EDUCAȚIA ÎN LUMEA GREACĂ

În ziua de astăzi educația are la bază un sistem format din instituții și un personal bine
pregătit ce utilizează metode educaționale specifice. Acest sistem al educației utilizat in zilele
noastre își are originile încă din Antichitate, epocă a cărei influență este vizibilă în
majoritatea domeniilor. Sistemul educațional antic a prezentat o complexitate deosebită
pentru gradul de civilizație atins, spre exemplu de către greci.
În spațiul antic grecesc, educația , deși nu prezenta forma de astăzi ,reprezenta totuși o
bază importantă în dezvoltarea societății, ea fiind punctul de plecare al tânărului grec.
Structurat și organizat de către cele doua mari personalități ale lumii grecești, Platon si
Isokrates ,sistemul de învățământ grecesc a reușit să reziste în timp, această tradiție a
evoluției prin educație continuând cel mai reprezentativ model de inspirație.1
Pentru a înțelege conceptul de educație actual, trebuie să observăm formele
primordiale ale educației din vechea Elladă, astfel prima personalitate remarcabilă a culturii
grecești ce inspiră un ideal al educației este poetul legendar Homer, considerat de către Platon
„educatorul grecilor”.2Cele două mari opere ale sale „Iliada” si „Odiseea”, constituie un
important izvor istoric prezentând aspecte ale lumii antice, însă au deasemenea un caracter
legendar și tradițional, fiind relatate prin intermediul imaginației creatoare a poetului .Eroii
scrierilor lui Homer, reprezintă modele de urmat, remarcându-se prin trăsăturile nobile de
caracter precum devotamentul si curajul lui Ulise sau vitejia si noblețea lui Ahile, astfel
operele sale sunt folosite de greci ca punct de reper în educație.3
Etica de tip cavaleresc a rămas, pentru multă vreme, în centrul idealului grec de
personalitate umană. Onoarea, eroismul şi iubirea de glorie constituiau valorile sale
dominante. Aşadar, încă un argument în sprijinul afirmaţiei că Homer a fost menţinut ca text
de bază în educaţie, fiecare generaţie regăsind în scrierile sale valorile centrale ale eticii
aristocratice. Iliada şi Odiseea nu au fost doar capodopere literare, ci, datorită conţinutului
lor, şi adevărate manuale de etică, un elogiu adus unui ideal moral prin excelenţă, de natură
complexă.4

1
Henri-Irenee, Marrou., Istoria educaţiei în Antichitate, I, Lumea greacă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997,pg 12
2
Ibidem,p.34
3
Ibidem,p 28-30
4
Henri-Irenee, Marrou., Istoria educaţiei în Antichitate, I, Lumea greacă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997,pg33-
34

Iași 2021
 Procesul de evoluție a educației și a sistemului de învățământ continuă și trece la o
nouă etapă, odată cu afirmarea generației marilor sofiști din Atena (Perikles, Sofocle,
Phidias) ai secolului al V-lea î.Hr. Aceștia au adus cultura clasică la o treaptă înaltă de
maturitate , manifestăndu-și influența in domeniile educaționale (artă, literatură, politică).5
Sistemul de predare abordat de sofiști ar putea fi definit ca un preceptorat colectiv,
deoarece ei nu au înființat școli, ci s-au rezumat la a aduna grupuri de tineri în jurul lor,
cărora le vor preda ideile si conceptele sofiste și față de care au responsabilitatea formării și
instruirii lor. Educația oferită de sofiști era contra cost ,spre exemplu Protagoras cere
considerabila sumă de zece mii de drahme, însa ei nu aveau o clientele prestabilită, ci
mergeau din oraș în oraș în căutare de noi elevi, ținând discursuri publice pentru a atrage
publicul.6
Învățământul sofiștilor urmărea formarea tinerilor ca cetățeni valoroși capabili să-și
conducă bine propria casă si să gestioneze efficient problemele de stat, punându-se accentul
pe „arta politică”.Cele mai importante obiecte ale sistemului lor educativ le-au reprezentat
dialectica, ce urmarea gasirea adevărului și retorica ce consta in puterea de a convinge prin
discurs.7
Contemporan lor, filosoful Platon (427-347 î.Hr.) se opune pragmatismului sofiștilor,
considerând că sunt prea preocupați de eficiența imediată și impune o noua direcție in
educație prin noțiunea fundamentală de adevăr, pe descoperirea adevărului prin știința
rațiunii.8În această direcție Platon înființează Academia din Atena în cadrul căreia pune
bazele culturii și educației cu caracter filosofic. Platon e partizan al metodelor active: metoda
sa dialectică este în întregime contrariul unei îndoctrinări pasive. El îşi pune discipolii la
treabă, îi face sã descopere ei înşişi mai întâi dificultatea. Academia era atât o școalã de studii
superioare cât şi un stabiliment de educaţie.9
Platon se ocupă de aspecte privitoare la modul de educare al copiilor si tinerilor. El
consideră că în primii ani de viață, copiii trebuiau să fie ocupați cu jocuri educative practicate
în comun de către băieți si fete și sub supraveghere în grădinițe de copii, însă pentru el
educația propiu-zisă începea abia la 7 ani. Platon afirma rolul important în educație al
artelor, muzicii, dansului, fiind metode productive de consumare a energiei tinerilor și

5
Ibidem,p.88
6
Ibidem,p.92-93
7
Ibidem,p.94-97
8
Ibidem,p115
9
C., Noica, Viaţa lui Platon, studiu introductiv la Dialoguri, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti,
1968, p. 36

2
totodată un mijloc de disciplinare. Deasemenea pune accent pe rolul educației fizice și a
gimnasticii, menite să pregătească tinerii pentru război.10
Ciclul studiilor filosofice impus de către Platon pentru pregătirea viitorului filosof
cuprinde o serie de etape cronologice si anume : grădinița pentru copii (de la 3 la 6 ani),
școala primară (de la 6 la 10) ani, studiile secundare (de la 10 la 17-18 ani), serviciul militar
obligatoriu de trei ani și studiile superioare (după 21 de ani). În cadrul studiilor superioare
până la vârsta de 30 de ani viitorii filosofi studiază științele. Ulterior începe studierea propriu
zisă a filosofiei. Viitorul filosof se va implica vreme de 15 ani în viața cetății pentru a
dobândi experiență. Abia la cincizeci de ani, cei care au rezistat vor atinge scopul final:
contemplarea binelui în sine. Platon susținea că este nevoie de cincizeci de ani pentru a
forma un om.11
De menționat, este deasemenea meritul lui Isokrates (436 î.Hr.- 338 î.Hr.) în educația
greacă, al cărui învățământ își fixează un obiectiv de interes imdeiat, acela de a forma elita
intelectuală de care are nevoia Grecia.12El este fondatorul școlii de retorică din Atena, în
cadrul căreia elevii erau învățați arta discursului, eloccința, concepte politice și culturare,
școală care urmarea inițierea și formarea de profesori care să ducă învățământul lui Isokrates
mai departe sau de oratori si tehnicieni ai discursului.13
Sistemul educational se remarcă prin originalitate și mod de organizare în cele două
cetați grecești celebre : Sparta și Atena. Sparta,cetate puternic militarizată, urmarea în aceasta
direcție, ca prin sistemul educational să formeze viitorii soldați de elită, așa-numiții
„hopliți.”14 Educaţia spartană din secolele al V-lea şi al IV-lea ilustrează un tip arhaic și
coservator de educaţie, fiind considerată în comparație cu celelalte cetăți grecești importante,
o cetate de semiinculți.15
Statul spartan se interesa de copii încă din primele lor zile de viață. Abia născut,
copilul trebuie să fie prezentat în fața unei „Comisii de Bătrâni”, în cadrul căreia trăsăturile
fizice îi sunt analizate, fiind acceptat de către societate decât dacă este sănătos, robust și
frumos. În cazul care copilul prezintă malformații, boală, sau slăbiciuni fizice sunt
condamnați la abandonarea în locul numit apothetes.16Băieții erau lăsați în grija familiei până
la vârsta de șapte ani, vârstă la care este luat în primire direct de către stat, căruia îi va
10
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p. 121
11
Ibidem,p.130-132
12
Ibidem,p.135
13
Ibidem,p.137-138
14
Robert Flacelière,, Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, traducere de L. Lupaş, Complexul
Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991,p.109
15
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.41
16
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.49

3
aparține până la fără încetare, până la moarte Din acest moment, băiatul este înregimentat în
diferite formațiuni premilitare unde își va petrece întreaga copilărie, aflându-se sub înalta
supraveghere a magistratului numit paidonomos.
De la opt la unsprezece ani, copii sunt împarțiți în cete, conduse de cei mai mari și
experimentați dintre tineri, cete la randul lor împarțite în patrule a căror lider este ales dintre
băieți. În această perioadă, copii erau învățați strictul necesar din punct de vedere intelectual
si anume, să scrie și să citeasca, în rest, educația axându-se pe disciplinarea acestora, fiind
supuși unor antrenamente fizice solicitante, cărora trebuiau să le reziste. Din punct de vedere
vestimentar, erau deprinşi să umble desculţi şi să se joace fără veşminte cea mai mare parte a
timpului.17
Incepând de la doisprezece ani, ei nu mai poartă tunică şi nu mai primesc decît o
singură manta pe an. Ei se culcă în dormitoare pe rogojini de trestie. Nu fac baie şi nu se
freacă cu ulei decît foarte rar, în anumite zile de sărbătoare. Pentru orice greşeală, chiar şi
mică, sînt biciuiţi cu cruzime. La mesele pe care le iau laolaltă, nu li se dă dinadins decît o
hrană proastă şi insuficientă ca să caute singuri să fure alimente şi să se deprindă astfel cu
îndrăzneala şi cu şiretenia. Educația fizică ocupă primul loc și nu este legată de un stil de
viața nobil, ci are un caracter strict de pregătire militară, practicându-se sporturi atletice,
gimnastică și vânătoare pentru dezvoltarea condiției fizice.18
La vârsta de șaisprezece ani se produce trecerea de la copilărie la adolescența, tinerii
primind titlul de Iren. De aici înainte , ei trec printr-o serie de iniţieri succesive care
constituie, în acelaşi timp, o încercare a capacităţii lor de a răbda şi nişte ceremonii cu
caracter magic, la care deseori participanţii dansau şi se mascau. Una dintre cele mai stranii si
remarcabile încercări este așa-numita crypteia, ce consta în izolarea tânărului în zone restrase,
ce trebuia să se descurce de unul singur și totodată, avea misiunea de a ucide cel puțin un
hilot (sclav), pentru a-și dovedi curajul și vrednicia. 19 La douăzeci sau douăzeci și unu de ani,
terminându-și instrucția, tânărul intră în formațiile de maturi și urmeaza să rămână în
serviciul militar al statului pentru tot restul vieții sale.20
De cealaltă parte, educația fetelor din Sparta avea o cu totul altă direcție. Ele primeau
o instrucție strict reglementară, în domeniul muzicii, dansului și al artelor, însă practicau în
mod public numeroase sporturi, se antrenau la luptă , la aruncarea discului şi a suliţei Din

17
Robert Flacelière,,op. cit., traducere de L. Lupaş, Complexul Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991,p.110-111
18
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.51-52
19
Robert Flacelière,,op. cit., traducere de L. Lupaş, Complexul Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991,p.102
20
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.51

4
grijă pentru fertilitate, se urmărea ca mamele să fie zdravene şi voinice, iar femeile să fie
înzestrate cu calităţi virile.21
Un alt sistem educational reprezentativ al lumii grecești, este cel abordat de societatea
ateniană în secolul V î.Hr., a cărei obiectiv era formarea de cetățeni activi ai vieții sociale,
politice și culturale. Spre deosebire de Sparta, în Atena părinții aveau întreaga libertate de a-și
crește copiii, așa cum credeau ei de cuviință, sau de ai pune pe alții să o facă, până când copiii
ajungeau la vârsta de optsprezece ani, vârstă la care adolescentul devine un cetățean
responsabil și își inaugurează propria viață civică. Aici, felul de îngrijire al copiilor este unul
grijuliu, ei fiind în grija mamei sau a unei doici, în cazul familiilor mai înstărite. Platon
recomandă ca, pînă la vîrsta de şase ani, copiii să fie lăsaţi să se joace în voie, dar el nu uită
totuşi să îndrepte jocurile lor spre deprinderea unei meserii viitoare. 22 Jucăriile lor constau de
obicei în figurine din lut ars, căruțe din lemn, mingi etc.23
La Atena, nu se știe exact dacă părinţii erau obligaţi prin lege să-şi trimită copiii la
şcoală, dar, chiar dacă lipsea o lege scrisă, obligaţia de a trimite copiii la şcoală era, fără
îndoială, impusă de tradiţie, Se poate spune deci, că la Atena educaţia era liberă aproape cu
totul, lăsată în seama iniţiativei particulare. Bineînţeles, în mod normal, părinţii suportau
cheltuielile legate de educaţia copiilor lor. Rezulta desigur de aici că fiii cetăţenilor bogaţi sau
înstăriţi îşi puteau continua studiile pînă ajungeau efebi, în timp ce studiile făcute de cei
săraci se opreau mai devreme, adesea imediat ce copiii ajungeau să stăpînească cît de cît
elementele de bază.
De îndată ce copilul atenian a atins vîrsta şcolară, el trece de sub supravegherea
dădacei sub supravegherea pedagogului, cel puţin în familiile înstărite care au mai mulţi
sclavi. . Rolul său este, în principiu, modest: este un simplu sclav, însărcinat să poarte
bagajul copilului stăpânului său, sau felinarul care trebuie sã serveascã la a-i lumina calea,
prezența sa de însoțitor ținând și de necesitatea de a-l proteja de pericolele străzii. Pedagogul
exercita asupra copilului o supraveghere permanentă, îi formează caracterul şi bunele
maniere. El participă la instrucție în calitate de „mediator”, având obligaţia de al îndruma pe
copil în a-si învăţa lecţiile.24
Interesând un număr tot mai mare de copii, învățământul particular nu era suficient,
astfel, necesitatea unei organizări colective duce la apariția școlii ca instituție. Prin urmare
educaţia urmează să se desfăşoare în instituţii publice: palestrele şi gimnaziile, în cadrul
21
Robert Flacelière,,op. cit., traducere de L. Lupaş, Complexul Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991,p.109
22
Ibidem,p.113-116
23
A.M., Buttin, Grecia clasică, Editura BIC ALL, București, 2002, p.227
24
Robert Flacelière,,op. cit., traducere de L. Lupaş, Complexul Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991,p.118-122

5
cărora se abordează educația fizica, muzicală, artistică, matematică, literară și dezvoltarea
simțului civic și moral al copilului.25
În momentul în care ştie sã citească şi sã scrie, copilul atenian, dacă doreşte,
abordează treapta a doua, a studiilor secundare, urmând cursurile unui gramatic. Obiectul
specific al învăţământului acestuia, materia sa principală, este studiul aprofundat al poeţilor şi
al altor scriitori clasici. Tradiţia şcolară alcătuise liste-tip ale marilor oameni: legislatori,
pictori, sculptori, inventatori, filosofi, oratori. Pe primul loc se situează Homer, Odiseea
prevalând ca importanţă la filosofi, iar la literaţi locul de onoare ocupându-l Iliada. Homer nu
era singurul poet epic studiat în şcoli. Este studiat şi Hesiod, cu care copilul făcea cunoştinţă
încă din şcoala primară. Din teatru, sunt studiaţi Eschyl şi Sofocle, dar şi marele clasic al
tragediei, Euripide. Printre autorii de comedie, un loc de cinste îl ocupă Aristofan, iar dintre
istorici, Herodot, Xenophon şi, mai presus de toţi-Tucidide.26
Educaţia morală reprezenta o importantă preocupare pentru greci. Scopul ei era
înnobilarea sufletului, care asigură omului fericirea în viaţă, posibil de atins prin cultivarea
unor calităţi, precum stăpânirea de sine, cumpătarea, modestia, respectul pentru ceilalţi.
Idealul educaţiei ateniene era înfrumuseţarea corpului şi cultivarea spiritului: „Kalokagathia”,
faptul de a fi un om frumos şi bun, altfel spus, moralitatea şi frumuseţea fizică. Acesta este
idealul unui spirit desăvârşit într-un corp bine dezvoltat. Ceea ce îi distinge pe atenieni de
restul lumii, este dragostea lor pentru armonie, cultul lor pentru frumuseţea fizică, pentru
grandoarea morală şi intelectuală a omului.27
În concluzie, Grecia antică lasă istoriei o importantă mărturie privitoare la educație,
prin contribuțiile filosofilor, scriitorilor și a celor mai reprezentative modele de sisteme
educaționale și anume cele din Sparta și Atena. Educația a jucat un rol semnificativ în
societatea elenă, fiind practicată, instituționalizată și imbunătățită de către greci de-a lungul
secolelor, cu scopul dezvoltării societății din punct de vedere civic, moral și cultural. Prin
domeniile ecucaționale abordate, prin ideile de sistematizare a învățământului și prin aportul
cultural vast, educația din lumea greacă antică își lasă vizibilă influența și în ziua de astăzi.

25
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.79-83
26
A.M., Buttin, op. cit., Editura BIC ALL, București, 2002, p. 200-201
27
H.I., Marrou, op. cit., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, p.84-86

6
 .

Bibliografie

1. Buttin, Andre Marie, Grecia clasică,traducere de Lia Decei, Editura BIC ALL,
București, 2002.
2. Flacelière, R., Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, traducere de L.
Lupaş, Complexul Editorial “Basarabia”, Chişinău, 1991.
3. Marrou, H.-I., Istoria educaţiei în Antichitate, I, Lumea greacă, traducere şi
cuvânt înainte de S. Petecel, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1997.

7
4. Noica, Constantin, Viaţa lui Platon, studiu introductiv la Dialoguri, Editura
pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968.