Zaharia Trahanache

„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de

familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o
creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Interesele personajelor, contrare doar în aparenţă,
se armonizează în final pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic „curat
constituţional” în favoarea lor.
Zaharia Trahanache este unul dintre protagoniștii comediei, fiind conturat prin
modalităţi de caracterizare specifice personajului dramatic şi prin mijloacele comicului. Ceea
ce îl singularizează este percepţia contradictorie pe care o generează cititorului: este
Trahanache încornoratul ridicol, naiv şi ticăit sau tipul abil, care, sub masca naivităţii şi a
ramolismentului, acceptă din „enteres” adulterul soţiei cu prefectul pentru a-şi păstra puterea
în judeţ?
Personajele sunt existențe fictive create după modelul realității sau plăsmuite de fantezia
dramaturgului. Ca instanțe ale comunicării în textul dramatic, ele devin actanți ai
întâmplărilor și elementul central în structura acestuia.
În conturarea acestui personaj, dramaturgul apelează deopotrivă la procedee specifice
caracterizării directe (prin intervenția acestuia în didascalii, a altor personaje sau prin
autocaracterizare) și indirecte, astfel încât comportamentul, atitudinea, preocupările,
vestimentația, reacțiile și relația cu celelate personaje devin sursă a unor trăsături morale.
Zaharia Trahanache este, așadar, președintele partidului de guvernământ, dar și
prezidentul mai multor comitete şi comiţii din judeţ: „prezidentul comitetului permanent,
comitetului electoral, comitetului şcolar, comitetului agricol şi al altor comitete şi comiţii”,
bucurându-se „în capitala unui județ de munte” de o veche şi solidă autoritate, de prestigiu
recunoscut chiar şi de opoziţie, după cum mărturisește rivalul său politic, Cațavencu: „am
ţinut la dumneata ca la capul judeţului nostru”. El face parte și din triunghiul conjugal unde
are un joc ambiguu - mai degrabă încornoratul voluntar, pentru că naivitatea conjugală nu
este plauzibilă pentru acest politician viclean care sub aparenţa bonomiei senile îşi ascunde
șiretenia și atitudinea coruptă în viaţa politică. Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt
sugerat de formula stereotipă „aveţi puţintică răbdare”, rostită în rarele momente de
iritabilitate, şi de prenumele Zaharia (zahariseală).
Venerabilul este calm, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Ştie să disimuleze şi să
manevreze intrigi politice. Când este şantajat, nu se agită. O secvență reprezentativă în acest
sens este aceea în care Zoe şi Tipătescu încearcă să-l convingă pe Trahanache să anunţe
candidatura lui Caţavencu şi astfel să recupereze scrisoarea, însă el refuză cu încăpăţânare,
deoarece descoperise o poliţă falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la
Societatea „Aurora Economică Română”, pe care o conducea. În acest fel, el răspunde
şantajului cu şantaj şi anunţă hotărât, aşa cum venise ordinul de la „centru”, numele lui
Agamiţă Dandanache. Cu aceeaşi abilitate îi combate şi pe Farfuridi şi Brânzovenescu care îl
suspectau pe prefect de trădare. Recunoaşte existenţa corupţiei la nivelul societăţii, practicând
chiar el frauda prin falsificarea listelor electorale.
Trahanache nu acceptă imoralitatea în familie sau se preface a nu crede în ea,
susţinând senin că scrisoarea de amor este o plastografie. Secvența este regăsită în scena 4 din
actul I. Duplicitar, Trahanache redă din memorie textul scrisorii, adăugând, aluziv,
explicaţiile împrejurărilor concrete, identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre
soția sa și Tipătescu, amplificând cu subtilitate spaima prefectului: „Scumpa mea Zoe,
venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică
tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe
dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu
(adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută
de o mie de ori, Fănică...”. Credulitatea sa exagerată poate fi pusă pe seama unei convingeri
ferme sau poate fi considerată un act de diplomaţie prin care să păstreze onoarea familiei şi
bunele relaţii cu prefectul.
Caracterizarea directă, realizată de alte personaje (Brânzovenescu), conturează
abilitatea politică a lui Trahanache: „E tare ...tare de tot...Solid bărbat!”, fapt pentru care este
respectat chiar și de adversarul său politic, Caţavencu numindu-l „venerabilul”. Prin
autocaracterizare, se evidenţiază disimularea şi convingerea că diplomaţia înseamnă viclenie:
„Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri[...]. N-am umblat în viaţa
mea cu diplomaţie...”. Caracterizarea indirectă se realizează prin surprinderea
particularităţilor de limbaj și implicit a mentațităților: „Noi votăm pentru candidatul pe care-l
pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele
ţării atârnă binele nostru”. Edificatoare în același sens este și fraza care îi rezumă principiul
de viaţă şi îi motivează falsa naivitate: „Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip...trebuie să ai
şi puţintică diplomaţie! ”
Trahanache este incult, deformând neologismele şi exprimându-se confuz. Limbajul
personajului este o sursă a comicului. În parte, adresându-se publicului, îşi exprimă opinia
sinceră despre Tipătescu: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar
iute, nu face pentru un prefect”. Indirect consideră că un deţinător al puterii trebuie să fie
stăpânit, calm, aşa cum este el însuşi, însă lui Farfuridi îi vorbeşte laudativ despre amicul
Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca fraţii”, adverbul „ împreună” sugerând acceptarea
tactică a triunghiului conjugal (comicul de situaţie). Caracterizarea prin nume este şi ea o
sursă a comicului. Numele Trahanache este derivat de la cuvântul trahana, o cocă moale, uşor
de modelat. Acțiunile personajului sunt modelate de „enteres”, de Zoe sau de cei de la centru.
Așadar, pentru portretizarea personajului, se apelează la diverse tipuri de comic care
îngroaşă, prin acumularea detaliilor, caracterul aparent lipsit de profunzime al lui Trahanache.
Personajul este emblematic pentru a ilustra intenţia vădită cu care Caragiale a scris
comedia, aceea de a satiriza, şi arma cea mai potrivită în acest scop, umorul. Acesta exprimă
discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate, intenţie şi realizări.
Prin comediile sale, Caragiale realizează o adevărată radiografie a societăţii româneşti
în varianta sa burghezo - citadină. În ciuda aparenţelor, ”lumea de pretenţii şi spoială…nu a
dispărut cu totul; ea formează în orice tip de societate umană categoria arogantă a celor care
reclamă mult, fără să ofere nimic” (Florin Manolescu).