O scrisoare pierdută

de I. L. Caragiale

Ion L. Caragiale aparține Epocii Marilor Clasici și își câștigă titulatura de dramaturg
datorită celor patru comedii ''O noapte furtunoasă '',''Conul Leonida față cu reacțiunea '', ''D-ale
carnavalului'' și ''O scrisoare pierdută '', dar și datorită unicii sale drame '' Năpasta ''.
''O scrisoare pierdută '' este o comedie de moravuri ce a fost jucată pentru prima dată pe
scena Teatrului Național din București în anul 1884, fiind inspirată dintr-o farsă electorală a
anului 1883. Opera se încadrează în curentul realism prin existența unor personaje tipice,
construie pe o trăsătură dominantă de caracter, dar nu unică , sugerând faptul că societatea este
corupta, iar interesul este pe primul loc. Astfel, prin Cațavencu este ilustrat tipul demagogului,
prin Tipătescu , tipul amorezului, junelui, Zoe reprezintă tipul adulterinei, iar Zaharia
Trahanache este un personaj controversat ce prezintă atât tipul încornoratului, cât și cel al
ticăitului .
O altă trăsătură a realismului este dată de faptul că scriitorul surprinde în mod veridic
moravurile vieții politice românești de la sfârșitul secolului al XIX- lea . Pe fundalul agitației
din cauza alegerilor, se ivesc neînțelegeri între partide. Sunt redate realități precum șantajul
politic, acționarea politicienilor în funcție de propriul interes etc., toate acestea având un scop
moralizator.
Comedia este o specie a genului dramatic, menită să stârnească râsul prin satirizarea unor
moravuri, defecte umane sau prin prezentarea unor situații neprevăzute , utilizând diverse
categorii ale comicului. Opera ''O scrisoare pierdută '' se încadrează în această specie prin
trăsături precum: structurarea în acte și scene, modurile de expunere predominante sunt
dialogul și monologul dramatic, replicile personajelor sunt precedate de numele acestora.
Prezența unui conflict dramatic central, ce se consumă între Zaharia Trahanache, șeful
partidului la putere, și Cațavencu , reprezentant al grupării independente , avocat redactor- șef
al ziarului '' Răcnetul Carpaților '' și membru fondator al societății '' Aurora Economică
Română''. De asemena, regăsim prezența indicațiilor scenice, ce reprezintă singurele intervenții
ale autorului într-un text dramatic; acestea oferă informații despre decor, timp și spațiu , fiind
utile pentru o punere cât mai bună în scenă . Cu ajutorul didacsaliilor, sunt redate atât elemente
nonverbale ('' sărind din loc'' '' privește lung'') cât și cele paraverbale ('' strigând '', ''cu tonul
înțepător '') cu scopul de a ajuta actorii la punerea cât mai bună în scenă , dar și pentru a facilita
lectorului pătrunderea într -o atmosferă dorită .
Titlul este anticipativ și analitic, reprezentând un instrument de șantaj și constituie un
element de intrigă întrucât pierderea scrisorii declanșează acțiunea .Poate căpăta o dublă
interpretare datorită particulei ''o'', analizată că articol nehotărât , ilustrează banalitatea
întâmplării , iar ca numeral atrage atenția asupra repetabilității șantajului, dat fiind faptul că pe
parcursul operei sunt două scrisori utilizate în lupta pentru putere, cea trimisă de către
Tipătescu Zoei și cea găsită de Agamemnon Dandanache în paltonul unui invitat de seamă .
Tema textului prezintă viața social- politică , având în centrul atenției lupta pentru putere.
Din punct de vedere structural, opera este organizată în 4 acte și 44 de scene. Conflictul se
învârte în jurul scrisorii. Atmosfera este una tensionată în primele 3 acte, însă în actul 4 este
ilustrată soluționarea conflictului.
Cronotopul este în mod voit ambiguizat '' În capitala unui județ de munte în zilele noastre''
cu scopul de a generaliza șantajul în lumea politică . Reperul temporal este o aluzie la farsa
electorală a anului 1883.
 O scenă reprezentativă pentru tema textului o reprezintă cea din actul I din scena IV în
care Zaharia Trahanache îl înștiințează pe Tipătescu despre scrisoarea pe care o deține
adversarul lor politic. Aceasta creionează conflictul dintre Zaharia Trahanache și Nae
Cațavencu . Scena este semnificativă și prin comicul savuros ce se desprinde din antiteza ce stă
la baza secvenței : calmitatea lui Trahanache: ''placid'', ''cu candoare'' fiind dusă în opoziție pe
tot parcursul scenei cu agitația lui Tipătescu : ''turbat'', '' fierband mereu''. Se evidențiază
moravuri ale societății precum adulterul și șantajul politic. Secvența este ilustrativa și pentru
încadrarea lui Trahanache în tipologia politicianului abil dispus să accepte adulterul doar pentru
a nu pierde puterea . Din această cauza acesta reacționează cu calmitate și spune că scrisoarea
este o plastografie. Astfel este prezentat triunghiul conjugal Trahanache, Tipătescu și Zoe.
O altă secvență reprezentativă este cea a discursului lui Cațavencu din actul III scnea V.
Aceasta este semnificativa pentru satirizarea demagogiei. Îl surprinde pe Cațavencu care
apelează la tot felul de șireticluri prin care reușește să atragă atenția publicului: plânsul, tonul
vioi, lătrător, se folosește de naivitatea publicului. Scena sugerează contrastul dintre esență și
aparență , ceea ce afișează personajele și ceea ce sunt în esență ; astfel Cațavencu este surprins
folosind cuvinte al căror sens nu-l cunoaște : ''ultraprogresist'', '' capitaliști '', ilustrându -se
comicul de limbaj. Patriotismul lui Cațavencu este de paradă , este unul ce ascunde o puternică
dorință de parvenire. Observăm contradicția în termeni: ''După lupte seculare, care au durat
aproape 30 de ani'' și truismul ''O soțietate care nu merge, stă pe loc. Exprimarea lui Cațavencu
cuprinde numeroase contradicții , greșeli demonstrând incultura , lipsa de logică.
Se remarcă varietatea de tipuri de comic prezente în operă:
Comicul de situație stârnește râsul prin prezentarea unor situații neașteptate inedite .
Comicul de caracter satirizează defecte umane cu scopul de a le îndrepta (tipul
slugarnicului- Ghiță Pristanda, tipul senilului-Agamemnon Dandanache etc.)
Comicul de moravuri este ilustrat prin șantaj și adulter.
Comicul de nume ilustrează dominanta de caracter a personajelor, autorul atrăgând atenția
asupra unor defecte cu scopul de a le îndrepta . Spre exemplu, Farfuridi și Brânzovenescu sunt
nume complementare ce duc cu gândul la domeniul culinar, iar datorită acestui cuplu comicul
de situație devine de-a dreptul savuros. Zoe își trage semnificația din limba greacă și înseamnă
'' viață ''. Ea este cea care animă comedia fiind singurul personaj feminin.
Comicul de limbaj este categoria estetică ce evidențiază contrastul dintre esență și
aparență . Acest tip de comic se ilustrează prin : stâlcirea neologismelor: ''bampir'', ''soțietate'';
utilizarea tautologiilor: ''enteresul și iar enteresul''; ticuri verbale: '' Aveți puțintică răbdare ”,
“Eu cu cine votez?”; utilizarea greșită a unor cuvinte : “ capitaliștii ” drept locuitorii capitalei;
fraze nonsens: “ după lupte seculare care au durat 30 de ani”, “ curat murdar”; pleonasm:
“ne-am răcit împreună ”; cacofonia “ carevasăzică că ” și truisme: “o sotietate care nu merge,
stă pe loc”. Prin utilizarea acestor tehnici, comicul de limbaj atrage atenția asupra inculturii
personajelor.
În conlcuzie, opera “O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri, de factură realistă
şi clasică , în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane.