Sunteți pe pagina 1din 3

ROLUL GRADINITEI IN FORMAREA PRESCOLARULUI

Primul mediu social in care un copil se dezvolta este familia. In prima perioada a vietii, lumea unui copil se restrange la casa si interactiunea este cea cu membrii familiei. Odata cu varsta, copilul se deschide social catre un nou mediu, cel al scolii, care poate incepe cu gradinita sau cu clasa intai. Aceasta perioada este foarte importanta in viata unui copil. Cu cat un copil invata mai repede sa socializeze si sa respecte regulile unei convietuiri armonioase intr-un grup social, cu atat va fi mai usor in lume, si pentru el, si pentru ceilalti, atunci cand va fi un adult. Gradinita este ideala pentru realizarea unor schimbari la nivel de interactiune de grup. Aceasta il ajuta sa comunice mai bine cu cei care ii sunt egali. Multi copii nu stiu sa se poarte cu ceilalti copii atunci cand ajung la gradinita. Nu stiu sa comunice decat cu adultii, langa care obtin multa afectiune si tendinta de a fi mereu in centrul atentiei acestora. Odata ajuns la gradinita, copilul invata surprizele relatiilor sociale, invata sa asculte si sa se faca ascultat de un alt copil. Aceasta comunicare ii face altruisti si deschisi catre ceilalti intr-un mod semnificativ imbunatatit, fata de un copil care este crescut fara a interactiona cu cei de varsta lui si obisnuit sa obtina lucrurile de care are nevoie de la adultii din preajma. Gradinita il ajuta sa se deschida catre ceilalti si sa isi renegocieze dimensiunile egoiste ale personalitatii sale. De cele mai multe ori, familia este un loc in care sunt mai multi adulti. La gradinita insa, copiii sunt egalii sai si au drepturi egale Intr-un astfel de colectiv, copilul invata sa coopereze cu ceilalti, sa daruiasca si sa primeasca. Invata sa se joace impreuna cu ceilalti cu jucarii comune, sa participe la jocuri si sa faca parte dintr-o echipa. Aceasta perioada il ajuta foarte mult sa isi formeze niste reguli sanatoase de a fi in lume, printre ceilalti oameni si de a gasi niste mijloace integrate social de a-si atinge scopurile.

Gradinita il ajuta sa isi faca prieteni care nu sunt parte din familia sa si sa se simta bine alaturi de ei. Copiii de aceeasi varsta isi impartasesc aceleasi curiozitati, descopera lumea impreuna si leaga uneori cele mai trainice prietenii din existenta lor, bazate pe incredere si afectiune, fara interese sociale. Grdinia introduce copilul ntr-o colectivitate care ncepe prin a fi un grup neorganizat i are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihic i mai ales la dezvoltarea identitii i a identificrii cu modele sociale mai complexe i mai socializate. Deoarece n grdini exist tutela educatoarei i a grupului de educatoare i un regim de via i de instruire ce se adreseaz tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaa de grdini trebuie s se modifice, fapt ce depinde mult i de tactul pedagogic al educatoarei. Perioada de adaptare , de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grdini i apoi din coal nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai ntre copil i familie, ci i ntre copil i copil sau ntre copil i mediul nconjurtor. n timp, n grupul de grdini se vor forma treptat interrelaii sociale de vecintate i de simpatie. La vrsta precolaritii, pe primul plan se situeaz interesul cognitiv, dorina copilului de a cunoate tot ce-l nconjoar, de a afla ct mai multe despre via, despre mediul nconjurtor, despre ceea ce se petrece sub ochii lui. Curiozitatea spontan a copiilor, manifestat prin ntrebri se transform treptat ntr-o activitate intelectual intensiv. Educatoarea provoac copii s verbalizeze, s reproduc prin intermediul cuvintelor esenialul obinut prin observare, s descrie fenomenele i n absena acestora. Parintii sunt principalii colaboratori si parteneri ai gradinitei in ceea ce priveste educatia moral civica a copiilor prescolari. De aceea este foarte importanta implicarea parintilor in activitatea gradinitei. Relatia educatoare -parinti are rol important in cresterea calitatii moral civice a copiilor prescolari. Sedintele cu parintii sunt prilejuri pentru a-i informa pe acestia referitor la modul cum se comporta copilul lor cu ceilalti copii, in grupul de joaca, la activitati. Dialogul cu familia sustinut in cadrul sedintelor cu parintii, este un prilej deosebit, pentru educatoarea grupei de a se sfatui cu parintii, de a discuta probleme

educative, modalitati de abordare a copilului, evenimente care intervin in viata acestuia. Un parteneriat gradinita familie este eficient atunci cand exista o implicare activa a parintilor in activitatea gradinitei. Organizarea unor actiuni in care sa fie implicati parintii, de exemplu amenajarea spatiului de joaca din sala de grupa prin care parintii sa-si aduca contributia, copiii invata sa respecte munca adultilor. Organizarea si desfasurarea unor sezatori Bine si frumos e sa muncesti la care participa pe langa copii si parintii, bunicii, urmarindu-se educarea dragostei si admiratiei fata de folclor, fata de obiceiurile si traditiile nationale . Organizand vizite, plimbari, excursii impreuna cu parintii, cu sarcini si obiective stabilite, ii incurajam pe copii sa comunice, sa se intrebe, sa cerceteze, ii ajutam sa cunoasca lumea inconjuratoare cu frumusetile si modificarile aduse de mana si mintea omului. In mediul inconjurator copiii au posibilitatea sa descopere ca ei au drepturi, libertati dar si indatoriri si responsabilitati fata de familie, scoala, mediul inconjurator, fata de parstrarea si conservarea naturii. In concluzie se poate afirma ca toate activitatile pe care le realizam, urmarim sa-I facem pe copii sa deosebeasca binele de rau, sa stie ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faca, sa fie toleranti atat cu ei cat si cu cei din jur. De la simple cunostinte si fapte de viata sa-i determinam pe copii sa aiba atitudini personale participative, sa-i invatam ca nu pot sa traiasca singuri ci numai impreuna cu ceilalti. Scoala Generala Nicolae N. Caranda Profesor invatamant prescolar: Oprisor Mihaela

S-ar putea să vă placă și