ION DE LIVIU REBREANU

I.II. Romanul lui Rebreanu aparține perioadei interbelice, fiind publicat în 1920.
Apariția sa atrage atenția și aprecierea criticului literar Eugen Lovinescu, liderul orientării
moderniste. Romanul lui Rebreanu este ,însă tradițional, de tip obiectiv și aparține
curentului realist.
Romanul este o specie care aparține genului epic, de mari dimensiuni, cu mai multe fire
narative, cu număr mare de personaje bine conturate, cu intrigă și acțiuni complexe, redând o
imagine de ansamblu asupra vieții.
Apartenența la realism se datorează cultivării unor teme specifice: banii, moștenirea,
relațiile dintre părinți și copii, clasele sociale sau aspecte critice ale societății vizând viața
satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. Alt element realist se referă la
prezența naratorului de tip obiectiv, omniscient și omniprezent, care știe mai multe decât
personajele sale și relatează la persoana a III-a, legat de viziune narativă de tip obiectiv.
Apariția tipologiilor umane este tot o trăsătură realistă, în roman Ion reprezintă tipul
arivistului, Ana este victima, în timp ce Vasile Baciu este bețivul. Tehnica detaliului
semnificativ ține tot de realism și este folosită în descrierea mediului social constituit de satul
Pripas și în caracterizarea personajelor. Analiza psihologică este o tehnică narativă realistă
care ajută la conturarea profilului psihologic al personajelor și la delimitarea conflictului
psihologic ce se dă în interiorul personajului principal.
III. Tema romanului prezintă problematica pământului în condițiile satului ardelean de
la începutul secolului al XX-lea. Romanul are în centru lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământ și consecințele alegerilor sale. Temele iubirii și a morții apar în roman pe lângă
posesiunea asupra pământului, destinul personajului fiind guvernat de două voci la fel de
puternice: vocea pământului și vocea iubirii.
Prima scenă care ilustrează tematica textului este scena sărutării pământului, despre care
autorul a mărturisit că este inspirată din realitate. Ea demonstrează legătura puternică a
țăranului cu pământul, acesta reprezentând mereu o prezență vie - o mamă iubitoare care-l
protejează de necazuri, un uriaș împotriva căruia vrea să-și măsoare forțele sau o iubită pe
care vrea s-o strângă în brațe și s-o sărute. În această scenă când Ion Pop al Glanetașului se
apleacă și sărută cu voluptate pământul, instinctul de posesiune înlocuiește instinctul erotic.
Posesia de terenuri semnifica demnitatea umană, o poziție socială privilegiată și respect
în ierarhia satului.
A doua scenă care pune în valoare tema romanului este cea a horei de duminică din satul
Pripas, având loc în curtea văduvei lui Maxim Oprea, Todosia, mama Floricăi. Aici sunt
prezente toate categoriile sociale și de vârstă. Bărbații bogați stau separat de cei săraci, fiind
adunați în jurul primarului, iar cei săraci stăteau pe prispă, în jurul lui Simion Butunoiu. Doar
Alexandru Glanetașu, într-o poziție slugarnică întârzia pe lângă cei bogați, sfiindu-se să intre
în discuție alături de ei.În horă se prind tinerii necăsătoriți, rar cupluri recent căsătorite, iar
dansurile tradiționale precum brașoveana sunt o adevărată descătușare de energie
purificatoare. Lângă dansatori stau femeile căsătorite și cele mai în vârstă, vorbind despre
gospodărie și copii. Aceștia se aleargă într-un vuiet năvalnic, nimerind uneori chiar în
picioarele dansatorilor. La horă Ion , un flăcău sărac, dansează cu Ana, fiica unui țăran bogat
pe nume Vasile Baciu, chiar dacă este îndrăgostit de Florica, o fată frumoasă, dar fără pământ,
acest lucru declanșând curgerea ulterioară a evenimentelor.
IV. Romanul are o structură simetrică, alcătuită din 13 capitole, un număr nefast,
fiecare având un titlu rezumativ: Începutul, Nunta, Sfârșitul. De asemenea, conține două
părți : Glasul pământului și Glasul iubirii și două planuri- planul țărănimii reprezentat de
soarta lui Ion și planul intelectualității rurale ,reprezentat de familia învățătorului Herdelea.
Simetria incipitului și finalului este asigurată prin descrierea drumului către și dinspre satul
Pripas, care funcționează ca o poartă prin care se intră și se iese din lumea romanului.
Drumul este personificat și are semnificația drumului vieții care merge mai departe, în
ciuda tragediilor întâmplate. Conflictul romanului are o latură socială, dându-se între un tânăr
sărac - Ion Pop al Glanetașului și un țăran bogat, cu multe pământuri- Vasile Baciu.
Conflictul psihologic al romanului are loc în interiorul personajului principal, Ion, între
dragostea pentru pământ și dragostea pentru Florica.
V. Ion Pop al Glanetașului este personajul principal, în jurul căruia se construiește
romanul. Drama lui are valoare reprezentativă pentru țărănimea săracă din Ardeal, dar
alegerile sale sunt personale. El este caracterizat direct de către narator, într-un portret
favorabil- este „iute și harnic ca mă-sa‟, iubește munca și pământul - „pământul îi era drag
ca ochii din cap‟. Este isteț, silitor și cuminte, elevul preferat al învățătorului Zaharia
Herdelea care insistase pe lângă Glanetașul să-l dea la școală mai departe. Băiatului, însă îi
este mai drag pământul decât învățătura și renunță, motivat și de lipsurile familiei sale. Prin
caracterizare indirectă reies și celelalte trăsături ale personajului: este impulsiv și violent,
de aceea flăcăii din sat îl respectă, iar lăutarii îl știu de frică și-l ascultă, deși erau plătiți de
George Bulbuc, un țăran cu pământ. Brutalitatea sa se face simțită în comportamentul față de
Ana, pe care o bate și o trimite înapoi la tatăl ei, deși era însărcinată și-i purta copilul.
Lăcomia pentru pământ și dorința de răzbunare contra celor care-l desconsiderau și-l
jigneau sunt trăsături importante care se manifestă în scene precum intrarea cu plugul pe locul
lui Simion Lungu, deși pământurile nu mai aparțineau familiei sale. Ion este viclean și
perseverent, o seduce pe Ana pentru pământurile deținute de tatăl ei și se căsătorește cu
aceasta, în ciuda opoziției lui Vasile Baciu și a dragostei pe care i-o poartă Floricăi.
Nepăsarea sa și dezinteresul pentru Ana, care nu-i trezește niciun sentiment conduc la
sinuciderea acesteia, urmată de moartea singurului copil. În final, când nu-și mai poate
reprima sentimentele pentru Florica, deși erau căsătoriți fiecare cu altcineva, revenirea la
glasul iubirii îi aduce moartea. George Bulbuc, soțul Floricăi, avertizat de Savista, se întoarce
pe neașteptate acasă și-și surprinde soția cu Ion. Din gelozie îl omoară pe feciorul
Glanetașului cu o lovitură de sapă în cap. Nu în mod întâmplător, pământurile lui Ion vor
rămâne bisericii datorită vicleniei preotului Belciug.
VI. Romanul Ion de Liviu Rebreanu constituie o culme a realismului românesc și a
tipologiilor tradiționale, constituind un reper la care se vor întoarce romancierii unor alte
epoci, cel mai important nume fiind Marin Preda.