Particularitățile unei comedii/opere dramatice/opere aparținând lui

I.L.Caragiale

I.L.Caragiale face parte din epoca Marilor Clasici alături de Eminescu (poetul), Slavici
(nuvelistul), Creangă (povestitorul) și Titu Maiorescu (criticul literar). A scris schițe adunate
în volumul „Momente și schițe”, nuvele, dar este cunoscut mai ales pentru dramaturgia sa,
publicând patru comedii și o dramă ( „Năpasta”). Una dintre comedii este ”O scrisoare
pierdută” reprezentată pe scena Teatrului Național din București la 13 noiembrie 1884, chiar
în anul publicării operei.
Ca specie literară, opera este o comedie, aparține genului dramatic și are un subiect și
un deznodământ care provoacă o stare de bună dispoziție prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau situații neașteptate. O categorie estetică prezentă în comedie este
comicul bazat pe discrepanța dintre aparență și esență, dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să
pară în realitate personajele. În această operă se îmbină mai multe tipuri de comic, prin care
autorul satirizează aspectele omenești: limbaj, nume, caracter, situație și moravuri.
Aparținând genului dramatic, comedia a fost scrisă pentru a fi reprezentată scenic, este
structurată pe acte și scene (intrări și ieșiri ale personajelor), apar replici ale personajelor, iar
naratorul își face simțită prezența în didascalii .
Din punct de vedere al curentului literar, comedia se încadrează în realismul clasic
prin satirizarea defectelor, prin acțiunea critic-moralizatoare a naratorului (față de adulter, față
de șantaj și contrașantaj), prin inspirația din realitate (alegerile din 1883), prin tipurile umane,
prin preocuparea pentru categorii sociale (polițistul, avocatul, deputatul). Structura echilibrată,
dar și situațiile cu caracter general susțin clasicismul.
Titlul, element de paratextualitate (conform lui G.Genette), oferă o cheie de interpretare: el este
alcătuit dintr-un substantiv și un adjectiv, desemnând obiectul de șantaj politic care
declanșează toată acțiunea operei. Articolul nehotărât ,,o” întărește banalitatea și generalitatea
întâmplării, la care se adaugă repetabilitatea (pierderea repetată a scrisorii). Titlul devine un
bun de preț pentru cine o deține atât la București cât și în capitala județului de munte, dar ea
este mereu pierdută, semn că niciunul dintre cei care dorește să o folosească abuziv, nu este
demn de statutul pe care și-l dorește. La final, se întoarce la ,,andrisant”.
Tema operei este satirizarea defectelor vieții de familie (adulterul) și a vieții politice
(falsificarea alegerilor, șantajul, contrașantajul).
O scenă semnificativă pentru tema operei, evidențiind relația amoroasă extraconjugală a
Zoei Trahanache, este discuția dintre Ștefan Tipătescu și amanta sa. Speriată de faptul că Nae
Cațavencu va face cunoscută relația ei, Zoe recurge la șantaj emoțional pentru a-l determina
pe Ștefan să-l aleagă pe rival drept candidat. La început, protagonista mimează o depresie
apocaliptică redată prin didascalii ”zdrobită”, ”înecată”, ”plângând”. Văzând că postura de
victimă nu impresionează, Zoe recurge la șantaj propriu-zis, îi amintește că este în funcție
datorită lui Trahanache.
O altă scenă ilustrativă pentru moravurile vieții politice este în finalul operei când
toate conflictele dispar. Ca și când șantajul, calomniile, traficul de influență nu ar fi existat,
viața își reia cursul normal. Cațavencu, șantajistul, este pus de Zoe să conducă petrecerea în
cinstea rivalului său. Mai mult, el complimentează atât pe prefect, cât și pe Zaharia și pe soția
acestuia.

Fiind o specie a genului dramatic, opera este structurată pe patru acte, împărțite pe mai
multe scene. Tehnicile utilizate de autor în comedie sunt confuzia sau quiproquo-ul, tehnica
bulgărelui de zăpadă (tensiunile gradate). Conflictul dramatic este o altă particularitate
specifică genului literar în care încadrăm opera: cel principal se află între candidații Farfuridi
și Cațavencu. Primul este susținut de Brânzovenescu, Tipătescu, Trahanache, iar cel de-al
doilea, de dascăli, preoți, de Ionescu, Popescu și alții. Există și un conflict secundar, între
Farfuridi și Brânzovenescu pe de o parte și ceilalți, deoarece primii se tem de trădare.
Fiind dedicată reprezentării scenice, opera este structurată pe coordonate spațio-
temporale: „în capitala unui județ de munte”, numele nefiind specificat tocmai pentru a
generaliza situația, „în zilele noastre”, „timp de trei zile” cât are loc campania pentru alegerea
deputatului.
Acțiunea operei este comică, provoacă o stare de bună dispoziție, caracteristică a
comediei. Actul I prezintă obiectul care declanșează toată acțiunea operei, scrisoarea de amor
a lui Ștefan Tipătescu adresată amantei sale, Zoe Trahanache. Despre conținutul epistolei
aflăm de la Trahanache care o știa pe dinafară pentru că o citise chiar la Cațavencu acasă.
În actul al II-lea, scrisoarea devine o armă politică, un obiect de șantaj, Cațavencu
amenințând că o va publica în ziarul său „Răcnetul Carpaților” dacă nu va fi ales. Personajele
reacționează diferit: Tipătescu devine violent și impulsiv, îi ordonă lui Pristanda să-l
percheziționeze pe Cațavencu, ba chiar să-l ducă la închisoare, Trahanache încearcă să pară
calm, iar Zoe îi promite lui Cațavencu că-i va determina pe toți să-l susțină.
Actul al III-lea se mută la primărie odată cu prezentarea discursurilor de către
Farfuridi și Cațavencu, discursuri fără sens, arătând lipsa de cultură și analfabetismul
personajelor. Trahanache îi pregătise lui Cațavencu un contrașantaj: o poliță falsificată. Este
anunțat numele noului candidat, Agamemnon Dandanache. Are loc o încăierare pusă la cale
de Pristanda, în urma căreia Cațavencu își pierde pălăria, în căptușeala căreia se afla
scrisoarea.
În actul al IV-lea, totul se rezolvă: cetățeanul turmentat înapoiază Zoei epistola de
amor, Cațaventu, din șantajist, devine șantajat, va conduce petrecerea în cinstea lui
Dandanache, fiind rugat insistent de către Zoe.
O altă trăsătură a speciei literare comedia este comicul. În operă se îmbină toate
tipurile de comic. Comicul de situație constituie rezultatul faptelor neprevăzute, apare la
nivelul acțiunilor și este provocat de unele întâmplări surprinzătoare: prezența unor cupluri
comice (Farfuridi și Brânzovenescu), triunghiul conjugal (Trahanache, Zoe, Tipătescu),
încurcături privind persoane (Dandanache o ia pe Zoe drept soția lui Tipătescu), încurcături
create de pierderea și găsirea succesivă a scrisorii, întorsături neașteptate de situație
(Dandanache iese candidat tot în urma unui șantaj cu o scrisoare de amor), evoluția inversă,
răsturnarea de situație (cuplul Tipătescu-Zoe învinge, deși păreau învinși). Comicul de
moravuri surprinde defecte ale vieții de familie (adulterul), dar și ale vieții politice (șantajul,
contrașantajul, falsificarea listelor electorale chiar înainte de alegeri). Comicul de caracter
surprinde tipologiile personajelor. Acestea ”fac concurență stării civile”, așa cum afirma
criticul literar Garabet Ibrăileanu, deoarece ele sunt atât de bine conturate, încât trăiesc
independent de paginile cărții. Trahanache este tipul încornaratului, Zoe este tipul adulterei,
Tipătescu rămâne junele prim, Farfuridi și Brânzovenescu reprezintă tipul prostului fudul,
Cațavencu este demagogul, Pristanda rămâne umilul, servilul, iar despre Dandanache, autorul
însuși afirma că este ”mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”. Toate aceste
tipologii umane au fost susținute de Pompiliu Constantinescu și ilustrează viziunea realistă
despre lume a scriitorului. Comicul numelor reliefează felul de a fi al personajelor. Zaharia
vine de la zahăr, dar și de la zahariseală, arătând faptul că personajul este bătrân, ramolit, iar
"trahana", cocă moale, traducem caracterul ușor de modelat al bărbatului care se conduce
după principiul "enteresul și numai enteresul". Tipătescu provine de la tip, june prim,
aventurier, definind imoralitatea prefectului. Cațavencu are un nume derivat de la "cață",
mahalagioaică, întărind demagogia personajului, dar care trimite și la "cațaveică", haină cu
două fețe, sugerănd caracterul duplicitar, ipocrit, fățarnic al personajului. Pristanda ne duce cu
gândul la jocul popular moldovenesc în care dansatorii joacă după cum comandă unul,
definind caracterul umil, slugarnic, lingușitor al polițistului. Farfuridi și Brânzovenescu au
nume cu trimiteri culinare, arătând dependența unuia față de celălalt. Agamemnon
Dandanache are un prenume care face trimitere la eroul grec din "Iliada” lui Homer.
Personajul, însă, este numit cu apelativul "Gagamiță" pentru a ilustra căderea lui în puerilitate.
Dandanache vine de la "dandana", încurcătură, astfel el este romolit, are un caracter grotesc.
Singurul personaj feminin, Zoe, este alintată "Zoițica", un diminutiv zoonim. Comicul de
limbaj este foarte bine ilustrat în operă fiind o modalitate de caracterizare indirectă a
personajelor. Comicul de limbaj rezultă din pronunțarea greșită a unor neologisme:
"renumerație", "famelie", folosirea etimologiei populare: "capitaliști" pentru locuitori ai
capitalei și "faliți" pentru oameni de fală, contradicția termenilor: "după lupte seculare care au
durat aproape 30 de ani", asociații incompatibile: "Diavolul de popă", pleonasm: "ne-am răcit
împreună", truisme: "un popor care nu merge înainte, stă pe loc", ticuri verbale: " aveți
puțintică răbdare", "curat...", "neicușorule”, ”puișorule", neconcordanța stilurilor, personajele
folosesc un limbaj în contradicție cu situația în care se află, astfel Cațavencu îi vorbește lui
Pristanda, într-un stil oratoric, iar Dandanache se adresează mulțumit într-un stil familiar.
În concluzie, prin prezența tipurilor de comic, prin subiectul care provoacă o stare de
bună dispoziție, prin deznodământul fericit la care se adaugă toate particularitățile genului
dramatic, opera literară "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri.