MODELUL DE

SCOALA ATENIAN
"Omul grec era „tipul de om cel mai înzestrat până acum.”
F. Nietzsche (1844 – 1900)
„Dintre toate popoarele lumii, poporul grec a visat visul vieţii
cel mai frumos.”
J. W. Goethe (1749 – 1832)

DANETIU RUXANDRA 10A

OMUL IN VIZIUNEA ATENIANA

La Atena – dar nu si in alte parti ale lumii grecesti – legile prevedeau obligatia statului
de a se ocupa de instructiunea copiilor ca de o esentiala problema civica. Dar aici, chiar daca
nu ar fi fost obligati parintii sa-si dea copii la scoala, aceasta obligativitate deriva dintr-un
obicei. Fapt este ca inca de la inceputul sec. al V-lea i.e.n putini tarani din statul atenian mai
ramasesera analfabeti. Un tânăr cetăţean atenian trebuia să fie nu doar un bun luptător, ci şi un
bun administrator al treburilor publice, un bun comerciant, un artist şi, desigur, un excelent
gânditor, căci „Vechii greci priveau cu aceeaşi ironie pe cei care nu ştiau să inoate şi pe cei
care nu ştiau să citească."
Întreg demersul educaţional se axa pe om, pe formarea acestuia ca entitate superioară.
Idealul educaţional era îmbinarea armonioasă între bine şi frumos în sufletul omului,
perfecţionarea fizică, intelectuală şi artistică a acestuia (kalokagatheia ).
Iniţierea spre atingerea acestui ideal se realiza în trepte, în cicluri şcolare primare,
secundare şi superioare, cu sau fără intervenţia statului.

PRINCIPII FUNDAMENTALE

Unul din principiile fundamentale era necesitatea introducerii unor reguli morale în
comportamentul politic şi în viaţa de zi cu zi. Prin educaţie s-au cultivat ideile nobile de patrie
şi patriotism, de pace şi de solidaritate între oameni, de unitate şi de unicitate a omenirii.
Una din minţile geniale a acelor vremuri şi nu numai, Aristotel , considera că „Omul educat
diferă de omul needucat aşa cum un viu diferă de un mort.”

RESPONSABILITATILE STATULUI SI ALE PARINTILOR

Parcursul educaţional al tinerilor atenieni era: până la vârsta de 7 ani, copiii erau
educaţi în sânul familiilor, sarcina revenind mamelor sau unor educatori sclavi. La Atena,
tatal dispunea de educatia copiilor pana la varsta de 18 ani, acest lucru constituind o indatorire
civica.
După această vârstă, educaţia fetelor se făcea diferenţiat de cea a băieţilor. De educaţia
fetelor se ocupau mamele, în gineceu, băieţii învăţând în şcoli particulare, sub atenta
îndrumare a pedagogilor. Deşi unele femei ştiau să scrie, nu există dovezi că exista educaţie
pentru femei.
Copiii proveniţi din rândurile familiilor sărace studiau timp de 3-4 ani lucruri
elementare: cititul, scrisul, aritmetica şi literatura. Statul atenian suporta cheltuielile scolare
numai pentru copiii orfani de razboi. Copiii familiilor înstărite studiau aproximativ 10 ani.
Educatia se realiza in scoli particulare elevii deprizand scrisul si cititul, notiuni de aritmetica
si muzica, pentru ca dupa varsta de 14 ani educatia fizica sa capete caracter preponderent in
palestre, apoi in gimnaziile publice, la Academia sau Liceu. Scopul educaţiei elementare din
Atena clasică a fost de a pregăti tinerii, indiferent de clasa socială din care făceau parte,
pentru înscrierea lor în viaţa politică şi socială a oraşului.
CETATENI MODEL SI VALORILE MORALE INCURAJATE

Deosebit de important pentru formatia intelectuala si morala a copiilor atenieni era

studiul poemului Iliada si Odiseea ale lui Homer, al poemului didactic al lui Hesiod intitulat
Munci si zile sau al celor lui Solon educative prin valorile pe care le promovau: miturile
cetăţii, relaţiile omului cu zeii, respectarea legilor ancestrale, responsabilităţile civice. Erau
folosite cu succes poeziile cântate.Cei care dispuneau de mijloacele materiale isi continuau
studiile la scolile sofistilor si ale retorilor, care aveau scopuri exclusiv practice: cel de a-i
invata pe tineri arta elocintei si tehnica convingerii publicului, ambele indispensabile carierei
politice.
Intre 18 si 20 de ani, tinerii faceau o scoala militara, efebia, dupa terminarea careia deveneau
cetateni ai Atenei. Tanarul ideal atenian era tacut si timid. Tinerii nu trebuiau sa vorbeasca
tare sau neintrebati si trebuiau sa fie respectuosi fata de cei mai in varsta.

PRINCIPALELE MATERII

În Grecia antică existau trei tipuri de profesori. Prima categorie era formată din
gramatikos, cei care îi învăţau pe copii cititul, scrisul, aritmetica şi literatura. În a doua
categorie intrau kitaristos, profesorii care îi învăţau pe copii muzica, în special canto şi lira.
Muzica era parte constantă a vieţii grecilor din acele timpuri, fie pentru divertisment, fie
integrată în festivalurile şi ritualurile religioase. Platon întreba adeseori tinerii: „Nu ştii că
legile în vigoare la noi cer tatălui tău să te înveţe muzica şi gimnastica ?”
În sfârşit, dar c-o importanţă egală, erau paidotribos, profesorii care îi antrenau pe
băieţi la lupte, box şi gimnastică. Exerciţiile fizice se desfăşurau în palestre şi constau în
antrenamente şi probe de luptă, alergare, sărituri în lungime, aruncarea discului şi a suliţei
(pentatlon). „Este evident că educaţia trebuie trebuie făcută mai întâi prin deprinderi decât
prin teorii şi mai întâi cu privire la corp decât la inteligenţă.”- menţiona Aristotel.
Între 18 şi 20 de ani, tinerii urmau o şcoală militară numită Efebia în care, prin instrucţie,
erau pregătiţi pentru a fi capabili, la nevoie, să-şi apere cetatea. Serviciul militar era
obligatoriu.

 GRAMATICA
Gramatica era predată de un profesor de gramatică care îl învăţa pe elev; 1) citirea şi
scrierea pe tăbliţe cerate sau de lemn; 2) aritmetica; 3) gramatica şi poezia (în
principal operele lui Homer şi Hesiod, pe care elevul trebuia să le memoreze).

 GIMNASTICA
Gimnastica se făcea sub supravegherea unui paidotribes începând de la vârsta de 12
sau 14 ani în sălile de sport (palestrele) rezervate copiilor. Pregătirea sportivă era
centrată pe antrenamentul individual şi nu pe grupuri sportive. Antrenamentele, la care
profesorul folosea uneori un baston despicat la unul din capete pentru a corecta
greşelile, se făceau pentru cinci probe: săritura în lungime, aruncarea suliţei şi a
discului, lupte şi box. Sălile de sport jucau un rol important în procesul socializării
tinerilor, fiind un loc unde aceştia se întâlneau şi se împrieteneau.
Gimnastica se făcea pe acorduri muzicale, în sunetul oboiului, elevii fiind complet
dezbrăcaţi (gymnos = gol), precum atleţii, şi unşi cu ulei. După exerciţii uleiul şi
praful care punea pe corpul lor era îndepărtat cu un strigil.
Pregătirea în sala de sport urmărea întruchiparea idealului clasic de frumuseţe fizică şi
minte sănătoasă, constituind baza pentru cultivarea sufletului.
  MUZICA
Predarea muzicii includea dansul şi învăţarea unor instrumente muzicale, mai ales
kithara şi oboiul. De obicei, aceasta se realiza experimentând, fără să se utilizeze
scrieri muzicale. Acest lucru nu trebuie să fi fost prea dificil fiindcă muzica vechilor
greci nu a fost polifonică.

STUDII ELEVATE

Etica clasică poate fi rezumată în moto-ul „kalos k’gathos” (frumos la înfăţişare şi util
societăţii) care indică valori dominante ale timpului şi la care tinerii erau chemaţi să răspundă.
Atena clasică nu a instituţionalizat învăţământul superior după educaţia elementară. Dar, noile
condiţii politice şi sociale, create după războaiele cu perşii, l-au impus prin intermediul
sofiştilor în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr. Efectul predării asupra tinerilor din
clasa aristocrată a fost marcant.
Sub titulatura generală de „filozofie”, sofiştii îi învăţau pe tineri disciplinele care nu
erau predate în şcoala elementară: geometria, fizica, astronomia, medicina, arta, retorica şi
filozofia.
Mulţi atenieni nu vedeau cu ochi buni etica sofiştilor, fapt remarcat şi de Aristofan (în
Norii). Aceştia remarcau cu ironie „interesul”, arătat de sofişti, pentru bani şi faptul că îi
influenţau pe tineri cu învăţături care puneau la îndoială valorile de bază ale societăţii din
acele timpuri (de exemplu: credinţa în zei şi supunerea faţă de legi).
În schimb, Platon (în Pratagoras) îi vede ca pe profesori adevăraţi care „îi educă pe
oameni” şi care predau, aşa numita arete, ce urmăreşte crearea unor calităţi care să-l facă pe
om superior, eficient şi vestit.
Pregătirea tinerilor dura 3–4 ani, timp în care aceştia îşi urmau profesorii în oraşele
unde aceştia ţineau prelegeri publice. Unii dintre aceştia sunt foarte bine plătiţi. Protagoras
primea 10.000 de drahme ( prin comparaţie cu un muncitor care primea o drahmă pentru o zi
de muncă). Isocrate fixează tariful la 1.000 de drahme. În predarea retoricii tinerii sunt
învăţaţi cum să creeze idei, cum să facă o disertaţie despre dreptate şi nedreptate, cum să
foloseşti locuri comune. În primul rând îi învaţă să devină eficienţi. Dar pentru a putea vorbi
oamenilor trebuie să ai o cultură generală.
În Atena sunt deschise, mai târziu, şcoli în care se predau concepţiile proprii ale
profesorilor: stoicism, cinism ş.a.

MODELUL UNIVERSITATILOR DIN ZIUA DE AZI

După terminarea acestui ciclu, cel mai adesea tinerii urmau o formă superioară de
educaţie, pregătindu-se pentru a intra în viaţa publică. Se acorda o atenţie specială studierii
politicii, oratoriei, cunoaşterii logicii şi a expunerii argumentate a ideilor şi opiniilor proprii.
Educaţia superioară a tinerilor atenieni era asigurată, în primul rând, de Academia lui
Platon, fondată în Atena, în jurul anului 385 î.Hr. şi considerată a fi prima „şcoală superioară
de politică” din Europa: „Academia a avut ca primă funcţie formarea pe bază raţională a
oamenilor de stat de care avea nevoie cetatea(...). Ea va supravieţui o mie de ani fondatorului
ei, Şcoala nefiind închisă decât în 529 d.Hr.” , din ordinul Împăratului Iustinian , care a
considerat-o a fi un aşezământ păgân. Platon considera că matematica este fundamentul
necesar trecerii la gândirea filosofică.
 Aristotel, discipolul lui Platon, a înfiinţat şi el un Lyceum ( Lykeion sau şcoala
peripatetică) în jurul anului 340 î.Hr., tot în Atena, unde se studiau ştiinţele naturii.
Aristotel însuşi predă aici timp de treisprezece ani, iar Şcoala sa ajunge să rivalizeze chiar cu
Academia magistrului său.
În anul 518 î.Hr., în Creta, se înfiinţează Şcoala lui Pitagora , unde se studia ştiinţa
numerelor şi geometria avansată.
Aceste şcoli au constituit modelul pentru universităţile din zilele noastre .

"Noi suntem generoşi nu din oportunism, ci din convingere; oraşul nostru cetate este un
model de educaţie pentru întreaga lume .” - PERICLE

„Olimpianul”

Pericle , cel supranumit „Olimpianul” sau „gura de aur”, poate constitui un exemplu
grăitor în ceea ce priveşte modelul de educaţie atenian.
Din scrierile aceluiaşi Plutarh, aflăm că Pericle, ca toţi tinerii de vârsta lui, a învăţat să
citească, să scrie şi să socotească, la şcoala de gramatică. La şcoala de educaţie fizică s-a
antrenat în lansarea suliţei, la lupte şi a luat chiar şi lecţii de călărie.
Provenind dintr-o familie înstărită, i-au fost aleşi ca profesori cei mai renumiţi filosofi şi
oameni de ştiinţă ai vremii, cu scopul de a-i dezvolta neobişnuita sa inteligenţă, seriozitatea,
perseverenţa în studiu şi stăpânirea de sine.
Astfel, Darnon din Oa îl învaţă muzica; Zenon din Eleea îl iniţiază în arta controversei;
Anaxagoras din Clazomenes , la a cărui şcoală Pericle a fost coleg cu Euripide şi, poate, cu
Socrate, îl învaţă studiul naturii prin intermediul astronomiei.
Iată care a fost educaţia primită de cel care, în calitate de conducător al Atenei, prin
numeroasele reforme democratice înfăptuite, a reuşit să facă din cetatea sa un centru
economic, politic, cultural şi artistic al lumii greceşti.

CONCLUZIE
Tot ceea ce a însemnat Grecia antică: democraţie, artă, literatură, teatru, istorie, arhitectură,
medicină, sport, matematică, astronomie, fizică, filosofie, tehnică şi strategie militară, nu ar fi
fost niciodată cu putinţă dacă statul ar fi avut o concepţie diferită vis-a-vis de educaţia
propriilor săi cetăţeni.
Socrate, cel care poate fi considerat „marele pedagog al grecilor”, considera că „Educaţia
este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.”
„Aceia care ştiu, să facă. Aceia care înţeleg, să îi înveţe pe ceilalţi.” spunea Aristotel.
Una dintre cele mai grandioase personalităţi din istoria tuturor timpurilor, Alexandru cel
Mare , i-a păstrat o mare recunoştinţă pentru tot ceea ce l-a învăţat în cei patru ani în care i-a
fost profesor, spunând despre acesta:
„Îi sunt dator tatălui meu pentru că trăiesc,
dar PROFESORULUI meu îi sunt dator
pentru că trăiesc bine.”

Surse: http://istorie-edu.ro/istorie-universala/Grecia/gr_15via1.html
http://referat.clopotel.ro/Modelul_de_educatie_ateniana-14839.html