L.

Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- 1919

1. Încadrare în epocă/ Expresionism- Lucian Blaga se încadreză în perioada intrerbelică , alături de Tudor
Arghezi şi Ion Barbu. Opera lui se orientează către modernism, curent literar inițiat de Eugen Lovinescu, a
cărui doctrină pornește de la ideea că există „un spirit al veacului” care impune sincronizarea literaturii
române cu cea europeană, cunoscut și ca teoria sincronismului. Lucian Blaga se înscrie, prin întreaga sa
creație literară, în estetica modernistă, însă spre deosebire de contemporanii săi, optează pentru
expresionismul german, prin care creaţia este expresia realităţii interioare.
2. Filozofia lui Blaga- Activitatea culturală a lui Blaga s-a desfăşurat pe două mari direcţii, ce nu pot fi
separate, poezia adoptatând multe idei filozofice, ajungându-se la o dependenţă a celor două preocupări.
Sistemul filozofic se bazează pe două concepte, cunoaşterea paradisiacă şi cea luciferică, modalităţi
prin care lumea se face cunoscută omului. Cunoaşterea paradisiacă este specifică ştiinţelor pozitive,
doreşte să lumineze misterul recurgând la intelectul raţional, la logică, pare că risipeşte misterul, când de
fapt dezvăluie o nesemnificativă parte a lui. Cunoaşterea luciferică este cea a artei, religiei şi filozofiei,
ce îndeamnă omul să se adapteze misterului, fără să caute explicaţii logice. În opinia lui Blaga aceasta este
superioară celei paradisiace. Poezia are astfel rolul ca prin mituri şi simboluri specifice imaginaţiei , să
pătrundă în tainele universului mai adânc decât raţiunea.
3. Apariţie - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a fost publicată în volumul de debut Poemele luminii
în anul 1919 şi defineşte condiţia poeziei şi misiunea poetului , fiind o ars poetica.
O primă trăsătură a modernismului prezentă în poem este confesiunea eului poetic. Acesta pune în centrul
discursului liric imaginea eului redată prin mărcile subiectivității: pronume personale la persoana întâi „eu”,
adjective pronominale posesive „meu”, „mea” și verbe la persoana întâi „nu strivesc”. Se realizează o raportare
directă a eului liric la misterele universului. În acest fel, autorul centrează atenția asupra propriei perspective,
asupra cunoașterii, atribuindu-i cinci verbe la persoana I singular „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”,
„îmbogățesc”, „iubesc”, în timp ce acțiunilor celorlalți le asociază un singur verb „sugrumă”, pentru a defini tipul
de cunoaștere paradisiac.
O altă trăsătură a modernismului, ce se remarcă la nivel structural, este utilizarea tehnicii ingambamentului.
Prin această tehnică, poetul își ordonează discursul pe baza a două idei poetice: în prima idee, acesta își definește
atitudinea față de mister, în timp ce în cea de-a doua își prezintă opoziția dintre cele două tipuri de cunoaștere.
Totodată, prin această tehnică, poetul poziționează cuvintele cheie ale discursului prin versuri scurte, atrăgând
atenția asupra esenței ideii și mărturisind „Eu nu ucid…/ Lumina altora sugrumă”.
4. Tema - Tema poemului este cunoaşterea , unde creaţia este un mijlocitor între poet şi univers. Rolul
poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenţa prin trăirea interioară. Rolul poeziei este
acela ca prin mit şi simbol, elemente specifice imaginaţiei, să pătrundă în tainele universale, sporindu-le.

1
 Structura se realizează pe două secvenţe, marcate prin scrierea cu majusculă la începutul fiecăreia,
ultimele două versuri având rol de concluzie.
a. O imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este în prima secvenţă care este o confesiune a
eului liric privind potenţarea misterelor universului, pe care nu doreşte să le lămurească pentru a nu strica
echilibrul perfect al acestuia. „Corola” reprezintă misterele universului, măsura binelui, a frumosului,
sublimul perfecţiunii; „de minuni, revelaţia poetului în faţa frumuseţii şi perfecţiunii lumii, în faţa misterelor
universului; „flori” exprimă natura înconjurătoare, viaţa; „ochi”, simbol al sufletului omenesc, al
spiritualităţii omenirii în esenţa ei, al cunoaşterii; - „buze” are dublă semnificaţie de sărut, iubire, dar şi de
rostire, cuvânt, ca unic mijloc de comunicare; „morminte” reprezintă moartea ca o componentă structurală a
existenţei, care la Blaga nu este sfârşitul dramatic, ci constituie „marea trecere” într-o lume superioară. Poetul
preferă acest tip de cunoaștere în care misterul este amplificat.
b. O altă idee poetică se regăsește în a doua secvenţă, unde eul liric face opoziţia clară între el şi restul
lumii. În centru stă metafora luminii, dominantă în tot volumul , ce defineşte cunoaşterea. Antiteza între
cele două atitudini faţă de univers este marcată şi la nivel sintactic prin conjuncţia dar. Cunoașterea
paradisiacă, redată în versurile „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de
întuneric”, este respinsă de poet. Calea rațională de abordare a misterului, bazată pe dezlegarea acestuia,
în concepția artistului, ucide „vraja”. Sunt utilizate o serie de metafore revelatorii pentru cunoaşterea
luciferică: „ eu nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc a lumii taină”, „îmbogăţesc şi eu întunecata zare”, „se
schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”, „eu iubesc”; și pentru cunoaşterea paradisiacă: „lumina altora/
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”. Misterele lumii nu pot fi intuite decât prin
dragoste, căci iubirea îl transpune pe poet în taina existenţei şi o trăieşte ca atare: „căci eu iubesc”.
5. Un prim element de structură relevant pentru tema operei este titlul: „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”. Acesta este format dintr-o propoziție enunțiativă în care verbul la formă negativă definește
atitudinea poetului față de mister. Este motiv anticipativ, fiind reluat şi în primul vers. Pronumele eu este
marcă a prezenţei eului liric, verbul negativ nu strivesc subliniază atitudinea fermă de respingere a
cunoaşterii paradisiace, iar metafora corola desemnează misterul lumii, ansamblul de valori universale.
Un alt element de structură și limbaj este prezența figurilor semantice/ de stil, care marchează limbajul
expresiv folosit de autor. El evidențiază metafora revelatorie „corola de minuni” ca simbol al misterelor
universului, regăsită în titlu și în primul vers. Aceeași imagine a misterului este redată în text și prin
metafore, precum „vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric” și, de asemenea, prin epitetul în
inversiune „întunecata zare”. În ultimul vers se remarcă enumerația „și flori și ochi și buze și morminte”
care redă câteva din misterele lumii prin termenii enumerației: viața, sufletul, iubirea și, respectiv,
moartea. La nivel prozodic, se demonstrează modernismul lui Blaga, poezia fiind formată din 20 de
versuri libere, cu ritm şi măsură variabil.

2
6. Concluzie- Lucian Blaga este un modernist prin excelenţă, ce a înnoit literatura cu versuri profunde şi
mituri reinventate, demonstrând originalitate şi sensibilitate.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.