În abordarea Reggio Emilia, copilul este co-autorul învățării sale, ceea ce

înseamnă că el este parte activă în învățare, care se face în funcție de interesele sale și
de aportul, creativitatea, întrebările și interpretarea lui.

Educatorul, având o înțelegere foarte bună asupra nivelului și intereselor

copilului, îi poate propune acestuia activități care îl ajută să treacă la nivelul următor de
dezvoltare și cunoaștere.

Se lucrează în grupuri mici, de 4-5 copii per educator, ceea ce îi permite

educatorului să acorde atenție fiecărui copil, dar și copiilor să interacționeze cu ceilalți
colegi și să își definească contribuția în cadrul grupului. Activitățile creative (pictură,
desen, modelare cu lut etc.) fac parte din procesul de manifestare a creativității și
individualității fiecărui copil. Accentul se pune pe procesul creativ mai mult decât pe
rezultat (pe produsul finit), nu există presiune sau comparație între copii, ci mai degrabă
se descifrează modul de gândire și exprimare al fiecărui copil.

Loris Malaguzzi pleacă de la ideea că fiecare copil este o ființă capabilă, curioasă, cu
potențial de a învăța și de a interpreta lumea în care trăiește. De asemenea, el susține
că percepția adultului (educator, părinte) asupra copilului va influența modul de a
interacționa cu el, motiv pentru care trebuie să fim deschiși în a observa și documenta
copilul, în a înțelege cu adevărat individualitatea și potențialul copilului mai presus de
anumite prejudecăți pe care le avem ca adulți. De exemplu, dacă un educator consideră
că fetele sunt mai puțin capabile la matematică decât băieții, el va organiza învățarea
lor în acest fel și va rata potențialul la care fetele pot ajunge în această disciplină. În
mod contrar, dacă va privi copilul (fată sau băiat) cu curiozitate și îi va încuraja interesul
pentru matematică, atunci va crea acele oportunități de învățare potrivite pentru ca
acesta să își atingă potențialul.

Abordarea Reggio Emilia pune accent pe faptul că educatorul este un partener de

învățare pentru copil și că înainte de orice trebuie să îl observe și să îl descopere pe
acesta ca să poată ghida învățarea. De asemenea, un rol important îl are spațiul, pe
care Loris Malaguzzi îl numește “al treilea profesor”: copilul învață din mediul său și
materialele, oportunitățile, grupul cu care interacționează vor fi parte esențială din
învățarea sa. Acesta este motivul pentru care spațiile sunt deschise, luminoase, au
plante, materialele sunt naturale și open ended, sunt organizate astfel încât să
stimuleze curiozitatea și creativitatea copilului. Se pune accent pe natură și
oportunitățile pe care aceasta le oferă, pe grupuri mici de copii și pe comunitate. Nu în
ultimul rând, filosofia Reggio Emilia pune accent pe parteneriatul educator (grădiniță)-
părinte, plecând de la ideea că părintele este primul educator al copilului și că o strânsă
comunicare și colaborare între părinte și educator poate ajuta dezvoltarea armonioasă a
copilului.

Abordarea Reggio Emilia merge mult pe explorarea materialelor open ended (materiale
cu final deschis, care pot fi interpretate și folosite în diverse feluri, fără a avea o utilizare
predefinită): ele sunt fie materiale naturale, pe care le găsim în mediul înconjurător
(conuri de brad, crenguțe, castane, ghinde, pietre, scoici etc.), sau hârtie, cartoane,
materiale reciclabile cu diverse forme și texturi. Obiectivul este să dea oportunitatea
copilului să își manifeste creativitatea, să facă conexiuni, să își exprime procesul unic
de gândire și de interpretare al lumii. Există și jucării clasice pentru joc de rol, nelipsit
din abordarea Reggio Emilia.

Abordarea Reggio Emilia în Italia se aplică în principal în educația timpurie, ceea ce

înseamnă că majoritatea copiilor care termină o grădiniță care urmează aceste principii
va intra în sistemul clasic de învățământ, de cele mai multe ori public. Și nu au fost
semnalate probleme de adaptare, deși scoala în Italia presupune un sistem bazat pe
evaluare, exact ca în România. Avantajele abordării Reggio Emilia, comparativ cu alte
sisteme alternative, sunt că se lucrează în grup, nu individual, se fac multe proiecte la
comun, ceea ce ajută mult socializarea și integrarea copiilor într-un grup compact. Asta
ajută copiii care merg spre sistemul clasic de învățământ la școală să se integreze ușor
în grup, să înțeleagă regulile, să își găsească locul și contribuția în cadrul acestuia.
Dacă vorbim de provocări, ne referim la cele standard din cadrul sistemului (ore
neatrăgătoare, teme grele și multe pentru acasă etc.) care țin de incapacitatea
sistemică sau a cadrului didactic de a facilita învățarea și nu de abordarea Reggio
Emilia, în care copilul și-a conturat educația timpurie.

EXEMPLE
Cum se lucrează cu lutul, de exemplu ? Copiilor nu li se dau modele pentru a fi
copiate, ei nu creează oameni de zăpadă, roţi sau plăcinţele, ci descoperă singuri,
odată cu educatorii şi artiştii (fiindcă există şi această categorie de
specialişti : artiştii pedagogi) posibilităţile infinite ale lutului, de a căpăta
formă şi de a se asocia cu alte materiale. In final, copiii creează propriile
opere de artă, unele sunt abstracte, altele sunt figurative, toate au puternica
amprentă a individualităţii, a talentului, a propriilor teme de reflecţie ale
copilului.
Lumina, umbra, reflecţia, jocurile de lumină şi umbră, de transparenţă
reprezintă un alt capitol important al metodei Reggio Emilia

Când umbrele devin gigantice, când dispar, ori când se fac mai subţiri ori
mai intunecate, atunci mintea primeşte multe informaţii şi teme de reflecţie,
de asemenea, limbajul. In acelaşi timp, umbrele cu mişcarea lor sunt forme
primare de teatru. Ele sunt, de asemenea, nucleele primordiale ale
poveştilor. Umbrele pot fi prinse, mişcate, acoperite, inventate, se pot
ascunde înăuntru sau pot ieşi afară dintr-un loc. Oglinzile adaugă elemente
noi de formă.

Nu în ultimul rând, limbajele sunt asociate : de exemplu, copiii desenează

sau pictează după o anumită melodie, sau după ce li s-a spus o poveste. Sau
povestea este spusă cu ajutorul unor sunete ori desene, etc.
 Desenul, după câte am observat la atelierele pe care le organizez, nu este
suficient încurajat la noi, copiii nu au suficientă încredere în ei înşişi, deseori
ei spun : nu ştiu să desenez ! Poate pentru că nu au fost lăsaţi să deseneze
din propria plăcere. Incurajând copiii să observe semnele pe care le fac pe
hârtie sau pe alt suport, ei vor avea o tot mai mare satisfacţie faţă de ceea
ce pot crea singuri cu creionul.

« Orice experienţă care i-a implicat pe copii la nivel emoţional creează o

bună ocazie de exprimare prin desen sau prin crearea de semne. »

Principii caracteristice metodei de învăţare Reggio Emilia :

 Părinții. Părintele este definit ca primul educator al copilului. Acesta nu doar că

este prima experiență a celui mic, dar este și modelul lui. Se încurajează
implicarea activă a părinților atât în educația copiilor, cât și în activitățile de la
grădiniță;
 Copiii. Spre deosebire de metoda clasică, unde se folosesc teme exacte,
sistemul Reggio Emilia se bazează pe explorarea mediului, fiind folosite cât mai
multe elemente din natură. În călătoria lor explorativă, copiii folosesc modalități
de expresie precum: mișcarea, colajul, muzica, dansul, pictura etc. Educația
trebuie îmbinată cu contextul social, lucru de care se ocupă educatorul reggio în
urma observării intereselor celor mici;
 Educatorul. Educatorul reggio nu este autoritatea supremă, așa cum se
întâmplă în sistemul clasic și trebuie să se concentreze pe proces, nu pe
rezultate. Acesta se transformă în partenerul de învățare a copilului și în
observatorul acestuia. De ce partener? Pentru că în primul rând, educatorul
trebuie sa învețe ce-l interesează pe cel mic ascultânu-i întrebările. De ce
observator? Pentru că se pune accent pe faptul că acesta nu știe nimic despre
copil până când nu-i descoperă înclinațiile;
 Mediul. Mediul este cel de-al 3-lea profesor astfel că trebuie să fie cât mai
familiar și să trezească în cei mici spiritul de apartenență. Se recomandă
expunerea lucrărilor în decurs de desfășurare, nu doar a celor finalizate, clasa să
fie organizată pe centre de interes, iar copiilor li se recomandă să aducă obiecte
de acasă pentru a se simți cât mai în largul lor.
 « Colaborarea
 – activităţile au loc în echipă, pe proiecte, nu strict individual.
 Educatorii
 – învaţă
 – cercetează
 – îndrumă
 – îşi îmbogăţesc constant metoda
 Documentarea
 – ideile copiilor sunt luate in serios
 – implică părinţii să participe şi să ofere soluţii
 – învăţătura capătă vizibilitate
  Mediul/Spaţiul de lucru
 – se acordă mare atenţie aspectului şi atmosferei clasei, care e cât mai simplă,
mai aerisită, mai naturală, mai firească, fără creaţii ale adulţilor- imitând- stilul-
copiilor expuse pe pereţi, sau fără exces de abţibilduri vesele, sau mascote
Disney, etc.
 – designul încurajează integrarea cu celelalte clase şi cu comunitatea
 – mediul/ clasa este al 3-lea profesor.
 Programa
 -stimulează gândirea critică şi colaborarea
 -este inspirată de temele care îi preocupă pe copii. »
 ( Grădina de artă ( cursul de explorări creative in lut şi poveşti româneşti care
are loc între 4 şi 7 februarie, a.c., ) este un proiect pilot în acest sens, oferind un
cadru de auto-exprimare, pornind de la o metodă de învăţare foarte puţin
cunoscută în România. Abordarea Reggio Emilia creează un mediu de învăţare
stimulativ, calm, profund, plin de provocări creatoare, foarte asemănător
procesului de creaţie artistică.

În acest concept nu se delimitează mediul obisnuit, cotidian, în care copilul se dezvoltă,

ci se creează continuitate. Sălile de grupă includ o mini sufragerie (cu covor, canapea,
lampadar), un mini-atelier de arte, în care se regăsesc materiale naturale și reciclabile,
bibliotecă, scări din lemn pentru activitățile didactice introductive și multe instrumente
tehnologice, de cercetare și observare: mese luminoase, table luminoase, lupe si
microscoape electronice, aparate de fotografiat, retroproiectoare, videoproiectoare,
laptopuri, reportofoane etc. Copilul are astfel, la dispoziție, variate contexte de învățare
și exploare, iar adultul, educatorul, de observație, interpretare, documentare.