Luceafarul

-Particularitati ale romantismului-

Mihai Eminescu a lasat in urma nu doar valoroase opere si creatii literare, ci chiar a descris
sincronizarea culturii romanesti cu occidentul, creionand universuri creatoare intr-un limbaj
stilizat, filozofic, fiind astfel un pionier al intemeierii limbii romane literare. Viata sa este
caracteristica unui veritabil romantic, unui perfectionist al carui intrinsec este framantat de
dimensiuni conflictuale. Astfel, si discursul liric eminescian sta sub semnul ideologiei romantice
care si-a pus amprenta si asupra gandirii filozofice a lui Eminescu. Luceafarul este una dintre
cele mai semnificative creatii eminesciene fiind considerat chiar un poem sinteza si aceasta sta
sub semnul romantismului.
Viziunea romantica este conturata prin temele poemului, de motive precum luna, noaptea,
idealizarea trecutului, dar si de amestecul genurilor, procedeu preferat de romantici, precum si
de lirism, de limbaj si de numeroasele constructii antitetice.
Timpul devine in operele eminesciene o supratema, in definitiv, timpul este cel care
modeleaza lumea si erodeaza societatea dandu-i noi forme. Timpul conturat este unul mitic,
universal, nuantat de imaginea haosului originar la care poetul face trimitere. De asemena, este
sugerata ideea ca geniul atinge nemurirea prin creatia sa, prin ceea ce lasa in urma, cunoscand
astfel infinitul, in opozitie cu oamenii simpli a caror existenta este strict definita de timpul
conventional, timpul ce se ascunde printre acele ceasului care intr-o anumita masura se misca
asa cum descrie destinul. Tema reprezentata de relatie dintre geniu si societate constituie si
ea un argument pentru factura romantica a operei. Influenatat de filosofia lui Schopenhauer,
Eminescu descrie geniul ca fiind singurul capabil sa exploreze, sa se depaseasca pe sine si,
spulberand aparentele sa se inalte intr-o sfera a obiectivitatii, sa descopere astfel noi aspect ale
realitatii, sa-si atinga menirea facand apel la ratiune. In opozitie cu acesta, se afla omul de rand
care este condamnat la teama de a incerca sa-si depaseasca conditia si la modul subiectiv de
abordare al realitaii inconjuratoare. Geniul, alienat de teama este dispus sa se sacrifice cu
scopul atingerii idealului absolut. In acest poem, puterea de sacrificiu fara margini a geniului
este ilustrata prin sentimentul de iubire care duce chiar pana la renuntare la nemurire. Initial,
Luceafarul incearca sa o aduca pe fata la statul de exceptional conturand-o ca fiind unica, Si
era una la parinti si mandra-n toate cele cum e fecioara printre sfinti si luna printre stele,
incearca sa o asocieze asadar cu elemente ale cosmicului, sa o urce treptat pe bolta alaturi de
el. Cand realizeaza ca acest lucru nu poate fi infaptuit, Luceafarul afirmandu-si superioritatea si
puterea de sacrificiu accepta conditia de muritor din iubire pentru fata de imparat, Da, ma voi
naste din pacat/ Primind o alta lege,/ Cu vesnicia sunt legat/ Ci voi sa ma dezlege, incercand
astfel sa spulbere imposibilitatea la care conditiile lor ii supuneau, Eu sunt nemuritor/Si tu esti
muritoare.

Motivele literare descriu si ele instanta omului de geniu ce traieste intr-un mediu ostil, intr-o
societate incapabila de a-l intelege, de asemenea, acestea contureaza la randul lor caracterul
romantic al poemului Luceafarul. Un motiv frecvent al operei este Luceafaraul care apare ca
un simbol al fiinitei superioare, al exceptionalului, al geniului alienat de elemente pur umane,
devine un nemuritor. Instanta Luceafarului este inspirata din mitologia crestina prin asocierea
cu Lucifer, ingerul decazut, atat prin imaginea coborarii sale din planul cosmicului, cat si prin
aspectul sau exterior. Tot de inspiratie mitologica sunt si doua reprezentari ale originii
Luceafarului si anume: dimensiunea plutonica prin caderea sa din cer si cea neptunica ce
contureaza nasterea sa din apa. Este ilustrata, de asemena, imaginea unui erou bivalent prin
structura Luceafarul- Hyperion. Hyperion este la randul sau un exceptional, inspirat din
mitologia greaca, acesta este o reprezentare a originii niversului, se face astfel trimitere la
haosul originar, la cosmogonie. Legatura dintre cei doi este conturata prin semnificatia numelui
lui Hyperion, semnificatia acestuia fiind cel care merge pe deasupra, iar Luceafarul fiind un
astru. Motivul visului este un un motiv ce sta sub semnul romantismul, acesta face posibila
intalnire dintre Luceafar si fata de imparat, acestia fiind reprezentari ai unor lumi diferite,
antitetice. Visul vine in stransa legatura cu motivul serii. Acest moment al zilei este unul preferat
de romantici, nocturnul predispune la indepartarea de rational, la visare, conturand in acelasi
timp un spatiu idilic ce predispune desfasurarii povestii de dragoste. De asemenea, seara este
un moment ce face posibila dizolvarea limitelor dintre real si ireal, precum si dintre teluric si
cosmic.
Lirismul este conturat prin imaginile incarcate cu puternica valoare simbolica. Astfel, prin
simbolul oglinzii se creeaza ideea de reflexie a cosmicului in teluric, devine o modalitate prin
care se reflecta sufletul fetei de imparat, atribuindu-i acesteia aspiratii catre universal, spre a-si
depasi condita. Simbolul ferestrei reprezinta o poarta, o trecere intre cele doua lumi ce-i lasa pe
cei doi sa priveasca spre lumea celuilalt, insa din propria perspectiva. Simbolul cercului
contureaza ideea de ciclitatea a vietii, in acelasi timp anticipeaza finalul operei in care se reia
echilibrul initial, fiecare acceptandu-si conditia, face astfel trimitere la timpul universal, la
eternitate, incadrand atat conditiile descrise, cat si relatia dintre cei doi doi iubiti intr-o realitate
general valabila. Contureaza, de asemenea, ideea unei lumi perfecte.
Un alt argument ce dovedeste caracterul romantic al poemului este limbajul. Llimbajul utilizat
este unul simplu, accesibil, sunt utilizate arhaisme si foarte putine cuvinte cu sens neologic.
Limbajul este insa unul popular in asociere cu Catalin, acu-i acu, iar atunci cand il vizeaza pe
Luceafar registrul devine unul solemn, uneroi incarcat in sensuri metaforice. Aceasta idee
accentueaza diferenta dintre geniu si oamenii simpli, geniul devine cu atat mai neinteles,
neadaptat cu cat vorbele sale sunt diferite, neintelese, sunt percepute doar la un nivel
superficial, subiectiv, nu in profunzimea lor metaforica.
Amestecul genurilor, un alt element de factura romantica, este evidentiat prin firiul epic
conturat, dar si prin personaje, acestea devin niste mijloace, niste masti pe care eul liric le
controleaza ca un veritabil demiurg, amplele secvente filozofice si lirismul dovedesc caracterul
liric al operei, iar dramaticul este conturat prin secventele dialogate.
Stiind ca Eminescu este considerat un geniu innascut, se poate observa o suprapunere a
conditiei exceptionale a poetului cu Luceafarul, opera se incarca astfel cu un puternic ton

metaphoric. Nu o putem percepe ca fiind o ampla meditatie a poetului asupra rolului sau in
univers? Nu o putem percepe ca fiind un moment de reflexive asura valorilor esteticului:binele si
raul, frumosul si uratul, vitele blonde, vitele brunette? Eminescu adduce lamuriri despre
Luceafarul, acceptandu-I astfel profundul sens allegoric. Acesta sugereaza ca puterea creatiei
de a strapunge limitele timpului, de a cunoaste nemurirea este cea care il tine in viata pe
creator. Un astfel de geniu care da nastere unor creatii ce rup mici franturi din infinit nu poate
muri pe acest pamant, el va exista mereu ca o instanta ascunsa in spatele unor titluri, insa si
existent sa pe acest plan al normalului este una condamnata la neferice, fiind un neintegrat el
nu poate fi fericit si nici nu poate ferici pe nimeni , nu poate cunoaste iubirea la care poetul
aspira deoarece el, prin conditia sa de geniu nu apartine acestui plan.

Teodoroiu Ioana
Clasa a XI-a G