Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NEUROPSIHOLOGIE
RAPORTUL PSIHIC – CREIER
m - mitocondrie;
cv - veziculă citoplasmică.
Dendritele
Axonii:
mielinizati
nemielinizati
Imaginea arată că
întotdeauna există
un soi de material
care “umple” fanta
sinaptică.
Imaginea arată, de
asemenea,
prezenţa unor
“creste” pe faţa
interioară a
membranei post-
sinaptice. Acestea
fac parte din
organizarea
presinaptică.
Butonul terminal al axonului conţine câteva vezicule mici (20-40 nm) cu
rol important în transmiterea nervoasă, pentru că au în interior
moleculele unei substanţe transmiţătoare.
- Acetilcolina (Ach)
- Dopamina (DA)
- Norepinefrina (noradrenalina)
- Serotonina (5 – HT)
- Histamina
- Transmitatorii aminoacizi
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai
lenta (neuropeptidele)
- Opioidele
- Neurohipofizarele
- Tahikininele
- Secretinele
- Insulinele
- Somatostatinele
- gastrinele
Acetilcolina (ACh)
- Singurul neurotransmiţător care nu este aminoacid
sau derivat al acestuia
- Este secretată de neuroni din cortexul motor,
ganglioni bazali, motoneuroni etc
- Au fost identificate două sisteme colinergice (reticulat
şi limbic)
- Acţiunea centrală: activarea corticală şi
comportamentală (şi datorită legăturilor cu sistemul
reticulat)
- În doze mici: ACh exercită efecte de facilitare a
transmisiei sinaptice centrale şi periferice
- În doze mari: efecte puternic excitatorii, dar şi
inhibitor (inhibiţia cordului de către nervii vagi)
- Studiile arată că pacienţii amnezici au un deficit
marcat de ACh
Dopamina
- Face parte din clasa catecolaminelor
- Are trei căi:
- de la substanţa neagră la ganglionii
bazali (implicată în boala Parkinson),
- din apropierea subst. negre până la
bulbul olfactiv (reglează cogniţia, emoţia,
memoria şi învăţarea, lezarea produce
episoade echivalente celui schizofrenic)
- în hipotalamus (implicată în secreţia
glandei hipofize)
Norepinefrina (noradrenalina)
- Provine din dopamină
- În creier există două căi adrenergice
- Local (neurotransmiţători)
Elemente de bază:
- Potenţial de repaus
- Potenţial de acţiune
- Potenţial postsinaptic
Potenţialul de repaus (de membrană)
Astrocitele:
- Circumvoluţiune
- Lob
- Şanţ (mai adanc, separa lobi)
- Scizura (mai putin adanca, separa
circumvolutiunile)
SCOARŢA
CEREBRALĂ
Lobii SC
- Lobii frontali
- Lobii parietali
- Lobii temporali
- Lobii occipitali
Lobii
Lobii
Lobii (cont.)
Lobii frontali
delimitat posterior de scizura lui Rolando sI inferior
de scizura lui Sylvius
este traversat de trei santuri sI patru ginusuri
in zona posterioara, intre scizura lui Rolando sI
santul precentral se formeaza ginusul precentral
se imparte in trei parti:
frontala superioara (F1)
frontala mijlocoe (F2)
frontala inferioara (F3)
Lobii parietali
se intinde de la santul central pana la cel
parieto-occipital (scizura perpendiculara
exterioara)
posterior santului central se gaseste santul
postcentral, care imparte lobul pariental in
ginusul postcentral sI o arie posterioara
maimare. Ginusul postcentral = aria
somatosenzitiva sI are numeroase conexiuni
Lobii temporali
este situat inferior de scizura lui Sylvius sI
anterior de scizura perpendiculara externa
(preoccipitala)
este impartit in trei circumvolutii paralele:
temporala superioara, medie sI superioara sI
doua ginusuri plasate anterior sI posterior
ginusul anterior = aria auditiva primara
Lobii occipitali
situat in spatele santului parieto-occipital
este brazdat de numeroase santuri mai mici
Scoarţa cerebrală
Neuronii stelati
- Se afla mai ales in straturile II si IV
- Reprezinta aproximativ 33% din populatia
neuronala a tuturor ariilor neocorticale
- Sunt celule multipolare
- Au diametru foarte mic
Structura Scoartei Cerebrale
Cortexul prezinta doua regiuni:
- Slab stratificata (doua straturi) – corespunde
structurilor vechi din paleocortex – Allocortex
- Foarte stratificata (6 straturi) - tine de de
structurile corticale noi – Izocortex
Cortexul gustativ
de la globus pallidus.
Anomia culorii
- Pacientul este incapabil sa numeasca culorile
- Depinde de afectarea punctului de jonctiune temporo-
parieto-occipital stang, unde se afla anumite sisteme de
limbaj
Patologia cortexului vizual
Acromatopsia
- Pacientul percepe lumea ca fiind fara culoare, in
tonuri de gri sau, ocazional, in tonurile unei singure
culori
Simultagnozia
- Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un
percept (se diagnosticheaza cu testul figurilor ascunse in alte
figuri – “Embedded figures Test”)
Prosopagnozia
- Incapacitatea de a recunoaste fete familiare, inclusiv propria
fata (cauza: lezarea unei circumvolutii situate la punctul de
intalnire intre lobul occipital, frontal si temporal drept)
Patologia cortexului vizual
Vederea oarba (blindsight)
- A fost denumita si observata inca de la inceputul secolului 20.
- Pacientii, desi se declara ca fiind orbi (nu vad nimic), par sa
posede totusi anumite aspecte de responsivitate vizuala (pot
face evaluari vizuale, fara a avea vreo experienta perceptuala)
- Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale
- Abilitatile “conservate” pot varia foarte mult: orientarea privirii
catre sursa de lumina, indicarea (cu degetul) a sursei de
lumina, diferentierea orientarii liniilor, a marimii literelor,
precum si o acuitate vizuala cu putin doar mai slaba decat la
subiectii normali
- Explicatia conservarii acestor abilitati: mentinerea functionarii
sistemului vizual secundar (tecto-pulvinar), care continua sa
opereze chiar in conditiile afectarii sistemului primar, fara a
putea insa furniza si constiinta prezentei stimulilor
Patologia cortexului auditiv
Agnozia auditiva
= inabilitatea pacientului de a interpreta intelesul sunetelor
din afara vorbirii, si de a spune ceva semnificativ despre
ele (nu poate spune ca ceea ce se aude este apa care
curge, si nici ca apa se foloseste la baut, spalat sau
inotat).
Tipuri de agnozie:
- O forma este legata de perceperea si discriminarea
sunetelor (pacientul recunoaste un obiect prin forma
sau atingerea lui, nu prin sunetul pe care il produce)
- Alta forma se refera la asocierile generate de sunete
Patologia cortexului auditiv
Ambele forme de agnozie auditiva sunt legate
si de dificultati in receptia limbajului vorbit
(afazii de tip senzorial).
Cauza: leziuni la nivelul cortexului auditiv tertiar
(circumvolutia temporala superioara, zona
anterioara)
Amuzia
- Pacientul este incapabil sa recunoasca sau sa
discrimineze anumite ritmuri, tempouri sau
masuri muzicale
Patologia cortexului somatosenzorial
Anosmia
= Incapacitatea pacientului de a identifica
mirosuri sau de a le asocia cu un obiect,
mancare, actiune (ex. pregatirea mesei,
prezenta gunoiului)
Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fata mediala
a EC)
II. Afazia - descriere
Este cea mai comuna tulburare de limbaj, din
cauza corticala,
Clasificarea afaziilor a cunoscut multe
variante
Cea mai simpla clasificare imparte afaziile in:
- Receptive si expresive (Weisenberg,
McBride, 1935)
- Fluente si nonfluente (Howes si Geschwind,
1964)
- Anterioare si posterioare (Benson, 1967)
Tipuri de afazie
1. Apraxia îmbrăcării
Este o formă particulară de apraxie, manifestată
ca incapacitate a pacientului de a se îmbrăca.
Acesta poate deveni confuz în privinţa etapelor
îmbrăcării, a hainelor pe care ar trebui să le
aleagă, finalmente rezultatul fiind bizar.
2. Apraxia constructivă
- Este o formă mai frecvent întâlnită de apraxie
- Este incapacitatea de a “sintetiza” modul în care se duce la
bun sfârşit o sarcină practică, care presupune mai multe
elemente şi etape (ex. construcţia unui “castel” din cuburi
de lemn)
- Cauza celor mai severe forme de apraxie constructivă:
lezarea unor regiuni frontale şi parietale drepte
Dificultăţile în desenarea obiectelor
- Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor
occipital sau parietal.
- Leziunile parietale produc defecte de aranjare şi inter-
relaţionare a părţilor desenului
- Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate,
cu componente aşezate în poziţii greşite, cu orientare
greşită, cu o multitudine de linii adăugate ulterior pentru
a corecta desenul
- Leziunile parietale stângi produc deseori o simplificare
a desenului (probabil pentru că pacientul nu poate
formula un plan pentru a-l pune în practică, astfel încât
rezultatul este corect dar simplu, fără detalii)
Diagnoza apraxiilor (testele seriale ale miscarilor
mainilor si ale fetei)
Ataxia
Consta in slaba capacitate sau incapacitatea de a finaliza o
sarcina conform cu planificarea initiala.
-Mişcarea voluntară
In B intra:
circumvolutia corpului calos;
circumvolutia hipocampului;
nucleii amigdaloidieni
lobul insulei;
partea anterioara a lobilor temporal si frontal (din
neocortex).
Insula
(lobii temporal si frontal au fost indepartati
pentru a se vedea formatiunea insulei)
Cele mai importante structuri ale sistemului
limbic sunt hipocampul si amigdala.
Substanţa neagră
- Este cea mai voluminoasă formaţiune a
mezencefalului
- Are o zonă dorsală compactă şi o zonă
ventrală de culoare rosie cenusie
Functionalitatea nucleilor bazali:
- In realizarea activitatilor instinctive (locomotia,
apararea, hranirea si curtarea)
- Realizeaza fondul postural pentru activitatile
voluntare, fara a initia insa acele miscari
Coreea Syndeham
- Apare in copilarie, in asociere cu bolile de inima
- Are un prognostic favorabil
Coreea (boala) Huntington
- Este o boala ereditara, care debuteaza in jurul varstei de 40 de ani
- Cauza: pierderea neuronilor colinergici si GABA-ergici din nucleul
striat
- Transmiterea se face in proportie de 50% la urmasii directi
- Se asociaza cu dementa progresiva
- Este confundata frecvent cu alte boli (schizofrenie, tulburari
sociopate etc) deoarece afectarea psihica este foarte caracteristica
- Evolutia bolii: diminuarea gradata a capacitatii intelectuale,
inabilitate motorie totala, moarte la 15 – 20 ani de la debutul bolii.
- Nu exista tratament pentru aceasta maladie
2. Atetoza
= miscari involuntare lente, vermiforme, de
rasucire, care afecteaza extremitatile, uneori
si muschii fetei si gatului
3. Balismul
= accelerarea activitatii unuia sau altuia dintre
membrele corpului, functie de localizarea
leziunii
4. Tremorul
Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali
este Boala Parkinson
= consta din perturbarea profilului cognitiv si
comportamental al pacientilor
Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali,
afectarea circuitelor si diminuarea cantitatii de
neurotransmitatori.
Manifestari:
- Tremur ritmic de repaus
- Cresterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect
de roata dintata)
- Akinezia (dificultate in initierea de miscari, saracia
sau absenta miscarilor spontane)
- Bradikinezia (incetinirea executiei miscarilor)
- Afectari cognitive
- Compulsii
Afectarile cognitive tin de:
- Capacitatea de analiza si tratare secventiala a informatiei in
MSD
- Capacitatea de a elabora un plan in baza unei strategii
- Capacitatea de ajustare a planului functie de imprejurari
- Disparitia raspunsurilor non-pertinente
- Saracia continutului ideativ
- In cazul afectarii putamenului apar tulburari de scriere,
semnare si dactilografiere, care nu mai pot fi recuperate
ulterior
Glanda epifiză
după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică
este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare
exercită efect frenator asupra sferei sexuale
exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi
mineral
hormonul principal este melatonina, derivat din serotonină
melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina ziua) iar
secreţia ei scade de la naştere până la bătrâneţe
nu s-a demonstrat la om şi primate efectul antigonadotrop al
melatoninei (întârzierea declanşării pubertăţii, de ex.)
rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale;
influenţarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor asupra
creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activităţii şi a altor
glande (hipofizei, pancresului endocrine, suprarenalelor,
glandelor sexuale)
Aparatul habenular
conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie
(nuclei habenulari)
fibrele albe se conectează în general cu structuri
subcorticale
Hipotalamusul
Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului
creierului uman. Este format dintr-o porţiune
supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute
din faţă în spate).
Nucleii hipotalamusului se împart în patru grupe
principale:
grupul anterior – format din nucleul paraventricular
şi cel supraoptic. Ei secretă hormoni care sunt
trimişi la adenohipofiză.
grupul lateral – nucleul tuberomamilar şi nuclei
tuberali laterali.
grupul mijlociu – nuclei hipotalamici ventromedial
şi dorsomedial
grupul posterior – nuclei tuberculilor mamilari
Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite
funcţii.
Conexiunile hipotalamusului
Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni,
atât interne cât şi externe, care influenţează atât
sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ.
Este, deasemenea, foarte important pentru sistemul
endocrin, prin intermediul hipofizei.
Căile aferente:
fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus,
având efect excitator şi inhibitor. Principalele functii sunt
legate de organele viscerale.
Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de
hipotalamus.
Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus.
Fibre directe spinotalamice – vin dinspre talamus.
Există, deasemenea, legături ale
hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre
care leagă chiasma optică de partea “vizuală”
a hipotalamusului. Aceste fibre provin din
celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii
optici, chiasma optică şi ajung la unii nuclei
hipotalamici şi în lobul posterior al hipofizei.
Feed-back
Hipofiză
Vasopresina:
- este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză.
- produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în
absenţa ei volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri în 24 h).
- intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact
mecanismele), probabil prin influenţarea secreţiei de ARN.
Oxitocina:
- este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus.
- Efectele sale sunt contracţia uterină şi secreţia lactată. La
bărbaţi efectele sale sunt mai obscure.
- alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în
vreme ce dopamina stimulează descărcarea de oxitocină.
Sistemul neurosecretor parvocelular
Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (releasing) – substanţe care
eliberează sau inhibă eliberarea hormonilor din glanda pituitară anterioară.
- Poikilotermia
- Hipotermia sustinuta
- Hipotermia paroxistica
- Hipertermia sustinuta
- Hipertermia paroxistica
Poikilotermia
- Reprezinta incapacitatea H de a mentine
temperatura centrala constanta, independent
de temperatura mediului ambiant
- Apare in lezarea centrilor integratori ai
termoreglarii in H posterior si mezencefal,
precum si la nou-nascuti (in special
prematuri) si batrani.
Hipotermia sustinuta
- Apare fie prin distrugerea mecanismelor de
producere a caldurii, fie prin stabilirea unui
centru/reper anormal inferior (care regleaza
temperatura corpului sub cea a mediului
ambiant)
- Se produce in cazul lezarii H posterior
- Apare rar in patologie
Hipotermia paroxistica
- Consta in episoade de scadere a temperaturii
corpului, care variaza ca frecventa zilnica
- Debuteaza brusc, prin transpiratie, inrosire a pielii,
scaderea temperaturii corpului pana la 32°C, scadere
ca dureza minute/zile.
- Se adauga si: oboseala, diminuarea activitatii
cerebrale, hipoventilatie, aritmie cardiaca, lacrimare
- Mecanismele de producere si pierdere a caldurii
functioneaza normal, dar pentru mentinerea
temperaturii in jurul valorii de 32°C
- Hipotermiile pot fi: usoare (35°C-32°C), medii (32°C-
24°C, cu bradicardie, hipotensiune) sau grave (mai
jos de 24°C, cu coma si deces, finalmente)
- Hipotermiile accidentale apar si la bolnavii cu arsuri
de gradele I, II si III.
Hipertermia sustinuta
- Consta in perturbarea mecanismelor de
pierdere a caldurii si stimularea
mecanismelor de producere a ei.
- Cauza: lezarea neuronala in zona H anterior
(sau ventriculul III)
- Consta in cresterea necontrolata a
temperaturii corpului, ca urmare a unei
productii active de caldura.
Hipertermia paroxistica
- Are un caracter episodic si se manifesta prin
frisoane si pusee febrile, la care se adauga si
alte fenomene vegetative.
- Nu este totdeauna prezenta implicarea H,
desi, in anumite cazuri, examinarea
anatomopatologica a relevat existenta unor
leziuni in zona tuberala a H.
Reglarea foamei si a aportului de hrana
Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici:
- Nucleul hipotalamic ventromedial si a tesutului
inconjurator (lezarea lui produce hiperfagie si
obezitate severa – de aceea a mai fost numit
“centrul satietatii”)
- H lateral (lezarea bilaterala produce afagia si
moarte, chiar in conditiile hranirii fortate – de aceea
a mai fost numit “centrul foamei”)
- Etc
Aportul lipidic
- Este imatur pana la varsta de un an
- Devine major, in cazul lezarii bazei H
- Dereglarea aportului lipidic este intalnit in
cateva tipuri de sindroame
Sindroame cu dereglare de aport lipidic
1. Sindromul Babinski – Fröhlich
- semne: obezitate si infantilism genital
- Este de natura tumorala
- Este provocat de lezarea H bazal si medial
anterioara
inferioara
Nucleii senzitivi
nucleul solitar / facial (VII)
nucleul vag (X)
glosofaringian (IX)
nucleul trigemen (V) – partial
nucleii vestibulari si cohleari (VIII)
Nucleii vegetativi – sunt parasimpatici
nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin glosofaringian si vag
(cord, plaman si organele abdominale)
nucleul salivator inferior
nucleul cardio-pneumoenteric
Nucleii proprii
nucleul Goll
nucleul Burdach – deutoneuronii pentru analiza secundara a
semnelor sensibilitatii proprioceptive constiente
oliva bulbara
conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, creierul mare si
maduva
se ataseaza sistemului extrapiramidal si participa la realizarea
miscarii semiautomate si involuntare
Identificam, de asemenea, substanta
reticulata bulbara care, impreuna cu cea din
mezencefal, au un rol extrem de important in
tonificarea generala a dinamicii activitatii.
Substanta alba - Este formata din fibre mielinizate,
grupate in tracturi care trec prin bulb ascendente si
descendente si care isi au originea in bulb
Ascendente: Descendente:
Fascicolul lui Goll Tracturi corticospinale
fibre spinocerebeloase
fibre arciforme/arcuate
externe
interne
Functiile bulbului
Acesta are trei functii importante:
Functia de integrare reflexa
Functia de conducere
Functia de reglare
Functia de integrare reflexa - centrul respirator,
centrul cardiac, centrul vasomotor, centrul
salivatiei, centrii unor reactii de aparare
(stranutul, tusea, clipitul, voma) centrii de
reglare a tonusului muscular (intensificare)
Functia de conducere:
- mijloceste transmiterea intre zonele
receptoare si centrii superiori ai integrarii
aferente (senzoriale)
- mijloceste transmiterea intre centrii de
comanda (motori) si organele de executie
corespunzatoare
fata anterioara
dispune de un sant median, pe marginile caruia se
gasesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor
bulbare)
de aici pleaca nervul trigemen
Substanţa reticulată
- Are o dispunere dezordonată şi conţine fibre
(spinoreticulat, reticulospinal, reticuloreticulat,
rubroreticulat) şi celule nervoase (formează nucleul
reticular)
Substanta alba
- fibre descendente:
tractul piramidal
fascicolul corticospinal
rubrospinal
tectospinal
reticulospinal
Funcţiile punţii
1. Reflexă
2. De conducere
1. Funcţia reflexă:
Reflexe somatice şi vegetative: lacrimal, salivar,
masticator, cornean, sudiopalpebral, audio-oculogir,
sudoripar şi sebaceu (pentru faţă şi pielea capului),
contracţia muşchilor feţei (mimica expresivă),
lateralitatea globilor oculari, tonusul muscular
2. Funcţia de conducere:
Asigură circulaţia informaţiei extrase din mediul extern
şi intern către centrii subcorticali şi corticali, precum
şi mesajele de comandă în sens descendent către
organele de execuţie
Patologia bulbului şi punţii
Este considerată foarte gravă atunci când se referă la
centrii vitali.
Leziunile din interior se numesc intra-axiale sau
parenchimale, iar cele situate la exterior se numesc
extra-axiale (de obicei, ţin de afectarea nervilor
cranieni)
Nucleul rosu
- situat in partea superioara a tegmentului, deasupra substantei
negre, cu o culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier
a substantei celulare si a bogatiei vasculare
- contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona magnocelulara
(celule mari)
- primeste aferente si trimite eferente cu rol in reglarea tonusului
muscular (exercita un efect inhibitor asupra centrilor bulbari sI
medulari si genereaza rigiditate musculara)
Tectul / Tectum
Contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de
substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2 perechi – coliculii
superiori si coliculii inferiori
Coliculii superiori
- primesc aferente de la corpul geniculat lateral, sistemul central,
maduva spinarii si dau eferente care ajung finalmente la muschii
gatului si la neuronii somato-motori din maduva cervicala.
- regleaza automat miscarile oculare, realizeaza reflexul de
orientare la stimuli vizuali si fixarea obiectului in zona
perceptibilitatii optime;
Coliculii inferiori
- sunt sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse.
- contin substanta cenusie la interior (ganglionul central) si
substanta alba la exterior.
- primeste aferente de la corpii geniculati mediali si dau eferente
catre celelalte formatiuni ale trunchilui cerebral si catre maduva
spinarii
- coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii
neconditionate la stimulii acustici si a reflexului de orientare care
precede perceptia auditiva
Pe ansamblu, mezencefalul indeplineste functii
foarte importante legate de:
distributia normala a tonusului muscular
nuclei mediali
nuclei laterali
nucleii rafeului
perceptia
discriminarea spatio-temporala
memorizarea
expresia emotionala
homeostazia
ritmurile biologice
starea de somn
Controleaza:
activitatea muschilor scheletici;
T12 – L1
C1 – C2