PERIOADA INTERBELICĂ.

Tema şi viziunea despre lume în Plumb de George Bacovia

I. Încadrare în context şi în operă
George Bacovia este unul dintre principalii reprezentanţi ai perioadei interbelice, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. Opera
acestuia marchează despărţirea de eminescianism şi de limbajul poeziei tradiţionale, făcând primii paşi către poezia modernă, ilustrând, însă, latura
decadentă a simbolismului românesc.
Universul poetic bacovian se individualizează prin prezenţa unei conştiinţe poetice tragice (a unei sensibilităţi maladive), cultivarea unor stări depresive
(neliniştea, amărăciunea, nevroza, angoasa, spleen-ul) sau propunerea unei viziuni morbide asupra universului (care este perceput ca un spaţiu închis, opresiv, aflat
în descompunere). Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, fiind poezia care îl defineşte în totalitate. De altfel, Bacovia apare încă de la primul
volum un poet deja format, inconfundabil.

II. Încadrare generică şi estetică

a. Argumentarea apartenenţei la genul epic, specie literară
Poezia aparţine lirismului subiectiv, aşa cum o atestă prezenţa mărcilor subiectivităţii (verbul „am început”, adjectivul pronominal posesiv „meu”).
Discursul poetic interior este redat cu ajutorul monologului liric.
b. Argumentarea apartenenţei la un curent literar – simbolismul (se vor alege 2 argumente)
Textul e reprezentativ pentru curentul simbolist datorită prezenţei unor procedee simboliste (sugestia, corespondenţele, simbolul), cultivării unor stări
depresive, creării unui limbaj poetic construit pe muzicalitate, conturării unui decor interior sau ambiguizării limbajului poetic. Bacovia dă naştere în poezia sa
unui decor interior, care deconspiră stări şi care are la bază principiul corespondenţelor. Sunt cultivate stări depresive (angoasa, urâtul, monotonia) care dau
naştere unei atmosfere de tip decadent. Totodată, poezia cultivă sugestia, deoarece nu numeşte o stare, ci o sugerează prin simpla descriere a unor obiecte.
Textul se organizează în jurul simbolului plumb, un simbol modern, plural, care capătă diverse semnificaţii, în funcţie de elementele cu care se asociază.
Muzicalitatea poeziei este una de tip disonant, lucru evidenţiat de prezenţa cezurii, a punctelor se suspensie („Stam singur lângă mort… și era frig…”) sau de
valorificarea aspectului fonic al cuvântului („scârţâiau”).

III. Tema şi viziunea despre lume

a. Prezentarea tematicii
Universul poetic bacovian se organizează în jurul temei morţii, care este doar tema de suprafaţă a poeziei. Pornind de aici – şi acesta este specificul
poeziei simboliste – Bacovia proiectează adevărata temă a poeziei, tema eului, mai exact existenţa percepută ca eşec. Relaţia dintre cele două teme este ilustrată
de corespondenţa care se stabileşte între imaginea care se creează universului exterior şi universul interior al poetului.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvenţă
Tema de suprafaţă a poeziei este ilustrată, mai întâi, de motivul poetic al somnului, marcat de verbele „dormeau” şi „dormea”, care, reluate în poziţie
iniţială, la începutul celor două strofe, asociază atât existenţa exterioară, cât şi pe cea interioară cu lipsa de sens. Agresiunea spaţiului exterior asupra interiorităţii
este redată prin motivele vântului şi frigului, ambele marcate prin construcţii impersonale identice „şi era vânt”, respectiv „și era frig…”. Prin sugestie, dar şi
prin sonoritate se face trimitere la o stare de nelinişte, de insecuritate.
c. Viziunea despre lume
În poezia Plumb, Bacovia exprimă o viziune tragică asupra existenţei. Percepţia lumii ca un spaţiu închis, anxios, lasă să se întrevadă apariţia unui
sentiment de criză, de gol existenţial. Eul trăieşte o stare de nelinişte, de alienare care influenţează în mod direct felul în care este percepută existenţa.
d. Prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din textul poetic studiat
Viziunea asupra lumii pe care o propune poezia bacoviană este strâns legată de imaginea lumii-cavou, imagine creată prin acumularea termenilor din
sfera semantică a morţii. Pornind de la simbolistica acestei imagini, existenţa este percepută ca un spaţiu închis, care nu oferă nicio soluţie de salvare şi care dă
naştere unei stări de anxietate (nelinişte, teamă profundă). Pentru Bacovia, viaţa este egală cu chinul de a trăi, cu o povară pe care eul trebuie să o poarte. Gestul
dedublării din cea de-a doua strofă evidenţiază un eu liric care conştientizează faptul că este un damnat (osândit să poarte, asemenea lui Sisif, povara existenţei):
„Dormea întors amorul meu de plumb”. De fapt, tocmai această trăire lucidă a realităţii, această conştientizare a absurdului existenţei se află la baza
conştiinţei tragice bacoviene. Dacă realitatea este percepută în culori cenuşii, acest lucru se datorează prezenţei unei stări de nelinişte (angoasa) care determină o
deformare a realităţii, idee sugerată de imaginea somnului întors, opus al somnului liniştit.

IV. Construcţia discursului liric

a. Titlul
Titlul este reprezentat de substantivul „plumb”, simbolul central al poeziei. Sonoritatea sumbră a acestuia şi asocierea sa repetată cu diversele
elemente care dau identitate decorului trimit, prin corespondenţă, la trăiri interioare. Astfel, proprietăţile fizice ale elementului: culoarea cenuşie, densitatea,
aspectul urât reprezintă punctul de plecare către sugestia unor stări precum apăsarea, anxietatea, cenuşiul existenţei.
b. Compoziţia
La nivelul compoziției, cele două catrene sunt organizate în jurul laitmotivului plumb, reluat în 6 din cele 8 versuri. Structură simetrică a poeziei
este redată de prezenţa paralelismului sintactic: ambele strofe se deschid cu verbul „a dormi”, substantivul „plumb” se reia, în aceeaşi poziţie, în ambele strofe,
iar fraza poetică este ruptă după un tipar identic. Cele două strofe descriu, pe rând, două planuri poetice: realitatea exterioară şi realitatea interioară.
c. Elemente de prozodie
La nivelul prozodiei, poezia cultivă o rimă îmbrăţişată. Ritmul este iambic, iar măsura versurilor de 10 silabe. Reluarea cuvântului „plumb” în rimă
ajută la conturarea unei muzicalităţi de tip disonant.
d. Imaginarul poetic
Imaginarul poetic bacovian descrie un spaţiu închis, prin indici textuali precum „în cavou”, „pe flori de plumb”, „lângă mort”, care trimit la o
materialitate grea, apăsătoare. Reluarea motivului somnului redă imaginea unei lumi-cavou, spaţiu sufocant în care eul se simte claustrat. Poetul conturează un
univers macabru cu ajutorul unui câmp lexical al morţii: „sicrie”, „flori”, „funerar veșmânt”, „cavou”, „coroane”. Cuvintele descriu, însă, nu un decor exterior,
ci unul interior, care face trimitere la stări.
e. Idei poetice. Elemente structurale: motiv, relaţii de opoziţie, incipit, final
În prima strofă, eul poetic se proiectează în ipostaza unui mort care contemplă realitatea exterioară: „Stam singur în cavou”. Bacovia conturează aici
un decor funerar, efect al perceperii lumii ca un imens cavou. Asocierea simbolului plumb cu elementele acestui decor dă naştere unor metafore care
conturează un univers închis, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. „Sicriele de plumb” sugerează prin etanşeizare o existenţă apăsătoare, închisă. Prin „flori
de plumb” este redat urâtul existenţei, existenţa respingătoare, rece. „Coroanele de plumb” exprimă prin greutate perceperea existenţei ca o povară. Astfel, stările
care se desprind din conturarea acestui decor interior sunt definitorii pentru o conştiinţă de tip depresiv: singurătatea, claustrofobia, urâtul.
În cea de-a doua strofă, atenţia poetului se opreşte asupra realităţii interioare, aşa cum sugerează metafora: „amorul meu de plumb”. Eul poetic se
proiectează în ipostaza celui care, dedublându-se, îşi priveghează propriul sine. Primul vers redă, prin imaginea somnului întors, o stare de nelinişte profundă.
Este starea celui care şi-a pierdut somnul liniştit. Gestul strigării (mortului) sugerează ideea de pierdere a identităţii, căci eul a uitat atât cine este, cât şi ce este.
„Aripile de plumb” din ultimul vers sunt aripile sufletului, cel care nu se mai poate desprinde de teluric. Se neagă astfel fiinţei orice posibilitate de evadare.
Contemplându-şi din afară propriul eu, poetul îşi mărturiseşte damnarea (osândirea la o existenţă chinuită) şi înstrăinarea de sine.

V. Susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat
În opinia mea, Bacovia ilustrează, în poezia Plumb, o viziune macabră asupra existenţei. La baza acesteia se află o stare de nelinişte care nu are o
cauză precisă. Gestul dedublării, al contemplării propriului sine evidenţiază un eu poetic care conştientizează faptul că este un damnat. Astfel, viziunea asupra
lumii este produsul unei stări maladive, care face ca realitatea să se transforme într-un coşmar. Pentru Bacovia, viaţa este egală cu chinul de a trăi, cu o povară pe
care eul trebuie să o poarte şi din care nu poate evada. Coşmarul, însă, este trăit cu luciditate ceea ce face ca suferinţa să devină şi mai acută.
Aşadar, Bacovia este, în poezia care deschide primul său volum, un poet complet, creatorul unei voci poetice inconfundabile.