Sunteți pe pagina 1din 13

Rolul literaturii in

perioada
Pasoptista
Ghiuler Claudia Gabriela
01
Caracteristicile
perioadei
pașoptiste
Perioada pașoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale literaturii române, aceasta caracterizându-se
printr-o mare efervescență culturală și prin promovarea specificului național. Pașoptismul se manifestă în preajma
Revoluției de la 1848, fiind strâns legat de ideea emancipării și de afirmarea conștiinței naționale.

Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază activitatea revistei „Dacia literară”, al cărei
prim număr este publicat în 1940 de Mihail Kogălniceanu, îndrumătorul generației pașoptiste.

Principalul obiectiv al pașoptiștilor este crearea unei literaturi naționale. Bineînțeles, acest scop măreț e aliniat ideilor de
formare a unei conștiințe comune și de unire a românilor din toate provinciile.

Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului național, mai exact, literatura reprezintă un alt câmp
de luptă în cadrul căruia se militează pentru conturarea conștiinței naționale și pentru realizarea Unirii Principatelor.
Acesta este și scopul revistei „Dacia literară”, întrucât, încă din primul număr al revistei, prin articolul-program
„Introducție” publicat de Kogălniceanu, se subliniază ideea că revista este adresată românilor din toate provinciile,
dorindu-se o unificare la nivelul producțiilor literare. Prin urmare, unirea literară este un prim pas pentru o viitoare unire
teritorială și socială. Această uniformizare se face prin intermediul unor principii promovate de Kogălniceanu, acestea
oglindindu-se fidel în scrierile autorilor pașoptiști din toate provinciile românești.

Articolul-program „Introducție” are în vedere necesitatea așezării principiului estetic la baza criticii românești – ,,[…] vom
critica cartea, iar nu persoana” –, unitatea limbii și a literaturii la nivelul provinciilor românești, evitarea traducerilor care
„omoară în noi duhul național” și valorificarea specificului național. Astfel, Kogălniceanu atrage atenția asupra faptului că
scriitorii trebuie să se lase inspirați de „frumoasele noastre țări”, de obiceiuri și de istoria națională, imitarea literaturii
străine fiind înlocuită cu promovarea unei literaturi naționale. Pornind de la principiul conform căruia și la noi întâlnim
„sujeturi de scris”, autori precum Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu au respectat principiile
pașoptiste trasate de Kogălniceanu, lucrările publicate de aceștia în „Dacia literară” ilustrând ideea unității prin crearea
unei literaturi originale
02
Impletirea
curentelor
literare
Tinerii pasoptisti abordeaza curentul romantic, desi studiaza la academii de orientare clasica. Drept consecinta, ei vor
importa in tara datele literare ale romantismului, fapt care va duce la o combinatie de conceptii clasice si romantice in
cultura.

Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului al XVIII–lea in Europa. Autorii
romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica si ideile
utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va sta sub semnul
subiectivitatii, a emotiei si al eului interior.

Pe de alta parte, clasicismul este un curent care se caracterizeaza prin „Obiceiurile, gustul, portul, persoanele, caracterele
si insusi limbajul si limba sa fie istorice, sa semene cu ale veacului si locului in care se socoteste scena”4, precum afirma
Dimitrie Popovici. Tot in opinia lui „clasic inseamna ceva ce era de primul rang, ceea ce era perfect, ceea ce se putea da
ca model in clase, iar autorii clasici erau cei ce stabileau modelele, cei ce deveneau autoritati in genul lor”5.
Luptand impotriva imitatiilor pentru a surprinde originalitatea, “inspirandu-se din viata curenta spre a
reda nota nationala si la popoarele crestine, nota crestina, imitand natura spre a deveni imaginea
adevarului si a realiza coloarea locala” , opera clasica, potrivit conceptiei lui Heliade- Radulescu este
“urna” in care lupta literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea a depus formulele cele mai
rasunatoare lansate in arena discutiei artistice.

Unii pasoptisi, ca de exemplu Gheorghe Asachi, sunt orientati mai puternic spre unul sau altul dintre
curente.Clasicismul solid si incontestabil al acestuia incepe sa sufere abia in deceniul al treilea din
cauza presiunii mari aduse de tendintele romantice. Pe de alta parte Costache Negruzzi este principalul
scriitor romantic al Moldovei. Romantismul sau este ferit de exagerarile aduse de noul curent. Paul
Cornea afirma ca “Bunul gust, sobrietatea stilistica si sentimentala, filozofia usor sceptica, usor
epicureica – toate aceste insusiri atat de rare in epoca dau impresia ca e realist, alteori ca e clasic.
Oricum acesta ramane un romantic prin sursele de inspiratie, viziune si procedee.”
Autori
reprezentativi
Ion Heliade Radulescu
Ion Heliade Radulescu ca si poet era un mare cautator de
neologisme si dadea prestigiu unor forme pe care abia
azi le acceptam. Precum afirma si G.Calinescu ,” oricat
de naiva , gandirea lui Eliade este cea dintii ce
strabate, inaintea lui Eminscu, o opera litrerara si-i da
sens si unitate. Poetul are o viziune grandioasa si
totala2” .Incearca sa scrie o epopee nationala Mihaida
si una inspirata din Paradisul pierdut al lui Milton, pe
langa acestea compune si
meditatii ,elegii ,sonete ,legende ,fabule ,satire,
pamflete.

Heliade are mijloacele verbale necesare pentru marele vers


romantic, idee pe care o regasim in critica lui
G.Calinescu
Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu este cea mai puternica expresie a
lamartinismului la noi, dupa cum afirma
G.Calinescu,”Meditatia, reverie ,armonia in
natura ,religiozitatea ,rugaciunea’,imensitatile sunt
ale poetului francez.” Gasim la Alexandrescu ca si la
alti poeti munteni ,tendinte oratorice, melancolie,
aspiratia spre ideal ,iar originalitatea lui precum
afirma Paul Cornea, o regasim in “discursivitatea
lirismului”3.

Poetul liric scrie mai intai meditatii romantice sub


influenta lui Lamartine, folosind un ton umoristic si
fantastic. Cea mai reusita este Umbra lui Mircea La
Cozia . E ultimul fabulist autentic din literatura
romana, lasandu-ne vreo 40 de fabule, in care
adevarul e mascat, din cauza cenzurii autoritatilor
(Canele si catelul, Boul si vitelul, Dreptatea leului,
Vulpea liberala s.a.).
Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri este proclamat de urmasul sau
genial ,Mihai Eminescu,”rege al poeziei”.Acesta
reuseste sa intuiasca inaintea altora valoare
folclorului care ofera durabilitate creatiei
culte .Lirica lui Alecsandri sta sub semnul
ratiunii ,idee clasica, si se constituie din segvente
bine definite si dispuse arhitectural .Exprima reusita
sociala si impacarea cu destinul ,opinie regasita si la
criticul Paul Cornea.Vorbeste despre
dragoste ,natura ,haiducie in ‚Doine’,scrie legende in
care istoria se contopeste cu fabula ,iar evocarea
peisajului o regasim in’Pasteluri’.
Concluzie:

Momentul paşoptist a fost prima explozie a ideii de libertate a culturii române. O afirmare memorabilă, revoluţionară şi profund
creatoare.Primul merit cultural esenţial al paşoptiştilor este conştiinţa imensului gol istoric pe care l-au acoperit prin literatură. Ideea
obsedantă, exprimată adesea cu accente
mesianice,este a "începutului" absolut şi în toate domeniile. "Românii au trebuinţă astăzi să seîntemeieze" afirmă, în spirit şi stil de
"manifest", N. Bălcescu (1845). "Luminează-te şi veifi!" reprezintă aceeaşi lozincă a începutului în toate direcţiile. Se dezvoltă o
autogeneză princultura fiinţei naţionale. Şi, tot în acest sens, al "începutului" cu orice preţ, total radical şi fărăinhibiţii, trebuie citit şi
îndemnul lui Heliade

Rădulescu: "Scrieţi, băieţi, numai scrieţi".Literatura paşoptistă aduce pe scena culturală o frenetică deschidere spre arta scrisului,


urmată de o integrare şi asumare, fără precedent a românilor. Pentru conştiinţa spirituală românească reprezintă o iniţiativă şi o
experienţă unică, de mari proporţii.
O adevărată "premieră absolută". Plină de toate voluptăţile, exaltările, riscurile şi erorile pionieratului, prin dimensiuni, ritm febril de
realizare şi spirit exaltat de iniţiativă.”
Multumesc!

S-ar putea să vă placă și