ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

De Camil Petrescu

TIPOLOGIA PERSONAJELOR
● Ștefan Gheorghidiu – tipul intelectualului inadaptat, lucid, student la filosofie
● Ela - soția lui Ștefan – tipul cochetei
● Nae Gheorghidiu - om politic și afacerist corupt parvenit
● Tache Gheorghidiu – afacerist corupt, tipul avarului
● Domnul G. (Gregoriade) – avocat și ziarist mediocru, dar un bun dansator.
INTRODUCERE În spațiul literaturii noastră interbelice, Camil Petrescu, poet,
romancier, dramatur, eseist, publicist, este o prezență emblematică reușind o rapidă
sincronizare cu tendințele prozei europene moderniste.
Camil Petrescu situează construcția românească în registrul analizei stărilor
de conștiință și a proceselor sufletești complexe. El consideră că actul de creație
este un act de cunoaștere, nu de invenție și că realitatea artistică trebuie să stea
sub semnul autenticității , al experienței unice si irepetabile a eului creator: "să nu
descriu decât ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea
ce gândesc eu ... eu nu pot vorbi onest decât la persoana I. "
Convins că filozofia, știința și arta sunt coordonate spiritualității moderne,
scriitorul își va construi universul epic pe structuri și concepte din filozofia lui
Bergson și pe formule narative din proza lui Marcel Proust precum: unicitatea
perspectivei narative, timpul subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectivă,
luciditatea autoanalizei și autenticitatea trăirii.
Scriitorul se situează în mijlocul lumii evocate, în ipostaza de eu narator,
generându-se astfel un nou tip de discurs narativ cel specific romanului subiectiv.
Evenimentele și personajele nu apar decât în măsura în care naratorul
homodiegetic ia cunoștință de ele sau pe care le amintește, iar cititorii le descoperă
în același timp cu el, adesea fragmentar, incomplet sau în ipostaze care vor fi
ulterior contrazise. Romanul apare sub o nouă formulă epică, aceea a unui
roman în roman, neavând propriu-zis un subiect, urmărind fluxul conștiinței
personajului narator.
Primul roman a lui Camil Petrescu "Ultima noapte....", publicat în perioada
interbelică, 1930, aparține literaturii autenticității și ilustrează estetica
modernismului, fiind un roman citadin centrat pe problematica intelectualului,
având particularitățile romanului subiectiv. Este un roman realist psihologic, de
analiză, a vieții interioare structurată "pe o idee sau pasiune" iar ca formulă epică
ilustrează un roman subiectiv "ionic" (N. Manolescu), urmând modelul proustian:
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

narațiune homodiegetică , viziune "împreună cu" , focalizare internă, principiul

memoriei involuntare.
GENEZA Roman al unei duble experiențe, existențiale și cognitive: iubirea și
războiul, "Ultima noaple ..." este prima parte o pură creație de ficțiune (autorul
nefiind vreodată căsătorit), pentru ca în partea a două să valorifice izvoarele
experiențe sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontul Primului Razboi
Mondial, al cărui memorial de campanie "va fi imprumutat cu amănunte cu tot
eroului său", Stefan Gheorghidiu.
TITLUL dezvăluie compoziția binară și surprinde cele două experiențe
existențiale și cognitive (interioare) ale lui Ștefan Gheorghidiu devenite teme ale
operei, adică iubirea și războiul .
Simbolul "nopții" exprimă metaforic rătăcirea eroului prin labirintul
incertitudinilor care îl devorează lăuntric pe eul narator, legate de infidelitatea femeii
iubite. Asociat cu experiența războiului, acest simbol poate sugera spaima
apocaliptică, haosul, moartea, mormanele de cadavre, adică întregul peisaj straniu
și tragic al acestei conflagrații ce a cuprins omenirea.
Adjectivele "ultima-întâia" trimit la încheierea unei experiențe dramatice și
la începutul alteia, dar sugerează disponibilitatea eroului de a-și depășii drama iubirii
înșelate și de a se angaja în altă experiență de cunoaștere, într-un nou orizont:
războiul.
TEMA inadaptării intelectualului superior, lucid la o lume mediocră,
lacomă, coruptă, o lume a imposturii se dezvoltă pe mai multe arii tematice:
dragostea, războiul, cunoașterea, setea de absolut, moștenirea și existența
societății burgheziei bucureștene în preajma Primului Război Mondial.
Perspectiva narativă Romanul, subiectiv, prin perspectiva narativă se
prezintă sub forma unei confesiuni a personajului-narator urmărind fluxul
conștiinței personajului narator Ștefan Gheorghidiu .
Punctul de vedere, unic si subiectiv, al personajului-narator, il determina pe cititor sa
cunoasca despre intamplari doar atat cat-stie si eul narator, situat in centrul
povestirii, fapt ce da evenimentelor senzatia de autenticitate.
Compoziția este structurat binar: "Cartea întâi" însumează 6 capitole, iar
"Cartea a doua" însumează 7 capitole, ultimul capitol având valoare de epilog.
Titlurile capitelor sunt rezumative și metaforice : "La Piatra Craiului în munte" ,
"Diagonalele unui testament", "Asta-i rochia albastră" , "Între oglinzi paralele",
"Întâia noapte de război" ,"Ultima noapte de dragoste", "Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu”, "Comunicat apocrif "
Formula narativă a romanului în roman (romanul iubirii fiind înserat practic
în romanul războiului) motivează unitatea construcției narative, deoarece infirmă
ideea alăturării artificiale a doua romane în coperțile aceleiași cărți prin prezența
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

unui singur personaj-narator în a cărui conștiință se reflectă, atât evenimentele unui

timp istoric real: războiul, dar și cele rememorate, ale unei durate interioare:
dragostea.
PRINCIPIUL COMPOZIȚIONAL care organizează construcția narativă este
cel al memoriei involuntare , declanșată de o dezbatere și un conflict de idei, și
anume discuția polemică despre iubire de la Popota Ofițerilor Regimentul 20.
INCIPIT - FINAL Incipitul este modern cu intrări multiple . Primele enunțuri
au funcție descriptivă situând acțiunea într-un cronotop (timp și spațiu) real: "În
primăvara anului 1916...", "pe Valea Prahovei, între Bușteni și Predeal ".
Discursul continuă cu modelul "punerii în abis" , instituind modelul narațiunii
autodiegetice și spațiul simbolic al conștiinței, al lucidității. Finalul este deschis,
naratorul surprinzând despărțirea eroului "de tot trecutul", sugerând implicarea
acestuia într-o altă experiență de cunoastere.
STRUCTURAL, romanul se realizează din interferența a două planuri
narative care la rândul lor sunt supraetajate:
Planul conștiinței personajului narator dezvăluie o realitate interioară,
subiectivă. În acest plan remarcăm un plan narativ, în care se rememorează
evenimentele și reconstituirea "anotimpurilor" poveștii de iubire și unul analitic în
care sunt radiografiate cu maximă luciditate stări de conștiință și în care se
analizează "patologia" geloziei.
Planul realității obiective, este centrat asupra societății bucureștene,
oferind informații despre mediul studențesc, lumea oamenilor de afaceri, despre
piața politică și cea mondenă, iar în cartea a doua se prezintă viziunea demitizată a
războiului.
SUBIECTUL este mai degrabă un pretext, romanul reconstituind în prima
sa parte, experiența cunoașterii prin iubire, prezentând treptat dramatic "monografia
unui sentiment crezut absolut". Această primă parte este considerată ficțională în
timp ce războiul este prezentat în mod autentic, pe baza însemnărilor din jurnalul de
campanie al sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontul Primului Război
Mondial, jurnal "împrumutat cu amănunte cu tot eroului".
Capitolul I " La Piatra Craiului în munte " dobândește mai multe funcții
estetice: rol descriptiv (incipit), rol persuasiv (se comentează critic și ironic
pregătirile României pentru intrarea în război), rol de situare a eului narator în
raport cu realitatea.
O secvență cheie a romanului o reprezintă discuția despre iubire de la
Popotă, discuție care aduce la suprafață amintirea dureroasă și emoționantă a
poveștii de dragoste trăită de Ștefan Gheorghidiu. (adăugăm scena de la Popotă)
Capitolul al doilea "Diagonalele unui testament" începe ex-abrupto fixând
intriga și punând universul sufletesc al eroului sub semnul suspiciunii și al Erosului
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

ca suferință devastatoare: "Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la

universitate și bănuiam că mă înșeală...era o suferință de neînchipuit, care se
hrănea din propria ei substanță. Student la filozofie, Ștefan se căsătorise cu Ela,
din dragoste, sentiment care aducea în viața lor de studenți săraci unica bogăție
spre care năzuiau. Moștenirea neașteptată lăsată lui Ștefan de bogatul său unchi
Tache, transformă radical viața tânărului cuplu"
(adăugăm scena cu moștenirea).
Prin memorie Involuntara, declanșată de discuția de la popota, Gheorghidiu
nareaza faptele retrospectiv în jurnalul de campanie, aducand în prezent  experiența
sa erotică. Căsătoria sa cu Ela a fost linistita o vreme, mai ales ca duceau o
existență modestă , aproape de sărăcie, iubirea fiind singura lor avere.
De Sfantul Dumitru sunt invitați la masa la unchiul Tache, "cel atat de bogat
și de avar", unde se aduna toate celelalte rude: un frate al batranului, mama și cele
doua surori ale lui Gheorghidiu.
Discuția se poartă în jurul tatălui lui Ștefan , care fusese profesor universitar
și publicist apreciat, dar care "murise după o viata foarte agitată, încă tânăr , lasand
bruma de avere încărcată de datorii". Nae Gheorghidiu, "unul dintre puținii membri
ai partidului liberal simpatizat nu numai de opozitie, dar chiar de gazetele de seara
democrate pana la socialism", vorbește cu dispreț despre fratele sau care murise
sărac pentru ca era un visator, "iscalea cu același entuziasm un articol de gazeta ca
și o poliță ", neavand deloc "noțiunea banului".
Ștefan îi înfruntă pe batranul avar și pe Nae Gheorghidiu, scena capatand
accente balzaciene atat prin descrierea casei ("casa veche mare cat o cazarma"),
cat si prin construirea tipului de avar ursuz și dificil, "uscat și negru", care, deși
bogat, locuia într-o singura camera ce îndeplinească toate funcțiunile , fiind în
același timp sufragerie, birou și dormitor.
Gheorghidiu suferă și drama unui om superior dominat în plan social de
indivizi inferiori aparținând unei societăți mediocre în care trăiește doar instinctul de
proprietate și dorința de parvenire.Bătrânul avar, Tache Gheorghidiu și fratele său ,
Nae, politicianul intrat în afaceri, milionarul analfabet , Vasilescu Lumânărarul și
mondenul Gregoriade sunt adevărate fiare citadine ce manifestă dispreț profund
pentru cultura.
Moartea unchiului Tache îi aduce lui Ştefan Gheorghidiu o moştenire
substanţială, fapt care surprinde pe toată lumea şi schimbă radical viaţa tânărului
cuplu, societatea mondenă căpătând pentru Ela importanţă primordială. Ştefan
descoperă că soţia sa este subjugată de problemele pragmatice, amestecându-se
în certurile iscate de testament, în afaceri, deşi el ar fi vrut-o "mereu feminină,
deasupra discuţiilor acestea vulgare". (sf de scena)
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

Ela se adaptează rapid noului stil de viață, caracteristic lumii mondene în

care pătrund, în vreme ce Ștefan este atras de noua sa condiție socială doar în
măsura în care îi oferă noi experiențe de cunoaștere. Se implică în afaceri și în
viața mondenă, dar descoperă o lume feroce, a milionarilor analfabeți, precum
Vasilescu Lumânăraru, a politicienilor și afacerilor corupți ca unchiul său Nae sau a
elitei mondene pentru care iubirea, onoarea, morala, cultura sunt noțiuni goale,
lipsite se sens. Relația în cuplu se degradează, Ștefan fiind torturat de gelozie,
devorat de suspiciuni. Eroul refuză să abdice de la idealul său de iubire absolută
așa încât despărțirea devine iminentă.
Semnificativ este episodul excursiei de la Odobești, când Ela se comportă ca
"o femeie de lume" , cochetând cu Grigoriade, vag avocat si gazetar mediocru, însă,
foarte bun dansator, abia cunoscut cu două săptămâni înainte.
(Adăugăm scena de la Odobești)
Una dintre scenele cheie pentru caracterizarea personajului este excursia
la Odobești în care se pare că Ela ar fi acordat o atenție exagerată cu un anume
domn G.,, vag avocat ", flirtul nevinovat declanșându-i un zbucium interior intens, pe
care eroul îl înregistrează minuțios, deși afișează o indiferență falsă.
Excursia la Odobesti declanșează criza de gelozie a personajului, care
pune sub semnul îndoielii fidelitatea soției , orice element exterior provoacă în
sufletul său catastrofe chinuitoare.
Compania insistenta a domnului G., așezarea Elei la masa lângă el, gesturile
familiare (mănâncă din farfuria lui) sunt tot atâtea prilejuri de observație atentă și
frământare interioară care provoacă eroului o chinuitoare suferința, nu numai din
orgoliu deziluzie și neputința, dar și pentru ca se silește să-și ascundă chinurile, se
dedubleaza "Mă chinuiam launtric ca sa par vesel [...] și eu ma simteam imbecil și
ridicul". Între cei doi soți intervine o tensiune stânjenitoare, cu scurte perioade de
împăcare, la petrecerile mondene dl.G era mai rezervat fata de soția lui
Gheorghidiu, dar acesta continuă să-i spioneze.
Iubirea devine astfel pentru Gheorghidiu un proces de autosugestie și o
obsesie : ”o iubire mare și mai curând un proces de autosugestie ... Orice iubire e
ca un monodeism, voluntar, la început, patologic, la urmă.”
Fiecare cuvânt sau gest al frumoasei trădătoare este minuțios analizat ca
probă a infidelității, luând proporțiile unui adevărat cataclism/ seism. Eroul refuză
însă a coborî în spațiul instinctual al geloziei, afirmând "Nu, n-am fost nici o secundă
gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii" (SF DE SCENA)
Momentele de cumplită suferință, provocată de noaptea în care Ela lipsește
de acasă, de repetatele despărțiri ce creează sentimentul singurătății, al eșecului și
al ratării, alternează cu bucuriile întâlnirilor de la hipodrom, din restaurante sau
magazine, cu tandrețea împăcării
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

Retrăirea acestor cataclisme sufletești etalate făcută cu luciditatea celui care

își analizează sistematic straturile profunde ale conștiinței, căutând numai adevărul
devenit normă morală fundamentală.
Adevărata dimensiune ale unei iubiri considerată principiul fundamental al
existenței se dovedește derizorie în comparație cu alte valori cognitive a
experienței războiului.
Eroul încearcă sentimente noi, descoperă prietenia definitivă " ca viața și
ca moartea" și camaraderia bărbătească, descoperă sentimentul solidarității și
responsabilității față de viețile oamenilor din plutonul pe care îl conduce.
Descoperă însă singurătatea omului în fața morții și faptul că spaima de neant,
reduce omul la viața de animal hăituit. Descoperă inconștiența criminală a
politicienilor,vinovați de starea jalnică a Armatei Române, incompetența
comandanților sau pregătirea precară a soldaților.
Eroul are aceste revelații menționând în Jurnalul său că "drama războiului
nu e numai amenințarea continuă a morții adică măcelul și foamea decât aceasta
permanentă verificare sufletească, acest conflict continuu al eului tău, care
cunoaște astfel ceea ce cunoștea într-un anumit fel".
Ilustrativ pentru concepția scriitorului asupra războiului "Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu" este o ilustrare a psihologiei groazei, a panicii ce pune
stăpânire pe ființa umană. Titlul este o metaforă a morții, asumată ca experiență
colectivă, așa cum sugerează pronumele "ne" (ne-a acoperit). Substantive "pământ"
și "Dumnezeu" sugerează scindarea ființei umane în ființa biologică (trup) care este
efemeră și spirit (Dumnezeu), care este capabil sa se autoanalizeze și sa se
analizeze cu luciditate.
În viziunea lui Camil Petrescu, războiul nu are nimic eroic, este demitizat,
fiindcă s-a transformat într-o aventură a supraviețuirii, imaginea frontului este
terifiantă, cu mormane de cadavre, torente de foc, explozii ce se succedă organizat,
obuzee ce împrăștie tot ce ce le stă în cale.
Acest Infern pe pământ este receptat de protagonist, prin percepții
senzoriale, prin auz, simțul cel mai afectat, dar și prin văz :" Nervii plesnesc",
"urechea înnebunită nu le aude vâjeitura nepământeană decât aproape", " creierul
parcă mi s-a zemuit".
Aglumerația senzațiilor auditive și notarea reacțiilor fiziologice se face prin
intermediul unor epitete și metafore, comparații deosebit de sugestive. Afirmația : "
Abia mai înțeleg bocetul, ca un blestem apocaliptic, din adâncurile adâncurilor,
parcă << ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu >>" surprinde intensitatea trăirii
protagoniștilor, înspăimântați de imaginea apocaliptică a front
Ștefan Gheorghidiu înțelege că războiul e o stare de criză a umanității și o
tragedie a individului care se simte depersonalizat, întors spre zonele întunecate ale
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

instinctului de conservare. În aceste circumstanțe, cu această nouă cunoaștere a

lumii, a vieții și a lui însuși, Ștefan găsește în sine puterea de a se desprinde din
mreaja incertitudinilor iubirii . Rănit și spitalizat, eroul descoperă în soția lui , care îl
vizitează, o femeie banală chiar vulgară, pentru care nu mai simte nimic.
Întors la București după zilele de spital, Gheorghidiu citește cu indiferență
biletul anonim în care i se dezvăluie trădarea Elei, dar cel care altădată credea "că
are drept de viață și de moarte” asupra femeii iubite îi cere acum cu seninătate
divorțul părăsind fără regrete casa în care a cunoscut fericirea dar și suferința
atroce, Ștefan îi lasă Elei "absolut tot ce e încasă, de la obiecte de preț, la cărți, de
la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul".
Prin acest deznodământ, conflictul psihologic dintre rațiune și pasiune
care conduce inițial la o criză de valori își află rezolvarea : iubirea își pierde statutul
de valoare absolută, sfârșind în oboseală și indiferență.
CARACTERIZARE + RELAȚIE
Personajul principal, Stefan Gheroghidiu apartine noii tinologii umane pe
care Camil Petrescu o impune in proza romaneasca: traieste in lumea inalta a ideilor
pure, fiind intelectual inteligent si hipersensibil, insetat de adevar, de ideal, de
trairi absolute.
Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiința sa.
Stefan Gheorghidiu -proiectie in orizontul fictiunii a scriitorlui insusi -este
aşadar eul narator si eul constiinta care ordoncaza prin experiente de
cunoastere lumea.
Personajul principal al romanului face parte din categoria inadaptatilor
superiori, constienti de superioritatea lor morala si intelectuala, in raport cu o
lume iremediabil mediocra, inculta si pragmatica.
Spirit lucid, orgolios si inflexibil, Stefan aplica tiparul sau de idealitate
realitatii iubirii, oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigentelor sale si de
aici rezulta adevarate drame ale nepotrivirii: relatia dintre el si Ela, intre el si
familie, el si societatea mondena, el si lumea tragica a frontului. Aceste
incompatibilitati se amplifica permanent, asa ca, traind o profunda drama a
cunoasterii va descoperi caracterul relativ al sentimentelor umane.
Prima experiență de cunoastere, iubirea, este traită sub semnul
incertitudinii și este un zbucium permanent in edutarea adevărului: " Eram insurat
de doi ani jumatate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mã înşală" .
Avand orgoliul sculptorului indragostit de propria creatie, Stefan aspirase la o
simbioza sentimentala vazand in iubire un sentiment unic si irepetabil : ”Simteam ca
femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa, ca eul meu, ca mama mea, ca ne
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

intalnisem de lu inceputul lumii, peste toate devenirile amandoi si vrem sa pierim la

fel amandoi. ". Pe pareursul întregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor
deoarece ea este prezentată doar prin intermediul impresiilor lui Gheorghidiu.
Relația celor doi soți ia naştere dintr-un orgoliu nemăsurat. Ştefan
începe să tină la Ela din orgoliul de a fi iubit de cea mai frumosă studentă de
la Litere, făcând treptat din femeia acesta idealul său, asa că va asista
neputincios la transformarea Elei intr-o femeie avida de bani, de lux si de
distractii, suferind din cauza acestor schimbari, osciland dramatic intre
speranta, tandrete, disperare, dispret si ură, izvorate din acelasi orgoliu.
Una dintre scenele-cheie pentru caracterizarea personajului este excursia
la Odobeşti în care se pare că Ela ar fi acordat o atenție exagerată unui anume
domn G., ”vag avocat", flirtul nevinovat declanşându-i un zbucium interior intens, pe
care eroul îl înregistrează minutios, desi afisează o indiferență falsa. Iubirea devine
astfel pentru Gheorghidiu un proces de autosugestie si o obsesie: „ o iubire
mare e mai curând un proces de autosugestie....Orice iubire e ca un monodeism,
voluntar, la început, patologic, la urmã”.
Alaturi de drama intima, Gheorghidiu sufera si drama unui om superior
dominiat in plan social de indivizi inferiori apartinand unei societati mediocre in
care traieste doar instinctul de proprietate si dorinta de parvenire.
Batranul avar, Tache Gheorghidiu si fratele sau, Nae, politicianul intrat in
afaceri, milionarul analfabet, Vasilesc Lumanararul si mondenul Gregoriade sunt
adevarate fiare citadine ce manifesta dispret profund pentru cultura: „Cu filozofia
dumitale nu faci doi bani. Cu Kant al dumitale, cu Schopenhauer nu faci in afaceri
nicio branza. Eu sunt mai destept decat ei cand e vorba de parale.", afirma unchiul
Nae.
Traind sub zodia absolutului, Gheorghidiu descopera ca nu iubirea este
principiul ordonator al existentei, aceasta dovedindu-se derizorie in comparatie
cu valorile pe care le asimileaza prin experienta razboiului. Revelatiile eroului vor
fi notate minutios in jurnalul de campanie: ” Drama razboiului nu e numai
amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cal si accasta verificare
sufleteasca, aceasta continuu conflict al eului tau care cunoaste altfel ceea ce
cunoastea intr-un fel."
Tragediile războiului, de un realism cutremurător anulează definitiv obsesia
iubirii pentru că acum eroul are, în plan sufletesc, alte revelații descoperind prietenia
definitiva ca viata si ca moartea, solidaritatea, camaraderia barbateasca,
sentimentul responsabilitatii pentru cei care ii conduce. Deseopera insă solitudinea
fiintei in fata mortii, si faptul ca spaima de moarte reduce omul la starea de
salbaticiune haituită dar şi inconstienta criminala a politicienilor vinovati de starea
ROMAN REALIST, MODERN, INTERBELIC, CITADIN, SUBIECTIV -PSIHOLOGIC

jalnica a armatei romane, incompetenta comandantilor si pregatirea militara

superficiala a soldatilor.
Capitolul ”Ne-a acoperit pămäntul lui Dumnezeu" dezvăluie tragismul
confruntării cu moartea, eroul trăind cu sentimentul că se află la începutul lumii,
imagini terifiante precum cea a soldatului decapitat ce' mai aleargă incă marcându-i
acum existența.
Rănit şi spitalizat se întoarce acasă la Bucureşti, dar simte față de Ela o
înstrăinare definitivă "sunt obosit, mi-e indiferent dacă e vinovată" și de aceea îi lasă
ei ,, tot trecutul".
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui
Gheorghidiu se construieste mai ales prin caracterizare indirecta care se
desprinde din fapte, ganduri, gesturi, limbaj, atitudini si relatia cu celelalte
personaje.
Caracterizarea directa este rar realizata de catre alte personaje prin replici
scurte precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui Stefan cand sotul ii reproseaza
comportamentul ei din timpul excursiei la Odobesti: „Esti de-o sensibilitate
imposibila." sau „N-ai spirit practic", ii spune Nae Gheorghidiu.
Cel mai adesea apar in roman elemente de autocaracterizare, conturandu-
se astfel in maniera moderana, portretul fizic, moral sau psihologic: „eram alb cu
un om fara globule rosii (...) eram inalt si elegant."
Alaturi de acestea, se identifica si formule noi specifice romanului psihologic
modern precum introspecția (”niciodata nu m-am simtit mal descheiat de mine
insumi"), autoanaliza, monologul interior sau 'fluxul constiintei.
ARTA NARATIVA ilustreaza structurile moderne ale epicului si ale
discursului analitic, caci memoria involuntara se asociaza cu selectarea unor
episoade semnificative pentru destinul croilor.
Registrele stilistice sunt foarte diverse si reflecta pe deplin statutul social al
personajelor. Stilul anticalofil (impotriva infrumusetarii artificiale ale stilului) se
potriveste perfect dorintei scriitorului de a exprima exact intr-o maniera clara,
concisa, detasata si intelectualizata trairi autentice.
ÎN OPINIA MEA, „Ultima noapte..." rămâne un roman reprezentativ pentru
proza psihologcă, de analiză, iar Stefan Gheorghidiu, protagonistul romanului, un
personaj definitoriu pentru literatura lui Camil Petrescu. El reprezintă inadaptatul
superior, lucid şi hipersensibil, care, la fel ca majoritatea personajelor scriitorului
încearcă să recompună lumea în funcție de aspirația sa spre absolut şi are orgoliul
de a refuza o realitate ce nu i se potriveste,