Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei Filiala Buzau

Departamentul Pedagogiei Invatamantului Primar si Prescolar

Disciplina: Doctrine Pedagogice

Johann Heinrich Pestalozzi

(1746-1827)
Prof. Coord : Lector.Univ.Dr. Rafaila Elena

Studente: Balan Marilena

Pescaru Elena Simona
Stefan (cas.Gavrila) Roxana Violeta

Cuprins
@
1.Viata si opera lui Johann Heinrich Pestalozzi.......................pag 2
2. Scopul și mijloacele educației..............................................pag 7
3. Educaţia în concepţia lui Johann Heinrich Pestalozzi........pag 9
 Educaţia fizică
 Educaţia intelectuală
 Educatia morală
 Educaţia prin muncă

4. Concl..................................................................................................pag 14

5. Bibliografie........................................................................................pag 15

1
 1.Viata si opera lui Johann Heinrich Pestalozzi

Johann Heinrich Pestalozzi (1746 – 1827) a fost un celebru pedagog elveţian şi

totodată un exponent al Romantismului, care a contribuit la reformarea învăţământului din
lumea întreagă prin ideile sale.

El a fondat mai multe instituţii de învăţământ, atât în Germania cât şi în regiunile din
Elveţia în care se vorbeşte limba franceză şi italiană.

A scris mai multe lucrări în care explică principiile sale moderne de

învăţământ, dintre care am putea aminti pe cele mai importante:

 Ora de seară a unui sihastru (1780),

 Leonard şi Gertruda (1781)
 Cum îşi învaţă Gertruda copiii (1801).

A îmbogăţit conţinutul si metodele învăţământului primar, fiind considerat întemeietorul

şcolii populare. Datorită ideilor pedagogice ale lui Pestalozzi, analfabetismul a putut fi
eradicat complet în Elveţia, încă de la începutul secolului al XIX-lea.

Pestalozzi s-a născut pe 12 ianuarie 1746, la Zurich, în Elvetia. Începând cu anul 1751, a
urmat Collegium Humanitatis, unde a învăţat istorie şi limbi clasice. Pe timpul vacanţelor
Pestalozzi, orfan fiind, trăia la bunicul matern, care era preot într-o mică localitate, Honng.
Împreună cu acesta, obişnuia să se deplaseze pe la casele enoriaşilor, cunoscând astfel sărăcia
în care trăia lumea la ţară şi consecinţele faptului că părinţii obişnuiau să-si trimită copiii
să lucreze în fabrică încă de la o vârstă fragedă.

Ignoranţa şi incapacitatea acestor oameni de a se ajuta au lăsat o impresie puternică asupra

tânărului Pestalozzi, care l-a ghidat spre viitoarele sale idei despre educaţie. Pestalozzi a fost
educat pentru a deveni un preot dar, sub influenţa lecturilor din Jean-Jacques Rousseau a
urmat studii juridice. După o serie de esecuri în carieră şi în afaceri, Pestalozzi începe
să scrie. Îşi expune ideile pedagogice sub forma mai multor povestiri, care au aceiaşi doi eroi
principali, Leonard şi Gertrude.

2
 Gertrude este o femeie simplă dintr-o familie săracă de la ţară, soţie şi mamă, care
învaţă copiii cum să trăiască vertical din punct de vedere moral, în credinţă şi cu dragoste
faţă de Dumnezeu.

Cele patru volume ale povestirii, publicate la diferite intervale pe parcursul a două decenii,
s-au bucurat de un succes deosebit şi au pus bazele unui adevărat sistem de educaţie.

Ideile lui Pestalozzi au fost cunoscute şi s-au bucurat de aprecierea celor mai importante
personalităţi ale culturii germane de atunci: Goethe şi Herder.

Schimbările politice care au urmat in urma Revoluţiei Franceze au marcat si sfârşitul

perioadei literare de optsprezece ani a lui Pestalozzi, timp în care el şi familia lui au trăit o
viaţă de sărăcie. Când iobăgia a fost abolită în Elveţia, în 1798, Pestalozzi s-a decis să
devină educator. El a scris un plan pentru o şcoală organizată după ideile sale şi le-a prezentat
noului ministru de Arte şi Ştiinţe de atunci, care l-a aprobat. În urma războaielor napoleoniene
au rămas foarte muţi copii orfani, iar Pestalozzi a fost chemat inclusiv să organizeze un
orfelinat în cadrul unei mănăstiri.

În aceste condiţii, Pestalozzi a recurs la îmbinarea educaţiei cu munca. Din acest punct
de vedere, Pestalozzi a jucat acelaşi rol istoric pe care l-a jucat şi celebrul pedagog sovietic A.
S. Makarenko (1888-1939) o sută şi ceva de ani mai târziu.

După Primul Război Mondial, după Revoluţia Bolşevică şi după războiul civil care a
urmat, în noul stat URSS s-a ajuns la un număr uriaş de copii orfani şi delicvenţi minori. A
fost nevoie de un nou concept pedagogic, pentru a se putea realiza inserţia socială şi educarea
prin muncă a acestora. La fel şi Pestalozzi a organizat în orfelinatul său activităţi de muncă
productivă.

Cu toate acestea, produsele realizate de către copii nu erau privite doar ca o

posibila sursă de venit. Orice lucrare a fost considerată de către Pestalozzi ca o modalitate de
a instrui copilul în vederea realizării dexterităţii fizice, a promovării eficienţei şi a
încurajării ajutorului reciproc. Pestalozzi a urmărit să cultive la copii şi activităţile
fundamentale ale minţii, activităţi de atenţie, observare şi memorie, care trebuie să preceadă
judecata şi care trebuie să fie bine realizate, înainte ca judecata să se efectueze.

3
 Acesta a fost timpul în care Pestalozzi a meditat la semnificaţia unei metode universale
de educaţie, care urma să se aplice în instituţiile viitoare. A avut ocazia să-şi pună în practică
ideile la şcolile celebre unde a lucrat, la Neuhof, Stans şi Burgdorf, idei în care el considera
că orice înţelegere poate fi realizată printr-o secvenţă ordonată psihologic. Succesele erau
evidente. De regulă, după numai opt luni de predare în sistemul lui Pestalozzi, copiii de 5-6
ani erau capabili să citească, să scrie, să deseneze şi să înţeleagă aritmetica elementară.

Un succes deosebit l-a avut şi cartea lui Pestalozi intitulată “Cum îşi învaţă Gertrude
copiii”, Metoda sa este de a începe de la uşor la mai greu. Se începe cu observaţia, trecând
apoi de la observaţie la conştientizare, de la conştientizare la vorbire. Urmează măsurarea,
desenul, scrierea, numerele, şi apoi raţionamentul.

Cartea a avut un impact profund atât asupra opiniilor pedagogice ale epocii, cât si în
practica educaţiei.

Datorită acestui succes literar, oameni din toate părţile Elveţiei şi Germaniei au venit
să vadă Şcoala lui Pestalozzi din Burgdorf. Şcoala a crescut uimitor şi a fost totodată şi un
succes financiar. Cu toate acestea, Şcoala nu a putut face ceea ce ar fi dorit cel mai mult
Pestalozzi: educaţie pentru cei săraci.

În aceste condiţii, el a adresat guvernului elveţian un Memoriu, în care a arătat că ar

dori să aibă mai multe posibilităţi de a asigura educaţie pentru cei săraci. Drept
răspuns, guvernul a trimis doi comisari pentru a investiga activitatea lui Pestalozzi la
Burgdorf.

Aceştia au formulat concluzii favorabile, iar guvernul a decis să transforme Şcoala lui
Pestalozzi în Institut Naţional al Educaţiei întreţinut de către stat. Personalul Institutului a
primit salarii fixe de la stat şi de asemenea statul a cheltuit bani pentru publicarea manualelor
scrise de către Pestalozzi şi de către personalul său.

Cu aceşti bani au fost tipărite manualele:

 ABC-ul Percepţiei, Lecţii privind observarea relaţiilor dintre numere şi Cartea

Mamei.

4
 La acest Institut au ajuns să predea profesori celebri ai vremii, iar familia lui Pestalozzi,
soţia şi copiii lui, s-au mutat pentru a trăi în Institut.

În 1802 , a fost deputat la Paris , şi a făcut tot ce i-a stat în putere să îl implice pe
Napoleon în programul naţional de educaţie; dar marele cuceritor a spus că nu se deranjează
pentru alfabet.

I s-au oferit în schimb, pentru reorganizarea Institutului, clădirile unei mănăstiri vechi,
unde a funcţionat un an, după care Institutul a fost mutat la Yverdon, pe malul lacului
Neuchatel, într-un castel din secolul al XIII-lea. Perioada de la Yverdon, de două decenii
(1805-1825), a fost în fapt cea mai îndelungată şi mai productivă.

Aici au început să vină în vizită profesori şi elevi din toată Europa. Guvernele mai
multor ţări şi-au trimis aici specialişti în educaţie, ca să studieze cu Pestalozzi modalitatea de
punere în practică a unui sistem similar în cadrul propriilor lor naţiuni. Începând cu anul
1807, aici apare cu regularitate şi prima revistă europeană consacrată problemelor pedagogice,
Die Wochenschrift fur Menschenbildung, o publicaţie care conţinea inclusiv discuţii filosofice
cu privire la educaţie şi la raporturile Institutului cu părinţii şi publicul.

La Yverdon, puteau studia elevi de orice vârstă, repartizaţi pe grupe , în sistemul pe

clase şi pe lecţii, iar conţinuturile de învăţământ au constat din studiul limbilor (germană,
franceză, latină şi greacă) şi din discipline precum: geografie, istorie naturală, istorie politică,
literatură, aritmetică, geometrie, topografie, desen, scris şi muzică.

Aici a studiat pedagogie cu Pestalozzi, între 1818-1820, şi transilvăneanul Stephan

Ludwig Roth (născut în 1796 la Mediaş, decedat în 1849 la Cluj), care a teoretizat ulterior
metodele de predare a limbilor străine.

Filosofia pedagogică a lui Pestalozzi s-a bazat pe un concept care conţinea patru sfere
ale vieţii individului şi a plecat de la premisa că natura umană este în esenţă bună.

Primele trei sfere – „exterioare” – privesc originea familială, autodeterminarea

profesională, apoi statul şi naţiunea, respectiv naţiionalitatea asumată în mod conştient. Aici
sunt incluse noţiunile a ceea ce este util pentru individ, relaţia părinte-copil, utilitatea pentru
societate în ansamblul său, dezvoltarea caracterului unui copil, atitudinea sa faţă de învăţare,
precum şi simţul datoriei. Ultima sferă, “interioară”, consistă în ceea ce a furnizat educaţia

5
pentru conştiinţă, în „simţul intern”, în pacea sufletească şi credinţa în Dumnezeu. Sistemul
de invatamant creat de către Pestalozzi a fost adoptat cu repeziciune în multe ţări ale lumii.

Pe la 1815, între profesorii şcolii au început neînţelegeri/ disensiuni, iar ultimii zece
ani ai lui Pestalozzi au fost marcaţi de oboseală şi tristeţe. În 1825 s-a retras la Neuhof şi după
ce şi-a scris aventurile de-o viaţă, ca şi ultima lucrare, Cântecul Lebedelor , a murit la Brugg.

Metoda numită Pestalozzi a fost utilizata şi de către Şcoala cantonală din Aarau
(Elvetia), unde a studiat între alţii celebrul fizician Albert Einstein. La maturitate,
rememorând anii de studii, Einstein aprecia la superlativ metodele pedagogice de aici, arătând
superioritatea educaţiei bazată pe acţiune liberă şi responsabilitate personală, prin comparaţie
cu o educaţie bazată pe autoritate exterioară.

Avântul pe care l-a luat Europa Occidentală în secolul al XIX-lea pe toate planurile –
în cultură, civilizaţie şi tehnică – se datorează fără îndoială şi apariţiei în mai multe ţări a
unui sistem de educaţie publică deschis pentru toate categoriile sociale, sistem a cărui
piatră de temelie a fost pusă de către marele pedagog Johann Heinrich Pestalozzi.

2. Scopul și mijloacele educației

6
 După această amplă prezentare a momentelor semnificative din viața marelui pedagog
elvețian se cuvine să fie subliniate ideile sale fundamentale. La Pestalozzi devine mai
evidentă decât la predecesorii săi tendința de a construi o teorie știin țifică asupra educației
întemeiată pe legile naturii, îndeosebi pe legile cunoașterii umane, ale modului în care spiritul
nostru se ridică de la intuiții confuze la noțiuni clare.

Pornind de aici marele pedagog stabilește scopul educației: dezvoltarea forțelor interne
specifice naturii umane- forța fizică, intelectuală și morală, aceasta din urmă e considerată o
energie voluntară, o forță necesară moralității, dar nu morală prin ea insăși. Aceste for țe le
găsim la origine sub formă de germene sau predispoziție. În acești germeni găsim un element
comun, favorabil acțiunii educative și anume tendința de dezvoltare. După cum sămân ța pusă
în pământ tinde a deveni plantă, tot astfel predispoziția tinde a deveni for ță. Realizarea acestei
tendințe de dezvoltare depinde în mare parte de educație.

Omul, împreună cu toate forțele de care dispune în formă potențială, este opera naturii
creatoare. Actualizarea și perfecționarea acestor forțe este o neecesitate gnerală a omenirii și
datoria educației Însă, precum în organismul fizic diferitele organe, deși au fiecare activitatea
lor, se unesc pentru a asigura dezvoltarea întregului tot așa și forțele suflete ști sunt strâns
legate , tinzând către același scop.

În acest sens Pestalozzi vorbește despre „spiritul comun al organismului” care este
atmosfera sufletească, mediul psihic in care se dezvoltă forțele omenești, el le dă acestora
directive, de el depinde coloritul lor moral. Să presupunem, spre exemplu doi indivizi
inzestrați cu acceeași forță fizică, cu acceeași inteligență și energie voluntară; unul insă fiind
însuflețit de credința în Dumnezeu și iubirea aproapelui și celălalt de sentimente egoiste. De și
forțele lor sunt egale, sigur că rezultatele nu vor fi aceleași, fiindcă tendința comună, baza
armoniei forțelor nu este aceeași în ambele cazuri. Forțele sunt la origine indiferente din punct
de vedere etic, dar spiritul comun este acela care le dă un colorit moral sau imoral după
direcția activitații lor. Așadar forțele de care dispune individul sunt îndreptate de către spiritul
comun al organismului său în aceeași direcție, deși sub aspectul activității lor specifice diferă
mult între ele. Pestalozzi afirma că iubirea și credința sunt rădăcina care face să prospere
forțele specifice naturii umane, el are în vedere scopul umanității. Dacă am avea drept scop
brutalitatea socială ar trebui sa utilizăm ca rădăcină sentimentele egoiste. Prin urmare fiind
nutrite numai de radăcina credință și iubire forțele noastre, adică tulpina, vor produce ca fruct,
umanitatea. Astfel idealul educativ al lui Pestalozzi, umanitatea este unitatea armonioasă a
forțelor bazate pe iubire și credință. Umanitatea este sădită în sufletul fiecărui om, rolul
educației fiind acela de a dezvolta elementele care o compun și de a stabili armonia între ele.
Datoria educatorului nu este de a dota spiritul copilului cu însușiri și forțe noi,ci de a pătrunde
ființa lui, pentru a ști ce influență trebuie să exercite.

Pentru a realiza idealul educativ trebuie sa ținem seama de legile naturii omene ști.
Pestalozzi compară raportul dintre educație și legile naturii omenești cu raportul ce există
între o clădire și o stâncă puternică ce îi servește drept bază. Putem mări și înăl ța construc ția

7
atât cât e posibil fără a periclita legătura dintre aceasta și stâncă. Orice slăbire a acestei
legături reprezintă un pericol de prăbușire pentru construcția noastră; stânca rămâne etern
neclintită. Deci câtă vreme vom menține neștirbită legătura dintre edificiul educa ției și stânca
legilor noastre psihice naturale, opera educativă va fi, pe cât de utilă pe atât de solidă.

Astfel Pestalozzi afirmă necesitatatea de a întemeia pedagogia pe psihologie.

Pestalozzi afirmă că legile naturale care condiționează evoluția omului sunt opera lui
Dumnezeu, în timp ce dezvoltarea forțelor sale se datoreaza mediului social. Educa ția este
rezultatul influenței intenționate și sistematice pe care educatorul o exercită asupra forțelor și
predispozițiilor noastre. Cultura mediului social poate fi armonizată cu legile invariabile ale
naturii umane, iar educatia trebuie să se conformeze acestora. De aici urmează posibilitatea și
necesitatea unei științe generale a edicației. Asfel Pestalozzi spunea că ” materialul pe care
vrea să-l cultive și să-l formeze educatorul e însuși omul. De aceea el, educatorul trebuie să-l
cunoască de aproape și exact pe acesta, ca un grădinar bun care vrea să cultive cu pricepere
cele mai delicate plante, de când răsar până la coacerea fructelor lor...Nu există pe pământ
nici o carieră care să presupună o mai adâncă cunoaștere a naturii omenești și o mai mare
capacitate și abilitate de a o trata.

Pestalozzi recunoaște că teoria fără practică nu este suficientă, dar consideră teoria ca
o stea conducătoare, fără de care pedagogul este intotdeauna expus sa rătăcească drumul. În
lucrările sale Pestalozzi afirmă necesitatea dezvoltării si cultivării stiinței pedagogice si cere
chiar si statului sa încurajeze cercetările pedagogice și să ajute la răspândirea culturii
pedagogice.

Principiul general valabil pentru toate ramurile educației este acela că fiecare for ță
trebuie să se dezvolte ori prin sine însăși, ori cu ajutorul unei for țe străine, însă de aceea și
natură.

Astfel credința trebuie dezvoltată prin credință, iubirea prin iubire, nu prin
raționamente asupra dogmelor religioase și sentimentelor altruste, iar ra țiunea trebuie
dezvoltată prin cugetare nu prin memorarea unor lucruri neînțelese. Fiecare dintre forțele cu
care natura l-a înzestrat pe om se dezvoltă prin exercițiu. Natura umană cere însă ca această
dezvoltare să înceapă cu elementele cele mai simple, care se vor complica treptat ca o
consecință a dezvoltării însăși. Parcursul învățării este de la simplu la complex, de la u șor la
greu, într-un mod progresiv și fără grabă. Instruirea începe prin elemente foarte simple și se
lărgește de la un an la altul prin dezvoltări din ce în ce în ce mai extinse și ordonate în serii
psihologic înlănțuite. Prin fiecare studiu se va pune o bază solidă pentru a se putea trece la
studiile ulterioare, de-o manieră concentrică. Adeseori insuccesul nu are altă cauză decât
inconsistența fondului, pe care elevul își edifică educația.

8
 3. Educaţia în concepţia lui Johann Heinrich Pestalozzi

Pornind de la acest principiu, Pestalozzi a alaborat teoria învățământului elementar,

prezentată în lucrarea „Cum își învață Gertruda copiii”. El nu are în vedere o școală de un
anumit grad, ci o instruire care își propune să înceapă cu elementele de bază ale fiecărui
obiect de învățământ apte sa stimulezedezvoltarea forțelor interne ala copilului.

Conținutul învățământului elementar ar trebui să cuprindă: educația fizică, educația

intelectuală, educația morală și educația prin muncă.

 Educatia fizică are ca scop dezvoltarea forțelor fizice ale copilului și se

întemeiază pe tendința firească spre mișcare a copilului. Pestalozzi
numește exercițiile, întemeiate pe mișcările naturale ale organismului,
gimnastica naturală sau elementară. El a legat educația fizică de
pregătirea copilului pentru muncă, recomandând efectuarea unor exerciții
care să stea la baza formării priceperilor practice, dar și a trăsăturilor de
caracter, un regim alimentar simplu, jocurile recreative și instructive,
munca manuală.
 În ceea ce privește educația intelectuală, Pestalozzi se prezintă ca un
adept al culturii formative. Dacă scopul educației intelectuale a copilului
este dezvoltatea forței intelectuale și dacă orice forță se dezvoltă prin ea
însăși, adică prin exercițiu, atunci și inteligența se va forma tot pe o astfel
de cale. Această formare nu este posibilă fără un volum oarecare de
cunoștințe, care să mijlocească punerea în funcțiune a inteligenței.
Instruirea este, asadar, un mijloc care servește la producerea de energie
intelectuală. Acesta este principiul culturii formative.

Instruirea nu trebuie să introducă nimic gata prelucrat și structurat în intelectul

copilului, ci numai să dezvolte forțele existente deja în el și datorită cărora va
putea să asimileze ceea ce îi este adus la cunoștință, prin efort propriu. Astfel
concepută, instruirea nu este altceva decât un exercițiu al forțelor sufletești. În
concluzie, școlii îi revine atât sarcina de a-i informa, cât și de a-i forma pe elevi,
cu accentul pus pe cel de-al doilea aspect.

Pestalozzi este primul pedagog care a formulat explicit principiul formativ

al învățământului. Plecând de la distincția pe care Pestalozzi o realizează între
formare și informare, mai târziu se vor contura două mari direcții în pedagogie:

9
a) Curentul culturii materiale, care considera că menirea școlii este de a
transmite informații elevilor;

b) Curentul culturii formale, care reducea acest rol la dezvoltarea psihică a

elevului, uneori numai la dezvoltarea proceselor lui de cunoaștere.

În problema metodei de instruire, Pestalozzi este un adept al intuiției,

considerată izvorul oricărei cunoștințe. Această metodă a făcut accesibile
pentru copii de 9-10 ani numeroase noțiuni de geometrie, precum și noțiuni de
fracție zecimală și fracție ordinară. Căutând să perfecționeze procesul instructiv
pas cu pas, Pestalozzi a ajuns la procedee proprii ale unui învățământ formal, prin
excelență verbal, ca acela al reglării ritmului de repetare prin bătăi din palme,
care favorizau învățarea mecanică, pe de rost.

Orice cunoștință trebuie să provină de la intuiție și să poată fi redusă la

intuiție. Pentru a dezvolta inteligența copiilor de vârstă mică nu trebuie să
raționăm cu ei, ci să-i ajutăm să-si mărească treptat cercul intuițiilor și să-i
învățăm un limbaj care să poată exprima toate reprezentările pe care natura,
societatea și arta le oferă. Așa cum filosoful Rene Descartes stabilea claritatea și
distincția drept criterii certe ale cunoașterii, și Pestalozzi îi pretinde profesorului
să vegheze ca orice cunoștință să fie însușită clar și distinct de copil, condiție
esențială a învățării temeinice și a dezvoltării inteligenței.

Instruirea trebuie să constituie o trecere continuă de la intuiție la noțiune,

de la concret la abstract. Și atunci, învățământul va avea ca punct de plecare
lucrurile familiare copilului. Spre deosebire de Comenius, care prin intuiție voia să
asigure elevilor mai ales posibilitatea de a lega de fiecare cuvânt învățat
reprezentarea corectă a obiectului desemnat prin intermediul lui, Pestalozzi avea
în vedere dobândirea noțiunilor clare. Pentru el, intuiția constituie doar un prim
pas spre generalizare. Ea are rolul de a asigura nu numai informarea sub forma
reprezentărilor și generalizărilor, ci și formarea, dezvoltând organele de simț,
gândirea și vorbirea copilului.

Pentru Pestalozzi, observația, percepția senzorială, reprezintă baza

cunoașterii. Instruirea trebuie să înceapă, așadar, cu experiența imediată a
copilului, cu studiul mediului înconjurător, cunoștințele dobândite în acest fel
urmând mai apoi să fie prinse în conținutul noțiunilor vehiculate prin intermediul
limbajului. Intuiția ridicată la rangul de principiu absolut, va începe cu însușirile
generale ale lucrurilor, va continua cu cele specifice lucrurilor de aceeași specie

10
și apoi cu cele individuale. Pestalozzi vorbește despre trei însușiri generale:
numărul, forma și numele. Când se studiază numărul lucrurilor de același fel,
dintr-un loc sau altul, se învață și aritmetica. Când se intuiește forma lucrului se
învață geometria, desenul, lucrul manual. Când se învață diferite denumiri ale
lucruluise fac exerciții de vorbire. Astfel, se poate considera că intuiția este un
mijloc de a provoca și exercita cât mai multe resorturi ale sufletului copilului.

Indicația lui Pestalozzi este ca intuiția să se facă pe calea mai multor simțuri,
pentru exercitarea și dezvoltarea lor, cât și pentru siguranța și claritatea
cunoștințelor. De asemenea, ea trebuie să se facă în strânsă legătură cu
activitatea practică. Pestalozzi indică și etapele desfășurării unei lecții, treptele
psihologice herbartiene de mai târziu, ținând seama de faptul că sufletul elevului
desfăsoară o activitate sistematică și continuă pentru clarificarea cunoștințelor. El
consideră că realizarea unei lecții presupune parcurgerea următoarelor etape:

 perceperea izolată a elementelor unui lucru sau a ideilor, după normele

stabilite, analiza ;

 trecerea lor în serii psihologice, adică elementul sau lucrul intuit se va

compara cu altele asemănătoare, stabilindu-se ideea sau noțiunea,
sinteza;

 recapitularea tuturor elementelor dintr-un întreg;

 integrarea tuturor cunoștințelor dobândite în ansamblul cunoașterii de

care dispune deja elevul.

În opinia lui Pestalozzi, instruirea nu este altceva decât o clarificare

continuă și progresivă a noțiunilor, care se realizează prin intermediul sintezei.
Intuițiile trebuie sintetizate, pentru ca mai apoi, să se formeze noțiuni pe calea
generalizării și abstractizării. La rândul lor, noțiunile vor fi sintetizate, pentru a ne
ridica la noțiuni mai generale ș.a.m.d.

 Referitor la educația morală, Pestalozzi a preluat de la Rousseau

ideea de a o întemeia pe viața afectivă a copilului, dar în timp ce
Rousseau considera că se poate vorbi de sentimente morale de pe la
vârsta de 15 ani, Pestalozzi contează pe existența acestora încă de
la o vârstă fragedă. Elementul esențial al vieții afective este
sentimentul de dragoste, care se manifestă mai întâi pentru membrii

11
 familiei și pe măsură ce copilul vine în contact cu tot mai mulți
semeni, se va extinde la toți oamenii, pentru ca în cele din urmă să-
si formeze conștiința apartenenței la umanitate. Potrivit principiului
că fiecare forță trebuie să se dezvolte prin ea insăși, Pestalozzi cere
ca dispoziția favorabilă moralității să fie realizată prin perceperea
intuitivă a iubirii și a credinței, din raporturile instinctive pe care le
are copilul cu mama sa. Iubirea și credința pentru mama sa îl va
determina să-i iubească și pe alții.
 Realizarea educației morale presupune parcurgerea următoarelor
etape:

 producerea unei dispoziții sufletești favorabile moralității;

 exercitarea moralității, adică formarea bunelor deprinderi;

 însușirea maximelor și perceptelor morale.

Aceste etape sunt considerate ca succesive, deși nu pot fi parcurse decât

în această ordine. Viața morală a copilului nu poate fi susținută de convingeri
morale raționale, cum se întâmplă la adult. Se pot produce însă o serie de
sentimente favorabile vieții morale ( iubirea,încrederea, recunoștiința), datorită
pe de o parte, intuiției morale pe care i-o asigură copilului viața familială, pe de
altă parte, legăturilor afective instinctive dintre el și părinți. Familia educă prin
fapte și nu prin cuvinte. Pe baza acestor sentimente este posibilă exercitarea
moralități, căci se deosebește de formarea deprinderilor pe cale pur mecanică,
disciplinară, adică fără conștiința valorii morale a faptelor săvârsite. Sentimentele
acestea fac posibilă, în lipsa normelor raționale,o motivare afectivă a actelor, le
dau valoare morală.

Cu privire la raportul dintre religie și morală, Pestalozzi, la fel ca și

Kant, consideră religia ca fiind în strânsă legătură cu morala, de fapt,
fundamentul religiei este morala. Sentimentele morale stau la baza sentimentelor
religioase. Spre deosebire de Kant, ele întemeiază morala și religia nu pe o lege
construită din principii raționale, ci pe sentiment. Pestalozzi așează la baza
educației religioase sentimentul de dragoste al copilului pentru mamă și
dispoziția spiritului care ne face să iubim pe creatorul nostru. Lumea să fie
prezentată copilului „asa precum a ieșit din mâinile lui Dumnezeu” -cu
frumusețile, armonia și măreția ei- nu numai așa cum poate apărea ea-„ plină de
minciună și înșelăciune„. Pretudindeni, copilul să vadă un semn al divinității.

12
Copilul ajunge să îmbrățișeze pe „Dumnezeu, lumea și mama sa într-un singur și
același sentiment”. Cele trei aspecte fundamentale ale educației –intelectuală,
morală și religioasă se desfășoarăîn strânsă corelație în care mama, educatorul
natural are rolul esențial.

Pestalozzi conferă numai o bază intuitivă adevărului religios, în

opoziție cu raționaliștii, care îi asigură o bază rațională. El consideră credința
drept un act sentimental, o convingere intuitivă. Acest caracter intuitiv al
credinței religioase explică faptul că ea poate veni în sprijinul moralității, în
momente critice, căci un sistem religios rațional nu este accesibil copilului și nici
eficient în combaterea atracțiilor seducătoare ale mediului social.

Odată realizată dispoziția sufletească favorabilă moralității urmează

exercitarea ei, astfel spus, odată ce individul posedă sentimente morale, trebuie
să-l deprindem cu manifestarea sinceră a acestora, în raporturile sale cu familia
și cu mediul social. Convingerea lui Pestalozzi era că maximele și legile morale
presupun ca o condiție sine qua non sentimentele și actele morale, pentru a avea
puterea de convingere și influență practică asupra voinței umane. De altfel,
preceptele morale nu sunt accesibile copilului sub formă de noțiuni abstracte, ci
numai pe cale intuitivă, însă intuiția moralității nu poate rezulta decât din
perceperea și executarea actelor morale. Instruirea morală abstractă nu poate fi
accesibilă decât la o vârstă mai mare, când sentimentele si obiceiurile au ajuns la
o mare dezvoltare și au luat o anumită direcție, care cu mare greutate mai poate
fi schimbată.

Prin prelucrarea materialului intuitiv se formează noțiunile morale; prin

generalizarea experienței dobândite se ajunge la preceptele morale. Nu vom
încerca să stabilim alte precepte, consideră Pestalozzi, decât acelea pentru a
căror intuiție, elevul posedă experiența necesară. Numai pornind de la faptele
elevului, dar și ale celor din jurul lui, vom ajunge să-i asigurăm normele morale
cu putere de convingere. Numai posedând un material intuitiv suficient și variat,
a cărui valoare este cântărită în balanța sentimentelor altruiste, elevul ajunge să
dispună de principii morale cu o reală influență asupra caracterului. Sentimentele
și obiceiurile morale nu reprezintă doar niște trepte ale evoluției maximelor și
legilor morale raționale, care și-ar pierde valoarea odată cu realizarea principiilor
raționale, ci și elementele constitutive ale moralității, care se mențin chiar după
ce s-a savârșit formarea morală a individului.

13
  Interesante sunt și considerațiile lui Pestalozzi cu privire la educația
prin muncă. Despre necesitatea învățării unei meserii vorbiseră
Locke și Rousseau. Mai mult decât aceștia, Pestalozzi a reușit să
elaboreze o teorie a unei îmbinări echilibrate a muncii cu instruirea.
Într-o mică scriere intitulată „ Schița unui memoriu despre legătura
dintre educația profesională și școlile elementare”, el prezintă
proiectul unei „ școli a muncii” destinată copiilor săraci, în scopul
pregătirii lor pentru a-și putea câștiga în mod demn existența.
Pestalozzi propunea ca, în astfel de școli să se predea cunoștințe de
economie casnică, agricultură și mică industrie casnică. Pregătirea
teoretică trebuie însoțită de însușirea unei meserii, deoarece
cunoașterea este inutilă, dacă nu se leagă de activitatea practică.

Pestalozzi milita pentru accesul tuturor copiilor la educație, indiferent de

starea socială din care proveneau. El se arăta nemulțumit de starea școlilor din
acel timp, care în loc să stimuleze cultura poporului, o zădărniceau, considerând
știința un scop în sine, independent de forța de cugetare, simțire și voință a
elevului. Pentru înlăturarea stării culturale precare a poporului, el propunea
înființarea următoarelor tipuri de școli: case ale copiilor (destinate acelora care
nu au împlinit încă vârsta necesară, pentru a intra în școala elementară și ale
căror mama nu pot, din cauza ocupației, să se îngrijească suficient de ei), școli
elementare primare, școli de perfecționare sau școli pentru adulți, seminarii
pentru formarea personalului didactic și promovarea științei pedagogice.

CONCLUZII

Considerat drept „întemeietorul teoriei învățământului elementar”,

Pestalozzi a militat pentru o formare armonioasă a personalității umane, a
fundamentat și aplicat o serie de principii ale pedagogiei moderne, precum
principiul intuiției, cel al continuității dintre teorie și practică, cel al respectării
individualității copilului, ș.a..

14
 Pestalozzi este primul pedagog care a formulat explicit principiul formativ
al învățământului de aceea, școlile pe care le-a înființat și condus s-au bucurat de
succes și au stârnit interesul pedagogilor vremii. Pestalozzi a practicat cu succes
educația în școlile pe care le-a înființat și de la nivelul acestei practici s-a ridicat
la o profundă teorie pedagogică. Nu a propus idei sau metode întru totul noi, dar
le-a dat o consacrare practică celor existente și le-a stabilit definitiv valoarea.
Ideile lui Pestalozzi despre educație au fost continuate, în scurt timp, de Friedrich
Frὅbel și Adolf Diesterweg, dar au avut un puternic impact în întreaga gândire
pedagogică ce i-a urmat.

Aşa cum a spus singur, adevărata muncă a vieţii sale nu s-a desfăşurat în
Burgdorf sau Yverdon. Aceasta constă în principiile educaţiei pe care le-a
practicat, în dezvoltarea observaţiilor sale, în instruirea oamenilor pentru a
deveni oameni în sensul deplin al cuvântului, în abordarea înţelegătoare a
elevului de către profesor, al cărei exemplu l-a lăsat în cele şase luni de muncă
din Stans.

A avut un efect considerabil asupra multor ramuri ale educaţiei, iar

influenţa lui este departe de a se fi terminat.

BIBLIOGRAFIE

1. Antonescu George, Pestalozzi și educația poporului.

15
 2. Albulescu Ion , Doctrine pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2009;

3. Cucoș Constantin , Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iași, 2001;

4. Stanciu Ion Gheorghe , Istoria pedagogiei, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1992;

16