1.

Leoaică tânără, iubirea

de Nichita Stănescu

Poezia ”Leoaică tânără, iubirea” face parte din volumul ”O viziune a sentimentelor” în anul
1964, în care tema centrală este iubirea. În aceste poezii, iubirea este trăită cu uimire „ca o surpriză”, ea
este în același timp și ocazia favorabilă a descoperirii, a propriei interiorității.

Nichita Stănescu, a fost un poet român, eseist și un scriitor de mare valoare pentru literatura
română.

Titlul poeziei indică posibilitatea unui trasfer între însușirile leoaicei (agresivitate, frumusețe,
putere, viclenie dar și maturitate) şi sentimentul de iubire. Metafora iubirii ca ,leoaică" arată
metamorfoza ființei poetului cauzată de sentimentul de iubire care se manifestă la modul agresiv.
Remarcăm și alăturarea adjectivului „tânără” exprimând caracterul inefabil al iubirii.

Tema poeziei este iubirea, ce se manifestă prin ferocitate (,, colții albi, mi i-a înfipt în faţă"),
spontaneitate (mi-a sărit în faţă) și viclenie (mă pândise în încordare mai demult). Revelația erotică este
deosebit de intensă pentru că provoacă transformarea, se manifestă mai întâi la nivelul simțurilor, (şi
privirea-n sus țâșni și auzul o-ntîlni"), și apoi la nivelul întregului organism („mi-am dus mâna la
sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe").

Hipersensibilitatea modifică și percepția și asupra spațiului cosmic pentru că iubirea s-a născut
odată cu universul (,,ca o strângere de ape - motivul genezei universului").

Motive literare din poezie, sunt:,leoaica", „pânda", "curcubeul", „ciocârlia", etc.

Structura poeziei
Poezia este alcătuită din trei secvențe lirice, organizate muzical în trei strofe, care arată și fazele
iubirii: pânda, devorarea și revenirea la liniștea anterioară.

Strofele sunt alcătuite inegal, rima imperfectă și măsura variabilă, cu ritm trohaic.

Punctele de suspensie de la finalul poeziei arată eternitatea iubirii.

În incipitul poeziei se reia metafora titlului, iar restul poeziei este alcătuit pe mitul vânătorii
ritualice.

În prima secvență, se definește sentimentul de iubire care apare sub forma unei leoaice agresive
care îi sare în „față” poetului având efecte de devorare asupra identității acestuia. Pronumele la
persoana I,,,mi", „m-", arată că poetul era conștient de apariția iubirii, dar care este surpris de forţa
devoratoare a acesteia (,m-a muşcat leoaica, azi, de faţă").

În a doua secvență, se prezintă efectul psihologic produs de sentimentul de iubire care degajă o
energie debordantă asupra poetului, extinsă apoi în tot universul, asistăm la metamorfoza eului liric,
apare imagine cercului ca formă geometrică perfectă (universul („Și deodată-n jurul meu, natura se făcu
un cerc, când mai larg, cănd mai aproape, ca o strângere de ape"). Auzul și privirea poetului capătând
puteri ascendente („Și privirea-n sus țâșni...și auzul o-ntîlni").
 În a treia secvență, se prezintă urmările acestei transformări prin care a trecut poetul, înţelesul
senzorial se pierde („Mi-am dus mâna la sprânceană, la frunte și la bărbie/ dar mâna nu le mai știe"). Se
revine la starea inițială,,, leoaica" fiind prezentată într-o imagine simetrică cu câteva repere spatio-
temporale („și alunecă-n neştire/pe- un deşert de strălucire/peste care trece alene/o leoaică arămie/cu
mișcările viclene/ încă-o vreme/și-ncă-o vreme...").

În concluzie, poezia „Leoaică tânără, iubirea" este o artă poetică neomodernistă, o capodoperă a
liricii erotice românești, și se încadrează în curentul literar numit neomodernism.