Plumb George Bacovia

Simbolismul este un current literar de circulatie universal,aparut in Franta,in a doua jumatate a secolului al XX-lea, ca reactive impotriva clasicismului si romantismului , provocand emotia si muzicalitatea interioara a ideii.Si-a creat o individualitate proprie prin lansarea a doua deziderate principale: folosirea simbolurilor si perceptia sinestezica asupra universului. Promoveaza o noua viziune asupra poeziei, considerate arta de a simti, fundamentata pe imagini artisitce, ca mijloc de exprimarea a corespondentelor intre elementele universului, prin sugestie. Simbolul admite o multitudine de sensuri specific fiind cel plurivoc, la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul. George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat reprezentant al acestui curent literar din literatura romana.Poet interbelic , apreciat pentru originalitatea sa, care deriva dintr-un pesemism exagerat cu care traieste, claustrarea intr-un mediu ostil si spaima de moarte, creeaza o lirica a tristetii ireparabile. Poezia Plumb apare in volumul omonim de debut, in 1916.Creatiile de facture simbolista, aceasta opera lirica este o arta poetica, in care se dezvaluie principalele conceptii ale artistului despre lume si viata,despre menirea lui in univers,intr-un limbaj literar dinstinct. Astfel, tema poeziei este conditia cretorului intr-o societate care il desconsidera, ingradindu-i aspiratiile, ceea ce genereaza o stare de angoasa in raport cu doua experiente capitale ale existentei umane : iubirea si moartea. Imaginarul poetic bacovian se concentreaza pregnant asupra semnelor implacabile ale mortii, sugerate prin simboluri specifice de-a lungul intregii sale creatii. Poezia Plumb concentreaza datele esentiale ale liricii bacoviene dominanta de pesimism.Procedeele artistice simboliste prin care se contureaza atmosfera generala a poeziei sunt : folosirea simbolurilor, simetria,sugestia, utilizarea elementelor recurente, muzicalitatea versurilor, cromatica, perceptia sinestezica a universului. Laitmotivul poeziei, titlul textului poetic, Plumb , simbol recurent, repetat de sase ori simetric, ceea ce confera muzicalitate textului, exprima corespondenta duntre un element al naturii si starile sufletesti exprimate liric, accntuand starea deprimanta a eului.. In sens denotativ, plumbul este un element chimic,un metal moale,maleabil,greu, de culoare cenusiu-albastruie. Sensul denotativ deriva din cel propriu si sugereaza cromatic,in plan poetic, apasarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea, angoasa. Din punct de vedere al constructiei, se remarca doua secvente poetice (catrene) structurate pe doua planuri :macrocosmic, al spatiului inconjurator si microcosmic, sufletesc. Subiectivitatea lirismului este evidenta prin integrarea marcilor gramaticale ale prezentei eului liric, anume :verbele stam, am inceput, si adjectivul posesiv meu , la persoana I. Prima secventa poetica isi bazeaza semnificatia pe metafora-simbol cavou ,legata indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet in confesiunea lirica.Acesta poate avea doua acceptiuni: universal inchis al targului de provincie, incapabil de a discerne valoarea valoarea de nonvaloare, sau propriul targ perisabil, uman, o temnita pentru sufletul dornic de inaltare spirituala.

Incipitul poeziei debuteaza cu un verb la imperfect ( dormeau ),ceea ce sugereaza o actiune inceputa in trecut si neterminata, de aici derivand o permanentizare a starii generale apasatoare. Adanc este un epitet al verbului dormeau care sugereaza starea de profunzime a somnului. Sicriele e un cuvant ce apartine campului semantic al mortii,sau idea unui somn al mortii.Epitetul metaforic de plumb are menirea de a reliefa greutatea, apasarea, atractia pamantului, starea liminala dintre viata si moarte.Florile, care sunt asociate, de obieci, frumusetii, gingasiei, sunt alaturatea oximoronului plumbului, care sugereaza idea mortii organicului, pierzandu-si farmecul. Imaginarl poetic bacovian se axeaza pe prezentarea confesiva a unui intreg univers, simbolizat de sicriu, cuprins de moarte, prin imbracarea lui intr-un funerar vestmant. Existenta umana este marcata de constrangerea sociala, dar mai ales de cea a iminentei mortii.Interiorizarea discursului eului liric este evidenta prin folosirea marcii specifice eului in text, verbul la persoana I stam ,dar si prin aparitia motivului singuratatii. Prezenta conjunctiei si la inceput de vers si la mijloc asigura muzicalitatea,dar si insistenta, pregnanta ideii de moarte.Mediul claustrant al cavoului simbolizeaza neputinta depasirii propriei conditii, ceea ce se contureaza ca o sursa de suferinta care starbate intreaga lirica bacoviana. Cavou devine simbol bivalent :chiar resuind sa evadeze din trupul lui (sicriul),dintr-un saptiu inchis,poetul va nimeri intr-un alt spatiu inchis (cavoul),simbol al lumii ostile.Punctele de suspensie,arata deschiderea spre noi senzatii,intrerupand discursul liric. In peisajul macabru al singuratatii si al cavoului, isi face aparitia vantul, sugerand o perceptie tactila, resimtita organic, completata de o imagine auditiva prin prezenta verbului onomatopeic scartaiau, sunet funebru produs de miscarea coroanelor de plumb(sintagma sinbol, deoarece coroana presupune o intentie a mintii,si este un simbol al formalului,ce presupune reinterarea unor valori ), care amplifica presimtirea unui inevitabil sfarsit, si care sugereaza disconfortul atat tactil cat si auditiv. In secventa a doua, folosindu-se tehnica simetriei, corespondentul sicrielor de plumb, din planul exterior,este amorul,cazut in somn, o stare premergatoare mortii,prin pozitia nefireasca in care se afla : Dormea intors amorul meu de plumb. Amorul este singurul cuvant care ne indreptateste sa interpretam poezia si ca poezie de dragoste ,dar si ca arta poetica.Lirismul se interiorizeaza,aflandu-se din ce in ce mai pregnant sub semnul tragismului. Sentimentul cel mai profund uman isi anunta disparitia ,ceea ce echivaleaza cu intoarcerea cu fat aspre apus, asa cum definea metaforic Lucian Blaga trecerea intr-o alta dimensiune.Adjectivul posesiv meu este marca a prezentei eului liric. Strigatul de invocare a celui decedat isi are originea in credinta populara,unde marcheaza in mod dual durerea sfasietoare,dar si speranta unei reveniri.Verbul la perfect compus traduce incpacitatea poetului de a comunica cu iubirea.Poetul se autoevalueaza ( stam singur ) in aceasta lume ostila in care nimeni nu poate trai .El se priveste ca pe un obiect, iar epitetul singur accentueaza starea de solitudine.Substantivul mort lasa posibilitatea interpretarii sub aspect ideatic, deoarece in context acesta creaza ambiguitatea ; mort se poate referii atat la pierderea sau moartea iubirii, cat si la pierderea inspiratiei , a poeziei.Sintagma si era frig pe langa perceptia tactila aduce idea de moarte, de disonfort.Prin simetria de constructie sintagma realizeaza muzicalitatea specifica simbolismului.La Bacovia aripile prin epitetul de plumb devin grele, atarnand ca o povara,tragandu-l spre pamant, conducandu-l catre o iminenta prabusire in moarte.In aceasta ipostaza eul liric este un Icar sacrificat.

Parcurgand lirica simbolista bacoviana, cititorul recepteaza poezia ca pe arta de a simti, prin folosirea sugestiei, care exprima fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti.Universul este perceput sinestezic : vizual ( funerar vestmant, flori de plumb, coroanele de plumb ), tactil ( era vant, era frig), auditive ( scartaiua, am inceput sa-l strig ).Atmosfera poetica se tese cu ajutorul simbolului recurent plumb, care sugereaza moartea, printr-o cormatica apasatoare. De atfel, la nivel fonetic, cuvantul este alcatuit din consoane, ceea ce induce ideea apasatoare de claustrare. Repetitiile confera muzicalitate intregii poezii, accentuand ideile poetice enuntate,la fel ca si prozodia (doua catrene,cu rima imbratisata,masura de zece silabe si ritm variabil). Poet monocord, traind pana la paroxism spaiama de moarte,Bacovia contureaza un univers trist, apasator, deprimant, a carui arta poetica, poezia Plumb, il reprezinta pe deplin,constituindu-se ca un crez existential original.