Testament

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica ale carui

trasaturi sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate, in special prin
intermediul cenaclului si al revistei Sburatorul. Orientarea artistului promoveaza o
innoire a literaturii, prin desprinderea de trecut si prin crearea unor modalitati
inovatoare de exprimare.
Poezia Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, fiind asezata in fruntea
primului volum arghezian, Cuvinte Potrivite, si are rol de program literar, realizat
insa cu mijloace poetice.
Opera este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri
despre arta literara, despre menirea literaturii si despre rolul artistului in societate.
Este o arta poetica moderna deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica
specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului si
raportul dintre inspiratie si tehnca poetica.
Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie
lasata ca mostenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog
adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire cartea.
Discursul liric avand un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaza prin
atitudinea poetica transmisa in mod direct prin marcile subiectivitatii: pronume
personale si verbe la persoana I si a II-a singural. In poezie eul liric apare in mai
multe ipostaze.
Titlul ilustreaza relatia spirituala dintre generatii si responsabilitatea urmasilor
fata de mesajul primit de la strabuni. In sens denotativ, titlul desemneaza un act
juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i
fi indeplinite dupa moarte. In sens conotativ, creatia argheziana devine o mosternire
spirituala adresata urmasilor cititori.
Compozitional, poezia are 5 strofe grupate in 3 secvente poetice. Prima este
alcatuita din primele doua strofe sugerand legatura dinre poet si cititor; a doua este
alcatuita din urmatoarele doua strofe, redand rolul etic, estetic si social al poeziei; a
treia, reprezentata de ultima strofa, reda incrancenata lupta a poetului cu lexicul.
Poezia incepe printr-o negatie, care are rolul de a accentua valoarea
deosebita a mostenirii, opera literara, bunul cel mai de pret al poetului, pe care
acesta o lasa prin testament urmasilor: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa
moarte/Decat un nume adunat pe-o carte.
Incipitul este o adresare directa care da poeziei un ton familiar, intim si
apropie generatiile.
Creatia literara constituie o acumulare spirituala mostenita de la strabunii
mei, realizata evolutiv si cu mult efort: Prin rape si gropi adanaci,/Suite de batranii
mei pe branci.
Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta
in poezie, de la munca fizica, "sape" si "brazda", omenirea a progresat catre o
activitate intelecutala: "condei", "calimara". Poetul transforma "graiul lor cundemnuri pentru vite" in "cuvinte potrivite", metafora ce desemneaza poezia ca
mestesug, ca truda si nu ca inspiratie divina.

Arghezi aduce in literatura romana estetica uratului, o noua maniera de a

exprima frumosul, dandu-i o noua valoare: "Din bube, mucigaiuri si noroi. /Iscat-am
frumuseti si preturi noi".
Ultima strofa da o definitie concreta operei literare care, in conceptia lui
Arghezi, este o imbinare armonioasa intre har, talent, inspiratie, truda si efort.
Poetul se considera robul cititorului, care este "Domnul", el creeaza o opera care sa
fie citita de urmasi, el e cel care trudeste din greu pentru ca cititorul sa fie constient
de datoria sa de a contribui la evolutia civilizatiei spirituale a omenirii: "Robul a
scris-o, Domnul o citeste".
Limbajul artistic se individualizeaza prin sintagme poetice, construite in serii
opuse: "zdrente/muguri si icoane", prin metafore: "carte, "hrisov", "cuvinte
potrivite", prin epitete: "dulcea lui putere". Limbajul popular este prezent prin
expresiile si cuvintele populare: "pe branci", "plavani", "poale", "zdrente".
Din punct de vedere al versificatiei, poezia se afla la granita dintre traditie si
modernitate. Alcatuita din cinci strofe inegale, poezia are metrica variabila, rima
imperecheata si ritmul variabil.
Eu consider ca, textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi
exprima crezul liric, rolul artistului este acela de a da cuvintelor urate forme noi.
Asadar, orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru
stramosi si pentru responsabilitatea creatorului fata de urmasi.