Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială

Ciclul de studii: Master
Programul de studii: Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici
Anul 1

SARCINI DE LUCRU

DISCIPLINA
STUDII APROFUNDATE DE PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII LA COPIL
MIC ȘI ȘCOLAR MIC

CONF.UNIV.DR. SONIA IGNAT

Masterand: Hatcu Mariana-Filuța

SARCINI DE LUCRU – CURS II

 DEZVOLTAREA PRENATALĂ

1. Stabiliţi implicaţiile educaţionale ale dezvoltării prenatale în educaţia timpurie şi şcolaritatea mică.
2. Alcătuiţi o hartă conceptuală referitor la factorii care influenţează dezvoltarea în perioada prenatală.
3. Imaginaţi un tabel conţinând cauze şi efecte ale factorilor teratogeni.

REZOLVARE:

1.Stabiliţi implicaţiile educaţionale ale dezvoltării prenatale în educaţia timpurie şi şcolaritatea mică.
Dezvoltarea prenatală dispune de numeroase implicații educaționale în ceea ce privește educația timpurie și
școlaritatea mică. Vârsta unui individ nu începe o dată cu data nașterii, ci din momentul concepției, dar având un
potențial și mai timpuriu, chiar din genetica și ereditatea ființei umane. Viața intrauterină, de la concepție și până
la naștere, este importantă pentru întreaga dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a omului.
Dezvoltarea intrauterină cuprinde trei perioade: perioada germinală, perioada embrională și perioada fetală.
Perioada germinală sunt primele două săptămâni după concepție, perioadă în care dezvoltarea se realizează la
nivel celular. Perioada embrională curpinde săptămânile III – VII de sarcină, săptămâni în care celulele din prima
perioadă devin un embrion, care ,mai apoi iși va dezvolota diverse organe interne. Perioada fetală, cuprinde
saptămâna IX până în luna a IX-a de sarcină. Începând cu această perioadă, embrionul devine făt, toate organele
acestuia sunt dezvoltate, inclusiv creierul si sistemul nervos, spre sfârsitul acestei perioade, fătul se va pregăti
pentru ceea ce înseamnă nașterea.
În oricare dintre aceste etape, se pot produce diverse schimbări celulare sau de ordin medical, ceea ce vor duce la
tulburări ale dezvoltării prenatale. O dată apărute aceste tulburări, fătul nu se va mai putea dezvolta optim fizic,
mental sau intelectual, ceea ce va influeța viața acestuia din momentul nașterii și automat va influența capacitățile
educaționale ale acestuia în perioada educației timpurii și a școlarității mici.
Pentru evitarea și identificarea tulburărilor ale dezvoltării prenatale, trebuie realizată o evaluare a acesteia prin
vizitele periodice la medic, analiza BCF, ecografii, testul de toleranță la glucoză, amniocenteza. Fiecare dintre
aceste analize reușind să identifice anumite tulburări care ar putea apărea în perioada prenatală.
Un exemplu ce poate influența fătul încă din perioada dezvoltării prenatale, care va avea efecte în educația
timpurii și școlaritatea mică este mediul. Mediul este definit in termenii evolutiilor si/sau a conditiilor exterioare
organismului care il influenteaza pe acesta si care sunt la randul lor intr-o oarecare masura influentate de catre
organism. Incercarile de descriere si conceptualizare legate de mediu au condus in perioada contemporana la
dezvoltarea teoriei ecologice, in conformitate cu care individul se dezvolta si actioneaza in cadrul unor ierarhii de
sisteme care pot conduce la ideea unor ierarhii de mediu, incepand cu mediul imediat si terminand cu mediul
cultural. Altt factori care influenteaza dezvoltarea in perioada prenatala tin de comportamentele materne si anume
sunt alimentatia, ingestia de alcool, fumatul si starea afectiva.
2.Alcătuiţi o hartă conceptuală referitor la factorii care influenţează dezvoltarea în perioada prenatală.

FACTORI FACTORI
FACTORI GENETICI CLIMATICI
INTERNI

FACTORI
GEOGRAFICI
FACTORI CARE
FACTORI INFLUENȚEAZĂ
EXTERNI DEZVOLTAREA ÎN
PERIOADA PRENATALĂ

ALIMENTAȚIA
MALFORMAȚII CONDIȚIILE
, TUMORI, SOCIO-
TULBURĂRI DE ECONIMICE

3. Imaginaţi un tabel conţinând cauze şi efecte ale factorilor teratogeni.

CAUZE EFECTE
Administrarea de medicamente Retard de creștere a oaselor lungi, trăsături faciale
particulare, defecte ale smaltului dentar
Administrarea de hormoni Defecte scheletare, malformații scheletare, renale
Fumatul Restricție de creștere intrauterniă, crește riscul de
naștere prematură, scade aportul de oxigen și
substanțe nutritive către făt;
Drogurile Avort, travaliu prematur, nașterea unii copil mort
Alcoolul Deficit de creștere pre și postnatal, sindromul alcool
fetal, defecte cardiace, retard mintal;
Radiațiile Retard de creștere, diformități, anomalii funcționale
cerebrale, afecțiuni canceroase cu debut precoce.
Poluarea Avort spontan, naștere prematură, greutatea copilului
născut sub cea normală
Boli ale mamei și în special SIDA Transmite SIDA copilului

SARCINI DE LUCRU – CURS III

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

4. Stabiliţi implicaţiile educaţionale ale teoriilor dezvoltarii cognitive în educaţia timpurie şi şcolaritatea
mică.
5. Realizaţi o evaluare a dezvoltării cognitive.
 6. Un studiu de caz realizat pe baza observaţiilor empirice în mediul educativ, cu aplicarea teoriilor
dezvoltării cognitive.

REZOLVARE:
4. Stabiliţi implicaţiile educaţionale ale teoriilor dezvoltarii cognitive în educaţia timpurie şi
şcolaritatea mică.
Pentru identificarea implicațiilor educaționale ale teoriilor dezvoltării cognitive în educația timpurie și
școlaritate mică, se vor identifica următoarele teorii: Teoria psihogenetică a lui Piaget, Teoria socioculturală –
Lev Vâgotski, modelul Michael Commons și cogniţiile sociale.
Teoria psigogenetică a lui Piaget
Piaget a fost cel mai influent psiholog în domeniul psihologiei dezvoltării din secolul XX. El susținea că
activitatea copilului acționează continuu asupra mediului său, obersvă efectul pe care îl are acțiunea sa. Când se
gândește copilul efectuează operații mentale. O operație reprezintă orice set de acțiuni care produc un efect asupra
mediului, abilităţile dobândite apar în procesele de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme, o
schemă reprezintă toate ideile, amintirile, capacităţile şi asocierile legate de un anumit set de operaţii asupra
mediului. Piaget susținea că dezvoltarea cognitivă are loc prin procesul construirii şi dezvoltării de scheme noi şi
procesul extinderii celor existente, astfel încât să se aplice la un domeniu mai vast.
Conform teoriilor lui Piaget, toți copiii trec printr-o serie de perioade distincte în dezvoltarea intelectuală.
Stadiile dezvoltării copilului propuse de Piaget sunt:
-Stadiul senzorio-motor (0-2 ani).
-Stadiul preoperaţional (2-7 ani).
-Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani).
-Stadiul operaţiilor formale (de la 11 ani până la maturitate).
Stadiul senzorio-motor este stadiul în care copilul experimentează lumea prin percepţii imediate şi prin
activitate fizică, gândirea copilului este dominată de principiul „aici şi acum”, până la vârsta de 8 luni nici un
copil nu deţine conceptul de permanenţă a obiectelor.
În cadrul stadiului preoperațional pot fi percepute cel mai clar diferenţele între gândirea copiilor şi
gândirea adulţilor, este perioada în care se dezvoltălimbajul şi utilizarea limbajului de către copil demonstrează o
reduce treptată a egocentrismului, copilul îşi dezvoltă capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de
vedere al altei persoane, copilul are şi o tendinţă de centrare, concentrându-se asupra esenţei problemei şi
ignorând alţi factori, este foarte greu să vadă operaţiile ca fiind reversibile. incapacitatea copilului aflat în perioada
preoperaţională de a înţelege principiile de conservare. Termenul de conservare se referă la faptul că un obiect îşi
poate modifica forma sau aspectul, păstrându-şi totuşi aceeaşi masă sau volum. Principala sarcină a perioadei
preoperaţionale - de a pregăti copilul pentru perioadele ulterioare şi, în acest scop, copilul învaţă tot timpul din
ce în ce mai multe despre mediu. Caracteristică a acestei perioade, este tendinţa de a generaliza excesiv regulile
pe care le-a învăţat. Prin procesele de asimilare şi acomodare copilul îşi extinde schemele, aplicându-le la mediu,
până când îşi formează un set operaţional de structuri, la sfârşitul perioadei preoperaţionale, copilul este dotat
destul de bine cu scheme adecvate pentru a face faţă principalelor, provocări din mediul său.
Copilul în cadrul stadiul operațiilor concrete, nu mai este atât de egocentric, fiind capabil să vadă obiectele
şi evenimentele şi din punctul de vedere al celorlalţi, gândirea copilului începe să fie asemănătoare cu cea a
adultului, dar copilul are totuşi dificultăţi în manipularea noţiunilor pur abstracte, sunt caracterizaţi de o dorinţă
extraordinară de aculege informaţii despre lume.
 Ultimul stadiu, cel al oprațiilor formale, marchează apariţia abilităţii de a gândi abstract fără a se bizui pe
obiecte sau evenimente concrete. Copilul poate manevra acum logica abstractă, elaborează ipoteze (teorii) despre
lume, le testează ca un om de ştiinţă şi utilizează noţiuni abstracte în gândirea sa. Devine capabil să rezolve o
problemă la nivel mental. Piaget considera că aceasta este cea mai înaltă formă de gândire.
Dezvoltarea cognitivă în context social – L. S.Vîgotski
Lev Semeonovici Vîgotski a descris felul în care cultura influenţează dezvoltarea individului. El considera
că obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, achiziţiile colective intelectuale şi materiale, ştiinţifice, artistice,
istoria pe care o trăieşte individul, îi determină dezvoltarea.
Influenţat de marxism, a subliniat aspectele socioistorice ale comportamentului uman mai puţin natura
unică a individului uman. În viziunea sa, limbajul are rolul predominant de a vehicula cultura, înmagazinările
sociale ale experienţelor colective, fiind, în acelaşi timp, un instrument al gândirii.
Cultura se alcătuieşte şi se transmite simbolic, în şi prin limbaj, şi material, în ambientul şi obiectele
create de oameni. Acesta diferă de Piaget şi în conceperea raportului dintre gândire şi limbaj. Vîgotski subliniază
rolul culturii în dezvoltarea individului, al culturii transmise prin interacţiuni sociale şi limbaj. În viziunea sa
există o strânsă legătură între limbaj şi dezvoltarea inteligenţei. Interacţiunile sociale de care beneficiază individul
în procesul de dezvoltare îi vor influenţa limbajul şi gândirea. A creat conceptul de zonă proximă de dezvoltare
= reprezintă diferenţa dintre ceea ce copilul e pregătit să realizeze singur, în procesul rezolvării problemelor şi al
adaptării, şi ceea ce poate achiziţiona doar cu ajutorul aulţilor sau al altor colegi (peers), deoarece îi depaşeşte
potenţialul activ în momentul dat. Complexitatea dezvoltării proceselor mentale -mână în mână cu dezvoltarea
limbajului: la început, limbajul îi aparţine adultului, prima gândire a copilului este preverbală. Când adultul îi
explică un anumit lucru copilului, el îi oferă acestuia acces la procesele intelectuale care în mod normal se bazează
pe limbaj. Relaţia socială îi deschide calea spre limbajul ce fundamentează şi permite procesele intelectuale şi
aparţine contextului social, în care copilul poate să înveţe şi să internalizeze procesele ce, în dezvoltarea lui
ulterioară, vor opera automat, ca gândire verbală. Acest tipar de dezvoltare în care procesele intelectuale se mişcă
dinspre exterior (social) spre interior Vîgotski îl numeşte „legea generică a dezvoltării culturale”.
Vîgotski descrie următoarele stadii, în dezvoltarea copilului, în interacţiune cu adultul, prin achiziţia
limbajului:
stadiul I: fiziologic – copilul este separat doar din punct de vedere fiziologic, dar, pentru a supraveţui, el
este total dependent;
stadiul II: biologic – copilul capătă independenţă (prin înţărcare), iar dependenţa lui de cel care-l îngrijeşte
devine psihologică;
stadiul III: este stadiul în care adultul îl atrage atenţia, vorbindu-i despre diferitele obiecte din jur, iar
activităţile copilului sunt controlate şi secondate de vorbirea adultului;
stadiul IV: acţiunile copilului sunt iniţiate şi impulsionate de vorbirea adultului;
stadiul V: realizează activităţi voluntare îndrumat prin vorbire de către adult; vorbirea adultului este
internalizată şi copilul îşi controlează prin ea propriile acţiuni;
stadiul VI: copilul îşi da singur comenzi – la început cu voce tare; mai târziu, prin vorbirea interiorizată,
pentru sine însuşi.
Modelul complexității ierarhice – Michael Commons
Aceasta este o teorie formală bazată pe scorarea complexităţii comportamentelor. Este un model in
psihologia matematică. Nu este un model al stadiilor de dezvoltare și este specifică 15 nivele de complexitate
ierarhică şi stadiile lor corespunzătoare. Modelul de complexitate ierarhic separă sarcina sau stimulul, de
performanţă. Performanţa unui participant la o sarcină de o complexitate dată, reprezintă stadiul de complexitate
al dezvoltării. Etapele descrise în modelul de complexitate ierarhică cuprinde rumătoarele stadii: Stadiul de
calculare, senzorial sau motor, circular senzorio-motor, senzorio-motor, nominal, propozițional, prepoperațional,
primar, concret, abstract, formal, sistematic, metasistematic, paradicmatic și paradicmatic încrucișat.
5. Realizaţi o evaluare a dezvoltării cognitive
Evaluarea dezvoltgării cognitive se poate realiza prin monitorizarea evoluţiei dezvoltării copilului în
mediul lui firesc de viață şi activitate cu înregistrarea comportamentelor formate. Acest proces este unul de durată
şi presupune colectarea de rutină a informaţiilor referitoare la toate aspectele dezvoltării copilului. Datele
acumulate în urma monitorizării dezvoltării copilului le vor ajuta cadrelor didactice în procesul de evaluare și
determinare a progresului copilului care este punctul final într-o succesiune de evenimente monitorizate. Datele
colectate în rezultatul monitorizării dezvoltării copiilor vor fi raportate la Standardele de învățare și dezvoltare a
copilului de la naștere până la 7 ani, care vor permite luarea unor decizii cu referire la îmbunătăţirea procesului
educaţional şi realizarea standardelor.
Evaluarea dezvoltării cognitive se va putea face în momentul în care copiii gândesc, explorează lumea din
jurul lor și înțeleg ceea ce experimentează.
6. Un studiu de caz realizat pe baza observaţiilor empirice în mediul educativ, cu aplicarea teoriilor
dezvoltării cognitive.
Studiu de caz realizat pe baza observaţiilor empirice în mediul educativ, cu aplicarea teoriilor dezvoltării
ale lui Piaget. Din toate cele patru stadii ale lui Piaget, voi face referire la stadiul preoperațional, pentru copiii cu
vârste între 2-7 ani.
Dezvoltare cognitivă a preșcolarilor este determinată de organizarea unui mediu de învățare antrenant,
mobilizator de energii creative și emoții constructive. Este recunoscut faptul că învățarea în cadrul grădiniței se
realizează cu predilecție în sala de grupă, acțiunea copiilor cu elemente din mediul înconjurător, bogat în
experiențe de învățare, fiind redus. Considerăm că mediul de învățare trebuie să faciliteze organizarea unor
activități de învățare și sprijin reciproc, folosind o varietate de instrumente și resurse de informare în contextul
eforturilor de realizare a finalităților de învățare. Spațiile în aer liber în cadrul instituției de învățământ și resursele
comunitare constituie elemente valoroase ale unui mediu propice învățării, insuficient valorificate.
Din perspectiva dezvoltării ontogenetice, este necesară evidențierea unui aspect foarte important și anume:
nu simpla prezență sau absență a factorilor de mediu este relevantă, ci măsura, maniera și rezonanța interacțiunii
dintre acei factori și individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca acțiune sau indiferent
subiectului uman, este lipsit de relevanță din perspectiva dezvoltării. Condiția dezvoltării este ca factorul să
acționeze asupra individului, care, la rândul său, să reacționeze, intrând în interacțiune cu lumea înconjurătoare.
Copilul aflat la vârsta preșcolară traversează așadar o perioadă a explorării, prin lărgirea efectivă a
contactului ori cu mediul de tip social precum și cultural, din care poate asimila astfel diverse tipuri de modele de
viață care determină astfel la rândul acestora o adaptare tot mai activă la condiția umană; el învață prin
interacțiunea cu lumea înconjurătoare care îi favorizează dezvoltarea sub toate aspectele. Prin explorarea
mediului, copilul trăiește experiențe valoroase și fiecare acțiune în mediul natural implică atât procese cognitive,
trăiri afective, capacități operaționale și motrice.
Dezvoltarea cognitivă precum și cunoașterea lumii se referă la capacitățile copilului de a gândi, a asimila
noi informații și a utiliza ceea ce știe, de a descoperi și a-și construi înțelegerea prin interacțiunea cu cei din
mediul social apropiat și cu mediul fizic în care trăiește. Studiind Curriculumul pentru educație timpurie din
Republica Moldova și România cu privire la dezvoltarea cognitivă a preșcolarilor, am remarcat o viziune unitară.
Cele două documente abordează dezvoltarea holistică a copiilor, pe domenii de dezvoltare, ca instrumente
pedagogice esențiale pentru a realiza individualizarea educației și a învățării.
 În cadrul stadiului preoperațional pot fi percepute cel mai clar diferenţele între gândirea copiilor şi
gândirea adulţilor, este perioada în care se dezvoltă limbajul şi utilizarea limbajului de către copil demonstrează
o reduce treptată a egocentrismului, copilul îşi dezvoltă capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de
vedere al altei persoane, copilul are şi o tendinţă de centrare, concentrându-se asupra esenţei problemei şi
ignorând alţi factori, este foarte greu să vadă operaţiile ca fiind reversibile. incapacitatea copilului aflat în perioada
preoperaţională de a înţelege principiile de conservare. Principala sarcină a perioadei preoperaţionale - de a
pregăti copilul pentru perioadele ulterioare şi, în acest scop, copilul învaţă tot timpul din ce în ce mai multe despre
mediu. Caracteristică a acestei perioade, este tendinţa de a generaliza excesiv regulile pe care le-a învăţat. Prin
procesele de asimilare şi acomodare copilul îşi extinde schemele, aplicându-le la mediu, până când îşi formează
un set operaţional de structuri, la sfârşitul perioadei preoperaţionale, copilul este dotat destul de bine cu scheme
adecvate pentru a face faţă principalelor, provocări din mediul său.
Un exemplu concret în aceste sens se poate evidenția prin următoarea activitate: ”Micii grădinari”
În acesta săptămână copiii studiază despre flori de toamnă și despre lucrările de îngrijire ale acestora. Se
observă florile din curtea grădiniței (crizanteme, tufănele), efectele brumei asupra plantelor; se organizează jocuri
de atenție. ”Fii atent ce s-a schimbat?” Copiii se așează în jurul rondurilor de flori de pe teren și sunt orientați să
observe florile plantate, într-o anumită ordine: crizantema, crăiță, bumbișor. La un semn, copiii închid ochii și voi
acoperi o plantă cu o pânză. După deschiderea ochilor, aceștia vor observa ce floare a dispărut. Copiii vor merge
la masă și vor indica plantele în ordinea prezentată inițial. Prin acest joc exersăm memoria vizuală și capacitatea
atenției.
Pornind de la realitatea conform căreia fiecare copil este unic și are dreptul să îi fie respectat propriul ritm
de dezvoltare, considerăm că instituțiile de educație timpurie trebuie să continue procesul instructiv-educativ
dincolo de zidurile grădiniței.
Există o anumită libertate și drag de a învăța care se simte când copiii și cadrele didactice explorează
terenul grădiniței. Activitatea în aer liber trezește și mobilizează resurse latente existente în copil: dorința de
acțiune, de mișcare, de explorare, de împărtășire cu ceilalți, curiozitatea, asumarea responsabilității. Învățând în
natură și de la natură, beneficiile sunt evidente: învățare activă, directă; dezvoltarea capacității de a rezolva
probleme; de a înțelege relația cauză- efect; de a înțelege mediul natural și relațiile dintre elemente acestuia;
îmbunătățirea comunicării, relaționării, empatiei; călirea organismului și dezvoltare fizică armonioasă.
Așadar, indiferent de vreme, copiii trebuie să învețe în aer liber, bucurându-se de oportunitățile de
dezvoltare pe care terenul grădiniței ni le oferă!
„NU EXISTĂ VREME REA, EXISTĂ HAINE NEPOTRIVITE.”
De asemenea, Vîgotski subliniază prin teoriile lui, rolul culturii în dezvoltarea individului, al culturii
transmise prin interacţiuni sociale şi limbaj. În viziunea sa există o strânsă legătură între limbaj şi dezvoltarea
inteligenţei. Interacţiunile sociale de care beneficiază individul în procesul de dezvoltare îi vor influenţa limbajul
şi gândirea. A creat conceptul de zonă proximă de dezvoltare = reprezintă diferenţa dintre ceea ce copilul e
pregătit să realizeze singur, în procesul rezolvării problemelor şi al adaptării, şi ceea ce poate achiziţiona doar cu
ajutorul aulţilor sau al altor colegi (peers), deoarece îi depaşeşte potenţialul activ în momentul dat. Când adultul
îi explică un anumit lucru copilului, el îi oferă acestuia acces la procesele intelectuale care în mod normal se
bazează pe limbaj. Relaţia socială îi deschide calea spre limbajul ce fundamentează şi permite procesele
intelectuale şi aparţine contextului social, în care copilul poate să înveţe şi să internalizeze procesele ce, în
dezvoltarea lui ulterioară, vor opera automat, ca gândire verbală.
Astfel, prin exemplu activității oferit anterior, se pot evidenția și caracteristicile teoriei lui Vîgotski, cadrul
didactic explică copiilor ceea ce au ei de făcut, îi oferă acces copilului la procesele intelectuale, astfel găsind
soluții activităților propuse, accesând limbajul și restul proceselor psihice și cognitive.