Dezvoltarea fizică și motorie a preșcolarului

prof. înv. primar Ghencea Elena

Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocârlia, Jud. Constanța

Dezvoltarea fizică și motorie include tot ce ține de dezvoltarea corporală (înălțime,

greutate, mușchi, glande, creier, organe de simț), abilitățile motorii (de la învățarea mersului
până la învățarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriția și sănătatea. (Preja,
2014, p.9).
Având în vedere polivalenţa ei de fiinţare precum şi tonalitatea impetuoasă şi ingenuă
trăirilor, perioada preşcolară constituie, pe drept cuvânt, „vârsta de aur” a copilăriei. Reperele
psihologice fundamentale, ce dau contur şi individualitate celei de a două copilării sunt:
activitatea de bază - jocul şi respectiv, tipul relaţiilor în care este antrenat individul. În această
perioadă creşterea este mai lentă, dar nu lipsită de particularităţi semnificative. (Briceag, 2014,
p.135).
Celulele ţesutului nervos se diferenţiază, cresc sub raport morfologic şi îşi perfecţionează
funcţiile, de asemenea se măreşte volumul creierului, la 5-6 ani reprezintă 4/5 din greutatea
finală, cântărind cca 1.200 grame segmentele superioare ale sistemului nervos, îndeosebi scoarţa
cerebrală, devin dominante. Ele îşi manifestă acţiunea reglatorie, uneori inhibitorie asupra
segmentelor inferioare, ceea ce permite o mai bună coordonare, dirijare şi controlare a activităţii
(Sion, 2007, p.104).
La 6 ani copilul are două treimi din creierul adultului şi are de 5 până la 7 ori mai multe
conexiuni între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui adult. Până la 5-6 ani,
vederea de aproape este mai slabă decât vederea la distanţă. De asemenea, până la 6 ani,
maturizarea sistemului optic nu este completă, de aceea copilul nu poate baleia mai mulţi stimuli
simultan, aşa încât prinde un număr mic de stimuli în câmpul atenţional şi pe restul îi „ghiceşte“.
(Bucinschi, et al., 2009, p.21). Organismul în întregime devine mai elastic, mişcările mai suple şi
mai sigure.
Se modifică configuraţia corpului, lordoza şi abdomenul proeminent din prima copilărie
vor dispărea, iar masivul facial creşte proporţional mai mult decât cel cranian, astfel încât la 6 ani
copilul capătă aspectul unui adult în miniatură, relativ proporţionat.
 Are loc şi o schimbare în dezvoltarea structurii musculare, copilul pierde din ţesutul
adipos subcutanat, pielea devine mai elastică şi mai puţin fragilă, iar procesul de osificare este
intens la nivelul epifizelor oaselor lungi şi a oaselor toracice. Membrele cresc alternativ, mai
întâi cele superioare şi ceva mai târziu cele inferioare. Acest fapt menţine aspectul uşor
disproporţionat al copilului până în jurul vârstei de 5 ani. La nivelul sistemului nervos au loc
diferenţieri fine ale structurilor funcţionale ale scoarţei cerebrale, concomitent cu angajarea
zonelor vorbirii şi cu apariţia dominaţiei asimetrice a uneia dintre cel 2 emisfere (de obicei
stânga). Se configurează astfel caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru al manualităţii
copilului. (Briceag, 2014, p.136).
Nutriţia joacă un rol important în acest proces de maturizare, ca şi în dezvoltarea danturii.
Se remarcă faptul că fetele au talia mai mică decât băieţii. (Bucinschi, et al., 2009, p.21).
În această perioadă copilul atinge un grad de dezvoltare motorie ce-i permite să execute
mişcări izolate, cu diferite segmente ale corpului, precum şi mişcări cu dificultate crescândă, de
tipul săritului, căţăratului, mersului pe bicicletă. (Briceag, 2014, p.136).
Dacă la 3 ani copilul urcă scările alternând picioarele, la 4 ani le coboară alternativ.
Perioada preşcolară se remarcă prin formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea
autonomiei şi prin organizarea de deprinderi şi obişnuinţe ce privesc comportamentul alimentar,
igiena şi vestimentaţia. (Ibid., p.137).
Din punct de vedere al comportamentului alimentar, interesează aşezarea şi ţinuta la
masă, utilizarea tacâmurilor şi a paharului, modalitatea de a se servi, de a cere, de a mulţumi. În
planul conduitelor, există o oarecare inadaptare cultural-alimentară, care se exprimă prin
carenţe în constituirea acestor deprinderi curente implicate în alimentaţie. (Briceag, 2014, p.137).
Mânuirea grosolană şi stângace a tacâmurilor sau ignorarea acestora, împrăştierea
alimentelor, tendinţa de a nu ţine seama de ceilalţi în timpul mesei, vorbitul în cursul mesei fac
parte din însemnele inadaptării cultural-alimentare. Între 4-5 ani, copilul trece printr-o perioadă
de diminuare a poftei de mâncare, deseori determinată de monotonia regimului alimentar sau de
diferite tensiuni afective. Progrese asemănătoare ar trebui să se manifeste şi în îmbrăcare, în
igienă şi toaletă. Spălarea mâinilor înainte de orice masă şi după orice vizită la toaletă, toaleta de
dimineaţă, pieptănatul părului şi tăierea unghiilor, folosirea hârtiei igienice oglindesc gradul de
dezvoltare a deprinderilor igienice dar în acelaşi timp şi interesul copilului în formarea imaginii
de sine. (Ibid., p.137).