tuberala, una mamilara
- nucleii hipotalamusului se impart in 4 grupe principale:
1. grupul anterior format din nucleul paraventricular si nucleul supraoptic, acestia secreta
hormoni care sunt trimisi la adenohipofiza
2. grupul lateral format din nucleu tubero-mamilar si nucleii tuberali laterali
3. grupul mijlociu format din nuclei hipotalamici ventromedial si dorsomedial
4. grupul posterior format din nucleii tuberculilor mamilari
Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite functii a hipotalamusului
Conexiunile hipotalamusului: H poseda o bogata retea de de conexiuni atat interne cat si
externe care influenteaza SNC, SN vegetativ, sistemul endocrin (prin intermediul hipofizei)
cai aferente:
- fascicolul telencefalic leaga scoarta cerebrala de H, avand efect excitator si inhibitor.
Principalele informatii vehiculate prin acets trac tin de organele viscerale
- fascicolul talamo-hipotalamic leaga H de talamus
- stria-terminalis leaga amigdala de H
- fibre spinotalamice transporta informatiile legate de sensibilitatea cutanata
Conexiunile H cu aparatul vizual prin fibre care leaga chiasma optica. Aceste fibre provin
din celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii optici, chiasma optica si ajung la unii nuclei
hipotalamici si in lobul posterior al hipofizei. Efectul lor e influentarea sistemului vegetativ atat in
mod direct cat si prin intermediul hipofizei prin semnalele luminoase de la nivelul ochiului.
cai eferente:

- tractul hipotalamo-hipofizar leaga H de hipofiza

- tractul hipotalamo-habenular leaga H cu glanda epifiza
- tractul hipotalamo-latamic
- sistemul paraventricular leaga H de aproape toate formatiunile cenusii ale trunchiului
cerebral
- tractul tuberofizar leaga H de hipofiza posterioara
Toate fibrele sunt bidirectionale (feed-back) cu exceptia tractului hipotamao-hipofizar si a
fibrelor care vin de la retina si care au rol f important in reglarea ritmului circadian (alternanta zinoapte)
FUNCTIILE HIPOTALAMUSULUI
- H are atributii directe in reglarea mediului intern al organismului (reglarea
neuroendocrina, reglarea sistemului autonom(vegetativ), reglarea motivationala)
- Reglarea sistemului neuroendocrin. Impreuna cu sistemul limbic H participa direct la
reglarea mediului intern in vederea mentinerii constantelor acestuia.
Controlul emotiilor si a comportamentului emotional se face indirect de catre H, de H in
conjunctie cu sistemul limbicsi a scoartei cerebrale.
Datele anatomice indica faptul ca H contine un mare numar de nuclei si retele neuronale ce
regleaza functii vitale cum ar fi: temperatura, ritmul cardiac, tensiunea arteriala, osmoza sangvina,
ingestia de apa si alimente, in plus, organizeaza motor raspunsurile endocrine in comportamentele
emotionale adaptative.
In primul rand H controleaza activitatea glandei hipoifize care controleaza la randul ei
celelalte glande endocrine. Aceste glande regleaza activitatea H si hipofizei prin feed-back.
Multi neuroni hipotalamici sunt specializati in secretia peptidelor. Acestia ajung fie in
spatiul sinaptic ca neurotransmitatori, fie in circulatia sangvina de unde actioneaza la distanta ca
hormoni, controland excitabilitatea neuronala si eficacitatea sinaptica. Pot controla eficacitatea
sistemului endocrin fie direct, fie indirect. Controlul direct se exercita prin descarcarea in circulatia
sangvina a neurohipofizei a produsilor neuroendocrini, iar controlul indirect se exercita prin
intermediul adenohipofizei.
Neuronii peptidici sunt: magnocelulari si parvocelulari.
Neuronii magnocelulari elibereaza vasopresina si oxitocina.
Vasopresina e secretata in H si depozitata in hipofiza. Are 2 efecte:
- producerea vasoconstrictiei si reabsorbtia apei de catre rinichi (in absenta vasopresinei
volumul urinei ar putea ajunge la 15-20litri/zi).
- Interventia in mecanismele invatarii si memoriei (nu se cunoaste mecanismul prin care
vasopresina actioneaza asupra acestora).
Oxitocina e secretata in nucleul paraventricular din H. Efectele sale sunt evidente in special
in timpul travaliului prin stimularea contractiilor uterine si prin stimularea secretiei lactate. La
barbati efectele ei sunt mai obscure: secretia de oxitocina e influentata pozitiv de dopamina si e
inhibata de alcool, stres si serotonina.
Sistemul neurosecretor parvocelular: secreta hormoni inhibatori (-) si de eliberare (+)
(releasing) din glanda hipofiza anterioara. Exemple:
- TRH (hormonul de eliberare al triotropinei)
- CRH (corticotropinei)
- MRH (melanocitelor)
- GnRH (gonadotropinei)

PRH (prolactinei)

CURS 11
TELENCEFALUL
(Emisferele cerebrale)

e format din:
sistemul limbic
substanta alba la interior
scoarta cerebrala la exterior
e format din doua jumatati, numite emisfere. Fiecare dintre ele are 3 fete:
externa (superolaterala)
interna (mediala)
inferioara (bazala)
emisferele au cate 3 margini:
superioara
infero-laterala
infero-mediala

Suprafata externa
prezinta numeroase sciziuni (santuri) care delimiteaza girusurile sau circumvolutiile,
dar si lobii.
Aria cortexului uman are aprox. 2200 cm, din care doar o treime vizibila, restul
fiind ascunsa in sciziuni, santuri.
Cele mai importante santuri sunt:

lateral (Sylvius)

central (Rolando)

perpendicular extern
Acestea determina impartirea ariilor corticale in 4 lobi: frontal, parietal, occipital si
temporal.
1. Lobul frontal delimitat posterior de santul lui Rolando si inferior de scizura lui Sylvius.
E traversat de 3 santuri mai mici si 4 girusuri. In zona posterioara, intre scizura Rolando si santul
precentral se formeaza girusul precentral.
Lobul frontal se imparte in 3 parti:
frontala superioara (F1)
frontala mijlocie (F2)
frontala inferioara (F3)

2. Lobul temporal situat inferior fata de scizura Sylvius si anterior fata de santul
perpendicular extern. E impartit in 3 circumvolutii paralele orizontale:
circumvolutia temporala superioara
circumvolutia temporala medie
circumvolutia temporala inferioara
si doua girusuri plasate anterior si posterior. Girusul anterior contine aria auditiva primara
(aria 41 Brodmann).
3. Lobul parietal se intinde de la santul central pana la santul perpendicular exterior. In
spatele santului central se gaseste santul postcentral care imparte lobul parietal in girusul
postcentral si o arie posterioara mai mare. (aria somato-senzitiva girusul postcentral, are
numeroase conexiuni)
4. Lobul occipital in spatele santului parieto-occipital (santul perpendicular extern). E
brazdat de numeroase santuri mai mici ( de exemplu, scizura calcarina). Aici - prelucrarea
impulsului vizual.
In profunzimea santului lateral se gaseste o formatiune numita insula, ce are forma unei
piramide cu varful in jos. Este o formatiune destul de veche din punct de vedere filogenetic, care a
fost acoperita de formatiuni mai noi in decursul evolutiei. Sub insula se gasesc alte doua formatiuni
la fel de vechi: claustrum si putamen. Acestea 3 se afla in stransa legatura cu zona olfactiva.
Suprafata mediala
corpul calos cea mai proeminenta formatiune alba a emisferelor. Are rol important
in transmiterea informatiilor intre emisfere.
santul cingulat, aflat mai la suprafata, ce imparte aceasta suprafata intr-o zona
inferioara si una exterioara. Zona exterioara apartine lobului frontal. La acest nivel se prelungeste si
scizura calcarina, care delimiteaza pe aceasta suprafata lobul parietal de ce occipital.
Suprafata inferioara
e delimitata de scizura lui Sylvius intr-o portiune anterioara mai mica si una
posterioara mai mare, cu functii distincte.
SISTEMUL LIMBIC
Aceasta denumire provine de la Brocca (1868) pentru a caracteriza cortexul primitiv care
formeaza un inel in jurul trunchiului cerebral. Studiul pe care l-a efectuat a starnit interes dupa ce
aceasta a reusit sa evidentieze rolul sistemului limbic in comportamentul emotional 9are conexiuni
cu talamusul, hipotalamusul, epitalamusul, precum si cu numeroase arii olfactive). Cercetariile care
au fost efectuate ulterior au evidentiat implicarea sa in comportamentele de cautare a prazii, de
curtare, de crestere a puilor, de imperechere precum si in raspunsurile cu conotatie emotionala.
Asigura echilibru intre comportamentele normale si agresive. Joaca un rol extrem de
important in formarea memoiei emotionale.

Afectarea sistemului limbic apare in cazul unor demente a anumitor tulburari afective
precum si in epilepsiile de lob temporal (la aprox 60% din pacientii epileptici, originea crizelor se
afla in sistemul limbic).
Studiile efectuate pana acum au pus in evidenta urmatoarele structuri componente ale
sistemului limbic:
I.
nervii bulbului si tractul olfactiv
- Stria olfactiva si girusul olfactiv
- Trigonul olfactiv
- Lobul piriform si cortexul piriform
- Complexul nuclear amigdaloid
- Hipocampul, aria septala, formixul, hipotalamusul, nucleii talamici limbici si
paralimbici, aria limbica a ganglionilor bazali, cortexul limbic si cortexul paralimbic
II.
2 grupe mari de structuri in sistemul limbic:
grupa structurilor concentrice: lobiiolfactivi, hipocampul, cortexul prepiriform, cortexul
periamigdaloid.
Grupa structurilor marginale: parti ale corpului calos, partea anterioara a lobilor temporal si
frontal, lobul insulei si nucleii amigdalieni, precum si anumite zone mici din hipocamp
Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt: hipocampul si amigdala. Acestea
sunt localizate in zona mediala a lobului temporal, portiunea anterioara si sunt foarte sensibile la
anoxie si la infectii virale.
HIPOCAMPUL
Structura complexa, situata in peretele medial al emisferelor cerebrale. In limba latina =
monstru sau calut de mare. Are o structura incolacita.
Se asociaza cu epilepsia de lob temporal.
Are trei parti principale:
- aria principala receptoare, constituita din nuclei granulari si girus dintat
- hipocampul propriu-zis
- subiculum, e o sursa importanta de eferente.
In cazul hipocampului, substanta alba e la exterior si cea cenusie in interior. Aceasta
situatie se numeste cortex cerebral inversat. Substanta alba se numeste alveus, iar substanta cenusie
e organizata in cea mai mare parte in 6 straturi (pe alocuri 4 straturi).
Structurile olfactive contin inelul format din hipocamp si girusul cingular care impreuna
constituie marele lob limbic. Aceste structuri olfactive contin elemente mai putin diferentiate, care
impreuna constituie paleocortexul.
Hipocampul e implicat in encodare si anume in achizitionarea memoriei noi. Distrugerea
bilaterala a hipocampului produce amnezie aterograda durabila si profunda. Aceste tipuri de
amnezii?! ; celelalte capacitati de a comunica si cele intelectuale raman relativ intacte, precum si
meoria de scurta durata.
In functie de marimea si localizarea leziunii hipocampului, se poate asocia si o amnezie
retrograda.
Deasemenea, s-a demonstrat iportanta hipocampului in invatarea spatiala si in memoria
spatiala, atat in ceea ce priveste asocierea stimulului cu contextul in care se produce, cat si in ceea
ce priveste existenta unei orientari spatiale ?!?

ARIILE CORTICALE
Structura scoartei cerebrale difera de la o zona la alta (ca grosime, ca densitate a ? celulare,
ca orientare a celulelor sau ca numar al acestora). Functie de acestea aspecte au fost descrise peste
50 de arii corticale (harta Brodmann). In functie de predominanta celulara, anumite arii pot fi
considerate motorii (predomina celulele piramidale) sau pot fi senzoriale (predomina straturile
granulare) sau pot fi de asociatie (predomina straturile I, II si uneori III).
Cortexul e o vasta zona de receptie, de comanda-control, dar si de integrare a impulsurilor.
Din acest punct de vedere putem vorbi de cortex somato-senzorial si de cortexul motor (efector).
Cortexul somato-senzorial joaca un rol important in prelucrarea tuturor impulsurilor care
vin de la nivel somatic. Exista doua arii importante in prelucrarea informatiilor senzoriale si anume:
aria senzoriala somatica primara (S I) si aria senzoriala somatica secundara (S II).
S I se gaseste in girusul postcentral in jurul santului central precum si in portiunile
superioare si inferioare a lobilor parietali. Are 4 arii functionale importante si anume: ariile
Brodmann 1, 2, 3A si 3B, cu roluri diferite in realizarea sensibilitatii somatice.
Aria 1 primeste impulsuri ale sensibilitatii extero si proprioceptive prin fibre talamice
directe si prin colaterale de la aria 3.
Aria 2 aici sosesc de la talamus doar fibre subtiri proprioceptive si kinestezice
contralaterale.
Aria 3 prelucreaza impulsuri ale sensibilitatii exteroceptive (dureroasa).
S II se afla pe partea superioara a santului lateral, e mai mica decat S I si se prelucreaza
impulsuri legate de alte tipuri de sensibilitate somatica.
Ariile S I si S II sunt puternic conectate cu aria motorie.
Conexiunile pe care le au sunt de 3 feluri: de asociatie (intre diferite regiuni ale aceleiasi
emisfere cerebrale), caloase (unesc regiuni aflate in emisfere diferite) si de proiectie (trimit axoni la
structuri subcorticale, de tipul maduvei spinarii, talamus, ganglioni bazali).
In concluzie, sistemul somestezic are 2 mari tipuri de aferente: sensibilitate termo-algica, si
sensibilitate epicritica (tactil fin), la care se adauga informatii despre pozitia articulatiilor.
CORTEXUL VIZUAL
Traseul vizual al impulsurilor care vin de la retina catre nucleul geniculat lateral, de la care
pornesc catre coliculii laterali inferiori sdin mezencefal si catre coliculii superiori si aria pretectala.
Doar nucleii geniculati laterali prelucreaza informatia vizuala restul generand reflexe de
tipul pupilar fotomotor sau diferite miscari oculare.
Inputul senzoriala vizual ajunge in aria vizuala primara (cortex striat sau V1 sau campul
17). Informatiile care ajung aici sunt contralaterale. Neuronii acestei zone raspund in mod specific
la anumite tipuri de stimulari vizuale (pot raspunde la liniile verticale din campul receptor, dar nu si
la cele oblice sau orizontale). In denumirea celor care lucreaza in acest domeniu - neuronii
complecsi si hipercomplecsi. Neuronii complecsi raspund la mai multi stimuli care au aceeasi
orientare in camp, in vreme ce neuronii hipercomplecsi integreaza informatii obtinute de la neuronii
complecsi.

Neuronii plasati in straturi diferite indeplinesc roluri diferite. Unii prelucreaza de exemplu
conturul grosier al stimulului, altii prellucreaza culoarea, textura precum si patternul stimulului
respectiv.
In aceasta arie neuronii sunt orientati in coloane care sunt distincte functional intre care insa
exista interconexiuni.
Aria vizuala V 2 (aria 18 Brodmann) reprezinta imaginea in oglinda a ariei 17. e principala
zona de asociere si considerata a fi centrul al memoriei vizuale. Are rol in organizarea imaginii si in
acomodare.
Aria V 3 (aria 19) aici se formeaza fibre motorii care se proiecteaza subcortical. Are rol in
vederea stereoscopica ( in orientarea spatiala, in perceperea formelor, in realizarea imaginii
corporale in miscarea realizata in adancime si in localizarea imaginilor relevante).
Lezarea acestei arii duce la o percepere distorsionata a obiectelor si dezorientare spatiala.
Mai exista 3 arii corticale: V4, V5, V6 care au localizari corticale mai reduse (fie se gasesc
printre celelalte arii, fie ca se gasesc pe fata anterioara a lobilor occipitali). V4 are rol in perceptia
colorata; V5 in perceperea formelor aflate in miscare; V 6 in reprezentarea spatiului.