Prezentare - Cum ÎI Ajutăm Pe Copii Să Facă Față Traumelor

Prezentare realizată după lucrarea:
Dr. Peter A. Levine Maggie Kline

(2017)
Cum îi ajutăm pe copii să facă
față traumelor
Ghidul părinților pentru a le

cultiva copiilor încrederea în
sine, bucuria și reziliența
Trauma este un fapt de viață
Întâmplări precum accidentele,

Trauma poate fi rezultatul unor căzăturile, intervențiile medicale și
evenimente cu impact asupra copilului divorțul îi pot determina pe copii să se
cum sunt violența, molestarea, dar poate izoleze de cei din jur, să-și piardă
rezulta și din evenimente obișnuite. încrederea în ei înșiși sau să dezvolte
anumite anxietăți și fobii.
Copiii traumatizați prezintă adesea probleme de comportament

(agresivitate, hiperactivitate), iar pe măsură ce cresc se pot confrunta cu
adicții de tot tipul.
O caracteristică specifică copiilor traumatizați este aceea că ei trăiesc ca
și cum evenimentul care i-a traumatizat încă se întâmplă.
Rămân blocați în timp, iar corpul lor reacționează asemenea unei alarme
setate pe momentul traumatic.
Cu cât copilul este mai mic cu atât crește

Trauma poate fi și rezultatul fricii
riscul apariției unor evenimente care devin
permanente și a tensiunii nervoase
copleșitoare în ciuda faptului că pentru copiii
continue.
mai mari acestea pot fi obișnuite.
Trauma nu se află în evenimentul în sine, ea

este reprezentată de efectul pe care îl are
asupra sistemului nervos.
Prevenirea traumelor se realizează cu ajutorul unor adulți implicați care să înțeleagă și să

răspundă nevoilor de securitate, de căldură și de liniștire ale copiilor, dar nu în ultimul
rând și nevoilor de respectare a granițelor lor. Securitatea poate fi obținută și atunci când
adulții le oferă copiilor o jucărie de pluș, o păpușă, un personaj imaginar cu rol de prieten
surogat, obiect care îi poate liniști pe copii atunci când aceștia experimentează o separare
temporară față de părinți.
Chiar dacă copiii sunt caracterizați prin
Pentru prevenirea sau minimizarea fragilitate, aceștia sunt înzestrați și cu o
traumei în rândul copiilor, dar și pentru doză de reziliență. Pentru părinți poate
ameliorarea stresului, este important ca fi liniștitor să știe că atunci când
părinții să se asigure cu nu sunt primesc ajutorul adecvat, copiii sunt
încărcați de necazul copilului. capabili de cele mai multe ori să-și
revină în urma unui eveniment stresant.
Pe măsură ce copiilor le este oferită posibiltatea să triumfe în fața

unor șocuri sau situații stresante, aceștia devin tot mai competenți și
rezilienți.
Deoarece capacitatea de vindecare atât emoțională și psihologică este
înnăscută, rolul adultului este de a-l ajuta pe copil să-și acceseze
această capacitate.
Limbajul corpului, expresia facială și tonul vocii utilizate de
Dezvoltarea părinți sunt importante deoarece în acest fel sistemul lor nervos
rezilienței comunică direct cu sistemul nervos al copilului. În acest mod se
produce conexiunea adevărată între copii și părinți, generându-
se astfel prin intermediul comunicării nonverbale, sentimente de
siguranță și încredere în rândul copiilor.
Dezvoltarea unei Prezența liniștitoare se dezvoltă și ca urmare a producerii

prezențe liniștitoare conexiunii dintre corp și creierul copilului, amintindu-se cele trei
părți ale creierului care funcționează în armonie:
Necortexul – partea Sistemul limbic

Creierul reptilian
cea mai nouă, (creierul mijlociu)
(creierul mic)
responsabilă de responsabil cu
responsabil cu
abilitățile de gândire procesarea amintirilor
supraviețuirea.
complexe. și sentimentelor.
Familiarizarea cu
propriile senzații
Simțul primar de
Cu cât copiii învață mai bunăstare se bazează pe
Atunci când copiii își
multe despre urcușurile și abilitatea corpului de a se
verifică corpul pentru a
coborâșurile stărilor din autoregla și nu de a scăpa
observa ce reacții și
corpul lor, observându-și de sub control. Păstrarea
senzații au în momentul
senzațiile, cu atât vor controlului presupune în
respectiv, își percep
deveni mai intuitivi, mai această situație adoptarea
instinctele primare de
siguri pe instinctele lor și unei atitudini deschise la
supraviețuire.
mai încrezători. senzația spontană pe care
o experimentează copilul.
Autoreglarea este susținută de abilitatea de conștientizare a senzațiilor, dar și de găsirea
unor soluții în cazul senzațiilor neplăcute care dacă rămân blocate în timp cauzează
tulburări.
Pentru crearea unui echilibru este recomandată denumirea senzațiilor plăcute, dar și
neplăcute, precum și cele inconfortabile. Iată un dicționar de senzații propus de
autorii cărții pe care părinții îl pot utiliza cu copiii lor:
Înfrigurat/încălzit/încins/cu frisoane Curgător/împrăștiat

Agitat/fluturi Puternic/strâns/tensionat
Ascuțit/surd/mâncărime Amețit/confuz/neclar
Cutremurat/tremurat/furnicături Amorțit/înțepător/iritat
Dur/ușor/înțepenit Rănit/înlăcrimat/cu piele de găină
Nervos/înghețat/slăbit Ușor/greu/deschis
Relaxat/calm/împăcat Gâdilat/lin/mătăsos
Gol/plin/uscat/umed Nemișcat/lipicios/slăbit
Senzațiile sunt diferite de emoții. Ele descriu modul fizic în
care se simte corpul. În cazul copiilor care nu vorbesc și sunt
înspăimântați pot fi invitați să arate cu degetul unde resimt o
senzație de durere, de tremor, de amorțeală.
Atunci când copiii ajung să-și perceapă

senzațiile în mod conștient, pot trece cu
ușurință de la o stare la alta. Este Conștientizarea senzorială este o parte
important să li se amintească că orice se foarte importantă a dezvoltării în
simte neplăcut, nu reprezintă niciodată copilărie deoarece prin intermediul ei
ultimul pas. Trecerea de la stadiul de sunt dezvoltate inteligența și
imobilitate la cel de ”curgere” este chiar conștientizarea de sine.
cea care îi eliberează pe copii din capcana
traumei odată ce devin mai rezilienți și
mai conștienți de sine.
Construirea rezilienței
Primul ajutor în prevenirea traumelor
Un ghid pas cu pas
Pasul 1: Ajutați-l pe copil să-și verifice reacțiile corpului său prin acordarea unui timp
suficient pentru a-și observa propriul nivel de frică sau îngrijorare.
Este recomandat ca părinții să-și ofere timpul necesar pentru a reveni la echilibru, să
accepte în final evenimentul neplăcut petrecut în cazul copilului, urmând ca apoi să se
poată ocupa de nevoile acestuia.
Stăpânirea de sine a părintelui diminuează în cazul copilului posibilitatea de a se simți
supărat și confuz.
De reținut: copiii sunt foarte sensibili la stările afective ale adulților, în special atunci
când acestea sunt manifestate de părinți.
Un ghid pas cu pas
Pasul 2: Evaluați situația în care se află copilul.

În cazul în care părintele observă semne de șoc – ochi sticloși, piele palidă, puls și
respirație rapide sau superficiale, dezorientare, stare emoțională dusă la extrem sau
stare de liniște nejustificată – este recomandat să-l ghideze pe copil spre activități
liniștitoare sau chiar să acționeze cu gesturi care să-l calmeze pe copil și să-i
demonstreze că e în siguranță (să-l mângâie, să-l îmbrățișeze, să i se adreseze pe un ton
blând).
Atunci când experimentează starea de șoc copiii au tendința ”să sară” peste
evenimentul neplăcut și să se întoarcă la joacă.
Un ghid pas cu pas
Pasul 3: Pe măsură ce șocul se estompează, ghidați atenția copilului către senzațiile sale.
Semenele reprezentative pentru ieșirea din șoc a copilului sunt: colorarea treptată a pielii,
încetinirea sau prelungirea respirației, apariția lacrimilor sau a unei expresii care denotă
atenția copilului (în stare de șoc acesta poate avea privirea pierdută, ”se uită în gol”).
Atunci când părinții observă unul sau mai multe dintre semnele menționate poate iniția o
discuție cu copilul despre modul în care acesta se simte. Întrebări de tipul: Te simți bine în
corpul tău? Sau ”Cum îți simți mâinile, picioarele, capul etc? pot fi utile în această situație.
Pe măsură ce părintele localizează cu ajutorul copilului locul, mărimea, forța durerii este
timpul să-l îndrume pe acesta să rămână în prezent cu ajutorul unei formulări de tipul: Cum
mai simți acum tăietura, umflătura, înțepătura etc.?
În situația în care copilul este prea mic sau prea speriat să vorbească, părintele îl poate ruga
să-i arate unde simte durerea.
Un ghid pas cu pas
Pasul 4: Încetiniți și urmați ritmul copilului prin observarea atentă a schimbărilor.

Sincronizarea este importantă pentru ieșirea din starea de șoc. Atunci când părinții așteaptă
1-2 minute între întrebările pe care le adresează copilului, au loc ciclurile psihologice
restaurative. În caz contrar, întrebările adresate într-un ritm alert întrerup cursul natural
care asigură rezolvarea problemei.
Un părinte calm și răbdător facilitează mișcarea și eliberarea execesului de energie în cazul
copilului.
Pentru a-și dea seama când un ciclu psihologic este finalizat e recomandat ca părinții să fie
atenți la următoarele semnale ale copilului: respirație profundă, relaxată, spontană,
încetarea plânsului sau a tremuratului, se întinde, cască, zâmbește, stabilește contactul
vizual cu părintele.
Un ghid pas cu pas
Pasul 5: Continuați să validați răspunsurile fizice ale copilului.

Părinții pot avea tendința să-i oprească copilului lacrimile, asigurându-l că totul va fi bine.
Este recomandat ca reacțiile copilului să continue până când se vor opri de la sine, parte a
ciclului psihologic care durează de obicei între unu și câteva minute.
Acei copii care reușesc să plângă în urma unui eveniment traumatizant au mai puține
probleme de recuperare pe termen lung.
În această situație sarcina părintelui este de a-i transmite copilului că reacțiile sale de plâns,
tremurat sunt normale, sănătoase.
Un ghid pas cu pas
Pasul 6: Aveți încredere în capacitatea înnăscută a copilului de a se vindeca.

Pe măsură ce părinții devin tot mai familiarizați cu propriile senzații, se vor relaxa și vor
urmări cu mai multă ușurință ritmul copilului.
În această situație principalul rol al părintelui este de a nu întrerupe procesul de vindecare a
copilului.
Atunci când părintele este o prezență echilibrată pentru copil, acestuia din urmă îi este
comunicat faptul că se află într-un context sigur pentru a-și elibera lacrimile, fricile,
respectiv sentimentele copleșitoare care îl pot acapara.
Pentru a evita o întrerupere neintenționată a procesului de vindecare a copilului este
recomandat ca părintele să nu schimbe poziția acestuia, să nu-i distragă atenția, să nu-l țină
prea strâns și să nu se așeze prea aproape sau prea departe de el.
Un ghid pas cu pas
Pasul 6 – Continuare
Un semnal important care demonstrează apariția vindecării este atunci când copilul începe
să privească în jur cu scopul de a vedea ce s-a întâmplat, privire însoțită de curiozitate.
Această verificare a împrejurimilor este numită ”orientare”, care demonstrează încheierea
sau eliberarea energiei produse ca reacție la evenimentul înspăimântător.
În etapa de orientare copilul își conștientizează senzațiile, devine mai ancorat în momentul
prezent și experimentează sentimente de bucurie.
Un ghid pas cu pas
Pasul 7: Încurajați copilul să se odihnească chiar dacă evită această activitate.

Descărcarea profundă a energiei și procesarea evenimentului traumatizant au loc și în
timpul perioadelor de odihnă și de somn, motiv pentru care este recomandat ca părinții să
nu-i adreseze copilului întrebări despre ce s-a întâmplat în această etapă.
Această perioadă de odihnă este benefică pentru recuperarea completă a copilului,
contribuind în același timp la revenirea sistemului nervos în starea de relaxare și echilibru.
În situații grave care presupun lovituri este recomandat să fie consultat un medic care să-l
stabilizeze pe copil și apoi să urmeze perioada de odihnă.
Un ghid pas cu pas
Pasul 8: Acordați atenție reacțiilor emoționale ale copilului și oferiți-i ajutorul în a da un

sens celor întâmplate
După etapa de odihnă este recomandat ca părinții să rezerve un interval de timp pentru a
discuta cu copilul despre sentimentele pe care le-a trăit. În această etapă pot fi utilizate
poveștile sau poate fi povestit în detaliu incidentul pentru ca părintele să-și dea seama de
eventualele sentimente reziduale care pot exista în cazul copilului.
Pentru eliberarea unor emoții puternice pot fi folosite desenul, pictura, plastilina.
Supărarea care poată să reapară în această etapă poate fi diminuată atunci când părintele îl
reorientează pe copil spre senzațiile lui.
Acordarea părintelui la ritmul, senzațiile și emoțiile copilului presupune adoptarea unei
atitudini răbdătoarea și a-l susține pe acesta atunci când trece prin emoții inconfortabile în
locul distragerii atenției sau sugerării să treacă cu mai multă ușurință spre eveniment.
Acordarea se referă și la reglarea ritmului părintelui în funcție de particularitățile copilului.
Restaurarea rezilienței
Cum își exprimă copiii suferința?
Pot avea uneori un comportament

Pot exprima un fals sentiment de
”râzgâiat”, făcând crize de isterie.
putere, năpustindu-se asupra unui
Se pot confrunta cu agitație,
copil mai mic, mai firav sau
hiperactivitate, coșmaruri, lipsa
asupra unui animal de companie.
somnului.
Suferința poate să apară sub forma unor dureri de cap,

de burtă, apariția incontinenței urinare în timpul
somnului, evitarea oamenilor sau a lucrurilor care în
trecut aduceau bucurie sau controlul oamenilor și a
mediului din jur cu scopul de a gestiona o teamă
insuportabilă.
Restaurarea rezilienței prin joc
4 principii de îndrumare a jocului copiilor pentru rezolvarea traumei
Principiul 1: Oferiți-i posibilitatea copilului să controleze jocul

Copiii se simt în siguranță atunci când părinții acționează în funcție de ritmul lor. Dacă
părinții se imaginează în ”papucii” copilului prin observarea atentă a comportamentului lui,
vor învăța cum să rezoneze cu el.
Principiul 2: Realizați distincția dintre frică, spaimă și bucurie

Experimentarea fricii sau a spaimei pe o anumită perioadă de timp în cadrului jocului
structurat, nu-i va ajuta pe copii să treacă prin traumă. De cele mai multe ori copiii vor dori
să evite astfel de sentimente copleșitoare.
Copiii au nevoie să revină și să ”intre în contact” cu senzațiile și sentimentele dificile pe
care încearcă să le evite, iar jocul poate fi un remediu în acest caz fără ca aceștia să se simtă
copleșiți.
Principiul 2: Realizați distincția dintre frică, spaimă și bucurie - continuare

Este important ca părinții să identifice dacă copiii evită frica sau dacă își accesează
sentimentul de frică și reușesc să evadeze.
Comportamentul de evitare apare când frica și spaima amenință să-l copleșească pe copil și
este însoțit de plâns, privire speriată, plânsete.
Evadarea activă poate fi revigorantă deoarece copilul este entuziasmat de micile sale
reușite și demonstrează acest lucru prin zâmbete, râsete sau bătăi din palme.
Trauma este transformată prin schimbarea sentimentelor și senzațiilor de nesuportat în
unele suportabile sau chiar plăcute. De exemplu, se poate întâmpla ca un sentiment de
anxietate puternică să se transforme în exuberanță, deoarece ambele au un nivel similar de
activare a sistemului nervos.
Principiul 3: Înaintați în procesul de vindecare cu pași mici

Jocul traumatic este repetitiv, iar diferența dintre acesta și ”renegociere” este că renegocierea
presupune observarea unor diferențe progresive în reacțiile și comportamentele copilului în
procesul de însușire a acelor trăiri și a soluționării problemei.
Principiul 4: Deveniți un refugiu și un loc de siguranță pentru copil

Dacă părinții observă o reacție de opunere din partea copilului, e important să aibă răbdare și
să-l liniștească. Instinctul copilului este de a recreea experiența prin care a trecut, iar
recomandarea pentru părinți în această situație e de a aștepta apariția sentimentului de
încredere și siguranță din partea copilului pentru ca acesta să se afirme.
Copiii pot deveni foarte rezilienți atunci când adulții le creează condițiile necesare. În felul
acesta vor începe să-și înfrunte temerile și să depășească acele situații în care anterior se
Activitățile artistice – mijloc de restaurare a
rezilienței
Pictura cu degetele și desenul

Lutul și plastilina pot fi două reprezintă experiențe senzoriale care
materiate utile pentru depășirea îi ajută pe copii să-și construiască un
traumelor. Dacă cel mic poate puternic sentiment de sine. Cu
forma mici omuleți cu ajutorul ajutorul picturii cu degetele copiii își
acestora, poate fi încurajat să pot exprima emoțiile și rezolva
vorbească direct cu modelele din dificultățile. Se poate întâmpla ca
lut/plastilină, spunându-le tot ce nu din creațiile lor tactile și lipicioase
are curaj să exprime în fața să iasă la suprafață o înțelegere
persoanelor reale. profundă a sentimentelor lor.
rezilienței
Harta corporală a senzațiilor

Dacă copilul se află cel puțin la vârsta preșcolară, harta corporală a senzațiilor poate
fi o modalitate eficientă pentru depășirea traumelor.
Sarcina acestuia este să se întindă pe o coală mare de hârtie, iar un adult să-i
deseneze conturul corpului cu un marker. Urmează crearea unui cod care să-l ajute
pe copil să-și descrie senzațiile și emoțiile, urmând să coloreze pe conturul corpului
lor acolo unde simte diferite senzații și emoții cu ajutorului propriului cod.
Exemple de coduri pot fi: albastru – trist; mâzgălituri portocalii – nervos; bulină roz
– fericit; negru – amorțit; linii mov curbate – energic; roșu – înfuriat, supărat; maro
– încordat.
rezilienței
Desenarea unei scene sau a unei povești pentru depășirea traumei
Părinții pot recomanda copilului să deseneze ceva care reprezintă evenimentul
supărător prin care a trecut. Este recomandat să nu ofere indicații, iar copilul să
deseneze cum dorește. De multe ori copiii vor folosi creaturi fantastice – îngeri,
fantome ale rudelor, supereroi, animale – care îi ajută să depăsească trauma.
Pentru depășirea traumelor cea mai importantă resursă dintre toate este capacitatea
copilului de a-și simți puterea interioară și reziliența după ce un eveniment stresant l-a
copleșit.
Totodată resursele externe îl ajută pe copil să-și recapete încrederea și să se ”frotifice”
în interior. Aceste resurse reprezentate de animalele de companie, bunici, plantarea
unei grădini, casa unui prieten, o mătușă/persoană preferată, poeziile, cântatul, jocul
cu mingea etc. îl sprijină pe copil pentru a face față perioadelor tulburătoare.
Remedii pentru depășirea traumei în situații specifice
Trauma este cauzată de obicei de evenimente catastrofale sau de abuzuri îndelungate.

Simptomele nu sunt rezultatul evenimentului în sine, ci a felului în care este percepută
o anumită situație, cum este asimiliată și procesată de către sistemul nervos al unei
persoane.
Primul ajutor în caz de accidente și căzături
Accidentele și căzăturile sunt cele mai obișnuite surse de potențiale traume,

reprezentând și contexte în care copilul își ascunde traumele dacă este învățat că ”a nu
se răni” sau ”a fi fetiță sau băiat mare” care nu plânge reprezintă o mândrie pentru
părinți.
Pasul 1: Ocupați-vă pentru
început de reacția Pasul 2: Încurajați-l pe
Pasul 3: Încurajați-l să
dumneavoastră, copil să stea linișiti, chiar
petreacă timp pentru a se
acordându-vă timp pentru dacă corpul lui e invadat
odihni și liniști.
observarea nivelului de de adrenalină.
frică sau îngrijorare.
Pasul 6: Acordați 1-2

Pasul 5: Pe măsură ce minue libere între
Pasul 4: Oferiți-i șocul se stinge, ghidați-i întrebările adresate
îmbrățișări dacă e pregătit atenția copilului către copilului pentru ca ciclul
să le primească. senzațiile sale. fiziologic de eliberare a
energiei să se finalizeze.
Pasul 7: Nu inițiați discuții despre accident sau despre căzătură în timpul

acordării primului ajutor. Povestea copilului îi poate întrerupe perioada de
odihnă necesară pentru descărcarea excesului de energie care a fost generat. În
timpul așteptării în tăcere apar senzațiile involuntare precum tremurat,
frisoane, fiori, care inițiază ciclul fiziologic ceea ce determină rapid o stare de
calm și relaxare.
Pasul 8: Continuați să validați reacțiile fizice ale

copilului
Este important să rezistați tentației de opri lacrimile
sau tremuratul copilului, dar pastrați contactul cu el,
amintindu-i că orice s-a întâmplat a trecut și că va fi
bine în curând.
Transmiterea siguranței și căldurii, astfel încât copilul să știe că nu

e singur.
Scopul atingerii Transmiterea încrederii că se poate lăsa în voia senzațiilor,
când oferim emoțiilor și reacțiilor sale involuntare în timp ce se deplasează
ajutorul unui copil spre eliberare și ușurare, fără a-i întrerupe procesul ca urmare a
aflat în stare de propriilor frici.
șoc
Transmiterea încrederii în înțelepciunea înnăscută a copilului, care
îi permite corpului să se elibereze, în timp ce se îndreaptă spre
rezolvarea traumei după propriul ritm.
Evenimentele traumatizante pe care le trăiesc copiii sunt internalizate într-un proces numit
”punere în act internă” care poate apărea mai târziu sub formă de anxietate, lipsă de
concentrare, migrene, dureri.
Evitarea traumelor medicale
1. Solicicitați un anestezic local pentru încălzirea zonei corpului ce urmează să fie
supusă operației.
2. Utilizați animale de pluș, păpuși în jocul de-a doctorul și pacientul, scoțând în

evidență cum pacientul se va însănătoși ca urmare a ajutorului oferit de doctor. Prin
această metodă copilului îi poate fi distrasă atenția de la durere.
3. Copiii mai mari pot utiliza tehnici de relaxare, existând materiale audio pentru
situații de acest tip prin care copiii pot învăța cum să-și elibereze tensiunea din cap până
în picioare.
Pot fi adoptate și tehnici de respirație combinate cu metode de contracție și relaxare
sistematică a unor grupe de mușchi din tot corpul.
4. Implicați copilul în jocuri și călătorii imaginare de tipul zborurului pe un covor
fermecat și vizualizarea clipei în care lasă durerea în urmă.
Evitarea traumelor provocate de hărțuirea de diferite
tipuri
Când părinții aprobă noile abilități Indicii nonverbale ale limbajului
și talente ale copiilor care se corporal îl dau de gol pe copilul
dezvoltă în timp și le oferă vulnerabil, care simte rușine,
suficientă atenție, se consolidează comportamente generate de traume
sentimentul de încredere care îi nerezolvate.
împiedică pe hărțuitori să invadeze Ajutând copilul prin
spațiul acestor copii. conștientizarea corporală să-și
Agresorii nu abordează de obicei construiască granițe sănătoase, să-
copii puternici, cu granițe solide, în și dezvolte timpuriu abilitatea de a
schimb sunt atrași de persoanele recunoaște persoanele care îl pot
lipsite de apărare, indiferent de abuza, prevenindu-se trauma,
competențele intelectuale ale copilul va deveni ”imun la
acestor persoane. traumă”.
Violența sexuală
Ce este agresiunea sexuală?
Agresiunea sexuală este Agresiunea sexuală apare atunci

reprezentată de orice împrejurare când copiii sunt nevoiți să se
în care o persoană profită de supună pasiv voinței unei alte
poziția sa de încredere, de vârstă persoane și nu au varianta de a
sau de statut pentru a aduce un alege să se apare sau să spună
copil într-o situație reală sau doar cuiva.
percepută de neputință, pe teme Fie că sunt forțați sau nu, aceste
legate de sex sau umilire. comportamente reprezintă o
agresiune sau un atac sexual.
Violența sexuală
Simptomele traumei sexuale
1. Comportament sexualizat
2. Refuzul brusc, reticența sau teama
inadecvat vârstei: masturbarea în
de a fi lăsat singur cu o anumită
public, simularea actului sexual,
persoană sau într-un anumit loc unde
utilizarea unor gesturi seducătoare
copilul se simțea bine anterior.
sau senzuale cu un adult etc.
3. Atitudine restrasă față de alți copii

însoțită de dificultatea de a-și face 4. Durere, arsuri, mâncărime, vânătăi
prieteni (copiii care au fost supuși în zona genitală și/sau anală sau
unui viol au tendința să fie singuratici scurgeri neobișnuite care pot indica
pe terenul de joacă, căutând un adult boli cu transmitere sexuală.
care să le ofere siguranță.
Violența sexuală
Simptomele traumei sexuale
6. Simptome generale precum udatul
patului, întoarcerea la comportamente
5. Dezvăluiri indirecte din partea anterioare de tipul suptului degetului,
copilului de tipul: ”Tatăl lui... Poartă dificultatea de a dormi și de a mânca.
chiloți cu ursuleți pe ei”. Lipsa de concentrare, starea de visare,
trăirea într-o lume imaginară reprezintă
alte simptome comune.
7. Modificări de personalitate precum: iritabilitate

cronică, schimbări bruște de dispoziție, timiditate
excesivă, sentimente de rușine, vină.
Violența sexuală
Câștigarea încrederii copilului
Copiii nu spun că au fost molestați decât dacă li se adresează întrebări într-un mod
care îi face să se simtă în siguranță pentru a dezvălui ce s-a întâmplat.
Astfel sarcina părinților este de a stabili fundamentele pentru câștigarea încrederii
copilului lor. Este recomandat ca aceștia să-l determine pe copil să înțeleagă
următoarele aspecte:
1. Că au drepturi asupra propriului

2. Că vor fi crezuți, și nu blamați,
corp și în ceea ce privește persoanele
pedepsiți sau alungați, dacă spun că
cărora le permit să-l vadă sau să-l
au fost abordați.
atingă.
3. Că sentimentele lor vor fi înțelese

și nu ignorate și că vor fi apărați de 4. Nu este niciodată vina lor.
vătămări viitoare.
Violența sexuală
Câștigarea încrederii copilului
Părinții pot contribui la dobândirea sentimentului de siguranță în cazul copilului,

învățându-i să aibă încredere și să acționeze după propriile instincte și să nu se supună
unui copil mai mare sau unui adult care își folosește puterea pentru propria satisfacție
sexuală.
Pași pentru a diminua susceptibilitatea copiilor la viol
2. Oferirea ajutorului în a-și dezvolta

1. Modelarea granițelor sănătoase o bună conștientizare senzorială,
învățându-l pe copil că nimeni nu are învățându-l să aibă încredere în
dreptul să-l atingă, să pună mâna pe el senzațiile care indică dureri în zona
sau să se uite la el într-un mod care îl burții, bătăi rapide ale inimii, semne
face să se simtă inconfortabil. care îl anunță că ceva nu e în regulă și
că trebuie să caute ajutor.
Violența sexuală
3. Învățarea copilului cum să evite să

se lase ademenit, cum să-și folosească 4. Oferirea posibilității copilului de a
”detectorii senzoriali” ca pe un semn exersa cum să spună ”Nu”.
de avertizare preliminar.
5. Determinarea copilului să înțeleagă

că întotdeauna e necesar să-i
povestească părintelui ce s-a întâmplat
pentru ca acesta să-i poată oferi ajutor.
Violența sexuală
Se simte ciudat;
În cartea No More Secrets, Pare că l-ar separa de ceilalți copii;

autoarele Caren Adams și Jennifer
Key sugerează că dacă o cerere.... Presupune păstrarea unui secret;
Pare a fi un favor ”special” nemeritat
Atunci copilul trebuie să refuze să dea curs cererii, trebuie să le povestească părinților ce s-
a întâmplat și să se aștepte la susținere din partea acestora, indiferent cât de convigătoare
sau cât de autoritară este persoana care a încercat sau chiar l-a abuzat.
Violența sexuală
Copii care cresc știind că alegerile lor sunt valorizate și că adulții din preajmă îi vor
proteja de manevre intruzive, brutale sau neplăcute din partea unei persoane sunt mai
înclinați să-și exercite dreptul de a spune ”Nu!” când sunt pe cale să fie atrași într-o
situație periculoasă.
Jocuri pentru exersarea stabilirii granițelor

Cum ar fi dacă...
Este un joc ce are ca scop verificarea modului de înțelegere și exersarea unor planuri de
acțiune pentru o gamă variată de situații. Întreaga familie poate adresa întrebări și formula
o serie de răspunsuri. Exemple de întrebări care stimulează gândirea copiilor:
Cum ar dacă ai avea pană la bicicletă și cineva s-ar oferi să te ducă cu mașina?
Cum ar fi dacă un bătăuș ți-ar lua mingea și ți-ar spune să te duci cu el în garajul său ca să
o iei?
Cum ar fi dacă vecinul de alături te-ar întreba dacă poți să ții un secret?
Violența sexuală
Jocuri pentru exersarea stabilirii granițelor
Povestirea
Reprezintă un mod de a oferi exemple pozitive, concrete, ale unor copii care au acționat și
au reușit să se protejeze singuri.
Înfruntarea sau ”Invazia extratereștilor”

Acest joc îi ajută pe copii să înțeleagă nevoia de spațiu personal și de stabilire a granițelor.
Doi copii stau față în față, se dau în spate unul față de celălalt câțiva metri și apoi încep să
meargă unul spre altul încetișor până când unul dintre ei începe să se simtă inconfortabil
ca urmare a apropierii. Apoi, ei pot indica sau numi locul din corp în care simt disconfort
și pot descrie cum se simte acea senzație. Pot fi încurajați să facă o mișcare și să scoată un
sunet sau un cuvânt prin care să-l anunțe pe celălalt copil că nu are permisiunea de a se
apropia mai mult. Este important ca acest joc să fie exersat până când dobândesc
capacitatea de a arăta prin limbajul corporal că spun cu adevărat ”Stop”.
Separare, divorț, deces – distincția dintre traumă și
doliu
Simptomele doliului și ale traumei sunt diferite. Atunci când un copil resimte o tristețe
profundă cauzată de moartea unui animal de companie bătrân și bolnav, îi este mai ușor
să vorbească despre acel eveniment, condiția animalului determinându-l pe copil să se
aștepte la moartea acestuia.
În cazul traumei ca urmare a șocului primit, copilul rămâne fără cuvinte.
Deși durerea este resimțită emoțional și real, șocul pare suprarealist, aceasta fiind o
diferență dintre traumă și doliu
doliu
În timp ce tristețea și supărarea unui copil îndoliat sunt ușor de recunoscut, copilul care a
experimentat un șoc în urma traumei, suferă adesea în tăcere.
Diferențierea dintre doliu și traumă trebuie realizată și ca urmare a instrumentelor
utilizate pentru depășirea simptomelor specifice.
Când un copil este ajutat să iasă dintr-o stare de blocaj, de traumatizare, emoțiile
contradictorii din procesul de doliu pot să-și urmeze mai ușor cursul normal.
Pe de altă parte o stare prelungită de șoc îl lasă pe copil cu un sentiment persistent de
neputință, care îi crește vulnerabilitatea la stresul cronic, generând modificări bruște de
dispoziție și tulburări de personalitate.
Când trauma este rezolvată copiii își pot continua perioada de doliu, în caz contrar, dacă
trauma nu este rezolvată, copiii pot rămâne blocați într-o fantezie despre cum arăta viața
lor înainte să se întâmple evenimentul copleșitor, diminuându-se totodată dezvoltarea
emoțională.
doliu
Iată câteva caracteristici specifice traumei:
Răspunsul inițial al copilului ca
urmare a evenimentului Durerea copilului este mascată
copleșitor, stresant este teroare și de șocul traumatic.
nu tristețe.
Pot exista situații în care nici

Copilul nu poate aduce în
părinții, nici specialiștii nu
discuție evenimentul
înțeleg reacția traumatica a
traumatizant.
copilului.
Durerea resimțită în urma traumei este o consecință a

spaimei, a neputinței și a sentimentului de pierdere a
siguranței și nu a unei suferințe produse de separare.
Separare, divorț, deces – cele mai vulnerabile
momente pentru copiii ai căror părinți divorțează
5. Când copilul începe să trăiască
1. Când copilul află pentru prima
în două lumi separate: acasă la
dată că părinții lui vor divorța.
mama, acasă la tata.
2. Când copilul află că unul 6. Când unul dintre părinți sau

dintre părinții se va muta de acasă amândoi încep să se întâlnească
sau că a plecat deja. cu alți parteneri.
3. Când sunt stabilite 7. Când un părinte decide să se

aranjamentele în ceea ce privește mute la o distanță foarte mare de
custodia copilului. domiciliul copilului.
4. Când nu există cale de 8. Când părinții decid să se

întoarcere în ceea ce privește recăsătorească și se formează o
partajul sau aspectele financiare. familie vitregă.
Separare, divorț, deces – credințele copiilor cu privire
la divorțul părinților
Prima credință
Copiii au credința că prinții lor se vor împăca într-o bună zi.
A doua credință
Copiii se simt deseori vinovați pentru divorțul părinților. Această credință este valabilă ca
urmare a ”gândirii magice” și este răspândită în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 4 și
11 ani.
Apariția sentimentului de vinovăție a copilului pentru separare este însoțită de
sentimentul că pot îndrepta lucrurile.
În cazul în care unul dintre părinți continuă să aibă false speranțe de reluare a relației cu
partenerul care a plecat, devine o sarcină foarte grea pentru copii să accepte divorțul și să
treacă mai departe.
Separare, divorț, deces – credințele copiilor cu privire
la divorțul părinților
A treia credință
O altă credință care îi determină pe copii să se simtă înspăimântați și devastați, constă în
temerea că odată ce un părinte a plecat, și celălalt părinte probabil îl va părăsi.
Aceste temeri sunt valabile în general pentru copiii de vârstă școlară care au tendința să
considere că anumite comportamente ale lor au legătură cu plecarea mamei sau a tatălui.
Această perioadă de vârstă este caracteristică dezvoltării unei multitudini de frici
deoarece copiii au capacitatea de a-și dezvolta o imaginație bogată.
În astfel de situații este important ca părintele care a primit custodia copilului să-i ofere
șansa acestuia să-și vadă celălalt părinte cât mai des posibil.
Separare, divorț, deces – definiția doliului
Doliul nu este un proces care are loc doar atunci când cineva moare.
Doliul este un sentiment de pierdere și de tristețe care apare când cineva sau ceva
semnificativ pentru copil, dispare pentru totdeauna.
Separare, divorț, deces – stadiile doliului
Stadiul 1: Negarea sau scepticismul

Este etapa în care are loc o reacție de șoc profundă. În această situație copilul trebuie ajutat
să iasă din starea de blocaj, fiind îndrumat să-și identifice senzațiile până când ele se
transformă și se modifică. Ajutorul oferit îl determină pe copil să nu rămână blocat în iluzia
că decesul nu a avut loc sau că părinții se vor recăsători.
Stadiul 2 și stadiul 3
Aceste stadii se referă la emoții.
În stadiul 2 va apărea tristețea sau durerea în vreme ce stadiul 3 este reprezentativ
pentru apariția furiei și a resentimentului.
Aceste stadii alternează o perioadă de timp, incluzând și emoții precum: iritabilitatea,
frustrarea, golul, dezamăgirea, îngrijorarea.
Atunci când copilul este capabil să-și exprime sentimentele, acesta este un semn că iese
din starea de imobilitate, neajutorare și iluzie a primului stadiu.
Responsabilitatea părintelui în aceste stadii este de a-l asigura pe copil că este în
siguranță pentru a-și exprima furia și durerea.
Stadiul 4: Negocierea
Este stadiul în care părinții/persoanele care îl îngrijesc pe copil au responsabilitatea să-i
mențină copilului un puternic sentiment de sine, de încredere că poate face față durerii
resimțite în prezent în loc să încerce să schimbe împrejurările prin dorința de a reveni în
trecut.
Este stadiul în care copiii au adesea exprimări de tipul: Dacă aș fi făcut...poate asta nu s-
ar fi întâmplat niciodată; Dacă ajut mai mult la treburile din casă poate se întoarce.
Stadiul 5: Acceptarea realității

Este stadiul în care energia legată anterior de o combinație de reacții la șoc și durere a fost
eliberată pentru a apărea senzația de completitudine.
Separare, divorț, deces – demitizarea credințelor
populare cu privire la doliu
Mit: Încercarea de a ”înlocui” repede pierderea cuiva iubit ca metodă de rezolvare a

durerii e un mit popular în care cred multe persoane.
Mit: Timpul petrecut în singurătate va vindeca rănile.

Timpul și distanța pot ”amorți” durerea, dar acest lucru are drept consecință resimțirea
tot mai profundă a durerii. Acest lucru nu funcționează în depășirea durerii din mai multe
motive: durerea poate reveni pe neașteptate; durerea ”îngropată” poate crea dificultăți de
atașament și intimitate ca urmare a sentimentului de frică de a pierde pe cineva sau de a
fi abandonat; e necesar un exces de energie pentru a ține ascunse sentimentele care au
fost reprimate.
Când copiii învață să tolereze durerea emoțională în doze mici și realizează că dacă fac acest lucru, ea nu va
dura la infinit, ei învață una dintre lecțiile cele mai valoroase. Pot începe etapa maturității cu o sănătate
emoțională și fizică solide, simțind astfel bucurie și dezvoltându-se reziliența.
Separare, divorț, deces – etape pentru recuperarea
perioadei de doliu – partea A
1. Desenarea unui grafic al 2. Scrierea în ordine

timpului, de la data la care cronologică, deasupra liniei
copilul a întâlnit-o pentru prima timpului, a câtorva amintiri
dată pe persoana respectivă sau frumoase care ies în evidență ca
animalul de companie până la fiind cele mai plăcute momente
moartea sa. ale relației.
3. Adăugarea deasupra liniei a câtorva lucruri pe care copilul le-a apreciat cu adevărat și pe
care ar fi dorit să le spună ființei iubite dacă aceasta ar mai fi fost în viață.
4. Scrierea sub linie a unor lucruri pe 5. Scrierea sub linie a unor lucruri pe
care cel drag le-a făcut și l-au deranjat care copilul regretă că le-a făcut pentru
pe copil. ființa iubită, supărând-o pe aceasta.
Separare, divorț, deces – etape pentru recuperarea perioadei
de doliu – partea B – Încadrarea amintirlor în patru categorii
Categoria 2: Lucruri pe care cel

Categoria 1: Lucruri care îl fac drag le-a făcut și care i-au
pe copil să-i fie dor de cel drag. provocat durere copilului, însă
acesta este dispus să-l ierte acum.
Categoria 4: Lucruri pe care

Categoria 3: Lucruri pentru care
copilul le-a apreciat la cel drag și
copilul se simte vinovat și pentru
nu i le-a spus suficient de des sau
care i-ar plăcea să fie iertat.
niciodată.
Separare, divorț, deces – etape pentru recuperarea perioadei de doliu –
partea C – Împărtășirea gândurilor, amintirilor și sentimentelor
Este recomandat ca listele realizate de copil să fie împărtășite cu o persoană care

îl iubește și înțelege. Această persoană poate fi de ajutor dacă îl ascultă indiferent
de sentimentele care ies la suprafață pe măsură ce este finalizat întregul set de
exerciții.
Etape pentru recuperarea perioadei de doliu – partea D – Încurajarea

copilului să-și ia rămas bun
Această etapă este valabilă pentru momentul în care copilul se simte pregătit.
Sarcina sa este de a compune o scrisoare specială pentru ființa iubită, folosind
amintirile pe care le-a enumerat pentru a exprima orice ar dori să spună.
Separare, divorț, deces – etape pentru recuperarea perioadei de doliu –
partea E – Împărtășirea scrisorii
Atunci când se simte pregătit, copilul poate citi cu voce tare scrisoarea de rămas
bun în fața unei persoane de încredere și să-i împărtășească gândurile, trăirile. La
final poate fi organizată o ceremonie în care scrisoarea să fie arsă/îngropată sau
pot fi utilizate și alte modalități creative pentru finalizarea procesului de doliu.
Există un echilibru delicat în a-l susține pe copil să-și exprime emoțiile dificile
în timp ce părintele/persoana care îl îngrijește îi transmite sentimentul că ”nu-l
va durea mereu”. Este recomandat părinților să verifice zilnic sau săptămânal
sentimentele copilului pentru a vedea cum emoțiile sale încep să se schimbe
odată cu trecerea timpului.
O altă strategie este reprezentată de organizarea unor întâlniri periodice în cadrul
familiei pentru a împărtăși sentimentele nou apărute și pentru a verifica modul în
care fiecare membru al familiei se descurcă în noua situație.

Prezentare - Cum ÎI Ajutăm Pe Copii Să Facă Față Traumelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prezentare - Cum ÎI Ajutăm Pe Copii Să Facă Față Traumelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prezentare realizată după lucrarea:

Dr. Peter A. Levine Maggie Kline

Ghidul părinților pentru a le

Întâmplări precum accidentele,

Copiii traumatizați prezintă adesea probleme de comportament

Cu cât copilul este mai mic cu atât crește

Trauma nu se află în evenimentul în sine, ea

Prevenirea traumelor se realizează cu ajutorul unor adulți implicați care să înțeleagă și să

Pe măsură ce copiilor le este oferită posibiltatea să triumfe în fața

Dezvoltarea unei Prezența liniștitoare se dezvoltă și ca urmare a producerii

Necortexul – partea Sistemul limbic

Înfrigurat/încălzit/încins/cu frisoane Curgător/împrăștiat

Atunci când copiii ajung să-și perceapă

Pasul 2: Evaluați situația în care se află copilul.

Pasul 4: Încetiniți și urmați ritmul copilului prin observarea atentă a schimbărilor.

Pasul 5: Continuați să validați răspunsurile fizice ale copilului.

Pasul 6: Aveți încredere în capacitatea înnăscută a copilului de a se vindeca.

Pasul 7: Încurajați copilul să se odihnească chiar dacă evită această activitate.

Pasul 8: Acordați atenție reacțiilor emoționale ale copilului și oferiți-i ajutorul în a da un

Pot avea uneori un comportament

Suferința poate să apară sub forma unor dureri de cap,

Principiul 1: Oferiți-i posibilitatea copilului să controleze jocul

Principiul 2: Realizați distincția dintre frică, spaimă și bucurie

Principiul 2: Realizați distincția dintre frică, spaimă și bucurie - continuare

Principiul 3: Înaintați în procesul de vindecare cu pași mici

Principiul 4: Deveniți un refugiu și un loc de siguranță pentru copil

Pictura cu degetele și desenul

Harta corporală a senzațiilor

Trauma este cauzată de obicei de evenimente catastrofale sau de abuzuri îndelungate.

Primul ajutor în caz de accidente și căzături

Accidentele și căzăturile sunt cele mai obișnuite surse de potențiale traume,

Pasul 6: Acordați 1-2

Pasul 7: Nu inițiați discuții despre accident sau despre căzătură în timpul

Pasul 8: Continuați să validați reacțiile fizice ale

Transmiterea siguranței și căldurii, astfel încât copilul să știe că nu

2. Utilizați animale de pluș, păpuși în jocul de-a doctorul și pacientul, scoțând în

Agresiunea sexuală este Agresiunea sexuală apare atunci

3. Atitudine restrasă față de alți copii

7. Modificări de personalitate precum: iritabilitate

1. Că au drepturi asupra propriului

3. Că sentimentele lor vor fi înțelese

Părinții pot contribui la dobândirea sentimentului de siguranță în cazul copilului,

Pași pentru a diminua susceptibilitatea copiilor la viol

2. Oferirea ajutorului în a-și dezvolta

3. Învățarea copilului cum să evite să

5. Determinarea copilului să înțeleagă

În cartea No More Secrets, Pare că l-ar separa de ceilalți copii;

Pare a fi un favor ”special” nemeritat

Jocuri pentru exersarea stabilirii granițelor

Înfruntarea sau ”Invazia extratereștilor”

Pot exista situații în care nici

Durerea resimțită în urma traumei este o consecință a

2. Când copilul află că unul 6. Când unul dintre părinți sau

3. Când sunt stabilite 7. Când un părinte decide să se

4. Când nu există cale de 8. Când părinții decid să se

Separare, divorț, deces – stadiile doliului

Stadiul 1: Negarea sau scepticismul

Stadiul 5: Acceptarea realității

Mit: Încercarea de a ”înlocui” repede pierderea cuiva iubit ca metodă de rezolvare a

Mit: Timpul petrecut în singurătate va vindeca rănile.

1. Desenarea unui grafic al 2. Scrierea în ordine

Categoria 2: Lucruri pe care cel

Categoria 4: Lucruri pe care