PLUMB

de GEORGE BACOVIA
I. INTRODUCERE
Simbolismul este un curent modernist ce presupune, la nivel formal și informal, inovații cum ar fi:
sugestia, corespondențele, muzicalitatea, inovația prozodică, cromatica relevantă pentru conturarea
atmosferei și a stărilor sufletești sau sinestezia. Se folosește simbolul, un element al existenței umane
sau al planului material care dobândește conotații aparte și, ca urmare, exprimă stări afective.
Între autorii acestui curent literar, se impune George Bacovia, poet al perioadei interbelice, în a
cărui operă domină simbolismul și expresionismul. Iar volumul „Plumb”, apărut în 1916, este primul
volum de versuri ce cuprinde arte poetice în care universul bacovian prinde formă și contur.

II. TRĂSĂTURI SIMBOLISTE

Poezia „Plumb” de George Bacovia care deschide volumul debutului, se definește ca artă
poetică simbolistă, adică un crez literar, în care artistul exprimă concepția personală, viziunea despre
artă și despre procesul de creație.
O primă trăsătură simbolistă se referă la muzicalitate, care se realizează prin repetiția
obsedantă a cuvântului „plumb”, cu trecerea de la sensul propriu („sicrie de plumb”, „flori de plumb”),
la sensul figurat prin „amorul de plumb” sau „aripele de plumb”. Cuvântul „plumb” apare în cele
două strofe de șase ori cu poziție identică în cadrul versurilor. Se adaugă tehnica refrenului „Stam
singur” și imaginile auditive: „să strig”, „scârțâiau coroanele”.
În plus, dramatismul este sugerat prin corespondențe ce se stabilesc între materie și spirit,
împietrite prin somn („dormeau”/ „dormea”) iar opera sugerează starea de apăsare, dedusă din
descrierea cadrului. Cu alte cuvinte, corespondența pornește de la cavou, un loc închis, izolat, un loc
de refugiu al eului liric și determină relația dintre lume și eu. De asemenea, sicriele, vestmântul
funerar, coroanele arată moartea prin împietrire.

III. 2 ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

Titlul operei reprezintă un substantiv comun, care, denotativ, arată un metal greu de culoare
gri închis. Sensul conotativ este dat de valoarea de motiv literar central și simbol al titlului. Titlul arată
astfel apăsarea sufletească, golul interior, melancolia și jalea eului poetic, stări afective care prin
corespondență descriu un univers exterior trist, apăsat de greutatea plumbului.
Tema operei o constituie viziunea eului poetic asupra universului. Subtema este moartea prin
împietrire, iar motivele literare sunt plumbul, florile, coroanele, sicriele, cavourile, strigătul interior.
Opera cuprinde două secvențe lirice, secvența întâi (primul catren) arată planul exterior eului
licir, spațiul cimitirului existențial dominat de greutatea plumbului și secvența a doua (al doilea
cartren) cuprinde planul interior „morul de plumb” reprezentând latura creatoare a poetului.

IV. 2 IDEI POETICE/ SECVENȚE/ CITATE COMENTATE

Poezia debutează cu imaginea statică a unui cimitir, reprezentând existența poetului. Somnul
de neîntors trimite la somnul mortuar pus în legătură cu sicriele, primul element din câmpul semantic
al morții. „Florile de plumb” sugerează natura împietrită în iminența morții, iar poetul în doliu funerar
își plânge propria condiție.
Motivul singurătății este surprins în legătură cu restrângerea mediului reprezentată de cavou.
Strofa se încheie în contrast cu imaginea auditivă lugubră a scârțâitului coroanelor. Vântul este
factorul dinamic ce amintește de o existență reală. A doua secvență arată „somnul întors”, cum spunea
Lucian Blaga, care se îndreaptă spre moarte.
Eul liric se disociază în om și poet, omul privind cum „amorul meu de plumb” se stinge.
Florile de plumb par a fi acea realitate potrivită morții, apare agonia eului poetic, deznădejdea
surprinse într-un strigăt mut. Se reia simetria motivului singurătății, iar împietrirea plumbului pune
stăpânire pe ființa poetului. Zborul cu fața către pământ reprezentat de aripile atârnânde reprezintă
viziunea eului liric despre creație ce nu se poate realiza într-un univers dominat de moarte.
Stilul artistic cuprinde scrierea versurilor, care are în vedere surprinderea câmpului semantic
al morții și a monotoniei universului. Ca urmare, apar termeni diferiți precum „sicriele”, „coroanele”,
„florile”, „funerar”, „cavou”, „mort”, ele subliniind subtema poeziei.
La nivelul construcției semantice, morfologice se observă aceeași monotonie pe care culoarea
plumbului o reflectă părțile de vorbire cu aproximativ aceleași funcții sintactice, se reiau simetric și în
a doua strofă a poeziei. În ceea ce privește prozodia, poezia are o construcție riguroasă, care sugerează
prezența morții, prin închiderea versurilor cu rima îmbrățișată, măsura fixă de 10 silabe, iambul
alternând cu amfibrahul.

V. ÎNCHEIERE
În opinia mea, poezia „Plumb”, de George Bacovia, este o artă poetică simbolistă, prin
prezența motivelor literare prezentate, precum moartea, golul, noaptea, plânsul, nevroza, dar și prin
muzicalitatea verseurilor sau prin repetițiile obsedante.