Floare albastra

Date despre autor:

Mihai Eminescu a fost un poet,prozator si jurnalist,considerat de
critica literara si de cititori drept cel mai de seama scriitor
roman.A fost de asemenea si un reprezentant al romantismului.
Curentul literar:
Romantismul este un curent literar-artistic aparut ca reactie
impotriva rigorilor clasice si impotriva rationalismului
iluminist.Acest curent promoveaza originalitatea,libertatea
imaginatiei si exprimarea sincera a sentimentelor.
Poezia “Floare albastra” apartine romantismului datorita
temei,iubirea,a numeroaselor antiteze precum viata-moarte,vis-
realitate,aproape-departe,a profunzimii meditatiei asupra
universului,dar si datorita identificarii a noi surse de inspiratie
precum istoria si folclorul.
Aparitia si incadrarea in specia literara:
Poezia “Floare albastra” a fost scrisa in anul 1872,dar publicata la
data de 1 aprilie 1873 in revista “Convorbiri literare”.
Din punct de vedere al speciei literare,opera se incadreaza si ca
elegie,datorita sentimentelor de tristete,ca egloga,datorita idilei
si a temei de iubire ca forma de cunoastere,dar si ca meditatie
pe aceeasi tema.
Tema:
Tema principala a operei este iubirea.In aceasta poezie se
prezinta visul iubirii ce se poate implini,imbinat cu melancolia
pierderii iremediabile a iubirii.
Alte teme specifice textelor eminesciene,enuntate in poezie sunt
tema naturii,prin prezenta elementelor naturii si tema conditiei
omului de geniu.
Titlul:
Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun “Floarea” si un
adjectiv simplu”albastra”.Acest titlu reprezinta un motiv literar
ce semnifica iubirea implinita intr-o lume ideala.
Substantivul comun”floare”este asociat fiintei umane,care este
gingasa si fragila,ca o floare,iar epitetul cromatic “albastra”
reprezinta un spatiu infinit,etern.
Floarea albastra este si floarea de nu ma uita,ceea ce sugereaza
o iubire ce trebuie reamintita.
Compozitia exterioara:
Poezia cuprinde 56 de versuri,impartie in 14 strofe,cu o masura
de 7-8 silabe,cu rima imbratisata si un ritm trohaic.
Structura de adancime:
Poezia este impartita in 4 secvente lirice corespunzatoare
interventiei celor doua voci lirice.
Prima secventa:
Prima secventa este alcatuita din primele trei strofe si cuprinde
reprosul prezentei feminine la adresa eului liric,a prezentei
masculine,referitor la faptul ca acesta se retrage in propria
lume,in sferele inalte alte cunoasterii,de care acesta
apartine:”Iar te-ai cufundat in stele/SI in nori si-n ceruri nalte?”.
In aceasta secventa se face diferenta dintre cele doua
lumi,lumea terestra a prezentei feminine si lumea rece a ideilor.
Tot in aceasta secventa,la observarea diferentelor de lumi,este
exprimata dorinta de sacrificiu pentu a face posibila implinirea
iubirii.Fata isi doreste ca el sa se sacrifice:”Nu cata in
departare/Fericirea ta,iubite!”.

A doua secventa:
A doua secventa este alcatuita din a patra strofa si cuprinde
raspunsul indragostitului.Atitudinea acestuia este
relaxata,deoarece in aceasta secventa se poate observa
meditatia sa asupra ceea ce ii este cerut si faptul ca acesta stie ca
fericirea sa este limitata de conditia sa de geniu,deoarece daca
renunta la aceasta,nu ar putea fi fericit In mediul terestru.
Apelativul “mititica” reprezinta apropierea dintre cei doi si este
completat de adverbul cu valoare de simbol ”dulce”.
Verbele si pronumele la persoana I (“eu”,”am ras”,”n-am zis
nimica”) sunt marci tipice ale eului liric si compun o stare de
spirit:”Eu am ras,n-am zis nimic”,care este o cugetare finala,un
raspuns clar al incapacitatii dintre cei doi.
Exprimarea interjectionala cu tenta imperativa”ah!” insotita de
verbul “spuse”(“Ah! Ea spuse adevarul”),intaresc ideea de
incapacitate,de diferenta intre ce doua planuri,terestu si cosmic.
A treia secventa:
A treia secventa este alcatuita din strofele V-XII si cuprinde
ritualul erotic prin care ea incearca sa-l conving pe el sa
paraseasca lumea lui pentru a trai in planul terestru.
Cadrul este unul natural,terestru,un cadru intim,cu elemente
specifice eminesciene precum codrul,valea,balta,luna:”Hai in
codrul cu verdeata!”.Acest cadru este unul idilic,ideal.
Cuplul pare protejat de natura prin elemente precum “ochi de
padure”(“Acolo-n ochi de padure”.”Vom sedea in foi de mare”).
Scenariul ritualului erotic se contureaza gradat prin descrierea
cadrului natural,invitatia intr-un cadru intim,conversatia ludic-
erotica,prin gesturile tandre dintre cei doi, sarutul, imbratisarea,
sfarsind totusi cu despartirea.
Gesturile tandre dintre cei doi prezinta iubirea ideala:”Mi-i tinea
de subsuoara./Te-oi tinea de dupa gat.”,”Ne-om da sarutari pe
cale/Dulci ca florile ascunse.”.
Desi tot ritualul erotic se sfarseste cu despartire,epitetul”dulci”
atribuit sarutarilor,reprezinta legatura spirituala dintre cei doi.
A patra secventa:
A patra secventa este alcatuita din ultimele doua strofe si
cuprinde monologul eului liric,meditatie asupra existentei
umane.
In aceasta secventa,pentru eul liric care mediteaza,iubirea este
acum un ideal,o amintire.
Verbele la timpul trecut(“te-ai dus”,”a murit”) sustin decalajul
temporal si tonalitatea melancolica.
Prezentei feminine ii sunt atribuite diferite apelative,sugerand
treptele cunoasterii erotice.De la “mititica”,aceasta este
numita”Ce frumoasa,ce nebuna/E albastra-mi,dulce floare!”,ca
la sfarsit sa fie numita doar “Floare-albastra!floare albastra…”
sugerand idealul de iubire.
Geniul este constient de incompatibilitatea dintre cele doua
lumi,distinge visul de realitate si tristetea imposibilitatii implinirii
iubirii,acestea fiind sugerate de versul”Totusi…este trist in
lume!”.Acest vers sugereaza tristetea geniului fata de
neimplinirea fiintei superioare,care aspira in gasirea sufletului
pereche pentru formarea cuplului originar,acest lucru fiind totusi
doar un vis.
Incheiere
Poezia “Floare albastra” reprezinta o anticipare a problematicii
prezentata in “Luceafarul”,aceea a iubirii neimplinite,a diferentei
dintre vis si realitate,a incompatibilitatii celor doua lumi si a
neimplinirii fericirii geniului.