O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

I. I.L. Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din
vremea lui, un scriitor realist şi moralizator. El foloseşte satira şi sarcasmul pentru a demasca
moravurile societăţii şi pentru a crea personaje dominate de o morală reprezentativă pentru tipul şi
caracterul uman.
Opera “O scrisoare pierduta” a fost jucata pentru prima oara pe scena Teatrului National din Bucuresti
pe 13 noiembrie 1884, reprezentand o comedie de moravuri inspirata din farsa electorala din anul 1883.

Zaharia Trahanache este unul dintre personajele principale ale comediei “O scrisoare pierduta” de I. L.
Caragiale, fiind realizat prin modalitati de caracterizare specifice personajului dramatic si prin mijloacele
comicului utilizate de autor in piesa. Trahanache este tipul incornoratului simpatic, pentru ca refuza sa creada
din interes sau diplomatie in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei lui. El este “prezidentul” mai
multor comitete si comisii din judet, fiind unul dintre “stalpii” locali ai partidului aflat la putere.
Caracterizarea directa, realizata de alte personaje, precum Branzovenescu, exprima abilitatea si
“enigma’personajului; “E tare... tare de tot... Solid barbat! Nu-i dam de rostul secretului”. Este respectat si de
adversarul politic, Catavencu, acesta numindu-l “venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidentiaza
disimularea si convingerea ca diplomatia inseamna viclenie: “Apoi daca umbla el cu machiavelicuri, sa-i dau eu
machiavelicuri [...] N-am umblat in viata mea cu diplomatie”. Unele indicatii scenice au rol de caracterizare
directa, precizandu-i atitudinea: serios, binevoitor, placid, razand, clopotind.
Caracterizarea indirecta a unui personaj dramatic se realizeaza in primul rand prin replici si prin
particularitatile limbajului. Astfel, deviza lui politica este “Noi votam pentru candidatul pe care-l pune in tapet
partidul intreg... pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru”.
Aceasta pozitie este determinata de o societate imorala , “binele nostru” insemnand binele venerabilului si al
alor sai.
Trahanache este incult, stalcind neologismele si exprimandu-se confuz. Limbajul personajului este o
sursa a comicului, acesta continand ticuri verbale, ‘aveti putintica rabdare!’, tautologii, , ‘o sotietate fara moral
si fara printip, care va sa zica ca nu le are’, diminutive, “Joitica”, “putintica”, “neicusorule”.
Isi schimba atitudinea in functie de context: in parte isi exprima opinia sincera despre Tipatescu: ”E
iute! N-are cumpat”, indirect, afirma ca un detinator al puterii trebuie sa fie stapanit, calm, asa cum este el
insusi, insa lui Farfuridi ii vorbeste laudativ depre amicul Tipatescu: “De 8 ani traim impreuna ca fratii”.
Adverbul “impreuna” sugereaza acceptarea tacita a triunghiului conjugal (comic de situatie).
Caracterizarea prin nume este si ea o sursa a comicului. Numele Trahanache este derivat de la ‘trahana’,
o coca moale, usor de modelat. Personajul este “modelat” de interesele Zoei sau a celor de la Centru.
Principala sa caracteristica este ticaiala, fapt sugerat de formula stereotipa “Aveti putintica rabdare”
rostita in rarele momente de enervare si de prenumele Zaharia (zaharisitul/ramolitul). Aceasta caracetristica
face parte din arsenalul sau de arme politice, este o forma a diplomatiei. De fapt, el trage de timp, pana cand se
poate replia pentru a lovi adversarul. Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentara, dar
eficienta. Stie sa disimuleze si sa manevreze intrigi politice. Cand este santajat, nu se agita, ci raspunde cu un
contra-santaj, descoperind polita falsificata de Catavencu. Cu aceeasi abilitate ii combate pe Farfuridi si pe
Branzovenescu care il suspectau pe prefect de tradare.
Recunoaste si critica existenta coruptiei la nivelul societatii, dar practica frauda, falsificand listele de
alegeri. Nu accepta imoraliatea in familie (sau se preface ca nu crede in ea), sustinand senin ca scrisoarea de
amor este o plastografie.
Ceea ce-l singularizeaza pe Zaharia Trahanache in lumea eroilor lui Caragiale este perceptia
contradictorie a personajului: incornoratul ridicol, naiv si ticait sau tipul abil, care, sub masca naivitatii, accepta
adulterul sotiei cu prefectul, pentru a-si pastra puterea in judet. Zaharia Trahanache este viclean si abil, singurul
barbat politic “tare” din judet, iar pe plan familial este incornoratul simpatic. Caragiale il ironizeaza putenic,
personajul infatisand moravuri specifice vremii: coruptie, incultura, demagogie viclenie.