Caracterizarea personajului Zaharia Trahanache

Caragiale a fost considerat cel mai mare dramaturg al literaturii române, dar și un
povestitor de excepție, fiind încadrat în galeria ,,marilor clasici”.
Piesele de teatru scrise de Caragiale ilustrează prin satiră moravurile societății
românești, dramaturgul creând personaje dominate de o tară morală reprezentativă pentru
caracterul și tipul uman.
Piesele de teatru care i-au adus consacrarea dramaturgului Caragiale sunt:
comediile ,,O scrisoare pierdută”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,Conu’ Leonida față cu
Reacțiunea”, ,,D-ale carnavalului”, precum și drama ,,Năpasta”.
Comedia ,,O scrisoare pierdută” este o capodoperă a genului dramatic, fiind
reprezentată în premieră pe scena Teatrului Național din București la 13 noiembrie 1884.
Comedia ,, O scrisoare pierdută” se încadrează în tipologia comediei de moravuri,
dramaturgul satirizând aspecte ale societății contemporane lui. Scriitorul s-a inspirat din farsa
electorală din anul 1883.
Comedia aparține realismului clasic prin critica formelor fără fond și a politicienilor
corupți, prin satirizarea unor moravuri sociale, prin spiritul de observație acut al
dramaturgului, prin prezentarea veridică a unor situații de viață și prin individualizarea
caracterelor prin limbaj.
Elementele clasice ale operei de teatru au în vedere echilibrul compozițional și
ilustrarea tipologiei personajelor.
Tema comediei evidențiază, pe de-o parte, aspecte din viața politică din a doua
jumătate a secolului XIX: lupta pentru obținerea funcției de deputat, și aspecte negative din
viața familială triunghiul conjugal Trahanache-Zoe-Tipătescu.
Zaharia Trahanache este unul dintre stâlpii puterii locale, fiind președintele multor
„comitete și comiții”, postură din care putea controla tot ce se întâmpla în județ, chiar dacă nu
lăsa să se vadă. Era un abil luptător pentru binele partidului, dar își apăra și interesul.
Personajul Zaharia Trahanache ilustrează tipul încornoratului simpatic, al credulului și
al „zaharisitului”, având o personalitate indecisă, după sugestia numelui său. De asemenea, se
încadrează în tipologia personajului versat, abil, care își apără interesul și îi manipulează pe
cei din jur cu viclenie, folosind expresia stereotipă „Ai puțintică răbdare...”.
Trăsătura de caracter care definește personalitatea lui Zaharia Trahanache este
disimularea (ipocrizia, prefăcătoria).
Pe de o parte, această caracteristică poate fi argumentată prin faptul că el acceptă
relația adulterină a soției sale cu prefectul județului, Ștefan Tipătescu, pentru a-și menține
poziția socială. Îi controlează din umbră pe cei doi amorezi, cu diplomație, însă, când
Farfuridi îl acuză de trădare pe Tipătescu, Trahanache îl combate ferm: „E un om cu care nu
trăiesc de ieri de azi, trăiesc de 8 ani... De 8 ani trăim împreună ca frații...”. De asemenea,
ipocrizia „venerabilului neica Zaharia” poate fi demonstrată prin faptul că susține ideea
integrității morale a societății, dar practică înșelăciunea, falsificând listele cu alegători.
În altă ordine de idei, neica Zaharia că nu se lasă intimidat atunci când vede scrisoarea
de dragoste trimisă de Tipătescu Zoei, pare că nu îi acordă importantă, consideră că e „curată
plastografie” (fals), dar o citează din memorie, urmărind atent reacțiile amicului său: ”Eu
trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeşi de la București... Nu mă aștepta, prin urmare, și
vino tu la cocoșelul tău care te adoră, ca întotdeauna și te sărută de o mie de ori,
Fănică...”.Comicul de situație al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache îl
consolează pe Tipătescu, susținând ideea că scrisoarea e un fals, deși amplifică spaima
prefectului, spunându-i că scrisul e identic cu al lui.
Numele său este definitoriu pentru comicul onomastic, atât de expresiv pentru
caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia sugerează zahariseală, moliciune,
lentoare, iar Trahanache faptul că poate fi modelat ușor de către superiorii “de la centru” sau
“de entres” și de Zoe. Numai că, aparenta lentoare al lui Trahanache- “ai puțintică răbdare”-
este, de fapt, o abilă armă politică, pe care personajul o folosește cu pricepere.
Este incult, trăsătură reieșită din comicul de limbaj, dovadă fiind şi ticul său verbal “ai
puțintică răbdare”, precum și repetarea mecanică a unor fraze, împrumutate de la fiul său
student, pe care îl citează: “Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupție și e soţietate fără
prinţipuri care va să zică nu le are”.
,,Caragiale este cel mai mare creator de viață din literatura română. Personale sale fac
concurență stării civile.” (Garabet Ibrăileanu)
Personajele din piesele de teatru caragialiene acționează stereotip, asemenea unor
marionete, fără a evolua pe parcursul derulării evenimentelor, fără a suferi transformări
psihologice, fiind considerate personaje plate.
În comedia ,,O scrisoare pierdută”, personajele se încadrează in tipologii, având o
trăsătură dominantă de caracter și individualizându-se prin fapte, limbaj, nume etc. Exemple
reprezentative în acest sens sunt: Zaharia Trahanache – tipul încornoratului simpatic; Ștefan
Tipătescu – tipul amorezului, al donjuanului; Zoe – tipul cochetei și al adulterini; Nae
Cațavencu – tipul demagogului; Ghiță Pristanda – tipul servilului, al umilului.
În concluzie, prin personajele create, prin situațiile de viață reprezentate, prin
surprinderea moravurilor societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
piesa lui Caragiale stârnește hazul, având un mesaj moralizator, întrucât dramaturgul atrage
atenția cititorilor, în mod critic, asupra “comediei umane”.