UNIVERSITATEA PETROL SI GAZE

FACULTATEA DE LITERE SI STIINTE

SPECIALIZAREA MEIE
ANUL 2
GRUPA 41404

EUROPA CONTEMPORANĂ:
UNITATE, DIVERSITATE ȘI INTEGRARE

STUDENTĂ: GHINESCU CRISTINA VERONICA

PROFESOR: SZEKELY CĂTĂLINA
 Fundamentele civilizatiei europene sunt cultura greaca, Roma politica si
crestinismul. Inceputul secolului in care am intrat in urma cu cativa ani a adus Europa mai
aproape ca niciodata de realizarea unui vechi proiect politic: unitatea europeana.
UE va putea sa faca fata provocarilor secolului al XXI-lea daca va reusi sa treaca pragul
unitatii politice, obiectiv stabiliti de parintii ei fondatori. In prezent, elementele unitatii
europene sunt: cultura si democratia.
CULTURA
Europa celor 27, cu Romania si Bulgaria, si-a cladit o identitate comuna prin
intermediul culturii. Dezvoltarea continentului nostru s-a sprijinit pe o retea de universitatii
medievale, care aveau intre ele relatii ce nu cunosteau frontierele. Filosofii si savantii care,
incepand cu secolul al XIV-lea, au strabatut Europa in lung si-n lat, au contribuit la
raspandirea unor ideii si cunostinte comune. De asemenea, arta a trasat frontierele Europei
mai mult decat armele si tratatele.
Fiecare membru al uniunii se poate mandri cu o contributie adusa la dezvoltarea
stiintei si culturii pe acest continent. “Teritoriul comun al europenilor este cultura” (Paul
Valery)
DEMOCRATIA
Democratia si statul de drept au fost implementate cu o rapiditate exceptionala, iar
respectarea lor de Consiliul Europei, organizatie care intruneste astazi 46 de state, ele au pus
in opera, inca de la adoptarea noilor lor Constitutii, principiile universale ale democratiei si
ale drepturilor omului. Devin, totodata, litera de lege valorile pluralismului,
tolerantei,solidaritatii, justitiei si nediscriminarii, toate concretizate in Cartea drepturilor
cetateanului.
Demnitatea persoanei este plasata astfel in centrul organizarii politice si sociale.
Datorita acestei atitudini politice si morale, Europa rivalizeaza cu Statele Unite in ceea ce
priveste exemplaritatea democratica.

Consiliul Europei

“Europa si-a realizat unitatea in jurul unui valori ideologice esentiale: democratia,
libertatea, drepturile omului, pluralism, economia libera de piata. Aceasta Europa
fascineaza, obsedeaza, constituie un adevarat model, un ideal pentru toate constiintele
estetice. Regimurile totalitare comuniste din Est au combatut cu violenta tocmai aceste valori
democratice.
Pericle a initiat numeroase reforme
in Atena secolului al V-lea I.Hr.

Ideea de <<Europa>> este concurata tot mai intens

de <<globalizare>>, cu tendinta de a se suprapune si
impune integral. S-ar parea ca noua identitate culturala <<globala>> defavorizeaza micile
culturi precum cea a noastra, care ar pierde astfel, prin intregrare specificitatea. In realitate,
integrarea – adevarata obsesie nationala – nu dispare, ci doar isi schimba continutul si mai
ales mecanismul.” (Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea Romaniei. Aspecte
ideologice si culturale).
DIVERSITATEA EUROPEANA
Europa secolului XX este un spatiu al diversitatii etno-culturale, religioase, sociale,
economice si politice. Ea s-a confruntat cu doua mari razboaie. Razboiul dintre 1914-1918,
razboi care a insemnat sfarsitul hegemoniei Europei in lume, si razboiul din 1939 – 1945, dar
si de un nou tip de razboi neconventional “razboiul rece” – 1947 – 1991 care s-a sfarsit odata
cu destramarea URSS. Daca dupa 1945, lumea a devenit bipolara (SUA si URSS), dupa 1991
a ramas o singura mare putere mondiala, SUA.
Neagu Djuvara numeste perioada 1914-1991 “razboiul de 77 de ani”. Acest razboi a
fost intrerupt de un lung armistitiu 1919 – 1939 si de o scurta pauza 1945 – 1947.
Inceputul secolului XXI, a adus Europa in fata unui mai vechi proiect “unitatea europeana”.
S-a pus intrebarea de ce acest proiect a devenit aplicabil acum si nu mai devreme. Hagen
Schulze in lucrarea Stat si natiune in istoria europeana, aparuta in 1994, scria:
“Europa nu s-a aliat niciodata pentru ceva, ci doar impotriva a ceva. Unitatea
Europei se face simtita mai ales in defensiva comuna impotriva unui pericol comun,
imaginar sau real, iar daca primejdia dispare, dispare si unitatea.” Impotriva cui trebuia
sa se uneasca Europa safarsitului de secol XX? Raspunsul la acesta intrebare comporta
doua aspecte: globalizarea si … Europa insasi
Fenomenul globalizarii pune in fata statelor continetului provocari carora, in mod
evident, nu le pot face fata: competitia economica cu alte piete economice mult mai puternice
(SUA, Japonia) sau cu un imens potential de dezvoltare (China, India), nevoia investitiei
massive in stiinta si in tehnologie, protectia mediului, lupta impotriva subdezvoltarii, a
terorismului etc.
In acelasi timp, Europa trebuie sa se apere si de sine, mai exact spus de tot ceea ce a
insemnat manifestare cu potential de conflict in secolului XX. Caci Europa ultimului secol a
fost o lume a permanentei confruntari intre mai multe tendinte de dezvoltare, avand uneori
rezultate tragice asupra destinului continentului. Astfel, sub raport politic, inceputul secolului
parea ca adduce cu sine victoria statului national si a democratiei parlamentare. Evoluand
spre forme paroxistice, acelasi nationalism s-a aflat insa la originea celor doua mari dezastre
ale omenirii care au purtat numele de “razboaie mondiale”.
Asadar, pe langa cultura si bunastare pentru o buna parte a cetatenilor sai, Europa
secolului XX a adus cu sine si multa suferinta. Mai mult chiar, dupa ce dominasera lumea
vreme de mai multe veacuri din punct de vedere economic, militari si al nivelului de
civilizatie, statele europene s-au vazut, dupa al doilea Razboi Mondial, in situatia de a nu mai
avea un cuvant de spus in competitia globala. Europa devenise un pericol pentru ea insasi.
INTEGRAREA EUROPEANA este un proces activ care implica includerea unei
parti intr-un intreg, incorporarea lui si armonizarea cu viziunea de ansamblu.
Valurile de integrare:
1957 – Europa “celor sase”
1972 – Danemarca, Marea Britanie si Irlanda
1981 – Grecia
1987 – Portugalia si spania
1995 – Austria, Finlanda si Suedia
2004 – aderarea “celor zece”
2007 – aderarea Romaniei si Bulgariei
Constituirea unitatii europene nu s-a bazat numai pe argumente negative si pe nevoi
de aparare. De-a lungul indelungatei sale istorii, au existat numeroase incercari de a pune
lumea europeana sub semnul unor valori comune si al unei conduceri comune. Primele
tentative temporar reusite apartin Antichitatii greco-romane, civilizatie din care si astazi mai
toti europenii isi revendica identitatea. I-a urmat incercarea de creare a Europei crestine,
stindard sub care generatii intregi de cavaleri si oameni politici au luptat impotriva
“necredinciosilor”. Animati de valori mai curand seculare, suveranii Frantei incearca in doua
randuri sa se impuna in fruntea unei Europe unite (Ludovic al XIV-lea si Napoleon
Bonaparte).
 Proiectele politice au fost dublate de cele culturale, Europa incercand in mai multe
randuri sa se autodefineasca fie pe principiile umanismului si rationalismului, fie pe cele ale
libertatii si democratiei.
Dificultatile economice au determinat Franta, Germania Federala, Olanda, Belgia,
Italia si Luxemburg sa treaca la aplicarea Planului Schuman de creare a Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului (1951). Incununata de success, initiativa a fost primul pas
spre crearea viitoarei unitati economice europene, dar si un prim experiment legat de crearea
institutiilor suprastatale. Caci, din acel moment, politica economica in domeniile amintite
iesea de sub autoritatea natiunilor semnatare si intra sub aceea a unei Inalte Autoritatii
Supranationale.
Pasul decisiv in acest sens a fost facut prin adoptarea Tratatului de la Roma(1957).
Cele sase state europene semnatare decideau sa constituie o piata comuna pentru produsele
lor agricole si industriale. De asemenea, conveneau asupra unei uniuni vamale in interiorul
careia bunurile, serviciile, capitalurile si persoanele puteau sa circule liber, punand astfel
bazele Comunitatii Economice Europene. Totodata, continua procesul de integrare politica:
din 1965, deciziile Consiliului de Ministri angajeaza statele pe care le reprezinta; apoi iau
nastere Parlamentul European si Curtea de Justitie.
Inceputurile Europei Unite nu au fost scutite de ezitari, concretizate in neimplicarea
Marii Britanii sau in refuzul Frantei de a accepta integrarea militara a Europei prin crearea
unei comunitati europene de aparare. Drumul spre integrarea reala era inca lung.
ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA
Dupa prabusirea comunismului, Romania a fost prima tara care a stabilit relatii
oficiale cu Comunitatea Europeana(martie 1990). Acorduri bilaterale comerciale fusesera
semnate din anii 1960, pe vremea deschiderii regimului Ceausescu spre Occident. Aceste
acorduri au fost suspendate dupa 1980, pe motivul incalcarii drepturilor omului in Romania.
Pasi ai integrarii:
- 1 februarie 1993: Romania a semnat acordul de asociere
- februarue 1995: Acordul intra in vigoare
- 22 iunie 1995: Romania formuleaza cererea oficiala de aderare
- decembrie 1999: Negocierile de aderare se deschid pentru Romania odata cu
asa-numitul Grup de la Helsinki
- aprilie 2005: Romania semneaza Tratatul de aderare
- ianuarie 2007: aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana
Exista avantaje ale integrarii pentru Romania. Din punct de vedere economic, Uniunea
Europeana este cea mai mare piata unica din lume, de doua ori mai mare decat a Statelor
Unite ale Americii si a Japoniei, luate la un loc. Experienta aderarilor anterioare arata ca, in
timp, dupa aderare, Romania poate inregistra cresterea nivelului de trai. Exista avantaje
decurgand din dobandirea de catre romani a calitatii de cetatean al Uniunii Europene.
Avantajele de tipul celor de mai sus, la care se adauga asistenta financiara consistenta si
acordata in conditii care sa stimuleze initiativa si performanta romaneasca, exclude pierderea
identitatii romanesti.
Sistemul politic al Uniunii Europene este definit de o serie de tratate europene.
Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa.
Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii.
Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al
separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte
procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
• Consiliul European şi Preşedintele Consiliului European
• Comisia Europeană (Comisia UE)
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
• Parlamentul European
• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
• Curtea Europeană de Conturi
“Europa se construieste. Iata o mare speranta, care se va infaptui numai daca se va
tine cont de istorie: o Europa fara istorie ar fi orfana si nenorocita. Pentru ca ziua de astazi se
trage din cea de ieri, iar ziua de maine este rodul trecutului. Un trecut ce nu trebuie sa
pralizeze prezentul, ci sa-l ajute sa fie diferit in fidelitate si nou in progres. Intre Atlantic,
Asia si Africa, Europa noastra exista cu adevarat de o vreme extrem de indelungata, desenata
de geografie si modelata de istorie, inca din timpurile in care grecii i-au dat numele pe care il
poarta.Viitorimea trebuie sa se sprijine pe aceste mosteniri care, inca din Antichitate, ba chiar
din preistorie, au imbogatit Europa treptat, facand-o extraordinar de creativa in unitatea si
diversitatea ei, inclusiv intr-un context mondial mai amplu.” (Jacques Le Goff, coordonatorul
colectiei Constructia Europei).
BIBLIOGRAFIE: Teritoriul comun al europenilor (Paul Valery)
Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea Romaniei. Aspecte
ideologice si culturalE
Hagen Schulze in lucrarea Stat si natiune in istoria europeana, aparuta
in 1994