Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Teologie, Litere şi Istorie

Educaţia în Grecia Antică

Coordonator ştinţific :
Prof. univ.dr. Gabriela Radu

Student:
Stan Nicolae Daniel

Timişoara, 2024

1
 Grecia Antică nu este o simplă întâmplare în istoria civilizaţiei europene şi universale, ci un
miracol. Omul grec a ştiut cum să dea glas umanităţii sale şi să-şi configureze, prin limbă şi prin
gândire raportul cu divinul, cu natura, cu tot ceea ce este. Sofocle spunea:” Oricât de multe
minuni ar avea lumea, niciuna nu este mai minunată decât omul. Iar acest om, grecul antic, a
considerat ştiinţa ca mod de autocunoaştere, de cunoaştere a lumii şi a întregului Univers, lăsând
urmaşilor valori inestimabile în cultură şi în civilizaţie, nimic din toate acestea, însă nu ar fi fost
posibile fără educaţie. Educaţia este tehnica colectivă prin care o societate îşi iniţiază tânara
generaţie în valorile şi procedeele ce caracterizează viaţa civilizaţiei sale. Fără a fi obligatorie
prin lege ,educaţia avea un rol foarte important în viaţa cotidiană a vechilor greci. Istoria
educaţiei Greciei antice constituie trecerea progresivă de la o cultură de nobili războinici cu o
educaţie militară orientală mai degrabă spre formarea caracterului , a dezvoltarii tehnicii scrierii
ṣi dezvoltării inteligenţei ṣi a cunoaşterii.

Educatia în Grecia Antică poate fi definită ca fiind una cu caracter practic şi aplicat deoarece
privea atât persoana cât şi cetatea din care acesta facea parte şi interesul ei. În funcţie de
particularitaţile locale şi de evoluţia istorică a fiecărui oraş se pot distinge diferite modalităţi prin
care aceasta se manifesta. Fără a fi obligatorie prin lege, educaţia avea un rol foarte important în
viaţa cotidiană a vechilor greci . Drept mărturie ,peste veacuri, stau scenele pictate pe vasele de
lut,încă din anii 500 î. Hr. găsite în urma săpăturilor arheologice. Educaţia în Sparta se
configurează ca o etapă fundamentală în istoria educaţiei , deoarece ne permite să cunoaştem
cultura ṣi sistemul educativ al unei civilizaţii arhaice. De la 7 ani , băieţii mergeau la şcoală,
statul atenian avea obligaţia să suporte cheltuielile pentru educaţia primară şi pe cea a băieţilor
orfani de război. De regulă , copii erau trimişi să înveţe în şcoli particulare , părinţii suportând
cheltuielile. Şcoala casa învăţătorului său, se desfăşura în aer liber , constând din noţiuni de scris
şi de citit , aritmetica, literatura şi muzica , timp de 5-7 ani .După 14 ani , educaţia exclusiv
fizică, cea a băieţilor şi efebilor (tinerii de peste 18 ani) se făcea în palestre şi gimnazii, sub
conducerea unui instructor.Palestrele erau terenuri de sport , publice sau particulare , dotate cu
vestiare, săli de odihnă, bazine de înot , portice, fântâni, statui. Situate de obicei în afara oraşului,
în gradini publice erau şi locuri de plimbare pentru cetăţeni. Tot în gimnazii aveau loc unele

2
prelegeri de filosofie care completau educaţia intelectuală a tinerilor provenind din familii
bogate.Ideologia prin care grecii antici şi-au construit modul de viaţă şi educaţie se numeşte
paidea şi constă în educarea omului intr-o formă adevărată şi reală încă din tinereţe , după cum
afirmă Ionuţ Isac care îl citează pe L. Mumford :Paideia este educaţia considerată ca o
transformare a personalitătii umane pe tot parcursul vietii care joacă un rol major cu aspect
essential ,paidea nu este pur şi simplu o educaţie , ea este creaţie şi invenţie , şi omul este opera
de artă pe care Paidea caută să o formeze.În Grecia Antică existau trei tipuri de profesori. Prima
categorie era odihnă, băi. Gimnaziile erau complexe sportive de mari dimensiuni ,cu multe
edificii ,anexe, formată din gramatikos , cei care învăţau pe copii cititul, scrisul, aritmetica şi
literature.În a doua intrau kitaristos ,profesorii care îi învăţau pe copi muzica, iar a treia categorie
era paisotribos, profesorii care îi antrenau pe copi la lupte şi gimnastică. La Atena au existat trei
gimnazii : Lyceum unde Aristotel ţinea prelegeri de ştiinţă şi filosofie , Academia, unde Platon
şi-a întemeiat şcoala de filosofie ṣi Cinosarges, probabil un gimnaziual metecilor şi locul de
întâlnire şi discuţii al filosofilor cunoscuţi sub numele de ;cinici. Fiecare polis avea cel puţin un
gimnaziu. În epoca elenistică, educaţia devine în întregime o obligaţie a statului .Baza studiilor
de literature continua să fie poemele homerice ,muzicii şi retoricii li se acordau mai puţină
importanţă , în favoarea filosofiei şi a studiului medicinii. Atunci au apărut bibliotecile publice ,
cum au fost cele vestite din Alexandria, Pergam , Efes , Rhodos, Siracuza. De asemenea , epocii
elenistice i se datorează apariţia unor instituţii. Numai la Alexandria au existat peste 100 de
învăţaţi care erau întreţinuţi de stat pentru cercetările lor. Tatal dispunea de educaţia copiilor
până la vârsta de 18 ani iar mamele secondate uneori de sclavele caseise îngrijeau de creşterea
lor. La vârsta de 7 ani începeau şcoala iar obligaţia statului grecesc era de a se ocupa de
instruirea copiilor ca de o problem civică. .Elevii scriau pe tăbliţe crate texte literare şi elemente
de aritmetică, limitate la cele patru operaţiuni (table înmulţirii exista încă de la începutul lui
Pitagora) . Locul principal în programa şcolară îl deţineau poeţii Solon, Hesoid şi în primul rând
Homer, pentru că aceştia puteau influenţa asupra formării morale şi politice al viitorului cetăţean.
Învăţământul a avut mereu un rol important în formarea caracterului şi dezvoltarea pe plan social
al oamenilor.Cei ce dispuneau de mijloace financiare îşi continuau studiile la şcolile sofiştilor şi
ale retorilor. Aceasta unică formă de învăţământ superior avea un scop practic să îi înveţe pe
tineri arta elocintei şi tehnica convingerii publicului , toate aceste forme de învăţământ erau
rezervate băieţilor , educaţia fetelor se făcea direct în familie ,se reducea la gospodărie , la tors şi

3
la ţesut . Abia în perioada elenistică femeia va putea primii o oarecare cultură. În epoca clasică o
femeie care urmarea să îşi facă o educaţie culturală era bănuită de o moralitate dubioasă.
Educaţia clasică grecească păstrează ceva din moştenirea aristocraţiei arhaice la origini ea a fost
elaborată în funcţie de cerinţele unui mediu bogat şi nobil , iar preocuparea de a pregati ethnic
tineretul în vederea unei meserii pentru câştigarea existenţei era cu totul absent. De aceea
educaţia era în primul rând morală şi viza formarea caracterului şi a personalităţii ce se
desavârsea în cadrul vieţii elegante, sportive şi mondenesub îndrumarea unui adult .Conform
legilor statului privilegiul de a gândi aparţinea exclusiv înţelepţilor cetăţii restul cetăţenilor
trebuind doar să le aprobe acestora opiniile. Educaţia ateniană va servi drept model şi sursă de
inspiraţie pentru întreaga Grecie clasică iar educaţia a încetat să mai fie militară iar viaţa cultura
şi educaţia au devenit civile, care a ramas indreptată pentru a îndrepta puţinii aleşi spre o viaţă
nobilă , aceasta se caracterizează prin practicarea sporturilor elegante , pregătirea copilului
pentru probele de atletism , aruncarea discului şi altele. Este evident că educaţia trebuie făcută
mai întâi prin deprinderi decât prin teorii şi mai întâi cu privire la corp decât la inteligenţă
menţionează Aristotel.

Ideologia prin care grecii antici şi-au construit modul de viaţă şi educaţie era ideologia lor.
Până la 7 ani copilul ramânea în familie în grija femeilor , anticii preocupati mai mult de
finalitatea umană a educaţiei , considerau că această primă parte nu face parte din paideia ,
începând de la 7 ani până la 14 ani se întindea şcoala iar următoarea perioadă era de formare
civică şi militară ,dacă la Sparta ocupa toată adolescenţa , la Atena se situa spre finalul perioadei,
între 18 -20 de ani. Familia nu putea constitui un cadru pentru educaţia copilului deoarece femeii
nu îi era recunoscută competenţa decât în creşterea copilului mic , adică până la 7 ani , iar tatăl
cum ne spune Platon era preocupat mai mult de viaţa publică şi mai puţin de educaţia copilului .
Educaţia intelectuală a tinerilor , absolut minimă şi de care nu toţi copii beneficiau , constă în
scris , citit şi câteva noţiuni elementare de aritmetică şi muzică militară , viaţa permanentă de
cazarmă a dus la practica curentă şi în mod deschis a pederastiei, aceasta era considerată cea mai
frumoasă formă din educaţie. .Efebia reprezenta un fel de noviciat civic de pregatire morală a
drepturilor şi îndatoririlor de cetăţean, astfel la ieşirea din băncile şcolii elementare şi intrarea în
efebie apare o perioadă goală.

4
 În concluzie educaţia tinerilor greci urmărea pregătirea acestora de a intra în viaţa publică,
experienţa Atenei în materie de educaţie este unică în antichitate , în centrul atenţiei educaţiei se
punea formarea omului ca entitate superioară. Putem spune deci că istoria educaţiei în antichitate
nu poate lăsa indiferentă cultura modernă ea evochă originile directe ale propriei noastre tradiţii
culturale şi spirituale.Ceea ce suntem noi astăzi , şi felul în care gândim , felul în care ne
purtăm ,bazele politicii noastre ,educaţia şi chiar şi credinţa noastră şi toate lucrurile pe care le
considerăm bazele culturii noastre îşi au rădăcinile în acest locc mic din Mediterană . Fără grecii
antici unde am fi fost astazi?, Ei ne-au dat filosofia, medicina ,matematica ,teatru, sportul şi chiar
democraţia.. Ne-au învăţat aprecierea frumosului şi ne-au dat legendele care sunt de actualitate şi
astăzi.

Bibliografie:

Lumea greacă, traducere şi cuvânt înainte de Ed. Meridiane, Bucureşti ,1997

Marrou H.,Istoria Educaţiei în Antichitate, vol. I ,Editura Humanitas,1997

Stelian Brezeanu, Istorie : manual pentru clasa a IX-a , Bucureşti, 1999