„Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate- ETIC”

(cod POCU/446/6/22)

Material elaborat în urma vizitei de studiu din Reggio Emilia, Italia

(A3.8 - Extinderea competențelor obținute în cadrul programelor de formare cu abordări noi

la nivel european)

SEPTEMBRIE 2022
Materialul a fost elaborat de:

Știca Cristina Manuela, Mehedinți

Dumitrescu Tania Ileana, Constanța

Ușurelu Laura, Dolj

Mitrică Floriana, Olt

Ancuța Giorgiana Maria, Vâlcea

Cornelia Doinea, Mehedinți

Trufașu Beata, Covasna

Simion Mihaela, Iași

Buzilă Ionela Adriana

 Cele 4 roluri ale educatoarei în abordarea Reggio Emilia

ROL DE CO-CONSTRUCTOR

Educatoarea de la Reggio este un ghid pentru învățarea copilului prin cultivarea

curiozității, oferirea unei ipoteze și rezolvarea problemelor.

ROL DE DOCUMENTARIST

Ea este, de asemenea, documentaristă prin ascultarea copiilor, înregistrarea

activităților lor, afișarea lucrărilor lor și revizuirea proiectelor anterioare.

ROLUL DE CERCETATOR

Educatoarea din Reggio își asumă rolul de cercetător pentru a putea oferi
copiilor cunoștințe și expertiză.

ROLUL DE AVOCAT

Rolul final al unei educatoare din Reggio este de a fi un avocat al copiilor prin
implicarea în comunitate, cunoașterea politicii legate de copii și vorbind pentru copii
atunci când este necesar.

În abordarea Reggio Emilia, copilul are rolul central şi puternic, iar educatorul Reggio
nu priveşte copilul ca pe un pahar gol care trebuie umplut de adulţi, ci ca pe un om cu
potenţial incredibil, capabil şi competent. În filozofia Reggio Emilia i se recunoaşte
individualitatea fiecărui copil, modul propriu de a descoperi lumea şi de a se exprima.

Sistemul Reggio Emilia orientează către colaborare: între copii, între copii şi
educatori, între părinţi şi educatori şi toate acestea ajută foarte mult.

Construcția învățării este una progresivă, bazându-se pe interesele copilului, ghidat de

educator și familie ca parteneri observatori și facilitatori ai dezvoltării. Educatoarea porneste
de la ideea că un copil este o ființă curioasă, dornică să descopere și să exploreze, cu potențial
nemărginit și creativ, capabilă să vadă și să înțeleagă lumea în o sută de feluri, să contribuie
semnificativ la propria sa dezvoltare.
 Aceasta este baza pe care se așază demersurile educative, educatorul și părintele
conștientizând unicitatea fiecărui copil, fără a avea o percepție inițială predefinită asupra
capacităților și potențialului limitate într-un fel sau altul; în felul acesta interacțiunea cu
copilul este una firească și fără limite exprimate explicit sau subliminal în sensul incapacității
acestuia de a realiza sau nu ceva.

Educatorul este partenerul în învățare al copilului, depărtându-se de rolul tradițional de

conducător din școala pitagoreică. Este el însuși în centrul unei permanente învățări, alături de
copiii pe care-i implică în proces: „Ca partener al copilului, Educatoarea este înăuntrul
situației de învățare.” (Hewett, 2001). Educatorul este mai degrabă un facilitator și un fin
observator, preocupându-se să înțeleagă copilul și fiind el însuși în proces de învățare și
reflecție. Din acest motiv în alternativa Reggio Emilia, educatorul se concentrează pe
documentare, pe proces și mai puțin pe rezultate, creând comunitatea clasei și oferind ghidajul
potrivit fiecărui copil. Aceasta nu înseamnă că nu există obiective, dimpotrivă, sunt foarte clar
stabilite și urmărite prin intermediul activităților și acțiunilor integrate, a proiectelor
comunității clasei.

Abordarea Reggio Emilia, împreună cu educația bazată pe joc, creează o bază

extraordinară pentru ca cei mici să vadă venirea la școală ca pe ceva ce le place să facă. Ideile
și interesele lor sunt apreciate și au posibilitatea de a explora liber în clasă, în lumea naturală
și în comunitate. Ei încep să fie propriii lor cercetători; încep să fie observatori, curioși, să
pună întrebări și să fie împuterniciți și văzuți ca membri capabili și contribuitori ai comunității
noastre. Acesta este un început cu adevărat puternic – să nu ți se spună: „Nu poți”, ci să ai
alături de tine pe cineva care îți spune cu bucurie: „Cum putem? Haideți să încercăm să ne
dăm seama de asta”. Am urmarit in prezentarile gazdelor, filme care infatisau intalnirile,
zilnice, ale cadrelor didactice, discutiile asupra observatiilor notate in caiete si am inteles ca
pentru profesori, a vedea unde ajungeau cu interesele copiilor este incredibil de satisfăcător.
In acest fel, călătoria din fiecare an pare întotdeauna diferită de cea din anul precedent și,
intreg „mandatul” de educator este un permanent act de creatie si nu exista niciun an care să
fie identic. Acesta este un cadru minunat pentru a-i sprijini pe copii și pentru a avea acea
durabilitate de care avem nevoie ca profesori, care permite atât de multă libertate creativă în
cadrul curriculumului, ceea ce îl menține cu adevărat captivant și interesant atât pentru
prescolari, cât și pentru noi, ca adulți.

Este implementat un întreg sistem centrat în jurul copilului, în care acesta își
construiește și își consolidează învățarea prin explorarea mediului înconjurător (mediul care
educă și care este loc de cercetare împreună) și prin interacțiunea cu persoanele din jurul său.
În abordarea Reggio Emilia, copilul se bucură de libertate totală de acțiune, aflându-se
permanent în contact cu persoane (colegi, părinți, educatori) și cu mediul înconjurător,
ofertant și stimulativ, oferind o multitudine de contexte de învățare prin explorare directă cu
ajutorul tuturor analizatorilor, prin descoperire și experimentare.
De asemenea, cei mici își construiesc propria cunoaștere, sunt căutători înnăscuți, pentru
adulți ei reprezintă ființe capabile, cu potential, plini de idei și perspective asupra lucrurilor.
Educatorul nu este autoritatea supremă care învață copilul ce să gândească, ci este un adevărat
observator, un partener de învățare și un creator de relații în cadrul grupei, astfel încât copiii
să învețe unii de la alții. Se poate afirma cu certitudine că învățarea este cu adevărat centrată
pe elev, că întotdeauna punctul de plecare într-un demers educațional îl reprezintă
propunerile, dorințele și nevoile sale. Adultul are în vedere alegerile pe care le face copilul și
îi oferă contextele de învățare adecvate, materialele și instrumentele necesare. Îl orientează,
prin menținerea conversației ( adresarea întrebărilor deschise) care-i pun în valoare
potențialul, îi activează gândirea și interactiunea cu mințile celorlalți.
Relația dintre educator și copil este una caldă, de afecțiune reciprocă, bazată pe empatie,
respect, înțelegerea unicității, încredere deplină și asumare. Se creează un parteneriat solid în
care ambii parteneri sunt egali în actul cunoașterii, al descoperirii sinelui și a lumii
înconjurătoare.
Educatorul se va concentra pe proces și nu pe rezultate. El este acolo pentru a stârni și
a menține entuziasmul copiilor de a fi stăpâni pe propria învățare. Discreția acestuia nu
presupune nepăsare sau absență. Dimpotrivă, educatorul este conectat la nevoile copilului și ii
răspunde cu blândețe, empatie și îi oferă siguranța și ghidajul de care acesta are nevoie pentru
a învăța. Aceasta discreție nu presupune nici lipsa de obiective. Dimpotrivă, educatorul are
obiective bine stabilite și urmărește evoluția copilului.
Important pentru educator este să înțeleagă și să fie interesat de cunoașterea
aprofundată a subiectului învățării, supus observației în diferite momente ale zilei și prin
documentare atentă realizată alături de echipa de profesioniști care formează comunitatea
educațională. Pentru a nu se uita/pierde informații valoroase despre copil, sunt utilizate în
munca de colectare a datelor, instrumente de lucru valoroase, precum reportofonul, telefonul
mobil, aparatul de fotografiat etc.
Adultul este mentor si ghid- cadrul didactic este vazut ca un partener al copilului in
procesul de invatare; analizand, observand si documentandu-se asupra muncii copilului,
acesta poate ghida experientele de invatare. Ideile, informatiile si experientele pe care le aduc
parintii confera procesului educativ accesibilitate si familiaritate.

Înainte de a-l antrena pe copil in diferite activitati, filosofia Reggio invită educatoarea să
încerce să-și dea seama ce îi starnește interesul copilului, ce i-ar plăcea să descopere. Pentru
aceasta este nevoie fie de o discutie cu el, fie să-i observi îndeaproape desenele, picturile sau
modul în care se joacă (ceea ce il preocupă pe copil se materializează de obicei in activitățile
sale).
 Educatoarea este văzută ca o persoană care colaborează permanent cu copiii, nu doar îi
instruiește. Nu există un curriculum pregătit dinainte sau un program de testare și copiii pot
sta cu un profesor până la 3 ani pentru a forma o relația de învățare
consistentă,educatoarelevor planifica lecții bazate pe interesele fiecărui copil și va angaja
permanent copilul în învățare punându-i întrebări și aprofundând subiectul, nu doar oferindu-i
o activitate, ci și observându-l!
Astfel, abordarea Reggio Emilia se bazează pe învățarea centrată în jurul intereselor
copilului, este naturală, pornită din curiozitate. Copilul deprinde plăcerea de a învăța și în
felul acesta își dezvoltă abilitatea esențială de a învăța pe tot parcursul vieții. Astfel, acesta
poate oricând ține pasul cu schimbările din piața muncii, se poate adapta și reinventa oricărui
context. De asemenea, învățarea este bazată pe proiecte, care pot fi aplicate imediat în viața
cotidiană. Munca pe proiecte joacă un rol central în pedagogia reggio. Adesea proiectele se
nasc în jocuri și conversații, observare a copilului și se bazează pe adevăratele interese ale
copiilor. Temele de proiect provin din experiența de zi cu zi a copilului, de exemplu: flori,
umbre, ploaie, oraș. Un proiect poate dura atât timp cât se dorește- de la câteva ore până la un
an întreg. Procesul în sine este important, nu produsul final. Pentru că suntem biologic
predispuși spre învățarea prin descoperire, natura este principalul subiect de explorare . Din
acest motiv , corpul profesoral a ales ca temă de proiect Margareta. Pentru proiectarea
eficientă, corpul profesoral se documentează riguros și concep activitățile, aleg materialele de
lucru puse la dispoziția copiilor, totul desfășurându-se într-o atmosferă de comunicare si
colaborare perfectă a întregului personal al unității de invățământ. Niciun material nu este pus
la întâmplare, totul este studiat si discutat de corpul profesoral. Materialele alese favorizează
relația dintre copii- material, copii- copii, copii- cadre didactice.

La debutul proiectului, copiii au observat , fotografiat , filmat un câmp de margarete ,

educatoarea având rolul de ghid , adresând copiilor întrebări care sa le stârnească uimirea .
Copiii folosesc toate simțurile în investigarea mediului. Investigarea continuă la grădiniță,
folosind fotografiile, proiecții , filmări cu mediul natural, copilul observând tot mediul natural
al margaretei, așa cum se poate ea observa în natură. Descoperirile sunt studiate de copii cu
tehnici de mărire pentru a cerceta în profunzime și a crea folosind atelierele de lumină,
digitale, sensitive- forme, semne, cuvinte, material. În abordarea Reggio, cercetarea este un
dialog între identitatea noastră și a subiectului observat, un proces de cunoaștere și relaționare,
o dimensiune empatică cu un subiect pentru a învăța să cunoști și să te cunoști. Cercetarea
este morfologică și antropologică.

Un element important al reggio-pedagogiei atunci când se lucrează la un proiect este

documentarea procesului în desfășurare prin afișe mari de perete „pereți vorbitori” sau prin
jurnal. Acestea permit părinților să vadă/înțeleagă activitatea copiilor și corpului profesoral să
îmbunătățească, să adauge variațiuni interdisciplinare în activitatea didactică.

În acest model de educație, copilul are toată libertatea de a explora mediul

înconjurător, de a se regăsi pe sine, de a reflecta, lucru care-l va ajuta în viața de adult.
Metoda Reggio Emilia se bazează pe comunitate, pe conexiunea copilului cu părintele și
învățătorul și pe implicarea acestora în procesul educativ, adaptat nevoilor fiecărui copil în
parte, iar Curricula Reggio Emilia se formează în mod natural din interesele copilului și ale
educatorului.

Comparativ cu sistemul de învățământ din România, unde educatoarea este cea care
dirijează și conduce întregul proces de învățare, abordarea Reggio Emilia pune accentul pe
faptul că educatorul este un partener în acest proces și că înainte de a începe acest lucru,
cadrul didactic trebuie mai întâi să observe amănunțit copilul pentru a putea alege activitățile
și contextele de învățare potrivite acestuia.

Această abordare este îndreptată spre copil, considerând că învățarea trebuie să aibă
sens pentru a fi eficientă și semnificativă. Astfel aici, punctul de vedere al unui copil este pe
deplin respectat și acesta este permanent încurajat să urmeze propriul drum educațional.

Echipa de profesori, formată din două sau trei educatoare, o specialistă în pedagogie și
o specialistă în arte plastice, propun copiilor activități în funcție de interesele și dorințele
copiilor, astfel încât întregul proces de învățare este unul plăcut, atractiv, stimulativ și natural.
Natura este un laborator de valoare. Cunoașterea tehnicilor de grafică, de pictură etc, permit
educatoarei să popună copiilor scenarii diverse.

Educatoarea are aici rolul de a observa și de a nota permanent evoluția copilului pe tot
parcursul procesului instructiv-educativ, însă și de a-i ghida învățarea prin activitățile gândite
și concepute pentru acesta, astfel încât copiii să învețe împreună cu alți colegi și chiar unii de
la alții. Educatoare oferă sprijin, nu oferă soluția și observă în pemanență progresul copilului.
Tema propusă nu trebuie imediat finalizată ci trebuie șă fie diversificată și variată cât mai
mult.
 Cercetând și descoperind împreună cu alți colegi, aceștia ajung să-și pună singuri
întrebări, trăiesc situații noi, au experiențe noi, formulează teorii și ipoteze considerate
satisfăcătoare pentru a explica fenomenele, procesele observate sau pentru transmiterea ideilor
și sentimentelor proprii.

Conform acestei abordări, copilul ia parte la propria învățare, este autor, chiar parte
activă în procesul de învățare și care se realizează în funcție de interesele sale, de contribuția
sa, de implicarea, creativitatea, imaginația, curiozitatea, întrebările și interpretările sale.

Educatoarea, cunoscând foarte bine nivelul și interesele copilului, organizează pentru

acesta contexte de învățare care să-l ajute să treacă la nivelul următor de dezvoltare și
cunoaștere. Astfel, educatoarea lucrează cu grupuri mici de copii, de câte 4-5 copii maxim per
educatoare, ceea ce-i permite acesteia să observe și să acorde atenție fiecărui copil.

În același timp, i se oferă copilului posibilitatea de a interacționa cu copiii, cu ceilalți

membri ai grupului, dar și să-și aducă contribuția în cadrul acestuia.

Activitățile creative cum ar fi cele de pictură, desen, modelarea lutului etc, fac parte
din procesul de manifestare a creativității, imaginației, a individualității fiecărui copil, astfel
încât accentul se pune pe procesul creativ și nu pe rezultatul final, pe produsul finit,
neexistând presiune sau comparații între lucrări sau copii. Ceea ce se urmărește este mai
degrabă aflarea modului de gândire și exprimare al fiecărui copil și nu realizarea obiectului în
sine. Aici copiii nu devin artiști, nu copiază lucrările colegilor, nu greșesc, ci crează conexiuni
între lucruri, dezvoltă un ochi sensibil.

În viziunea lui Malaguzzi, percepția adultului față de copil, va influența modul de a

interacționa, de a-l aborda, motiv pentru care educatoarea trebuie să vizeze în primul rând
observarea și notarea permanentă a copilului pentru a înțelege potențialul copilului, precum și
dorințele și interesele acestuia.

Astfel, în procesul de învățare, educatoarea este practic un regizor care pune la

dispoziția copilului, pentru a fi explorate, diferite materiale fie naturale pe care le ia din
mediul înconjurător, fie hârtie, carton, cărbune, materiale reciclabile cu diverse forme sau
texturi, astfel încât aceștia să le folosească în diferite activități și care pot fi interpretate și
folosite în diverse scopuri și moduri,aici, natura fiind un important furnizor de mistere ce
necesită a fi descoperite de către curioși.
 Scopul principal este să dea oportunitatea copilului de a-și manifesta în mod liber
creativitatea, imaginația, de a face legături și conexiuni, de a-și exprima procesul unic de
gândire și de interpretare a lumii.

Abordarea Reggio Emilia este ghidată de curiozitatea naturală a copilului, de simțul

conexiunii cu mediul său și de convingerea că copiii au capacitatea de a-și realiza propriul
potențial. Copilul este privit ca fiind frumos, puternic, capabil, creativ, curios și plin de
dorințe potențiale și aspiraționale ca rezultat al acestei convingeri. Interesele copiilor,
întrebările și mediul în care trăiesc le modelează jocul. Jucăriile oferite au o contribuție
semnificativă la jocul copiilor. Oferirea copiilor libertatea de a-și proiecta propriile jocuri și
explorări promovează independența și gândirea inovatoare. Contactele sociale apar pe măsură
ce copiii își dirijează propriul joc și se fac conexiuni. Limbajul este dezvoltat, matematica și
știința sunt investigate, creativitatea și arta sunt împletite, natura este inclusă în numeroase
scenarii de joacă și excursii și alte culturi sunt descoperite în mod semnificativ. Copiii sunt cu
adevărat absorbiți de jocurile lor.

După ce i-au observat pe copii, educatoarele au creat frecvent provocări pentru a

declanșa conversația, experimentarea, atenția și gândirea. Provocările se pot baza pe un
subiect pe care copiii îl învață și care îi interesează.educatoarele pot contribui la jocul și
descoperirea unui subiect după ce copiii încep un studiu sau un proiect prin proiectarea și
configurarea unor configurații semnificative în diferite locații de clasă: un lucru-ca o hartă,
fenomene naturale- cum ar fi obsesia copiilor pentru bastoane,o întrebare din partea
instructorului,întrebări puse de copii, cântece cântate,o întâmplare,o carte,o activitate pe care
un tânăr sau un grup de copii o consideră interesantă,o condiție-cum ar fi școala.

Relația educator-copil în centrele de educație timpurie din Reggio Emilia oferă

libertate de gândire și acțiune, copilul având posibilitatea să dobândească capacitatea de a
reflecta asupra propriului proces, asupra activității desfășurate și reacțiilor sale și să le poată
îmbunătăți în mod constant. În acest fel, viitorul adult va fi o persoană creativă, flexibilă, va
gândi,,out of the box”.