1.

Povestea lui Harap-alb

Relatia dintre doua personaje
de Ion Creanga

I. Introducere
Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, alaturi de Mihai
Eminescu, Ioan Slavici si Ion Luca Caragiale, mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din
copilărie. Povestea lui Harap-Alb este un basm cult scris de acesta, care a apărut în revista "Convorbiri
literare", la 1 august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul "Timpul" de catre Mihai Eminescu.
Pornind de la modelul folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin
filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice.

II. Statutul social moral si psihologic

Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul
(Spanul). Caracteristica basmului cult este insa ambiguizarea personajelor. Astfel, protagonistul nu este o
intruchipare absoluta a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane. De asemenea, nici Spanul nu
este intruchiparea raului, el fiind un rau necesar.

Statutul social al protagonistului se modifica pe tot parcursul discursului epic, fiind, asadar, un
personaj rotund. In incipit apare in ipostaza de mezin al Craiului, pe parcurs este slua a Spanului, ca in
final, sa devina Imparat Verde. In schimb, Spanul este un personaj plat, in sensul in care el nu-si modofica
statutul social pe parcursul textului: apare doar in ipostaza de maestru spiritual sever in maturizarea
protagonistului.

Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmareste desavarsirea personalitatii
protagonistului. Daca la inceput este slab si plange de rusinea tatalui, nu este capabil sa distinga intre
esenta si aparenta, incalcand sfatul parintesc, pe parcursul probelor la care este suspus de Span, personajul
Harap Alb dobandeste si dovedeste o serie de calitati necesare statutului de imparat. De exemplu reuseste
sa descopere adevarata esenta a fiintei umane, atunci cand se intovaraseste cu cei cinci nazdravani, in care
intuieste un posibil ajutor pentru trecerea probelor de la curtea Imparatului Rosu. De asemenea, ii este
loial Spanului, rezistand tentatiei de a se imbogatii prin vinderea pieleii cu nestemate a Cerbului.

Sub aspect moral, cele doua personaje sunt prezentate in opozitie. Daca fiul cel mic al Craiului
isi dovedeste moralitatea, Spanul este in totalitate imoral, folosindu-se de viclesug, ca arma principala
pentru a-si atinge scopul.

Relatia dintre cele doua personaje este urmarita de catre narator inca din momentul in care
protagonistul paraseste curtea Craiului, pornind „intr-o alta tara”, pe anevoiosul drum al initierii.
III Scene reprezentative
O prima secvența semnificativa demna de mentionat este cea a fantanii in care asistam,
după întâlnirea dintre fiul Craiului si Spân, la un botez spiritual in urma căruia fiul de Crai devine sluga,
capatand numele simbolic de Harap-Alb. După ce a fost amăgit de Spân, care ii promite ca știe un loc cu
apa rece si buna, acesta este atras in capcana si închis intr-o fantana din care nu poate ieși, decât după ce ii
promite Spânului ca-l va asculta cu prețul vieții. Spânul ii adresează trei întrebări fundamentale: Cine
ești? De unde vi? Încotro te îndrepti?, evidențiindu-si astfel rolul de inițiator pentru naivul fiu de Crai.
Aflând cu ce scop a pornit la drum, îl pune pe tanar sa jure pe armele tatălui sau ca nu va dezvălui
nimănui cele întâmplate, ca va fi de acum încolo sluga lui, si ca se va numi Harap-Alb. Aceasta secventa
surprinde lipsa de experienta a tanarului, prin caracterizare directa: ,,Fiul craiului, boboc in felul sau la
trebi de aieste, se potriveste spanului si se baga in fantana.’’ Acesta este totodata caracterizat si indirect
prin comportamentul si prin relația sa cu Spânul ca fiind superficial si naiv.

O alta secvența semnificativa este cea din deznodământul textului in care Harap-Alb se întoarce
la curtea Imparatului Verde cu fata Împăratului Ros. Aceasta il da de gol pe Spân care la rândul lui se
răzbuna pe fiul de Crai, tăindu-i capul. Fiind îndrăgostita de el, fata îl readuce la viața, cu apa moarta si
apa vie, iar Spânul sfarseste prin a fi omorât de cal. Simbolic, faptul ca fata îl reinvie sugerează faptul ca
puterea iubirii este capabila de orice, iar dispariția Spânului evidențiază ideea ca maturizarea
protagonistului este deplina, si nu mai are nevoie de ghid. Traierea capului protagonistului simbolizează
renunțarea la vechile obiceiuri ale acestuia, capul fiind atât sediul rațiunii cat si al simțurilor - moare
neinițiatul, reînvie omul matur.

IV. Elemente de compozitie

1.Relatiile spatio-temporale: In ceea ce privește relațiile temporale si spatiale, putem observa
ca sunt specifice basmului, deoarece, așa cum se observa inca de la incipit, timpul nu este clar precizat
(,,Amu cică era odată’’). Spațial, se conturează cele doua taramuri, cel al realului si cel al fabulosului, cu
câteva repere semnificative precum: curtea Craiului, podul, pădurea, fantana, curtea Împăratului Verde,
curtea Împăratului Ros.)

2. Perspectiva narativa: Perspectiva narativa obiectiva, ca o viziune „din darat” ii apartine

unui narator omniscient, omniprezent, si in mare parte obiectiv. Acesta intervine, pe alocuri in discurs,
adresandu-se direct cititoruli: „dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa incep a depana firul povestii”.
Acesta legatura stransa intre narator si receptorul de text este o marca a oralitatii stilului, trasatura a
basmului cult.

3. Tema: lupta dintre bine si rau fiind concretizata printr-o serie de motive specifice:
superioritatea mezinului fata de fratii sai, motivul calatoriei, al probelor initiatice, al imparatului fara
urmasi.

4. Compozitie(formule specifice, fenomenul triplicarii):

In compozitia basmului identificam o serie de formule specifice: expresii stereotipe care au
functii foarte precise.

Formulele initiale "a fost o data ca niciodata" . au rolul de a introduce cititorul in lumea
fabuloasa a basmului. Expresia "a fost odata " indica un timp al inceputurilor: "illotempore"(acel timp)
cand totul era posibil iar intamplarile erau unice si irepetabile.
 Formulele mediane "Si inainte cu poveste ca de-aicea mult mai este", etc, sunt menite sa
intretina atentia cititorului /ascultatorului. Pot avea un rol clar in delimitarea secventelor narative.

Formulele finale "Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa" au rolul de a readuce
cititorul in lumea reala, spulberand vraja.

Tot in compozitia basmului identificam fenomenul triplicarii (fenomenul de inmultire cu 3,

multiplicarii cu 3): personaje, obiecte, intamplari. Apar asadar cifre magice 3,7,9,12, obiecte cu
incarcatura magica (oglinda, peria, cutitul, amnarul, basmaua), expresii specifice ("zi de vara pana-n
seara", "la soare te puteai uita dar la dansa ba") si motive specifice (unele dintre ele devenind toposuri):
motivul calatoriei, imparatului fara urmasi, labirintului, drumului, probelor initiatice.

5. Titlul: este in directa relație cu conținutul, anticipând tema basmului: lupta dintre Bine si Rau,
finalizata cu triumful Binelui. Morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun articulat cu articol
hotărât ,,Povestea’’ si substantivul propriu compus ,,Harap-Alb’’. Asadar, titlul evidențiază rolul central al
personajului eponim, al cărui nume reprezintă un oximoron (Harap = sluga, rob, de culoare neagra, in
contrast cu Alb = de vita nobila). Mai mult decât atât, titlul evidențiază povestea devenirii acestui
personaj care este nevoit sa parcurga un traseu inițiatic pentru a-si dobândi adevărata identitate.

6. Registrul stilistic: Specific stilului lui Creanga in textul "Povestea lui Harap-Alb"
identificam registrul popular, oral care confera originalitate textului.

Oralitatea stilului se realizeaza prin expresii populare de tipul: "a-si incerca norocul", "a se lasa in
stirea lui Dumnezeu", prin limbaj paremiologic: "vorba ceea, de-ar sti omul ce-o pati dinainte s-ar pazi",
"leaga calul unde zice stapanul", prin expresii onomatopeice: "si odata pornesc ei teleap, teleap", prin
interjectii: "ia iacata", "ei,ei" etc.

Oralitatea este completata de jovialitate, de umor care se realizeaza prin exprimarea mucalita,
prin ironie, prin caracterizari comice, etc.

Asa cum afirma si Ovidiu Barlea in lucrarea "Povestile lui Creanga" , putem sustine cu
certitudine ca « Povestea lui Harap-Alb » este fara indoiala cel mai frumos basm al lui Creanga si din
intreaga noastra literatura.