REFERAT

LA EDUCATIE
TIMPURIE

GHENA ELENA CLAUDIA

PIPP
ANUL III
 Necesitatea educatiei la varsta timpurie
Într-o accepţiune generală, educaţia este procesul (acţiunea) prin care se realizează
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru
societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a
omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a
perpetuării şi progresului acesteia. Aşadar, ea se raportează, în acelaşi timp, la societate şi la
individ.

Între formele educaţiei figurează şi educaţia formală, care are un caracter organizat,
sistematizat, instituţionalizat. În ansamblul procesului permanent al educaţiei, ea constituie o
perioadă de formare intensivă care face din acţiunea educativă un obiectiv central. Ea se
adresează vârstei de formare şi asigură asimilarea sistematică a cunoştinţelor, exersarea intensivă
a comportamentelor sociale şi dezvoltarea capacităţilor individuale. Numeroase cercetări arată
că, pentru orice problemă care apare în dezvoltarea unui copil, cu cât intervenţia este mai
timpurie, cu atât şansa de remediere este mai mare. De asemenea, cu cât intervenţia se produce
mai târziu, cu atât mai mari sunt costurile asociate şi prognosticul poate fi nefavorabil.

Primii 6-7 ani din viaţa unui copil reprezintă baza vieţii acestuia, modelând şi definind
viitorul, sănătatea, creşterea, starea de fericire, dezvoltarea şi rezultatele academice, relaţiile în
familie şi sociale ulterioare.  Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este
fundamentală, prin urmare educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere –
pentru că din momentul când se naşte copilul începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la 6-7 ani
– vârsta intrării la şcoală, o perioadă în dezvoltarea copiilor este foarte rapidă, iar valorificarea
potenţialului creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare.

Educaţia timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă
între naştere şi 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare
este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă şi costisitoare. Investiţia în
copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la
realizarea susţinută a drepturilor copiilor.

Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea
copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea
capacităţii de a învăţa.

Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie, după cum
arată un studiu elaborat de R.Cuhna , unul dintre laureaţii Premiului Nobel în economie.
Învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu.
 Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior,
iar deficienţele de cunoştinţe şi deprinderi produc în timp deficienţe mai mari, oportunităţi de
învăţare ratate sau slab valorificate. Educaţia copilului începe de la naştere.

Valori promovate de orice curriculum pentru educaţia timpurie

• Drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie,

dreptul la educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);

• Dezvoltarea globală a copilului;

• Incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;

• Non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen

(asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare
educaţională echilibrată).

Caracteristica cea mai importantă a primului an de viaţă este faptul că atunci copilul
învaţă să aibă (sau nu) încredere în mediul de viaţă ca mijloc de satisfacere a nevoilor sale.
Pentru al doilea an de viaţă, esenţial este faptul că acum copilul învaţă să fie autonom, element
deosebit de important pentru educaţia timpurie, aceasta fiind bază a dezvoltării viitoarei
personalităţi.

Note distinctive ale educaţiei timpurii

• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate
aspectele dezvoltării sale);

• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie

(îngrijire, nutriţie, educaţie);

• adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care
cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;

• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de

învăţare situaţională;

• părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă –

comunitate este hotărâtoare („Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani“, M.E.C.T.,
2008). Focalizarea pe educaţia timpurie este firească, ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor
este rapidă în această etapă de vârstă, iar valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează
pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare. Cercetările în domeniul educaţiei timpurii
preşcolare au evidenţiat corelaţii puternice între frecventarea grădiniţei şi comportamente
copiilor ca elevi. Mai concret, remarcăm:
 • progresul semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din care
provin;

• efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor

deviante precum şi a eşecului şcolar;

• descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei

imagini de sine pozitive;

• dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare; •

comportamente centrate pe sarcină;

• dezvoltare socio-emoţională;

• motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare. (Pre-School Education in

the European Union. Current Thinking and provision, 1995, în
„Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar“, M.E.C.T., 2008)

Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung

1. Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală,
manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să
finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de
şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

2. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc,

care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor
grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

3. Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii

implicaţi: calitatea personalului din grădiniţă;

• mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;

•numărul de copii din grupă;

•calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers

personalizat,

• care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a

programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).

Finalităţile educaţiei timpurii

• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul

propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
 • Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor,
încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.

• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea

unei imagini de sine pozitive.

• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini

necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii. („Curriculum pentru
Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani“ aprobat prin OM nr. 5233/1.09.2008)

Educaţia timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educaţia copilului în

intervalul de vârstă de la naştere până la intrarea acestuia la şcoală. Grădiniţa, ca serviciu de
educaţie formală asigură mediul care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând
cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi
comunitatea în procesul de învăţare.

Bibliografie

1.Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar- proiect pentru reforma

educatiei timpurii, Bucuresti 2008

2. Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)