PEDAGOGIA WALDORF

Rudolf Steiner (1861-1925)

– filosof, esoterist, artist şi pedagog austriac;

– a pus bazele ştiinţei spirituale despre educaţie;
– fondatorul antroposofiei, medicinei antroposofice,
euritmiei, agriculturii biodinamice;
– a înfiinţat Societatea Antroposofică (1913)
– lucrări semnificative:
 Adevăr şi Ştiinţă (1892)
 Filosofia libertăţii (1894)
 Mistica la începuturile vieţii spirituale contemporane şi legatura ei cu concepţia
moderna despre lume ( 1901)
 Teosofie. Introducere în cunoaşterea suprasensibilului (1904)
 Conducerea spirituală a omului şi a omenirii (1911)
 Un drum către cunoasterea de sine a omului (1912)
 Cosmologie, religie si filosofie (1922)
 Teze antroposofice (1924)
 Înnoirea artei pedagogico-didactice prin ştiinţa spirituală (ediţia în lb. rom.,1991)
 Arta educaţiei. Metodica şi didactica (1919, ediţia în lb. rom, 2001)

 Antropologia generală ca bază a pedagogiei (1919, ediţia în lb. rom, 1992)

 Cursul de pedagogie curativă (1924, ediţia în lb. rom, 2005)

– a susţinut numeroase conferinţe pe teme filosofice şi pedagogice în Elveţia, Germania,

Olanda, Norvegia, Austria, Ungaria, SUA, Anglia, România (Sibiu-1889).

– Conferinte pe tema educatiei:

– Antropologia generală ca bază a pedagogiei (curs de pregătire pentru învăţători şi

profesori cu ocazia întemeierii Şcolii Libere Waldorf din Stuttgart, Partea I, 1919);
 – Arta educaţiei Vol. I Metodică şi didactică (curs de pregătire pentru învăţători şi
profesori cu ocazia întemeierii Şcolii Libere Waldorf din Stuttgart, Partea a II-a, 1919)
– Arta educaţiei Vol.II (curs de pregătire pentru învăţători şi profesori cu ocazia întemeierii
Şcolii Libere Waldorf din Stuttgart, Partea a III-a, 1919)
– Înnoirea artei pedagogico-didactice prin ştiinţa spirituala (14 conferinţe Basel, 1920)
– Cunoaşterea omului şi structurarea învăţământului (8 conferinţe pentru cadrele didactice
ale Şcolii libere Waldorf, Stuttgart, 1921)
– Dezvoltarea sănătoasă a fiinţei umane (16 conferinţe Dornach, 1922)
– Fortele spiritual-sufleteşti fundamentale ale artei educative (9 conferinţe Manchester
College, Oxford, 1922)
– Metodica predării şi condiţiile de viaţă ale educării

Repere biografice

Rudolf Steiner (1861-1925) s-a născut în localitatea Kraljevec aflată la graniţa dintre Austria şi
Ungaria.Tatăl său a fost funcţionar la căilor ferate austriece. După ce a absolvit şcoala reală
r.Steiner şi-a luat bacalaureatul la Wiener Neustadt.A studiat matematica şi ştiinţele naturii la
Universitatea Tehnică din Viena si a audiat cursuri de filosofie, literatură, psihologie şi medicină
manifestand preocupari pentru cercetarea stiintifica. S-a familiarizat cu metodele de cercetare
specifice ştiinţelor naturii practicate de Goethe. În anul 1889 a fost chemat la arhiva Goethe-
Schiller din Weimar pentru a se îngriji de editarea operei lui Goethe despre ştiinţele naturii, în
cadrul ediţiei patronate de ducesa Sophie din Weimar. Ca rezultat al studiilor sale asupra operei
lui Goethe şi a strădaniilor sale filosofico-metodice, cu scopul de a stabili o punte de legătură
între gândirea modernă şi perspectiva spirituală, Rudolf Steiner a scris în anul 1886 lucrarea
„Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia despre lume a lui Goethe, cu
referire îndeosebi la Schiller”. În anul 1891 apare o extindere a lucrării sale de doctorat „Adevăr
şi ştiinţă”, iar in anul 1894 se publica capodopera sa filosofică „Filosofia libertăţii”. Sfârşind
munca la ediţiile Goethe, Steiner se mută la Berlin si se ocupa cu redactarea revistei culturale
„Magazin de literatura. In anul 1921 a fondat săptămânalul „Das Goetheanum“.

Rudolf Steiner a participat intens la viaţa socială şi politică a vremii prin conferinţe si scrieri.A
iniţiat diverse modalităţi de lucru cu adulţii.
Cea mai mare parte a celor aprope 6 000 de conferinţe tinute de Rudolf Steiner s-au păstrat în
formă de stenograme. S-au păstrat si un mare număr mare de schiţe, lucrări plastice, de
arhitectura, de pictură, care au înnoit multe domenii ale vieţii sociale si culturale. A avut
iniţiative inovatoare în mai multe domenii: arta, medicina, arhitectura, educatie (euritmia,
medicina de orientare antroposofică, arhitectura organică si bio-dinamică, pedagogia Waldorf,
pedagogia curativă, terapia socială).

Conceptia pedagogica

Alternativa educationala Waldorf are la bază concepţia pedagogică şi antropsofică a lui Rudolf
Steiner despre om şi lume, despre existenţa unor elemente suprasensibile constitutive ale fiinţei
umane, dincolo de corpul fizic. Potrivit concepţiei antroposofice (gr.anthropos=om,
sofia=înţelepciune, cunoaşterea omului) în afară de lumea naturală există o lume spirituală, la fel
de reală ca cea naturală. Natura ascunsă a omului are umătoarele elemente: corpul fizic (legile
lumii fizice-minerale), corpul vieţii-corpul eteric (purtător al forţelor vieţii), corpul senzaţiei-
corpul astral (purtătorul durerii, al plăcerii şi pasiunilor) şi corpul Eu-lui (propriu omului,
purtătorul sufletului omenesc superior). Steiner considera că trupul este supus legilor eredităţii,
sufletul e supus destinului şi spiritul e supus legilor reîntrupării. Pedagogia Waldorf „ îl ajută pe
educator să vadă ce este, de fapt individul: un trup purtător de viaţă care conlucrează cu un
suflet purtător de spirit, iar pe elev, să găsească relaţiă potrivită dintre trupesc şi sufletesc,
dintre individualitatea proprie şi mediul natural.” (Radu I.T., Ezechil L., Pedagogie.Fundamente
teoretice, pg.130).
Rudolf Steiner a înfiinţat în anul 1919 la Stuttgart prima şcoală Waldorf cu sprijinul lui Emil
Malt, managerul fabricii de ţigarete Waldorf-Astoria.
Pedagogia Waldorf porneşte de la copil şi are ca obiectiv dezvoltarea potenţialului individual al
fiecărui copil, din interior întrucât “omul nu poate trăi decât în activitatea interioară”(Albulescu
I., 2009, pg.384). Prin introspecţie, studiu şi observaţie practică, fiecare om îşi poate descoperi
propria natură interioară şi realităţile spirituale ale lumii înconjurătoare. Rudolf Steiner a explicat
procesul formării personalităţii umane din interiorul ei, observând tendinţele pozitive,
impulsurile personale de acţiune în lume, rafinarea simţurilor şi modelarea sensibilităţii
sufleteşti.
 Şcoala Waldorf realizeză o educaţie echilibrată şi completă, oferind fiecărui elev un echilibru
psihic, comportamental, emoţional, social şi spiritual.În şcolile Waldorf se aplică următoarele
principiile pedagogice:
– Principiul abordării integrale a fiinţei umane în funcţie de specificul vârstei;
– Principiul educaţiei permanente ca dimensiune a existenţei omului pe parcursul întregii vieţi;
– Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale pe baza epocilor de studiu.
– Principiul creării unui ambient adecvat obiectivelor pedagogie fixate;
– Principiul asigurării echilibrului între teorie şi practică;
– Principiul predării artistice şi în imagini, iar principala modalitate de a crea imagini vii este
cuvântul.
Rudolf Steiner considera şcoala „o comunitate în care dascălii şi părinţii stabilesc scopurile
educaţiei la nivel local, unic, ţinând cont de nevoile fiecărui individ care pe măsură ce creşte, îşi
lărgeşte sfera de cunoaştere şi simţire până la nivelul întregii umanităţi, devenind conştient şi
responsabil nu numai de crearea propriei biografii, ci şi de problemele lumii, ale întregului
cosmos. (Cuciureanu M.coord., 2011, p.37)
Educaţia este concepută ca act tămăduitor, în sensul că „prin educaţie omul se vindecă pe sine şi
umanitatea de tendinţa spre decădere...Scopul ultim al educaţiei este formarea concepţiei
spiritualiuste despre lume, care include şi ideea reîncarnării”(Albulescu I., pg.393)
În pedagogia Waldorf disciplinele şcolare nu sunt privite ca scop în sine, ci ca mijloace
educaţionale, pentru dezvoltarea gândirii, simţirii şi voinţei copilului.Se predau scrisul, cititul,
limbile străine, sportul, abilităţile practice, muzică, religie, artă meşteşugărească, orchestră,
desenul formelor, desenul geometric cu mâna liberă, matematica, zoologia, botanica, geografia,
fizică şi chimia, euritmia, educaţia tehnologică, practică, artă dramatică.Profesorii care predau la
şcolile Waldorf sunt formaţi special în aplicarea metodologiei Waldorf: exerciţiul artistic,
cuvântul rostit şi exerciţiul practic. Profesorii predau liber, fără a recurge la manuale şcolare, iar
„elementul esenţial al activităţii didactice îl constituie entuziasmul predării, care îi va permite
educatorului să scoată din copil cât mai mult, iar acestuia să-şi maifeste iubirea faţă de dascălul
său.”(Albulescu I., pg.388)
O clasă Waldorf se află timp de 8 ani sub coordonarea unui profesor-diriginte, care este mentor
pentru elevi.Dirigintele predă mai multe discipline, ghidează şi stimulează elevii prin exerciţii
creative, oferă elevilor săi modele de dezvoltare personală plecând de la exemplul personal şi de
la modele spirituale din cultură şi istorie. Începând cu clasa a IX-a, materiile de studiu urmează
să fie predate de profesori de specialităţi diferite. Procesul didactic urmează 3 faze:
experimentarea, caracterizarea, aprofundarea.

În şcoala Waldorf se cultivă sensibilitatea artistică a elevilor şi în acest sens se consideră

important ca aceştia să înveţe să cânte la un instrument muzical.O pondere ridicată o deţin
cursurile artistice. Predarea muzicii şi a desenului se sprijină pe sentimentul ritmului, care se
întemeiază pe alternanţa stărilor de somn şi veghe. Elevii studiază muzica instrumentală şi învaţă
să cânte la flaut, liră sau alte instrumente cu corzi, apoi muzica vocală şi corală.În practica
educaţională din şcolile Waldorf un loc important îl ocupă euritmia („gimnastica pătrunsă de
suflet”), cu impact formativ asupra sufletului şi spiritului şi care angajează iniţiativa, voinţa şi
fortifică trupul.Euritmia are la bază suite de mişcări însoţite de acorduri muzicale adaptate
tipurilor de mişcare pentru a introduce într-un mod particular fiecare conţinut, fie el noţional sau
de formare a unor deprinderi.Euritmia presupune atât o componentă estetică prin semnificaţiile
gesturilor şi mişcărilor efectuate, cât şi o componentă cognitivă prin conştientizarea mişcărilor şi
elaborarea mesajului transmis prin mişcare.Scoala Waldorf pune accent pe stimularea interesului
copilului pentru învăţare, iar ritmul are un rol important în educarea voinţei. Ritmul orei împarte
activităţile în 3 părţi:

– o parte ritmică, prin care este solicitată voinţa copilului;

– o parte cognitivă, care se adresează intelectului;
– o parte de povestire care se adresează simţirii.
Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia
şi desfăşurarea activităţilor artistice şi practice în partea a doua a zilei. Acest lucru face posibilă
adâncirea subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practică şi prin însufleţirea lor artistică.Ritmul
lunii presupune parcugerea unor module numite epoci sau ere, discipline de bază care se
studiază între 2-5 săptămâni, zilnic, câte 2 ore.Acestea pot fi limbă maternă, matematică, fizică,
chimia, biologia, istoria, geografia, limbi străine, educaţie plastică etc. Într-o epocă se poate
parcurge materia chiar pe un an şcolar. Orarul disciplinelor este alcătuit conform desfăşurării
ritmice a anului şcolar, a săptămânii şi a zilei şcolare.
În şcolile Waldorf nu se lucrează după manuale, dar pune mare accent pe cultivarea dragostei şi a
respectului faţă de cărţi. În studiul unei teme, elevii sunt învăţaţi şi se obişnuiesc să se
documenteze din cât mai multe surse. Elevii îşi alcătuiesc propriile manuale pentru fiecare
materie studiată şi folosesc caiete fără liniatură, ceea ce angajează din partea lor au n efort
suplimentar pentru a-şi ordona scrisul.Ca instrumente de scris, elevii din clasele primare folosesc
creioane cerate, creioane colorate groase, pana şi stiloul. Caietele elevilor sunt puternic
personalizate prin partea estetică de scriere, ilustrare şi ornamentare.
Rudolf Steiner abordează conceptul de personalitate pe baza teoriei temperamentului interpretată
prin prisma ştiinţei spirituale.Copilăria şi adolescenţa sunt împărţite în perioade de câte 7 ani.La
sfărşitul primei perioade de 7 ani, „forţele eterice de creştere şi reproducere care au stimulat
creşterea organismului se metamorfozează în forţe de învăţare…, iar copilul este apt să meargă
la şcoală. De la 7 la 9 ani domină tendinţa de imitare, iar de la 9 la 12 ani nevoia copilului de a
se dezvolta sub autoritateae educatorului. În perioada cuprinsă între 7-12 ani, forţele astrale
pregătesc apariţia Eului. (Albulescu I., 2009, p.386). Pedagogia Waldorf deosebeşte 3 stadii
mari în dezvoltarea copiilor similare cu cele descrise de J.Piaget. In timpul primului stadiu de
dezvoltare (sub 7 ani) copiii învaţă mai ales prin empatie, imitând. Sarcina educatorului este să le
prezinte modele de acţiune şi stimuleze dorinţa copiilor de a se implica, oferindu-le o gama mare
de activităţi.Copiilor li se acordă zilnic oportunităţi de joc creativ, imaginativ. Se acordă mult
timp jocului supravegheat în clasă, care include materiale naturale şi se oferă exemple de muncă
productivă. Jocul în aer liber face parte de asemenea din programul şcolilor Waldorf şi oferă
copiilor experienţe în natură, în toate anotimpurile.Educaţia oferă copiilor sentimentul că lumea
este bună. In a doua etapă, între 7-14 ani, copiii învaţă mai ales prin prezentări şi activităţi care
fac apel la sentimentele lor şi la imaginaţie. Povestirea şi munca artistică sunt folosite pentru a
descrie şi facilita conţinuturile învăţării. Sarcina educatorului este să le prezinte copiilor un
model pe care ei să-l urmărească în mod natural. Educaţia oferă copiilor sentimentul ca lumea
este frumoasă. In al treilea stagiu de dezvoltare (peste 14 ani) copiii învaţă mai ales făcând apel
la propria gândire şi judecată.Acum se operează cu noţiuni abstracte, se analizează critic şi se
formulează concluzii. Anii de gimnaziu oferă copiilor sentimentul ca lumea este adevarată. In
timpul anilor de şcoală elementară (vârsta 7-14 ani), educaţia pune accent pe cultivarea emoţiei
şi a imaginaţiei copiilor, pe dezvoltarea expresiei creative şi a abilităţilor sociale, susţinând un
mod de gândire creativ şi analitic. Curriculumul include limbajul artelor, istorie, mitologie,
cunoştinte generale, geografie, geologie, algebră, geometrie, studiul mineralelor, biologie,
astronomie, fizica, chimie, nutriţie s.a.Este un curriculum multidisciplinar care include şi
elemente artistice, vizuale, teatru, euritmie, muzică vocală şi instrumentală, meşteşuguri, iar
„orientarea procesului educaţional este simultan estetică, morală şi religioasă, toate
demersurile întreprinse subodonându-se antroposofiei” (Albulescu I., 2009, p.389)

De la naştere până la maturitatea deplină de la 21 de ani, omul parcurge trei etape de câte 7 ani
cu următoarele caractere specifice: până la 7 ani copilul trăieşte într-o lume eminamente bună.
Copilul are încredere absolută în adult, îl imită în vorbire, mers şi gândire. După 5 ani, copilul
poate şi să înveţe limbi străine, el stăpânind deja limba maternă. Totodată copilul învaţă prin
simpla imitaţie tot ceea ce este generic numit cei 7 ani de acasă”: ordinea, comportamentul şi
limbajul civilizat, salutul etc. Astfel îşi creează inconştient fundamentele de existenţă. Orice
răutate din partea anturajului (la copiii străzii sau la familii care practică duritatea în educaţie sau
violenţa) va lăsa urmări de neîndepărtat în comportamentul copilului. Violenţa din desenele
animate prezentate la televizor este şi ea un exemplu negativ în acest sens.
Capacitatea de a învăţa prin imitaţie rămâne însă activă până la 9 ani. În Şcoala Waldorf, se
învaţă din clasa I două limbi străine prin imitaţie (cântecele şi jocuri) fără a apela la scriere.
Momentul de la 9 ani este esenţial în dezvoltarea copilului. Putem spune că până aici ţine
copilăria cu poveştile ei, cu inocenţa specifică, cu frăţiorul adus de barză şi cu Moş Crăciun. În
acest moment, numit în pedagogia Waldorf RUBICON, copilul face un pas fără de întoarcere, se
detaşează de cei din jurul lui.
De acum înainte va fi el, pe de o parte şi ceilalţi, pe de altă parte. După momentul
Rubiconului, care apare mai mult sau mai puţin pregnant, ca o mică încăpăţânare, elevul poate
aborda altfel şcoala, începând scrierea la limba străină şi primele elemente de gramatică.
Urmează în intervalul 9-12 ani o perioadă de armonizare a copilului. După 12 ani, copiii
încep să crească, ajungând într-o stare ciudată când parcă nu mai ştiu ce să facă cu picioarele şi
cu mâinile acestea mult prea lungi, cu vocea care o ia razna la băieţi şi cu toată preocuparea
pentru sexualitate ce-i năpădeşte. În spatele tuturor aparenţelor creşte uneori insuportabil
nesiguranţa, ajungând chiar la disperare.
Între 7 şi 14 ani, elevul trăieşte într-o lume frumoasă. Inconştient, acesta îşi doreşte să cunoască
frumuseţile lumii în care va trăi, să trăiască în armonie cu ele. Şcoala are obligaţia sacră de a-i
oferi această frumuseţe, apărându-l de duritatea şi realitatea celor înconjurătoare.Din punctul de
vedere al educatorului, în primii şapte ani idealul este întruchipat de bunica iubitoare. În perioada
şcolii primare, 7-14 ani, elevul are nevoie de o autoritate iubită. A-i lăsa pe copii în această
perioadă să hotărască tot ce vor, nu îi va antrena pentru a lua hotărâri în viaţă, ci va creşte nişte
oameni dezorientaţi. Din contră, o autoritate care le va arăta ce-i de făcut va fi un bun exemplu
pentru viitorii adulţi. Trecând de perioada de „turbulenţă”, după momentul de 14 ani, când
tânărul îşi întâmpină EUL, începe o perioadă de frământări sufleteşti adânci, când tânărul trebuie
să trăiască în lumea reală, cu suferinţele, rebeliunile, filozofiile şi teoriile ei. După 14 ani,
autoritatea trebuie înlocuită de o adevărată competenţă obiectivă. Educatorul şipărintele vor fi
nişte prieteni mai mari şi experimentaţi, care prin propriul exemplu plin de personalitate vor fi
bune modele, chiar ideale, pentru tânărul aflat într-o puternică căutare de repere solide. Dacă
aceste modele vor lipsi, tânărul le va găsi între cei de aceeaşi vârstă sau între cântăreţi ori actori,
idealurile acestuia scăpând de sub controlul educatorilor (dascăli sau părinţi).
De la 16 ani spre terminarea liceului, tânărul este tot mai preocupat de filosofia vieţii, de
problemele sociale şi de viitorul lumii în care trăieşte. La 18 ani tinerii pot avea o revelaţie
despre drumul ce trebuie să-l urmeze în viaţă.\

În curriculumul Waldorf un loc important îl ocupă artele, lucrul manual, artizanatul, care oferă
elevilor un contact cu diverse materii şi nenumărate activităţi de bază ale omului (torsul, ţesutul,
sculptura, pictura, forjarea, modelarea etc.).Lor li se adaugă limbajul (vorbirea, scrierea, lectura),
istoria, geografia, limbile străine, matematica, geometria, ştiinţele, desenul, religia s.a. În şcoală
primară elevii pictează, desenează, sculptează, tricotează, torc şi croşetează, iar la gimnaziu
învaţă sculptura în lemn şi piatră, lucrul cu metale, legarea cărţilor, confecţionarea păpuşilor,
gătitul. Limbajul este dezvoltat prin cântece, poezii, jocuri îmbinate cu mişcare şi povestiri
zilnice. În clasa I începe studiul a două limbi străine.

Şcoala Waldorf este o şcoală fără note sau calificative.La sfârşitul anului şcolar, elevii primesc
o caracterizare complexă despre abilităţile, competenţele şi evoluţia tânărului, dar şi îndrumări
cu privire la direcţii de aprofundare, de îndreptare a unor neajunsuri etc. Progresul elevilor este
mai ales evaluat prin portofolii şi discuţii între elevi în conferinţe cu profesorii. Testele sunt rare,
cu excepţia examenelor obligatorii de admitere/finalizare studii (la liceu). Evaluarea în şcolile
Waldorf nu se bazează pe probe, teste, lucrări, extemporale, teze sau examene.Evaluarea se
realizează în raport cu mai muţi indicatori: scrisul, dedicaţia, forma, imaginaţia, logica,
flexibilitatea gândirii, stilul, cunoştinţele, competenţele. Se iau în considerare efortul elevului
pentru a atinge un anumit rezultat, comportamentul şi spiritul său social. Şcolile Waldorf cultivă
simţul de responsabilitate socială, activismul copiilor şi încrederea în forţele proprii.

Cel puţin o dată pe semestru, părinţii elevilor se întâlnesc cu profesorii clasei şi conlucrează
pentru optimizarea relaţiei cu copilul şi pentru progresul acestuia.

În România, alternativa educaţională Waldorf este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale,

în baza Acordului General de Cooperare, încheiat în anul 1996. Federaţia Waldorf România este
o organizaţie non-profit înfiinţată în 1993, care c reuneşte 23 de asociaţii Waldorf şi reprezintă
interesele acestora, având ca scop iniţierea, stimularea, dezvoltarea şi susţinerea pedagogiei
Waldorf prin activităţi specifice, formarea educatorilor, publicarea materialelor ştiinţifice etc.
Conform datelor oferite de un studiu recent (Cuciureanu M.coord., 2011, p.40), în anul şcolar
2011-2012 existau în ţara noastră 58 grupe de grădiniţă şi 82 clase de liceu Waldorf, aria de
răspândire cuprinde marile oraşe: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj. În plan mondial numărul
şcolilor Waldorf a crescut în mod constant, răspândindu-se rapid în ultimii ani, în peste 60 de
ţări.