CARACTERIZARE

-Vitoria Lipan-

Traditionalismul este un curent cultural, care asa cum sugereaza si denumirea

apăra și promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice, patriarhale
ale spiritualitatii si expuse pericolului degradarii. Incercarea de conservare a valorilor
traditionale romanesti s-a regasit si in activitatea poporanismului, samanatorismului si
al ganditorismului care s-au manifestat in prima parte a secolului al XX-lea.
Fidel principiilor traditionaliste, Mihail Sadoveanu ilustreaza in oper sa viata
satului romanesc, intrucat ,,taranul roman a fost principalul meu erou”, dupa cum
marturisea autorul intr-un discurs tinut la Academia Romana.
Apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, romanul ”Baltagul”,
publicat in anul 1930, este considerat roman tradiționalist din punctul de vedere al
invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie compozițională.
Discursul aparține unui narator auctorial, extradiegetic și omniscient, care relatează
faptele la persoana a III-a. De multe ori, asistăm și la o focalizare internă, căci
naratorul urmărește gândurile protagonistei și pătrunde în adâncul conștiinței.
Personajul central este fără îndoială Vitoria Lipan, al cărei nume reprezintă un
semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj
exponențial, purtătoare a trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor. Eroină
absolută, care polarizează acțiunea în jurul ei, este unul dintre cele mai bine conturate
personaje feminine din literatura noastră.
La început, naratorul o descrie pe Vitoria pe prispa casei sale, aducându-şi
aminte de legenda pe care soţul ei obişnuia să o povestească la nunţi. Încremenirea şi
privirea ei pierdută sugerează neliniştea ei interioară, dar i se conturează şi un portret
fizic succint: „Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea luminacastanie a părului,
erau duşi departe.” Îngrijorarea eroinei este cauzată de întârzierea mult prea mare
asoţului ei care plecase la Dorna să cumpere oi. Portretul fizic îi pune în evidenţă şi
frumuseţea: „Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii îi
străluceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe.”
Portretul moral reiese mai ales din faptele şi gândurile eroinei, prin
caracterizare directă. Fiind o femeie credincioasă şi cu frică de Dumnezeu, Vitoria
merge la părintele Daniil Milieş pentru sfat şi refuză să creadă că soţul ei întârzie la
petreceri atât de mult. Îngrijorarea ei ne subliniază dragostea puternică pe care i- o
poartă soţului care era „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani. Aşa-i fusese drag
în tinereţă Lipan, aşa-i era drag şi acuma, când aveau copii mari cât dânşii.”, afirmaţie
din care putem deduce şi vârsta acesteia. Datorită acestui sentiment puternic, vrea să
afle cu orice preţ ce s-a întâmplat cu soţul ei şi nu crede prezicerile babei Miranda
cum că acesta a părăsit-o pentru o altă femeie „cu ochii verzi” . Are deplină încredere
în soţul ei că respectă sfânta taină a căsătoriei, aşa că devine tot mai sigură că s-a
întâmplat o nenorocire.
Din punct de vedere social, personajul feminim intruchipeaza tipologia muntencei.
Familia Lipan este una de tip patriarhal, in care barbatul este cel care face legea, iar
femeia vegheaza la respectarea ei. Absenta lui Nechifor Lipan este resimtita de Vitoria
ca un dezechilibru, ca o reala amenintare pentru omogenitatea si coerenta
microuniversului familial. In acest scop, femeia incearca sa-l constientizeze si pe
Gheorghita de importanta calatoriei, de faptul ca el urmeaza sa devina capul familiei.
Viziunea despre lume a autorului se reflecta mai ales la nivelul statutului moral
al personajului. Intregul comportament al Vitoriei ii reflecta verticalitatea. Aceasta
respecta traditiile si nu isi poate gasi linistea pana in momentul in care realizeaza
ritualul inmormantarii, prin care sufletul sotului sau va fi legat de lanturile etenitatii.
Chiar daca patrunde intr-o lume noua, Vitoria Lipan nu renunta la traditie.
Trasatura definitorie a Vitoriei este observatia incisiva evidentiata chiar de
catre fiul ei, Gheorghita: ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul
oamenilor... ”.
Un episod ilustrativ pentru această trăsătură/ relația între personaje/ este
incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă
și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei
Minodora. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc
pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei,
leagă întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău-
prevestitoare: visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul
cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea
vremii.
O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin” așa cum o descrie George Călinescu, reconstituie crima și
împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină
tragică, stăpânește pri inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică
psihologică pe toț participanții la praznic pentru a determina deconspirarea
răufăcătorilor. Țes aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și
povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul
culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine
ucide om -spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si nu consta, asa cum s-ar
putea crede la o lectura de suprafata a textului, in ciocnirea intre mentalitatea
traditionala si cea moderna, capitalista. Faptul ca Vitoria Lipan s-a adaptat cu usurinta
demonstreaza ideea coexistentei celor doua ,,lumi”. In viziunea lui M.Sadoveanu,
tensiunile apar atunci cand noua oranduire se indeparteaza de la valorile morale
impuse de societatea traditionala, generand excese. Este cazul lui Calistrat Bogza si
Ilie Cutui, care au incercat sa se imbogateasca prin mijloace necinstite. Rolul Vitoriei
este, de aceea, unul justitiar, de restabilire a binelui si a ordinii unei lumi pe cale sa
degenereze in jos.
Titlul este legat de personaj în sens denotativ și conotativ. Vitoria este cea care
atrage atenția prin aluzii asupra armei crimei și care îndeamnă pe Gheorghiță să o
analizeze. Ea deconspiră făptașii printr-o metaforă legată de baltag, și dă putere printr-
un strigăt feciorului să lovească pe criminal cu baltagul. Conotativ, instrumentul
simbolizează dezechilibrul resimțit de personaj în ordinea cosmică a lumii, și, de
asemenea, restabilirea necesară a organicității acesteia. În roman este vorba despre
două astfel de arme: baltagul lui Calistrat Bogza, vechi, care ”știe multe” și pe care ”e
scris sânge”, dar și cel nou, făurit pentru Gheorghiță, rămas nepătat și pe care îl
așteaptă datoriile viitorului.
In concluzie, munteanca Vitoria Lipan este un model de conturare a
personajului feminin in literatura noastra. Intr-o lume rurala, aceasta îşi îndeplinește
misiunea ce si-o atribuie singura. Ea da dovada de tarie de caracter, de inteligenta si
tact, manipuland fiecare situatie in favoarea ei, pentru a-si indeplini datoria
crestineasca.