Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

PERIOADA INTERBELICA
 „Ion” de Liviu Rebreanu –roman realist, obiectiv, traditional;
 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu –roman realist, obiectiv, traditional;
 „Enigma Otiliei” de George Calinescu –roman realist, obiectiv, modern, balzacian;
 „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” –roman subiectiv, modern, de analiza
psihologica, roman al experientei.

ROMAN SUBIECTIV datorita perspectivei narative. Personajul-narator, Stefan

Gheorghidiu, descrie din punctul lui de vedere evenimentele pe care le traverseaza (viziune
„impreuna cu” si „focalizare interna”).
ROMAN MODERN
 Este descris mediul citadin pe fundalul caruia evolueaza personajul intelectual;
 Limbaj neologic, cult cu referinte culturale;
 Perspectiva narativa subiectiva;
 Final deschis. Romanul se incheie in paginile altui roman „Patul lui Procust”
de unde aflam ca Stefan Gheorghidiu a fost prins dezertand, judecat si condamnat la ocna pe
viata.
 Exista doua tipuri de timp:
 Timpul nararii(timpul prezent al frontului, cand Gheoghidiu, sublocotenent, este consemnat
pe frontul Primului Razboi Mondial);
 Timpul narat(timpul trecut al povestii de iubire adus in prezent prin rememorare).
 In romanul razboiului este inserata povestea de iubire care se desfasoara
cronologic.
 Se pune accent pe conceptul de autenticitate. Camil Petrescu isi propune: „Sa
nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce
gandesc eu. Din mine insumi eu nu pot iesi. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana
I.”(verosimilitatea din romanul realist este inlocuita cu autenticitatea in romanul
modern de tip subiectiv).
ROMAN DE ANALIZA PSIHOLOGICA
 Conflict interior intre dorinta lui Stefan Gheorghidiu de a o demonstra pe sotia
lui, Ela, infidela si lipsa dovezilor. De aici zbuciumul interior al personajului si prabusirea
launtrica.
 Modalitati specifice de caracterizare:
 Introspestia (privirea in interior „!”, „?”);
 Analiza psihologica(isi pare o parere despre altii pornind de la gesturile lor, mimica,
comportamentul, gandirea);
 Autoanaliza faptelor(despica firul in patru);
 Memorie involuntara(un gest, un miros, o atingere, iti amintesc fara sa vrei de evenimente
petrecute in trecut).

1
  Este surprinsa problematica intelectualului care aplica tiparul lui de idealitate a
lumii, iubirii, oamenilor din jur si sfarseste prin a fi dezamagit caci ceilalti sunt incapabili sa-i
vada sensibilitatea si felul diferit de a fi.
 Roman al experientei:
1. Partea aII-a a romanului, „intaia noapte de razoi” asigura autenticitatea
pentru ca este chiar jurnalul de campanie al sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe
frontul Primului Razboi Mondial, „am imprumutat jurnalul cu amanunte cu tot eroului”.
2. Personajul principal trece prin mai multe experiente/drame care-l ajuta
sa se maturizeze.

(TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME)

În eseul ,, Noua structură și opera lui Marcel Proust”, publicat în volumul ,, Teze și
antiteze” Camil Petrescu face un examen critic al vechilor direcții narative în care naratorul
este omniscient și omniprezent , considerând că literatura trebuie colerată cu celelalte
domenii ale cunoașterii, în speță filosofia și științele. El consideră că literatura este un act de
cunoaștere, nu de invenție, că romanul trebuie să-și îndrepte atenția către experiența
interioară, formula ideală fiind romanul psihologic.
Înscriindu-se în modernismul lovinescian al epocii, ale cărui noi direcții își propuneau
sincronizarea literaturii române cu literatura europeană( principiul sincronismului),
recomandând scriitorilor trecerea de la tema rurală la cea urbană, Camil Petrescu se va inspira
din mediul citadin și va crea eroul intelectual, lucid, analitic, introspectiv, în romanele sale ,,
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și ,,Patul lui Procust”.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este primul roman scris de Camil
Petrescu în 1930 și din punct de vedere tematic este citadin, căci surprinde puternice drame
existențiale și de conștiință, drama intelectualului care nu se poate adapta într-o lume
meschină, măcinată de interese mărunte, erotic( a fost considerat ,, romanul unui sentiment” ,
căci analizează în detaliu gelozia), roman de război, roman al condiției intelectualului, dar și
roman social având ca teme secundare : moștenirea( moștenirea unchiului Tache trezește
invidii și dispute) și arivismul ( Nae Gheorghidiu , îmbogățit prin zestre, este un fel de
Stănică Rațiu din romanul ,, Enigma Otiliei” de G. Călinescu). Din punct de vedere al tehnicii
narative este roman subiectiv, modern, de analiză psihologică, deoarece personajul principal,
Ștefan Gheorghidiu trăiește drama absolutului și a lucidității, drama singurătății care
descoperă că nici experiența iubirii, nici aceea a războiului nu-l aduc în armonie cu sine, ci,
dimpotrivă, adâncesc prăpastia prăbuțirii interioare. Personajul este incapabil de comunicare
și de aceea nu se poate elibera de obsesia întreținută de el însuși, ceea ce declanșează
conflictul interior între dorința de a o demonstra pe Ela infidelă și lipsa dovezilor. Există și un
conflict exterior, marginal, între personajul-narator și societatea meschină, preocupată de bani
și distracție, populată de milionari analfabeti la care nu se poate adapta. Modalitățile de
caracterizare sunt si ele specificve prozei de analiză psihologică: autoanaliza lucidă,
introspecția, monologul interior, memoria involuntară și fluxul conștiinței.
Formula narativa este modernă: este un roman în roman, având în centru conștiința
unui singur personaj-narator. În romanul războiului , un fapt divers despre care se discuta la
popota ofițerilor declanșează prin intermediul memoriei involuntare rememorarea poveștii de
iubire dintre Ștefan și Ela. Sub raportul timpului prima parte a romanului cuprinde
evenimente derulate cu aproximativ doi ani și jumătate înainte de 1916 și cea de-a doua parte
consemnează evenimente înregistrate de Ștefan Gheorghidiu pe front.

2
 Incipitul este de tip modern, primele enunțuri având funcție descrisptivă, de orientare,
situând acțiunea într-un timp real: „în primavara anului 1916”, pe Valea Prahovei între
Bușteni și Predeal. Finalul este deschis, conferind modernitate romanului și surprinde
despărțirea eroului „de tot trecutul”, adică de Ela și de iubire. Romanul se încheie în paginile
altui roman „Patul lui Procust” din care aflăm, într-o notă de subsol, că Ștefan Gheorghidiu a
fost surprins dezertând, apoi judecat și condamnat la ocnă pe viață.
Titlul cuprinde cele două experiențe de cunoastere ale personajului-narator, devenind
teme ale romanului: iubirea și războiul. Simbolul nopții sugerează incertitudinea care îl
devoreaza lăuntric, iraționalul și întunericul ființei umane, care ies la iveală într-o experiență
definitivă, ca cea a razboiului. Textul narativ este structurat pe două părți, precizate în titlu.
Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela,
partea a doua, care în esență este jurnalul de campanie ale lui Camil Petrescu consemnează
experiența acestuia pe front în timpul Primului Razboi Mondial și din acest punct de vedere
este considerat un roman al experienței. Dacă prima parte este în întregime ficțională, cea de-
a doua conferă autenticitate romanului, autorul mărturisind că a împrumutat jurnalul „cu
amănunte cu tot eroului”.

Prima experiență de cunoaștere este trăită sub semnul incertitudinii. Discutia de la

popota ofiterilor în jurul unui fapt divers, apărut în presa vremii, că „un bărbat din așa-zisa
societate bună și-a ucis nevasta necredincioasă și a fost absolvit de vină de către judecatorii
lui” declanșează lungi și dureroase frământări aceluia care trăise și el chinuitoarea suferință a
iubirii. Stefan Gheorghidiu este de partea judecătorilor considerând că „o iubire mare e mai
curând un proces de autosugestie” și de aceea ,,cei care se iubesc au drept de viață și de
moarte unul asupra celuilalt”.
Prin intermediul memoriei involuntare, Stefan Gheorghidiu rememorează povestea de
iubire dintre el și soția lui Ela, începuta în urmă cu doi ani și jumătate. Capitolul al doilea
„Diagonalele unui testament” introduce bruct povestea de iubire: „Eram însurat de doi ani și
jumatate cu o colega de la Universitate și bănuiam că mă înșeală”. El mărturisește că iubirea
s-a născut din orgoliul de a fi fost apreciat de una dintre cele mai frumoase studente de la
Litere cu care ulterior s-a căsătorit. Moștenirea pe care Stefan o primește de la unchiul lui,
Tache Gheorghidiu, determina intrarea lor în lumea mondenă. Descoperă că Ela se schimbă
față de el, că este atrasă de lux și distracție, motiv pentru care afirmă:„Viața mi-a devenit
curând o tortură continuă”.
Experiența războiului modifică perspectiva asupra iubirii și din bărbatul prăbușit
lăuntric, capabil de crima din gelozie, Ștefan se transformă într-un bărbat indiferent care îi
propune soției să se despartă. Participand la campania din Transilvania, Gheorghidiu
descopera ororile războiului, văzut ca haos, mizerie, infern, dar și valori precum camaraderia
bărbătească, solidaritatea în fața morții, sentimentul responsabilității, inconștiența criminală a
politicienilor vinovați de starea jalnică a armatei române. Camil Petrescu nu descrie bătălii, ci
surprinde și analizează frica, superstiția, lașitatea și panica. De aceea, Gheorghidiu se
întreabă: „Acesta este oare adevaratul război?”. Remarcă faptul că tragismul înseamnă pentru
individ confruntarea cu frigul, cu foamea, cu frica de moarte, ceea ce duce la dispoziția
oricărei urme de umanitate: ,, nu mai e nimic omenesc în noi “.
Preocupată de distracție, Ela pare că nu înțelege frământările soțului ei, excursia de la
Odobesti fiind o scenă semnificativă în acest sens. Ștefan are impresia că soția lui caută

3
motive să se afle mereu în preajma domnului G., că el o privește într-un anume fel, plin de
subînțeles, că ea acceptă cu frivolitate avansurile bărbatului. Cea mai mare umilință i se pare
observația unei vecine de la masă: „—Suferi Gheorghidiule?”, semn că toată lumea observă
chinurile provocate de acea situație revoltătoare, când soția suferă la rândul ei din pricina
absenței domnului G., cauzate de întâlnirea cu o altă femeie. Gheorghidiu observă cum
femeia lui îi păstrează loc la masă lângă ea altui bărbat, că mănâncă din farfuria lui, că îi
toarnă vin din paharul ei, că cere de mai multe ori același vals pentru a sta cât mai mult în
brațele domnului G. cu care întârzie la masă după o plimbare misterioasă. Întorși în cameră el
simte nevoia să clarifice lucrurile și este izbit de inocența afișată a femeii care pare că nu
înțelege situația umilitoare în care l-a pus: „—Te rog, spune-mi, ce am făcut!”. Ștefan îi
propune să se despartă și femeia este indignată de comportamentul lui, considerând că gelozia
lui nu are niciun temei.
Un element de compoziție care susține modernitatea romanului este perspectiva
narativă subiectivă, realizată la persoana I de către un narator-personaj, Ștefan Gheorghidiu.
Prin focalizare internă este evidențiată autenticitatea trăirilor care presupune exprimarea cu
sinceritate a faptelor. Punctul de vedere unic și subievctiv al personajului-narator face ca
cititorul să cunoască zbuciumul unei conștiințe incapabile de compromisuri, care ține la
propriul adevăr mai mult decât la părerile celorlalți.
Un alt element de compozitie este stilul anticalofil ,, fără ortografie, fără compoziție,
fără stil și chiar fără caligrafie”, pentru care optează romancierul susține autenticitatea
limbajului. Scriitorul respinge efectul de artificialitate al construcțiilor stilistice elaborate de
romanul tradițional, preferând stilul neologic, cuet, fraza analitică și intelectualizată. El nu
înfrumusețează limbajul artistic, deoarece încearcă să prezinte duritatea războiului, drama
personală în iubire, eșecul dureros în plan social.
Așadar, ,,Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război” este un roman modern, de
tip subiectiv care propune un personaj atipic, omul modern frământat de îndoială, neliniște,
teamă, înstrăinare și semntimentul eșecului. Ștefan Gheorghidiu este un intelectual autentic,
în căutarea absolutului, dar eșuează pentru că lumea în care trăiește este imperfectă și pentru
că ceilalți nu îi împărtășesc valorile.

(CARACTERIZAREA LUI ȘTEFAN GHEORGHIDIU)

În eseul ,, Noua structură și opera lui Marcel Proust”, publicat în volumul ,, Teze și
antiteze” Camil Petrescu face un examen critic al vechilor direcții narative în care naratorul
este omniscient și omniprezent , considerând că literatura trebuie colerată cu celelalte
domenii ale cunoașterii, în speță filosofia și științele. El consideră că literatura este un act de
cunoaștere, nu de invenție, că romanul trebuie să-și îndrepte atenția către experiența
interioară, formula ideală fiind romanul psihologic.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este primul roman scris de Camil
Petrescu în 1930 și din punct de vedere tematic este citadin, căci surprinde puternice drame
existențiale și de conștiință, drama intelectualului care nu se poate adapta într-o lume
meschină, măcinată de interese mărunte, erotic ( a fost considerat ,, romanul unui sentiment” ,
căci analizează în detaliu gelozia), roman de război, roman al condiției intelectualului, dar și
roman social.
Stefan Gheorghidiu este o proiectie a orizontului fictiunii, a scriitorului insusi, un alter-
ego caruia ii sunt transferate experientele personale ale autorului si din acest punct de vedere,

4
reproducerea jurnalui de campania a lui Camil Petrescu confera autenticitate romanului
modern, dar si calitatea de roman al experientei. Personajul-narator se raporteaza la doua
planuri temporale: timpul cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front si cel
psihologic, in care protagonistul rememoreaza ipostaza iubirii.
Din punct de vedere tipologic, Gheorghidiu este un intelectual lucid, un filosof, un
cautator al idealului in iubire. El face parte din familia inadaptatilor, constienti de
superioritatea lor intelectuala si morala, in raport cu o lume mediocra, inculta, incapabila sa
descopere si sa promoveze valorile. Spirit lucid, orgolios si inflexibil, Stefan aplica tiparul
sau de idealitate realitatii, iubirii si oamenilor din jurul sau. De aici drama psihologică
personajului care descoperă caracterul relativ al sentimentelor umane.
Romanul are caracter confesiv, asa cum subliniaza si personajul-narator, referindu-se la
trairile pe care le-a consumat in prezenta Elei: „Astazi, cand scriu pe hartie, imi dau seama iar
si iar ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine”. Trasatura dominanta a lui
Stefan Gheorghidiu este orgoliul, care se manifesta atat in relatia de iubire, cat si in cea
sociala. Incertitudinea il macina si ii dovedeste tocmai vulnerabilitatea inteligentei sale.
Prabusirea launtrica incepe in momentul in care nu mai are incredere in propria putere de
intelegere. Experienta razboiului naste inca o drama, aceea a omului superior care trebuie sa
execute ordinele absurde ale unor indivizi superiori.
Stefan Gheorghidiu esueaza in plan sentimental, caci nu este inteles in relatia de cuplu
si traieste drama singuratatii intelectualului care judeca necontenit gesturi, atitudini, reactii
ale sotiei sale. Ea devine astfel un obiect de investigatie intelectuala care ii alimenteaza
gelozia si orgoliul „O iubire mare e mai curand un proces de autodistrugere. Trebuie timp si
trebuie complicitate pentru formarea ei iubesti intai din mila, din indatorire, din induiosare,
iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita”.
Drama personajului se accentueaza odata cu primirea mostenirii care modifica si relatia
dintre cei doi soti. Treptat, el descopera o alta fata a Elei, „descopeream acum treptat sub o
Madona, crezuta autentica, originalul –un cap strain si vulgar”. Ela este interesata de lux, de
petreceri moderne, de afaceri.
Intelectual, hipersensibil, Gheorghidiu sufera din cauza Elei, osciland intre spranta,
tandrete, disperare, dispret si ura: „Viata mi-a devenit curand o tortura continua. Stiam ca nu
mai pot trai fara ea... Era in toate planurile mele. In toate bucuriile viitorului... Nu mai
puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea”.
O scenă care ilustrează spiritul analitic este excursia de la Odobesti. Ștefan are impresia
că soția lui caută motive să se afle mereu în preajma domnului G., că el o privește într-un
anume fel, plin de subînțeles, că ea acceptă cu frivolitate avansurile bărbatului. Cea mai mare
umilință i se pare observația unei vecine de la masă: „—Suferi Gheorghidiule?”, semn că
toată lumea observă chinurile provocate de acea situație revoltătoare, când soția suferă la
rândul ei din pricina absenței domnului G., cauzate de întâlnirea cu o altă femeie.
Gheorghidiu observă cum femeia lui îi păstrează loc la masă lângă ea altui bărbat, că
mănâncă din farfuria lui, că îi toarnă vin din paharul ei, că cere de mai multe ori același vals
pentru a sta cât mai mult în brațele domnului G. cu care întârzie la masă după o plimbare
misterioasă.
Întorși în cameră el simte nevoia să clarifice lucrurile și este izbit de inocența afișată a femeii
care pare că nu înțelege situația umilitoare în care l-a pus: „—Te rog, spune-mi, ce am
făcut!”. Ștefan îi propune să se despartă și femeia este indignată de comportamentul lui,
considerând că gelozia lui nu are niciun temei.

5
 Ce-a de-a doua drama, aceea a razboiului, il pune fata in fata pe Gheorghidiu cu
suferinta adevarata. Traind fiecare clipa in vecinatatea mortii, realizeaza ca adevaratele
nenorociri sunt cele colective. Razboiul înseamna haos, infern, neputinta de a-ți salva
camaradul care moare în bratele tale. In acel moment, Gheorghidiu intelege ca drama lui
personala nu inseamna nimic pentru ceilalti si surprinzator se vindeca de iubire. Hotaraste sa-
i lase Elei tot, de la casele de la Constanta, la amintiri, fapt ce ii lasa ei „tot trecutul”.
Drama eroului se consuma pe fundamentul societatii mediocre dominate de instinctul
de proprietate si de dorinta de parvenire din care fac parte milionari analfabeti –Vasilescu,
Lumanararu, barbati mondeni: domnul G. si batrani avari: Tache Gheorghidiu. Trasaturile
personajului reies din caracterizarea indirecta, din felul in care gandeste, simte, actioneaza si
se comporta. Fiind un roman de analiza psihologica, se remarca introspectia, autoanaliza
faptelor si analiza psihologica.
Un element de compoziție care susține modernitatea romanului este perspectiva
narativă subiectivă, realizată la persoana I de către un narator-personaj, Ștefan Gheorghidiu.
Prin focalizare internă este evidențiată autenticitatea trăirilor care presupune exprimarea cu
sinceritate a faptelor. Punctul de vedere unic și subievctiv al personajului-narator face ca
cititorul să cunoască zbuciumul unei conștiințe incapabile de compromisuri, care ține la
propriul adevăr mai mult decât la părerile celorlalți.
Un alt element de compozitie este stilul anticalofil ,, fără ortografie, fără compoziție,
fără stil și chiar fără caligrafie”, pentru care optează romancierul susține autenticitatea
limbajului. Scriitorul respinge efectul de artificialitate al construcțiilor stilistice elaborate de
romanul tradițional, preferând stilul neologic, cuet, fraza analitică și intelectualizată. El nu
înfrumusețează limbajul artistic, deoarece încearcă să prezinte duritatea războiului, drama
personală în iubire, eșecul dureros în plan social.
Așadar, ,,Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război” este un roman modern, de
tip subiectiv care propune un personaj atipic, omul modern frământat de îndoială, neliniște,
teamă, înstrăinare și semntimentul eșecului. Ștefan Gheorghidiu este un intelectual autentic,
în căutarea absolutului, dar eșuează pentru că lumea în care trăiește este imperfectă și pentru
că ceilalți nu îi împărtășesc valorile.

6
 (RELATIA DINTRE STEFAN SI ELA)

Proza interbelica in care se inscrie romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi” de Camil Petrescu reprezinta un moment de referinta in evolutia literaturii romane
prin largirea ariei tematice si prin diversificarea formulelor narative. In aceasta perioada
realismul cunoaste mai multe nuante: realismul dur, obiectiv care se regaseste la Liviu
Rebreanu, realismul mitic reprezentat de opera lui Mihail Sadoveanu si realismul balzacian
ilustrat prin opera lui George Calinescu. Astfel, realismul coexista cu romanele moderne,
subiective si psihologice in care Mircea Eliade si Camil Petrescu investigheaza abisurile
constiintei folosind procedee specifice, proze europene moderne: fluxul constiintei, memoria
afectiva si discontinuitatea temporala.
Stefan Gheorghidiu este o proiectie a orizontului fictiunii, a scriitorului insusi, un alter-
ego caruia ii sunt transferate experientele personale ale autorului si din acest punct de vedere,
reproducerea jurnalui de campania a lui Camil Petrescu confera autenticitate romanului
modern, dar si calitatea de roman al experientei. Personajul-narator se raporteaza la doua
planuri temporale: timpul cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front si cel
psihologic, in care protagonistul rememoreaza ipostaza iubirii.
Din punct de vedere tipologic, Gheorghidiu este un intelectual lucid, un filosof, un
cautator al idealului in iubire. El face parte din familia inadaptatilor, constienti de
superioritatea lor intelectuala si morala, in raport cu o lume mediocra, inculta, incapabila sa
descopere si sa promoveze valorile. Spirit lucid, orgolios si inflexibil, Stefan aplica tiparul
sau de idealitate realitatii, iubirii si oamenilor din jurul sau. De aici drama personajului care
descopera caracterul relativ al sentimentelor umane.
Ela este personajul feminin al romanul simbolizand idealul de iubire către care tinde
Stefan Gheorghidiu. Femeia este construită numai prin ochii bărbatului însetat absolut în
iubire, care nu poate face concesii sentimentale: „Cei care se iubesc au drept de viata si de
moarte unul asupra celuilalt”.
Iubirea lor se naste din orgoliul lui Stefan Gheorghidiu, intrucât Ela este cea mai
frumoasa studenta de la Litere. Trăsăturile fizice sunt puține, dar sugestive pentru portretul
tinerei: „ochii mari, albastri, vii, ca niște întrebări de cleștar”. Ela este pentru erou unică: „nu
voiam sa mai cunosc pe nimeni, nu exista pentru mine decât femeia aceasta”. Modelul fizic
ales de autor este acela al femeii angelice, romantice, care-i conferăînalțare spirituală eroului,
ceea ce vine în contrast izbitor cu femeia libertină de mai tarziu, preocupată de lux, vulgară și
infidelă.
Trăsăturile morale reies indirect, din felul în care Ștefan Gheorghidiu disecă și
analizează cu luciditate comportamentul Elei care la început reprezenta un ideal de
feminitate.
Stefan Gheorghidiu esueaza in plan sentimental, caci nu este inteles in relatia de cuplu
si traieste drama singuratatii intelectualului care judeca necontenit gesturi, atitudini, reactii
ale sotiei sale. Ea devine astfel un obiect de investigatie intelectuala care ii alimenteaza
gelozia si orgoliul „O iubire mare e mai curand un proces de autodistrugere. Trebuie timp si
trebuie complicitate pentru formarea ei iubesti intai din mila, din indatorire, din induiosare,
iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita”.

7
 Drama personajului se accentueaza odata cu primirea mostenirii care modifica si relatia
dintre cei doi soti. Treptat, el descopera o alta fata a Elei, „descopeream acum treptat sub o
Madona, crezuta autentica, originalul –un cap strain si vulgar”. Ela este interesata de lux, de
petreceri moderne, de afaceri.
Intelectual, hipersensibil, Gheorghidiu sufera din cauza Elei, osciland intre spranta,
tandrete, disperare, dispret si ura: „Viata mi-a devenit curand o tortura continua. Stiam ca nu
mai pot trai fara ea... Era in toate planurile mele. In toate bucuriile viitorului... Nu mai
puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea”.
O scenă semnificativă care ilustrează relația tensionată dintre Stefan Gheorghidiu și Ela
este excursia de la Odobești, Ștefan are impresia că soția lui caută motive să se afle mereu în
preajma domnului G., că el o privește într-un anume fel, plin de subînțeles, că ea acceptă cu
frivolitate avansurile bărbatului. Cea mai mare umilință i se pare observația unei vecine de la
masă: „—Suferi Gheorghidiule?”, semn că toată lumea observă chinurile provocate de acea
situație revoltătoare, când soția suferă la rândul ei din pricina absenței domnului G., cauzate
de întâlnirea cu o altă femeie.
Gheorghidiu observă cum femeia lui îi păstrează loc la masă lângă ea altui bărbat, că
mănâncă din farfuria lui, că îi toarnă vin din paharul ei, că cere de mai multe ori același vals
pentru a sta cât mai mult în brațele domnului G. cu care întârzie la masă după o plimbare
misterioasă. Întorși în cameră el simte nevoia să clarifice lucrurile și este izbit de inocența
afișată a femeii care pare că nu înțelege situația umilitoare în care l-a pus: „—Te rog, spune-
mi, ce am făcut!”. Ștefan îi propune să se despartă și femeia este indignată de
comportamentul lui, considerând că gelozia lui nu are niciun temei.
În conștiința lui Stefan, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie, într-o femeie
oarecare, căci ea suferă un proces de aplatizare, de omogenizare cu lumea comună, anonimă
în care se integrează perfect ca aspirații și comportament. Pierzându-si treptat farmecul
deosebit, nemaieșind în evidență, Ela Gheorghidiu devine o doamnă Bovary, în căutare de
bucurii minore și de aventuri facile.
Ce-a de-a doua drama, aceea a razboiului, il pune fata in fata pe Gheorghidiu cu
suferinta adevarata. Trăind fiecare clipa in vecinatatea mortii, realizeaza ca adevaratele
nenorociri sunt cele colective. Războiul înseamna haos, infern, neputința de a-ți salva
camaradul care moare în bratele tale. În acel moment, Gheorghidiu înțelege că drama lui
personală nu înseamnă nimic pentru ceilalți și surprinzator se vindeca de iubire. Hotărăște să-
i lase Elei tot, de la casele de la Constanța, la amintiri, fapt ce ii lasă ei „tot trecutul”.
Un element de compoziție care susține modernitatea romanului este perspectiva
narativă subiectivă, realizată la persoana I de către un narator-personaj, Ștefan Gheorghidiu.
Prin focalizare internă este evidențiată autenticitatea trăirilor care presupune exprimarea cu
sinceritate a faptelor. Punctul de vedere unic și subievctiv al personajului-narator face ca
cititorul să cunoască zbuciumul unei conștiințe incapabile de compromisuri, care ține la
propriul adevăr mai mult decât la părerile celorlalți.
Un alt element de compozitie este stilul anticalofil ,, fără ortografie, fără compoziție,
fără stil și chiar fără caligrafie”, pentru care optează romancierul susține autenticitatea
limbajului. Scriitorul respinge efectul de artificialitate al construcțiilor stilistice elaborate de
romanul tradițional, preferând stilul neologic, cuet, fraza analitică și intelectualizată. El nu
înfrumusețează limbajul artistic, deoarece încearcă să prezinte duritatea războiului, drama
personală în iubire, eșecul dureros în plan social.

8
 Așadar,, ,,Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război” este un roman modern,
de tip subiectiv care propune un personaj atipic, omul modern frământat de îndoială,
neliniște, teamă, înstrăinare și semntimentul eșecului. Ștefan Gheorghidiu este un intelectual
autentic, în căutarea absolutului, dar eșuează pentru că lumea în care trăiește este imperfectă
și pentru că ceilalți nu îi împărtășesc valorile.