SENZAŢIA - PROCES PSIHIC DE

CAPTARE, ÎNREGISTRARE ŞI
PRELUCRARE PRECOCE A
INFORMAŢIILOR
 UNITĂŢI DE CONŢINUT

Definirea conceptului şi caracteristica

generală a senzaţiilor.
Proprietăţile generale ale senzaţiilor.
Clasificarea senzaţiilor. Criterii de
clasificare.
Legităţile fundamentale ale senzaţilor.
Importanţa senzaţiilor pentru existenţa şi
activitatea umană.
 Definirea conceptului şi caracteristica generală a senzaţiilor.

 Senzațiaeste proces psihic cognitiv elementar care

constă în reflectarea însușirilor separate ale
obiectelor, fenomenelor lumii înconjurătoare,
atunci cînd aceasta acționează asupra organelor de
simț.

 Senzaţia este mecanismul psihic de captare,

înregistrare şi prelucrare precoce a informaţiilor.
 Analizatorii

 sunt formațiuni anatomo-funcționale complexe,

prin care sistemul nervos central recepționează
informațiile din mediul extern sau intern, le
conduce și le transformă în senzații specifice.
 ei reprezintă canalele informaționale ale
sistemului nervos,
 ei contribuie la realizarea integrării
organismului într-un tot unitar și în același
timp, în mediul înconjurator.
Structura analizatorului- componente
şi funcţii
Receptorul (organul receptor)- captează informaţia
stimulului prin intermediul celulelor receptoare;
calea/nervul aferent(ă)/senzorial- transportă influxul
nervos la cortex (scoarţă cerebrală) şi prezintă întreruperi
sinaptice care filtrează influxul nervos, astfel încât la cortex
ajung numai informaţiile semnificative;
zona centrală- are rol în decodificarea influxului nervos, iar
pe plan psihologic asigură „trăirea” senzaţiilor;
calea eferentă- transmite răspunsul dat de cortex la receptor
şi asigură autoreglarea funcţionării organismului
organul efector- îndeplinește acțiunea
 Funcțiile senzațiilor
 senzaţiile sunt prima
sursă a cunoştinţelor
despre lumea înconjurătoare şi cea interioară a
omului.

 senzaţiile au şi funcţia de orientare şi protecţie

în viaţa unui om sau a unor animale.

 o altă funcţie a
senzaţiilor, mai puţin
cunoscută, dar foarte importantă, constă în
menţinerea echilibrului informaţional între
organism şi mediu.
Proprietăţile generale ale senzaţiilor
 modalitatea – orice senzaţie specifică este
produsă de un anumit stimul şi se încadrează
într-o anumită categorie: vizuală, auditivă etc.;
 specificitatea reflectorie designativă –
orice senzaţie are un conţinut reflectoriu
specific şi desemnează informaţional o
anumită însuşire (dimensiune) a stimulului
extern;
 referenţialitatea – orice senzaţie ne
relaţionează şi ne raportează la lumea externă,
îndeplinind o funcţie de cunoaştere;
 instrumentalitatea-reglarea – orice senzaţie
poate comanda şi regla reacţii comportamentale
adaptative ale subiectului la o însuşire sau alta a
diverşilor stimuli modali din afară;
 intensitatea – orice senzaţie are o forţă mai
mare sau mai mică, generând din partea
subiectului răspunsuri corespunzătoare: f.
puternic, puternic, moderat, slab, f. slab;
 durata – orice senzaţie are o anumită
persistenţă în timp, corespunzătoare duratei de
acţiune a stimulului.
 diversitatea intramodală – în interiorul fiecărei
modalităţi sau clase mari de senzaţii se diferenţiază
calităţi specifice (exemplu: nuanţa, în senzaţiile de
culoare; înălţimea şi timbrul, în senzaţiile auditive);
 culturalitatea – proprietatea oricărei senzaţii
umane, de la cele gustative la cele vizuale, de a se
modela şi de a-şi integra, în conţinut şi semnificaţie,
influenţele factorilor socioculturali.
 tonul afectiv – proprietatea generală a senzaţiilor
de a produce stări afective plăcute sau neplăcute, de
apropiere sau de respingere a realităţii pe care o
reflectăm.
Criteriile de clasificare a senzațiilor.
 în funcție de modul de excitare a organelor
de simț:

- tangoreceptive (senzaţii ce presupun un

contact direct al obiectului cu organele de simţ
(tactile, organice, gustative, chinestezice);

- teleceptive (senzaţii ce presupun acţiunea

obiectului de la distanţă (vizuale, auditive,
olfactive).
 în funcție de prezența sau
absența scopului și a efortului
voluntar:
- voluntare
- involuntare
 în funcție de situarea
receptorilor pe suprafața
corpului:
- exteroreceptive
- interoreceptive
- proprioreceptive
Senzaţiile exteroreceptive apar datorită
receptorilor plasaţi la exteriorul corpului, ele ne
informează despre însuşirile obiectelor din jurul
nostru.
Distingem senzaţii vizuale, auditive, olfactive,
gustative, tactile.
senzaţiile interoreceptive sunt acele senzaţii
care apar prin intermediul receptorilor plasaţi în
interiorul corpului. Ele conţin informaţie despre
stările interne ale organismului.
Se împart în: 
senzaţii ce apar la satisfacerea trebuinţelor
fiziologice (sete, foame, sufocare, frig); 
senzaţii discrete – legate de funcţionarea
organelor interne (bătăile inimii, respiraţia); 
senzaţii provocate de exces – abuz de ceva
(greaţă, oboseală, greutate în stomac); 
senzaţii provocate de boli patologice
(îmbolnăviri, dureri interne).
senzaţiile proprioreceptive apar prin intermediul
receptorilor plasaţi în muşchi şi tendoane şi ne
informează despre poziţia şi deplasarea corpului în
spaţiu.

Din categoria lor fac parte:

 senzaţiile somatoestezice – senzaţii ce
permit cunoaşterea poziţiei membrelor; 
 senzaţiile chinestezice – senzaţii ce permit
cunoaşterea mişcării membrelor, fac posibilă
îndemânarea manuală;
 senzaţiile statice (de echilibru) – ne fac
conştienţi de poziţia capului, corpului în spaţiu.
Legităţile fundamentale ale senzaţilor

 Legile psihofizice (prag absolut minimal, prag

absolut maximal, prag direfențial).
 Legile psihofiziologice (legea adaptării, legea
contrastului, legea sensibilizării și depresiei, legea
sinesteziei, legea oboselii).
 Legile socioculturale (legea conștientizării,legea
exercițiului selectiv, legea estetizării și
semantizării, legea verbalizării, legea compensării,
legea condiționării social-istorice ).
Legea psihofizică/Pragurilor :

1. Minimal absolut-reprezintă cantitatea cea mai

mică dintr-o informație ce produce o senzație
specifică.
2. Maximal absolut- reperzintă cantitatea cea mai
mare dintr-o informație ce produce încă o senzație
specifică , dincolo de care apare durerea.
3. Prag diferențial-reprezintă cantitatea cea mai
mică dintr-un stimul, informație ce provoacă o altă
senzație de cît cea inițială.
Sensibilitate diferențială- este capacitatea cu ajutorul
căreia se surprind aceste diferenţe minime între
stimuli.
 Activități individuale:

 Argumentați, de ce are nevoie omul de senzații?

Expuneți opiniile intr-un eseu, pe minim 2 pagini
A4, shrift 12, times new roman, 1,5 spatiu,
bibliografie minim 5 surse autentice.