Ilustrarea modalitatilor de constructie a unui text dramatic, Particularitati de constructie a unui personaj, Tema si viziunea despre lume

Drama postbelica Iona

Marin Sorescu Marin Sorescu este un scriitor reprezentativ al perioadei postbelice a literaturii, autor al unei opera vaste, care cuprinde toate cele trei genuri literare. Piesele sale de teatru s-au bucurat de o primire exceptionala nationala si internationala, drama Iona fiind reprezentata pe marile scene ale lumii. Aceasta a constituit debutul lui Marin Sorescu in ceea ce priveste dramaturgia. Este scrisa in 1965, fiind publicata in 1968, in revista Luceafarul si inclusa in trilogia intitulata Setea muntelui de sare, alaturi de alte doua drame, anume Paracliserul si Matca. Titlul trilogiei este semnificativ si sugereaaza cautarea perpetua a absolutului. Genul dramatic cuprinde opera literare destinate reprezentarii scenice. Acestea sunt divizate in acte, alcatuite, la randul lor, din scene, prin care se marcheaza intrarea sau iesirea unui personaj din scena ori schimbarea locului actiunii. Autorul prezinta, in mod indirect, gandurile si sentimentele, prin intermediul personajelor, care comunica intre ele, dialogul determinand inaintarea actiunii. Interventia directa a autorului este evidenta doar prin didascalii. Drama este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, care dezvolta un conflict puternic intre date contradictorii ale realitatii create, avand un final grav, care indeamna la meditatie. Piesa de teatru Iona, subintitulata tragedie in patru tablouri, are un singur personaj, care dialogheaza cu sine, intr-un solilocviu de natura filosofica, pe tema destinului uman. Aceasta opera literara este reprezentativa pentru teatrul modern. Drama lui Sorescuu are drept sursa de inspiratie mitul biblic al lui Iona. Personajului mitic i se incredintase misiunea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu in cetatea Ninive. Coplesit de povara misiunii, acesta fuge, imbarcandu-se pe o corabie, dar Domnul il pedepseste si trimite o furtuna puternica pe mare, ceea ce ii determina pe corabieri sa-l arunce in valuri pe intrus, pentru a potoli urgia. Iona este inghitit de un monstru marin, in pantecele caruia petrece trei zile si trei nopti, dupa care este iertat de Dumnezeu, care porunceste monstrului sa il elibereze pe uscat. Dramaturgul adapteaza valentele mitului la problematica omului modern, corelandu-l cu latura existentiala a destinului omenirii, autorul afirmand: Imi vine sa spun ca Iona sunt eu.. cel care traieste in Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii. Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui, ezitarea in a-si asuma constient drumul in viata. Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului, raportul dintre libertate si necesitate sau incomunicarea sociala, ca sursa a singuratatii. Titlul este un substantiv propriu care desemneaza numele personajului principal, numele preluat din Biblie. Dramaturgul are insa certitudinea ca, in vreo limba veche, Io inseamna eu, devenind simbolic si reprezentand individul, in general. Piesa este alcatuita din patru tablouri, fiecare dintre acestea prezinta alt context in care se afla protagonistul, are un singur personaj si doi figuranti, Pescarul I si Pescarul II. Modul de expunere este solilocviul, numit si monolog dialogat, in care individul vorbeste cu dublul sau. Autorul intervine, in mod direct, in didascalii, oferind explicatii asupra problematicii piesei. Incipitul piesei se axeaza pe dorinta personajului de a-si auzi ecoul, in timp ce isi striga numele, din nevoia acerba de a comunica. Motivul dublului, ca unic partener de dialog, deriva din cel al singuratatii. Finalul piesei consta in constientizarea deplina a identitatii, personajul afirmand cu tarie: Iona. Eu sunt Iona; el recurge la sinucidere, spintecandu-si burta cu un cutit, moartea reprezentand singura modalitate de eliberare. Cuvintele sale care preced tacerea vesnica, Razbim noi cumva la lumina, exprima increderea acestuia ca, intr-o alta dimensiune existentiala, va dobandi libertatea spirituala. Iona este personajul principal al dramei omonime, conturat in mod simbolic, prin tehnica inovatoare a solilocviul. In didascalii, autorul ii schiteaza in mod direct portretul moral, afirmand: Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si raspunde, se comporta ca si cand in scena ar fi doua personaje.. Motivul dublului cu care acesta dialogheaza permanent se contureaza astfel ca o modalitate de a-si infrunta destinul prin comunicare.

Ilustrarea modalitatilor de constructie a unui text dramatic, Particularitati de constructie a unui personaj, Tema si viziunea despre lume Pornind de la personajul biblic, de la care eroul piesei se deosebeste insa, dramaturgul contureaza un personaj incadrat tipologiei vinovatului fara vina, fiind supus claustrarii, ca o etapa a fatumului personala, nicidecum ca pedeapsa. Iona reprezinta individul insingurat, idealist, dornic de a interactiona cu alti oameni, dependent de comunicare. Aventura sa initiatica este, de fapt, o perpetua cautare a sinelui, a identitatii pescarului ghinionist, care, desi isi accepta soarta nu o agreeaza, dorindu-si sa renasca intr-o maniera privilegiata. Prima ipostaza a personajului este aceea de pescar ghinionist. Pescuitul in acvariu, o simulare a vocatiei, denota o constiinta personala a ratarii, dar care nu afecteaza darzenia personajului de a pescui in continuare, de a cauta o iesire din impasul existential in care se afla. Fascinatia pe care o exercita marea asupra sa releva un individ sensibil, cu disponibilitate sufleteasca, iubitor de frumod, capabil de a gandi metaforic lumea, asemanata cu undele apei, pe care o priveste, avand nostalgia absolutului. Imaginatia personajului este evidenta, caci imaginea marii trezeste in constiinta sa asocieri referitoare la problematica existentei insasi. Imensitatea marii este comparata cu maretia vietii, iar pestii sunt ca oamenii, intr-o permanenta cautarea a sinelui si a idealului. A doua ipostaza a personajului este aceea de individ captiv, care isi pastreaza insa optimismul, concretizat in speranta unei eliberari. Aventura initiatica debuteaza prin instaurarea intunericului, prilej de luminare interioara, de luare in stapanire a sinelui, dar si de asociere sugestiva cu viata intrauterina a individului, aflat in stare de gratie a ocrotirii materne absolute. Iona porneste cu teama in aventura initiatica, iar logosul este cel care il insoteste pe tot parcursul calatoriei catre sine. Dorinta acerba de comunicare nu-l paraseste nicio clipa, fiind o modalitate de refulare a esecului existential. Personajul se autoiluzioneaza permanent, dorindu-si libertatea si anihilarea spaimei de singuratate prin sugestie: fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica. Protagonistul devine increzator in capacitatea sa de a se elibera, spintecand curajos burtile pestilor, luptand pentru valoarea in care crede cu tarie. De aceasta data, gandurile sale sunt dublate de imboldul de a actiona, el spintecand burtile pestilor cu propria unghie. Captivitatea sa pare interminabila, dar Iona isi pastreaza jovialitatea, implorandu-si mama sa il nasca din nou, dovedind o dragoste puternica fata de viata. Cu toate ca in ultimul tablou reuseste sa se elibereze, personajul este nefericit pentru ca, spune el, fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie. De fapt, tristetea sa deriva din constiinta imposibilitatii de a se elibera, caci universul este o burta imensa de peste. Drama vietii oricarui individ se naste din limitarea sa, prin supunerea spiritului de catre limitele implacabile ale destinului. Iluminarea reprezinta descoperirea sinelui, Iona afirmand orgolios: Eu sunt Iona, ca rezultat al aventurii initiatice parcurse. Ultima ipostaza a eroului este reprezentata de personajul eliberat prin moarte, simbolica, de temnita propriului destin. Piesa se incheie cu o repliccca ce sugereaza fericirea regasirii sinelui si asumarii lui dincolo de granitele sortii. Retragerea personajului in forul interior este un act profund constient, care deriva din incapacitatea de a mai supravietui in singuratate si claustrare. O inovatie a teatrului modern este reprezentata de absenta altor personaje, Iona fiind nevoit sa se dedubleze pentru a comunica. Cei doi figuranti sunt incompatibili spiritual cu acesta si de aceea ei nu pot stabili o relatie. Singurul cu care personajul se afla in stransa legatura este sinele, cu care poate imagina dialogul. Piesa de teatru Iona este o opera literara moderna, care se incadreaza curentului neomodernism, pentru ca intruneste trasaturi definitorii ale acestei clasificari: este o drama cu textura ideatica adanca, se fundamenteaza pe un mit biblic, adaptat omului modern, o constiinta profunda, dilematica. Dezvolta tipologia insiguratului, inadaptat la realitatea careia ii apartine, prezentand framantarile launtrice ale constiintei, redate prin maniera inovatoare a solilocviului, imbinand motivul dublului, cu cel al sortii schimbatoare si al timpului; conflictul principal se petrece in planul constiintei. Drama soresciana se axeaza pe prezentarea unui personaj-prototip al umanitatii, care exemplifica, prindestinul personal, capacitatea de a se elibera spiritual de captivitate si singuratate, prin luarea in stapanire a sinelui.